40 de participanți din România, Macedonia și Turcia vor lua startul la Game Jam-ul pe teme politice organizat de Goethe-Institut și CINETIc

Evenimentul va avea loc între 12 și 14 octombrie la CINETIc, în București, și face parte din expoziția Games & Politics

București, 10 octombrie 2018 – Goethe-Institut organizează expoziția interactivă de jocuri video “Games & Politics”, în perioada 5-21 octombrie 2018, în cadrul acestui eveniment fiind prezentate 18 jocuri cu teme politice. Expoziția va avea loc în noul pavilion cultural al Goethe-Institut București, pe Calea Dorobanți numărul 32.

În paralel, între 12 și 14 octombrie, la CINETIc, din cadrul UNATC București, va avea loc un Game Jam care va purta titlul expoziției Games & Politics.  În urma înscrierilor încheiate pe 16 septembrie, un număr total de 40 de participanți și mentori alcătuiesc lista celor care vor încerca să dezvolte jocuri în doar 2 zile.

Printre cei care vor lua parte la acest Game Jam se numără și 2 participanți din Macedonia și unul din Turcia.

Concurenții provin din cele mai diverse domenii, fiecare urmând să contribuie în echipă conform specializării sale. Printre participanți se numără: scenariști, dezvoltatori și designeri de jocuri, artiști vizuali, animatori sau programatori.

Participanții vor fi împărțiți în echipe, iar fiecare echipă va putea cere ajutorul mentorilor pentru a putea crea un joc (video sau boardgame) pe teme politice. Organizatorii vor anunța trei subteme politice la începutul Game Jam-ului și vor provoca echipele să dezvolte un joc pe baza uneia dintre subteme.

La finalul celor două zile, fiecare echipă își va prezenta proiectul în fața audienței. Nu va exista o echipă câștigătoare, acest tip de evenimente concentrându-se în principal pe experiența pe care participanții o vor trăi și pe laturile educative și creative pe care game jam-urile le propun.

Un rol extrem de important în cadrul acestui Game Jam îl vor juca mentorii, menirea acestora fiind de a îndruma echipele spre realizarea unui joc. Printre aceștia se numără George Barbăroșie (Inițiativa România), Ioana Covei (Ardor),  Dr. Nicoleta Bițu (Federația Democrată a Romilor din România), Diana Popp (Smart Everything Everywhere), George Lemnaru (Green Horse Games), Ionuț-Gabriel Solomon (creative director în cadrul Amber), Vlad Ilicevici (director general Animest IAFF și fondator Animation Worksheep), Marius Cătălin Hodea (tehnician VR 3D) și Ciprian-Marius Făcăeru (director creativ în cadrul Augmented Space Agency).

Prin evenimentul din 12-14 octombrie, Goethe-Institut continuă seria de evenimente care vizează industria dezvoltatoare de jocuri din România, după ce în luna mai a acestui an a organizat Game Heroes, un concert în cadrul căruia Orchestra Națională Radio a interpretat partituri din coloanele sonore ale unor jocuri celebre.

Parteneri: RGDA (Romanian Game Developers Association), ARDOR, Critique Gaming, Democratic Federation of Roma from Romania, Google Community, INIȚIATIVA ROMÂNIA, Smart Everything Everywhere; Bucharest Global Game Jam, România100, Dăescu Borțun Olteanu.

Despre CINETIc

CINETIc este un centru de cercetare al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematrografică din Bucureşti (UNATC), care studiază ce se petrece la punctul de intersecţie dintre sfera digitală, neuroștiințe și arte performative.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *