Allview anunță lansarea aplicației Touravi, ghidul turistic vocal personal

26.06.2018 Allview, brandul românesc de smartphone-uri și tablete, anunță lansarea aplicației Touravi, o aplicație care va oferi utilizatorilor un ghid turistic complet, printr-un sistem care poate recunoaște imagini și livra mai departe informații despre acestea.

Pornind de la capabilitatea procesorului Mediatek Helio P60, integrat în terminalul Soul X5 Pro, de a oferi suport pentru Inteligența Artificială, precum posibilitatea de a lucra alături de platforme ce oferă suport pentru recunoașterea obiectelor din imagini, Allview și-a dorit ca utilizatorii să poată să beneficieze de acest avantaj, în contextul în care se apropie perioada de concedii. Astfel, a fost creat conceptul Touravi, menit să recunoască obiective turistice și să fie mereu la îndemâna utilizatorilor, indiferent dacă aceștia își petrec concediul în țară, sau chiar în străinătate.

Principala funcție a aplicației Touravi este de a recunoaște obiectivele turistice și de a-ți povesti despre acestea în limba ta natală. În plus, pentru a veni în ajutorul utilizatorilor, Touravi a fost dezvoltat astfel încât să îi poată îndruma spre alte puncte de interes din jurul acestuia, precum: restaurante, cafenele, hoteluri, alte obiective turistice din împrejurimi, dar chiar și pagina web prin care utilizatorul are posibilitatea de a își rezerva bilete sau de a avea toate informațiile necesare. Totul se poate întâmpla doar la un click distanță.

Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, Allview a integrat funcția Text-To-Speech a asistentului vocal  AVI în cadrul aplicației Touravi, aceasta fiind capabilă să citească informațiile primite despre imaginea identificată.

Pe lângă recunoașterea obiectivelor turistice, aplicația Touravi este capabilă să recunoască chiar și animale, păsări, plante, și nu în ultimul rând, diferite tipuri de obiecte.

Aplicația va fi lansată într-o variantă Beta care va fi disponibilă exclusiv pe noul terminal Soul X5 Pro și va putea fi testată începând cu 29 iunie 2018. Allview va continua dezvoltarea aplicației Touravi pentru a putea fi utilizată chiar și pe alte terminale din portofoliul său, precum și pentru a aduce noi funcții utile care vor veni în sprijinul utilizatorilor.

Descoperă cum funcționează:

https://www.youtube.com/watch?v=g4PeZTr6qAo&feature=youtu.be

https://www.youtube.com/watch?v=MQhYF8nkeNg&feature=youtu.be

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri şi tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tableta PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluţie complexă de automatizare şi monitorizare a locuinţei. Brandul Allview este prezent pe pieţele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Hertegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia şi Estonia. Allview se află într-un proces continuu de inovaţie şi dezvoltă tehnologii care oferă acces la cunoaştere, informaţie, la o viaţă mai bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *