500 ani de la Reforma lui Martin Luther, sărbătoriți printr-o expoziție retrospectivă la Biblioteca Națională a României

București, 23 noiembrie 2017 – Bucureștenii vor avea ocazia să se familiarizeze cu cele mai importante repere istorice ale transformărilor generate de Reforma religioasă din Transilvania și Europa de Est, din sec. al XVI-lea, în cadrul expoziției retrospective organizate de Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German și Forumul Cultural German pentru Europa de Est.

Astfel, în perioada 20 noiembrie – 4 decembrie 2017, expoziția “Moștenirea culturală a Reformei religioase în Transilvania și Europa de Răsărit”, va fi deschisă publicului larg, la Biblioteca Națională a României.

Cele 95 de teze de la 1517 ale călugărului și profesorului de teologie Martin Luther au declanșat în Europa de Est modificări profunde ale căror efecte au depășit cu mult latura religioasă și se regăsesc și astăzi la nivel social, cultural și în domeniul educației.

Având cu precădere un rol informativ cu privire la beneficiile pe care Reforma lui Luther le-a adus și impactul semnificativ pe care aceasta l-a avut în ceea ce privește accesul la educație în limba maternă pentru toate categoriile sociale, expoziția de la București este rezultatul colaborării dintre Forumul de Cooperare Bilatarelă Româno-German și Forumul Cultural German pentru Europa de Est și constă în 20 panouri informative care ilustrează evoluția și efectele curentului protestant în Europa de Est, precum și în zona Transilvaniei.

Proiectul este, însă, unul mai amplu, constând dintr-un modul cadru precum și expoziții dedicate unor regiuni precum Slovacia, Bohemia, Transilvania, Silesia, Pomerania și Brandenburg de Est, Polonia-Lituania sau Prusia. Acestea sunt concepute în mai multe limbi și sunt prezentate publicului împreună cu parteneri din țările Europei Central Estice și Sud Estice, precum și în Germania.

Componentele expoziției – modulul cadru și imaginile dedicate Transilvaniei – au fost expuse până acum în diferite zone din Germania precum Berlin, Muenchen, Potsdam, Ulm, dar și în Polonia, Ungaria si Belgia. În țara noastră, expoziția a fost prezentată la Sibiu, Brașov, Mediaș, Orăștie, Făgăraș, Cluj, Bistrița, Cincșor, Viscri, Codlea, Reșița, Criț și Sighișoara.

Expoziția “Moștenirea culturală a Reformei religioase în Transilvania și Europa de Răsărit” va fi deschisă publicului la Biblioteca Națională a României, în perioada 20 noiembrie – 4 decembrie 2017, accesul fiind liber pentru vizitatori în cadrul orarului oficial de funcționare a Bibliotecii.

În contextul expoziției, organizatorii au prevăzut, în data de 28 noiembrie, începând cu ora 15:00 o dezbatere pe tema Reformei lui Martin Luther, eveniment la care vor participa personalități precum Dr. Johann Schneider, episcop luteran – Episcopul regiunii Halle-Wittenberg, Gabriel Horatiu Decuble – directorul Departamentului de Limbi și Literaturi Germanice din cadrul Universității București, Daniel Zikeli – Episcop Vicar al Bisericii Evanghelice CA din România și membru al Forumului de Cooperarea Bilaterală Româno-German și Thomas Șindilariu – Arhiva Bisericii Negre Brașov, reprezentant al Forumului Cultural German pentru Europa de Est. Moderarea va asigurată de Radu Preda – Teolog, Director Executiv IICCMER.

Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German a fost înființat în anul 2016 la inițiativa mai multor personalități ale vieții publice din România, cu scopul de dezvolta o platformă solidă pentru schimburile româno-germane la nivel cultural, social, economic şi ştiinţific.  Asociația a găzduit deja, în primăvara acestui an, un eveniment dedicat aniversării a 25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie româno-german cu participarea Secretarului de Stat pentru Europa în Ministerul Federal al Afacerilor Externe, Michael Roth.

Forumul Cultural German pentru Europa de Est a fost înfiinţat la Potsdam în decembrie 2000, la iniţiativa Reprezentantului Guvernului Federal pentru Cultură şi Media. Forumul Cultural este angajat într-o cercetare critică, orientată spre viitor, a istoriei acelor regiuni din Europa răsăriteană în care au trăit sau încă mai trăiesc germani. Aflat într-un continuu dialog şi în colaborare cu parteneri din Europa centrală şi de est, Forumul Cultural îşi propune să descopere şi să prezinte unui public cât mai larg tradiţiile culturale din aceste regiuni ca o moştenire comună care îi uneşte pe germani şi pe vecinii lor de la Răsărit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *