Peste 400 de precomenzi pentru HUAWEI Mate 30 Pro în România

  • Vârful de gamă a fost lansat deja în Polonia, Austria, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Cehia, Spania și Portugalia
  • Smartphone-ul obține un scor DXOMARK de 121

 HUAWEI anunță 447 de precomenzi realizate de consumatori pentru HUAWEI Mate 30 Pro în România. Cifra depășește cele 100 de produse stabilite inițial, cu câteva zile înainte de finalizarea campaniei. Compania a anunțat că face eforturi pentru suplimentarea precomenzilor.

Între timp, HUAWEI Mate 30 Pro a primit și un scor general DxOMark de 121 pentru sistemul de camere foto, fiind la două puncte distanță de primul loc, ocupat de versiune 5G a aceluiași model și de un punct distanță față de al doilea loc, ocupat tot de un smartphone HUAWEI.

DxOMark, sistemul care evaluează amănunțit calitatea imaginii camerelor smartphone, a anunțat că sistemul integrat cu patru camere al HUAWEI Mate 30 Pro, incluzând camera inovatoare supersensibilă și camera cinematică, ocupă un loc impresonant în scorul general al DxOMark. Prin obținerea acestui scor, vârful de gamă consolidează reputația brandului de lider al fotografiei smartphone.

Sistemul de camere revoluționar al HUAWEI Mate 30 Pro include o cameră supersensibilă de 40 MP, o cameră cinematică de 40 MP, o cameră cu teleobiectiv de 8 MP și o cameră 3D cu senzor de profunzime. Camera cinematică supersensibilă este un sistem de cameră principală dublă, capabilă să realizeze fotografii excelente, inclusiv fotografii ultra-wide de noapte, fotografii cu unghi larg cu HDR+ și fotografii portret cu efect bokeh profesionist.

Camera supersensibilă de 40 MP cu o gamă de culori RYYB este proiectată pentru a atrage mai multă lumină, garantând realizarea de imagini foarte detaliate și clare în condiții de lumină foarte scăzută. Împreună cu un procesor de semnal imagine ISP 5.0, HUAWEI Mate 30 Pro surprinde fotografii și videoclipuri de cea mai înaltă calitate.

Huawei Mate 30 Pro este capabil să realizeze videoclipuri profesionale în tonuri cinematice. Camera cinematică are un senzor mare de 1/1,54 inci, cu ISO maxim de până la 51200, pentru realizarea de videoclipuri ultra slow-motion la 7680 de cadre pe secundă, precum și video 4K ultra-wide time-lapse în lumină scăzută.

De la lansarea seriei Mate 30 mai în luna septembrie, Huawei a redefinit capabilitățile smartphone-ului și i-a determinat pe consumatori să regândească fotografia și videografia.

Noul vârf de gamă este disponibil pentru precomandă, în ediție limitată, începând cu 15 ianuarie, până pe 29 ianuarie. 100 de vârfuri de gamă sunt disponibile pentru România, prima dată de ridicare fiind 1 februarie. La achiziționarea acestora, clienții vor primi și o pereche de Huawei Freebuds 3 cadou.

Modelul care face parte din campanie este HUAWEI Mate 30 Pro 4G Dual SIM,  8GB+256GB, în culoarea Space Silver. Produsul beneficiază de o extra garanție VIP de 6 luni.

Comenzile vor putea fi ridicate doar din București, din magazinele: Huawei Experience Store din Băneasa Shopping City, Huawei Brand Shop AFI Cotroceni, Huawei Customer Service Center București precum și o serie de magazine partenere din Băneasa Shopping City, Promenada Mall, Mega Mall și altele. Toate detaliile sunt disponibile pe pagina de precomandă și pot fi găsite aici: https://consumer.huawei.com/ro/campaign/mate-30-pro-precomanda/.

Noul HUAWEI Mate 30 Pro a fost lansat deja în Polonia, Austria, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Cehia, Spania și Portugalia.

Pentru mai multe informații despre testele DxOMark, accesați site-ul oficial www.dxomark.com.

Motorola devine partener oficial Ducati Corse

fw3eqfewag3erwa4h4ws3eghbr

Motorola anunță colaborarea la nivel global, pe o perioadă de un an, cu Ducati, cel mai recunoscut brand de motociclete din lume. În cadrul parteneriatului, Ducati a prezentat modelul mult așteptat al anului 2020, pe care poate fi văzut și logo-ul Motorola. În plus, piloții Ducati vor avea afișat logo-ul Motorola și pe echipament.

Parteneriatul cu Ducati a fost o decizie strategică pentru creșterea vizibilității brand-urilor Lenovo și Motorola. Francois LaFlamme, CMO Motorola, a declarat că “în urma unora dintre cele mai recente lansări de produs, atenția față de brand și cererea pentru Motorola a crescut tot mai mult. Am observat asta la nivel global, astfel că suntem încântați de vizibilitatea tot mai mare pe care o va atrage acest parteneriat.”

“Suntem foarte bucuroși să începem această colaborare nouă și incitantă cu Motorola, un brand istoric care împărtășește multe valori comune cu Ducati. Între ele enumerăm tehnologia, performanța și design-ul”, a anunțat Paolo Ciabatti, Director Sportiv Ducati Corse.

2020 va fi cu siguranță un an foarte bun atât pentru Motorola, cât și pentru Ducati. “Considerăm că este o aliniere perfectă a două branduri și așteptăm cu nerăbdare să vedem logo-ul Motorola în centrul motociclismului mondial”, a mai adaugat Francois LaFlamme, CMO Motorola.

În cadrul parteneriatului actual, Lenovo va continua să fie principalul partener tehnologic pentru echipa Ducati Corse, atât în circuit, cât și în afara lui.

HEINEKEN LANSEAZĂ RECLAMA TV „NO TIME TO DIE”, CU DANIEL CRAIG

Daniel Craig and HEINEKEN

Heineken® a lansat cea mai recentă reclamă TV James Bond, avându-l ca protagonist pe Daniel Craig. Lansarea precede cel de-al 25-lea film James Bond, No Time to Die, care va avea premiera în luna aprilie a acestui an.

Reclama TV, care va apărea în peste 75 de țări, oferă o perspectivă nouă asupra rolului emblematic James Bond jucat de Daniel Craig, axându-se pe ideea că acesta va fi întotdeauna James Bond în ochii fanilor din întreaga lume. Noua reclamă poate fi urmărită aici.

„Atât James Bond, cât și Heineken® sunt două brand-uri premium, emblematice, care împărtășesc aceleași valori și care atrag comunități numeroase din întreaga lume. Parteneriatul nostru cu James Bond a început în urmă cu mai bine de 20 de ani, timp în care această asociere a evoluat constant. Cea mai recentă campanie pune în scenă tipul de acțiune pe care consumatorii o așteaptă de la o producție Bond, într-o manieră inedită, printr-un twist surprinzător marca Heineken®.”, spune Sharon Annette, Director de marketing HEINEKEN România.

Pe scurt, acțiunea din spot îl are în prim plan pe Daniel Craig care, după ce coboară dintr-un taxi, își dă seama că și-a uitat pașaportul și începe să alerge în urmărirea mașinii. Actorul este recunoscut de către localnici ca fiind James Bond, care îl urmăresc cu sufletul la gură pe toată durata acțiunii, iar, la final, acesta este surprins savurând un Heineken®. Recent, noua reclamă a fost lansată la nivel global.

„Heineken® se bucură de o relație de peste două decenii cu franciza James Bond, acoperind ultimele opt filme. Înainte de lansarea No Time To Die, am vrut să arătăm cum trăiește personajul emblematic Bond dincolo de film – din punctul nostru de vedere, James Bond rămâne mereu același. În plus, la fel ca în cazul celorlalte parteneriate ale noastre, cum ar fi UEFA Champions League și Formula 1, în campanie am dezvoltat un element dedicat Heineken® 0.0% alcool. Această componentă aparte a campaniei, precum și prezentarea opțiunii disponibile pentru consumatori în portofoliul nostru, a creat deja dezbateri media importante.”, a declarat Gianluca Di Tondo, director principal, Global Heineken® Brand.

Conținutul despre Heineken® 0.0% alcool poate fi urmărit aici .

No Time To Die este cel de-al 25-lea film James Bond realizat de EON Productions și va fi lansat la nivel mondial începând cu 2 aprilie 2020 în Marea Britanie, prin Universal Pictures International, și în SUA, pe 10 aprilie, de la Metro Goldwyn Mayer Studios prin United Artists Releasing.

Întrebări pentru presă: David.Pugh@heineken.com

Despre HEINEKEN:

HEINEKEN este producătorul de bere cu cea mai mare prezență la nivel internațional. Este cel mai important dezvoltator și comerciant de branduri premium de bere și cidru. Condus de brandul Heineken®, Grupul are un portofoliu de peste 300 de specialități internaționale, regionale și locale de bere și cidru. Angajamentul nostru este prezent în inovație, investiții de brand pe termen lung, acțiuni disciplinate de vânzare și gestionare concentrată a costurilor. Prin „Brewing a Better World”, sustenabilitatea este integrată în afacere.

HEINEKEN are o amprentă geografică echilibrată, cu poziții de conducere atât pe piețele dezvoltate, cât și pe cele în curs de dezvoltare. Avem peste 85.000 de angajați și operăm fabrici de bere, malț, cidru și alte instalații de producție în peste 70 de țări. Heineken N.V. și Heineken Holding N.V. au acțiuni comerciale la Euronext din Amsterdam. Prețurile pentru acțiunile obișnuite pot fi accesate pe Bloomberg sub simbolurile HEIA NA și HEIO NA și pe Reuters sub HEIN.AS și HEIO.AS. HEINEKEN are două programe sponsorizate de nivel 1 American Depositary Receipt (ADR): Heineken N.V. (OTCQX: HEINY) și Heineken Holding N.V. (OTCQX: HKHHY).

Descoperiți cele mai recente informații pe site-ul HEINEKEN: www.theHEINEKENcompany.com și urmăriți-ne pe Twitter via @HEINEKENCorp.

Despre EON Productions

Eon Productions Limited si Danjaq LLC aparțin în întregime familiei Broccoli/Wilson. Danjaq este compania americană care deține în co-proprietate cu Metro Goldwyn Mayer Studios drepturile de autor pentru filmele James Bond și dreptul de a produce viitoarele filme James Bond. EON Productions, afiliată Danjaq, este o companie britanică de producție care a realizat filmele James Bond din 1962 până în prezent. Împreună cu Danjaq, controlează activitățile comerciale la nivel global. Cel de-al 25-lea film 007, No Time To Die, se află în prezent în post-producție. Pentru mai multe informații, vizitați 007.com.

Despre Metro Goldwyn Mayer

Metro-Goldwyn-Mayer (MGM) este o companie lider în divertisment, axată pe producția și distribuția de filme și conținut de televiziune la nivel global. Compania deține una dintre cele mai vaste arhive de film premium și programe de televiziune din lume, precum și rețeaua premium de televiziune plătită EPIX, disponibilă în SUA prin cablu, satelit, distribuitori de servicii de telecomunicații și digitale. În plus, MGM deține acțiuni în numeroase canale de televiziune, platforme digitale și societăți interactive, și produce conținut scurt premium pentru distribuire. Pentru mai multe informații, vizitați www.mgm.com.

