RAZER DĂ STARTUL UNEI NOI ERE A TEHNOLOGIEI HAPTICE OFERIND GRATUIT UNEALTA DE DESIGN ȘI SDK-UL INTERHAPTICS PENTRU STUDIOURI ȘI DEZVOLTATORI DE JOCURI

BUCUREȘTI, 30 noiembrie 2022 – Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat că SDK-ul și uneltele de dezvoltare Interhaptics vor deveni disponibile în mod gratuit pentru studiourile și dezvoltatorii de jocuri, permițând astfel crearea de experiențe haptice captivante pentru jocurile disponibile pe mai mult de 3 milioane de dispozitive. La cinci luni după achiziția de către Razer, Interhaptics se întoarce cu o unealtă de dezvoltare regândită, noi caracteristici și suport pentru patru platforme de gaming.

Interhaptics a lansat Haptic Composer acum doi ani. Acum, unealta de design haptic este relansată nu doar cu caracteristicile sale exclusive, precum cele trei moduri de percepție haptică (Vibrații, Texturi și Rigiditate), ci și cu un nou UI, o bibliotecă de efecte haptice predefinite și suport pentru transformarea semnalului audio în efecte haptice. Astfel, dezvoltatorii pot extrage efecte haptice direct din semnalul audio și le pot personaliza folosind Haptic Composer.

Studiourile și dezvoltatorii de jocuri vor beneficia de ”early access” la aplicația Haptic Composer, dar și la SDK pentru a proiecta, testa și reda efecte haptice pentru controller-ul wireless DualSense™ al PlayStation®5* (feedback haptic și butoane adaptive de tip trigger), pentru controllerele Meta Quest, dar și pentru Unity Engine, rulat pe telefoanele inteligente cu iOS și Android. Astfel, dezvoltatorii pot crea experiențe haptice memorabile pentru jucători pe mai multe platforme prin importarea semnalului audio și ajustarea acestuia.

“Efectele haptice din jocuri îmbunătățesc experiența de joc, contribuind la atragerea și păstrarea utilizatorilor,” a declarat Eric Vezzoli, CEO-ul Interhaptics. “În momentul de față fiecare OEM are o metodă proprietară sau unică de a crea experiențe haptice pentru fiecare dispozitiv, iar procesul de portare a efectelor haptice între platforme este unul cât se poate de anevoios. Am rezolvat această problemă, iar împreună cu Razer putem oferi Haptic Composer și SDK-ul în mod gratuit tuturor studiourilor și dezvoltatorilor de jocuri. De abia așteptăm să vedem cum industria de jocuri video va continua să extindă granițele experienței de gaming în colaborare cu Interhaptics.”

Anul acesta Razer a achiziționat 100% din acțiunile Go Touch VR SAS, companie cunoscută sub denumirea Interhaptics, aceasta fiind cea mai avansată platformă de dezvoltare de experiențe haptice ce este destinată studiourilor dezvoltatoare de jocuri video. Fondată în 2017, misiunea Interhaptics este de a livra soluții haptice realistice și captivante pentru PC, console, mobile și dezvoltatori de XR. Astfel, dezvoltatorii beneficiază de o unealtă esențială care garantează calitate, timpi de dezvoltare reduși și suport de tip cross-platform.

Razer este mereu în avangarda tehnologică, dezvoltând produse inovatoare pentru a le oferi jucătorilor cele mai captivante experiențe. Prin Razer Nari Ultimate lansat în 2018, Razer a prezentat tehnologia proprietară HyperSense, demonstrând cum efectele haptice high-fidelity pot contribui semnificativ la o experiență captivantă de gaming. Tehnologia a fost reconfirmată recent de căștile Razer Kraken V3 HyperSense și Razer Kraken V3 Pro HyperSense.

Împreună cu Interhaptics, Razer continuă să extindă tehnologia HyperSense către mai multe produse, construind astfel un ecosistem haptic cross-platform împreună cu studiourile de jocuri.

Interhaptics SDK este disponibil în mod gratuit la adresa www.interhaptics.com.
Pentru mai multe informații despre Interhaptics vizitați pagina https://www.interhaptics.com/.

Pentru mai multe informații despre Razer vizitați pagina  https://www.razer.com/.
Pentru mai multe detalii despre programul Razer #WinItYourWay vizitați această pagină.

IMAGINI LINK

* “PlayStation Family Mark”, “PlayStation”, “PS5 logo” și “DualSense” sunt mărci comerciale sau înregistrate ale  Sony Interactive Entertainment Inc.

 

DESPRE INTERHAPTICS

Interhaptics a revoluționat piața haptică de la debutul său în 2020.

