Xiaomi lansează la nivel global Mi 11i, un adevărat campion la toate capitolele

Cu procesor Qualcomm® Snapdragon™ 888 și o baterie de înaltă capacitate într-un design ultra-slim, Mi 11i oferă le utilizatorilor performanțe de flagship

București, ROMÂNIA, 29 martie 2021 – Xiaomi a lansat astăzi performantul Mi 11i, telefonul perfect pentru cei mai pasionați utilizatori. Mi 11i este echipat cu cel mai nou procesor Qualcomm® Snapdragon™ 888, ecran E4 AMOLED cu rată de refresh de 120Hz, difuzoare duale Dolby Atmos® și baterie de înaltă capacitate de 4,520mAh (typ) – toate împachetate într-un design elegant și ușor.

Performanță de top asigurată de procesorul flagship Qualcomm® SnapdragonTM 888

Mi 11i este dotat cu cel mai nou procesor Qualcomm® SnapdragonTM 888. Acest chipset flagship oferă o tehnologie avansată de procesare pe 5nm care asigură performanțe de top și, în același timp, consumă mai puțină energie și le oferă utilizatorilor o experiență super rapidă și de încredere. De asemenea, procesorul este primul echipat cu nucleul ultra larg ARM Cortex-X1, ce reprezintă un salt semnificativ în privința performanțelor. Stocarea LPDDR5 și memoria flash UFS 3.1 sunt prezente și ele, completând pachetul de performanțe al Mi 11i.

Mi 11i este compatibil cu ultima generație de Wi-Fi 6. Capabilitățile Wi-Fi ale telefonului au fost duse la un alt nivel, prin extinderea lățimii de bandă la 160MHz, în timp ce codarea 4096-QAM aduce o densitate mai mare de informații, ce sporește vitezele maxime până la 2.89Gbps1. Mi 11i poate menține viteze de top, înlătură întârzierile de răspuns și asigură conexiuni Wi-Fi stabile, chiar și atunci când mai multe dispozitive sunt conectate la aceeași rețea.

Imagini perfecte și sunet clar asigurate de rata de refresh de 120Hz și Dolby Atmos

Spre deosebire de Mi 11 și Mi 11 Ultra, Mi 11i are un ecran plat, în timp ce corpul său premium de sticlă de 7.8mm grosime și senzorul de amprentă lateral oferă o experiență de utilizare plăcută. Cu un display de 6.67” și cameră selfie hole-punch minusculă, Mi 11i generează o experiență de vizionare neîntreruptă. Noul ecran Samsung E4 AMOLED poate atinge o luminozitate maximă de 1300 niți, cu un consum scăzut de energie. Display-ul aduce o paletă imensă de culori prin gama DCI-P3 și suport HDR10+. Datorită calibrării meticuloase, telefonul are un indice de acuratețe a culorilor JNCD≈0.36 și un indice ΔE≈0.35 pentru reprezentarea culorii. Rezultatele sunt uimitoare: display-ul este certificat A+ de una dintre cele mai prestigioase instituții din lume, DisplayMate.

Cu o rată de refresh de 120Hz, Mi 11i oferă o experiență ultra fluidă de vizualizare a conținutului, fie că e vorba de aplicațiile folosite zilnic sau de jocurile sau filmele ce necesită rate înalte de refresh. O rată maximă de răspuns a ecranului de 360Hz asigură un control excelent al ecranului în timpul celor mai solicitante jocuri.

Mi 11i are și tehnologie de detectare a luminii la 360°, datorită senzorilor amplasați atât pe față, cât și pe spate. Reglarea automată a luminozității este îmbunătățită vizibil și sunt asigurate 8192 de nivele de luminozitate. Mi 11i  are și un senzor ambiental de lumină integrat care ajustează temperatura culorii în funcție de nivelul de lumină din exterior.

Cu tehnologie Dolby Atmos® și difuzoare duale, experiența audio oferită de Mi 11i este cu adevărat unică. Dolby Atmos® asigură o calitate a sunetului incredibilă, cu detalii și o profunzime de neegalat atât prin căști, cât și prin difuzoare. Acest sunet calibrat de profesioniști îi va face pe utilizatori să se bucure și mai mult de filmele, show-urile și jocurile preferate.

Fotografii perfecte asigurate de setup-ul triplu de camere de 108MP și Audio Zoom

Mi 11i are capabilități de fotografiere la nivel profesional, datorită setup-ului triplu de camere. Acesta este compus din camera principală de 108MP HD, o cameră ultra angulară de 119° și o cameră telemacro cu o distanță focală echivalentă cu 50mm.

