IMM-uri eficiente cu soluții de infrastructură integrate și securizate

ELKO_Micro_Data_Center
Dezvoltarea şi extinderea constituie definiţia succesului în mediul de afaceri, unde scopul fiecărei companii este satisfacerea clienţilor, alături de propria sa creştere. Iar o astfel de evoluţie este cu atât mai importantă pentru IMM-uri, cu cât sectorul economic pe care îl formează este caracterizat de un dinamism accentuat. Pentru IMM-uri, o creştere sănătoasă înseamnă o dezvoltare omogenă la toate nivelurile, de la personal şi active până la parteneri, ofertă de produse şi servicii, precum şi portofoliu de clienţi. Dar într-o eră a informaţiei, a comunicaţiilor şi a digitalizării, aceste obiective nu pot fi atinse decât prin intermediul unei infrastructuri IT adecvate, care evoluează la rândul său odată cu compania.

Provocarea care apare din punct de vedere al IT-ului din cadrul unui IMM este că, de cele mai multe ori, se obţine prin adăugarea unor echipamente şi soluţii noi celor deja existente, atunci când devin necesare. Deşi o astfel de abordare pare potrivită din punct de vedere al investiţiei iniţiale, ea se dovedeşte întotdeauna a fi păguboasă pe termen lung, atât din punct de vedere al exploatării, cât şi al mentenanţei. Rezultatele sunt întotdeauna un acces dificil la informaţie, consum ridicat de energie, mentenanţă costisitoare sau nesatisfăcătoare şi securitate slabă.

Toate acestea se traduc printr-o eficienţă redusă la nivel de companie şi, în plus, orice dezvoltare ulterioară va urma acelaşi model, care nu face decât să adâncească problemele până la nivel de risc. Un bun exemplu în acest sens îl constituie companiile de asigurări cu creştere constantă, unde majorarea numărului de clienţi şi extinderea ofertei generează printre altele o extindere a infrastructurii IT, care, în absenţa unei soluţii de optimizare, devine greu de gestionat, de monitorizat sau de securizat. Accesul la informaţie nu poate fi controlat astfel în mod corespunzător şi devine dificil, putând genera oricând erori în operaţiunile IT, iar datele cu caracter sensibil nu primesc gradul de protecţie necesar.

Soluţia corectă pentru rezolvarea tuturor problemelor enumerate este implementarea unui data center de bază, care să integreze în mod eficient toate echipamentele hardware şi soluţiile de control şi securitate necesare. De cele mai multe ori însă, IMM-urile nu dispun de un spaţiu dedicat pentru acestea, ceea ce înseamnă că nu numai aspectul practic, ci şi cel estetic trebuie luat în considerare în etapa de proiectare a unei astfel de soluţii.

De aceea, propunem adoptarea unui micro data center SmartBunker CX 24U, care poate reprezenta rezolvarea neajunsurilor legate de infrastructura IT pe care le poate întâlni o companie în creștere din zona IMM-urilor. Construit ca soluţie „plug-and-play”, acesta integrează toate echipamentele hardware necesare într-un sistem prefabricat, ce poate fi proiectat şi instalat rapid, bazându-se totodată pe un aspect modular, care simplifică dezvoltarea ulterioară. La baza sistemului este rack-ul NetShelter CX 24U (AR4024IA), cunoscut sub denumirea de „Server Room in a Box”; rack-ul este construit sub forma unei incinte acoperite cu furnir de culoarea stejarului pentru a se încadra discret în orice birou. În plus, integrează şi soluţii moderne de antifonare, care reduc semnificativ nivelul de zgomot produs. De aceea, el reprezintă alegerea ideală pentru orice birou, chiar şi pentru cele în care se lucrează direct cu clienţii. Dispune de şine pentru instalarea echipamentelor ajustabile în funcţie de adâncime, orientare sau spaţiu necesar de la uşa frontală, iar portul pentru cabluri amplasat dorsal asigură o capacitate de până la 400 cabluri. În plus, NetShelter CX 24U este prevăzut cu propriul sistem integrat de răcire şi cu o soluţie de distribuţie a alimentării cu energie. Pentru acces rapid şi uşor la echipamentele instalate, panourile laterale sunt detaşabile, iar pentru restricţionarea accesului, uşile frontale pot fi încuiate.

Soluţia de control al accesului NetBotz 125KHz (NBACS125) adăugată rack-ului aduce un plus de securitate şi monitorizare, în tandem cu un pachet de 10 cartele de proximitate NetBotz (AP9370-10). Astfel, se poate restricţiona accesul la echipamentul IT în funcţie de persoană şi interval orar, obţinându-se totodată un sistem de alarmă în cazul accesului neautorizat. De asemenea, soluţia poate fi folosită şi pentru a declanşa înregistrări video în cazul deschiderii neautorizate a rack-ului, păstrând în acelaşi timp şi un jurnal cronologic al evenimentelor.

SmartBunker CX 24U include un UPS inteligent APC Smart-UPS X 3000VA Rack/Tower LCD 200-240V with Network Card (SMX3000RMHV2UNC) care asigură continuitatea alimentării cu energie şi protecţia electrică a echipamentelor instalate. Este o soluție UPS line-interactive pentru protecţia eficientă şi dispune de baterii hot-swappable, uşor de înlocuit de către utilizator. De asemenea, integrează mecanisme de auto-testare şi predicţie a defecţiunilor, care îi permit să notifice administratorul de sistem pentru a lua măsuri, înainte ca acestea să apară.

Administrarea poate fi realizată atât prin intermediul conectivităţii Serial sau USB, cât şi de la distanţă, prin intermediul conexiunii la reţea. Datorită sistemului inteligent de încărcare ajustat dinamic în funcţie de temperatură, bateriile au o durată de viaţă cuprinsă între 3 și 5 ani, ceea ce garantează costuri de operare scăzute, transformând echipamentul într-o soluţie ideală pentru segmentul IMM.

Totodată, pentru controlul alimentării cu energie, soluţia poate include şi un Switched PDU de 16A cu 8 ieşiri AP7921B. Acesta se poate accesa de la distanţă via Web, SNMP sau Telnet, oferind informaţii despre consumul de energie şi posibilitatea de a opri sau porni anumite echipamente. De asemenea, se poate configura o anumită ordine de restaurare a alimentării cu energie după o eventuală repornire a întregului sistem informatic.

„SmartBunker CX reprezintă tot ce este necesar pentru a crea o infrastructură IT în spații nespecializate, acolo unde nu există spațiu, timp sau resurse financiare pentru a construi o zonă dedicată IT. Este o soluție standardizată, dar customizabilă și este unul dintre răspunsurile venite de la APC by Schneider Electric ca urmare a transformărilor recente din mediul IT”, a declarat Lavinia Ioana, Product Manager Power Backup Solutions în cadrul companiei ELKO.

Ca soluţie integrată, SmartBunker CX 24U este sistemul perfect pentru instalarea tuturor echipamentelor de stocare, procesare şi de reţea necesare unei companii, asigurând convergenţa perfectă între soluţiile de securitate, monitorizare şi de control.

Despre Grupul ELKO și ELKO Romania

Grupul ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse și soluții IT din regiune, reprezentând 180 de producători și oferind o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 7000 de companii, producători de calculatoare, retaileri și integratori de sisteme din 30 de țări în Europa și Asia Centrală. Cifra de afaceri a grupului în 2016 s-a ridicat la 1460 milioane de dolari.

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT: soluții mobile, componente, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice. Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video), adresând toate canalele de distribuție IT & Telecom.

 

Un roman participa la Raliul Mongoliei, cea mai mare cursa caritabila din lume

ppt
Ca să salvezi lumea, uneori trebuie să mergi până la capătul ei. Echipa Pablo&Gustavo (Paul Badea – CEO Badsi, Francesco Dell’Agli – CEO Europe Export Car) a lăsat în urmă aerul condiționat al birourilor corporatiste și a pornit în “cea mai mare aventură auto de pe planetă”, Mongol Rally – cel mai important eveniment caritabil de acest gen din lume. Ei vor parcurge peste 16.000 de kilometri (cam cât vreo 2.000 de drumuri de la birou până acasă) cu scopul nobil de a susține o fundație caritabilă care la rândul ei vrea să schimbe lumea: Centrul Multifuncţional „Un pas înainte” dezvoltat de Fundaţia Prieteni Pentru Tine pentru a contribui la integrarea socială şi profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului.

Pablo și Gustavo nu sunt singuri în această aventură, având sprijinul tuturor celor care vor să doneze pentru a-i ajuta să ajungă până la capăt. Platforma Indiegogo este locul unde oricine poate să contribuie la aventura celor doi curajoși, în schimbul unor cadouri mai mult decât simpatice. De la mulțumiri și karma bună, până la videoclipuri personalizate, suveniruri din cele mai exotice locuri, până la dreptul de a da provocări nebune echipei sau chiar de a fi luați dintr-un aeroport și călători cu ei în mașină o bucată de drum.

Cei doi ne țin la curent tot timpul cu aventura lor, pe pagina https://www.facebook.com/PabloAndGustavoMR/, acolo unde postează fotografii și videoclipuri din călătoria lor.

Nu uitați: îi puteți vedea pe viu pe Pablo și Gustavo la Vama Veche, acolo unde se opresc pentru două party-uri de senzație cu oameni la fel de nebuni ca ei.

Mongol Rally este cel mai mare raliu caritabil din lume, organizat începând din 2003, cu scopul de a dona fondurile acumulate. Peste 350 de participanţi vor traversa munţii, deşertul şi stepele pentru un obiectiv comun, acela de a strânge bani pentru cauze sociale. Cursa traversează ţări precum UK, Belgia Germania, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, Kazakhstan şi Rusia şi nu presupune asistenţă tehnică sau medicală.

Dacă vreți să susțineți o cauză nobilă, intrați pe platforma Indiegogo și donați pentru echipa Pablo&Gustavo!

Samsung reduce la jumătate timpul de spălare cu tehnologia QuickDriveTM

Samsung_QuickDrive_4
Noua mașină de spălat WW8800M cu tehnologie QuickDriveTM accelerează spălatul rufelor fără să compromită calitatea procesului de spălare, datorită funcțiilor inteligente şi hubloului AddWashTM

Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat tehnologia revoluţionară pentru maşini de spălat QuickDriveTM, în cadrul IFA 2017 în Berlin. Tehnologia QuickDriveTM înjumătăţeşte1 timpul de spălare şi stă la baza maşinii de spălat WW8800M. Spălarea rapidă constă într-un ciclu de doar 39 minute pentru rufele zilnice, oferind utilizatorilor soluţia de a economisi timp, soluție pe care şi-au dorit-o dintotdeauna, fără să compromită calitatea spălării, eficienţa energetică, îngrijirea ţesăturilor şi durabilitatea.
„QuickDriveTM revoluționează industria electrocasnicelor, reducând substanţial timpul pe care utilizatorii îl alocă spălatului rufelor şi permițând astfel gestionarea mai productivă a timpului liber”, spune B.S. Suh, Executive Vice President Digital Appliances Business la Samsung Electronics. „Noua maşină de spălat WW8800M funcţionează pe baza tehnologiei QuickDriveTM şi asigură o calitate superioară a spălării, profitând de funcţiile inteligente.”

Calitate superioară a spălării cu tehnologia Samsung
Tehnologia QuickDriveTM de la Samsung înjumătăţeşte durata spălării şi reduce consumul de energie cu 20%1, fără să compromită calitatea spălării. Cuva specială Q-DrumTM este formată din două piese: cuva principală şi un disc în partea din spate, care se roteşte independent. Spre deosebire de maşinile de spălat convenţionale, care rotesc îmbrăcămintea de sus în jos în timpul programului, WW8800M roteşte îmbrăcămintea de sus în jos în cuvă, iar discul din spatele cuvei efectuează o mişcare din spate în faţă, generând o acţiune dinamică care înlătură murdăria rapid, într-un ciclu de spălare complet şi intens.

Mai mult, tehnologia QuickDriveTM a fost testată independent de Intertek, cea mai mare organizaţie de testare şi inspecţie. Intertek a confirmat că tehnologia QuickDriveTM asigură aceeaşi calitate de spălare şi grijă pentru ţesături pe care le asigură produsele existente, în timp ce reduce semnificativ durata spălării.
Maşina de spălat WW8800M încorporează multe dintre tehnologiile de spălare Samsung, precum EcoBubbleTM, care amestecă detergentul cu apă și aer, făcîndu-l să pătrundă în ţesături mai repede, eficientizând curățarea chiar și la temperaturi scăzute.

