Edenred Digital Center aniversează doi ani de la deschiderea centrului din București

Echipa hubului digital are în derulare proiecte ce îmbunătățesc viața a zeci de milioane de utilizatori din ecosistemul Edenred din întreaga lume

Edenred aniversează 2 ani de la deschiderea în București a hub-ului internațional pentru inovație și proiecte digitale strategice, Edenred Digital Center, și are în plan creșterea echipei, de la 150 de angajați, în prezent, la aproximativ 250, până la finalul anului viitor. Centrul din București este hub global pentru proiectarea, dezvoltarea și livrarea de soluții digitale inovatoare către toate sucursalele Edenred, contribuind, astfel, la îmbunătățirea vieții de zi cu zi a utilizatorilor, clienților și partenerilor din întreaga lume.

Dave Ubachs, Executive Vice President, Global Technology, Edenred:

 

„La doi ani de la deschiderea hubului Edenred Digital Center în București, importanța acestuia a fost deja demonstrată și am reușit să atragem unii dintre cei mai talentați specialiști români din tehnologie. De la înființare, importața sa în grup a crescut constant și continuăm să extindem inițiativele globale dezvoltate în centru. Hub-ul este esențial pentru strategia noastră globală pentru Mobile, capacitățile de a ne conecta la parteneri prin API-uri și diferite produse fintech pentru gestionarea soluțiilor Edenred. Având în vedere obiectivul nostru de a oferi produse și servicii 100% digitale în întreaga lume, echipele din București vor fi o resursă esențială, de aceea vom continua să atragem cei mai talentați specialiști în IT în centru din București”.

 Edenred Digital Center va continua, astfel, să crească, dezvoltând, în următorii ani, sute de roluri pentru specialiștii IT din România.

Edenred Digital Center este un pilon cheie al diviziei de tehnologie a grupului Edenred și livrează tehnologie pentru toate verticalele de business – de la beneficii pentru angajați, mobilitate și flote, până la soluții de plată. Soluțiile dezvoltate de echipele Edenred Technology deservesc zeci de milioane de beneficiari Edenred din cele 46 de țări în care este prezent grupul.

Grupul Edenred este prezent și implicat în comunitățile locale, atât prin intermediul soluțiilor oferite, dar și prin abordarea sa bazată pe dezvoltarea durabilă. De la lansarea Edenred Digital Center în România, echipa sprijină constant comunitatea locală cu acțiuni în cadrul evenimentelor de CSR dedicate copiilor din medii dezavantajate, cărora le oferă acces la cursuri de coding și consiliere educaționala ce le poate influența pozitiv întreg parcursul academic.

Edenred este lider de piata ca platforma de servicii si plati si este partenerul de zi cu zi al intregului ecosistem al pietei muncii, conectand peste 50 de milioane de angajati si 2 milioane de comercianti parteneri prin intermediul a peste 850.000 de clienti corporativi in 46 de tari.

Edenred ofera solutii de plata cu destinatii specifice pentru alimentatie (tichete de masa), flote auto si mobilitate (carduri de combustibil, solutii multi-energy, mentenanta, taxe de drum, parcari si vouchere de transport), stimulente (vouchere si carduri cadou, platforme dedicate angajatilor) si plati corporative (carduri de plata virtuale). Aceste solutii cresc calitatea vietii si puterea de cumparare a angajatilor, imbunatatesc atractivitatea si eficienta companiilor, si anima piaţa muncii si economia locala. De asemenea, faciliteaza accesul la o alimentatie mai sanatoasa, produse mai sustenabile si soluţii de soft mobility.

Cei 10.000 de angajati Edenred sunt condusi de misiunea comuna de a transforma piata muncii intr-un ecosistem interconectat, mai sigur, mai eficient si mai prietenos zi de zi.

In 2020, datorita activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 30 miliarde de euro, efectuat in principal prin aplicatii mobile, platforme online si carduri.

Edenred este cotata la bursa de valori Euronext Paris si este inclusa in urmatorii indicatori: CAC Next 20, FTSE4Good si MSCI Europe.

Logo-urile si alte denumiri comerciale menționate si prezentate in acest comunicat de presa sunt marci inregistrate ale Edenred S.A., ale subsidiarelor sale sau ale unor terte parti. Acestea nu pot fi utilizate in scopuri comerciale fara acordul prealabil scris al proprietarilor lor.

Motorola lansează noul motorola defy pentru o viață fără griji

Smartphone-ul este rezistent la praf, apă și impact pentru a ajuta utilizatorii să „evite pericolele în fiecare zi”

București, 17 iunie 2021 –  Motorola și Bullitt Group anunță lansarea unei serii de smartphone-uri durabile și a primului dispozitiv din gama Motorola rugged, modelul motorola defy. Pentru dezvoltarea noului smartphone, Motorola a încheiat un parteneriat cu Bullitt Group, lider global în industria telefoanelor mobile durabile, premiat în repetate rânduri pentru performanță. Primul produs rezultat în urma acestui parteneriat este un dispozitiv care poate face față stresului vieții de zi cu zi și al aventurilor în aer liber. Noul motorola defy dispune de toate caracteristicile de protecție de care au nevoie utilizatorii fără a face compromis la performanță, putere sau durata de viață a bateriei.

motorola defy consolidează angajamentul Motorola de a oferi tuturor inovații semnificative, fiind testat pentru rezistanță în condiții reale. Este un telefon rezistent la apă, certificat conform standardelor din industrie (IP68) și poate fi scufundat la o adâncime de 1.5 metri timp de 35 de minute1 datorită carcasei sale unice, cu dublă etanșare. În plus, poate rezista căderilor de la înălțimi2 de până la 1.8 metri și este certificat conform standardelor militare (MIL-SPEC 810H), fiind supus testelor de rezistență la temperaturi extreme și vibrații, precum și căderi libere, aleatorii, repetitive, în manieră controlată.

Aproximativ 34% dintre consumatori și-au spart sau deteriorat smartphone-ul în ultimii trei ani, un aspect extrem de important pentru care motorola defy vine cu soluția necesară și elimină această grijă a utilizatorilor prin protecția suplimentară a carcasei. De la căderea de pe capota mașinii, alunecarea din buzunar, vărsatul cafelei sau uitarea smartphone-ului la soare3, acest noi device robust va rezista tuturor micilor accidente din timpul zilei. Într-o perioadă în care igiena este extrem de importantă, la fel de important pentru utilizatori este și faptul că durabilitatea noului smartphone Motorola le permite să spele smartphone-ul la fel de des cum se spală pe mâni.

Utilizatorii pot face fotografii mai clare și mai luminoase, în orice condiții datorită senzorului de 48 MP f / 1.8 cu tehnologie Quad Pixel, ideal pentru a surprinde un apus sau un răsărit captivant dar și oricare alt moment din timpul zilei. Camera modelului motorola defy ajută la diferențierea acestuia de alte smartphone-uri durabile. Smartphoneul are un ecranul HD + de 6,5 inch,  protejat de un display voluminos Corning® Gorilla® Glass Victus ™. Bateria cu capacitate de 5.000 mAh, cu încărcare TurboPower™ și autonomie de două zile după o singură încărcare3 le oferă utilizatorilor siguranța că nu vor rata niciodată un moment ce merită capturat în fotografii. Smartphone-ul este destinat persoanelor care sfidează pericolele în fiecare zi și care își doresc un telefon pe măsură.

 

motorola defy este disponibil în culorile Forged Green și Negru, cu un design elegant și o textură unică ce îl face mai ușor de ținut în mână, precum și o curea detașabilă pentru încheietura mânii care poate fi folosită pentru extra siguranță.

Disponibilitate și prețuri

motorola defy va fi disponibil pe anumite piețe europene și America Latină în următoarele săptămâni, la un preț recomandat de pornire de 329 EUR / 279 GBP. Prețul poate varia în funcție de țară. Pentru specificații complete, vă rugăm accesați  www.motorolarugged.com. Mai multe imagini cu produsul sunt disponibile pe site-ul nostru  www.motorolarugged.com/ro-ro

Moto Defy Specificații:

 

  • Rezistent la apă – până la 1.5 m (5 ft) adâncime, timp de 35 de minute. Carcasă dublă, etanșată;
  • Rezistent la nisip, praf și murdărie, umiditate și picături fine de apă sărată – certificat IP68
  • Standarde militare, teste MIL-SPEC 810H de rezistență la temperaturi extreme și vibrații, precum și la căderi libere, aleatorii, repetitive, în manieră controlată.
  • Testat pentru căderi repetate de până la 1.8m (6ft)pe oțel.PCB întărit structural. Șnur de înaltă calitate pentru a reduce numărul căderilor
  • Se poate spăla cu săpunuri și dezinfectanți ușori
  • Baterie de 5000 mAh integrată, încărcare TurboPower ™ de 20 W. USB tip C. Port rezistent la apă. Durată de viață a bateriei de până la două zile
  • Ecran HD + de 6,5 inci protejat de un display de 0,7 mm grosime Corning® Gorilla® Glass Victus ™ și adâncitură de 0,5 mm. Poate fi utilizat cu mâinile ude.
  • Sistem de operare Android ™ 10 (cu upgrade la 11)
  • Memorie 4 GB RAM, 64 GB ROM, stocare extensibilă (microSD ™) 6
  • Procesor octa-core Qualcomm SD662 2GHz
  • Camera foto de 48MP f / 1,8 senzor principal + 2MP adâncime + 2MP macro, cameră frontală de 8MP
  • Conexiuni LTE Cat 4, VoLTE, VoWiFi
  • [benzi: LATAM: 1/2/3/4/5/7/8/19/28/66 sau
  • EMEA: 1/2/3/5/7/8/18/19/20/26/28/38/40/41]
  • 3G HSPA + [benzi: 1/2/4/5/6/8 sau 1/2/5/8/19]
  • 2G GSM [benzi: 2/3/5/8]
  • Design texturat, cu aderență suplimentară
  • Tastă de comandă rapidă programabilă cu modul Push to Talk (PTT)
  • Bluetooth 5.0, NFC
  • Jack pentru căști de 3,5 mm (impermeabil)
  • Dual SIM – Nano SIM + microSD ™
  • 2 ani garanție
  • Asistență pentru Android Enterprise
  • Actualizările de securitate – timp de 2 ani
  • Suport zero-touch
  • Disponibil pe culorile Forged Green și Negru

Disclaimer

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și sunt supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare prealabilă. MOTOROLA, Logo M stilizat, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. și sunt utilizate sub licență. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și / sau al filialelor sale. Qualcomm este o marcă comercială a Qualcomm Incorporated, înregistrată în Statele Unite și în alte țări. Android este o marcă comercială a Google LLC. Corning este o marcă înregistrată a Corning Incorporated, Corning, N.Y., SUA © 2020 Corning Incorporated. Toate drepturile sunt rezervate. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. © 2021 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile sunt rezervate.

  1. Certificat IP68: rezistent la praf și apă până la 1,5 metri timp de 35 de minute. După folosirea în apă sărată se recomandă clătirea dispozitivului cu apă curată, inclusiv a mufei  audio și a conectorul USB, pentru a evita coroziunea.
  2. Rezistență la căderi de până la de 1,8 metri
  3. Aria de temperatură operațională de la -25 ° C la + 55 ° C. Poate face față și schimbărilor extreme de temperatură: trecerea rapidă de la rece la cald sau invers
  4. Senzorul de 48MP combină 4 pixeli în 1, pentru o rezoluție foto eficientă de 12MP.
  5. Durata bateriei (timpul de convorbire, timpul de standby și multe altele) se bazează pe folosirea tehnologiei 3G și sunt supuse utilizării rețelei și a telefonului. Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe o medie a testărilor de către utilizatori și un profil de utilizare mixtă (care include atât timpul de utilizare, cât și timpul de standby) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și dispozitivului, temperatura ambientală, starea bateriei și tiparele de utilizare.
  6. Stocarea disponibilă pentru utilizator este mai mică datorită multor factori, inclusiv sistemul de operare, software-ul și funcțiile care utilizează o parte din această capacitate; se poate schimba odată cu actualizările de software. Suportă până la 512 GB card microSD, carduri microSD, comercializate separat. Este posibil să nu fie posibilă mutarea conținutului cu restricții DRM pe card.

Vitezele de încărcare și descărcare depind de disponibilitatea rețelei, de zona geografică și de regulile operatorului privind utilizarea datelor.

Despre Bullitt Group

Bullitt Group sunt pionierii smartphone-urilor robuste, cu peste un deceniu de experiență „hard tech”. De la înființarea în 2009, Bullitt a condus în mod constant piața prin inovație și a câștigat premii internaționale pentru produsele wearables rezistente create. Bullitt proiectează, produce și distribuie milioane de smartphone-uri în peste 50 de piețe din întreaga lume.

Bullitt este licențiat global pentru Cat® (Caterpillar Inc.) Land Rover și Motorola pentru telefoane mobile și periferice conexe. Portofoliul său este în continuă documentare și evoluează în mod constant prin cercetarea și dezvoltarea dispozitivelor robuste, folosind expertiza excepțională în consolidarea tehnologiei mobile pentru condițiile extreme de lucru și a surprizelor neprevăzute de zi cu zi.

Sediul central al Grupului Bullitt se află în Reading, Marea Britanie, cu sedii suplimentare în Statele Unite, Taiwan, China, Africa de Sud, Germania și Australia.

www.bullitt-group.com

Despre parteneriatele strategice Motorola

De peste 90 de ani, brandul Motorola este cunoscut în întreaga lume pentru produse de înaltă calitate, inovatoare și de încredere. Programul Motorola Strategic Brand Partnership urmărește să valorifice puterea acestui brand iconic, făcând echipă cu o serie de companii dinamice care oferă produse unice și de înaltă calitate, care îmbogățesc viața consumatorilor. Partenerii strategici colaborează îndeaproape cu inginerii Motorola în timp ce dezvoltă și fabrică produsele, asigurându-se că acestea respectă standardele exacte de siguranță, calitate și fiabilitate pe care consumatorii le așteaptă de la produsele Motorola. Pentru mai multe detalii despre parteneriatele strategice de marcă Motorola, vă rugăm accesați @ShopMotorola.

Konica Minolta România obține certificarea M-Files Delivery Partner pentru expertiza și competențele deținute în domeniul managementului informației

București, 17 iunie 2021

 

Konica Minolta Business Solutions România, lider pe piața sistemelor de printare, integrator de soluții IT și furnizor de sisteme de supraveghere și soluții de analiză video, a obținut recent certificarea M-Files Delivery Partner. Atestarea confirmă expertiza și competențele Konica Minolta România în furnizarea de soluții de management electronic al documentelor și informațiilor, bazate pe platforma M-Files, fiind prima companie de pe piața locală și printre puținele din lume care dețin aceasta certificare.

 

M-Files Delivery Partner este o certificare tehnică avansată, lansată anul acesta în cadrul programului global de parteneriat al companiei M-Files – brand finlandez specializat în dezvoltarea de soluții software de management inteligent al informației – și obținută recent de Konica Minolta România.

„Suntem deosebit de încântați de parteneriatul tehnologic încheiat anul trecut cu M-Files și, bineînțeles, de noua certificare. Obținerea acestei certificări este rezultatul eforturilor și muncii depuse de către un grup de colegi din cadrul Diviziei Digital Business Services și atestă competențele pe care le deţinem în implementarea de soluții complete pentru managementul electronic al documentelor, de la crearea până la aprobarea și stocarea lor, cu fluxuri complet digitalizate” afirmă Andreea Mocanu, Manager al Diviziei Digital Business Services, Konica Minolta România.

Konica Minolta_M-Files Certified Delivery Partner (1)

Konica Minolta România deține un portofoliu extins de soluții de tip Enterprise Content Managent (ECM), prin intermediul cărora companiile locale își pot optimiza atât procesele de lucru cu documente și informații, cât și costurile aferente lucrului cu acestea. Compania oferă, în prezent, soluții complete destinate procesării automate a documentelor și informațiilor – de la captură, indexare, clasificare, până la distribuire, stocare și regăsire, folosind atât aplicații proprii, cât și platforme terțe, configurabile.

Prin intermediul parteneriatului cu M-Files, Konica Minolta România furnizează soluţii de Registratură Electronică, Management al contractelor, cu procese de aprobare şi semnare electronică, soluţii variate de organizare şi stocare a documentelor electronice, precum şi automatizare a fluxurilor de lucru, aplicabile ȋn orice domeniu de activitate.

Cu funcționalități avansate de accesare, căutare și regăsire, M-Files facilitează gestionarea informației, indiferent de sistemul în care aceasta este stocată.          Platforma M-Files beneficiază de o interfață intuitivă, oferind o experiență de utilizare superioară, de pe orice dispozitiv. Tehnologia AI facilitează clasificarea și organizarea informației în funcție de tipul ei, fără a fi necesară migrarea datelor din aplicaţiile sursă către M-Files. Astfel, utilizatorii soluției vor putea gestiona rapid și cu ușurință documente sau fișiere și nu vor fi nevoiți să țină minte unde au salvat documentul sau care este versiunea corectă a acestuia. În plus, M-Files permite accesarea, editarea și salvarea documentor, fără conexiune de rețea sau wireless; odată ce conexiunea este disponibilă, documentele sunt salvate automat.

 

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 de ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Pentru informații detaliate despre Konica Minolta:

Viorica Mocanu, Marketing Manager

Tel.: +40 21 207.4560; marketing@konicaminolta.ro

Analiză OLX: joburile cu cele mai multe oportunități de angajare în ultimul an

România ocupă penultimul loc în clasamentul țărilor europene în ceea ce privește ponderea angajaților care lucrează de acasă, cu un procent de 2,5%;

 Job-urile care presupun prezență fizică au înregistrat creșteri, iar acest trend continuă și în 2021;

 OLX: creștere constantă înregistrată în platformă, din punct de vedere al locurilor de muncă disponibile și al numărului de aplicanți;

 Inginerii, meseriașii și constructorii au fost cei mai căutați candidați de pe piața muncii, în perioada aprilie 2020 – aprilie 2021;

 Aprilie 2021 a fost cea mai puternică lună din ultimul an în privința ofertei de locuri de muncă pentru categoriile: Ingineri, meseriași, constructori; Lucrători în producție, depozit, logistică; Șoferi – servicii auto, curierat.

 Comunicat de presă

București, 17 iunie 2021

Piața forței de muncă s-a transformat, la nivel global, în ultimul an, sub efectele pandemiei de coronavirus, care a generat o serie de consecințe negative, printre care și pierderea locurilor de muncă din cauza reducerii activităților economice. Acest fenomen, însă, a contribuit și la accelerarea unor trenduri deja existente în piață, precum răspândirea muncii în regim remote.

România se află pe penultimul lor în clasamentul țărilor europene în ceea ce privește ponderea angajaților care lucrează de acasă, cu un procent de doar 2,5%, conform datelor Eurostat. Astfel, chiar dacă în 2020 a fost pus un accent important pe digitalizare și migrația către munca de acasă, oferta pentru job-urile care presupun prezență fizică a continuat să existe și chiar să înregistreze creșteri, iar acest trend se continuă și în acest an.

Datele platformei de recrutare OLX arată că o serie de joburi din diferite domenii de activitate înregistrează constant creșteri, în ultima vreme, atât din punct de vedere al locurilor de muncă disponibile, cât și al numărului de aplicanți. Mai mult, cerere din partea angajatorilor există atât pentru muncitori, cât și pentru specialiști.

Top cinci categorii de joburi pe OLX – Locuri de muncă

În ultimul an, cinci categorii de joburi au fost fruntașe și au generat cifre importante din punct de vedere al ofertelor de muncă disponibile și al numărului de persoane interesate să le ocupe:

  • Ingineri, meseriași și constructori
  • Lucrători în producție, depozit și logistică
  • Șoferi – servicii auto și curierat
  • Casieri și lucrători comerciali
  • Personal hotelier – restaurant

Împreună, acestea au cumulat lunar, în ultimul an, între 300.000 și peste 600.000 de oportunități de angajare pentru persoanele din România aflate în căutarea unui loc de muncă și au atras între 95.000 și aproximativ 250.000 de candidaturi pe lună, în intervalul aprilie 2020-aprilie 2021, conform datelor OLX.

Fiecare loc nou de muncă disponibil este extrem de important pentru piața forței de muncă din România, cu atât mai mult cu cât aceasta a suferit un impact puternic pe fondul pandemiei de coronavirus. Așadar, suntem încântați să putem contribui activ la o mai bună dezvoltare a pieței de muncă, sprijinind candidații aflați în căutarea unui loc de muncă, dar și angajatorii implicați într-un proces de recrutare eficientă. Vom continua să investim în optimizarea categoriei OLX – Locuri de muncă, pentru a răspunde cerințelor actuale ale consumatorilor și, de asemenea, pentru a oferi un serviciu la cele mai ridicate standarde. ”, a declarat Mihail Dimitrov, Jobs Category Manager OLX.

Una dintre categoriile importante în ceea ce privește oportunitățile de angajare este cea a inginerilor, meseriașilor și constructorilor, în care au fost disponibile lunar, în perioada aprilie 2020 – aprilie 2021, între 130.000 și 237.000 de anunțuri de angajare. Această categorie a înregistrat cifre reduse doar la debutul pandemiei de coronavirus (aprilie 2020), pentru ca în lunile următoare să obțină creșteri spectaculoase, ajungând la peste 227.000 în lunile iulie și august ale anului trecut. Mai mult, și în 2021 angajatorii au un interes crescut pentru ingineri, meseriași și constructori, pe platformă fiind disponibile între 148.000 și 237.000 de anunțuri cu oferte de locuri de muncă. De altfel, luna aprilie 2021, cu 237.000 de anunțuri, reprezintă cea mai bună lună din ultimul an, în ceea ce privește oferta de locuri de muncă pentru aceste meserii. Lunar, angajatorii adaugă în medie 3.000-4.000 de noi anunțuri, în plus față de cele pe care le reînnoiesc.

Cifrele din platforma OLX arată, de asemenea, că interesul candidaților a fost crescut, astfel că în ultimul an între 40.000 și 50.000 de aplicări lunare pentru categoria menționată, iar în lunile ianuarie și martie 2021 s-au înregistrat peste 60.000 de candidaturi.

O altă categorie cu sute de mii de oportunități de muncă este cea a lucrătorilor în producție, depozite și logistică, care deși a înregistrat un declin în primele luni de pandemie, de la 182.000 de anunțuri de angajare în aprilie 2020 la doar 83.000 în luna următoare, cifrele au început să crească începând din această primăvara. Astfel, în luna martie 2021 numărul anunțurilor postate pe platforma OLX a urcat la peste 147.500, pentru ca mai apoi, în luna aprilie, să înregistreze recordul ultimului an – circa 185.000 de anunțuri active. În ultimele luni, cifrele indică chiar o triplare a numărului de anunțuri nou adăugate de companii, ajungând la aproximativ 5.000, comparativ cu doar 1.500 de anunțuri noi, în ianuarie 2021. Interesul pentru acestă nișă este crescut și din partea candidaților, care aplică lunar până la 30.000 de candidaturi.

