HP a lansat noile modele ZBook și alte produse ale gamei, pentru ca profesioniștii să poată crea fără niciun fel de limitări

ZBook Studio G9 oferă performanță profesională fără compromisuri în ceea ce privește dimensiunea, iar ZBook Fury G9 este atât de puternic încât utilizatorii vor uita că este un laptop. Asociat cu cel mai sigur dock station din lume, HP Thunderbolt G4 Dock, utilizatorii pot crea și se pot conecta fără probleme acasă, la birou sau pe drum.

 

Colaborare cu HP Z24q G3 și HP Z24m G3, primul display de conferință din lume borderless pe toate cele patru laturi. Fluxurile de lucru cu date sunt accelerate cu noul HP Data Science Software Manager. Timpul alocat instalării, gestionării și actualizării platformelor de date este redus în favoarea orelor de creație.

HP Inc. a lansat noile modele ZBook – HP ZBook Studio G9 și HP ZBook Fury G9, două noi monitoare din aceeași gamă, un nou dock station Thunderbolt G4 și instrumente care îi ajută pe profesioniștii care lucrează cu date să-și crească productivitatea. Concepute pentru creatorii de conținut profesioniști, cele mai recente soluții anunțate de HP oferă mai multă putere și performanță, o colaborare fără întreruperi și posibilitatea de a crea fără nicio limitare.

Profesioniștii au nevoie să creeze rapid și neîntrerupt, indiferent unde se află. 25% dintre creatorii de conținut care nu-și desfășoară activitatea într-un birou fix spun că fac eforturi să rămână productivi, iar 50% dintre ei spun că lucrează acasă sau în model hibrid și este esențial să poată lucra bine de oriunde.

HP Z24m G3 si Z24q G3

“Profesioniștii din domeniul creativ își doresc experiențe hardware și software personalizate care să le ofere libertatea de a-și urma pasiunile și de a crea fără ca tehnologia sau locul în care se află să le pună piedici”, spune Jim Nottingham, General Manager și Global Head Advanced Compute and Solutions, HP Inc. “Noile produse îmbină tehnologia de ultimă generație cu versatilitatea unui ecosistem, pentru a transforma fiecare idee creativă în realitate.”

Se schimbă modul în care lumea creează

43% dintre profesioniștii din domeniul arhitecturii, ingineriei, construcțiilor și operațiunilor își doresc un procesor mai rapid, iar 30% dintre aceștia, o placă grafică mai rapidă. Cu alte cuvinte, creatorii de conținut își doresc un dispozitiv care să nu le întrerupă și să nu le îngreuneze fluxurile de lucru.

Z24q G3 QHD_GhostedSwivel

Noile modele ZBook Fury G9 și ZBook Studio G9 oferă performanță pentru cei care se confuntă cu fluxuri de lucru combinate și dificile. Alimentat de un procesor Intel® 55-watt, placă grafică de până la NVIDIA RTX™ A5500 de nivel profesional sau AMD Radeon™ Pro, ZBook Fury este atât de puternic încât îi va face pe utilizatori să uite că este un laptop. De la editare video 8K, la vizualizare 3D și învățare automată, noul ZBook Fury oferă performanța necesară pentru cele mai solicitante sarcini. ZBook Studio G9 este proiectat pentru a oferi rapiditate, cu procesor până la Intel Core i9 vPro, NVIDIA RTX A5500 sau GeForce RTX™ 3080 Ti. Modelele echipate cu NVIDIA RTX și GeForce RTX sunt validate de programul NVIDIA Studio. Oferă optimizări de performanță pentru cele mai populare aplicații de creație, dar și acces la software-ul exclusiv NVIDIA Studio: Omniverse, Broadcast și Canvas.

ZBook Fury_IRcam_FrontRightOpen

Pentru fluxurile de lucru complexe, cum ar fi editarea video, proiectele CAD sau analizarea unor seturi mari de date, o configurație cu două monitoare poate crește productivitatea cu până la 31%. Noile monitoare – HP Z24m și HP Z24q 23,8″ quad HD – oferă o rată de refresh de 90 Hz și VESA DisplayHDR 400 pentru imagini mai dinamice și o acuratețe a culorilor pe ambele ecrane. HP Z24m are configurație de conferință integrată, care include o cameră web ajustabilă de 5MP, două microfoane cu funcție de anulare a zgomotului, precum și două difuzoare. Dotat cu HP Presence, oferă funcția de blocare automată și senzorul de proximitate Awake. Atât HP Z24m, cât și HP Z24q au ecrane borderless pe toate cele patru laturi, putând fi combinate pentru a permite vizualizarea imaginilor extinse fără întreruperi.

ZBook Fury_FrontOpen

HP Thunderbolt G4 Dock ajută la conectarea perfectă a întregului ecosistem, sporind securitatea, productivitatea și conectivitatea. 66% dintre angajați spun că preferă să folosească un dock station acasă. HP Thunderbolt G4 Dock oferă o putere de până la 280W, capacitatea de a încărca complet orice laptop sau stație grafică mobilă cu ajutorul tehnologiei ultrarapide Thunderbolt™ 4 și o viteză ethernet dublă față de generațiile anterioare, pentru descărcări rapide. În plus, fiind cel mai sigur dock station din lume, specialiștii IT și utilizatorii sunt în siguranță din momentul în care se conectează cu HP SureStart.

Odată cu introducerea HP Data Science Stack Manager – prima interfață grafică de utilizator dezvoltată pentru personalizarea software-ului de analiză a datelor, disponibilă atât pe Ubuntu, cât și pe Microsoft WSL2 – utilizatorilor le este mai ușor să personalizeze și să gestioneze platformele de date specifice fiecărui proiect, accelerând și mai mult fluxurile de lucru.

Teradici și HP au lansat prima versiune beta a HP Anyware, software-ul IT pentru întreprinderi care asigură acces securizat la spațiile de lucru digitale. HP Anyware integrează funcțiile Teradici CAS și ZCentral Remote Boost într-o singură soluție care oferă companiilor flexibilitatea de a exploata puterea infrastructurii cloud, a centrului de date, a sistemului de operare sau a stațiilor grafice pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizare pe dispozitivele utilizatorilor finali (PC, Mac, laptop, tabletă).

Disponibilitate:

HP ZBook Studio va fi disponibil începând cu luna iunie.

HP ZBook Fury va fi disponibil începând cu luna iunie.

Monitorul HP Z24m G3 QHD va fi disponibil începând cu luna iulie.

Monitorul HP Z24q G3 QHD Display va fi disponibil începând cu luna iunie.

HP Thunderbolt G4 Dock 120W și 280W va fi disponibil începând cu luna iunie.

Prima versiune beta a HP Anyware (22.07) este disponibilă prin intermediul abonamentului unic de 1 an, cu disponibilitate generală începând din vara acestui an.

HP Data Science Stack Manager va putea fi descărcat de pe site-ul HP începând cu luna mai.

Despre HP

HP Inc. este o companie de tehnologie care consideră că o idee bine conturată are puterea să schimbe lumea. Portofoliul său de produse și servicii – sisteme de calcul, imprimante, soluții de imprimare 3D – transformă aceste idei în realitate. Vizitează www.hp.ro.

Square 7 Properties accelerează dezvoltarea și achiziționează un nou teren de 30.000 mp la Mediaș

București, 20.05.2022 – Square 7 Properties anunță achiziția unui teren de 30.000 mp în Mediaș, zona Aurel Vlaicu, unde a început procedurile de autorizare pentru un nou proiect de retail. Dezvoltarea va fi realizată în regim de ”single investor”.

Avem o expertiză de peste 15 ani în dezvoltarea proiectelor de retail, pe care o valorificăm în continuare în noi investiții strategice in România“, precizează Clemens Petschnikar, CEO, Square 7 Properties.

În paralel, grupul Square 7 continuă planul de investiții alături de fondul belgian Mitiska REIM și pregătește în această vară inaugurarea extinderii Shopping Parkului localizat în Slatina, precum și demararea unei noi investiții in Giurgiu.

Clemens Petschnikar (1)

Ultimii doi ani au favorizat accelerarea dezvoltării parcurilor de retail, o schemă de retail care a ajuns în topul preferinței investitorilor imobiliari. 

Square 7 Properties a dezvoltat alături de Mitiska REIM un portofoliu de 26 de parcuri de retail, în suprafață totală de 142.000 mp. În prezent, echipa lucrează la noi proiecte cu o suprafață de 50.000 mp, ce vor fi livrate până la final de 2023.

Grupul are o experiență de peste 15 ani pe piața din România, cu o echipă solidă și profesionistă, care acoperă o gamă largă de servicii: începând de la dezvoltare, administrare, până la facility și property management. Modelul de business al parcurilor de retail are ca atuuri ancorele de food, locurile de parcare în aer liber și accesul direct în magazine.

OnePlus lansează trei noi produse din seria Nord

OnePlus Nord 2T 5G – Elemente flagship upgradate, la un preț excelent

OnePlus Nord CE 2 Lite 5G – cea mai accesibilă experiență rapidă și fluidă OnePlus, plus încărcare rapidă

OnePlus Nord Buds – primul produs audio din seria OnePlus Nord

 

Imagini cu OnePlus Nord 2T 5G, OnePlus Nord CE 2 Lite 5G și OnePlus Nord Buds sunt disponibile aici.

19 mai 2022: Astăzi, brandul global de tehnologie OnePlus a lansat trei produse noi din seria Nord. Acestea includ două smartphone-uri: OnePlus Nord 2T 5G, care combină hardware-ul de top cu cel mai nou software rapid și fluid de la OnePlus, și OnePlus Nord CE 2 Lite 5G, care oferă caracteristicile de bază ale smartphone-urilor OnePlus la cel mai accesibil preț.

De asemenea, OnePlus anunță primul său produs audio din seria Nord – OnePlus Nord Buds, care au aceeași misiune ca și smartphone-urile OnePlus Nord – să facă tehnologia de top accesibilă mai multor oameni. OnePlus Nord Buds au un design nou, o experiență audio excelentă și o autonomie extinsă a bateriei, precum și o încărcare super-rapidă.

OnePlus Nord CE 2 Lite -CMF Group

OnePlus Nord 2T

OnePlus Nord 2T preia elementele esențiale apreciate la OnePlus Nord 2 și le face un upgrade pentru a oferi utilizatorilor o experiență mai bună. Include aceeași încărcare rapidă SUPERVOOC de 80 W care a debutat pe OnePlus 10 Pro, un chipset MediaTek Dimensity 1300 mai rapid, actualizat și o cameră frontală de 32 MP îmbunătățită. Aceste detalii, alături de OxygenOS 12.1, oferă o experiență mai rapidă și mai fluidă la un preț excelent.

„În linie cu angajamentul nostru de a face experiența OnePlus mai accesibilă, OnePlus Nord 2T 5G combină un hardware și software excelent pentru a depăși limitele unui smartphone grozav de zi cu zi”, a declarat Pete Lau, fondatorul OnePlus. „Cu hardware-ul de top și software rapid, precum și cu încărcare de 80W SUPERVOOC, MediaTek Dimensity 1300, senzorul de imagine Sony IMX766 cu OIS și OxygenOS 12.1, OnePlus Nord 2T se simte mai premium decât te-ai aștepta, la un preț avantajos.”

OnePlus Nord CE 2 Lite -Blue CMF (new added)

Elemente-cheie de flagship

Încărcarea rapidă SUPERVOOC de 80W a OnePlus Nord 2T alimentează bateria masivă cu două celule de 4.500 mAh de la 1 la 100% în 27 de minute și oferă putere pentru o zi în doar 15 minute de încărcare, fiind așadar cu 120% mai rapidă decât pe primul OnePlus Nord.

OnePlus Nord 2T are certificare TÜV Rheinland pentru încărcare și utilizare rapidă în condiții de siguranță. În plus, are 9 senzori de temperatură încorporați pentru a monitoriza temperatura de încărcare în timp real, asigurându-se că telefonul rămâne rece în timpul procesului de încărcare.

Acesta mai dispune de un setup de camere puternice pe partea din spate, compus dintr-un senzor Sony IMX766 de 50 MP cu stabilizare optică a imaginii (OIS), o cameră ultra-wide de 8 MP cu un câmp vizual de 120°, care permite captarea unui număr mai mare de detalii, precum și un obiectiv mono de 2 MP.

OnePlus Nord 2T-32MP Selfie

Senzorul Sony IMX766 de 50 MP a fost ales pentru dimensiunea mare de 1/1,56 inch, dimensiunea pixelilor de 1,0 μm și suport pentru OIS. Aceste caracteristici oferă senzorului o performanță excelentă în condiții de lumină scăzută, ceea ce permite OnePlus Nord 2T să capteze fotografii mai luminoase și mai detaliate în medii slab iluminate. Dispunând de un mod Nightscape îmbunătățit, puterea și capacitatea de calcul AI a chipset-ului MediaTek Dimensity 1300 aduc fotografia în lumină slabă la un alt nivel pe OnePlus Nord 2T, oferindu cea mai bună fotografie low-light de până acum pe un telefon OnePlus Nord. Puterea de calcul îi permite lui OnePlus Nord 2T să înregistreze videoclipuri în slow-motion cu o rată mare de cadre de până la 960 fps – astfel utilizatorii pot surprinde mișcări rapide cu un nivel ridicat de detalii.

OnePlus Nord 2T-Gaming (chipset)

Pe partea din față, OnePlus Nord 2T 5G este dotat cu același senzor de 32 MP ca și OnePlus 10 Pro. Camera selfie dispune de stabilizare electronică a imaginii (EIS) și un algoritm de deblurring AI, care îmbunătățește claritatea și claritatea fotografiilor și a videoclipurilor.

Rapid și fluid

OnePlus Nord 2T 5G este dotat cu chipset-ul MediaTek Dimensity 1300 care dispune de un procesor octa-core cu viteze de până la 3 GHz, cu performanțe excelente în jocuri, consum de energie mai redus și control mai bun al temperaturii, cu HyperEngine5.0. MediaTek Dimensity 1300 este ”însoțit” de până la 12 GB de memorie RAM LPDDR4X și de până la 256 GB de spațiu de stocare UFS 3.1 pentru a asigura o experiență rapidă și fluidă, specifică OnePlus.

În plus, OnePlus Nord 2T dispune de tehnologia Wi-Fi/Bluetooth Hybrid 2.0, care permite viteze de date mai constante atunci când sunt conectate la rețele Wi-Fi și reduce latența audio atunci când telefonul este conectat simultan la dispozitive Wi-Fi și Bluetooth.

OnePlus Nord Buds 05

OnePlus Nord 2T are un ecran mare FHD+ AMOLED de 6,43 inchi, cu o rată de reîmprospătare de 90 Hz, care oferă scrollin rapid și lin. Datorită standardului HDR10+, utilizatorii pot viziona videoclipuri din aplicații de streaming precum Amazon Prime Video în culori mai bogate și mai vii.

OnePlus Nord 2T vine cu OxygenOS12.1 preinstalat, bazat pe Android™ 12, ceea ce înseamnă multitasking mai bun, un consum de energie îmbunătățit și o vizualizare mai fluidă a galeriei foto. OnePlus Nord 2T va primi 2 actualizări majore pentru Android și 3 ani de actualizări de securitate.

OnePlus Nord Buds-black CMF

Design

OnePlus Nord 2T are doar 8,2 mm în grosime și o greutate de doar 190 g și este disponibil în două culori: Grey Shadow și Jade Fog.

Grey Shadow are un finisaj întunecat, de tip sandstone, cu un tratament anti-glare și un aspect texturat, care amintește de OnePlus One, fiind în același timp rezistent la transpirație și amprente. Varianta Jade Fog are un finisaj verde de tip jad lucios și nuanțe de ceață, care duc la o estetică glossy, elegantă.

Preț și disponibilitate

OnePlus Nord 2T va fi disponibil la eMAG la finalul lunii mai, de la 2099 lei, în timp ce precomenzile încep pe 19 mai, pe OnePlus.com.

RAM + Stocare Culori Preț Dată
8GB+128G Gray Shadow  2099 lei finalul lunii mai
12GB+256GB Gray Shadow  2499 lei finalul lunii mai
8GB+128GB Jade Fog 2099 lei finalul lunii mai
12GB+256GB Jade Fog 2499 lei finalul lunii mai

Membrii Red Cable Club vor obținede trei ori mai multe RedCoins la achiziția OnePlus Nord 2T de pe OnePlus.com.

OnePlus Nord CE 2 Lite

 

OnePlus Nord CE 2 Lite 5G este un dispozitiv pternic, cu un chipset rapid și eficient din punct de vedere energetic, o baterie masivă cu încărcare rapidă și un display de 120 Hz care economisește baterie. De asemenea, dispozitivul vine cu OxygenOS 12.1 preinstalat, are conectivitate 5G și păstrează funcții apreciate ale seriei OnePlus Nord CE, cum ar fi o mufă pentru căști de 3,5 mm și spațiu de stocare care poate fi extins până la 1 TB prin microSD..