Camera de 108MP oferă fotografii de calitate în condiții de luminozitate redusă, datorită suportului Super-Pixel 9-in-1 2.1μm. În plus, tehnologia Dual Native ISO asigură un nivel excelent de detalii în zonele întunecate ale imaginii, chiar și atunci când lumina este puternică, evitând supraexpunerea. Camera ultra angulară de 119° a fost perfect adaptată pentru a surprinde peisaje, clădiri și grupuri de oameni. Camera telemacro de 5MP oferă o distanță focală echivalentă cu 50mm, de două ori mai mult față de lentilele macro standard de pe piață, asigurând o mărire mai bună și un grad ridicat de claritate a detaliilor.

Mi 11i aduce o mulțime de îmbunătățiri și la capitolul filmare. În primul rând, spre deosebire de microfonul dual de pe cele mai multe telefoane, Mi 11i are un setup triplu de microfoane, cu funcția Audio Zoom. Prin folosirea acesteia se pot capta sunete ale scenelor îndepărtate printr-un simplu zoom asupra subiectului filmat. Telefonul filmează 8K și are performanțe înalte și pe timp de noapte datorită modului Ultra Night Video. Utilizatorii au acces și la o mulțime de funcții AI și de editare video pentru a îmbunătăți cu ușurință calitatea imaginii și pentru a monta, fără a mai avea nevoie să își achiziționeze softuri de editare scumpe.

Design elegant, fără compromisuri în privința duratei de viață a bateriei

Cu o grosime de doar 7.8mm, Mi 11i este ușor, confortabil și oferă un design stilat, dar fără compromisuri în privința duratei de viață a bateriei. Dotat cu o baterie de înaltă capacitate de 4,520mAh (typ), telefonul rezistă întreaga zi fără a avea nevoie de încărcare. Atunci când are nevoie de un boost de energie, tehnologia de încărcare rapidă la 33W îl duce de la 0 la 100% în doar 52 de minute2.

Experiența de flagship este completată de un motor liniar pe axa X, blaster IR și suport NFC2.

Mi 11i este disponibil în trei variante de culoare: Celestial Silver, Frosty White și Cosmic Black.

Mi 11i este disponibil în două variante de stocare: 8+128GB și 8+256GB, la prețul de 649 de euro, respectiv 699 de euro. Prețurile și disponibilitatea la nivel local vor fi anunțate în curând.

Imaginile produsului sunt disponibile aici: Mi 11i

One pager: Mi 11i

Specificații tehnice:

Mi 11i
Ecran 6.67” Samsung E4 AMOLED

Rezoluție 2400 x 1080

Rată de refresh 120Hz; rată de răspuns a ecranului 360Hz

Luminozitate maximă 1300nits

Rată de contrast 5,000,000:1

JNCD≈0.36, ΔE≈0.35

Procesor Qualcomm® Snapdragon™ 888

Qualcomm®️ Kryo™ 680, până la 2.84GHz cu tehnologie Arm Cortex-X1

Qualcomm® Adreno™ 660 GPU

Tehnologie de procesare pe 5nm

Modem integrat X60 5G

RAM+ROM LPDDR5

UFS 3.1

Stocare 8+128GB și 8+256GB
Răcire Liquid-cooling 3D heat dissipation
Setup de camere Cameră principală de 108MP

f/1.75, 7P lens, dimensiune senzor 1/1.52″,

0.7μm, 9-in-1 binning into one large

2.1μm pixel

Cameră ultra wide 8MP 119º

f/2.2, FOV 119

Cameră telemacro 5MP

f/2.4, AF (3cm-7cm)

Cameră frontală 20MP
Audio Dolby Atmos / Difuzoare duale
Connectivitate Dual SIM, dual 5G standby4

Wi-Fi 6

Multi-functional NFC and IR blaster

USB Type-C

Securitate Senzor de amprentă lateral

Deblocare facială

Baterie 4520mAh (typ)
Încărcare Încărcare rapidă la 33W

Încărcare 100% în 52min2

Motor Motor liniar pe axa X
Sistem MIUI 12, MIUI 12.5 (OTA)
Culori Celestial Silver, Frosty White, Cosmic Black
Dimensiuni 196g & 7.8mm

12.89 Gbps este valoarea teoretică a vitezei Wi-Fi 6 pentru Mi 11i’s. Testat în laboratoarele interne Xiaomi. Rezultatele actuale pot varia.

2Date furnizate de laboratoarele Xiaomi.

3Disponibilitatea poate varia în funcție de piață.

4Conectivitatea 5G variază în funcție de regiune și operatorii locali.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, din punct de vedere al livrărilor din trimestrul al patrulea din 2020. De asemenea, compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) din lume pentru utilizatorii săi, cu 324.8 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de 2019. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *