HARMAN România extinde cel mai mare centru de dezvoltare auto din București și recrutează 20 de programatori în echipa de Telematică

HARMAN Romania

HARMAN International, lider global în tehnologia connected car, caută 20 de români alături de care să schimbe viitorul industriei auto. În România, HARMAN are o echipă de 400 de angajați și își continuă trend-ul ascendent de 30% din ultimii 2 ani, în materie de recrutări. În echipa de Telematică, programatorii HARMAN România construiesc ecosistemul connected car pentru cei mai mari producători de automobile din lume. Companiile Mercedes și BMW au implementat sistemul de Telematică realizat în România, iar tehnologia 5G va duce proiectele HARMAN cu un pas mai aproape de mașinile autonome.

În echipa de Telematică din România lucrează acum peste 80 de angajați, cu profile de programare preponderent, dar și de testare și integrare, care dezvoltă softurile noii generații de automobile. Telematica este tehnologia ce permite interacțiunea automobilului cu toate dispozitivele conectate, de la unitățile smart home, la sistemele de monitorizare a traficului. Astfel, mașina poate fi controlată de la distanță, doar cu ajutorul telefonului mobil sau al tabletei, iar scenarii care acum câțiva ani păreau de domeniul filmelor SF, au devenit în zilele noastre cât se poate de adevărate.

Conceptul Connected Car este aplicabil în contexte multiple din viața reală a utilizatorilor, de exemplu în situațiile în care, în caz de accident, tehnologia telematics detectează dacă sunt pasageri în mașină și declanșează un apel de urgență (eCall), specific regiunii respective, furnizând informațiile necesare intervenției rapide a serviciilor de salvare.

„HARMAN are planuri ambițioase în România. Divizia de telematică este una foarte importantă pentru noi și reprezintă nucleul conceptului de connected car care, odată cu adoptarea pe scară largă a tehnologiei 5G, va duce la apariția mașinilor autonome. Ne dorim să atragem oameni pasionați de industria auto care vor să-și pună amprenta asupra noii generații de vehicule, să dezvoltăm împreună soluții de top, pe o piață cu un potențial uriaș”, a declarat Alexandru Moțoc, Managing Director Harman România.

Printre soluțiile dezvoltate de HARMAN în România se numără sistemele MBUX pentru Mercedes, MGU pentru BWM, funcțiile de Remote Online Services, cât și funcțiile de apelare în caz de urgență. Programatorii HARMAN lucrează pe cele mai noi modele de automobile, majoritatea fiind mașini care nu au fost încă lansate pe piață. În plus, unul dintre cele mai mari avantaje pentru developeri este acela că pot testa chiar ei mașinile pe care sunt implementate programele la care lucrează și, astfel, obțin o perspectivă de ansamblu asupra felului în care munca lor contribuie la dezvoltarea companiei.

HARMAN este prezentă în România din anul 2012, iar piața locală este una importantă, mai ales în contextul în care industria auto este cea mai puternică din sectorul economic românesc. În 2018, aceasta a înregistrat cel mai mare avans din ultimii șapte ani, având o  contribuție de 14% la PIB-ul României.

Într-o industrie care mizează din ce în ce mai mult pe mobilitate și conectivitate, HARMAN trece la nivelul următor, și lucrează deja la proiecte care, odată cu implementarea pe scară largă a tehnologiilor 5G, vor face tranziția către mașinile autonome.

Pe lângă partea de telematică, HARMAN deține un portofoliu dinamic de soluții inovative, parte a ecosistemului connected car. De la componente hardware, până la platforme precum Digital Cockpit, Advanced Driver Assistence Systems (ADAS), sau elemente care țin de securitatea datelor, HARMAN este partenerul de încredere de care producătorii auto au nevoie pentru furnizarea către utilizatori a unor experiențe smart unice și bogate, atât în interiorul automobilului, cât și în raport cu mediul înconjurător.

Pozițiile deschise în cadrul HARMAN România sunt disponibile aici. Pentru mai multe informații despre companie și despre oportunități, accesați pagina de Facebook sau LinkedIn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *