Samsung lansează a șasea ediție Stream Your Dream

Ediția a șasea Stream Your Dream realizată de Samsung va fi dedicată noilor formate de conținut: TikTok, AR/VR și livestream gaming

București, 26 noiembrie 2020 – Samsung România lansează astăzi cea de-a șasea ediție Stream Your Dream, conferință ce va fi transmisă live, pe canalul de YouTube Samsung România, începând cu ora 18:00.

Stream Your Dream este o platformă dedicată creatorilor de conținut care vor să crească în online. Primele 5 ediții au abordat diverse teme, de la fashion, la fotografie sau conținut video, iar ediția de anul acesta se concentrează pe noile formate de conținut care au luat amploare în ultima perioadă în mediul online – Tik Tok, AR/VR și livestream gaming.

Trendurile în social media arată cât de dinamic este acest mediu și cum atât brandurile, cât și creatorii de conținut le pot dicta. Pentru că vrem să venim în sprijinul creatorilor de conținut, să le arătăm cum este tehnologia cea mai la îndemâna unealtă, am reunit unii dintre cei mai buni specialiști din online în a șasea ediție Stream Your Dream și am abordat cele mai trending & cool subiecte în acest moment – Tik Tok, AR/VR și livestream gaming. Sperăm să fie de folos și să servească drept sursă de inspirație, mai ales celor la început de drum”, declară Simona Panait, Director de Marketing și Online, Samsung România & Bulgaria.

Conferința va fi structurată sub formă de 3 paneluri și va reuni experți din domeniu și invitați speciali:

  • Ioana Mârzac-Sigarteu, Corporate Communication Manager Samsung România, va vorbi despre cum relația pe care o are Samsung cu creatorii de conținut
  • Andreea Zanfir, Consumer Data Strategist Starcom, va vorbi despre studiul Influence Me 2020 realizat de Starcom
  • Panelul Tik Tok va fi susținut de Mih Lovin, Creative partner SQUAD.influencers, Creative VR/AR studio, L2.digital și Lorena Șerban, Content Creator on Instagram & TikTok & YouTube, Brand Influencer
  • Panelul VR/AR va fi susținut de Ionuț Costea (sau @Goguci), Visual Artist & Content Creator și Alex Dohotaru, Creative Mastermind & Co-founder @CreativeVR/AR
  • Panelul de Livestream Gaming va fi susținut de Ovidiu Patrașcu,Former world and European champion at FIFA & Content Creator și Maximilian Ioan, Content Creator & Gamer

În urma conferinței, utilizatorii pot avea șansa să participe la unul din cele trei masterclasses (workshop-uri aprofundate) cu Mih Lovin & Șerban Lorena, Ionuț Goguci sau Ovidiu Pătrașcu. Cei interesați trebuie să realizeze un video scurt de 30 de secunde cu unul dintre trendurile de conținut prezentate în cadrul conferinței, să-l posteze pe Instagram cu hashtagul #StreamYourDream și tag la @SamsungRomania. Perioada de înscrieri durează până pe 3 decembrie 2020.

Conferința poate fi accesată pe pagina de YouTube Samsung România și pe pagina de Facebook Evensys, joi, 26 noiembrie, de la ora 18:00. Evenimentul pe Facebook poate fi accesat aici.

Platforma Stream Your Dream a fost dezvoltată de Samsung Electronics România, cu susținerea agenției de PR MSL The Practice, având obiectivul de a contribui la formarea unei generații noi de micro-influencers. Ediția de anul acesta a avut ca partener și echipa Evensys.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Microsoft România susține inițiativa CTRL+N, privind reconversia profesională în domeniul IT

București, 26 noiembrie 2020:

Microsoft România susține inițiativa națională CTRL+N, privind oportunitățile de reconversie profesională, lansată de Bittnet Training. Proiectul este unul ambițios și se adresează adulților care își doresc să înceapă o carieră nouă în IT.

Programul CTRL+N vine în contextul în care ediția de anul acesta a Digital Economy and Society Index arată că numai 10% dintre români au abilități digitale peste medie (comparativ cu 33% dintre europeni), specialiștii români din domeniul IT reprezentând o proporție mult mai mică a forței de muncă comparativ cu totalul din ​​UE (2,2% față de media UE de 3,9%).

Microsoft România este partener al inițiativei Ctrl+N, iar susținerea pe care o acordă acestui proiect se aliniază acțiunilor pe care compania le derulează la nivel global, în sensul dezvoltării competențelor digitale, întrucât acestea reprezintă un pas important în accelerarea redresării economice, în special pentru persoanele afectate de pierderea locului de muncă.

Astfel, la finele lunii iunie 2020, Microsoft a inițiat un program de training, ca răspuns la criza economică globală cauzată de pandemia COVID-19, prin care își propune să sprijine 25 de milioane de oameni din întreaga lume să își dezvolte competențele digitale, să se recalifice și să obțină locul de muncă dorit.

“Industria IT creează și susține, la momentul actual, peste 200.000 de locuri de muncă, cu valoare adăugată însemnată pe plan local și numărul acestora crește semnificativ dacă ne uităm la nivel regional sau internațional. România are nevoie de specialiști în domeniu, necesitate care este amplificată de procesul accelerat de digitalizare, pe care îl identificăm astăzi la nivel global. Un studiu amănunțit realizat de Microsoft în prima parte a acestui an arată că doar în România, adopția accelerată de tehnologie va crea 656.000 noi locuri de muncă cu profil tehnic în urmatorii 5 ani, o creștere de peste 10% a numărului total de angajați. Mai mult decât atât, accesul extins la competențele digitale este foarte important pentru facilitarea redresării economice, în special pentru persoanele afectate de pierderea locului de muncă. Microsoft România susține inițiativa CTRL+N, lansată de Bittnet, ca parte a acțiunilor noastre în direcția pregătirii profesionale a resursei umane. Ne dorim să sprijinim cât mai mulți români în procesul de recalificare profesională în IT”, declară Daniel Rusen, Director Marketing și Operațiuni, Microsoft Romania.

Bittnet este principalul learning partner al Microsoft în România, iar proiectul CTRL+N își propune ca în decursul a cinci ani (până la sfârșitul anului 2025) să ajute 25.000 de români să selecteze comanda “Control + New” și să înceapă un nou parcurs profesional, orientându-se către domeniul IT.

Cursurile de reconversie profesională vor începe pe 1 decembrie 2020 și au fost dezvoltate ținând cont de competențele necesare pentru cele mai căutate 28 de job-uri din industria IT, din arii precum dezvoltare de software, administrare hardware, cloud, managementul proiectelor și securitate cibernetică.

Bittnet și partenerii proiectului vor oferi și burse cursanților, iar după promovarea examenului final, aceștia vor primi și o diplomă din partea Bittnet și vor fi recomandați în mod activ companiilor partenere ale grupului Bittnet pentru oportunități de angajare.

Mai multe informații și formularul de cerere pentru studenții interesați să primească bursă (care va fi disponibil, începând cu data de 1 decembrie 2020) sunt disponibile accesând acest link.