Gerhard Steidl a câștigat premiul Outstanding Contribution to Photography la Sony World Photography Awards 2020

World Photography Organisation a anunțat că editorul și publicistul Gerhard Steidl este câștigătorul premiului Outstanding Contribution to Photography 2020, din cadrul Sony World Photography Awards. Este pentru prima dată în istoria competiției când această distincție este acordată unei persoane care nu este fotograf profesionist. Steidl va fi premiat în cadrul ceremoniei care va avea loc la Londra pe 16 aprilie pentru toată munca depusă în colaborare cu fotografii din toată lumea și pentru impactul major pe care l-a avut în ceea ce privește publicarea albumelor și lucrărilor lor.

Înființată în 1968, editura lui Steidl și-a lansat propriul program de publicare de albume foto în 1996 și, în doar câțiva ani, a evoluat către ceea ce este și astăzi: un brand puternic ce oferă cea mai extinsă selecție de fotografie contemporană, la nivel mondial. Catalogul său remarcabil de albume include profesioniști renumiți printre care și Joel Sternfeld, Nan Goldin, Bruce Davidson, Robert Frank, Berenice Abbott, Robert Adams, Henri Cartier-Bresson, Karl Lagerfeld și Jurgen Teller. Publicațiile sale cuprind întreaga istorie a fotografiei, de la precursorii acestei arte și până la fotografi de top din zilele noastre, reprezentând spectre diverse ale expresiei fotografice – de la artă și modă, la fotografie documentară și urbană.

ONE LOVE, ONE BOOK: STEIDL BOOK CULTURE. THE PHOTOBOOK AS MULTIPLE

Pentru a celebra realizările sale, în cadrul expoziției Sony World Photography Awards 2020 de la Londra, găzduită de celebra Somerset House, va fi proiectat un video care surprinde procesul utilizat de Steidl pentru realizarea unui album, dar și imagini cu 80 dintre cele mai cunoscute publicații ale sale.

Numită „One Love, One Book: Steidl Book Culture. The Photobook as Multiple”, inițiativa pune în valoare opera lui Gerhard Steidl printr-o serie de expuneri multiple, în care mai multe obiecte identice realizate de un artist devin accesibile publicului larg la un preț avantajos. De asemenea, un eveniment special în colaborare cu David Company va avea loc în timpul expoziției: prin Ask Steidl Any Dumb Question About Making a Book (Pune-i lui Steidl orice întrebare stupidă legată de procesul de realizare a unei cărți) vizitatorii vor fi invitați să participe la o secțiune de Q&A cu editorul premiat.

Dezvoltând mai departe ideea de obiect de artă democratic, Gerhard Steidl a conceput această expoziție ca un mijloc de comunicare a viziunii și expertizei sale. Spațiul de expoziție va arăta ca un workshop vizual, împărțit în patru secțiuni: Artist, Concept, Design și Print. Fiecare obiect expus va fi însoțit de un comentariu amănunțit care are rolul de a le oferi vizitatorilor detalii din cultura dezvoltată de Steidl și un ghid care arată pas cu pas felul în care se realizează un album foto în stilul său, de la corespondența inițială cu artistul și deliberările editoriale, până la exemple concrete ale variatelor elemente tehnice, precum fonturi, hârtie și materiale de compoziție.

Lucrările principale vor fi The Japanese Box (2001): publicată într-o ediție Steidl 7L, o colaborare între Karl Lagerfeld și Gerhard Steidl, această cutie neagră lăcuită dedicată colecționarilor conține re-imprimări în facsimil pentru șase publicații fotografice din perioada Provoke. O altă publicație din ediția 7L care va fi expusă este Interview: The Crystal Ball of Pop Culture (2004) de Andy Warhol, un facsimil în șapte volume a celor mai bune numere din faimoasa revistă Interview, fondată de Andy Warhol, toate asamblate într-un trolley realizat manual din lemn.

În afară de publicațiile menționate, Steidl va expune și o selecție de fotografii ale unor artiști alături de care a cultivat relații solide, de lungă durată, inclusiv imagini în exclusivitate realizate de autorul câștigător al Premiului Nobel, Orhan Pamuk, ce vor fi incluse în noul său volum fotografic numit Orange (2020.). Cartea cuprinde imagini de pe străzile și aleile neglijate ale Instanbulului, toate inundate de lumina portocalie și caldă a vechilor felinare, care încep să dispară din oraș, în favoarea iluminatului modern caracterizat de lumina albă. De asemenea, vor fi expuse și fotografii realizate de Dayanita Singh pentru Museum Bhavan (2017), o expoziție dedicată călătoriilor în care imaginile sunt poziționate pe structuri flexibile din lemn și pot fi schimbate în funcție de viziunea de moment a artistului. O versiune în miniatură a expoziției a fost realizată de Steidl pe formatul unei cărți, construind astfel nouă „muzee” individuale pe care vizitatorii să le poată instala și asambla așa cum doresc, chiar în propriile locuințe.

Alături de fotografiile lui Singh și Pamuk, vor fi expuse și imagini din cartea regizorului spaniol Carlos Saura Vanished Spain (2016), realizate în timpul călătoriei lui Saura prin Andaluzia și Spania centrală în anii 1950. Această colecție spectaculoasă de piesaje, coride și felii de viață autentice urmărește să contrazică imaginea propagandistă a regimului Franco și să arate adevărata Spanie. De asemenea, expoziția va include și câteva fotografii în gelatină cu particule de argint realizate de  Ed Ruscha pentru cartea On the Road (2009), în care romanul clasic al lui Jack Kerouac este însoțit de ilustrații alb-negru pe care Ruscha fie le-a realizat el însuși, fie le-a obținut din partea altor artiști fotografici, fie le-a selectat în așa fel încât să surprindă îndeaproape detaliile și sentimentele descrise de autor.