Topul trei al joburilor cu cele mai multe posturi deschise în ultima vreme este completat de categoria șoferi – servicii auto și curierat, care nu pare să fi fost afectată de pandemie, dacă ne uităm la numărul anunțurilor de angajare. Astfel, în vara lui 2020, pe platforma OLX, au fost disponibile lunar între 80.000 și 110.000 oferte de muncă, iar primele luni din 2021 depășesc aceste cifre, ajungând la 135.000 de anunțuri în luna aprilie.

Lunar, în 2021, recrutorii au adăugat alte 1.700 – 2.200 de anunțuri, care, alături de ofertele de muncă reînnoite, atrag între 67.000 și peste 90.000 de aplicații din partea românilor interesați de un loc de muncă.

Casierii și lucrătorii comerciali sunt, de asemenea, la mare căutare pe piața forței de muncă din România, cu o evoluție pozitivă în ultimul an. Astfel, datele platformei OLX arată că în a doua parte a anului trecut, angajatorii aveau active între 35.000 și 52.000 de oferte de muncă, care au atras între 21.000 și 35.000 de candidaturi. Anul acesta, sunt disponibile zeci de mii de oferte de muncă pentru cei care își doresc un job de casier sau lucrător comercial, numărul anunțurilor postate de angajatori variind între 27.000 și 47.000 pe lună. Lunar, apar între 600 și 1.000 de anunțuri noi de angajare, pe lângă cele reînnoite de companiile angajatoare. Totodată, din datele OLX rezultă că românii sunt interesați de aceste meserii, aplicând în număr mare, de până la 25.000 de lună.

Mai departe, a cincea categorie cu evoluție pozitivă pe piața forței de muncă este cea a personalului hotelier și din restaurante. Astfel, în 2020, după o contracție în primele luni de pandemie, numărul de anunțuri de angajare a crescut și a rămas în jurul unei medii de circa 50.000 de oferte pe lună, în ciuda restricțiilor puternice impuse acestui sector. În 2021, numărul de anunțuri de angajare înregistrează o creștere semnificativă, depășind 50.000 în lunile februarie și aprilie și ajungând la aproape 70.000 la nivelul lunii martie. De altfel, angajatorii au postat pana la 1.700 de noi anunțuri de angajare pe lună, în 2021, pentru cei interesați să lucreze în acest domeniu. Astfel, potrivit datelor platformei de recrutare OLX, în 2021, au existat între 23.000 și peste 30.000 de aplicații pe lună din partea candidaților.

Câte locuri de muncă sunt disponibile oficial în România

În 2021, la nivelul trimestrului întâi, statistica INS ne arată că în România erau oficial peste 38.000 de locuri de muncă vacante, iar rata locurilor de muncă vacante a fost 0,79%, în creştere cu 0,06 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.

Astfel, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (2,00%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,60%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (1,55%). În industria prelucrătoare s-a concentrat peste o cincime din numărul total al locurilor de muncă vacante (8.300 locuri vacante), cu o valoare a ratei de 0,76%.

Tot datele INS demonstrează că, la nivelul anului trecut, aproximativ 120.000 de persoane inactive doreau să lucreze, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, iar 171.000 de persoane ocupate cu program parţial doreau şi erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent.

Despre OLX:

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOSAndroid și Huawei AppStore.

Categoria “Locuri de muncă” însumează peste 20.000 de oferte active și peste 4.6 milioane de vizite lunare. În medie, peste 200.000 de candidați contactează lunar un angajator de pe OLX, iar numărul interacțiunilor lunare între angajatori și angajați ajunge la peste 1.4 milioane.

Huawei lansează competiția „AppsUP 2021”, destinată aplicațiilor inovatoare

Au început înscrierile pentru competiția Huawei din acest an destinată aplicațiilor inovatoare, cu premii totale excepționale, în valoare de 1 milion de dolari, disponibile la nivel global

  • Pentru primele 20 de aplicații din Europa sunt disponibile premii în valoare de 200.000 de dolari
  • Competiția din acest an include un nou premiu, Tech Women’s Award, care își propune să recunoască impactul dezvoltatoarelor cu o performanță remarcabilă
  • Înscrierile încep pe 10 iunie și se încheie pe 20 august 2021

 

București, 14 iunie 2021 – Huawei Consumer BG lansează competiția anuală destinată aplicațiilor inovatoare în cadrul Huawei Mobile Services (HMS) – AppsUP. Programul este menit să inspire dezvoltatori talentați din întreaga lume să creeze aplicații și experiențe digitale inovatoare pentru consumatori, iar această competiție le oferă o oportunitate unică de a explora și promova progresul digital.  

Participanții la competiția anuală AppsUP vor dezvolta aplicații inovatoare, localizate, folosind ecosistemul HMS care are scopul de a oferi experiențe inteligente îmbunătățite tuturor utilizatorilor de dispozitive Huawei. Competiția este valabilă în cinci regiuni: Europa, Asia Pacific, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa, și China, iar tema acestui an este „HMS Inovație pentru toți”.

Competiția le oferă dezvoltatorilor talentați oportunitatea de a dobândi recunoaștere globală și posibilitatea de a câștiga premii în bani de până la 15.000 de dolari, cu un fond total de premii de 1 milion de dolari și asistență tehnică completă pentru a deschide noi uși în inovația de aplicații. Competiția este deschisă tuturor, de la studenți și dezvoltatori promițători, până la profesioniști consacrați.

Wang Wei, Country Manager Huawei Consumer Business Group România, a declarat: „La Huawei, ne-am angajat să oferim tehnologie pentru toți, pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă în această eră digitală. Prin competiția AppsUP, sperăm să provocăm următoarea generație de dezvoltatori de aplicații să creeze experiențe impecabile pentru consumatori, în lumea digitală din ce în ce mai conectată în care trăim. Nucleul competiției este inovația și așteptăm cu nerăbdare să vedem soluțiile pe care dezvoltatorii din întreaga lume le vor crea folosind Huawei Mobile Services.”

Competiția s-a dovedit a fi extrem de populară anul trecut, astfel au fost peste 3.000 de echipe participante din peste 170 de țări. Mii de aplicații HSM inovatoare au fost trimise, acestea acoperind toate aspectele vieții de zi cu zi și oferind experiențe inteligente în sănătate și fitness, educație, agricultură, protecția mediului, transporturi și siguranță publică, printre multe altele. Printre câștigătorii de anul trecut s-au numărat Catrobat, un proiect nonprofit premiat cu „Cea mai bună aplicație” pentru Pocket Code, care și-a dezvoltat aplicația pentru a inspira adolescenții și adulții să învețe programarea, și Runbit din Suedia care îi provoacă pe utilizatori să meargă sau să alerge transformând această experiență într-un joc distractiv.

Concurenții AppsUP de anul acesta pot concura pentru multe premii, cum ar fi Tech Women’s Award (introdus pentru prima dată în acest an), Excellent Student Award și Best HMS Core Innovation Award. Pe lângă premiile în numerar, finaliștii vor beneficia și de promovarea aplicației pe AppGallery, pentru a fi accesibilă unui public global de 700 de milioane de utilizatori de dispozitive mobile Huawei. Câștigătorii vor beneficia și de recompense suplimentare, cum ar fi resursele promoționale AppGallery, resursele cloud Huawei și stimulente exclusive pentru capabilitățile HMS Core plătite, printre altele.

HMS este în prezent al treilea cel mai mare ecosistem de aplicații mobile din lume, ajungând la peste 700 de milioane de utilizatori globali de dispozitive, și le oferă dezvoltatorilor globali o sinergie hardware și software unică ce sprijină dezvoltarea și soluțiile eficiente pentru consumatori, în timp ce HMS Core, colecția de kituri și servicii Huawei Developer, garantează o experiență de utilizare excepțională oferită de dispozitivele Huawei.