 

Performanță ridicată

OnePlus Nord CE 2 Lite 5G este alimentat de Snapdragon® 695 5G cu un procesor octa-core cu viteze de până la 2,2 GHz. Chipsetul a fost ales pentru echilibrul între performanța ridicată și eficiența energetică sporită. Aceste calități sunt obținute cu ajutorul unui GPU Qualcomm® Adreno™ 619, care îmbunătățește performanța cu până la 30% în comparație cu generația anterioară. Alături de chipset, telefonul dispune de 8 GB de RAM LPDDR4X și 128 GB de stocare.

Bateria mare de 5.000 mAh de pe OnePlus Nord CE 2 Lite 5G poate alimenta dispozitivul pentru o zi întreagă de gaming, streaming și scrolling pe rețelele sociale. Pe baza testelor interne, OnePlus Nord CE 2 Lite 5G poate reda videoclipuri YouTube timp de aproximativ 21 de ore sau poate reda 23 de runde consecutive (de 30 de minute) de PUBG Mobile cu o singură încărcare. OnePlus Nord CE 2 Lite 5G dispune de încărcare SUPERVOOC de 33W, care reîncarcă bateria de la 1 la 50% în doar 30 de minute.

Pe partea frontală a OnePlus Nord CE 2 Lite 5G se află un display FHD+ de 6,59 inchi cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz și tehnologie LCD care oferă o experiență de vizionare fluidă și eficientă din punct de vedere energetic. OnePlus Nord CE 2 Lite 5G dispune de HyperBoost Gaming Engine, care oferă funcții precum General Performance Adapter (GPA) Frame Stabilizer pentru o experiență de joc mai stabilă.

Camere mai smart

OnePlus Nord CE 2 Lite 5G are un sistem triplu de camere pe spate, dotat cu un senzor principal de 64 MP, care oferă o dimensiune mare a pixelilor și captează fotografii mai clare, mai detaliate, cu mai puține neclarități și zgomot, în special în medii cu lumină scăzută folosind modul Nightscape. Senzorul principal de 64 MP funcționează în tandem cu o cameră de profunzime de 2 MP pentru a se asigura că fotografiile în modul Portret au o adâncime excelentă, claritate și subiecți cu contur precis.

Partea frontală are o cameră de 16 MP cu stabilizare electronică a imaginii (EIS), care obține fotografii și videoclipuri mai clare și mai stabile. Cu Dual-View Video, OnePlus Nord CE 2 Lite 5G permite înregistrări atât cu camera frontală, cât și cu cele din spate în același timp, deschizând o serie de noi posibilități creative în timpul filmării.

Design

OnePlus Nord CE 2 Lite 5G vine în două variante de culoare, rezistente la amprente – Blue Tide și Black Dusk. Blue Tide oferă un efect gradient cu nuanțe de albastru și galben, în timp ce Black Dusk are un finisaj negru închis, mat. Marginile OnePlus Nord CE 2 Lite 5G sunt mai plate, ceea ce, alături de construcția sa subțire de 8,5 mm, asigură confortul utilizatorului.

OxygenOS 12.1

OnePlus Nord CE 2 Lite 5G vine cu OxygenOS 12.1 preinstalat și va primi două actualizări de Android™ și trei ani de actualizări de securitate Android.

Preț și disponibilitate  

OnePlus Nord CE 2 Lite 5G va fi disponibil începând cu 24 mai, iar precomenzile vor începe pe 19 maipe OnePlus.com, începând de la 1549 lei.

RAM + Stocare Culori Preț Dată
6GB+128G Black Dust 1549 lei 24 mai 2022

Membrii Red Cable Club vor obținede trei ori mai multe RedCoins la achiziția OnePlus Nord CE 2 Lite 5G de pe OnePlus.com.

OnePlus Nord Buds

Portofoliul de produse Nord și filozofia căștilor TWS se extind odată cu lansarea OnePlus Nord Buds, care oferă o tehnologie audio excelentă la un preț competitiv și accesibil. Bazându-se pe funcțiile preferate ale comunității, Nord Buds dispune de drivere dinamice din titaniu de 12,4 mm, suport Dolby Atmos și 30 de ore de redare audio combinată (căști și carcasă), cu o singură încărcare.

Experiență audio

OnePlus Nord Buds sunt echipate cu drivere dinamice din titaniu de 12,4 mm care au fost alese manual de inginerii audio ai OnePlus pentru reproducerea lor bogată a bass-ului și pentru înaltele ascuțite. La fel ca și OnePlus Buds Z2, OnePlus Nord Buds vin cu suport pentru Dolby Atmos – tehnologia audio spațială a Dolby – care emulează efectele audio 3D dintr-un sistem de sunet surround atunci când utilizatorii rulează filme, muzică sau jocuri.

OnePlus Nord Buds sunt dotate cu 4 microfoane care filtrează zgomotul de fundal nedorit în timpul apelurilor. Coștile sunt ajutate de algoritmi de reducere a zgomotului prin inteligență artificială și au un design care reduce zgomotul vântului, permițând apeluri clare.

Baterie și încărcare

OnePlus Nord Buds oferă 30 de ore de redare combinată (căști și carcasă) cu o singură încărcare. Căștile oferă 7 ore de redare cu o singură încărcare, iar cu ajutorul tehnologiei de încărcare rapidă, utilizatorii pot obține 5 ore de redare audio după doar 10 minute de încărcare.

Calitatea OnePlus

OnePlus Nord Buds au un design ergonomic și oferă un confort îmbunătățit în sesiunile lungi de audiție. Căștile sunt disponibile în varianta de culoare Black Slate, care oferă un aspect metalic, obținut prin același proces folosit pentru a crea cele trei variante de culoare ale OnePlus Buds Pro. OnePlus Nord Buds au protecție IP55 împotriva apei și transpirației și au un strat hidrofob rezistent la transpirație care protejează împotriva coroziunii.

Conectivitate

OnePlus Nord Buds sunt echipate cu Bluetooth 5.2 și au un mod de latență ultra-scăzut de până la 94 ms. Utilizatorii OnePlus beneficiază de OnePlus Fast Pair pentru a conecta instantaneu căștile la telefon. Utilizatorii fără smartphone OnePlus pot descărca aplicația HeyMelody pe alte dispozitive Android din Magazinul Google Play pentru a folosi căștile.

Preț și disponibilitate

OnePlus Nord Buds vor fi disponibile pe GSMnet la finalul lunii mai, iar precomenzile încep pe 19 mai pe OnePlus.com. Căștile vor avea prețul de 250 lei.

Despre OnePlus    

OnePlus este un brand global de tehnologie mobilă care provoacă conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive cu design rafinat, cu o calitate de construcție premium și hardware performant. OnePlus se dezvoltă cultivând legături puternice și crește împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați oneplus.com.

Ne puteți urmări pe:

Instagram (OnePlus) – https://instagram.com/oneplus

Instagram (OnePlus Nord) – https://www.instagram.com/oneplus.nord

Facebook – https://facebook.com/oneplus

Twitter – https://twitter.com/oneplus

LinkedIn – https://www.linkedin.com/company/oneplus

Thoughtworks România conectează programatorii din țară cu tehnologiile globale pentru a fi mai competitivi și mai bine plătiți

Compania susține profesioniștii IT din România la Codecamp, unde prezintă cele mai moderne tehnologii din domeniu

 

BUCUREȘTI, România, 19 mai 2022 – Thoughtworks (NASDAQ: TWKS), o companie globală de consultanţă în tehnologie care integrează strategia, design-ul și ingineria pentru a stimula inovarea digitală, conectează specialiștii IT din România cu tehnologiile globale, în cadrul evenimentului Codecamp, unul dintre cele mai importante meet-up-uri dedicate programatorilor din țară.

Thoughtworks România, angajator de top în industria software, susține în permanență profesioniștii IT, oferindu-le acces la informații și cele mai noi tehnologii necesare pentru a evolua în carieră, ceea ce îi face să fie mai competitivi pe piață și implicit să își crească veniturile. Astfel, în cadrul sesiunilor Codecamp, Thoughtworks aduce experți în ingineria software, a căror contribuție profesională este recunoscută la nivel internațional, pentru a le prezenta programatorilor din România cele mai moderne tool-uri și abordări în activitatea de scrierea a codului și în tot procesul de programare back-end și front-end.

Codecamp_TW_stage (1)

Programatorii români îl vor întâlni pe legendarul James Lewis, Software Architect&Director la Thoughtworks Marea Britanie, expert apreciat la nivel global pentru expertiza sa în arhitectură și design software și în design organizațional și dezvoltarea de produse software prin lean software development (LSD).

Ca expert în definirea stilului arhitectural emergent al Microserviciilor, din 2014, și parte din echipa Thoughtworks de peste 14 ani, James Lewis aduce o contribuție semnificativă la Codecamp prin know-how-ul său, prezentând principalele avantaje ale programării și tehnologiilor în care programatorii pot să se specializeze pentru a se diferenția pe piața muncii. Aceste tehnologii sunt necesare în companii pentru a îmbunătăți strategia tehnologică și pentru a ajuta în programarea sistemelor distribuite și adoptarea sistemelor de integrare SOA (service-oriented architecture).

Totodată, James Lewis este unul dintre cei mai importanți specialiști care contribuie la realizarea Tech Radar, o referință de top la nivel global pentru industria de tehnologii emergente.

James_Lewis_Thoughtworks_Codecamp_festival

Din partea Thoughtworks România vor mai fi prezenți Cristian Gherghe, Tech Lead and Principal Consultant, cu o experiență de peste 20 de ani în ingineria software, Amit Dube, Senior Infrastructure Consultant, și Roxana Mecea, Senior Mobile Developer, cu peste 13 ani de experiență în IT.

###

Surse suplimentare:

–    Fiți la curent cu noutățile Thoughtworks vizitând website-ul companiei

–    Urmăriți-ne pe  Twitter, LinkedIn și YouTube

–   https://www.thoughtworks.com/en-us/clients/mackmyra

Despre Thoughtworks

Thoughtworks este o companie de consultanță globală în tehnologie care integrează strategia, designul și ingineria pentru a stimula inovația digitală. Suntem peste 10.000 de oameni în 48 de birouri din 17 țări. În ultimii peste 25 de ani, am avut un impact extraordinar împreună cu clienții noștri, ajutându-i să rezolve probleme complexe de afaceri folosind tehnologia ca factor diferențiator.

Vodafone anunță oferte noi, cu tarife reduse pentru serviciile către Republica Moldova

București, 19 mai 2022 – De astăzi, Vodafone România introduce oferte noi, cu tarife reduse și beneficii incluse pentru serviciile de roaming internațional și apeluri internaționale către Republica Moldova.

Astfel, pentru utilizatorii cartelelor prepaid, începând cu Oferta 6, minutele internaționale către Republica Moldova vor fi incluse în cele 2.000 de minute naționale disponibile pentru apeluri în afara rețelei, iar tariful pe minut la depășirea minutelor incluse va fi redus la tariful standard internațional SEE, de 0,19 Eurocredit/ minut. Tot de astăzi, minutele internaționale (fix și mobil) către Republica Moldova vor fi incluse în minutele internaționale către SEE pentru toate abonamentele RED și RED Infinity, în timp ce tariful la depășirea minutelor incluse va fi cel standard pentru SEE.

În cazul serviciilor de roaming, clienții prepaid beneficiază de 100 de minute de voce și 1GB de date în Republica Moldova, începând cu Oferta 15. Totodată, Vodafone anunță două noi extraopțiuni, disponibile începând cu luna iunie, de 4 Eurocredit cu 20 de minute pentru apeluri de voce și 2GB de date incluse, respectiv 10 Eurocredit cu 100 de minute pentru apeluri și 8GB de date.

Oferta Republica Moldova

În cazul abonaților Vodafone, aceștia vor beneficia, tot începând cu luna iunie, de 100 de minute pentru apeluri și 1GB de date dacă dețin un abonament RED Infinity 22. Tot pentru abonați vor fi disponibile două extraopțiuni, de 4,5 euro (TVA inclus) cu 20 de minute de voce și 2GB de date, respectiv de 12 euro (TVA inclus) cu 100 de minute și 8GB de date.

Despre Vodafone

Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conectivitate, platforme, produse și servicii. Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 48 de țări. La 31 martie 2022, compania avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV.

Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 150 de milioane de dispozitive și platforme prin inovație care se aliniază cu aspirațiile societății pentru orașe mai curate și mai sigure, transport mai bun și agricultură la cele mai noi standarde. Poziția de lider digital a Vodafone schimbă, de asemenea, și modul în care guvernele oferă asistență medicală și educație, precum și modul în care companiile, în special întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), deservesc clienții.

Am revoluționat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, care își sărbătorește a 15-a aniversare în 2022. Este cea mai mare platformă fintech din regiune și oferă acces la servicii financiare unui număr de peste 52 de milioane de oameni într-un mod sigur, accesibil și convenabil.

Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun” care facilitează o societate digitală incluzivă și durabilă. Facem pași importanți pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la net zero până în 2040, prin achiziția de 100% energie electrică din surse regenerabile în Europa și în toate operațiunile noastre până în 2025, reutilizând, revânzând sau reciclând 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante. Vodafone lucrează în mod proactiv pentru a extinde accesul la conectivitate pentru comunitățile rurale, studenți și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. De mai bine de 30 de ani, Fundația Vodafone a sprijinit comunitățile din Europa și Africa în domeniile sănătății, educației și egalității.

Susținem diversitatea și incluziunea prin politicile noastre de maternitate și concediu parental, prin furnizarea de oportunități multiple de dezvoltare femeilor cu ajutorul conexiunilor mobile și fixe, precum și prin îmbunătățirea accesului la educație și abilități digitale pentru femei și pentru societate, în general. Apreciem și tratăm cu respect toate persoanele, indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, credință, cultură sau religie.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Echipamentele ATEN Secure KVM – Concepute pentru domenii cu nevoi de securitate avansata

ATEN International, lider mondial in solutii de conectivitate AV/IT si sisteme complete de administrare, a creat seria de switch-uri Secure KVM, proiectate indeosebi pentru institutii si agentii guvernamentale, dar si pentru companiile care necesita solutii de securitate avansate.

Securitatea cibernetica este un subiect tot mai dezbatut in ultima perioada, iar asta nu ar trebui sa ne surprinda, in conditiile in care studiile arata ca, pana in anul 2025, pierderile cauzate de atacurile cibernetice s-ar putea ridica la 10,5 miliarde USD, devenind astfel cea mai profitabila activitate ilegala din istorie. In plus, s-a observat o intensificare a atacurilor impotriva elementelor de infrastructura, retelelor energetice si a lanturilor de aprovizionare, ceea ce face ca impactul sa fie resimtit mai puternic de populatia din diferite locuri ale planetei. Cele mai expuse in fata unor astfel de atacuri sunt institutiile guvernamentale, dar si o serie de companii, care nu si-au adaptat inca tehnica si protocoalele de securitate la provocarile si amenintarile actuale. Secretul unei securitati eficiente este acela de a fi proactiv si nu reactiv, ceea ce inseamna ca tehnologia utilizata trebuie sa fie intotdeauna actualizata.

ATEN_Cyber73 (1)

Pentru o securitate optima, ATEN recomanda implementarea de protectie fizica si digitala si, de aceea, a creat switch-urile Secure KVM, care pot face fata tuturor amenintarilor noi. Cu elemente de securitate hardware si software sporite, acestea au capabilitatea de a proteja mai multe statii de lucru atat din domenii cheie, precum aparare, servicii de informatii sau agentii guvernamentale, cat si din cadrul companiilor care pun pret pe protectia datelor. Ele introduc un element fizic de securitate, fiind asadar o alegere excelenta si pentru zona medicala sau pentru sectorul financiar, facilitand practic separarea retelelor si, odata cu aceasta, a datelor confidentiale de celelalte, fara ca utilizatorii sa fie nevoiti sa isi schimbe locatia sau consola de pe care opereaza. De aceea, switch-urile Secure KVM reprezinta ultima si poate cea mai eficienta linie de aparare impotriva atacurilor.

ATEN_Cyber32 (1)

Switch-urile ATEN Secure KVM sunt certificate inca din anul 2015 PSS PP v3.0 (Protection Profile for Peripheral Sharing Switch) – standard creat de National Information Assurance Partnership (NIAP), reprezentanta americana dintre cele 31 de natiuni membre ale Common Criteria Recognition Arrangement (CCRA). Dupa introducerea de catre NIAP a PSD PP v4.0 (Protection Profile for Peripheral Sharing Device) in anul 2020, ATEN si-a extins oferta de switch-uri Secure KVM, prin adaugarea de modele care respecta acest nou standard, cu cele mai noi cerinte si recomandari din domeniul securitatii cibernetice. Acestea sunt adecvate pentru companii care lucreaza cu date confidentiale, informatii secrete si continut proprietar, dar si pentru organizatii care trebuie sa implementeze in retele diferite mai multe niveluri de securitate, precum institutiile guvernamentale, armata, furnizorii de servicii medicale, bancile sau institutiile financiare.

ATEN_Cyber43 (1)

Prin comparatie cu PSS PP v3.0, standardul PSD PP v4.0 introduce suport pentru noi interfete si protocoale video, in timp ce filtrarea audio a devenit mai stricta. Astfel, este posibila redarea la rezolutie 4K cu pana la 60Hz in loc de 30Hz. De asemenea, filtrarea dispozitivelor USB poate fi configurata, iar conectarea unor dispozitive USB neautorizate este semnalizata prin indicatoare LED.