Maşini de spălat mai inteligente, cu funcții IoT
Pe parcursul programului de spălare, QuickDriveTM oferă o gamă de funcții utile. Echipată cu tehnologie IoT, WW8800M dispune de un asistent virtual numit Q-rator, cu 3 funcții inteligente care ajută utilizatorul în procesul de spălare.

 Laundry Planner – permite utilizatorilor să planifice timpul de încheiere a programului de spălare, astfel încât să își poată stabili în voie alte activități.
 Laundry Recipe – oferă recomandări automate pentru alegerea programului de spălare, în funcție de culoare, țesături și gradul de murdărie stabilit de utilizator, pentru a elimina încercările cu rezultate ineficiente.
 HomeCare Wizard – monitorizează mașina de spălat de la distanță, astfel încât să alerteze utilizatorul în cazul în care apar orice probleme și să ofere asistență

Modelul WW8800M dispune de asemenea de tehnologia AddWashTM, ce permite adăugarea unor articole oricând în timpul ciclului de spălare 2. De la o șosetă uitată la un articol delicat3 care trebuie pus la spălat mai târziu în timpul programului de spălare, AddWash™ permite de asemenea adăugarea detergentului sau balsamului în orice moment. Îmbinarea dintre asistentul virtual Q-rator și AddWash™ dezvoltă sinergii care simplifică și ușurează orice proces de spălare a rufelor.

Durabilitate și eficiență
Nu în ultimul rând, modelul WW8800M este creat pentru a oferi performanță îndelungată. Echipată cu tehnologia Digital Inverter, mașina de spălat reduce zgomotul și consumul de energie, oferind însă durabilitate4 fără precedent și păstrând pe toată durata de funcționare aceeași calitate. În plus, noua mașină de spălat dispune de mai multe funcții de economisire a energiei, având posibilitatea de a economisi în timpul programului de spălare5 cu 50% mai multă energie decât cel mai înalt standard de eficiență energetică, A+++. De asemenea, încălzitorul Ceramic Heater+ cu înveliș anti-aderent este cu 55% mai eficient decât încălzitoarele convenționale6, astfel încât să păstreze performanța și durabilitatea pentru mai mult timp.

LG V30 traseaza o noua frontiera pentru smartphone-uri la IFA 2017

LG V30 Range
Cel de-al treilea smartphone V de la LG ridica stacheta pentru design si crearea
de continut premium, printr-un pachet unic de functii si optiuni

LG Electronics (LG) a dezvaluit mult-asteptatul LG V30, cel mai nou varf de gama din seria V de smartphone-uri, la IFA Berlin. Modelul LG V30 imbunatateste punctele-forte ale seriei V, furnizand o experienta mobila cu totul noua si oferind functii multimedia optime. Noul V30 e plin de functii usoare si convenabile: prima apertura F1.6 din industria de profil si obiectivul Crystal Clear in cadrul camerei foto duale; modul Cine Video, prin care oricine poate face videoclipuri de calitatea unui film; ecran FullVision OLED cu un design subtire si minimal; sunet premium, prin avansatul convertor DAC Hi-Fi Quad; personalizarea sunetului prin B&O PLAY; asistentul Google si Voice Recognition. Modelul V30 stabileste un nou standard in evolutia smartphone-urilor premium.

Design subtire si usor si ecran FullVision OLED intr-o carcasa compacta
Modelul LG V30 porneste de la punctele-forte ale ecranului FullVision OLED, cu o carcasa surprinzator de compacta, subtire si usoara. Chiar si cu un ecran mare FullVision OLED de 6 inch, cu o rata de aspect de 18:9, V30 este mai scurt cu 8 mm si mai ingust cu 3 mm decat prodecesorul sau si, cum consumatorii cauta ecrane din ce in ce mai mari, dar evita telefoanele la dimensiuni dificil de manevrat cu o singura mana, este un contribuitor-cheie al tendintei de a minimiza marginile unui smartphone. Cu o grosime de doar 7,3 mm si o greutate de 158 g, modelul V30 este cel mai usor din categoria smartphone-uri de 6 inch si peste. Sticla securizata ce acopera fata si spatele telefonului este curbata pe margini, rezultand un aspect lucios si o senzatie de integrare armonioasa.

Ecranul FullVision OLED QHD+ (2880 x 1440) ofera timpi de raspuns mai scurti, cu efect minimal de remanenta a imaginii in cadrul unui film de actiune sau unui joc cu miscari rapide. Tehnologia emisiva OLED obtine o calitate superba a imaginii, reproducand perfect negrul, redand culorile cu o mai mare acuratete si pe o plaja mai mare a spectrului de nuante. Dincolo de profilul zvelt si excelenta calitate video, ecranele OLED de pe smartphone-uri sunt ideale pentru aplicatii VR, una dintre zonele cu cea mai accentuata crestere din industria smartphone.
Videoclipuri profesioniste, cu Obiectivul Crystal Clear cu F1.6 si Cine Video
LG V30 dispune de o camera foto standard de 16 MP si o camera foto superangulara de 13 MP. Pentru a oferi cele mai fine si clare imagini, camera foto standard dispune de functiile de Stabilizare Optica a Imaginii (OIS), Stabilizare Electronica a Imaginii (EIS) si autofocalizare Hybrid Auto Focus, ce imbina Laser Detection Auto Focus si Phase Detection Auto Focus.

De asemenea, modulul camerei foto duale va include cea mai mare apertura din lume, precum si cel mai clar obiectiv prezent vreodata intr-un smartphone. Primul obiectiv F1.6 de la LG are cea mai mare apertura existenta in prezent pe o camera foto de smartphone, captand cu 25% mai multa lumina in senzor decat un obiectiv F1.8. Obiectivul Crystal Clear din sticla are o abilitate sporita de colectare a luminii fata de un obiectiv din plastic, precum si o mai buna reproducere a culorilor. Datorita acestor caracteristici, modelul V30 va fi deosebit de bine adaptat cerintelor de fotografie si inregistrare video.

In toate privintele, camera foto a noului LG V30 este superioara celei a predecesorului sau, si cu atat mai mult altor modele smartphone existente pe piata. In comparatie cu V20, camera foto de pe V30 reduce cu o treime distorsiunile de margine in fotografiile superangulare, fiind astfel ideala petru “wefies” de grup, interioare spatioase si peisaje extinse.

In ciuda tuturor acestor imbunatatiri, modulul de camera foto de pe spatele LG V30 ramane zvelt, cu 30% mai mic fata de cel de pe V20. In combinatie cu interfata specializata LG, cu AF cu detectie laser, cu stabilizarea optica si electronica a imaginii, pasionatii de fotografie vor considera noul V30 cel putin la fel de usor si convenabil de utilizat precum predecesorul sau.

Noul mod Cine Video de la LG permite oricui sa filmeze profesionist, datorita puternicelor functii Cine Effect si Point Zoom. Utilizatorii pot realiza videoclipuri de inalta calitate, imbunatatite de nuantele cinematice ale diverselor genuri de film, folosind doar un smartphone. Camerele video tipice permit zoom-ul doar in centrul cadrului, dar functia Point Zoom – o alta premiera de la LG – foloseste algoritmi software avansati pentru a permite zoom-ul lin pe orice subiect, indiferent de pozitia sa in cadru, folosind culisorul Zoom Slider. Iar functia Cine Effect ofera o paleta de 15 valori pre-setate, pentru a oferi videoclipurilor un aspect unic, ca de film, potrivit unor genuri precum comedie romantica, blockbuster-ul verii, mister politist, thriller sau film clasic.

Totodata, excelentele functionalitati multimedia, personalizarea de catre utilizator si folosirea facila a acestora stau la baza noii interfete smartphone LG, optimizata pentru captivantul ecran OLED FullVision si oferind mai multe optiuni pentru o experienta intuitiva de utilizare.
Graphy poate fi accesata din modul manual al camerei foto si ofera oricarui pasionat capabilitatile unui fotograf profesionist. Astfel, utilizatorii pot alege dintr-un portofoliu de fotografii profesioniste, fiecare cu alt stil si atmosfera, pot descarca fotografii profesioniste de pe site-ul Graphy sau din aplicatie si folosi acele presetari de metadata (precum balansul de alb, timpul de expunere, apertura si ISO-ul) pe fotografiile facute cu modelul V30.

Sunet superior, personalizat, cu ajutorul DAC Hi-Fi Quad
V30 va oferi si functii audio nemaivazute pana acum intr-un smartphone, pentru o experienta sonora personalizata si usor de folosit. LG a echipat acest model cu un convertor DAC Hi-Fi Quad cu audio tuning, conceput de inginerii sunetisti ai renumitei marci audio B&O PLAY – oferind o experienta acustica autentica si superioara. Filtrele digitale personalizabile, disponibile de obicei doar pe aparate scumpe de redat sunet digital, ajusteaza impulsul audio, inlaturand ecourile pre- si post-semnal.

De asemenea, smartphone-ul include tehnologie ce faciliteaza cea mai noua tendinta in muzica pe mobil: streaming-ul audio de inalta rezolutie. Fanii muzicii se pot bucura de sunet de inalta calitate, fara inconvenientul descarcarii unor fisiere de mari dimensiuni sau al epuizarii datelor de mobil, pentru a avea pe V30 muzica ce suna minunat.
Capacitatea de inregistrare a noului V30 a fost si ea imbunatatita, cu un receptor ce functioneaza si ca microfon, captand un spectru larg de sunete, de la clopotei la tobe cu bas profund.

Prin V30, LG isi continua parteneriatul strans cu B&O PLAY. B&O PLAY a rafinat capabilitatile audio din V30 prin rafinarea per ansamblu a experientei audio si adaugarea unor retusuri personale. Pentru a va oferi ore intregi de placere auditiva, V30 vine la pachet cu un set de casti audio stilate B&O PLAY, de inalta calitate.

Echipat cu Asistent Google si Recunoastere Vocala
Asistentul Google de pe LG V30 va avea capabilitati unice, specifice acestui telefon si profita de procesarea avansata a semnalului, permitand utilizatorilor sa foloseasca comanda vocala “Ok Google” chiar si cand este redata muzica tare. In plus, anumite aparate LG sunt compatibile cu Asistentul Google de pe LG V30, cand folositi Google Home, inclusiv masini de spalat, uscatoare, frigidere, purificatoare de aer, cuptoare, aparate de aer conditionat sau aspiratoare-robot.

Inclusiv functiile de securitate ale modelului LG V30 au evoluat odata cu noua interfata LG de smartphone. Folosind Recunoasterea Faciala, telefonul poate fi deblocat instantaneu cu ajutorul camerei foto frontale, chiar si cand ecranul telefonului este stins, iar Recunoasterea Vocala foloseste o combinatie intre vocea utilizatorului si cuvinte-cheie autogenerate (ideal, o combinatie de trei-cinci silabe) pentru a debloca V30 fara a apasa vreun buton sau a glisa pe ecran.

Ecranul secundar al modelului LG V20 a evoluat, devenind bara variabila in cadrul modelului V30. Bara variabila semi-transparenta permite accesul rapid la functiile folosite frecvent, si poate fi trasa complet in afara ecranului FullVision cand nu este necesara. Cand este stins, ecranul mereu pornit (Always-on Display) este si mai personalizabil decat inainte: acum nu doar arata ora, ci poate fi setat pentru a afisa Instrumente Rapide (Quick Tools), aplicatia de redat muzica sau o fotografie personala.©

Mostenirea LG in domeniul telefoanelor premium, durabilitatii solide si sigurantei
Modelul V30 imbina durabilitatea solida si siguranta cu un design subtire si usor. Unul dintre aspectele de design ale noului V30 care imbunatateste durabilitatea si confera rezistenta la rupere este o structura cu bare in H, o tehnica de constructie preluata de la cladirile moderne, ce integreaza marginea cu o rama metalica. Telefonul dispune si de Gorilla Glass 5, cea mai avansata sticla securizata de la Corning, atat pe spate cat si pe fata.

LG a aplicat o teava termoconductoare si un tampon de racire in noul V30, pentru a disipa rapid caldura. Telefonul poate fi folosit fara griji in orice situatie, gratie rezistentei sale la apa si praf, certificate IP68. Acesta este perfect protejat de praf, si poate fi scufundat pana la o adancime de 1,5 m timp de pana la 30 de minute, fara a-i fi afectate functiile. Cu Quick Charge 3.0, V30 se incarca de la zero la 50% in cca 30 de minute. Pentru un maxim de comoditate, acesta ofera si optiunea incarcarii wireless.