Înscrierea la AppsUP

Pentru a se înscrie în competiție, participanții trebuie să se înregistreze și să trimită aplicațiile prin intermediul site-ului oficial, în perioada 10 iunie – 20 august 2021. Participanții se pot înscrie fie individual, fie ca o echipă de maximum trei membri.

Toate aplicațiile trebuie dezvoltate folosind capabilitățile HMS Core selectate și trimise spre evaluare prin intermediul paginii web a competiției, până pe 20 august 2021, ora 18:00 (GMT +2). Juriul format din experți în tehnologie, finanțe și gaming, și nume importante ale Huawei, vor nota apoi fiecare aplicație pe baza funcționalității, inovației, valorii sociale și experienței de utilizare.

Apoi, primele 20 de aplicații selectate din fiecare regiune vor fi votate de public pe pagina web a competiției și pe AppGallery. Selecțiile se vor baza pe numărul de voturi și descărcări pe care fiecare lucrare selectată le primește de la public.

În octombrie, finaliștii își vor prezenta aplicațiile la evenimentele regionale în fața juriului, care va clasa cele 20 de lucrări selectate conform unei proceduri de notare complexe, pentru a determina câștigătorii.

Pentru mai multe informații despre competiția AppsUP, vizitați website-ul Huawei AppsUP.

Date cheie despre competiție:

  • Perioada de înscriere: 10 iunie – 20 august 2021
  • Data limită pentru depunerea înscrierilor: 20 august 2021
  • Perioada de jurizare: 21 august – 9 septembrie 2021
  • Perioada dedicată votului publicului: 10 septembrie – 23 septembrie 2021
  • Finala competiției: octombrie 2021, date ce urmează a fi anunțate

Premiile europene:

  • Best App(x3 câștigători)
  • Best Game (x3 câștigători)
  • Best Social Impact(x3 câștigători)
  • Excellent Student Award(x3 câștigători)
  • Tech Women’s Award(x3 câștigători)
  • Best HMS Core Innovation Award(x3 câștigători)
  • All Scenario Coverage Award(x1 câștigător)
  • Honourable Mention (x5 câștigători)

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Despre Huawei Mobile Services

Huawei Mobile Services face parte din Huawei Consumer Business Group, care își propune să ofere o experiență mobilă completă utilizatorilor de dispozitive Huawei și Honor. Serviciile includ Mobile Cloud, AppGallery, muzică, video, teme, asistență și multe altele. Huawei Mobile Services (HSM) acoperă 650 de milioane de utilizatori din peste 170 de țări, permițând o viață inteligentă pentru fiecare utilizator de dispozitiv Huawei.

Pentru mai multe informații, vizitați: https://developer.huawei.com/en

Pentru noutăți despre Huawei Mobile Services, urmăriți-ne pe:

Facebook: @Huaweidevs

Twitter: @Huawei_devs

YouTube: @Huawei Developers

LinkedIn: @Huawei Developers

Camerele body worn de la Axis in portofoliul ELKO: Extindere de la domeniul public la cel de afaceri

Cu doar cativa ani in urma, camerele video purtate pe corp erau testate de cateva unitati de politie din Statele Unite. Astazi, majoritatea fortelor de ordine din tarile occidentale au inzestrat ofiterii lor din prima linie cu camere de tip Body Worn sau, pe scurt, BWC, pentru a urmari modul in care acestia opereaza in teren si, in acelasi timp, pentru a strange dovezi in cazul surprinderii unor activitati in afara legii si a le prezenta in justitie. Camerele body worn influenteaza atat comportamentul celor care le poarta, cat si pe cel al publicului. Constientizarea faptului ca sunt inregistrati ii face pe oameni sa simta ca exista un „martor digital” al actiunilor lor. Deci, cetatenii sunt mai putin predispusi sa se comporte in afara limitelor admise, iar oficialii sunt mai predispusi sa ramana linistiti si sa respecte reglementarile in actiunile pe care le intreprind. Acest lucru reduce numarul de reclamatii si incidente.

In timp ce adoptarea initiala a tehnologiei purtate pe corp a fost in principal abordata de catre fortele de ordine, caracteristici precum transmisiile in direct pe dispozitive mobile si serviciile bazate pe localizare sunt setate sa stimuleze cererea si printre alte tipuri de utilizatori. Beneficiile aduse de aceste dispozitive compacte au fost remarcate si de persoanele responsabile din alte domenii, cum ar fi cel al serviciilor comunitare de urgenta, securitatii private, retailului si cel al serviciilor medicale. De fapt, videoclipurile inregistrate de camerele purtabile in alte domenii decat cele ale serviciilor de ordine vor fi una dintre cele mai importante tendinte in materie de securitate fizica in 2021, potrivit Omdia. Pentru a da o indicatie a cresterii acestui sector, piata globala a BWC a valorat aproape 444 de milioane de dolari in 2020 si se asteapta sa ajunga la 1.507 milioane de dolari in 2025, potrivit unui studiu Market Research Future.

Conexiunea dintre o inregistrare si o anumita locatie

Principalul rol al camerelor body worn este de a inregistra audio si video in format digital, sistemul fiind compus de obicei dintr-o camera, un microfon si o baterie reincarcabila, stocarea datelor fiind facuta fie integrat, fie prin intermediul unei unitati separate conectate la camera. A sti unde a avut loc un incident este, in majoritatea cazurilor, la fel de important si de mare interes in orice domeniu. Aici intra in joc datele despre locatie, stocarea coordonatelor, impreuna cu celelalte metadate, sporind valoarea si gradul de utilitate a inregistrarii ca dovada.

Aplicatiile de gestionare, cum sunt sistemele de management video VMS (video management system) sau sistemele de gestionare a dovezilor EMS (evidence management systems), pot utiliza datele despre o anumita locatie pentru a afisa locatiile incidentelor pe o harta dinamica, in vederea usurarii procesului de cautare. Datele pot fi colectate prin telefonul mobil sau prin descarcarea la statie. Aceasta utilizare a datelor de locatie este asemanatoare cu modul in care un smartphone ofera geo-etichetarea fotografiilor. Telefonul stocheaza coordonatele locului in care a fost facuta fotografia in metadatele fotografiei (Exif), care pot fi apoi utilizate pentru a oferi functionalitati suplimentare, cum ar fi gasirea fotografiilor dintr-un anumit loc.

Cu toate acestea, in general, dispozitivele precum smartphone-urile, ceasurile sport si dispozitivele de navigatie prin GPS utilizeaza datele de localizare in principal pentru urmarirea si navigarea continua. O camera purtata pe corp foloseste date despre locatie pentru a asocia o inregistrare la o anumita locatie.

Achizitia acestor date se realizeaza prin comunicarea cu satelitii de navigatie aflati pe orbita in jurul Pamantului. Satelitii transmit in mod continuu date despre timpul si pozitia lor. Atunci cand comunicarea este stabilita cu cel putin patru sateliti, camera foloseste cipul sau GNSS (Global Navigational Satellite System) integrat pentru a calcula propria latitudine, longitudine si altitudine. Timpul necesar pentru a gasi suficienti sateliti si a stabili comunicarea cu acestia este timpul pentru prima remediere (Time to first fix – TTFF).

Sistem integrat bazat pe solutia Axis Communications

Bazandu-se pe echipamentele si aplicatiile furnizate de Axis Communications, specialistii ELKO Romania pot dezvolta la cerere solutii bazate pe camere body worn pentru diverse tipuri de organizatii. Acestea pot fi de ordine publica sau din domeniul privat. Si pot avea diferite dimensiuni, de la o singura camera la un sistem complex cu cerinte extinse, bazandu-se pe scalabilitatea, flexibilitatea si standardele deschise ale elementelor constitutive.