AOC lansează două noi monitoare curbate G2 de 31.5” cu 165 Hz si doar 1ms timp de răspuns

Amsterdam, 25 noiembrie 2020 – AOC lansează două noi monitoare de gaming de 31,5 ”(80 cm) din gama G2: CQ32G2SE (rezoluție QHD – 1440p) și C32G2AE (rezoluție FHD – 1080p). Ambele monitoare beneficiază de panouri VA curbat de 1500R, o rată de refresh mare, de 165 Hz și un timp de răspuns de 1 ms (MPRT). Ecranele de dimensiuni generoase sunt compatibile AMD FreeSync Premium și beneficiază de un input lag redus pentru o experiență de gaming fluidă și fără întreruperi.

AOC CQ32G2SE: 1440p, 165 Hz refresh rate si 1 ms timp de răspuns (MPRT)

 

Mai rapid, mai mare și mai capabil

Modelul CQ32G2SE de 31,5” folosește un panou VA curbat de 1500R cu o rezoluție QHD (2560×1440), rezultând o densitate de pixeli de 94 pixeli ppi pe inch ce oferă utilizatorului detalii clare și spațiu de lucru generos. Monitorul oferă unghiuri de vizualizare largi (178 ° / 178 °), un contrast ridicat (3000:1) și o gamă largă de culori ce are o acoperire de 121% a spațiului sRGB. Acest lucru oferă utilizatorului imagini cu un aspect plăcut si culori vii, indiferent de conținutul afișat: jocuri, videoclipuri sau filme. Datorită curburii impresionante de 1500R a monitorului, a ratei de refresh și a timpului scăzut de răspuns, utilizatorii se vor bucura de o experiență de gaming mai captivantă, în special în jocurile de racing și simulatoare.

Al doilea model, AOC C32G2AE, beneficiază de aceeași rată de refresh de 165 Hz și de un timp de răspuns de 1 ms, dar are o rezoluție Full HD (1920×1080). Acest model se adresează gamerilor care folosesc un setup entry-level, cât și entuziaștilor care folosesc setup-uri multi-monitor, grație design-ului fără ramă pe trei laturi și capacității de montare VESA..

Ambele modele lansate folosesc tehnologia AMD FreeSync Premium pentru a benefica de o rată de refresh variabilă, eliminând sacadările și efectul de screen tearing, pentru o experiență de joc fără întreruperi.

Multe funcții benefice

CQ32G2SE și C32G2AE sunt echipate cu un suport robust cu gestionare integrată a cablurilor, reglare a înclinării (-3,5 ~ 21,5°), asamblare fără unelte, opțiune de montare VESA și două difuzoare stereo de 5W. Tehnologia Flicker-Free și modul Low Blue Light asigură o utilizare confortabilă și sănătoasă pentru ochii gamerilor în timpul sesiunilor lungi de joc. Intrările HDMI și DisplayPort permit o varietate de conexiuni, inclusiv console de jocuri. Datorită dimensiunilor mari, a unghiurilor largi de vizionare, a panel-ului VA, ce redă culori vii și un negru profund, monitoarele sunt excelente chiar si pentru a viziona filme cu prietenii și familia odată ce sesiunea de gaming s-a încheiat.

AOC C32G2AE și CQ32G2SE vor fi disponibile în Europa începând cu noiembrie 2020 la un preț recomandat de 1.449 lei și, respectiv, 1.889 lei.

Despre AOC

AOC este unul dintre brandurile de top la nivel mondial pe piața de monitoare. Motivele pentru care tot mai mulți consumatori, factori de decizie corporativi și parteneri de distribuție au încredere în AOC sunt serviciile de înaltă calitate, design atractiv, precum și produse prietenoase cu mediul înconjurător, ergonomice și inovatoare, la prețuri competitive. AOC oferă afișaje care se potrivesc cerințelor fiecărui tip de utilizator, fie că este pentru utilizare profesională, casă, divertisment sau jocuri. AOC este o filială a TPV Technology Limited („TPV”), unul din cei mai mari producători de monitoare și televizoare LCD din lume.

Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați http://eu.aoc.com

Motorola își lansează propriul magazin online în România

Motorola anunță lansarea platformei de e-commerce www.motorola.com/ro/, prin care utilizatorii vor avea posibilitatea de a-și achiziționa modelele preferate Motorola, la prețuri competitive, direct de pe site-ul producătorului. Odată cu modificările aduse site-ului  www.motorola.com/ro/, Motorola expune un portofoliu complet de telefoane către un public larg, venind în întâmpinarea nevoilor consumatorilor cu oferte speciale. În același timp, pe site există și posibilitatea achiziționării unei game variate de accesorii, de la ceasuri inteligente și căști wireless până la camere video de monitorizare, de la magazinele dedicate acestor articole.

Motorola își extinde prezența în România prin lansarea magazinului online, iar dezvoltarea strategiei de comerț electronic este unul dintre pilonii de creștere a business-ului, împreună cu dorința de a oferi consumatorilor o gamă extinsă de produse, care să le satisfacă nevoile și care să fie în linie cu inovațiile tehnologice. România este prima țară din Europa Centrală și de Est în care Motorola își lansează magazinul online propriu, celelalte țări unde compania a dezvoltat platforme de e-commerce fiind Marea Britanie, Spania, Franța, Germania, Olanda și Italia.

Pe noua platformă Motorola sunt disponibile pentru achiziționare telefoane precum moto e6s, moto g9 play, moto g9 plus, moto g8 power, moto g8 power lite, moto e7 plus și moto g 5G plus. De asemenea, foarte curând vor fi disponibile și razr 5G, motorola edge, moto g8 plus, moto g9 power, moto g 5G și moto e7.

„Viziunea Motorola este aceea de a oferi experiențe mobile inovatoare, dar și cel mai echilibrat raport între preț și performanță pentru un segment cât mai mare de clienți. Toate acestea, împreună cu portofoliul de produse variat, ne-au ajutat să câștigăm încrederea și aprecierea unui număr din ce în ce mai mare de utilizatori. Prin lansarea magazinului online propriu vrem să fim mai aproape de clienții care preferă achizițiile online, un obicei tot mai agreat în ultima perioadă și din cauza contextului pe care îl traversăm.  De asemenea, ne dorim să ne creștem atractivitatea către o categorie extinsă de clienți, cărora le punem la dispoziție o modalitate simplă și rapidă de a-și achiziționa telefonul preferat”, a declarat Răzvan Sturza, Mobile Business Group Lead Lenovo România.

Platforma www.motorola.com/ro permite achiziționarea produselor care sunt pe stoc și oferă transport gratuit pentru orice comandă. În plus, pentru a oferi o experiență de achiziție cât mai informată și mai plăcută, site-ul oferă posibilitatea de a compara până la patru dispozitive, analizând specificațiile tehnice din punct de vedere al performanței, ecranului, bateriei și a sistemului de camere foto.

Compania Motorola este prezentă în România cu un portofoliu de produse extins – de la telefoane entry-level, de gama medie, flagships și super-premium. Motorola a fost printre primele branduri care a venit cu o soluţie de telefon flexibil prin reinterpretarea iconicului razr V3, iar în 2020, compania a lansat razr 5G, un telefon cu display flexibil, de tip clamshell, care se pliază complet și este echipat cu tehnologie 5G. Recent, Motorola a anunțat disponibilitatea moto g 5G, cel mai accesibil telefon mobil echipat cu conectivitate 5G.

Pentru mai multe informații despre portofoliul Motorola și întreaga listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/, pagina de Facebook, Instagram și YouTube.

Despre Motorola

MOTOROLA, Logo M stilizat, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Google și Android sunt mărci comerciale ale Google LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și / sau al filialelor sale. Qualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale ale Qualcomm Incorporated, înregistrate în Statele Unite și în alte țări. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea proprietarilor respectivi. © 2020 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

Negocierile consumatori-bănci în pandemie: De la zeci de Lei, la zeci de mii de Euro

25 noiembrie, București. Negocierile derulate în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) din ultimele luni arată varietatea soluțiilor obținute, abordarea unitară a conciliatorilor Centrului, dar și un apetit diferit pentru conciliere în cazul băncilor comerciale. De la începutul anului și până acum au fost finalizate prin împăcarea părților 300 de negocieri, dintre care 294 cu băncile și 6 cu IFN-urile. În alte 90 de negocieri consumatorii și băncile/IFN-urile nu au ajuns la o înțelegere, iar peste 100 de negocieri sunt în desfășurare.

Record valoric pentru un credit în Euro

De la începutul anului consumatorii au trimis către CSALB peste 2.300 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, față de 2.117 în tot anul precedent. Cele mai multe (1.775 de cereri) sunt în relație cu băncile și 531 în relație cu IFN-urile. 92% din cereri au fost trimise prin intermediul aplicației IT de pe site-ul www.csalb.ro sau prin email la office@csalb.ro. Restul de 8% din cereri au fost transmise prin poștă sau aduse de consumatori la sediul Centrului.

  •  I., București: La propunerea conciliatorului Valentin Cocean banca a decis ștergerea integrală a datoriei consumatorului, în cazul unui credit în Euro cu un istoric de restructurări care nu au reprezentat un ajutor real pe termen lung. Cei 60.000 de Euro au fost șterși pentru consumatorul aflat într-un caz social în care titularul împrumutului a invocat și o stare medicală dificilă, rămânând singurul plătitor în raport cu banca. În plus, rata lunară era de aproximativ 2.500 de lei, fiind cu câteva sute de lei mai mică decât veniturile. Recordul precedent pentru o negociere a unui contract în Euro în cadrul CSALB era de 44.600 de Euro.
  •  Adrian, București: “Mi s-a pus o poprire, iar banca mi-a retras pe loc toți banii din cont, deși avea o zi la dispoziție să pună în aplicare decizia executorului și ar fi fost normal să mă anunțe. M-am adresat de mai multe ori băncii încercând să le spun că m-au lăsat fără niciun ban în cont, dar ei îmi ziceau doar despre obligațiile legale și nu-mi dădeau alte explicații. Am apelat la CSALB, iar în afară de cei 91 de lei returnați de bancă(n.n. comisionul pentru plata popririi și cel de administrare a contului) cel mai important câștig au fost discuțiile cu conciliatorul Valentin Cocean. Am fost ascultat, nu mi s-a dat un răspuns standard, mi s-a explicat legea și modul în care a acționat banca, mi-a dat și alte exemple să înțeleg mai bine cazul meu. Deși suma în sine nu este importantă, nu sunt absurd și realizez că banca a făcut aceste concesii în primul rând pentru faptul că îi sunt client.”
  •  Sorin, Iași: “Am văzut că banca îmi încasase în ultimul an peste 280 de lei numai din comisioane. De unele știam, însă când i-am întrebat de diferență invocau tot felul de prevederi care erau contrazise de extrasele mele de cont. După ce am apelat la CSALB mi-au dat înapoi comisionul de administrare cont de 65 de lei, iar comisioanele de retragere vor fi zero timp de un an. Am mers pe ideea că decât nimic e mai bine soluția asta. Chiar nu mă așteptam să se rezolve. Am pus pe mail extrasele de cont pe un an de zile, CSALB le-a trimis către bancă și s-a rezolvat.”
  •  Mihăiță, Târgu Frumos: “Faptul că banca mi-a șters toată datoria de peste 58.000 de leia fost cea mai bună veste pe care puteam să o primesc. Soția a decedat anul trecut și am rămas cu acest credit pentru care plăteam o rată de 1.860 de lei pe lună. Era un credit pe cinci ani din care am apucat să plătesc doar doi ani. Am aflat de CSALB de la un prieten care văzuse pe internet și la tv știri despre alte cazuri. Prima dată nu credeam, eram sceptic. Apoi m-am gândit că nu mă costă nimic să încerc. Pe doamna conciliator Alina Radu am simțit-o la fel de bucuroasă cum eram și eu, atunci când m-a sunat să îmi spună rezultatul obținut. Dacă aș putea, m-aș duce și mâine în celălalt colț al țării să-i mulțumesc.”

 

Care este asemănarea între un beneficiu de 65 de Lei și unul de 60.000 de Euro

Pentru că în vara acestui an băncile au încurajat consumatorii să se adreseze CSALB, am vrut să vedem care sunt impresiile consumatorilor, în câteva dintre cazurile soluționate. După cum observăm, plaja valorică a beneficiilor obținute este foarte mare. În acest sens le reamintim consumatorilor că nu există cazuri similare și nici soluții identice în cadrul CSALB. Aceste diferențe ne arată că cel mai important este ca soluția dată să mulțumească părțile și să repare problema care a apărut în derularea contractului, indiferent dacă este vorba de sume mari sau doar de chestiuni de principiu.

Ne bucură faptul că mulțumirea consumatorilor nu este condiționată de beneficiile obținute în cadrul negocierilor sau de valoarea acestora, ci de profesionalismul conciliatorilor și de interesul pe care băncile îl acordă propriilor clienți în cadrul concilierii. Instituțiile de credit trebuie să înțeleagă faptul că asemănarea dintre un caz în care un consumator obține 65 de lei și unul în care banca șterge o datorie de 60 de mii de euro ține de nemulțumirea consumatorului care s-a adresat CSALB. Ambele cazuri trebuie privite cu aceeași atenție și, din fericire, acest lucru îl fac cu succes conciliatorii cu care colaborăm. Ei își dau același interes indiferent de valoarea beneficiilor care pot fi obținute, iar abordarea lor este o garanție pentru consumatori și bănci privind imparțialitatea soluțiilor propuse.

Pot spune că, mai ales în cazurile cu valori mai mici, se face simțită utilitatea CSALB. Sunt diferende pentru care, în mod normal, consumatorii nu s-ar adresa instanței de judecată, de vreme ce în instanță ar fi prea multe costuri, prea mult timp și prea mulți nervi consumați în raport cu rezultatul urmărit. În plus, dacă tot am făcut paralela cu instanța de judecată, atât sesizarea CSALB, cât și derularea propriu-zisă a procedurilor de conciliere sunt extrem de simple și nu necesită cunoștințe juridice, de specialitate, ceea ce reprezintă un avantaj important față de derularea unor procese în fața judecătorilor“, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

 

Strategiile băncilor, văzute de conciliatori

Valentin Cocean, Conciliator CSALB: “Am observat că sunt mai multe bănci care vin cu soluții radicale, de ștergere a datoriilor și deschidere către situațiile sociale sau medicale grave. Asta ar fi o schimbare în bine pe care o pot remarca. Pe de altă parte, băncile care nu au avut apetit pentru conciliere niciodată, nu au schimbat nimic în acest an și au rămas în aceeași zonă în care nu acceptă cereri sau, dacă acceptă, nu sunt dispuse să facă concesii. În aceeași categorie intră și băncile care insistă într-un mod neproductiv pe soluții care nu sunt aplicabile, precum cea în care reducerea soldului cu 30 de procente se aplică doar dacă clientul băncii plătește 70% din sold în trei luni.

Identific și o strategie bună pe termen lung a unor bănci, cele care acceptă în special negocieri care nu implică o problemă patrimonială a consumatorului, ci rezolvarea unei stări de nemulțumire. Aș spune că

Samsung anunță noile telefoane mid-range, Galaxy A12 și Galaxy A02s, pentru 2021, aducând inovațiile premium la un preț accesibil

Dispun de o baterie de lungă durată, un display generos, captivant și camere puternice

București, România – 24 Noiembrie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. a dezvăluit astăzi noile smartphone-uri Galaxy A12 și Galaxy A02s, facilitând accesul la inovația de ultimă generație pentru toate tipurile de utilizatori. Ambele smartphone-uri dispun de o baterie de lungă durată, un sistem multiplu de camere și un display imersiv generos.

„Galaxy A12 și A02 demonstrează încă o dată angajamentul nostru continuu de a dezvolta produse și experiențe care să se muleze pe posibilitățile financiare ale oricărui profil de utilizator, fără a face  compromisuri. Aceste dispozitive amplifică și mai mult tot ceea ce admiram deja la seria Galaxy A, oferindu-le utilizatorilor inovații must-have la un preț accesibil”, a spus Tiberiu Dobre, şeful diviziei telecom din cadrul Samsung Electronics România.

Mai multă putere pentru a rămâne conectat

Galaxy A02s și A12 oferă o experiență de vizionare neîntreruptă cu un display HD+ Infinity-V de 6,5 inci ce aduce claritatea imaginilor captivante direct în mâinile utilizatorului. Bateria de lungă durată de 5.000mAh permite vizionarea fără întreruperi a conținutului online preferat, iar  încărcarea rapidă de 15W, ajută utilizatorii să petreacă mai mult timp relaxându-se și mai puțin timp încărcând dispozitivul.

Surprinde mai mult din frumusețea momentului

Galaxy A02s și A12 sunt echipate cu un sistem de camere puternice, care transformă capturarea fotografiilor perfecte într-o experiență mai ușoară ca niciodată. Camera principală de 48MP a lui Galaxy A12 și camera de 13MP a lui A02s asigură surprinderea tuturor momentelor importante la o calitate uimitoare. Galaxy A12 se mândrește, de asemenea, cu o cameră Ultra Wide de 5MP pentru a putea imortaliza splendoarea peisajelor. Ambele dispozitive sunt dotate cu o cameră de adâncime de 2MP, care le permite utilizatorilor să se concentreze pe cele mai mici detalii și o cameră Macro de 2MP pentru a aduce în prim-plan complexitatea cadrelor care trebuie a fi surprinse.

Design care iese în evidență

Galaxy A12 și A02s prezintă un design elegant, confortabil și un finisaj mat premium pe spate. Atât Galaxy A12, cât și A02s vin în nuanțe de alb și negru, Galaxy A12, beneficiind și de cea pe albastru. De asemenea, Galaxy A12 dispune și de platforma de securitate Samsung Knox, fiind susținută de un senzor de amprentă poziționat lateral.

Galaxy A12 va fi  disponibil începand cu luna ianuarie, iar Galaxy A02s va fi disponibil începand cu luna februarie.

Pentru mai multe informații despre Galaxy A12 și Galaxy A02s, vizitați: www.samsungmobilepress.com, news.samsung.com/galaxy și samsung.com/ro.

 

Specificații: Galaxy A12 și Galaxy A02s

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

More Than You Expect: POCO lansează noua “bestie” pentru distracție, POCO M3

POCO a devenit brand independent la nivel global odată cu lansarea ultimului smartphone de buget care este dotat cu o cameră de top, o baterie de 6,000mAh și ecran FHD+

BUCUREȘTI, ROMÂNIA, 24 noiembrie 2020 – Bazându-se pe pe renumita sa gamă de telefoane inteligente, POCO Global și-a anunțat astăzi independența, precum și lansarea noului smartphone entry-level POCO M3. Dotat cu o cameră triplă de 48MP, o baterie de 6,000mAh, un ecran performant FHD+ și un procesor Qualcomm® Snapdragon™ 662, POCO M3 este următorul smartphone pentru tineri.

POCO M3 marchează debutul global al seriei M: o incursiune a brandului într-o categorie complet nouă. Noua gamă de produse se bazează pe succesul POCO la nivel global și concurează cu linia de telefoane flagship din seria F, precum și cu seria X, aflată în categoria mid-range. În acest mod, brandul își propune să se adreseze unei noi categorii de iubitori ai tehnologiei.

Independența brandului POCO

Cu ocazia acestei lansări, POCO Global intră într-o nouă etapă ca un brand de sine stătător. Această etapă semnificativă a fost posibilă cu sprijinul fanilor din întreaga lume, care au ajutat brandul să obțină realizări remarcabile încă de la debutul POCO F1, în anul 2018:

  • Brandul a intrat în peste 35 de piețe globale în doar trei ani;
  • POCO F1 a înregistrat peste 2,2 milioane de unități livrate*;
  • În total, brandul a vândut peste 6 milioane* de telefoane POCO în întreaga lume.

“Aceste rezultate extraordinare subliniază susținerea totală a utilizatorilor pentru filosofia POCO  – ‘tot ceea ce ai nevoie, nimic din ceea ce nu îți trebuie’ – și vom face tot posibilul pentru a le oferi fanilor noștri tehnologie inovativă”, a declarat Kevin Qiu, Head of POCO Global.

“Filosofia POCO reprezintă starea pe care ne-o dorim cu toții – să ne simțim atutentici și siguri pe noi. Ca un brand independent și nou, vrem să livrăm în continuare tehnologia care contează într-o lume în permanentă dezvoltare.”

 

POCO M3 – More than you expect

Baterie care durează

Echipat cu cea mai mare baterie din categoria sa, POCO M3 le garantează chiar și celor mai împătimiți gameri că au energie din plin pentru a naviga pe Internet, a se conecta și a face stream-uri pe parcursul întregii zile cu ajutorul bateriei incredibile de 6000 mAh. Telefonul este conceput să reziste peste 5 zile dacă este folosit la un nivel normal și puțin sub 3 zile, la un nivel de folosire moderat. Durează aproximativ 1,5 zile** pentru ca bateria să se descarce complet, atunci când telefonul este solicitat la maximum. Mai mult decât atât, bateria lui POCO M3 este special concepută pentru a rezista la temperaturi ridicate și poate fi folosită aproape 2,5 ani** fără probleme. Bateria modelului POCO M3 asigură o experiență de lungă durată.

Pe lângă durabilitate, POCO M3 oferă o viteză mai mare și mai consistentă de încărcare pentru utilizatorii care folosesc MIUI ultra battery saving și o încărcare rapidă de 18W. Telefonul are în cutie un încărcător de 22,5W și suportă încărcarea inversă prin cablu, ceea ce asigură un confort sporit.