Interhaptics este singura platformă care le oferă creatorilor de jocuri uneltele pentru a proiecta efecte haptice HD pentru toate platformele de gaming în doar câteva secunde. În momentul de față, Interhaptics oferă suport cross-platform pentru efectele haptice pe PC, console, mobile și dispozitive XR. Misiunea Interhaptics este de a contribui la dezvoltarea unui ecosistem haptic scalabil prin standardizarea tehnologiei haptice, suport cross-technology și dezvoltare cross-platform.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Kaufland România celebrează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități și continuă inițiativele de promovare a diversității

București, 2 decembrie 2022 – Kaufland România își consolidează angajamentul față de integrarea profesională și socială a persoanelor cu dizabilități prin programul Kaufland A.C.C.E.S. (Angajarea de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale). În semn de solidaritate, retailerul celebrează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități pentru al treilea an consecutiv și este alături de cei peste 450 de colegi cu dizabilități din companie prin sprijin și acțiuni pentru o bună integrare în piața muncii.

Kaufland sprijină diversitatea și incluziunea socială, fiind un angajator pentru care egalitatea de șanse este unul dintre pilonii de bază privind integrarea angajaților la locul de muncă. Pentru a oferi un mediu accesibil tuturor colegilor, compania derulează încă din 2019 programul A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale).

„La Kaufland, fiecare rol este esențial, iar abilitățile membrilor echipei noastre sunt apreciate și valorificate. Ne dorim să le oferim colegilor noștri un mediu accesibil, în care să se simtă integrați și în siguranță, astfel că dezvoltăm și implementăm constant proiecte dedicate persoanelor cu dizabilități, venind în întâmpinarea nevoilor lor. Acum există cel puțin un angajat cu dizabilități în fiecare locație Kaufland din toată România, iar acest rezultat ne motivează să continuăm eforturile noastre de promovare a egalității de șanse la locul de muncă. Avem alte 500 de poziții pentru noi colegi care doresc să ni se alăture și care să facă parte dintr-o echipă unită, diversă și profesionistă.”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.

În demersurile sale de promovare a incluziunii sociale, pentru a marca Luna Diversității, Kaufland România a derulat în luna mai o campanie de conștientizare privind integrarea persoanelor cu dizabilități la locul de muncă și a împărtășit cu publicul printr-o serie de videoclipuri poveștile de succes ale membrilor echipei. Campania a adus în prim-plan experiențele colegilor cu dizabilități, din magazine, depozite sau sediu central, atât în procesul de recrutare și acomodare, cât și în activitatea lor de zi cu zi.

Anul acesta, Kaufland România s-a implicat în multiple acțiuni de promovare a diversității și incluziunii, ca parte a programului A.C.C.E.S., precum:

Conferința Global Accessibility Awareness Day (GAAD) organizată pe 19 mai de Camera de Comerț a Diversității din România cu sprijinul Kaufland România la Hotel Marmorosch.
DHL Carpathian Marathon, eveniment prin care a fost marcată Ziua Sportului Paralimpic, pe 18 iunie, la Cheile Grădiștei – Fundata.
DHL Marathon, organizat de MPG, cu sprijinul Kaufland România în calitate de sponsor principal la Brașov, pe 18 iunie.
ED&I Regional Conference in CEE, organizată de Romanian Diversity Chamber of Commerce cu sprijinul Kaufland România pe 29 iunie.
Atipic Beauty, eveniment de modă cu modele în scaun rulant, organizat de Asociația Open Your Heart, cu sprijinul Kaufland România: pe 7 iunie la Piața Unirii din Oradea, pe 9 iunie la Timișoara  Iulius Mall, pe 16 iunie la Palatul Parlamentului din București și pe 6 august la Iași Palas Mall.
BRD-Kaufland Wheelchair Tennis Open 2022, în perioada 11-14 august la Pitești – Bascov și 15 – 18 august la București.
Competiția Națională de Biliard în Scaun Rulant, Ediția 2022, organizată pe 23 septembrie de Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni în parteneriat cu Clubul Sportiv Asmio și cu sprijinul Kaufland România, la IDM București.
Turneul de baschet în scaun rulant, Cupa BERAFLOR, organizat de Asociația Primii Pași spre Performanță cu sprijinul Kaufland România, în septembrie la Brașov.
Workshop de Politici Regionale în Antreprenorialul Incluziv și Social din România organizat de Liaise Better Incubation pe 17 octombrie, găzduit de Impact Hub Bucharest.
Fit For Future, eveniment sportiv desfășurat în noiembrie pentru conștientizarea mișcării, în special pentru grupuri vulnerabile, persoane cu mobilitate redusă sau cu dizabilități.
Campionatul Național de Tenis de Masă de la Bascov – Pitești din noiembrie.
Echipa Kaufland continuă să crească, iar toți cei care își doresc un loc de muncă au mai multe modalități prin care pot aplica: online, pe cariere.kaufland.ro, printr-un email la adresa cariere@kaufland.ro, telefonic la 021 91 32 sau se pot adresa colegilor de la biroul de informații din oricare magazin Kaufland din România.