AXIS W100 Body Worn Camera este elementul central, o camera usor de utilizat, usoara si robusta, care permite procesarea si stocarea videoclipurilor. Camera ofera imagini clare de calitate Full HD (1920×1080) la 25/30 fps in format H.264 cu wide dynamic range (WDR) si cu sunet clar datorita microfoanelor duale cu suprimare a zgomotului. Usoara, robusta, rezistenta la apa si usor de utilizat, camera poate fi activata sau dezactivata rapid, cu o simpla atingere. Durata de viata a bateriei este de peste 12 ore, cu incarcare USB si descarcare rapida a datelor, toate aceste elemente fac solutia disponibila rapid atunci cand si utilizatorul este pregatit de interventie. Prin criptarea end-to-end, camera indeplineste standardele oficiale FBI pentru securitate cibernetica, iar criptarea stocarii interne conform cu CJIS AES256 face ca datele sa fie indisponibile altor utilizatori decat cei inregistrati.

Va putem oferi o solutie completa end-to-end care include AXIS Camera Station VMS sau puteti utiliza camera AXIS W100 Body Worn cu un VMS sau EMS al unui tert producator, fie local, fie in cloud. O solutie complexa ce combina supravegherea video mobila cu cea fixa este Milestone XProtect. Iar pentru utilizarea acestor sisteme in medii dificile, precum cel al utilitatilor sau in armata, tot din portofoliul ELKO va putem recomanda tableta Getax UX10, care este o tableta rigidizata ideala pentru o multitudine de sectoare ale industriei, productie, servicii de utilitate publica sau siguranta publica. Pe langa rezistenta deosebita, Getac UX10 asigura si performante de top, care permit profesionistilor sa rezolve sarcini complexe in timp record.

In orice situatie, aveti libertatea de a decide cum veti gestiona dovezile video, protejand in acelasi timp valoarea investitiilor existente. Solutiile de supraveghere purtabile, body worn, pot fi comandate prin canalul de parteneri ELKO Romania, iar mai multe detalii puteti solicita prin email catre: solutii@elko.ro

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovatoare, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de reţea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces, interfoane si sisteme audio complete. Axis are peste 3.800 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Compania Axis a fost fondata in 1984 si are sediul central in Lund, Suedia.

Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul www.axis.com.

Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.

Despre ELKO Group si ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, solutii IT si electronice de consum din regiune, reprezentand peste 400 de producatori. Distribuitorul ofera o gama larga de produse si servicii catre mai mult de 10.000 de companii, producatori de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme in 11 tari din Europa.

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO si este specializata in distributia unei game largi de echipamente si solutii IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, solutii de infrastructura IT si de stocare, solutii de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicatii, solutii smart building si smart city – precum si electronice de consum. Compania comercializeaza produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor sai, companii revanzatoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiecteaza, instaleaza si revand solutii IT, sisteme de comunicatii si supraveghere video), adresand toate canalele de distributie IT & Telecom. Mai multe informatii: www.elko.ro

Ne pregătim de lansarea HUAWEI WATCH 3

Noi beneficii atractive pentru utilizatorii care care se abonează la newsletter-ul magazinului online Huawei Store

 

Huawei Consumer BG se pregătește de lansarea noului HUAWEI WATCH 3 și vine cu oferte avantajoase chiar înainte de lansare, despre care veți afla mai multe în curând. Astfel, până pe data de 22 iunie, cei care se abonează la newsletter-ul de pe www.huaweistore.ro, va primi un voucher în valoare de 50 de lei care poate fi folosit pentru achiziția noului smartwatch, la cel mai bun preț posibil. Voucherul va putea fi aplicat ofertei de lansare a produsului.

HUAWEI WATCH 3, noul smartwatch flagship de la Huawei, redefinește moda la încheietura mâinii. Ceasul dispune de un ecran de sticlă curbat și carcasă din oțel inoxidabil 316L. Acest smartwatch elegant vine cu o coroană nouă ce detectează diferite niveluri de presiune și oferă feedback tactil la atingerea utilizatorului, pentru mai mult confort și o utilizare mai ușoară. În plus, noua serie HUAWEI WATCH 3 permite efectuarea și primirea de apeluri, precum și ascultarea muzicii, partajând numărul de telefon și serviciile de date cu smartphone-ul.

În plus, noua serie HUAWEI WATCH 3 se bucură de o autonomie a bateriei foarte mare, care durează 5 zile în modul inteligent și 21 de zile în modul autonomie ultra-mare pentru HUAWEI WATCH 3 Pro, în timp ce HUAWEI WATCH 3 are o durată de viață a bateriei de 3 zile în modul inteligent și de 14 zile în modul autonomie ultra-mare.

Ericsson Mobility Report: Până la finalul anului 2021, vor exista peste 500 de milioane de abonamente 5G

  • 5G devine, conform așteptărilor, generația de tehnologie mobilă cu cel mai rapid ritm de adopție din istorie, înregistrând o rată de creștere de aproximativ 1 milion de abonamente noi pe zi
  • Piețele din China, America de Nord și cele care fac parte din Consiliul de Cooperare al Golfului sunt pe primele locuri în ceea ce privește numărul de abonați, în timp ce în Europa startul este mai lent
  • Numărul abonamentelor 5G care includ și un dispozitiv compatibil cu această tehnologie a crescut cu 70 de milioane, în primul trimestru al anului 2021, și se estimează că acesta va ajunge la 580 milioane până la sfârșitul anului 2021

Ericsson (NASDAQ: ERIC) anticipează că numărul abonamentelor mobile 5G va depăși 580 milioane, până la sfârșitul anului 2021, în condițiile în care estimările arată că zilnic sunt încheiate 1 milion de astfel de abonamente noi.

Estimarea, care apare în cea de-a 20-a ediție a Ericsson Mobility Report, întărește ideea conform căreia tehnologia 5G devine, conform așteptărilor, generația de tehnologie mobilă cu cel mai rapid ritm de adopție din toate timpurile, anticipându-se că până la finalul anului 2026 vor exista 3,5 miliarde de abonamente 5G, cu o acoperire a zonelor populate de 60%.

Telecommunication tower with 5G cellular network antenna on city background

Totuși, ritmul de adopție variază foarte mult în funcție de regiune – Europa are un start mai lent și rămâne cu mult în spatele piețelor din China, SUA, Coreea, Japonia și al statelor din Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC – Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Oman), în ceea ce privește ritmul implementărilor 5G.

Se anticipează că tehnologia 5G va depăși pragul de un miliard de abonamente cu doi ani mai repede decât tehnologia 4G LTE la momentul ei. Factorii cheie care stau la baza acestui fapt includ angajamentul timpuriu al Chinei față de 5G, precum și disponibilitatea și accesibilitatea crescândă a dispozitivelor 5G comerciale – peste 300 de modele de smartphone-uri 5G au fost deja anunțate sau lansate comercial.

De asemenea, estimările arată că acest avânt comercial al tehnologiei 5G va continua în anii următori, stimulat de rolul sporit al conectivității, ca parte importantă a redresării economice post-COVID-19.

Astfel, potrivit raportului, piețele din nord-estul Asiei ar urma să înregistreze aproximativ 1,4 miliarde de abonamente 5G, până în 2026 (având cea mai mare pondere), în timp ce piețele din America de Nord și din GCC ar urma să înregistreze cea mai mare rată de adopție a abonamentelor 5G, acestea însemnând 84% și respectiv 73% din toate abonamentele mobile din regiunile respective.

