Telekom Romania include în oferta sa noul Samsung Galaxy Note9

Telekom Romania aduce noul model de smartphone Samsung Galaxy Note9 pentru pentru clienţii săi.

Samsung Galaxy Note9 este disponibil la precomandă pe site-ul telekom.ro, la un preţ standard de 4.699 lei sau începând de la 3.899 lei cu abonamentul Mobil 16, care oferă clienţilor net nelimitat 4G, nelimitat minute naţionale valabile şi în roaming grupa 0, nelimitat SMS-uri naţionale şi 600 de minute internaţionale valabile în zonele 1 şi 2. Livrările noului telefon în urma precomenzilor vor începe din 24 august 2018. Tot din 24 august, noul model Samsung va fi diponibil şi în magazinele Telekom.

 

Samsung Galaxy Note9 oferă performanţe revoluţionare şi este însoţit de noul S-Pen, care cu ajutorul tehnologiei Bluetooth Low-Energy (BLE) poate fi conectat la telefon pentru a controla prezentări de la distanţă, a realiza selfi-uri sau a da play unui video.

Dotat cu o cameră frontală de 8MP AF, F1.7 şi o cameră duală pe spate de 12MP AF, F1.5/2.4, care, cu ajutorul unei noi funcţii inteligente, identifică elementele unei fotografii şi defectele şi poate ajusta culorile şi contrastul pentru a oferi fotografii de cea mai bună calitate, Samsung Galaxy Note9 dispune şi de o tehnologie avansată de reducere a zgomotului din imagine și o lentilă Dual Aperture, care se adaptează la lumină asemenea ochiului uman.

Display-ul Infinity de 6,4 inchi este cel mai mare ecran edge-to-edge folosit vreodată pe un Note şi permite o vizualizare mai uşoară a filmuleţelor şi imaginilor.

În oferta Telekom Romania va fi disponibilă varianta cu 6 GB RAM şi memorie internă 128 GB. Memoria poate fi suplimentată cu ajutorul unei cartele microSD şi poate ajunge până la 1TB.

Bateria cu încărcare rapidă şi o capacitate de 4.000 mAh, cea mai mare folosită până acum de Samsung pentru modelele sale, are o durată lungă de viaţă și permite utilizarea telefonului o zi întreagă fără a fi nevoie de reîncărcare. Aceasta este compatibilă cu încărcător cu fir sau wireless.

Noul smartphone foloseşte un procesor de ultimă generaţie de 10 nm și poate susține viteza maximă disponibilă pe piață (de până la 1,2 GB pe secundă) pentru streaming și descărcare fără pauze.

Pentru o mai bună securizare a datelor, noul smartphone oferă funcția de securitate Knox, precum și opțiuni de securitate biometrice, inclusiv scanarea amprentelor digitale, scanarea irisului și capabilități de recunoaștere a feței.

Samsung Galaxy Note9 este disponibil în oferta Telekom Romania în variantele de culoare Midnight Black și Lavender Purple, alături de un S Pen asortat, precum și în varianta Ocean Blue cu un S Pen galben.

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *