Descoperă drumul către victorie alături de Ion Țiriac și timbrul românesc Citeste mai mult: Descoperă drumul către victorie alături de Ion Țiriac și timbrul românesc

Cugetarea lui Peter O’Toole – „Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar” – poate, cu ușurință, să exemplifice motivul alegerii tematicii ultimei emisiuni filatelice marca Romfilatelia , întrucât proiectul este dedicat unui mare sportiv al României, un campion a cărui motivație nu a avut limite și a cărui dedicare a creat legende. Purtând titlul Ion Țiriac, un campion de legendă, emisiunea de mărci poștale va putea fi găsită spre achiziționare începând de vineri, 16 octombrie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Descoperă drumul către victorie alături de Ion Țiriac și timbrul românesc

Proiectul filatelic onorează astfel o stea a vieții sportive naționale, un nume ilustru al tenisului, pentru care promovarea sportului românesc, atât în țara noastră, cât și peste hotare, a reprezentat o „datorie” morală.

Pasiunea, dorința, aspirația și motivația sunt câteva dintre elementele ce caracterizează cariera marelui sportiv, Ion Țiriac aducând României peste 40 de titluri în competiții internaționale de renume, în care a ridicat arta tenisului la cele mai înalte cote, atât din punctul de vedere al tehnicii folosite, cât și în ceea ce privește spectacolul oferit publicului.

Marca poștală a emisiunii, cu valoarea nominală de 2,10 lei, și timbrul coliței dantelate, având valoarea nominală de 9,10 lei, reproduc imagini realizate în timpul finalei Cupei Davis, organizate în octombrie 1972, la București. Totodată, pe manșeta coliței se regăsește, imprimat cu folio aur, numele marelui sportiv.

Un set de 2 plicuri prima zi completează emisiunea filatelică, unul echipat cu timbrul emisiunii și celălalt cu colița dantelată, ambele modele fiind numerotate și obliterate cu ștampila „prima zi”.

De asemenea, este disponibil și un set de două cărți maxime înfățișându-l pe fostul tenismen. Ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre , colița dantelată și minicoala de 8 timbre + 1 vinietă (două modele).

* * *

Povestea timbrelor, emise de Romfilatelia începând cu anul 2004, reprezintă o minunată călătorie printre frumusețile și bogățiile României, ilustrând locuri pitorești, instituții de renume, personalități remarcabile ale poporului român, tradiții păstrate din generație în generație, valori și simboluri naționale ce poartă numele României peste granițele țării. De mai bine de un deceniu, Romfilatelia și marca poștală sunt biletul tău către educație, cultură și cunoaștere.

Despre Romfilatelia

Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international.

Citeste mai mult: Descoperă drumul către victorie alături de Ion Țiriac și timbrul românesc

Ce stie sa faca un balansoar tridimensional pentru bebe? Citeste mai mult: Ce stie sa faca un balansoar tridimensional pentru bebe?

Inovatii, inventii, tehnologie, chestii tari pentru bebelusi si utile pentru parinti. Cam asta inseamna #Graco.
Si din toate, ce poate fi mai tare decat un balansoar tridimensional. Afla de ce.
Balansoar #Graco Simple Sway

Balansoar #Graco Simple Sway
Graco: Most Trusted Baby Brand

Graco

Multa lume stie ca #Graco a fost prima companie care s-a gandit cum sa usureze perioada de adaptare a bebelusului cu lumea din jur si perioada de adaptare a parintilor cu nevoile celui mic si a lansat pe piata balansoare electronice.

Cum a inceput totul: clasicul leganat pe picioare al unui bunic combinat cu inspiratia unui inginer!

Alimentate cu baterii sau la priza, cu una sau mai multe viteze de leganare, cu vibratii si tot felul de accesorii incluse, balansoarele Graco sunt alese de milioane de parinti pentru fiabilitatea si usurinta de folosire.

Si pentru ca Graco e sinonim cu inovatia, anul 2015 nu putea incepe fara un blockbuster, primul balansoar tridimensional: genialul Simple Sway!

Simple Sway se transforma rapid intr-un balansoar confortabil care leagana tridimensional, ca in bratele mamei, intr-un leagan cu vibratii linistitoare si carusel pentru stimularea acuitatii vizuale a bebelusului.

Si nu e totul: balansoarul tridimensional are 6 viteze de leganare, 15 melodii si sunete din natura, iar cand e folosit ca leagan, are doua viteze pentru functia de linistire prin vibratii.

Si pentru ca distractia sa fie continua, balansoarul Simple Sway poate fi alimentat si la priza si cu baterii, asa ca bebe poate adormi linistit si afara in curte si in living sau bucatarie, iar mami isi poate vedea de alte treburi casnice.

Vino si tu si incearca un balansoar tridimensional #Graco Simple Sway pentru bebelusul tau. Lui sigur o sa-i placa!

#Graco Romania te asteapta cu gama completa de balansoare, patuturi, carucioare, scaune auto, scaune de masa si accesorii in Magazinul Oficial din Sun Plaza Romania si in showroom-ul de Reprezentanta din strada Veseliei nr 39, sector 5, Bucuresti.

Citeste mai mult: Ce stie sa faca un balansoar tridimensional pentru bebe?

Gecile moto cu airbag – utile sau nu? Citeste mai mult: Gecile moto cu airbag – utile sau nu?

Gecile moto cu airbag sunt prezente deja de cativa ani buni pe pietele internationale. Introduse de curand si in Romania, utilitatea acestora ramane un subiect de controversa printre motociclisti, impartindu-i pe acestia in doua tabere distincte.
Gecile moto cu airbag – utile sau nu?

Dat fiind gradul de noutate a acestor tipuri de geci moto pe piata din Romania, cunoasterea modului de functionare a acestora este foarte limitat.

Adesea se pun intrebari de genul “se deschide singura in mers?”, “daca uit sa ma deconectez cand cobor de pe motocicleta se activeaza?” sau “cand cad si geaca se umfla, voi fi precum o minge?” si exemplele pot continua.

Intrebarile find legitime, incercam sa explicam pe scurt de ce aceste geci moto ar trebui sa echipeze cat mai multi motociclisti romani si care este motivul pentru care in tarile din Vestul Europei, Statele Unite sau Asia, cererea acestor geci depaseste uneori capacitatea de productie.

Un prim motiv este gradul superior de protectie oferit de catre gecile moto cu airbag. Gecile moto clasice indiferent de notorietatea producatorului, nu confera protectie pentru zona gatului, zona lombara sau a toracelui, aceste zone fiind complet expuse riscului de accident. Prea putin se stie faptul ca un impact puternic asupra coloanei in zona cervicala sau lombara poate cauza paralizie sau chiar deces.

Pe de alta parte, gecile moto cu airbag asigura in caz de impact, o aterizare pe o perna de aer care se deschide in 0.25 secunde si amortizeaza socul protejand astfel sistemul osos si organele interne. Inertia caderii in caz de accident va face ca purtatorul gecii sa alunece pe geaca si nu sa sara.

Activarea gecilor moto cu airbag se face utilizand o forta de 30-35kgf asupra cablului ce declanseaza continutul de CO2 din capsula. Aceasta forta este destul de mare si va face ca atunci cand coborati de pe motocicleta fara sa va deconectati, sa fiti trasi inapoi sau chiar sa culcati pe o parte motociclete foarte usoare sau scutere. Deci este exclusa declansarea din cauza conectarii iar despre descarcare in mers nici nu poate fi vorba.

Aceste geci moto cu airbag sunt refolosibile – se schimba doar cartusul de CO2 daca geaca nu este deteriorata complet.

De asemenea, pentru a spori gradul de protectie, acestea au incluse protectii dure pentru umeri si coate.

Un ultim aspect demn de luat in seama este faptul ca gecile moto cu airbag au un design modern si atractiv iar materialele din care sunt confectionate sunt reflectorizante si rezistente la abraziune.

Speram ca am acoperit cateva aspecte importante referitoare la acest tip de geci moto si ne dorim sa vedem cat mai multi motociclisti echipati cu aceste sisteme de protectie.

Va asteptam pe Protectii Moto.ro sa descoperiti intreaga gama de echipamente moto Hit Air constand intr-o varietate de geci moto cu airbag, veste moto, manusi moto, protectii si accesorii.

Protectii-Moto.ro in calitate de distribuitor exclusiv in Romania al echipamentelor moto de protectie Hit-Air isi propune sa promoveze siguranta in randul motociclistilor si pune la dispozitia acestora cele mai evoluate echipamente de protectie, astfel incat sa ridice gradul de protectie la un nivel superior.

Citeste mai mult: Gecile moto cu airbag – utile sau nu?

B. Dolan live la Control Club, alaturi de Fratii Grime Citeste mai mult: B. Dolan live la Control Club, alaturi de Fratii Grime

Indie rapper-ul american B. Dolan va concerta vineri, 23 octombrie, la Bucuresti, in Control Club, alaturi de proiectul autohton Fratii Grime, in cadrul turneului de promovare a noului album, Kill The Wolf. Biletele s-au pus in vanzare online, prin Eventbook.ro.
B. Dolan live la Control Club, alaturi de Fratii Grime
Inclusive, powerful, utterly strange and absolutely like no other rap show ever created.

MTV Hive

Originar din Providence, Rhode Island, B. Dolan este unul din cei mai interesanti artisti indie rap ai scenei americane. De la debutul la Strange Famous Records din 2010, cu albumul Fallen House, Sunken City, Dolan si-a confirmat statutul de rapper agresiv si confruntativ, o prezenta greu de ignorat in spatele microfonului. Dedicat viziunii sale si refuzand sa urmeze trendurile actuale, Dolan si-a atras respectul criticilor muzicali si fanilor deopotriva.

In ultima decada, artistul american a sustinut peste 500 de concerte in toata lumea, performand alaturi de artisti precum Atmosphere, Sage Francis sau trupe hardcore ca Circle Takes The Square si United Nations.

Noul album, Kill The Wolf (2015, Strange Famous/Speech Development Records) contine o serie inedita si eclectica de colaborari cu nume ca Aesop Rock, Buck 65, Kathleen Stubelek (Circle Takes The Square), Dave Lamb (Brown Bird) si producatori precum Alias, Cecil Otter (Doomtree), Buddy Peace si altii.

Cel mai recent single & videoclip, Safety Theater, regizat de britanicul Scroobius Pip, infatiseaza copii in rolul agentilor de securitate dintr-un aeroport, si a fost prezentat in premiera pe blogul Speakeasy al Wall Street Journal.

B. Dolan – Safety Theater (video): https://www.youtube.com/watch?v=U8niW3JTj_I

Proof that underground hip-hop still has bite – Alt Press

Inclusive, powerful, utterly strange and absolutely like no other rap show ever created – MTV Hive

In a perfect world, this is where hip hop would be – Pop Matters.com

Toamna aceasta, turneul european Kill The Wolf traverseaza si Romania. B. Dolan va concerta joi, 22 octombrie, la Cluj-Napoca, in clubul The Shelter, si vineri, 23 octombrie la Bucuresti, in Control Club.

Fratii Grime este numele celui mai nou proiect din zona underground hip hop autohtona, un joc de cuvinte inspirat de Fratii Grimm si subgenul de muzica grime, un stil de rap dinamic si agresiv. Format din Vali Umbra si Power pe Vinil, cunoscuti din trupa Subcarpati, duo-ul a lansat deja cateva single-uri (Locomotiva, Oamenii mei) in colaborare cu Bean MC.

Fratii Grime – Oamenii mei (video): https://www.youtube.com/watch?v=T9duhE6bs5E

Concertul B. Dolan / Fratii Grime de la Bucuresti este organizat de Control Club, in colaborare cu OneDay Live. Parteneri: Tananana, Mixtopia.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/800822810030353

Biletele se pot achizitiona in avans, la pretul de 20 de lei (acces general), online, prin Eventbook.ro (http://eventbook.ro/event/bilete-b-dolan-club-control) sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4), Libraria Engleza Anthony Frost (Calea Victoriei, nr. 45) sau Libraria Franceza Kyralina (Str. George Enescu, nr. 8).

Despre OneDay

OneDay este o initiativa de extindere a circuitului muzical din Romania, un proiect independent de promovare a artistilor locali si internationali de pe scena indie.

Citeste mai mult: B. Dolan live la Control Club, alaturi de Fratii Grime

Comunicat de presa al Ministerului Afacerilor Interne

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a susţinut duminică, 11 octombrie a.c., o declaraţie de presă având ca subiect concluziile vizitei oficiale desfăşurate în Statele Unite ale Americii.

Comunicat de presa al Ministerului Afacerilor Interne

Redăm, în continuare, declarația viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.

” Înainte de toate vreau să îmi exprim regretul față de tragicul eveniment care s-a petrecut ieri dimineață în Turcia, la Ankara, în urma căruia mulți oameni nevinovați au căzut victime unui atentat terorist, inclusiv polițiști care se aflau la datorie.

Ca viceprim-ministru pentru securitate națională transmit mesajul meu de solidaritate față de poporul turc și condoleanțe familiilor victimelor. Turcia este și rămâne un partener important pentru România și un aliat de nădejde în cadrul NATO, în regiunea Mării Negre.

În cursul acestei săptămâni, la invitaţia FBI, am efectuat o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, la Washington, unde am avut o serie de întâlniri cu Procurorul General al SUA, cu reprezentanții Departamentului de Justiție, ai principalelor agenţii federale de aplicare a legii, cu şeful Comunităţii de Informaţii al SUA, care îndeplineşte și funcţia de consilier principal pe probleme de informaţii al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, precum şi cu membri ai Senatului american.

În urma întrevederilor cu aceşti înalţi oficiali americani s-au desprins două concluzii deosebit de importante pentru România, pentru siguranţa şi securitatea fiecăruia dintre noi. Prima veste bună se referă la regimul vizelor pentru Statele Unite ale Americii, iar a doua, pe care o consider şi mai relevantă, în contextul geopolitic complicat din jurul ţării noastre, vizează sporirea garanţiilor de securitate pentru România.

Vreau să vă asigur că pe durata fiecăreia dintre întrevederi am primit mesaje foarte încurajatoare şi apreciative faţă de ceea ce înseamnă relaţia pe care România o are cu Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări.

În actualul context de securitate, este o oportunitate importantă pentru România să consolideze și să dezvolte aceste relații, în special în planul stabilităţii şi securităţii naționale și regionale.

Am fost onorat și mândru să aflu, în cursul discuțiilor purtate, că România, prin eforturile militare pe care le-a făcut în cadrul NATO, prin cooperarea excelentă din domeniul securităţii şi prin contribuţia din domeniul intelligence-ului, este apreciată la cel mai înalt nivel de către Administraţia americană.

România este astăzi un partener solid şi un aliat de încredere al Statelor Unite ale Americii.

Principalele teme pe care le-am abordat au fost, în mod evident, cele din domeniul securităţii, al consolidării statului de drept, al justiției şi al aplicării legii. Este unanim apreciat că această componentă de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA este cea mai relevantă și mai robustă, cu atât mai mult în actualul context geopolitic regional.

Un mesaj important pe care am ţinut să-l transmit atât reprezentanţilor Administraţiei americane, cât şi senatorilor americani cu care am avut întrevederi, a fost acela referitor la determinarea României de a continua demersurile pentru includerea în Programul Viza Waiver care va conduce la eliminarea vizelor pentru români.

Aşa cum aţi fost informaţi, am semnat împreună cu Procurorul General al SUA, doamna Loretta Lynch, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave.

Acest demers reprezintă îndeplinirea de către România a celui mai important criteriu tehnic necesar includerii în Programul Visa Waiver de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii români.

Am transmis oficialilor americani că suntem consecvenţi calendarului de îndeplinire a condiţiilor necesare atingerii acestui obiectiv, faţă de care românii au mari aşteptări.

O întâlnire constructivă am avut, de asemenea, cu directorul Comunităţii de Informaţii a SUA, domnul James Clapper. Cu această ocazie a fost reconfirmată cooperarea foarte bună dintre cele două state în special în domeniul intelligence.

De altfel, domnul Clapper a acceptat invitaţia de a efectua o vizită în România, prilej cu care vom putea dezvolta relaţiile bilaterale în ceea ce priveşte întărirea securităţii şi intensificarea schimbului de informaţii.

În plan operativ, în ceea ce privește problematica Afacerilor Interne am avut discuţii cu șefii FBI şi DEA, ocazie cu care s-a reconfirmat, de la cel mai înalt nivel al acestor puternice agenţii federale americane, că specialiştii români din domeniul securităţii naţionale sunt adevăraţi profesionişti cu care se cooperează foarte bine şi eficient.

În calitate de viceprim-ministru pentru securitate naţională, ţin să le mulţumesc colegilor, care lucrează în domeniul securității naţionale pentru modul în care îşi fac datoria, pentru felul în care munca lor se reflectă în imaginea noastră și contribuie la reputația profesională a României în străinătate.

În continuarea dialogului deschis cu reprezentanții agenţiilor americane de aplicare a legii, am lansat invitaţia şefului Agenţiei Antidrog Americane, de a face o vizită în România şi sper ca acest lucru să se materializeze în perioada următoare pentru a valorifica potențialul de colaborare în domeniul cooperării forțelor de poliție ale celor două țări.

Am avut, de asemenea, discuţii cu doi importanți reprezentanți ai Congresului American – senatorul Ron Johnson, președintele Comitetului pentru Securitate Internă și Afaceri Guvernamentale și cu senatorul Richard Burr, președintele Comitetului pentru Informații al Senatului SUA.

Cei doi senatori americani – oameni cu vastă expertiză asupra problematicii de securitate internaţională – au apreciat rolul strategic important pe care România îl are si determinarea noastră de a ne îndeplini acest rol în regiune.

Ceea ce vreau să subliniez în urma acestor importante întâlniri pe care le-am avut în Statele Unite ale Americii este faptul că România este recunoscută și apreciată ca un partener stabil, serios și de încredere.

În planul cooperării strategice s-a discutat foarte mult despre importanţa facilităţii de la Deveselu, pe care o vom operaţionaliza până la sfârşitul acestui an, acest lucru fiind o dovadă în plus a capacităţii României de a se încadra în ansamblul măsurilor de protecţie al NATO în regiune.

Fiecare pas înainte pe care îl facem pe linia cooperării cu autoritățile din Statele Unite ale Americii contribuie la consolidarea Parteneriatului nostru Strategic, obiectiv de relevanţă majoră în planul stabilităţii şi al securităţii regionale.

Aşa cum am spus-o şi interlocutorilor mei, consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă pentru România, alături de prezenţa în Uniunea Europeană şi NATO, un pilon major al politicii noastre externe.

În ultimii 25 de ani România s-a dezvoltat şi a evoluat foarte mult, fiind astăzi un partener solid şi un aliat de încredere al Statelor Unite ale Americii.

Această viziune a făcut ca România să aibă astăzi cele mai importante garanţii de securitate din istoria ei.

Consider că obiectivele vizitei mele în Statele Unite ale Americii, pe care le-am stabilit împreună cu Președintele României, domnul Klaus Iohannis și cu Primul-ministru Victor Ponta, au fost atinse. De altfel, i-am informat prompt, atât pe Preşedinte, cât şi pe Primul-ministru în legătură cu rezultatele întrevederilor pe care le-am avut în această săptămână cu oficialii americani.”