Modelul V30 va fi disponibil consumatorilor din Coreea de Sud incepand cu 21 septembrie, urmand pietele-cheie din America de Nord, Asia, Europa, Africa si Orientul Mijlociu. Modelul V30 cu 64 GB ROM va avea patru nuante elegante: Aurora Black, Cloud Silver, Moroccan Blue si Lavender Violet 1, in timp ce LG V30+ cu 128 GB de stocare va fi disponibil pe un numar limitat de piete.

Specificatii-cheie: 2
Procesor: Qualcomm® Snapdragon™ 835 Mobile Platform
Ecran: FullVision OLED, 6 inch, 18:9, QuadHD+ (2880 x 1440 / 538ppi)
Memorie:
V30: 4 GB LPDDR4x RAM / 64 GB UFS 2.0 ROM / MicroSD (pana la 2 TB)
V30+: 4 GB LPDDR4x RAM / 128 GB UFS 2.0 ROM / MicroSD (pana la 2 TB)
Camere foto:
Duala Principala: 16 MP Unghi Standard (F1.6 / 71°) / 13 MP Superangulara (F1.9/ 120°)
Frontala: 5 MP Superangulara (F2.2 / 120°)
Acumulator: 3.300 mAh
Sistem Operare: Android 7.1.1 Nougat
Dimensiuni: 151,7 x 75,4 x 7,3 mm
Greutate: 158 g
Retea: LTE-A 4 Band CA
Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a, b, g, n, ac / Bluetooth 5.0 BLE / NFC / USB Tip C 2.0 (compatibil cu 3.1)
Culori: Aurora Black / Cloud Silver / Moroccan Blue / Lavender Violet
Altele: Rezistenta la apa si praf conform standardului IP68 / Respecta standardul MIL-STD 810G / Obiectiv Crystal Clear / Sunet DAC Quad 32-bit Hi-Fi / HDR10 / Daydream / Asistent Google / UX 6.0+ / Recunoastere Vocala / Recunoastere Faciala / Senzor Amprente / Tehnologie Qualcomm® Quick Charge™ 3.0 / Incarcare Wireless
1 Nu toate culorile sunt disponibile pe toate pietele.
2 Specificatiile pot varia in functie de piata.

Noua serie de televizoare Philips OLED transformă experiența vizuală în artă

Philips TV OLED _2
Philips lansează primul televizor OLED cu Ambilight de 65 inch. Philips a inclus în vârful de gamă cele mai noi tehnologii, un ecran OLED animat de puternicul procesor de imagine P5 și tehnologia Ambilight pe 3 laturi, toate acestea sub forma unui televizor foarte subțire, cu un design premium și minimalist.

  • Ecran OLED extrem de subțire cu o gamă largă de culori
  • Motor de procesare P5 Perfect Picture
  • UHD Premium și performanță HDR Perfect
  • Tehnologia Ambilight pe trei laturi se conectează perfect cu ecranul OLED fără ramă
  • Android TV susținut de procesorul Quad Core
  • Sistem de sunet 6.1 integrat în mod inteligent în suport

 
Nivelul de intensitate a negrului, culori și mișcare – uimitorul ecran OLED
Capacitatea televizoarelor OLED de a opri complet sursa de lumină la fiecare pixel permite redarea unui nivel total de culoare neagră.

De asemenea, televizoarele Philips OLED realizează un nivel maxim de redare a alb-ului, asigurând un contrast ridicat și permițând reproducerea simultană a elementelor de luminozitate și umbră ale imaginii.

Gama de televizoare OLED beneficiază de un unghi de vizualizare îmbunătățit considerabil față de televizoarele LCD, oferind în plus un grad de luminozitate, contrast și culori incredibil de consistente, indiferent de locul în care privitorul este poziționat.

Televizoarele OLED sunt mai rapide de 100 de ori decât tradiționalele televizoarele LED, furnizând un timp de răspuns foarte rapid și asigurând că mișcarea de pe ecran este foarte precisă.

OLED și procesorul P5 – Parteneriatul perfect

Cu noul motor de procesare Philips P5 care oferă o îmbunătățire a performanței de 50% față de motorul anterior Perfect Pixel Ultra HD, nu este deloc surprinzător faptul că seria OLED dispune de imaginea cu cea mai bună calitate, având un indice de performanță de 3800 PPI.

Procesorul de imagine P5 îmbunătățeste cu 25% funcțiile de procesare și cu 25% energia de procesare, oferind o performanță mai mare cu 50% în comparație cu actualul motor Perfect Pixel Ultra HD. P5 analizează, descompune și tratează individual fiecare din cele cinci variabile care definesc calitatea imaginii: sursa, claritatea, culoarea, contrastul și mișcarea.

Ambilight – o experiență completă

Integrarea Ambilight atinge noi performanțe cu seria Philips OLED, datorită cadrului foarte subțire care permite o îmbinare aproape insesizabilă a imaginilor. Sistemul trilateral Ambilight Spectra XL poate îmbunătăți constant culorile vibrante și contrastul ridicat de care dispune deja televizorul, în timp ce creează o experiență vizuală mai captivantă decât până acum.

Integrarea sunetului în design
Măiestria în design a televizoarelor Philips OLED este accentuată de carcasa modelui 9603 și de aspectul său extrem de delicat care se potrivește perfect pe dimensiunile panoului OLED și de integrarea sistemului de sunet high-end 6.1, încorporat în cadru.

Sistemul este alcătuit din șase difuzoare frontale, integrate în baza de sunet acoperită de un înveliș de aluminiu Kvadrat. Sistemul redă detaliile excepționale și claritatea notelor mijlocii și înalte în timp ce boxa Triple Ring, cu un port integrat pentru bas, asigură profunzime și delicatețe bas-ului. Baza în care este implementat sistemul de sunet poate fi utilizată fie pe masă fie pe un suport montat în perete, ambele cazuri favorizând vizibilitatea suportului de boxe și redarea aceluiași sunet incredibil.