Switch-urile ATEN Secure KVM indeplinesc toate cerintele moderne de securitate, fiind proiectate pentru a izola datele confidentiale de restul continutului, simultan cu adoptarea unui design intuitiv, usor de folosit, care garanteaza integrarea rapida in sistem. Printre elementele de securitate incorporate de aceste echipamente se numara detectia la intruziune – care duce la blocarea dispozitivului de indata ce s-a incercat sabotarea sa la nivel fizic, marcajele fizice care pun in evidenta o tentativa de sabotaj fizic, firmware care nu poate fi reprogramat, restrictionarea conectarii de elemente periferice neautorizate, Secure Port Switching, constructie solida, metalica, filtrare a sunetului si indicatoare LED. Totodata, se garanteaza izolarea canalelor si fluxul de date unidirectional, ceea ce inseamna ca nu pot fi transferate date intre computere si nici intre console. Informatiile despre utilizatori sunt, la randul lor, protejate, caci datele legate de mouse si tastatura sunt sterse in mod automat la incetarea transmisiei si eliminate complet la schimbarea portului. Acceptarea sau respingerea diverselor dispozitive USB este realizata prin filtrare CaC a porturilor si, in plus, este posibila configurarea pentru respingerea anumitor dispozitive USB. Mai mult decat atat, sunt implementate functii care permit auditarea jurnalelor de activitate KVM. In tot acest timp, calitatea este mentinuta la cel mai ridicat nivel, cu suport pentru rezolutii de pana la 3840×2160 @60Hz, redare pe doua monitoare separate si tehnologie ATEN Video DynaSync, pentru inlaturarea problemelor de afisare la pornire.

In centrul unui studiu de caz care demonstreaza eficienta switch-urilor ATEN Secure KVM se afla o cladire de birouri de mari dimensiuni detinuta de stat, care gazduieste mai multe institutii si ai carei administratori si-au propus implementarea unor masuri robuste de securitate cibernetica, simultan cu introducerea posibilitatii de a accesa sisteme cu niveluri diferite de confidentialitate, folosind configuratii single sau dual-monitor. Iar o cerinta esentiala este aceea de protectie impotriva atacurilor cibernetice, prin implementarea de echipamente care nu prezinta vulnerabilitati. Prin urmare, este evidenta necesitatea unor solutii capabile sa asigure separarea retelelor si care sa respecte cele mai noi standarde in materie de securitate. Echipamentele ATEN Secure KVM se muleaza perfect peste toate aceste cerinte, oferind securitate la standarde militare si mai multe niveluri de protectie, atat fizica, cat si digitala. Gama ATEN contine modele DisplayPort, HDMI si DVI, cu 2, 4 sau 8 porturi, atat PSD PP v4.0, cat si PSS PP v3.0.

Despre ATEN

Infiintata  in anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT si solutii de administrare. Incluzand solutii KVM, solutii A/V profesionale si solutii inteligente de alimentare,  gama de produse ATEN conecteaza, administreaza si optimizeaza echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educatie, media si transporturi. ATEN detine peste 570 de brevete inregistrate la nivel international si o echipa de cercetare ce asigura un flux constant de solutii inovatoare, de unde rezulta un portofoliu cuprinzator de produse disponibile la nivel mondial.

Avand sediul in Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins si are astazi subsidiare in China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India si Romania – cu centre de cercetare in Taiwan, China si Canada.

Pentru mai multe informatii despre ATEN, vizitati www.aten.com.

Xiaomi dezvoltă tehnologia proprietară de redare a vocii pentru a ajuta oamenii cu tulburări de vorbire

Proiectul “Own My Voice” oferă posibilitatea deținerii unor voci unice și personalizate  

București, ROMÂNIA, 19 mai 2022 – Xiaomi, companie de electronice de larg consum și producție inteligentă, cu smartphone-uri și hardware inteligent conectate la bază printr-o platformă IoT, a prezentat cea mai recentă aplicație de algoritmi avansați și tehnologie proprietară de redare a vocii, destinate publicului larg. Tehnologia Text-To-Speech în stil spontan este dezvoltată de Xiaomi AI Labs și folosită pentru a genera o voce unică și personalizată pentru un utilizator cu tulburări de vorbire.

Acesta poate comunica de acum cu ceilalți folosind „propria voce”, în locul vocii electronice monotone. Ca parte a proiectului de pre-cercetare “Own My Voice” condus de Xiaomi Technical Committee, această realizare de succes demonstrează angajamentul Xiaomi – “Tech for Good” (Tehnologie pentru bine) – și, totodată, misiunea companiei „de a le oferi tuturor oamenilor din lume posibilitatea să se bucure de o viață mai bună prin intermediul inovațiilor tehnologice”.

img

De ce a lansat Xiaomi acest proiect?

Xiaomi pune preț pe bunăstarea oamenilor și se străduiește să le satisfacă necesități diferite prin inovațiile tehnologice. Compania a descoperit că mulți dintre cei cu tulburări de vorbire și-ar dori să aibă voci personalizate, așa că a înființat echipa pentru proiectul “Own My Voice”. Aceasta a invitat o persoană cu tulburări de vorbire pentru a-i oferi o voce nouă. Zhu Xi, inițiator al conversației din cadrul Technology Committee pentru Tech for Good, Xiaomi Corporation, a declarat: „Suntem entuziasmați să putem explora beneficiile multiple pe care inovația tehnologică ni le pune la dispoziție, cum ar fi această soluție pentru cei care își doresc o identitate proprie sau încearcă să își construiască una”.

 

Cum a desfășurat Xiaomi proiectul?

Pentru a genera vocea cea mai potrivită și personalizată pentru beneficiar, echipa proiectului a recrutat peste 200 de voluntari din cadrul Xiaomi care și-au donat vocile. S-a folosit algoritmul de corelare al amprentei vocale pentru a sincroniza caracteristicile vocilor donate de voluntari cu cele ale destinatarului. Prin această abordare, s-au identificat cele mai potrivite sunete de bază ca sistem de referință pentru destinatar. S-a ținut cont și de reglementările de protecție a vieții private și, prin urmare, vocea aleasă a fost modificată printr-un procedeu acustic complex pentru a dezvolta un sunet nou și original.

Mai departe, s-a folosit tehnologia Text-To-Speech în stil spontan pentru a realiza modelul AI, iar noua voce a căpătat gradual ritm și intonație naturale pentru a exprima emoțiile și tonul uman.

Proiectul “Own My Voice” combină o varietate de algoritmi avansați cu tehnologia proprietară Xiaomi de viteză a discursului pentru a asigura specificitatea, siguranța și autenticitatea ridicată a vocii sintetizate. S-a creat astfel o nouă viziune asupra unui discurs personalizat pentru utilizatorii cu tulburări de vorbire.

Care este semnificația proiectului?

Un grup de experți în tehnologia vorbirii din cadrul Xiaomi AI Labs reprezintă coloana vertebrală a proiectului. Din 2017 și până acum, aceștia au publicat 37 de documente despre vorbire, prezentate la conferințe internaționale de top, cum ar fi Conferința Internațională despre Acustică, Vorbire și Procesarea Semnalului (ICASSP). Succesul proiectului “Own My Voice” depinde foarte mult de tehnologia Text-To-Speech în stil spontan dezvoltată de ei.

În esență, tehnologia Text-To-Speech în stil spontan face ca vocea sintetică să sune ca cea a unui om, din punct de vedere al intonației, pauzelor, vitezei și altor caracteristici. Cu ajutorul ei se înlocuiește vocea electronică monotonă și nenaturală. În prezent, această tehnologie se aplică mai multor dispozitive inteligente, echipate cu Xiaoai, asistentul vocal AI al Xiaomi. Proiectul “Own My Voice” demonstrează că tehnologia Text-To-Speech în stil spontan poate fi adoptată pe scară largă în zonele de accesabilitate și poate îmbunătăți experiența utilizatorilor.

Zhu Xi a adăugat: „Dacă observăm și ne adresăm nevoilor unor grupuri minoritare într-un stadiu incipient, procesul de difuzare a tehnologiei ar putea fi cu mult scurtat. Acest lucru permite ca beneficiile noilor tehnologii să devină accesibile utilizatorilor cu nevoi speciale, fără întârziere.”

În continuare, Xiaomi va primi feedback de la destinatarul vocii și va studia fezabilitatea proiectului la o scară mai largă. Xiaomi va continua să susțină accesul la cele mai noi tehnologii, cu scopul de a satisface nevoile diverse ale oamenilor prin inovarea tehnologică.