„Sunt onorat să fiu laureatul premiului Outstanding Contribution to Photography 2020. Ca editor și publicist, unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la albumele foto este acela că ele reprezintă un mediu democratic, că duc fotografiile către un public mai larg. Astfel, sunt extrem de încântat de realizarea expoziției One Love, One Book: Steidl Book Culture. The Photobook as Multiple la Somerset House. Este o ocazie excelentă pentru a expune unele dintre cele mai ambițioase albume ale noastre, pentru a împărtăși câteva dintre secretele acestei industrii și, sper eu, și pentru a inspira viitoarea generație de editori”, a declarat Gerhard Steidl.

DESPRE SONY WORLD PHOTOGRAPHY AWARDS

Produsă de World Photography Organisation, competiția internațională Sony World Photography Awards este una dintre cele mai importante evenimente din calendarul fotografic global. Aflată la a 13-a ediție, expoziția cu intrare liberă reprezintă o voce a fotografiei mondiale și oferă o incursiune vitală în fotografia contemporană. Atât pentru artiștii deja consacrați, cât și pentru cei aflați la început de drum, competiția oferă oportunități de expunere a lucrărilor lor, la scară mondială. Premiile recunosc și cei mai influenți artiști care lucrează în acest mediu, datorită distincției Outstanding Contribution to Photography, iar printre laureații de până acum se numără Martin Parr, William Eggleston și Nadav Kander. Premiile pun în valoare munca fotografilor câștigători și a celor aflați pe lista scurtă în cadrul unei prestigioase expoziții anuale care are lor la Somerset House din Londra. Pentru rezervarea de bilete, vizitați worldphoto.org/sony-world-photography-awards-exhibition.

DESPRE WORLD PHOTOGRAPHY ORGANISATION

Organizația Mondială a Fotografiei este o platformă globală pentru inițiativele din lumea fotografiei. Activând în peste 180 de țări, scopul organizației este acela de a ridica nivelul de conversație în acest domeniu celebrând cele mai bune imagini și cei mai buni fotografi din lume. Organizația se remarcă prin crearea relațiilor pe termen lung cu fotografii, dar și cu partenerii de marcă din industrie. World Photography Organisation găzduiește un număr mare de evenimente anuale, precum: Sony World Photography Awards, cea mai mare competiție de fotografie din lume, dar și PHOTOFAIRS, International Art Fairs Dedicated to Photography. Pentru mai multe detalii accesați www.worldphoto.org

DESPRE SONY CORPORATION

Sony Corporation este o companie din domeniul divertismentului cu o fundație solidă în domeniul tehnologiei. De la jocuri și servicii de rețea la muzică, imagini, electronice, semiconductori și servicii financiare, scopul companiei Sony este acela de a aduce emoție, prin puterea creativității și a tehnologiei. Pentru mai multe informații vizitați http://www.sony.net/

DESPRE SONY IMAGING PRODUCTS & SOLUTIONS INC.

Este o subsidiară deținută integral de Sony Corporation, responsabilă pentru produsele din categoria digital imaging și pentru soluțiile de business, de la camerele dedicate segmentului consumer, soluții cu focus pe produse broadcast și pentru uz profesional, până la soluții realizate pentru domeniul medical.

DESPRE STEIDL PUBLISHERS

Steidl este o instituție renumită pentru publicarea de literatură, non-ficțiune și albume foto. Printre fotografii, artiștii și experții în imprimarea de înaltă calitate, Steidl Publishers se bucură de renume internațional. În parte și datorită structurii unice a Steidl, acolo unde toții pașii procesului de producție au loc sub același acoperiș – de la concepere, până la editarea imaginilor, de la design și pre-producție, la marketing și imprimarea cu propriile mijloace ale Steidl. Această abordare a determinat acumularea de experiență în toate aspectele realizării de volume, dar și un grad ridicat de flexibilitate. Unică pentru acest flux de muncă este implicarea atentă a fotografilor și artiștilor în fiecare etapă a procesului. Fiecare carte Steidl poate fi distinsă de cealaltă prin designul și materialele sale individuale. Gerhard Steidl se bazează pe pasiunea sa pentru hârtie, deja celebră, pentru a alege personal stocul dedicat imprimării și coperta pentru fiecare titlu, ținând sub supraveghere, în același timp, toți pașii producției, de la layout, la imprimare – fiecare carte trece, practic, prin mâinile sale.

De-a lungul timpului, Steidl de pe Düstere Strasse 4 din Göttingen a devenit una dintre cele mai faimoase imprimerii din comunitatea internațională. Indiferent că este vorba despre literatură, artă sau modă, scopul Steidl este acela de împlini visurile artiștilor și ale autorilor și de a crea artă sub forma unei cărți. Steidl Publishers a fost întotdeauna deținută, condusă și modelată de Gerhard Steidl. Acesta și-a început cariera printând postere și multiples (printre alții, pentru Joseph Beuys și Klaus Staeck); în 1972 a fost publicat primul volum Steidl de non-ficțiune, iar la începutul anilor 1980 au urmat titluri selectate din literatură, artă și fotografie. În 1996, Steidl a început primul său program de realizare a albumelor foto, care, în doar câțiva ani, a evoluat către cea mai extinsă listă specializată în fotografie, Steidl.de

LISTING INFORMATION

TITLU: Sony World Photography Awards 2020

LOCAȚIE: Somerset House, Londra, WC2R 1LA

DATE: 17 aprilie – 4 mai 2020

PROGRAM: Luni – Vineri, 10am-9pm / Sâmbătă – Duminică, 10am-8pm

Pentru servicii funerare apeleaza la specialisti

Pentru servicii funerare apeleaza la specialisti

Nu stiu cati dintre voi au trecut prin probleme ce aparent nu aveau nici o rezolvare, dar cu siguranta după lungi cautari ati reușit sa gasiti cea mai buna solutie pentru voi. Indiferent de toate acele lucruri care s-au tot spus in jurul vostru, voi nu trebuie sa va faceti nici un fel de griji. Si nu pentru ca oricum veti scăpa de toate acestea, ci pentru ca intotdeauna veti alege tot ce este mai bun pentru voi.

