The Empty Shop, un nou record de donații – 60,7 tone de haine colectate în București, în doar 4 săptămâni

Harta emptyshop modificat2

  • Campania „The Empty Shop” a strâns 60,7 tone de haine, donate de peste 8.600 de persoane care au trecut pragul Promenada mall, inițiatorul proiectului
  • 322 de kilograme sunt reprezentate de haine noi
  • 56,2 tone de articole vestimentare au ajuns deja prin intermediul Crucii Roșii Române la peste 4700 de persoane din zone sărace, predominant din mediul rural, familii cu mulți copii, lipsite de posibilități financiare, familii monoparentale, persoane vârstnice cu pensii mici, persoane cu afecțiuni medicale, copii din centre de plasament,  oameni ai străzii, copii abandonați, din 10 județe din România

București, 12 august 2019 – A doua ediție „The Empty Shop”, campanie inițiată de Promenada în parteneriat cu Unilever (OMO, Cocolino) și Crucea Roșie Română, a reușit să colecteze o cantitate record de articole vestimentare pentru București de 60,7 tone. Proiectul The Empty Shop, menit să schimbe vieți și să ajute persoanele în nevoie prin donarea de haine, a implicat peste 8.600 de locuitori ai Bucureștiului și vizitatori ai centrului comercial Promenada.

OMO și Coccolino, partenerii campaniei, s-au ocupat de spălarea, împrospătarea și igienizarea hainelor, astfel încât acestea să ajungă în condiții excelente la beneficiari. Impresionant este și faptul că, din întreaga cantitate, 322 de kilograme sunt reprezentate de haine noi, cu etichetă.

Numeroase persoane publice s-au implicat în proiect, prin donații și mesaje de susținere, precum Amalia Enache, Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru, Irina Fodor, Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană), Alex Zamfir (Celmaibuntata.ro), Gabriela Atanasov (SweetPaprika.ro) și mulți alții.

Singurul magazin cu rafturi goale a ținut ușile deschise timp de aproximativ o lună, din 24 aprilie până în 19 mai, în Promenada. Magazinul faptelor bune a atras zilnic aproximativ 300 de vizitatori, care au venit și au donat cu scopul de a-i ajuta pe cei care au mai puțin decât ei, cu speranța că vor ajuta persoane din zone sărace și vor contribui la reducerea abandonului școlar.

În prezent, ultima etapă a fost finalizată, ceea ce înseamnă că hainele sortate, curățate și igienizate cu ajutorul OMO și Coccolino au fost livrate către beneficiarii selectați, prin intermediul celor 50 de voluntari și 20 de angajați de la Crucea Roșie Română care s-au implicat în campanie. Astfel, au fost livrate 56,2 tone de articole de îmbrăcăminte către aproximativ 1177 de familii, însumând peste 4700 de persoane din 10 județe (București, Bacău, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Giurgiu, Prahova, Vaslui). De asemenea, în cadrul primelor etape s-au alăturat inițiativei și cei de la Club Off-Road București (CORB), alături de Roxana Ciuhulescu, care au dus 900 de kg de haine, în județul Buzău, în sate accesibile numai cu mașini de teren. 1800 kg au fost distribuite prin intermediul filialei de Crucea Roșie Prahova în Comuna Berceni, Sat Cătunu afectat de inundații. Au fost 91 de familii beneficiare, aproximativ 200 de persoane.

Considerăm esențial rolul companiilor în a susține valori frumoase, un stil de viață durabil și un viitor sustenabil. Doar prin implicare activă putem crește o generație puternică și liberă, de aceea ne-am bucurat să devenim partenerii acestui proiect, prin intermediul OMO și Coccolino. OMO crede în Puterea Jocului, pentru a crește generații de copii curajoși, încrezători, independenți, care învață să dăruiască pentru a deveni adulți empatici și generoși. Prin implicarea noastră, transmitem mai departe dorința de a ajuta și de a oferi. Mulțumim miilor de persoane care au oferit mai departe lecția generozității și au decis să doneze pentru a schimba vieți!”, a declarat Irina Urechean, Senior Marketing Category Manager Fabric Solutions & Fabric Sensations, Unilever South Central Europe.

Câteva concluzii în urma acestei colecte:

  • Cele mai donate articole vestimentare au fost hainele pentru copii și adolescenți
  • Hainele donate au fost potrivite pentru toate sezoanele: dar au predominat articolele de primăvară / toamnă (pantaloni, jachete, paltoane etc)
  • În acest an au fost donate 322 de kilograme de haine noi, cu etichetă.

<<„The Empty Shop” este un proiect despre oameni, despre fapte bune, un proiect în care binele învinge și care a solidarizat peste 7 milioane de oameni în zona de online, care au popularizat acest magazin gol. Deși anul acesta campania s-a desfășurat numai în Promenada, în București, colecta a mobilizat peste 8.600 de donatori, care au umplut cu haine noi sau aproape noi rafturile, pentru a doua oară. The Empty Shop este clar un proiect care îi face pe vizitatorii noștri să vibreze și ne bucurăm să vedem asta», spune Ana Maria Leca, Manager al Promenada Mall.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.promenada.ro și pe pagina de Facebook a centrului comercial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *