Fondul Român pentru Eficienţa Energiei are cateva milioane bune ($) de dat

Fondul Român pentru Eficienţa Energiei are cateva milioane bune ($) de dat

Fondul Roman pentru Eficienta Energiei organizeaza joi 9 iunie a.c. de la ora 9:00 dimineata, in sala Arizona a hotelului Howard Johnson din Bucuresti, un seminar adresat intermediarilor specializati in identificarea proiectelor specifice domeniului eficientei energetice.
Fondul Român pentru Eficienţa Energiei are cateva milioane bune ($) de dat
Fondul Român pentru Eficienţa Energiei, pol de interes naţional în domeniul finanţării comerciale a proiectelor de eficienţă energetică, îşi propune atragerea sectorului privat şi a celui bancar din România în co-finanţarea proiectelor de eficienţă energetică.

Seminarul de joi intitulat « Cum sa faci bani din eficienta energetica ? » are ca obiectiv lansarea unei scheme de motivare inovativa adresata intermediarilor din domeniul eficientei energetice, care in viziunea pragmatica a Fondului pot fi inclusiv persoane fizice.

Schema de motivare ce va fi introdusa cu acest prilej in fata unei audiente formata in special din auditori energetici autorizati, reprezentati ai unor firme de consultanta in inginerie si ai unor firme de echipamente din domeniul energiei este bazata pe o procedura in 8 pasi ce vor fi detaliati in prezentarile care vor fi sustinute de reprezentatii Fondului Roman pentru Eficienta Energiei si cei ai firmei belgiene de consultanta TPF.

Fondul dispune de 8 milioane dolari SUA pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică si finanţează investiţii de eficienţă energetică la societăţi comerciale cu capital privat sau mixt şi la municipalităţi.

Fondul Roman pentru Eficienta Energiei a primit deja solicitări de finanţare care însumează peste 12 milioane dolari SUA si a încheiat, până în prezent, contracte de finanţare în valoare de peste 2,7 milioane dolari SUA.

Fondul finanţează investiţii în eficienţă energetică de peste 4 milioane dolari SUA.

La fiecare dolar SUA investit în proiectele de eficienţă energetică finanţate de Fondul Roman pentru Eficienta Energiei se obţin, numai din reducerea consumurilor de energie şi resurse primare, economii financiare anuale de 0,26 dolari SUA.

Mihai Voronca, director executiv al Fondului Roman pentru Eficienta Energiei a declarat : « Intr-un interval de cateva luni ne asteptam sa plasam cu noua schema circa 5 milioane de dolari, aratand in acest fel ca Fondul are resurse importante de finantare in conditii foarte avantajoase, eficienta energetica este un domeniu din care se pot face bani frumosi si ca piata proiectelor de eficienta energetica se poate anima si in Romania».

Despre BT Public Relations
Fondul Român pentru Eficienţa Energiei in date statistice

• Din fondurile totale aferente investiţiilor, 65 % provin de la FREE, 21 % din venituri proprii ale operatorilor economici şi 15% din surse atrase.

• Circa 42% din volumul total al investiţiilor finanţate de Fondul Român pentru Eficienţa Energiei se derulează în industrie (industria construcţiilor de maşini, industria celulozei şi hârtiei, industria alimentară) in timp ce circa 58% din volumul total al investiţiilor finanţate de Fond se derulează la municipalităţi (sisteme de alimentare centralizată cu energie termică).

• FREE finanţează investiţii care conduc la economii anuale de energie de peste 8.900 tone echivalent petrol.

• Circa 75% din economiile de energie rezultate din investiţiile finanţate de Fondul Român pentru Eficienţa Energiei se obţin la municipalităţi.

• Fondul finanţează investiţii care conduc la economii anuale de energie care valorează peste 15 milioane dolari SUA.

• Economiile de energie obţinute prin investiţiile finanţate de Fondul Român pentru Eficienţa Energiei sunt echivalente cu energia electrică produsă de un grup energetic cu puterea de 15 MW.

• Fondul Român pentru Eficienţa Energiei finanţează investiţii care conduc la reduceri anuale de emisii de bioxid de carbon de peste 23 de mii de tone.

• Circa 75% din reducerile anuale de emisii de bioxid de carbon rezultate din investiţiile finanţate de FREE se obţin la municipalităţi.

###
Geo Scripcariu
Communications Consultant
Mobil: 0745-09.61.91
VoIP: 031-401.29.42
Tel/Fax: 410.54.15
E-mail: geo.scripcariu@gmail.com
Cc: office@free.org.ro
geo.scripcariu@gmail.com
BT PUBLIC RELATIONS
www.bt.ro/Public%20Relations/Public%20Relat
Contact BT PUBLIC RELATIONS