Citeste mai mult: Comunicat de presa al Ministerului Afacerilor Interne

Conferinta de inchidere a proiectului

Proiectul “Acces la formare profesionala continua pentru angajatii din sectorul sanitar-PROSANIT” POSDRU 164/2.3/S/138111 implementat de catre OAMGMAMR in parteneriat cu CEPECOM SRL se regaseste in ultima luna de desfasurare.

Conferinta de inchidere a proiectului

In cadrul acestei luni va avea loc conferinta de inchidere a proiectului, eveniment ce va avea loc in data de 15.10.2015 in cadrul Hotelului Sheraton Grand Plaza din Bucuresti, sala Iridium, in intervalul orar 11-14.

La aceasta conferinta vor participa atat membri ai echipei de implementare, formatori, persoane reprezentand publicatii mass-media din Bucuresti, persoane ce au fost incluse in grupul tinta al proiectului, dar si persoane dornice de a afla mai multe despre implementarea acestui proiect, rezultatele acestuia si strategia OAMGMAMR privind viitoarele proiecte ce vizeaza personalul angajat din cadrul unitatilor medicale.

Cuvantul de deschidere il va avea domnul Mircea Timofte, presedintele OAMGMAMR, ce va enunta motivele care au stat la baza scrierii acestui proiect si insemnatatea acestui proiect pentru institutia pe care o conduce.

Prezentarea proiectului si detalierea fiecarei activitati majore va fi facuta de managerul de proiect, doamna Ana Dulu, care va prezenta fiecare actiune desfasurata in ordine cronologica, evidentiind criteriile ce au stat la baza recrutarii grupului tinta, modul de desfasurare a sesiunilor de orientare si consiliere, precum si a cursurilor de calificare privind cele 3 meserii “Baby-sitter”, “Ingrijitoare batrani la domiciliu” si “Ingrijitoare bolnavi la domiciliu”.

De asemenea vor fi prezentate si rezultatele obtinute pana in momentul de fata, evidentiindu-se faptul ca multe dintre cursuri se vor finaliza dupa aceasta conferinta.

Pentru detalierea activitatilor din cadrul sesiunilor de orientare si consiliere, unul din expertii Partenerului CEPECOM SRL va lua cuvantul, explicand toate cele 3 etape ce au stat la baza stabilirii profilului psihologic al fiecarui participant si repartizarea la unul din cele 3 cursuri din cadrul proiectului.

Doamna Mazilu Carmen, coordonator regional in cadrul proiectului si doamna Daniela Stan, formator-curs “Baby-sitter” Bucuresti, vor vorbi despre modul in care s-a realizat instruirea cursantilor si modul in care au fost imbinate orele de teorie si orele de practica, astfel incat cursantii sa inteleaga cat mai bine tainele meseriei pe care si-au ales-o.

La finalul evenimentului, managerul de proiect va invita 1-2 persoane ce au participat la activitatile proiectului sa impartaseasca celor prezenti in sala impresiile legate de proiect si despre utilitatea acestuia in vederea dezvoltarii lor profesionale si personale.

Cu speranta ca cele enuntate mai sus v-au starnit interesul, va asteptam in numar cat mai mare la acest eveniment.

Pentru mai multe informatii referitoare la modalitatea de inscriere in cadrul proiectului cat si conditiile de eligibilitate puteti accesa site-ul www.oamr.ro sectiunea Proiecte FSE, cat si la adresa de e-mail oammromania@gmail.com

Proiectul este un proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeste in oameni !

Dragos Stan

Citeste mai mult: Conferinta de inchidere a proiectului

Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, s-a întâlnit joi, 8 octombrie a.c., la Washington D.C., cu domnul James R. Clapper, director al Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA (National Intelligence).

Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne

În cadrul întâlnirii, au avut loc discuţii despre provocările mediului actual de securitate, despre profilul strategic al României şi beneficiile dezvoltării Parteneriatului Strategic.

În acest context, vicepremierul Gabriel Oprea a menţionat că”operaţionalizarea facilităţii de la Deveselu până la sfârşitul anului 2015 reprezintă o dovadă clară a capacităţii României de a se încadra în ansamblul măsurilor de protecţie ale NATO în regiune.”

La rândul său, domnul James Clapper a arătat că România este unul dintre cei mai importanţi aliați ai SUA, apreciind contribuția pe care țara noastră o aduce în teatrele de operații.

Cei doi oficiali au discutat şi despre alte probleme de actualitate internațională, în special evoluțiile din unele zone de conflict, şi au reiterat disponibilitatea ambelor părți de intensificare a cooperării în domeniile de interes reciproc.

La întrevedere, domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea a fost însoțit de ambasadorul României în SUA, domnul George Cristian Maior.

Domnul James Clapper este director al Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA (National Intelligence) şi îndeplineşte funcţia de consilier principal pe probleme de informaţii al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii.