“POCO M3 le aduce  utilizatorilor noștri o experiență de top și oferă una dintre cele mai mari baterii din industrie”, a spus Angus Ng, Head of Product Marketing, POCO Global. “Această baterie de mare capacitate îi ajută pe utilizatori să facă pentru mai mult timp lucrurile care le plac, precum streaming-ul, să asculte muzică sau să creeze materiale video cu setup-ul triplu de camere. Cu POCO M3 ridicăm ștacheta categoriei din care face parte telefonul, oferind mai mult decât vă așteptați la toate nivelurile.”

Display uimitor pentru distracție fără limite

Conceput ca o “bestie” a distracției, POCO M3 are un display FHD+ Dot Drop de 6.53”, cu rezoluție înaltă de 2340×1080, cu o rată impresionantă de contrast de 1500:1 și o rată de aspect de 19,5:9

care asigură o experiență vizuală perfectă. Ecranul din față este Corning® Gorilla® Glass 3 care îi oferă o protecție sporită la căzături și zgârieturi, în timp ce textura anti-amprente de pe spatele telefonului asigură o priză mai bună, dar și o greutate redusă a acestuia. POCO M3 este dotat cu senzor de amprentă lateral care îi oferă ecranului un design minimalist.

POCO M3 este certificat TÜV Rheinland Low Blue Light, astfel că utilizatorii se pot uita ore în șir la ecran fără ca vederea să le fie afectată. Dotat cu un sistem dual de difuzoare cu funcție de curățare a prafului, POCO M3 oferă un sunet de calitate, cu bass puternic pentru o experiență captivantă.

Set-up triplu de camere de 48MP cu moduri de fotografiere bonus

Pentru a va duce talentul fotografic la nivelul următor, POCO M3 vine cu un set-up triplu de camere de 48MP, foarte apreciat pe piață, susținut de o cameră macro de 2MP și un senzor de profunzime de 2MP, în timp ce calitatea selfie-urilor este asigurată de o cameră frontală de 8MP.

Distracția continuă cu noile moduri foto creative oferite de POCO M3. “Movie frame” le conferă fotografiilor un aer cinematografic, în timp ce “Time-lapse” folosește valori variate de viteză pentru a capta scene diferite. “Night Mode” îmbunătățește pozele făcute în lumină slabă prin mărirea contrastului culorii, în timp ce “Color focus” poate scoate în evidență tonuri specifice. Captarea momentelor speciale nu a fost niciodată mai ușoară!

 

 Performanță de top la prețuri accesibile

Dotat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 662, POCO M3 oferă o experiență nemaiîntâlnită la acest nivel de preț. Qualcomm® Adreno™ 610 GPU asigură o experiență fluidă de gaming, dar și oportunitatea de a stoca fotografii de calitate înaltă la jumătate din dimensiunea fizică. Procesorul de 11nm al lui POCO M3 oferă performanțe mai bune, se încălzește mai greu și consumă mai puțină energie. Spațiul de stocare UFS promite performanțe înalte, viteză și multitasking și este foarte util atunci când vine vorba de aplicații și jocuri.

De asemenea, sistemul de operare este optimizat astfel încât să ofere o experiență de top. MIUI Game Booster vă permite să vedeți capacitatea de folosire CPU și GPU în timp real, iar efectul de “voice changer” face jocurile mai captivate. Pe lângă asta, puteți reda ceea ce vedeți pe ecran pe un monitor extern și să vă asigurați astfel că prietenii se alătură distracției.

Ieșiți în evidență cu un design unic

Cu o greutate mai mică de 200 de grame, POCO M3 oferă un design stilat. Telefonul are trei nuanțe: Cool Blue, POCO Yellow și Power Black, dintr-un material aderent. Senzorul de amprentă lateral este ușor de folosit, vă puteți debloca telefonul într-o clipită, iar colțurile lui sunt rotunjite. De asemenea, POCO M3 oferă o durată de viață a bateriei cu 20% mai mare, cu ajutorul acumulatorului de 6,000 mAh, fiind totodată mai ușor decât alte telefoane din aceeași gamă.

POCO M3 este diponibil în două variante – 4GB+64GB, 4GB+128GB și va putea fi achiziționat în România începând cu data de 7 decembrie din Mi Store și online de pe eMAG:

4GB+64GB: preț recomandat de vânzare începând de la 649 lei

4GB+128GB: preț recomandat de vânzare începând de la 699 lei

POCO M3 Specificații tehnice: *Date oferite de Canalys și echipa internă de vânzări

**Toate datele referitoare la încărcare și baterie sunt obținute în laborator. Rezultatele pot varia, în funcție de condițiile individuale.

Imaginile produsului sunt disponibile aici.

 

 Despre POCO

 POCO este un brand independent desprins din Xiaomi Corporation. Până în prezent, POCO a intrat în peste 35 de piețe globale în doar trei ani și a vândut peste 6 milioane de telefoane în întreaga lume.

Primul produs lansat în 2018 – POCO F1 – a propulsat rapid popularitatea brandului în rândul iubitorilor de tehnologie și media, totul datorită performanțelor sale incredibile, ajungând la peste 2.2 milioane de livrări. În prezent, POCO are un produs independent, propria echipă de vânzări și marketing și împarte resursele cu Xiaomi în privința producției și a experienței post-vânzăre.

POCO este un brand destinat iubitorilor de tehnologie, iar filosofia sa este ‘Tot ceea ce ai nevoie, nimic din ceea ce nu îți trebuie’ și se adresează în special cerințelor fanilor POCO. Este conceput pentru a oferi tehnologia de care utilizatorii au cu adevărat nevoie, lăsându-le acestora puterea de a decide evoluția viitoare a produselor.

EA SPORTS FIFA 21 oferă cea mai autentică experiență de joc prin intermediul consolelor de nouă generație

Noile elemente grafice, sunete și animații cufundă jucătorii mai tare ca niciodată în jocul preferat al lumii.

Cumpărați și jucați FIFA 21 pe PlayStation®4 sau Xbox One și obțineți gratuit* versiunea pentru  PlayStation®5 sau Xbox Series X|S odată cu lansarea consolelor, pe 4 decembrie

Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) aduce astăzi jocul preferat al lumii la un nou nivel prin prezentarea EA SPORTS™ FIFA 21 pentru PlayStation®5 și Xbox® Series X|S, consolele de nouă generație ce urmează a fi lansate pe 4 decembrie. Puterea consolelor de nouă generație, combinată cu evoluțiile motorului Frostbite™, le asigură jucătorilor timpi de încărcare fulgerători și îmbunătățiri la nivel de grafică, sunet și animații ale jucătorilor, pe lângă medii de fotbal super-realiste care le conferă fanilor cea mai autentică experiență de meci din istoria francizei EA SPORTS FIFA.

Grafica și sunetele din FIFA 21 sunt recreate pentru console de nouă generație, cu noua cameră EA SPORTS GameCam fiind inspirată de aspectul celor mai avansate transmisiuni de fotbal, coroborat cu LiveLight Rendering, un sistem de iluminare diferit care îmbunătățește fiecare aspect al experienţei de pe teren. În plus, mii de scandări autentice capturate în exclusivitate de la cele mai mari competiții din lume, inclusiv Premier League, La Liga și Bundesliga, oferă experiența completă EA SPORTS Atmospheric Audio, de neegalat în jocurile video sportive.

Tehnologia de ultimă generație făcută posibilă de către motorul Frostbite oferă o calitate fără precedent în ceea ce privește recrearea jucătorilor de fotbal. Fanii se pot bucura de un fizic mai bine definit al jucătorilor, ce face posibile detalii precum flexarea mușchilor și un păr șuvițat pentru unii dintre fotbaliștii de top, combinate cu iluminare dinamică care accentuează fețele și echipamentele de joc ale fotbaliștilor, asigurând un nivel cu totul nou de realism. Noile elemente cinematice, cum ar fi autobuzele echipelor care sosesc înainte de startul meciului și zumzetul turnicheților acționate de fanii care intră pe stadion au fost adăugate pentru a le oferi jucătorilor experiența completă a meciurilor de fotbal. În timpul meciurilor, noile reacții contextuale ale jucătorilor, ale celor de pe bancă și ale fanilor răspund la situații cheie de meci, permițându-le jucătorilor să simtă pasiunea explozivă și drama intensă a momentelor golurilor importante, cum ar fi victoriile în prelungiri sau golurile care întorc soarta unui meci sau chiar a întregului sezon.

„Suntem încântați să oferim un nou nivel de autenticitate care îi va cufunda pe fani mai tare ca niciodată în joc, atunci când vor păși pe terenul virtual de fotbal în FIFA 21”, a declarat Aaron McHardy, producător executiv, EA SPORTS FIFA. „Cu experiențe captivante de nivel următor care aduc la viață cele mai recunoscute stadioane și cei mai admirați jucători profesioniști, tehnologia din spatele acestor console de nouă generație deschide o lume de posibilități pentru modul în care jucătorii vor experimenta jocul preferat al lumii în acest an și în viitor.”

Noua tehnologie le permite jucătorilor să experimenteze mișcări mai autentice, cu îmbunătățirea duratei și a calității vizuale a animațiilor jucătorilor, oferind manevre ultra-receptive și realiste în fiecare situație de pe teren. Detalierea animațiilor jucătorilor fără posesia balonului emulează comportamente autentice ale personajelor care le permit fanilor să simtă toată emoția fotbalului la cel mai înalt nivel, de la un jucător care ajustează apărătorile în minutul 89 până la unul care strigă pentru pase de la coechipieri. Sistemul de interacțiune avansat oferit de Frostbite dă viață sistemului Real Player Motion Technology, în timp ce jucătorii se înghiontesc, împing și se implică în lupte pentru posesie cu mai multă receptivitate ca niciodată.

Jucătorii vor avea prima lor oportunitate de a experimenta viitorul gameplay-ului FIFA cu timpi de încărcare deosebit de mici, care le permit să intre în joc mai repede decât oricând. De la Kick-Off la modul Carieră, jucătorii nu își vor pierde niciodată atenția asupra meciului următor, deoarece atmosferele din stadion se vor încărca cu o viteză fără precedent, permițându-le să ajungă la începutul meciului în câteva secunde.

În plus, pentru cei cu console PlayStation®5, PlayStation Activities îi ajută pe jucători să intre în acțiune și mai rapid, lăsându-i să sară în modurile lor de joc preferate direct de pe ecranul de pornire al consolei PlayStation. Tehnologia haptică complexă și receptivă oferită prin intermediul noilor manete PS5™ DualSense™ le permite jucătorilor să simtă impactul loviturilor, paselor și atacurilor și să simtă ritmul jocului în mâinile lor.

Jucătorii care cumpără sau care au cumpărat deja Madden NFL 21 sau FIFA 21 pentru Xbox® One pot obține versiunea jocului PlayStation®5 și / sau Xbox® Series X|S gratuit* începând cu 4 decembrie. De asemenea, jucătorii pot duce echipa lor FIFA Ultimate Team și VOLTA FOOTBALL la următoarea generație și înapoi cu piețele de transferuri cross-gen în FIFA 21 Ultimate Team, precum și tot conținutul și progresul lor FIFA Ultimate Team și VOLTA FOOTBALL*. Pentru jucătorii care doresc să joace doar pe console de nouă generație există opțiunea de a cumpăra ediții independente de FIFA 21 pe Xbox® Series X|S și PlayStation®5 pentru 69,99 USD.

FIFA 21 este dezvoltat de EA Vancouver și EA România și este disponibil acum pe PlayStation®4, Xbox One®, PC prin Origin™ și Steam, urmând să apară și pe Stadia – platforma de jocuri Google bazată pe cloud – anul viitor. FIFA 21 va fi lansat pe PlayStation®5 și Xbox® Series X|S pe 4 decembrie. Pentru mai multe informații despre funcțiile FIFA 21, vizitați ea.com/fifa-next-level. Alăturați-vă comunității FIFA EA SPORTS la Facebook și pe Instagram sau urmăriți-ne pe Twitter @easportsfifa.

Resursele EA SPORTS FIFA 21 sunt disponibile pentru descărcare pe site-ul oficial de presă EA , la EAPRESSPORTAL.COM

*Cei care achiziționează discuri fizice vor trebui să contacteze EA la help.ea.com pentru a obține un cod de upgrade pentru consolele fără disc. Vă rugăm vizitați ea.com/dual-entitlement pentru mai multe informații.

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale. EA are peste 300 milioane de jucători înregistrați în întreaga lume. EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ și Plants vs. Zombies™.

Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA SPORTS, Battlefield, Apex Legends, The Sims, Need for Speed, Titanfall și Plants vs. Zombies sunt mărci Electronic Arts Inc. FIFA este proprietatea deținătorilor mărcii și este utilizată cu permisiunea lor.

Despre EA Romania

Electronic Arts România este una dintre cele mai mari companii de tehnologie care operează în România și unul dintre singurele două studiouri la nivel mondial în care este dezvoltat FIFA, alături de EA Vancouver.

EA România este prezentă în țara noastră din anul 2005 și în această perioadă a dezvoltat numeroase titluri best-seller, precum FIFA, Need for Speed, UFC Mobile, NBA Mobile și NHL.

Echipa multidisciplinară de specialiști care se află în spatele dezvoltării unora dintre cele mai populare serii de jocuri video din lume e formată din peste 1.700 de oameni din diverse arii de activitate, precum producători, ingineri software, game designers, manageri de proiect, animatori, graficieni, creatori de conținut, UX experts, QA analysts, technical artists, technical leads, cybersecurity specialists, system administrators și mulți alții.

ASUS Mini PC PN50 este disponibil în Romania

ASUS Mini PC PN50 este un computer ultra-compact cu suport pentru un ecran până la 8K la 60 Hz sau până la patru ecrane 4K la 60Hz UHD. Dispune de până la 64 GB de memorie DDR4, stocare pe SSD M.2 și conexiune WiFi 6. Modelul este disponibil în oferta magazinelor de specialitate din România.

  • Proiectat pentru performanță: Procesoare puternice AMD Ryzen 4000 și până la 64 GB de memorie DDR4 la 3.200 MHz pentru fluiditate în operare
  • Imagini uimitoare: Suport pentru ecrane cu rezoluții de până la 8K la 60 Hz, sau pentru până la 4 ecrane 4K la 60 Hz, cu grafică integrată AMD Vega
  • Conectivitate de mare viteză: Porturi duale USB 3.2 Gen 2 Type-C cu DisplayPort 1.4, plus WiFi 6
  • Compact și pregătit pentru expansiune: Design modern, care economisește spațiul, de 0,62 litri cu șasiu glisant care permite upgrade facil
  • Eficiență energetică superioară: Consumă doar 10 W pentru un impact minim asupra mediului și costuri reduse de operare, plus un regim de operare extrem de silențios, cu un zgomot de doar 34,7 dBA

ASUS anunță disponibilitatea locală a desktop-ului Mini PC PN50, un computer ultra-compact care oferă performanțe puternice pentru o largă varietate de aplicații pentru acasă sau pentru business. Dotat cu procesoare mobile AMD Ryzen™ 4000 cu grafică Radeon™ Vega 7 și suport pentru memorie de mare viteză DDR4 la 3200 MHz, Mini PC PN50 este pregătit să preia sarcini de lucru solicitante, în condițiile în care dimensiunile sale mici ocupă minimum de spațiu pe un birou și îl fac potrivit pentru aplicații în care PC-urile tradiționale nu s-ar potrivi – de la semnalizare digitală la sisteme home-theater.

Mini PC PN50 suportă rezoluții de până la 8K la 60 Hz sau până la patru ecrane simultan, cu rezoluții de până la 4K la 60 Hz1 pentru imagini ultra-realiste. De asemenea, este potrivit pentru scenarii flexibile de business, cu opțiuni de porturi configurabile2. Interfața de rețea WiFi 6 (802.11ax) permite transferuri de date stabile la viteză ridicată, chiar și în medii aglomerate, în vreme ce porturile USB-C duale suportă și transfer de date și funcționalitate DisplayPort pe un singur cablu. Mini PC PN50 este, de asemenea, pregătit pentru Microsoft Cortana, cu o rețea de microfoane frontale duale pentru un control vocal comod și dispune și de un senzor de infraroșu (IR), permițând utilizatorilor controlul aplicațiilor prin intermediul unei telecomenzi. De asemenea, poate fi activată funcția HDMI CEC pentru a trezi ecranul din standby3 sau pentru a porni Mini PC PN50.

Proiectat pentru performanță: Procesor și memorie puternice pentru operare fluidă și multitasking

ASUS Mini PC PN50 este motorizat de cele mai recente procesoare mobile AMD Ryzen™ 4000. Comparativ alte procesoare pentru mini PC-uri de același nivel, aceste procesoare oferă un spor de performanță de până la 14%, oferind experiențe fluide în operarea de zi cu zi. În materie de multitasking, procesorul unui PN50 se dovedește a fi o adevărată uzină, oferind performanțe cu până la 35 % mai bune. Cele mai recente sisteme din populara gamă ASUS Mini PC sunt dotate, de asemenea, cu memorie de mare viteză DDR4 la 3200 MHz, care este de până la 1,3 ori mai rapidă decât memoria DDR4 la 2400 MHz, oferind performanțe excelente pentru necesarul de putere de calcul cotidian.

Imagini uimitoare: frumusețe 8K UHD sau suport pentru 4 ecrane 4K la 60 Hz

ASUS Mini PC PN50 este dotat cu grafică integrată Radeon Vega 7, care oferă îmbunătățiri în materie de performanță de peste 150% comparativ cu grafica tradițională a unui Mini PC – așa că este pregătit să te încânte cu conținutul vizual ultra-realist de înaltă rezoluție. PN50 suportă un singur ecran 8K la până la 60 Hz și, de asemenea, suportă până la patru ecrane cu rezoluție 4K la 60 Hz prin HDMI, DisplayPort peste porturi duale USB-C și porturi configurabile de către utilizator2, fără nicio limitare1 legată de combinație. Mini PC PN50 suportă, de asemenea, uimitoarea rezoluție 8K UHD prin DisplayPort 1.4 sau DisplayPort Type-C, pentru de 4 ori mai multe detalii decât rezoluția 4K sau de 16 ori mai multe decât în cazul ieșirilor tradiționale Full HD. În mod specific, PN50 poate pompa imagini 8K de până la 30 Hz prin intermediul unui singur DisplayPort și de până la 60 Hz prin intermediul unui DisplayPort Dual-Mode (DP++)* – aducând la viață fiecare imagine, într-o manieră senzațională.

Conectivitate de mare viteză: Porturi duale USB 3.2 Gen 2 Type-C, cu DisplayPort 1.4 și WiFi 6

ASUS Mini PC PN50 oferă o conectivitate cuprinzătoare, cu multiple porturi, inclusiv un port USB 3.2 Gen 2 Type-C montat pe panoul frontal, care suportă atât Battery Charging 1.2, cât și DisplayPort 1.4, un port USB 3.2 Gen 2 Type-C pe panoul dorsal cu suport pentru DisplayPort 1.4, precum și un port configurabil2 care suportă dispozitive mai vechi, ecrane adiționale sau multiple conexiuni de rețea (oferite drept standard în UK cu DisplayPort 1.4, alte opțiuni fiind disponibile la cerere). Noul model este echipat și cu WiFi 6 (802.11ax) pentru conexiuni wireless de mare viteză.

Opțiunile pentru portul configurabil al lui PN50 includ: COM, VGA, LAN și DisplayPort 1.4. Utilizatorii au astfel libertatea de a alege propria combinație de porturi, ceea ce-l face pe Mini PC PN50 potrivit pentru aproape orice scenariu de afișare imaginabil.

Compact si pregătit pentru expansiune: Design modern, care economisește spațiul și este ușor de actualizat

Cu un design modern, cu linii fine și un finisaj stilat, cu metal periat, ASUS Mini PC PN50 se potrivește cu ușurință în case, birouri și spații comerciale. Compact și ușor, cu dimensiuni de 115 mm x 115 mm x 49 mm și un volum de numai 0,62 litri, poate fi amplasat aproape oriunde sau chiar poate fi atașat în spatele unui ecran, folosind sistemul de montare VESA pentru a obține o soluție all-in-one care economisește spațiu. Un șasiu glisant facilitează adăugarea sau “upgradarea” unui SSD M.2, HDD de 2,5 inchi, SSD sau memorie în doi pași ușori, folosind doar o șurubelniță. Este disponibilă, de asemenea, și o opțiune „bare-bones”, care oferă consumatorilor maximum de flexibilitate pentru personalizarea sistemului.

Eficiență energetică superioară: Impact redus asupra mediului și costuri de operare mai mici

ASUS Mini PC PN50 are un design eficient din punct de vedere energetic, care reduce impactul asupra mediului, ajutând, în același timp, la reducerea costurilor de operare, în medii de afaceri sau acasă. Seria de Mini PC-uri ecologice ale ASUS a primit unele dintre cele mai înalte certificări de mediu ale industriei, inclusiv Energy Star. Mini PC PN50 consumă doar 10 W în repaus. De asemenea, este și extrem de silențios, generând un zgomot de doar 21,9 dBA în repaus și de 34,7 dBA în sarcină maximă.

ASUS Mini PC PN50 este disponibil în România la prețuri ce pornesc de la aproximativ 1700 lei (taxe incluse) variind în funcție de configurație și comerciant.