 

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT. Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Cota de piață a companiei în ceea ce privește livrările de smartphone-uri s-a clasat pe locul 3 la nivel global în 2021. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 434 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 31 decembrie 2021. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2021, compania a fost listată pentru a treia oară în topul Fortune Global 500, urcând pe poziția 338, ceea ce reprezintă un avans de 84 de locuri față de 2020.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Fii gata pentru orice ocazie cu MULTISHAPE, noul sistem modular revoluționar de îngrijire pentru bărbați de la Panasonic! Conține și un cap special pentru periuță de dinți electrică.

Sistemul modular de îngrijire personală MULTISHAPE de la Panasonic este un instrument flexibil de îngrijire personală zilnică, cu o gamă de accesorii care asigură diferite funcții. Pot fi achiziționate și separat, în funcție de nevoia și preferința fiecărei persoane. Sunt disponibile două opțiuni pentru mânerul cu baterie și cinci capete interschimbabile. De asemenea, sunt oferite patru kituri pentru cei interesați în special de funcțiile de tundere a bărbii, a părului de pe cap și a părului de pe corp.

Relații cu presa:

Spune adio multelor ustensile pentru îngrijire și salută noul Panasonic MULTISHAPE – primul sistem modular de îngrijire personală de pe piață care îți pune la dispoziție o gamă integrată de accesorii esențiale pentru rutina zilnică care te ajută la bărbierit, la tunderea părului de corp, la curățarea părului din urechi și din nas și chiar la periajul dinților. Acest sistem unic, cu un singur body cu baterie reîncărcabilă îți asigură flexibilitate astfel încât să fii pregătit pentru orice ocazie.

unnamed

Panasonic MULTISHAPE beneficiază de un design minimalist și elegant, este ușor, compact și facil de transportat și se livrează cu o husă de călătorie, permițându-ți să arăți cel mai bine fie că te întâlnești cu familia și prietenii, că ești într-o evadare romantică, că participi la o nuntă sau mergi într-o călătorie de afaceri.

MULTISHAPE îți oferă posibilitatea de a alege modul de utilizare dorit datorită celor 5 capete disponibile. Un sistem cu adevărat conceput pentru cele mai variate ocazii. Calitatea și durabilitatea stau la baza acestui sistem pentru a îți permite să arăți cel mai bine zi de zi. Toate cele cinci capete disponibile oferă calitatea premium Panasonic: fiecare aparat de tuns și aparat de ras dispune de tehnologia lamelor săbiilor japoneze, iar aparatul de ras folosește lame nano-ascuțite din oțel inoxidabil. Cele cinci capete disponibile pentru a fi achiziționate separat în funcție de propriile preferințe sunt:

  • Cap de tuns barba/părul– este special conceput pentru acele zone care necesită precizie – părul de pe cap, barba, din jurul urechilor și al perciunilor. Simplu de controlat cu o rotiță de reglaj care oferă opțiuni de tundere de la 0,5 mm la 20 mm, acesta deține două accesorii suplimentare pentru pieptănare și siguranță pentru utilizare la duș.
  • Cap de tuns barbă/păr/corp– echipat cu o lamă mai lată de aceeași calitate și grad de ascuțire, acest cap de tuns poate fi folosit pentru viteză ridicată la tunderea părului sau utilizarea în alte zone mai mari, iar lungimea firului tăiat poate fi ajustată în trepte de 0,5 mm de la 0,5 mm la 30 mm. Vine cu patru accesorii suplimentare pentru pieptene, inclusiv unul specific pentru tunderea părului de pe corp și este rezistent la apă pentru utilizare sub duș.
  • Cap de ras cu 3 lame– dispune de un resort multi-fit și trei lame flotante individuale care urmează conturul feței pentru un bărbierit eficient și uniform, confortabil pentru piele. Este potrivit pentru a crea stiluri individuale de barbă și pentru a elimina firele de păr pe gât sau tuns atunci când există o barbă mai lungă.
  • Cap de tundere pentru nas/urechi/față– construit pentru tuns confortabil în zone sensibile precum nasul, acest cap de tuns este prevăzut cu lame de tăiere cu două tăișuri pentru a tăia eficient, fără a trage. Funcția de aspirare curăță părul tăiat, iar sistemul specializat de curățare Vortex utilizează apă pentru a curăța ușor și temeinic capul de tuns.
  • Cap de periuță electrică– folosește tehnologia cu vibrații sonice și vine cu două tipuri de capete de perie. Capul ultrafin folosește peri de 0,02 mm pentru a ajunge în spațiile parodontale și oferă o curățare profundă care îndepărtează eficient placa bacteriană și bacteriile dintre și din jurul dinților, fiind delicat cu dinții și gingiile. Capul multi-fit este proiectat în mod unic, cu seturi de peri plate pe ambele margini și în mijlocul periei, astfel încât să curețe temeinic. Vine cu un capac de protecție pentru a menține periile igienizate.

Există patru kituri de pornire disponibile pentru cei care sunt interesați în mod special de funcția pentru tuns. Alte accesorii cu alte funcții de întreținere pot fi achiziționate separat, după cum este necesar.

  • Kit tuns barba/par – Tip baterie Li-ion
  • Kit tuns barbă/păr – tip baterie Ni-MH
  • Kit de tuns barbă/păr/corp – Tip baterie Li-ion
  • Kit de tuns barbă/păr/corp – tip baterie Ni-MH

Îmbinând simplitatea și rafinamentul, Panasonic MULTISHAPE este prietenos cu mediul, fiind conceput pentru a minimiza amprenta de carbon fără a sacrifica rutina normală de întreținere.

Inspirat de Obiectivul 12 de dezvoltare durabilă al ONU: Consum și producție responsabile, Panasonic și-a propus să elimine materialele inutile din produsele de îngrijire personală atunci când a dezvoltat MULTISHAPE. În loc de un produs care vine cu zeci de accesorii adăugate, care de multe ori nu ar fi fost atinse și care consumă resurse prețioase, MULTISHAPE are o singură baterie reîncărcabilă pe un body care livrează multiple funcții de îngrijire personală folosind doar resurse care sunt cu adevărat necesare.

Eliminând mai multe dispozitive, încărcătoare și baterii și oferind în același timp o experiență premium personalizabilă de îngrijire personală, MULTISHAPE oferă flexibilitate, ținând cont și de mediul înconjurător.

Utilizarea tehnologiei inovatoare și a măiestriei japoneze pentru a oferi produse de îngrijire personală care te ajută să arăți și să te simți autentic – acestea sunt calitățile care fac marca Panasonic Japonia numărul 1 la îngrijire personală* și sunt cele care transformă MULTISHAPE în soluția ta de îngrijire personală.

*Sursa: Euromonitor International Limited, Consumer Appliances editia 2021, Panasonic in categoria Personal Care Appliances, volum de retail in unitati, date 2020.

Despre Panasonic

Panasonic Corporation este lider mondial în dezvoltarea de tehnologii electronice diverse și soluții pentru clienți în domeniul electronicelor de consum, aplicațiilor rezidențiale, auto, a soluțiilor profesionale și a echipamentelor industriale. Compania Panasonic care, în 2018, a aniversat 100 de ani la înființarea sa, este activă la nivel global, fiind prezentă acum în 522 de sucursale și 69 de societăți asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de 54,02 miliarde EUR (6,698.8 miliarde yeni) în anul încheiat la 31 martie 2021. Dedicată în permanență atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania utilizează tehnologiile proprii pentru a crea o viață mai bună și o lume mai bună pentru clienții săi.

Pentru a afla mai multe despre Panasonic, accesați: http://www.panasonic.com/ro

Acer își extinde gama de produse 3D stereoscopice cu ecranele SpatialLabs View Series

Acer a anunțat în cadrul Conferinței Globale de Presă next@acer două completări la gama de produse SpatialLabs : Acer SpatialLabs View pentru divertisment personal și Acer SpatialLabs View Pro pentru publicul comercial. Ambele sunt ecrane 4K autonome de 15,6 inci care pot fi conectate la un alt PC, oferind utilizatorilor acces portabil la suita de experiențe SpatialLabs. Cu toate acestea, această generație de dispozitive nu este destinată doar creatorilor foarte pricepuți, ci aduce tehnologia 3D stereoscopică fără ochelari aproape de jucătorii și pasionații de home-entertainment.

Jucătorii și creatorii de jocuri vor aprecia design-ul cu greutate redusă al seriei (mai puțin de 1,5 kg), dispozitivele fiind ușor de pus în geantă și de luat la o petrecere LAN sau la o sesiune de prezentare a unui produs. Creatorii, în special, se pot baza pe o acoperire de 100% a gamei de culori Adobe RGB, dar jucătorii vor aprecia, de asemenea, luminozitatea de 400 niți a dispozitivelor.