Citeste mai mult: Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne

Găzduire profesională pentru biciclete pe toată durata iernii Citeste mai mult: Găzduire profesională pentru biciclete pe toată durata iernii

Având mulţi clienţi fideli care se lovesc de multe ori de problemele pe care trebuie să le rezolve în privinţa depozitării şi amenajării locuinţei din cauza bicicletei(lor) păstrate în casă pe toată perioada iernii, lansăm serviciul special de găzduire profesională a bicicletelor: Velogaraj la Veloteca.

Dacă mulţi dintre biciclişti nu mai folosesc bicicletele şi trebuie să improveze soluţii de depozitare, noi vă recomandăm să le aduceţi la Veloteca! Velogaraj este serviciul pe care Veloteca l-a pregătit pentru cei şi cele care acuză probleme de spaţiu şi confort în locuinţe, oferind nu numai găzduire ci şi revizie completă la finalul iernii!

Mulți își înghesuie bicicletele la subsolurile blocurilor, în spălătorii, la mansarde sau pe casa scărilor. Din cauza umezelii, piesele ruginesc, iar frigul poate determină camerele și anvelopele să se crape. în plus, dacă bicicletele au frâne hidraulice, lichidul își pierde din vâscozitate când este ger și nu mai funcționează optim. Uneori dau târcoale hoţii… Multe bicicliste au probleme cu mutatul bicicletei dintr-un colţ sau altul al apartamentului, încercând să facă loc colecţiilor de ghete şi cizme, cutiilor de pantofi sau ghivecelor cu plante decorative. Neplăcut, ştim. Poate că soluţia depozitării la Velogaraj va fi binevenită!

Echipa Veloteca găzduiește și îngrijește biciclete, în perioada 15 octombrie-15 martie, într-o hală încălzită, bine aerisită, prevăzută cu alarmă și conectată la o firmă de pază. Velogarajul este practic un serviciu asigurat celor care nu mai pedalează deloc în perioada lunilor de iarnă, oferind nu numai găzduire ci și revizia completă la finalul perioadei! Aflată în siguranță, bicicletă va fi ferită atât de intemperii, cât și de hoții iscusiți. Prețul unui pachet standard de depozitare în garajul de biciclete este de 45 de lei pe lună și în el sunt incluse: recepția bicicletei la sediul magazinului de biciclete din Sos. Iancului, Nr 100, sector 2, București, pe bază de contract și proces verbal de predare-primire, depozitarea bicicletei, etichetarea ei (cod, nume, data intrare), revizia simplă la sfârșitul perioadei (curățat transmisie, reglat frâne, reglat schimbătoare, gresat cabluri, spălat bicicletă, presiune roți). În cazul în care proprietarul dorește preluarea bicicletei de acasă și returnarea ei la domiciliu de la magazinul de biciclete, este necesară achitarea unui tarif suplimentar de 50 de lei.. Pachetul premium pentru depozitarea în velogarajul de biciclete este de 60 de lei pe luna, iar față de pachetul standard include revizia completă a bicicletei, în care se regăsește și desfăcutul și gresatul butucilor, a cuvetelor și a articulaților.

Despre Veloteca

Veloteca este cel mai mare magazin multi-marcă de biciclete din Romania. Numai la noi poţi alege o bicicletă pentru oricare membru al familiei, din cele peste 200 modele expuse in magazin. Un magazin unde poţi găsi biciclete de toate felurile, pentru adulţi sau copii, accesorii, echipamente de oraş, de şosea şi de munte, rastele de biciclete, literatură de specialitate, hărţi sau ghiduri. Aici este disponibil un Centru de Testare biciclete specializat şi un Atelier Service foarte bine dotat.

Citeste mai mult: Găzduire profesională pentru biciclete pe toată durata iernii

2000 de poziții deschise în peste 50 de companii așteaptă candidații la Angajatori de TOP Timișoara Citeste mai mult: 2000 de poziții deschise în peste 50 de companii așteaptă candidații la Angajatori de TOP Timișoara

Vino la cel mai mare târg de carieră, discută cu specialiștii în recrutare și găsește jobul potrivit!
În Timișoara se desfășoară cea de-a șaptea ediție a celui mai mare târg de carieră dedicat profesioniștilor și tinerilor aflați în căutarea unui job, Angajatori de TOP. Cei care vor vizita târgul în perioada 16-17 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri, vor putea alege din peste 2000 de oportunități și programe de internship, deschise în peste 50 de companii. Participanții la evenimentul de carieră pot interacționa cu unii dintre cei mai doriți angajatori la standul acestora, la Timișoara fiind prezente companii din domenii multiple, care recrutează candidați din toată țara, dar care oferă și programe internaționale. Vizitatorii vor putea alege dintr-o multitudine de poziții deschise, potrivite pentru toate nivelele de experiență, în departamente variate, de la IT/Tehnic până la Logistică sau Vânzări. Ediția aceasta vine și cu o noutate: posibilitatea candidaților de a discuta cu reprezentanții companiilor în cadrul unui interviu la finalul căruia pot primi un o ofertă de job.