Fredrik Jejdling, vicepreședinte executiv și Head of Networks, Ericsson, afirmă: „Cea de-a 20-a ediție a Ericsson Mobility Report arată că am trecut la următoarea etapă în ceea ce privește tehnologia 5G, prin prisma lansărilor accelerate și a extinderii acoperirii pe piețe precum China, SUA și Coreea de Sud. Acum este momentul ca scenariile de utilizare avansate să se materializeze și să livreze beneficiile aduse de 5G. Companiile și societățile se pregătesc pentru o lume post-pandemică, în care digitalizarea alimentată de tehnologia 5G are un rol esențial.”

Traficul de date mobile este generat într-o proporție foarte mare de smartphone-uri și video

Traficul de date continuă să crească de la an la an. La nivel global, traficul de date mobile, cu excepția celui generat de accesul wireless fix (FWA), a depășit 49EB (EB = Exabyte) pe lună, la sfârșitul anului 2020, și se estimează că va crește de aproape 5 ori, pentru a ajunge la 237EB pe lună în anul 2026. Totodată, smartphone-urile, care în prezent realizează 95% din acest trafic, consumă mai multe date ca niciodată. În plus, la nivel global, utilizarea per smartphone depășește, în medie, 10 GB/lună și se estimează că va ajunge la 35 GB/lună până la sfârșitul anului 2026.

Furnizorii de servicii de comunicații 5G sunt primii interesați de soluțiile de FWA

Pandemia COVID-19 accelerează digitalizarea și crește importanța și necesitatea unei conectivități mobile de bandă largă fiabile și de mare viteză. Conform celui mai recent raport, aproape nouă din zece furnizori de servicii de comunicații (CSP) care au lansat servicii 5G au și o ofertă de acces wireless fix (FWA) – 4G și/sau 5G -, chiar și pe piețele cu o adopție ridicată a fibrei optice. Acest lucru este necesar pentru a face față nevoilor ce vor duce la o creștere a traficului FWA care, conform raportului, va ajunge la 64EB, crescând de 7 ori în anul 2026.

Implementările IoT la scară largă devin din ce în ce mai prezente

Se estimează că tehnologiile din sfera IoT – conexiunile NB-IoT și Cat-M (conexiuni de bandă și acoperire limitată, dar cu putere și stabilitate crescută, folosite în sisteme IoT localizate) – vor crește cu aproape 80% în anul 2021, ajungând la aproape 330 de milioane de conexiuni. De asemenea, în anul 2026, acestea ar urma să reprezinte 46% din toate conexiunile celulare IoT.

O privire mai atentă: Consiliul de Cooperare al Golfului

Raportul conține și informații statistice referitoare la piețele din GCC, unde inițiativele digitale sponsorizate de guverne accelerează atât inovația tehnologică, cât și gradul de adopție al tehnologiei 5G. În 2019, statele din GCC au fost printre primele din lume care au lansat servicii comerciale 5G și se estimează că până în anul 2026 acestea vor gestiona un număr total de 62 de milioane de abonamente 5G, înregistrând a doua cea mai mare rată de adopție a tehnologiei 5G la nivel global.

Această ediție a Ericsson Mobility Report include patru articole:

  • T-Mobile urmărește o strategie de tip multi-band
  • Companiile construiesc 5G pe fundația Wireless WAN
  • AI: îmbunătățirea experienței clienților într-o lume 5G complexă
  • Planificarea acoperirii 5G în clădiri: reguli generale, statistici și AI

NOTE PENTRU EDITORI:

URMĂRIȚI-NE:

Abonați-vă la comunicatele de presă Ericsson aici

Abonați-vă la postările de pe blogul Ericsson aici

www.twitter.com/ericsson
www.facebook.com/ericsson
www.linkedin.com/company/ericsson

Despre Ericsson:

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru îmbunătățirea conectivității si a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă domenii precum Rețele (Networks), Soluții pentru Servicii Digitale (Digital Services), Servicii de Externalizare (Managed Services) și Business-uri Emergente (Emerging Business) și este menit să sprijine clienții companiilor în procesul de digitalizare, să sporească eficiența companiilor și să identifice noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile telefoniei și ale conexiunii mobile la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa din New York (NASDAQ), precum și la filiala acesteia – NASDAQ Stockholm. www.ericsson.com

Nokia 110 4G. Tehnologie mai accesibilă ce ridică ștacheta de design pentru telefoanele clasice

Calitatea de construcție dorită, cu un aspect elegant și modern

  • Love it: Conectivitate4G pregatita pentru viitor cu apeluri VoLTE HD pentru o calitate remarcabila
  • Trust it:Plăcut în interior și în exterior, Nokia 110 4G accessibilizează tehnologia cu meniuri imbunatatite si funcție text-to-speech
  • Keep it:Calitatea superioară în industrie a telefoanelor Nokia cu un design modern și reînnoit

Bucuresti, 15 iunie 2021. HMD Globalcompania care deține licența Nokia pentru telefoane, anunță astăzi noul Nokia 110 4G. Acest telefon cu funcție 4G, pregătit pentru viitor, îmbină calitatea excelentă ce caracterizează telefoanele Nokia cu o nouă construcție elegantă și modernă.

Conceput să fie ușor de utilizat și disponibil într-o formă nouă și modernă, Nokia 110 4G este dotat cu caracteristici deosebite. Cu conectivitate 4G, apeluri vocale HD, meniuri îmbunătățite și o suită de aplicații și jocuri, Nokia 110 4G impune un nou standard pieței telefoanelor clasice.

„Nokia 110 4G este despre accesibilitate, un terminal pe care clienții îl vor iubi, pe care se vor putea baza și pe care vor dori să îl păstreze. Moștenirea noastră nordică își spune cuvântul în ceea ce privește design-ul, în timp ce procesul nostru de fabricație recunoscut universal a dat naștere unui telefon cu caracteristici care îl ajută să se evidențieze din mulțime, și cu o durabilitate pe măsură. Am reușit să comprimăm o serie de funcții deosebite într-un telefon disponibil la un preț atât de accesibil pentru ca oricine să poată rămâne conectat, indiferent de bugetul disponibil. În timp ce vechile rețele mobile sunt eliminate treptat la nivel global, capabilitățile 4G ale noului Nokia 110 4G sunt soluția perfectă pentru a păstra legătura cu cei dragi”, a declarat Florian Seiche, CEO, HMD Global.

Calitate în care puteți avea încredere

Toate telefoanele Nokia sunt supuse unui set de teste de calitate și durabilitate neegalate în industrie, iar Nokia 110 4G nu este o excepție. Calitatea sa superioară de construcție încorporează o carcasă texturată, care este în același timp robustă și plăcută la vedere, pentru un finisaj premium. Acest telefon clasic oferă, de asemenea, o baterie puternică amovibilă de 1020 mAh, astfel că este gata să funcționeze ori de câte ori aveți nevoie. Nokia 110 4G este elementul de bază pentru un design superb, atât în interior, cât și în exterior.

Fii mai aproape de cei dragi

Nokia 110 4G, pregătit pentru viitor, ajută ca experiența de a fi conectat cu prietenii și familia să fie cu atât mai plăcută. Cu 4G VoLTE, conversațiile pot fi duse la nivelul următor cu apeluri vocale HD care dau impresia că vă aflați chiar lângă persoana cu care vorbiți. Indiferent cât de departe ați fi, Nokia 110 4G elimină distanța, astfel încât să nu pierdeți nimic.

Butonarea distracției

Divertismentul prin simpla atingere a unui buton se află la baza Nokia 110 4G. Cu o gamă largă de caracteristici, inclusiv jocuri clasice, precum mult-iubitul Șarpe, radio FM atât wireless cât și prin cablu, acces complet la internet, video și MP3 player și spațiu de stocare extensibil (până la 32 GB), acest telefon clasic este soluția dvs. unică pentru a atenua plictiseala.

Nu numai atât, dar prin aplicații ca English with Oxford, puteți să vă reîmprospătați memoria de cuvinte și expresii în engleză cu Nokia 110 4G. Camera principală QVGA face ca Nokia 110 4G să fie cel mai ieftin telefon Nokia 4G cu cameră.