Stim ca fiecare lucru in parte are un pret, cu atat mai mult inmormantarile, daca avem in vedere ca unele dintre ele sunt mult mai dificile decat voi ati crezut. In alta ordine de idei, cel mai bun lucru pe care il puteți face este sa va pastrati calmul si in acelasi timp sa cautati cele mai bune solutii pentru voi. Iar in acest context, daca veti incerca sa faceti o selectie a informatiilor veti observa ca veti ajunge la cei mai buni specialisti.

Cu toate ca de foarte multe ori avem tendinta sa spunem ca ne descurcam singuri, avand in vedere toate ritualurile respectivei inmormantari s-ar putea sa va simtiti coplesiti de toate acestea. Nu e ca in acel moment cand stii ca ai ceva de realizat urgent, ba dimpotriva stresul este mult mai mare. Si asta pentru ca nu trebuie sa glumim cu lucrurile serioase.

Dar puteti scapa de acest stres imens, daca veti hotari sa contactati firma de pompe funebre Ciorogarla. Astfel veti avea siguranta ca toate lucrurile legate de inmormantare si toate ritualurile acesteia vor fi respectate si totodata îndeplinite. Deoarece numai o firma care se respecta iti poate oferi cele mai bune servicii si in afara de asta sa aiba preturi accesibile, dar sa va ofere si garantia calitatii.

Si pana la urma este mult mai benefic sa ceri sprijin si ajutor unor specialisti, decat sa incerci tu sa rezolvi o astfel de situatie si sa observi ca toate lucrurile merg prost si se complica. Nu putem face prea multe lucruri deodata, dar cu siguranta ne putem informa si alege cele mai bune servicii de pompe funebre. Pentru ca informatia intotdeauna iti poate aduce numai lucruri care sunt benefice pentru tine, pentru apropiati, dar si pentru situatiile in care te gasesti.

https://www.funerare-ieftine.ro/

Samsung reinventează îngrijirea hainelor cu AirDresser, un nou aparat inovator care reîmprospătează și igienizează îmbrăcămintea fără a fi nevoie de spălare

Îmbinând designul contemporan cu tehnologia inovatoare, AirDresser elimină mirosurile și cutele, oferind o soluție eficientă și economică de îngrijire a hainelor

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat lansarea globală a lui AirDresser pe piețele din întreaga lume, inclusiv UK și Rusia. Cea mai recentă inovație de la Samsung special gândită pentru a ușura munca domestică folosește aer și aburi puternici pentru a îndepărta praful și germenii, împrospătând și igienienizând hainele în același timp, oferindu-le o îngrijire delicată și convenabilă.

Samsung vine în întâmpinarea stilului de viață modern și ajută utilizatorii să regândească felul în care au grijă de garderoba lor, oferindu-le mai mult timp liber pentru ceea ce contează cu adevărat pentru ei. AirDresser este răspunsul Samsung la cererea utilizatorilor pentru electrocasnice cu performanțe mai dinamice, venind cu o soluție ușoară și eficientă care răspunde nevoilor utilizatorilor de a avea haine curate, proaspete, fără bacterii, bine îngrijite“, declară Jennifer Song, Vice President of the Digital Appliances Business at Samsung Electronics.

Împrospătare completă a hainelor

Odată ce piesa de îmbrăcăminte este agățată în interiorul lui Air Dresser, utilizatorul poate iniția ciclul, așteptând ca sistemul să își desfășoare cursul: Jet Air and Air Hangers eliberează un aer puternic pentru a elimina praful impregnat în țesătură, cu un zgomot minim, astfel încât poate fi folosit oriunde în casă, inclusiv în dormitor.

Apoi, JetSteam igienizează hainele pentru a înlătura bacteriile, virușii și alergenii*. Infuzând adânc în țesătură aburi cu temperatură ridicată, JetSteam este instrumentul perfect pentru sterilizarea de rutină a hainelor și a altor obiecte de uz casnic, precum lenjeria și jucăriile din material delicat.

AirDresser_1

AirDresser folosește funcția de dezodorizare pentru a reîmprospăta hainele, descompunând particulele care provoacă mirosurile neplăcute cauzate de transpirație, tutun și diverse alimente. Tehnologia Self Clean dezumidifică, igienizează și dezodorizează interiorul AirDresser fără a fi nevoie de detergenți duri, doar prin curățarea ce îmbină căldura, aerul și aburii. Acesta avertizează utilizatorii ori de câte ori are nevoie de curățare, la fiecare 40 de cicluri.

Îngrijește-ți garderoba corespunzător

AirDresser asigură o îngrijire delicată hainelor, crescând durata de viață a acestora, pentru că hainele vor fi spălate în acest fel mai rar, prevenind astfel deteriorarea țesăturilor. Funția Heatpump Drying usucă hainele la temperatură scăzută, reducând la minimum deteriorarea provocată de căldură. Cu funcția Wrinkle Care, AirDresser netezește cutele fără să fie nevoie de călcare, folosind o combinație de aburi și aer care relaxează țesăturile.

AirDresser curăță inclusiv materiale delicate, precum blana, care necesită de obicei servicii profesionale. Ciclul de îngrijire a blănurilor dezumidifică 90% din umiditatea prinsă în blană, mărindu-i volumul cu 78%, ajutând la menținerea stării inițiale, prelungindu-i astfel durata de viață.** În AirDresser pot fi curățate articole din blană, inclusiv paltoane și șaluri, păstrându-le textura și culoarea inițială pentru mai mult timp.