 
Android Smart TV
Seria de televizoare OLED este susținută de sistemul de operare Android M și este ceriticată de Google, oferind acces la toate aplicațiile TV, servicii și conținut oferit de Google Play Store, completând în același timp oferta Philips Smart TV. Funcționarea fără efort și navigarea rapidă sunt posibile datorită procesorului puternic Quad Core, swipe pad și tehnologie de recunoaștere a vocii.

Video Philips OLED TV 65 inch:
https://www.youtube.com/watch?v=HO7Qi3AKbRE
 

Video Philips P5: https://www.youtube.com/watch?v=DOa_vj8GRvE&feature=youtu.be

 
Despre TP Vision
TP Vision este un jucător cheie pe segmentul divertismentului video digital. TP Vision proiectează, produce şi comercializează modelele de televizoare Philips în Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi anumite ţări selectate din regiunea Asia-Pacific. Realizăm aceste activităţi combinând experienţa noastră în design şi moştenirea Philips în inovaţie TV cu excelentele capacităţi operaţionale, flexibilitatea şi viteza de reacţie ale TPV. Îmbinarea acestor atuuri ne permite să oferim pieţei televizoare de cea mai bună calitate: inteligente, dar uşor de utilizat, cu un design sofisticat, care apelează la materiale noi şi forme cât mai subţiri şi elegante. Credem în produse care să ofere publicului o experienţă de vizionare net superioară. Datorită televizoarelor Philips, TP Vision este unul dintre liderii mondiali în segmentul ospitalităţii şi divertismentului. Având sediul central în Amsterdam, Olanda, TP Vision este reprezentatul exclusiv pentru televizoare Philips în ţările şi regiunile menţionate mai sus. *Android și Google Play sunt mărci înregistrate ale Google Inc.

Philips prezintă la IFA noi platforme digitale și dispozitive care le permit utilizatorilor să se implice mai mult în îngrijirea propriei sănătăți

Philips_Sonicare_DiamondClean_Smart_Product
La ediţia din acest an a IFA din Berlin, Germania, Royal Philips prezintă produse şi servicii noi care le permit consumatorilor să se implice mai mult în îngrijirea propriei sănătăţi. Soluțiile prezentate de Philips în cadrul expoziţiei includ inovaţii în terapia tulburărilor de somn, îngrijirea mamei şi a copilului, calitatea aerului, sănătatea orală şi îngrijirea personală.

 
“La Philips, considerăm că există mereu un mod de a face viaţa mai bună,” a declarat Egbert van Acht, Business Leader pentru categoria Health & Wellness şi, de la 1 octombrie 2017, Chief Business Leader pentru întreaga divizie Personal Health în cadrul Royal Philips. “Platformele digitale şi soluţiile inteligente pe care le prezentăm la ediţia din acest an a IFA sunt create pentru a le oferi consumatorilor posibilitatea de a-și monitoriza și de a-și controla mai bine propria sănătate, alături de acces facil la expertiză şi sfaturi profesioniste. Aceste soluții acoperă toate etapele vieţii, de la nou-născuţii vulnerabili, la persoanele vârstnice care doresc să îşi păstreze independenţa. Propuneri precum Care Orchestrator, care ne consolidează poziţia de lider pe segmentul soluţiilor în terapia tulburărilor de somn, dovedesc faptul că Philips se află în avangarda sănătăţii digitale.”

Soluții integrate pentru tratamentul tulburărilor de somn și al afecțiunilor respiratorii
Având în spate Philips Healthsuite, Care Orchestrator este soluţia Philips pentru persoanele care suferă de tulburări cronice de somn şi afecţiuni respiratorii. Aceasta va uni pacienţii, furnizorii de servicii de îngrijire la domiciliu, medicii şi companiile de asigurări într-o platformă unică, bazată pe tehnologie cloud. Care Orchestrator le va permite medicilor să ofere suport personalizat, coaching şi educaţie pacienţilor la domiciliu şi sprijină furnizorii de servicii de îngrijire la domiciliu cu date concrete pentru a lua decizii clinice rapid şi în cunoştinţă de cauză.

Ca parte a platformei Care Orchestrator, aplicaţia DreamMapper de la Philips va permite  oamenilor să îşi urmărească progresul acasă. Îi va ajuta să  folosească  terapia pentru somn timp de mai multe nopți, cu 25% mai mult în medie [1]. Platforma Care Orchestrator face parte dintr-o gamă de soluții conectate pentru tratarea tulburărilor de somn bazate pe date colectate în peste 2,5 miliarde de nopţi cu ajutorul tehnologiilor cloud, timp de 10 ani și de la peste 5 milioane de dispozitive conectate pentru terapia somnului şi ventilaţie.

Platforma digitală de parenting Philips Avent uGrow
Creată să sprijine părinţii şi dezvoltarea sănătoasă a bebeluşului, uGrow este prima aplicaţie medicală de acest tip pentru bebeluşi [2], care funcționează cu dispozitive conectate și oferă sfaturi personalizate. Aplicaţia interactivă uGrow cuprinde articole şi sfaturi create împreună cu un grup de profesionişti din domeniul medical şi se conectează wireless la sistemul inteligent de monitorizare a bebelușului şi la termometrul auricular inteligent de la Philips Avent. Aceasta este disponibilă deja în România, iar începând cu 2018, uGrow va lucra la nivel global cu noi dispozitive Philips, inclusiv un sistem de urmărire conectat pentru biberon care, împreună cu biberonul Philips Avent Natural, va monitoriza timpul, volumul şi durata mesei bebeluşului. Printre noile dispozitive conectate se numără Philips Connected Air Purifier, precum şi sistemul de iluminat Philips Hue. Experienţa utilizatorilor uGrow va fi îmbunătăţită și prin adăugarea serviciului de activare de voce Amazon Echo. Platforma este deja disponibilă în România.

Soluţiile integrate Philips Air
Peste 20% din populaţia lumii suferă de alergii respiratorii, precum astm alergic sau rinită alergică [3]. Nivelurile poluării aerului exterior sunt în creştere, 92% din populaţia lumii trăind în locuri unde nivelul calităţii aerului depăşeşte limitele stabilite de OMS [4], în timp ce calitatea aerului interior poate fi de 2-5 ori mai dăunătoare decât a aerului de afară [5]. Frecvența în creștere a problemelor sistemului respirator a dus la dezvoltarea de către Philips a unor soluţii integrate care includ purificatoare de aer şi senzori care se adaptează la mediul interior şi nevoile personale ale utilizatorului.