Accesibilitate simplificată

Nokia 110 4G este despre accesibilitate; cu interfața de utilizare îmbunătățită, aveți opțiunea de meniuri mărite, ceea ce face navigarea și mai simplă. De asemenea, cu noua funcție de citire puteți transforma textul în vorbire, astfel încât Nokia 110 4G să poată citi ce faceți pentru a oferi ochilor dvs. o pauză de la ecran.

Uneltele accesibile, cum ar fi lanterna încorporată, sunt perfecte pentru iluminarea împrejurimilor atunci când aveți nevoie. Gama de aplicații Nokia 110 4G alungă plictiseala, iar caracteristicile sale transformă acest telefon într-un instrument multifuncțional.

Preț și disponibilitate

Nokia 110 4G este disponibil în România pe culoarea Negru cu prețul recomandat de 179 RON.

Despre HMD Global

HMD Global Oy („HMD”), cu sediul în Espoo, Finlanda, este producătorul telefoanelor Nokia și serviciilor HMD. Misiunea HMD este de a oferi creativitate accesibilă pentru oricine. HMD creează și furnizează o gamă de smartphone-uri și telefoane clasice, având un portofoliu tot mai extins de servicii inovatoare. Dedicat securității, durabilității și calității, HMD deține licența exclusivă a brand-ului Nokia pentru telefoane, tablete și accesorii. Pentru mai multe informații, accesați www.hmdglobal.com.

Nokia este marcă înregistrată a Nokia Corporation. Qualcomm și Snapdragom sunt mărci înregistrate ale Qualcomm Incorporated. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau al filialelor sale. Google, Google Photos, Android și Android One sunt mărci comerciale ale Google LLC. Toate specificațiile, caracteristicile și alte informații despre produse furnizate pot fi modificate fără notificare prea

Arată ca muzica. Sună ca arta. IKEA introduce noua ramă foto cu boxă WiFi SYMFONISK ca parte a colaborării de lungă durată cu Sonos.

IKEA și Sonos vor să democratizeze muzica și sunetul acasă și să aducă o experiență audio mai bună cât mai multor oameni. Cu noua ramă foto cu boxă WiFi SYMFONISK, oamenii se pot bucura atât de un sunet ce umple camera, cât și de o frumoasă piesă de artă.

Cercetările arată că mulți oameni sunt de părere că muzica este cel mai important ingredient pentru crearea atmosferei potrivite acasă. IKEA și Sonos recunosc importanța sunetului și efectul său pozitiv asupra vieții de acasă.
Astfel, IKEA combină cunoștințele de mobilier pentru casă cu expertiza Sonos în crearea de experiențe sonore și difuzoare de înaltă calitate, iar SYMFONISK îmbină un sunet impresionant cu un design excelent. Fiind succesorul lămpii cu boxă SYMFONISK și a etajerei cu boxă SYMFONISK, care au fost introduse în gama IKEA în 2019, noua ramă foto cu boxă WiFi SYMFONISK servește, de asemenea, drept piesă de artă care se potrivește perfect acasă. Boxa va fi disponibilă în versiunile de culoare alb sau negru, cu fețe interschimbabile pentru a oferi o varietate de look-uri.

„Rama foto cu boxă este ideală pentru economisirea spațiului și poate fi așezată pe perete, asemenea unei adevărate piese de artă, poate fi asortată cu alte lucrări, poate fi pusă pe un raft sau pe podea, ori sprijinită de perete. Fețele interschimbabile facilitează alegerea unui stil care se potrivește individual fiecărei locuințe”, spune Stjepan Begic, Product Developer în cadrul IKEA Suedia. „Ca parte a gamei inteligente IKEA Home, ce se află într-un proces de extindere, această nouă boxă contribuie la ambiția noastră de a le permite celor mai mulți consumatori să se bucure de o viață de zi cu zi mai inteligentă.” adaugă acesta.

„Fiecare boxă SYMFONISK combină experiența audio Sonos cu designul IKEA, în moduri inovatoare, creând produse pe care nicio companie nu le-ar putea crea de una singură”, spune Sara Morris, Principal Product Manager la Sonos. „Designul acustic Sonos face ca difuzorul ramei să sune uimitor, mai ales având în vedere forma atât de compactă, iar conectivitatea prin aplicația Sonos facilitează configurația și utilizarea boxei. Această colaborare pe termen lung continuă să ofere noi idei captivante care să aducă experiențe audio extraordinare, în casele din întreaga lume – așteptăm cu nerăbdare să livrăm împreună cât mai multe produse unice în viitor. ”

Rama foto cu boxă SYMFONISK se conectează prin WiFi și poate fi utilizată ca singura sursă de sunet dintr-o cameră sau poate fi conectată cu alte produse din gama SYMFONISK sau alte produse Sonos. Asemenea produselor anterioare SYMFONSIK, și această nouă boxă face parte din sistemul Sonos, ceea ce înseamnă că ascultătorii se pot conecta la mai mult de 100 de servicii de streaming, precum și la întreaga gamă de produse Sonos. Începând cu 15 iulie 2021, rama foto cu boxă WiFi SYMFONISK va fi disponibilă în magazinele IKEA și pe IKEA.com în Europa și America de Nord – alte regiuni vor urma mai târziu.

Împărtășind același mod de gândire, dar și valori și pasiune pentru produse excepționale, IKEA și Sonos vor continua să se provoace reciproc, pentru a găsi noi soluții pentru a îmbunătăți viața de acasă prin sunet și muzică.

Despre gama SYMFONISK
Gama SYMFONISK include rama foto SYMFONISK cu difuzor WiFi, lampa de masă SYMFONISK cu difuzor WiFi și etajera SYMFONISK cu difuzor WiFi. Toate produsele SYMFONISK sunt compatibile cu gama actuală de produse Sonos și pot fi controlate din aplicația Sonos.

Despre IKEA
IKEA oferă mobilier de casă bine proiectat, funcțional și accesibil, de înaltă calitate, produs cu grijă pentru oameni și mediu. Există mai multe companii cu proprietari diferiți, care lucrează sub marca IKEA, toate împărtășind aceeași viziune: să creeze o viață de zi cu zi mai bună pentru mulți oameni. IKEA a fost fondată în Suedia în 1943.
Despre sistemul de francize IKEA
Retailer-ul IKEA este operat printr-un sistem de francize cu francizați care sunt autorizați să comercializeze și să vândă gama de produse IKEA pe teritoriile geografice specificate. Inter IKEA Systems B.V.este proprietarul conceptului IKEA și al francizorului IKEA la nivel mondial, care atribuie, de asemenea, diferite companii IKEA să dezvolte gama de produse, să furnizeze produse și să ofere soluții de comunicare. Astăzi, 12 grupuri diferite de companii au dreptul să dețină și să opereze canale de vânzare IKEA în cadrul acordurilor de franciză cu Inter IKEA Systems B.V.

Despre Inter IKEA Group
Grupul Inter IKEA include Inter IKEA Systems B.V., IKEA Suedia AB, IKEA Supply AG și IKEA Industry AB. Inter IKEA Holding B.V.este părintele pentru grupul Inter IKEA.

Despre Sonos
Sonos (Nasdaq: SONO) este lider mondial în experiență sonoră. În calitate de inventator multi-room wireless audio, inovația Sonos ajută lumea să asculte orice mai bine, oferindu-le oamenilor acces la conținutul pe care îl iubesc și permițându-le să îl controleze oricum și oriunde doresc. Cunoscut pentru faptul că oferă o experiență sonoră de neegalat, o estetică atentă a designului, simplitatea utilizării și o platformă deschisă, Sonos pune conținutul audio de calitate la dispoziția oricui. Sonos are sediul în Santa Barbara, California. Aflați mai multe pe www.sonos.com.