Air Dresser asigură condiții optime chiar și pentru hainele din exterior. Funcția de dezumidificare atrage aerul din cameră și extrage umiditatea din acesta.

AirDresser_2

Economisești timp și bani

AirDresser ajută utilizatorii să economisească timp și bani, prin integrarea lui în rutina zilnică. De exemplu, un proces complet de spălare și uscare cu unul sau două articole per ciclu sau apelarea la servicii de curățătorie nu sunt eficiente din punct de vedere timp și costuri implicate. Așadar, să folosești JetSteam pentru igienizarea și dezodorizarea hainelor înseamnă că vei obține una sau mai multe purtări înainte de spălare. Jet Air și Air Hangers îndepărtează rapid praful de pe haine, astfel încât poți să porți același outfit de mai multe ori fără să îți faci griji pentru eventualele mirosuri. Funcția Heatpump Drying reduce timpul de uscare cu o metodă mai eficientă de transfer de căldură.

Cu funcțiile AI pe care le oferă SmartThings, te poți bucura de o mai bună îngrijire a îmbrăcămintei și de o întreținere mai ușoară. Home Care Wizard identifică problemele și identifică un serviciu de depanare, în timp ce My Closet stochează detalii despre hainele tale și sugerează dacă și când ar trebui să le cureți.

 O viață mai bogată

Combinând tehnologia cu designul modern, AirDresser oferă un cadru elegant, care se integrează perfect în orice locuință. Pe modul silențios, AirDresser poate fi folosit peste noapte fără a deranja somnul și, pentru un plus de confort, dispune de containere de apă portabile pentru abur în partea de jos, deci nu necesită alimentare cu apă sau sistem de drenare. Acest lucru înseamnă de asemenea că unitatea poate fi instalată cu ușurință oriunde consideră utilizatorul că se potrivește mai bine. AirDresser permite utilizatorilor să-și împrospăteze hainele în fiecare zi în confortul propriei case.

Pentru mai multe informații despre AirDresser, vă vizitează Samsung.com.

* Elimină: 1) 99,9% din 4 virusuri (Adenovirus, gripă, Corona Virus și Herpesvirus) pe baza testării efectuate de Laboratorul de Știință Preclinică, Colegiul de Farmacie, Universitatea din Coreea. 2) 100% din acarienii din casă, pe baza testării prin certificarea Intertek / BAF folosind un curs de sterilizare timp de 112 minute. 3) 99% din gazele provocatoare de miros (acid izo-valeric: transpirație, 4-Etenil piridină: tutun, Valeraldehidă: alimente, de exemplu, din carne la grătar și Tetracloretilenă: curățare uscată), bazate pe testarea de către Intertek folosind un curs normal. 4) 99% din substanțele nocive (percloretilenă) pe baza testării de către Intertek folosind un curs normal. Rezultatele individuale pot varia în funcție de situația de utilizare reală.

** Pe baza testării efectuate de Intertek, folosind ciclul de blană pe un strat de Mink. Rezultatele pot varia în funcție de condițiile de mediu și de elementele individuale.

AirDresser_3

Un accesoriu care nu poate lipsi din masina ta!

Cand pornesti la drum cu masina sunt multe accesorii care nu pot sa iti lipseasca din portbagaj, iar un redresor auto este unul dintre acele lucruri. Magazinul e-acumulatori.ro are o multime de redresoare auto la preturi pentru toate bugetele.

Un redresor auto este un dispozitiv electric care transforma curentul alternativ in curent continuu. Procedeul poarta numele de redresare. Orice sofer responsabil ar trebui sa aiba in garaj un redresor auto, acesta fiind util atunci cand temperaturile cu minus duc la descarcarea bateriei.

Fiind util mai ales in anotimpul rece, redresorul te poate salva atunci cand nimeni nu este in preajma pentru a-ti oferi o incarcare a bateriei auto.

Pentru a nu utiliza incorect acest echipament, cel mai bine este sa acorzi atentie instructiunilor venite din partea producatorilor si a comerciantilor. In functie de model si de bateria auto, exista mai multe sfaturi folositoare pe care ar trebui sa le urmezi.

Iata cateva idei generale de utilizare a unui redresor auto:

Atunci cand e necesar sa redresezi bateria, trebuie sa demontezi acumulatorul auto, avand grija sa nu atingi clemele de partile metalice ale caroseriei (altfel risti sa provoci scurtcircuite). Este indicat sa scoti intai clema bornei +.

Redresorul poate avea mai multe pozitii de incarcare. El trebuie fixat in functie de recomandarea producatorului.

Urmeaza sa pui redresorul in priza sau il cuplezi la o sursa de energie. Fixeaza cu grija bornele la clestii corespunzatori ai redresorului (– la – si + la +), pe rand, tinand clestii de partea izolata.

Cand acumulatorul este incarcat, se scot pe rand clestii acelui redresor auto, tinandu-i de partea izolata, apoi se scoate redresorul din priza.

Apoi monteaza bateria pe masina (este obligatoriu ca ultima sa fie montata borna +). Verifica contactele astfel incat sa fie ferme.

Un produs foarte bun din aceasta categorie se numeste GYS Batium 7-12 si poate fi achizitionat de pe site-ul e-acumulatori.ro! GYS Batium 7-12 este un incarcator inteligent automat cu un microprocesor care analizeaza in mod constant starea bateriei si reglementeaza incarcarea in functie de nevoile bateriei. Acest incarcator are un timp de incarcare de 50% mai scurt, comparativ cu un incarcator traditional. Batium asigura o incarcare foarte rapida si in conditii de siguranta prin furnizarea unui curent mediu constant in timpul fazei de impuls.

Acest acumulator este usor de folosit, deoarece toate instructiunile vin odata cu produsul si este usor de depozitat in portbagajul autovehicolului. Cu GYS Batium 7-12 niciun sofer nu va mai ramane cu bateria descarcata, deoarece acest redresor este facut sa reziste si sa actioneze rapid!

Daca o baterie auto necesita redresare, trebuie sa existe un motiv pentru aceasta. Daca nu am circulat cu masina o perioada, daca am circulat numai pe distante scurte, daca am uitat farurile sau pozitiile aprinse, daca aseara pisica s-a jucat pe masina si a pornit alarma de cincizeci de ori, daca am ascultat timp de cateva ore bune muzica cu motorul oprit sau daca am facut niste reglaje din cauza carora a trebuit sa dam multe chei, ideea redresarii este una buna.

Beneficiile unui sistem de panouri fotovoltaice pentru o casa de vacanta

Din ce in ce mai multe persoane aleg sa isi monteze sisteme de panouri fotovoltaice pe acoperisul casei in care locuiesc pentru a contribui in mod direct la protectia mediului. Iar acesta este un lucru foarte bun, avand in vedere efectele devastatoare ale incalzirii globale. Panourile fotovoltaice nu sunt eficiente doar in cazul in care sunt montate pe case in care se locuieste pe tot parcursul anului. Acestea ofera foarte multe beneficii si cand sunt instalate pe case de vacanta din diverse locatii.

Sunt multe persoane, mai ales la noi in tara, care detin case de vacanta la munte. In aceste zone este destul de greu sa beneficiezi de electricitate furnizata de reteaua nationala. Acesta este unul dintre cazurile in care instalarea unul sistem de panouri fotovoltaice off grid te va ajuta sa ai energia electrica necesara perioadei pe care o vei petrece la cabana.

Sistemele de panouri fotovoltaice off grid sunt acele tipuri de panouri care functioneaza fara sa fie legate la reteaua nationala. Acestea sunt montate pe acoperisul casei si vin insotite de baterii care stocheaza energia electrica generata. Sistemele off grid, functioneaza la fel ca si cele on grid, singura diferenta fiind faptul ca sistemele on grid sunt legate la reteaua nationala. Iar in cazul acestora, in momentul in care energia electrica generata de panouri este consumata, beneficiarul primeste energie automat de la reteaua nationala.

In ceea ce priveste sistemele de panouri fotovoltaice off grid, acestea nefiind legate la retea ai posibilitatea sa consumi doar energia inmagazinata in baterii. Pe parcursul intregii zile, panourile inmagazineaza energia primita de la soare, si o stocheaza. Iar in momentul in care tu ai nevoie sa folosesti un aparat care functioneaza cu energie electrica, bateria va furniza acea energie.

Unul dintre avantajele semnificative ale sistemului de panouri fotovoltaice off grid este faptul ca acesta functioneaza si iti furnizeaza necesarul de energie fara a fi legat la reteaua nationala. Astfel, ai posibilitatea sa ai curent electric in orice colt al tarii, fara sa fii nevoit sa platesti pentru a aduce cablurile din retea pana aproape de casa ta de vacanta.

In cazul in care ai o casa de vacanta la munte, va trebui sa te asiguri ca in jurul casei sau in jurul locului unde urmeaza sa fie montate panourile nu sunt copaci inalti, care sa tina umbra acestora. La fel ca si panourile on grid, si panourile off grid functioneaza cu ajutorul luminii solare si nu cu ajutorul caldurii emanate de acesta. Ceea ce inseama ca este indicat sa fie montate pe partea pe care soarele bate cea mai lunga perioada a zilei. Si de asemenea este indicat sa nu fie in jurul sistemului copaci sau alte obiecte care sa le tina umbra.

In cazul in care ai si tu o casa de vacanta si cauti o sursa alternativa de energie elctrica, achizitioneaza cu incredere un sistem de panouri fotovoltaice off grid. Cu ajutorul unui asemenea sistem vei putea sa beneficiezi de energie electrica indiferent de locul in care se afla casa ta de vacanta.

Philips lanseză monitorul perfect pentru profesioniștii atenți la mediul înconjurător

 image005

Amsterdam, 20 ianuarie 2020 – MMD lansează monitorul LCD Philips 243B9. Echipat cu un docking station USB-C, porturi USB 3.2 de mare viteză și un ecran cu o rezoluție Full HD 1920×1080 cu tehnologie IPS, monitorul de 24 inchi este conceput să îmbunătățească productivitate la locul de muncă. Confortul utilizatorului este oferit de o baza reglabilă SmartErgo, funcția PowerSensor economisește energie electrică iar ambalajul monitorului este realizat 100% din materiale reciclate.

Conectivitate simplă

Proiectat pentru a fi simplu și ușor de folosit, Philips 243B9 oferă viteza și flexibilitatea conectorului USB-C cu posibiliatatea de încărcare. Cu un singur conector reversibil și subțire utilizatorii își pot încărca laptopul compatibil, pot viziona videoclipuri și pot transfera date la o super-viteză. Acest monitor este compatibil HDMI, ceea ce înseamnă că utilizatorii se pot bucura de video și audio de înaltă calitate transmise pe un singur cablu din surse AV, inclusiv playere DVD, camere video și PC-uri.

image006

Confort în utilizare

Philips 243B9 este echipat cu mai multe tehnologii pentru a asigura o calitate maximă a imaginii. Tehnologia IPS oferă unghiuri de vizualizare extrem de largi, imagini clare si luminoase. Iar datorită modului LowBlue, utilizatorii sunt protejați de lumina albastră ce dăunează ochilor. Philips 243B9 este echipat și cu o bază reglabilă SmartErgo, care oferă confort sporit, precum și management-ul integrat al cablurilor.