Acer-SpatialLabs™-View-ASV15-1B_1

În timp ce Acer SpatialLabs View vine cu o platformă de jocuri 3D stereoscopice complet nouă, Acer SpatialLabs View Pro vine atât cu tehnologia necesară pentru a realiza creațiile unui utilizator, cât și cu un design industrial inteligent care simplifică implementarea – o combinație care duce la oportunități cu un impact mai ridicat.

SpatialLabs TrueGame – Joc 3D stereoscopic cu un singur click

SpatialLabs TrueGame este o nouă aplicație care aduce 3D stereoscopic în lumea jocurilor, permițând jucătorilor să se bucure de titlurile lor preferate în adevărata lor glorie. Acest lucru este posibil deoarece jocurile sunt create în mare parte cu gândul la trei dimensiuni: dezvoltatorii includ informații despre adâncime în fiecare scenă și obiect pe care îl construiesc. SpatialLabs valorifică aceste informații deja existente pentru a prezenta jocurile în 3D stereoscopic. La lansare, va fi disponibil un profil 3D pre-configurat dedicat pentru fiecare titlu de joc dintre cele peste 50 de titluri moderne și clasice, pentru a oferi jucătorilor o experiență perfectă cu jocurile lor preferate, iar profilurile pentru alte titluri vor fi adăugate în mod continuu pe parcurs.

Acer-SpatialLabs™-View-Pro-ASV15-1BP-03

În timp ce aceste profiluri se bazează pe o mulțime de informații și se depune un volum semnificativ de muncă pentru optimizarea fiecăruia, platforma în sine este incredibil de ușor de utilizat. După ce lansează aplicația TrueGame, utilizatorii trebuie pur și simplu să navigheze până la titlul pe care doresc să îl joace și apoi să apese “Play”. Aplicația va face restul, lansând automat fișierele de joc necesare pe sistemul utilizatorului și activând profilul TrueGame 3D asociat titlului, pentru a porni jocul în 3D stereoscopic.

Acesta este un mod complet nou de a juca, care oferă o imersiune diferită de tot ceea ce jucătorii au experimentat până acum. Camerele par mai spațioase, obiectele apar cu adevărat stratificate, iar aventurile devin mai captivante – toate acestea fără probleme, în timp real și fără a fi nevoie de ochelari speciali.

Atunci când nu se joacă jocuri, acesta poate fi folosit și ca un monitor 4K standard.

SpatialLabs Go – Transformă conținutul 2D în conținut 3D stereoscopic

Soluția proprietară a Acer SpatialLabs Go dispune de o tehnologie AI care face posibilă generarea de conținut 3D stereoscopic din aproape orice poate fi afișat pe tot ecranul, totul prin simpla apăsare a unui buton. Fotografiile ies în evidență pe ecran, jocurile web simple devin ceva mai interesante, iar videoclipurile (online sau offline) capătă un alt nivel de imersiune în timp real. Poate cel mai important, puteți genera propriul conținut, realizând câteva fotografii sau clipuri video cu dispozitivele dvs. și, odată ce resursele sunt importate în sistem, puteți utiliza SpatialLabs Go pentru a genera imagini 3D stereo simulate.

SpatialLabs Model Viewer – Un mod mai intuitiv de a crea în 3D

Acer SpatialLabs View Pro are rolul de a face viața creatorilor mai ușoară. În acest scop, suportul pentru toate formatele majore de fișiere[], inclusiv suportul recent adăugat pentru Datasmith,  oferă creatorilor posibilitatea de a utiliza software de proiectare 3D precum Revit, Solidworks și Cinema 4D prin instalarea de plugin-uri de export Datasmith: atunci când un proiect este gata pentru vizualizare, acesta poate fi importat în SpatialLabs Model Viewer. Integrarea Sketchfab simplifică și mai mult procesul de creație, oferindu-le utilizatorilor acces la o bibliotecă online masivă de active 3D gratuite și premium care pot fi valorificate pentru propriile proiecte. Deoarece acuratețea culorilor este esențială pentru activitatea de proiectare, ecranul 4K de 15,6 inci al modelului View Pro acoperă 100% din gama de culori Adobe RGB.

Totuși, SpatialLabs View Pro nu este doar un instrument pentru crearea de active 3D, ci le oferă dezvoltatorilor o varietate de mijloace de partajare și afișare a creațiilor lor:

  • Conținutul poate fi încărcat rapid pentru partajare – fie că este vorba despre a obține feedback de la un coleg de birou sau despre a oferi unui client o vizualizare reală a articolului care îl interesează.
  • Cei care lucrează în domeniul vânzărilor sau al marketingului vor aprecia designul subțire și portabil al Acer SpatialLabs View Pro: sub 1,5 kg, este ușor de luat în deplasare, iar un suport pliabil face posibilă instalarea lui practic oriunde.
  • Un suport VESA facilitează fixarea Acer SpatialLabs View Pro pe chioșcuri și afișaje la punctele de vânzare atunci când situația necesită o configurație permanentă, în timp ce recunoașterea gesturilor mâinii Ultraleap permite clienților să se bucure de o experiență și mai interactivă.

La fel ca și în cazul dispozitivelor SpatialLabs anterioare, Acer SpatialLabs View Pro include mai multe lucruri suplimentare pentru a îmbunătăți fluxul de lucru al creatorilor 3D. Creația poate fi preluată din software-ul 3D și lansată în SpatialLabs Model Viewer cu un singur click. În plus, utilizatorii de Maya și Blender se pot conecta și edita pe un ecran 2D în timp ce observă cum modificările lor sunt redate în 3D stereoscopic pe Acer SpatialLabs View Pro – totul simultan și în timp real.

Mai multe informații despre aceste tehnologii și lista titlurilor de jocuri acceptate sunt disponibile aici.

Disponibilitate

Acer SpatialLabs View (ASV15-1B) va fi disponibil în această vară începând cu 1.099 USD.

Specificațiile exacte, prețurile și disponibilitatea vor varia în funcție de regiune. Pentru a afla mai multe despre disponibilitatea, specificațiile și prețurile produselor pe anumite piețe, vă rugăm să contactați cel mai apropiat birou Acer prin intermediul www.acer.com.

Despre Acer

Fondată în 1976, Acer este una dintre cele mai importante companii TIC din lume, fiind prezentă în peste 160 de țări. Pe măsură ce evoluează odată cu industria și cu schimbarea stilului de viață, Acer se concentrează pe crearea unei lumi în care hardware-ul, software-ul și serviciile vor fuziona între ele, creând ecosisteme și deschizând noi posibilități atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi. Cei 7.500 de angajați ai Acer sunt dedicați cercetării, proiectării, marketingului, vânzării și asistenței pentru produse și soluții care sparg barierele dintre oameni și tehnologie.

 

© 2022 Acer Inc. Toate drepturile rezervate. Acer și sigla Acer sunt mărci comerciale înregistrate ale Acer Inc. Alte mărci comerciale, mărci comerciale înregistrate și/sau mărci de servicii, indicate sau nu, sunt proprietatea proprietarilor lor respectivi. Toate ofertele pot fi modificate fără notificare sau obligație și este posibil să nu fie disponibile prin toate canalele de vânzare. Prețurile listate sunt prețuri cu amănuntul sugerate de producător și pot varia în funcție de locație. Taxa de vânzare aplicabilă este în plus.

Predator Helios 300 SpatialLabs Edition adaugă o nouă dimensiune jocurilor

Acer aduce 3D stereoscopic, fără ochelari, în lumea jocurilor cu SpatialLabs TrueGame

Cuprins:

  • Predator Helios 300 SpatialLabs Edition aduce 3D stereoscopic fără ochelari în lumea jocurilor, suportând peste 50 de titluri moderne și clasice, încă de la lansare.
  • Cu procesoare Intel®Core i9 până la a 12-a generație și grafică NVIDIA® GeForce RTX 3080, Predator Helios 300 SpatialLabs Edition este o bestie de laptop de gaming.
  • Predator Triton 300 SE dispune de un șasiu subțire cu procesoare până la[Intel Core i9 din a 12-a generație și grafică NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti pentru laptopuri.
  • Monitoarele de gaming Predator XB273K LV și Acer Nitro XV272U RV de 27 de inci dispun de AMD FreeSyncPremium și sunt certificate TÜV Rheinland Eyesafe®.

Acer a anunțat în cadrul Conferinței Globale de presă next@acer noul laptop de gaming Predator Helios 300 SpatialLabs Edition care aduce în lumea jocurilor tehnologia 3D stereoscopic fără ochelari. Prin intermediul aplicației SpatialLabs TrueGame, acesta va suporta peste 50 de jocuri populare la lansare, iar suportul pentru titluri suplimentare va fi adăugat în mod continuu pe parcurs.