Specificații ASUS PN504

Sistem de operare Windows®10 64 de biți, Windows®10 Pro 64 de biți sau fără SO
CPU AMD Ryzen™ R7-4800U, R7-4700U, R5-4500U, R3-4300U
Chipset Integrat
Grafică Integrată – AMD Radeon™ Graphics
Memorie 2 x SO-DIMM, memorie DDR4 la 3.200 MHz (până la 64 GB)
Stocare 1 x SATA 6Gb/s pentru SSD/HDD de 2,5 inchi
1 x M.2 2280 pentru SSD SATA & PCIe
*Suport pentru NVMe
Rețea wireless Intel® Wi-Fi 6 AX200 (Gig+) (2*2) și Bluetooth 5
LAN 10/100/1000 Mbps
I/O panou frontal 1 x USB 3.2 Gen2 Type-C (suportă Display Port 1.4, Battery Charging 1.2)
1 x USB 3.2 Gen1
1 x jack audio (Line in/ Mic in/ Headphone out)
2 x microfoane în rețea
1 x receptor IR
1 x cititor de carduri 3 în 1
I/O lateral 1 x Kensington Lock
I/O panou dorsal 1 x USB 3.2 Gen2 Type-C (suportă DisplayPort 1.4)
2 x USB 3.2 Gen1
1 x HDMI 2.0 Port
1 x port configurabil (opțiuni: Display Port 1.4/COM/ VGA/ LAN)
1 x RJ45 LAN
1 x DC-in
TPM fTPM 2.0 sau modul TPM integrat (opțional)
Alimentare 19Vdc, 3.42A or 19.5Vdc, 3.33A 65.0W Power Adapter (R3 & R5 SKU)
19Vdc, 4.74A or 19.5Vdc, 4.62A 90.0W Power Adapter (R7 SKU)
Dimensiuni 115 x 115 x 49 mm (0.62L)
Greutate 0,7 kg (inclusiv HDD de 2,5 inchi)
Accesorii Adaptor AC și cablu de alimentare
Card de garanție
Ghid de pornire rapid
Conector VESA (opțional)
Tastatură și mouse (opțional)
Pachet șuruburi (pentru SKU bare-bones)
SDVD (pentru SKU fără sistem de operare)
NOTĂ * Suportă până la patru ecrane în același timp prin intermediul porturilor frontal și dorsal USB 3.2 Gen 2 Type-C, portului configurabil și portului HDMI integrat.

 

1 Suportul pentru ecrane de rezoluție ridicată și pentru ecrane multiple necesită memorie cu suficientă lățime de bandă.
2 Opțiunile de configurare ale portului pot varia în funcție de regiune și model.
3 Este necesară activarea HDMI CEC.
4 Specificațiile, conținutul și disponibilitatea produselor pot fi modificate fără notificare și pot diferi de la o țară la alta. Performanțele reale pot varia în funcție de aplicații, utilizare, mediu și alți factori. Specificații complete sunt disponibile la http://www.asus.com.

Despre ASUS:
ASUS este o companie multinațională recunoscută pentru cele mai bune plăci de bază din lume, PC-uri, monitoare, plăci grafice și routere. Cu un vast portofoliu de soluții superioare pentru gaming, crearea de conținut și AIoT, ASUS se detașează în industrie prin design-ul de top și inovațiile gândite pentru o experiență digitală inteligentă, activă și plină de satisfacții, accesibilă oricărui utilizator, oriunde și oricând. Având angajați în întreaga lume, printre care peste 5000 de profesioniști în cercetare și dezvoltare, ASUS urmărește să devină cea mai admirată și inovatoare companie de tehnologie din lume. Inspirat de sloganul “În Căutarea Incredibilului / In Search of Incredible”, ASUS a câștigat peste 11 premii pe zi în 2019, situându-se printre “Cele mai admirate companii din lume” și “Cele mai apreciate companii din lume”, potrivit Fortune.

Surprinde poze luminoase și pe timp de noapte cu noul telefon motorola – moto e7

Cel mai nou membru al familiei moto dezvăluie performanțe de top, la un preț accesibil

 Noul moto e7 a fost creat pentru rezultate excelente, fiind echipat cu o cameră remarcabilă, dar și cu un ecran ultra-wide, un procesor performant și o baterie cu autonomie de până la 36 de ore.

Noul moto e7 se remarcă printr-o camera cu senzor de 48MP1 pentru o experiență de fotografiere premium. De asemenea, printre celelalte specificații avansate ale telefonului se află și:

  • Calitatea incredibilă a imaginilor pentru categoria de preț a telefonului
  • Tehnologia Quad Pixel care oferă o sensibilitate de 4 ori mai bună la lumină
  • Modul Night Vision pentru fotografii mai luminoase și mai clare în condiții de luminozitate scăzută
  • Camera dedicată Macro Vision care permite apropierea de 2,5 ori mai mult față de subiect, în comparație cu un obiectiv normal
  • Modul Portret care permite utilizatorilor să adauge un fundal blurat pozelor, pentru un aspect profesional

 

Display-ul de 6,5” MaxVision HD+ al lui moto e7, cu un raport de aspect 20:9, impresionează printr-un ecran generos, ultra-wide, care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a se bucura mai mult de jocuri și de conținut video.

moto e7 este alimentat cu o baterie de 4.000 mAh, având o autonomie de 36 ore2 la o singură încărcare, iar procesorul octa-core 2.0 GHz îmbunătățește eficiența energetică pentru mai multe ore de lucru și acces la divertisment de pe telefon. În plus, datorită tehnologiei HyperEngine, procesorul permite performanțe îmbunătățite, experiențe de gaming competitive și o mai bună eficiență energetică.

Utilizatorii noului moto e7 se pot bucura de o serie de caracteristici hardware și software premium:

  • Senzor pentru amprentă localizat în spatele telefonului, ce permite deblocarea rapidă, printr-o simplă atingere
  • Un buton dedicat Asistentului Google, amplasat pe partea laterală a dispozitivului, care ajută în găsirea rapidă a răspunsurilor și în utilizarea dispozitivuluidoar prin voce
  • Noul dispozitiv rulează sistemul de operare AndroidTM10, fără aplicații duplicate sau skin-uri incomode de software.

 

Disponibilitate

 

moto e7 este disponibil începând de astăzi în mai multe piețe din Europa, la un preț de €119.99, în trei variante de culoare: Aqua Blue, Mineral Grey și Satin Coral. Dispozitivul va fi în curând disponibil și America de Sud, Asia și Orientul Mijlociu.

Mai multe imagini cu moto e7 pot fi descărcate de aici.

Pentru mai multe informații despre produs și întrega listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/ , pagina de Facebook, Instagram și YouTube.

Despre Motorola

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și sunt supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare prealabilă. MOTOROLA, Logo-ul stilizat M, MOTO și familia MOTO de mărci sunt mărci înregistrate ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau subsidiarelor acesteia. GOOGLE și ANDROID sunt mărci comerciale ale Google LLC. Fabricat cu tehnologii Dolby sub licență de la Laboratoarele Dolby. Dolby, Dolby Audio și simbolul dublu-D sunt mărci comerciale ale Dolby Laboratories. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea proprietarilor respectivi. ©2020 Motorola Mobility LLC.