Aplicaţia Air Matters care însoţeşte aceste dispozitive evaluează în timp real calitatea aerului din interior şi exterior şi nivelurile de alergeni. Aceste soluţii şi date integrate le permit persoanelor care suferă de probleme respiratorii să gestioneze şi să reducă expunerea la factorii iritanţi şi alergeni (cum ar fi polen, acarieni, păr de animale şi spori de mucegai) care le-ar putea declanşa simptomele, protejându-şi astfel sănătatea.

 
Cea mai avansată platformă digitală pentru îngrijirea orală
Philips Sonicare DiamondClean Smart este o soluţie completă de îngrijire orală pentru sănătatea cavității bucale. Împreună cu sistemul Philips Sonicare Breath care, Philips oferă tehnologii şi servicii conectate unice pentru a ajuta oamenii să aibă mai mare grijă de sănătatea lor orală într-o singură platformă. Periuţa de dinţi Philips DiamondClean Smart reuneşte cele mai recente inovaţii şi performanţe Philips Sonicare, oferindu-le utilizatorilor rezultate excepţionale, datorită noilor capete de înaltă performanță pentru periuțe, coaching-ului personalizat şi a sfaturilor furnizate prin intermediul tehnologiei inteligente cu senzori, alături de o experienţă de periere intuitivă.Toate acestea contribuie la o îngrijire avansată a gurii, dinților și a gingiilor [6].

De asemenea, sistemul de îngrijire Philips Sonicare Breath, care include noul dispozitiv conectat de analiză a respiraţiei de la Philips, măsoară, urmăreşte şi ajută oamenii să fie atenţi la impactul bacteriilor orale asupra calităţii respiraţiei, ajutând utilizatorii să îşi îmbunătăţească respiraţia şi obiceiurile în ceea ce priveşte îngrijirea orală. Aplicaţia Philips Sonicare este acum un „centru virtual” pentru îngrijirea orală personală, permiţându-le utilizatorilor să îşi monitorizeze modul de periere şi calitatea respiraţiei în fiecare zi, să împărtăşească rezultatele cu medicii stomatologi şi să primească recomandări şi sfaturi personalizate.

Philips Lumea Prestige şi aplicaţia Lumea IPL
Tot mai multe femei caută soluţii personale de înfrumusețare. Noul Philips Lumea Prestige, un dispozitiv inovator de epilare acasă cu tehnologie IPL (Intense Pulsed Light), a fost dezvoltat pentru a se potrivi diferitelor forme şi nuanţe de piele ale femeilor din întreaga lume. Dispozitivul include patru accesorii curbate pentru fiecare zonă a corpului. În plus, noul senzor SmartSkin măsoară nuanţa pielii printr-o apăsare de buton, astfel încât femeile să ştie ce setare să folosească pentru pielea lor. Aplicaţia Lumea IPL, utilizată în combinaţie cu dispozitivul, dezvoltă şi mai mult această opţiune, oferindu-le un plan de tratament personalizat în funcție de nevoile individuale. Cu o reducere a părului de până la 92% după doar trei tratamente, dispozitivul este perfect şi pentru femeile care îşi doresc rezultate excelente în timp scurt.

Alte produse prezentate de Philips la ediţia IFA din acest an includ noi aparate de uz casnic, aparate pentru prepararea cafelei, soluţii de îngrijire personală şi monitorizare a locuinței.

Pentru mai multe informaţii privind cele mai recente inovaţii Philips în cadul IFA 2017 vă rugăm să accesaţi www.philips.com/ifa, să urmăriţi Philips la IFA pe twitter @PhilipsLiveFrom, sau să vizitaţi canalele de YouTube şi LinkedIn.

Noul Acer Chromebook 15 cu design din aluminiu duce la un nou nivel experienta multimedia, gratie ecranului generos si autonomiei sporite

Acer_IFA_Chromebook_15_01

Informatii esentiale

  • Ecranul Full HD IPS de 15,6 inci[1] deschide o multitudine de posibilitati pentru pasionatii de multimedia, familiile cu copii la scoala, precum si tuturor celor care isi doresc sa fie captivati de imagine si sunet; datorita unghiurilor largi de vizualizare, computerul poate fi centrul experientei multimedia pentru intreaga familie
  • Autonomia prelungita, de pana la 12 ore[2], le ofera utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de dimineata pana seara de aplicatii, divertisment, streaming media, social media, teme pentru scoala si multe altele
  • Spatele ecranului si zona de sprijin a palmelor fabricate din aluminiu confera o senzatie tactila premium
  • Constructia fara ventilator elimina zgomotul din timpul functionarii
  • Difuzoarele orientate in sus ce incadreaza tastatura ofera un sunet premium, ce completeaza perfect ecranul generos, contribuind la o experienta multimedia extraordinara

Acer, lider mondial pe piata echipamentelor Chromebook[3], a anuntat un nou model din seria Chromebook 15, distinsa cu numeroase premii. Noul dispozitiv este singurul Chromebook de pe piata cu un ecran de 15,6 inci si dispune de un design elegant, cu o constructie din aluminiu, si de o autonomie extinsa, de pana la 12 ore.

Pe langa ecranul generos Full HD IPS, disponibil in varianta tactila si standard, noul Acer Chromebook 15 (CB515-1H/1HT) ofera performante solide si o autonomie de pana la 12 ore, ce permite utilizarea computerului pe durata intregii zile pentru consumul de media, ca si pentru jocuri si diverse aplicatii.

„Ecranul urias al noului Acer Chromebook 15 este un festin vizual”, a declarat James Lin, General Manager, Commercial & Detachable Notebooks, IT Products Business, Acer Inc. „Veti fi captivati de filme, aplicatii, jocuri si navigare web, iar ecranul spectaculos face o pereche perfecta cu eleganta constructiei din aluminiu, ca si cu performanta, silentiozitatea si autonomia de pana la 12 ore. Chromebook 15 duce mai departe traditia Acer de a furniza cele mai inovatoare echipamente Chromebook din lume, in cea mai diversa gama de dimensiuni.”