Pe lângă laptopul de gaming 3D, Acer a anunțat și laptopul de gaming subțire Predator Triton 300 SE, precum și monitoarele de gaming Predator XB273K LV și Acer Nitro XV272U RV.

PREDATOR-HELIOS-300-SpatialLabs™-Edition-PH315-55s

“Suntem încântați să adăugăm o nouă dimensiune jocurilor cu Predator Helios 300 SpatialLabs Edition, permițând jocuri 3D stereoscopice fără ochelari, lider în industrie”, a declarat Jerry Kao, Co-COO, Acer Inc. “Prin integrarea tehnologiei noastre SpatialLabs cu laptopurile noastre de gaming Predator, sperăm să creăm o nouă categorie de experiențe de gaming captivante.”

Predator Helios 300 SpatialLabs Edition – Laptop pentru jocuri 3D

Predator Helios 300 SpatialLabs Edition (PH315-55s) este un laptop de gaming puternic care permite experiențe de joc 3D stereoscopice, fără ochelari. Cu ajutorul aplicației SpatialLabs TrueGame, jucătorii pot juca fără efort jocurile acceptate în modul 3D pe dispozitiv, unde detaliile scenei prind viață. Încăperile par mai spațioase, obiectele apar cu adevărat în relief, iar aventurile devin mai palpitante – toate acestea fără probleme, în timp real și fără a fi nevoie de ochelari speciali.

SpatialLabs TrueGame este o nouă aplicație care aduce 3D stereoscopic în lumea jocurilor, permițând jucătorilor să se bucure de titlurile lor preferate în adevărata lor glorie. Acest lucru este posibil deoarece jocurile sunt create în mare parte cu gândul la trei dimensiuni: dezvoltatorii includ informații despre profunzime în fiecare scenă și obiect pe care îl construiesc. SpatialLabs valorifică aceste informații deja existente pentru a prezenta jocurile în 3D stereoscopic. La lansare, va fi disponibil un profil pre-configurat dedicat pentru fiecare titlu de joc dintre cele peste 50 de titluri moderne și clasice, pentru a oferi jucătorilor o experiență perfectă cu jocurile lor preferate, iar profilurile pentru alte titluri vor fi adăugate în mod continuu pe parcurs.

Experiența SpatialLabs este creată prin combinarea unei soluții de urmărire a ochilor, a unui ecran 3D stereoscopic și a tehnologiilor de redare în timp real. Afișajul laptopului de gaming Predator Helios 300 SpatialLabs Edition este format dintr-un panou UHD 2D de 15,6 inci cu o lentilă lenticulară cu cristale lichide lipită optic deasupra, formând împreună un modul inovator care poate fi comutat între vizualizările 2D și 3D stereoscopice.

Pentru a alimenta aceste experiențe 3D captivante în timp real, Predator Helios 300 SpatialLabs Edition dispune de procesoare Intel® Core i9 de până la a 12-a generație, grafică NVIDIA GeForce RTX 3080, 32GB de memorie DDR5-4800 și unități SSD PCIe Gen 4 NVMe RAID 0. O dispunere cu două ventilatoare, care include un ventilator AeroBlade 3D de generația a 5-a, ajută la menținerea răcirii sistemului, susținută în continuare de soluția termică din metal lichid și de tehnologia Acer CoolBoost™.

Cu sistem de operare Windows 11, laptopul vine cu Killer DoubleShot Pro și conectivitate Wi-Fi 6E (E2600+1675i), pe lângă o gamă cuprinzătoare de porturi, inclusiv un port HDMI 2.1 pentru conectarea la monitoare externe, un port Thunderbolt™ 4 și două porturi USB 3.2 Gen2.

Predator Triton 300 SE – Laptop subțire de gaming

Linia de laptopuri subțiri de gaming Predator Triton 300 SE (PT314-52s) a fost actualizată cu cele mai recente procesoare Intel Core din generația a 12-a, grafică NVIDIA GeForce RTX 30 și opțiuni de ecrane OLED 16:10.

A fost lansat un nou model de 16 inci (PT316-51s) cu ecrane WQXGA de până la 240 Hz care suportă NVIDIA G-SYNC® și NVIDIA Advanced Optimus.

Având ventilatoare 3D AeroBlade™ 3D de generația a 5-a, tehnologie de ghidare a fluxului de aer Vortex Flow și soluție termică din metal lichid, Predator Triton 300 SE poate menține răcoarea în timp ce funcționează la performanțe maxime. Atât modelul de 14 cât și cel de 16 inci suportă conectivitate wireless foarte rapidă cu Intel Killer Wi-Fi 6E AX1675i, în timp ce modelul de 16 inci adaugă un controler Ethernet Intel Killer E2600 pentru conexiuni prin cablu. Porturile sunt numeroase, cu opțiuni Thunderbolt™ 4, HDMI 2.1 și USB 3.2 Gen 2 Type-A.

Monitor de gaming Predator XB273K LV

Monitorul de gaming Predator XB273K LV este conceput pentru jucătorii care caută o experiență de joc de ultimă generație. Monitorul AMD FreeSync™ Premium dispune de un display IPS Agile-Splendor UHD de 27 inci (3840 x 2160), cu o rată de refresh de 160 Hz și un timp de răspuns de 0,5 ms (G-to-G), ceea ce îi permite să ofere imagini fluide și fără întreruperi chiar și atunci când obiectele se mișcă rapid pe ecran. Suportă HDMI 2.1, are o acuratețe ridicată a culorilor, cu un Delta E<1 și este certificat VESA DisplayHDR 600 și TÜV Rheinland Eyesafe® .

Monitor de gaming Acer Nitro XV272U RV

Monitorul de gaming Acer Nitro XV272U RV de 27 de inci are o rezoluție WQHD (2560 x 1440), o rată de refresh de 170 Hz (overclockată), un timp de răspuns de 1 ms (G-to-G) și un display cu reflexie redusă, care asigură o vizibilitate sporită. Acesta este certificat VESA DisplayHDR™ 400, iar panelul său Agile-Splendor IPS suportă 95% din gama de culori DCI-P3 cu un Delta E<1. Monitorul de gaming Acer Nitro XV272U RV suportă tehnologia AMD FreeSync Premium și este, de asemenea, certificat TÜV Rheinland Eyesafe® -certificat.

Prețuri și disponibilitate

Predator Helios 300 SpatialLabs Edition (PH315-55s) va fi disponibil în EMEA din luna septembrie, la prețuri începând de la 3.299 EUR.

Predator Triton 300 SE (PT314-52s) de 14 inci va fi disponibil în EMEA din luna iunie, la prețuri începând cu 1.499 EUR.

Predator Triton 300 SE (PT316-51s) de 16 inci va fi disponibil în EMEA din luna iulie, la prețuri începând cu 1.599 EUR.

Predator XB273K LV va fi disponibil în trimestrul al treilea în EMEA, la prețiri începând cu 949 EUR.

Acer Nitro XV272U RV va fi disponibil în trimestrul al treilea în EMEA, la prețuri începând cu 399 EUR.

Specificațiile exacte, prețurile și disponibilitatea vor varia în funcție de regiune. Pentru a afla mai multe despre disponibilitatea, specificațiile și prețurile produselor pe anumite piețe, vă rugăm să contactați cel mai apropiat birou Acer prin intermediul www.acer.com.

Despre Acer

Fondată în 1976, Acer este una dintre cele mai importante companii TIC din lume, fiind prezentă în peste 160 de țări. Pe măsură ce evoluează odată cu industria și cu schimbarea stilului de viață, Acer se concentrează pe crearea unei lumi în care hardware-ul, software-ul și serviciile vor fuziona între ele, creând ecosisteme și deschizând noi posibilități atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi. Cei 7.500 de angajați ai Acer sunt dedicați cercetării, proiectării, marketingului, vânzării și asistenței pentru produse și soluții care sparg barierele dintre oameni și tehnologie. Vă rugăm să vizitați www.acer.com pentru mai multe informații.

 

© 2022 Acer Inc. Toate drepturile rezervate. Acer și logo-ul Acer sunt mărci comerciale înregistrate ale Acer Inc. Alte mărci comerciale, mărci comerciale înregistrate și/sau mărci de servicii, indicate sau nu, sunt proprietatea proprietarilor lor respectivi. Toate ofertele pot fi modificate fără notificare sau obligație și este posibil să nu fie disponibile prin toate canalele de vânzare. Prețurile listate sunt prețuri cu amănuntul sugerate de producător și pot varia în funcție de locație. Taxa de vânzare aplicabilă este în plus.