2000 de poziții deschise în peste 50 de companii așteaptă candidații la Angajatori de TOP Timișoara

La această ediție Angajatori de TOP Timișoara sunt prezente companii importante, care au disponibile poziții pentru toate nivelele de experiență, de la programe de internship la joburi senior-level. Candidații care aleg să vină la evenimentul din Timișoara pot discuta față în față cu angajatorul despre oportunitățile din companie, despre mediul de lucru sau alte proiecte.

Printre oportunitățile de carieră 46% dintre joburi sunt dedicate candidați entry-level, 19% sunt poziții middle-level, în timp ce 15% sunt poziții senior-level pentru profesioniștii cu experiență care depășește 3-5 ani. Vești bune și pentru studenții sau absolvenții aflați la

început de carieră, 19% din pozițiile de la Angajatori de TOP Timișoara sunt programe de internship. În cadrul acestor programe, ei pot să acumuleze experiență practică în companii multinaționale sau își pot completa cunoștințele teoretice.

Oportunități de carieră internaționale. Oportunități interesante îi așteaptă inclusiv pe cei care își doresc o carieră la nivel internațional sau care vor să facă o schimbare în carieră și vor să se dezvolte profesional într-un mediu cultural divers. Aproximativ 37% dintre angajatori pun la dispoziție poziții internaționale, fie că acestea sunt pe o durată limitată de timp sau permanente. Câteva dintre aceste companii sunt: Valeo Lighting Injection, Mahle, Virtual7, Bosch Service Solutions, HELLA Romania, Zoppas Group, Survey Sampling International (SSI) etc.

Inovația ediției a șaptea Angajatori de TOP Timișoara. Noutatea ediției Angajatori de TOP Timișoara, constă în posibilitatea candidaților de a participa la interviuri cu reprezentanții companiei chiar în timpul evenimentului. Acest lucru va fi posibil în spații special amenajate în cadrul evenimentului de carieră Angajatori de TOP. De exemplu, dacă un candidat este interesat de o poziție oferită de companiile prezente, acesta poate avea o discuție cu reprezentanții companiei în cadrul unui interviu de angajare. Acei candidați care s-au remarcat pot primi o ofertă de angajare la sfârșitul interviului.

În ceea ce privește departamentele în cadrul cărora există poziții disponibile, cele mai multe oportunități de carieră se regăsesc în IT/tehnic și inginerie. Peste 27% din joburile deschise sunt în aceste departamente. În plus, cei care se află în căutarea unui job la Angajatori de TOP Timișoara, au posibilitatea să aplice la pozițiile deschise în departamente precum: R&D, Vânzări, Logistică, Producție, Achiziții, Client Service, Financiar/Contabilitate, Administrativ, Audit/Taxe, Resurse Umane, Marketing, Imobiliare, Transporturi etc.

Orașele în care companiile recrutează. Chiar dacă evenimentul se desfășoară în Timișoara, companiile prezente caută candidați în toată țara, unele dintre acestea oferind pachete de relocare pentru cei recrutați. Câteva dintre orașele unde companii de top fac recrutări sunt: Timișoara, București , Arad, Cluj, Oradea, Iași etc.

„Kaufland România continuă expansiunea și în această toamnă, unde ne propunem să atragem tinere talente prin cele peste 25 de oportunități de dezvoltare deschise în peste 100 de magazine, 2 centre logistice dar și din departamentele sediului nostru central din România. Încurajăm și susținem oportunitățile ce contribuie la o carieră de succes dedicate tinerei generații iar în această direcție echipa noastră așteaptă cu interes evenimentele Angajatori de TOP din București și Timișoara” – Laura Iancu, HR Director Kaufland România.

„Având cea mai agresivă expansiune, compania PROFI ROM FOOD, este una dintre cele mai active lanțuri de retail modern din România. Cu peste 8500 de angajați previzionați până la sfârșitul lui 2015, Profi este unul din angajatorii de top din România. În acest sens, participarea la Angajatori de TOP vine în întâmpinarea nevoii companiei de recrutare atât pentru posturile de bază cât și cele de management” – Daniela Budimir, Specialist recrutare și selecție de personal Profi Rom Food.

,,Participăm de fiecare dată la evenimentul Angajatori de top deoarece, dincolo de promovarea companiei și a pozițiilor disponibile, e important să avem contact cu cât mai mulți candidați, pentru a ne forma bilateral, prin interacțiune directă, o imagine cât mai corectă. Deoarece atât compania, cât și candidatul împart același scop în acest context: acela de a arăta cât de importantă și valoroasă e munca fiecăruia. Să nu uităm că imaginea profesională a fiecăruia rezultă din acțiuni, competente și comportament. Și acest tip de networking este un prim pas important pentru ambele părți” – Adela Oțoiu, Responsabil Resurse Umane Sipa Engineering Romania(Zoppas Group).