La lansare, Chromebook 15 va oferi suport pentru aplicatii Android prin Google Play Store, astfel incat clientii vor beneficia de acces la peste doua milioane de aplicatii Android, pentru a se distra, pentru a savura continuturi multimedia si pentru a fi tot timpul conectati.

Ecranul generos si stralucitor este completat de difuzoare si o camera web HD
Ecranul spectaculos de 15,6 inci le da utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de navigarea pe internet, de a juca jocuri si a urmari filme, si, de asemenea, stimuleaza productivitatea oferind mai mult spatiu pentru aplicatii si taburi multiple. Ecranul Full HD are o rezolutie de 1920 x 1080 pixeli ce reda imagini clare si vibrante.

Experienta vizuala este completata de doua difuzoare full-size orientate in sus, ce pot reda continut audio de inalta definitie si un interval amplu de frecvente si intensitati de volum. Tastatura full-size si touchpadul generos sunt confortabile si le ofera utilizatorilor mai multa libertate la navigarea pe internet.

Camera web HD are un camp vizual larg, de 88 de grade, gratie caruia conversatiile video de acasa sau de la serviciu pot include mai multi participanti. De asemenea, sunetul si imaginea sunt clare si fara distorsiuni, datorita microfonului incorporat, respectiv a gamei dinamice extinse (high dynamic range).

Autonomie de top si design silentios, fara ventilatoare
Noul Acer Chromebook 15 ofera o autonomie de top in acest segment, de pana la 12 ore, astfel ca poate fi utilizat la munca sau la scoala, pentru streaming sau pentru distractie, pe durata intregii zile. Designul fara ventilatoare face ca functionarea sa fie silentioasa, perfect pentru lucrul in spatii comune precum o camera de acasa, biblioteca sau cafenele.

Ultima generatie de procesoare Intel® Celeron® cu doua nuclee si Intel® Pentium® cu patru nuclee asigura performante exceptionale in lucrul cu aplicatiile si la navigarea pe internet. Diversele versiuni ale Chromebook 15 vor dispune de 32 GB sau 64 GB de spatiu de stocare eMMC, ca si de 4 GB sau 8 GB de memorie RAM.

Design elegant, subtire, din aluminiu
Designul elegant si modern al noului Chromebook 15 iese in evidenta prin folosirea aluminiului pe spatele ecranului si in zona de sprijin a palmelor, pentru o senzatie placuta la atingere si confort la utilizarea tastaturii; de asemenea, acest design face ca noul model sa fie mai subtire si mai usor decat generatiile anterioare. Chromebook 15 are o tastatura iluminata, ce permite o flexibilitate sporita in utilizare, si cantareste 1,72 kg, avand dimensiunile 378 x 256 x 18,9 mm.

Fiti permanent conectat prin Wi-Fi si porturi USB 3.1 Gen 1 Type-C
Acer Chromebook 15 ofera o conexiune rapida la internet cu tehnologia Intel® Wireless-AC (802.11ac) 2×2 MIMO. Utilizatorii se pot bucura de cel mai rapid mod de a transfera date, a face streaming video si de a conecta un monitor extern, prin cele doua porturi USB 3.1 Gen 1 Type-C. De asemenea, computerul poate fi incarcat de la retea prin adaptorul USB Type-C. Chromebook 15 se poate conecta la alte dispozitive periferice prin Bluetooth 4.2, doua porturi USB 3.0, un port HDMI si o mufa comuna pentru casti si microfon extern. Cititorul de carduri SD este compatibil cu carduri SDXC de pana la 128 GB, perfecte pentru transferul si stocarea de fisiere mari.

Mai multi utilizatori, mai usor de administrat
Acer Chromebook 15 ofera suport pentru mai multi utilizatori, pentru siguranta stocarii datelor. Membrii familiei pot folosi impreuna acelasi computer logandu-se cu conturile lor unice pentru a fi siguri ca proiectele, conturile de Gmail si celelalte informatii sunt in siguranta, chiar daca notebook-ul este deteriorat sau furat. Stocarea datelor in cloud, in Google Drive[4], protejeaza fisierele, documentele si fotografiile si ofera siguranta ca aveti intotdeauna cea mai recenta versiune.

Pret si disponibilitate
Acer Chromebook 15 va fi disponibil in varianta cu ecran tactil (CB515-1HT) sau standard (CB515-1H). Din luna octombrie va incepe sa fie comercializat in regiunea EMEA, la preturi incepand de la 499 de euro, si in America de Nord – inclusiv in SUA, unde va putea fi cumparat din retelele Best Buy si Acer Store – la preturi incepand de la 399 USD.

Specificatiile, preturile si disponibilitatea difera in functie de regiune. Pentru detalii despre disponibilitate, specificatiile produselor si preturile acestora va rugam sa luati legatura cu cea mai apropiata reprezentanta Acer, accesand www.acer.ro.

Acer Chromebook 15 a fost prezentat la evenimentul de presa next@acer din cadrul IFA, in Germania, unde compania a anuntat o serie de noi echipamente si solutii. Pentru detalii, vizitati acer.com/nextatacer.

Despre Acer
Fondata in anul 1976, Acer este in prezent un lider global al industriei de ICT, compania fiind prezenta in peste 160 de tari. Ca viziune pentru viitor, Acer se concentreaza asupra construirii unei lumi in care hardware-ul, software-ul si serviciile vor fuziona, deschizand noi orizonturi pentru consumatori si companii. De la tehnologii orientate catre servicii la Internet of Things si de la gaming la realitatea virtuala, cei peste 7.000 de angajati ai Acer lucreaza cu dedicare in cercetare, design, marketing, vanzari si servicii suport, pentru a oferi produse si solutii care elimina barierele dintre oameni si tehnologie. Pentru detalii, va rugam sa vizitati www.acer.com.

© 2017 Acer Inc. Toate drepturile rezervate. Acer si logo-ul Acer sunt marci inregistrate ale Acer Inc. Alte marci comerciale, marci inregistrate si/sau marci de servicii, mentionate sau altfel identificabile, sunt detinute de proprietarii acestora. Toate ofertele sunt supuse schimbarii fara un anunt sau obligatie prealabile si nu sunt obligatoriu disponibile prin toate canalele de vanzari. Preturile mentionate sunt sugestii ale producatorului privind pretul de vanzare cu amanuntul si pot varia in functie de piata. Taxele si impozitele aplicabile vanzarilor nu sunt incluse.