Prietenos cu mediul înconjurător

Pe lângă confortabil, performant și flexib, Philips 243B9 este eficient din punct de vedere energetic și respectă mai multe standarde și certificări de mediu, inclusiv EnergyStar 7.0, TCO Edge și RoHS. Un senzor de alimentare încorporat detectează automat prezența utilizatorului și ajustează în mod corespunzător luminozitatea monitorului pentru o monitorizare mai lungă a vieții și economiei de energie de până la 80%, în timp ce comutatorul de alimentare Zero nu consumă energie și reduce și mai mult amprenta de carbon a monitorului. Dispunând de carcasă fără PVC / BFR și fără mercur și plumb, Philips 243B9 folosește, de asemenea, 85% plastic reciclat post-consum și 100% material reciclabil.

Smart, flexibil și durabil, monitorul Philips 243B9 va fi disponibil din ianuarie 2020 la un preș recomandat de 1019 Lei.

243B9_b

Tip de ecran LCD: Tehnologie IPS

Tip de iluminare de fundal: Sistem W-LED

Dimensiune ecran: 23,8 inch / 60,5 cm

Tratamentul ecranului: Antireflex, 3H, opacitate de 25 %

Zonă vizualizare efectivă: 527 (H) x 296,5 (V)

Raport lungime/lăţime: 16:9

Rezoluţie maximă: 1920 x 1080 la 75 Hz*

Densitate pixeli: 93 PPI

Timp de răspuns (nominal): 4 ms (gri la gri)*

Luminozitate: 250  cd/m²

Raport de contrast (nominal):1000:1

SmartContrast: 50.000.000:1

Distanţă între pixeli: 0,275 x 0,275 mm

Unghi de vizionare: 178º (O) / 178º (V)

Caracteristici superioare imagine: SmartImage

Culori afişaj: 16,7 M

Gamă de culori (tipică): NTSC 90 %*, sRGB 104 %*

Frecvenţă de scanare: 30 – 85 kHz (H)/48 – 75 Hz (V)

sRGB: Da

Stabilizator de imagine: Da

Mod LowBlue: Da

EasyRead:Da

Sincronizare adaptive: Da

Mai multe informații despre monitoarele Philips: https://www.philips.co.uk/c-m-pc/monitors

ATEN colaboreaza cu Bosch pentru dezvoltarea unor noi tehnologii pentru sedinte

 ATEN_logo_blueLOGO BOSCH

20 ianuarie 2020 – ATEN International, lider mondial in solutii de conectivitate AV/IT si sisteme complete de administrare, a anuntat ca produsele sale Pro AV si KVM vor beneficia de integrare cu sistemul de conferinta Bosch Digital Congress Network (DCN), pentru a permite dezvoltarea solutiilor personalizate de care au nevoie companiile moderne in procesul de dezvoltare. Prin control, partajare de date, administrare Pro AV, sedintele pot fi optimizate, imbunatatind in acest fel competitivitatea unei companii.

Odata cu patrunderea in era datelor si a fragmentarii informatiei, companiile vor fi nevoite sa isi imbunatateasca viteza de reactie si nivelul de calitate pentru a putea face fata unei concurente tot mai dinamice. In acest context, o sedinta care poate accelera luarea unor decizii si imbunatati eficienta echipei poate deveni cheia catre succes.

ATEN_TotalCtrlRoomSol

ATEN se axeaza pe solutii inteligente de control si a dezvoltat o serie de sisteme de control, precum VK2100, modelul compact VK1100, solutia de extindere cu 4 porturi seriale VK224 si solutia software de configurare VK6000, pentru a asigura integrarea cu toate tipurile de echipamente AV pentru sedinte. Din dorinta de a satisface mai bine nevoia clientilor de solutii inteligente de control al sedintelor, ATEN a decis sa colaboreze cu Bosch, care detine o pozitie de lider pe piata aplicatiilor pentru sedinte destinate mediului de afaceri. Sistemele Bosch sunt apreciate mult in industrie, performantele lor excelente putand imbunatati semnificativ eficienta si fluiditatea comunicarii. Odata cu integrarea sistemelor digitale de conversatii Bosch, precum DICENTIS, DCN si CCS1000D, ATEN poate asigura administrarea sistemelor de sedinte prin operatii simple, bazate pe o singura atingere. Printre caracteristicile cheie se numara:

  • Situatia/ Starea tuturor microfoanelor in interfata sistemului de control;
  • Setari pentru prioritatea microfonului persoanei care prezideaza sedinta;
  • Activarea si dezactivarea microfonului unui vorbitor;
  • Indicarea starii vorbitorilor aflati in asteptare;
  • Configurarea altor parametri, precum sensibilitatea microfonului etc.

ATEN1

In plus, ATEN asigura integrare si cu alte echipamente importante, precum:

  • Camere video pentru conferinte – cu capabilitatea urmaririi vorbitorului;
  • Sisteme AV – Ajusteaza setarile AV in conformitate cu diverse scenarii de utilizare tipice sedintelor;
  • Control ambiental – integrare cu aparatura ambientala, precum iluminatul, aerul conditionat si jaluzelele.

ATEN va continua si in viitor sa colaboreze cu Bosch pentru a stimula dezvoltarea mediului de afaceri prin sustinerea companiilor in procesul de tranzitie la controlul inteligent al sedintelor. Datorita experientei de care dispun, calitatii si integrabilitatii pe care le ofera ATEN si Bosch in industria AV, cei care folosesc solutiile de control ATEN isi pot imbunatati sedintele si intari competitivitatea pe piata.

Pentru mai multe informatii despre sistemele ATEN, vizitati:

http://www.aten.com/ext_data/global_en/microsite/ControlSystem/