Accesul la târg se desfășoară pe baza CV-ului Barcode. Pentru a facilita procesul de recrutare și modalitatea de aplicare la joburile de la târg, a fost introdus conceptul de CV Barcode. Candidații trebuie să își facă un cont pe platforma www.hipo.ro, în cazul în care nu au deja unul, unde să completeze datele personale și experiența de muncă. Apoi, vor putea genera un CV Barcode pe care îl vor printa într-un singur exemplar. Cv-ul Barcode poate fi utilizat pentru a aplica la toate pozițiile deschise în cadrul Angajatori de TOP, fiind înregistrat la stand și salvat în baza de date a companiilor de la Angajatori de TOP. Aceștia vor analiza CV-urile aplicanților și vor reveni ulterior către candidații care se potrivesc profilului căutat.

Câteva dintre companiile care au confirmat prezența la Angajatori de TOP Timișoara: Alcatel-Lucent, ATOSS Software, buw Romania, Flex, Microsoft, RapidSolution Software, Valeo Lighting Injection, Elster Rometrics, Adecco, Plexus, McDonald’s Romania, KFC, Kaufland Romania, BearingPoint, Bosch Service Solutions, Atos IT, Beespeed, Continental, Hartl Connect, IT Vizion, Netex Consulting, Survey Sampling International (SSI), Yazaki Component Technology, Accenture, Arcadis Project Engineering etc.

Pentru detalii despre eveniment, precum și lista completă a companiilor expozante în cadrul Angajatori de TOP Timișoara, poate fi accesată secțiunea dedicată târgului de carieră de pe platforma www.hipo.ro

Accesul în cadrul Angajatori de TOP Timișoara este gratuit și va fi permis vineri, 16 octombrie, în intervalul 10.00-18.00, iar sâmbătă, 17 octombrie, în intervalul 10.00-17.00, în incinta Centrului Regional de Afaceri din Timișoara.

Despre Catalyst Solutions SRL

In Catalyst, dezvoltam solutii pentru identificarea si selectia tinerilor cu potentialul si experienta de a-si dezvolta o cariera intr-o companie de top. In aproape 3 ani, am dezvoltat si implementat cu succes peste 80 de proiecte de consultanta care au implicat dezvoltarea de mesaje si strategii de promovare pentru identificarea si atragerea de candidati valorosi, atat pentru profiluri de absolventi dar si pentru tineri cu experienta de pana la 7 ani. Solutiile pe care le propunem sunt masurabile, eficiente din punct de vedere al costurilor si fundamentate pe date statistice legate de perceptia si asteptarile pe care tinerii le au fata de angajatori. Cele mai importante proiecte nationale: Angajatori de TOP [cel mai mare targ de cariera pentru tineri profesionisti din Romania], Studiul Ce isi doresc tinerii profesionisti, Top Talents Romania [proiect care identifica si premiaza la nivel national tineri cu rezultate remarcabile], www.hipo.ro [portal de cariera dedicat tinerilor profesionisti pe care pot fi gasite oportunitatile curente din cele mai importante companii din Romania].

Citeste mai mult: 2000 de poziții deschise în peste 50 de companii așteaptă candidații la Angajatori de TOP Timișoara

NETGEAR introduce optiunea “Next Business Day” si in Romania Citeste mai mult: NETGEAR introduce optiunea “Next Business Day” si in Romania

NETGEAR a introdus optiunea de inlocuire Lifetime NBD (Next Business Day) ca un plus de sustinere a garantiei pentru produsele de business in Romania. Business-urile acum pot sa-si mentina retelele importante cu un minimum de timp implicat si fara costuri suplimentare.
Lifetime NBD a ajuns luna aceasta si in tarile Europei de Est: Cehia, Ungaria, Slovacia si Bulgaria.

Produsele incluse in aceasta optiune includ switch-urile, wireless, firewall ProSAFE® si NBD de 5 ani pentru produsele de business ReadyNAS® si cele de stocare ReadyDATA®

Dupa ce in 2014 a inceput sa ofere garantie pe viata si suport tehnic 24/7, anul acesta NETGEAR a reusit sa-si extinda optiunile oferite de garantie pentru toate tarile mentionate anterior.

Suportul tehnic oferit de NETGEAR este disponibil 24 de ore pe zi, iar transportul noilor produse se relizeaza de luni pana vineri, de la 8:00 la 17:00, cu exceptia sarbatorilor legale.

Clientii au posibilitatea sa intre pe http://support.netgear.com/contact si de acolo vor putea selecta si tara noastra incepand din ianuarie 2016.

Despre Andreea Burlacu PFA

NETGEAR este un brand social. Ne puteti urmari aici:
Facebook
Google +
proiekty@netgear.com
In curand, ne veti putea urmari si pe site-ul dedicat pietei din Romania. Pana atunci, va recomandam www.netgear.co.uk.
Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne scrieti la adresa: andreea@andreeaburlacu.ro

Citeste mai mult: NETGEAR introduce optiunea “Next Business Day” si in Romania

Casa si gradina.