Şansa de a deveni vedetă… pentru unii înseamnă pur şi simplu un păr sănătos si rezistent

Şansa de a deveni vedetă… pentru unii înseamnă pur şi simplu un păr sănătos si rezistent

Se numeşte Raluca Roşioreanu, are 24 de ani şi este studentă la Medicină Veterinară. Până acum şase luni, era o fată obişnuită, care a decis să participe la selecţia naţională organizată de Pantene pentru a găsi „Părul Pantene al Anului”. Astăzi, Raluca Roşioreanu este noua vedetă Pantene şi apare în activităţile promoţionale ale mărcii în 2004, inclusiv în noul spot TV Pantene, care va fi difuzat începând cu mijlocul lunii noiembrie.
Şansa de a deveni vedetă… pentru unii înseamnă pur şi simplu un păr sănătos si rezistent
Pare simplu să te trezeşti peste noapte o mică vedetă, prezentă în casele tuturor prin intermediul televizorului. De fapt, chiar a fost simplu. „Am văzut reclama pentru preselecţia „Părul Pantene al anului” la televizor şi toată lumea mă îndemna să particip. La început n-am fost entuziasmată, cu o zi înainte avusesem foarte multă treabă şi eram destul de obosită. Pînă la urmă am mers cu sora mea. Spre surprinderea mea, am reuşit să fiu printre finaliste”, povesteşte Raluca.

În cadrul Galei Pantene Beauty Awards, un juriu de specialitate, format din cele mai importante nume din lumea modei şi a modellingului, a decis câştigătoarea. Raluca Roşioreanu a ajuns astfel la capătul concursului la care au participat peste 1250 de tinere din şase din cele mai mari oraşe din ţară. “Toată viaţa mi s-a spus că am păr frumos – mărturiseşte Raluca – dar este o încântare să recunoască asta şi specialiştii.”

Ea a demonstrat în spectacolul de gală şi în toate activităţile desfăşurate împreună cu Pantene până în prezent că este atât o fată cu păr frumos, reprezentativ pentru standardul Pantene de frumuseţe, sănătate şi rezistenţă a părului, cât şi o tânără cu personalitate şi eleganţă înnăscute. „Nu mă gândisem că o să câştig, chiar mă întrebam „oare cine o să fie”… La început mi-a fost frică, îmi bătea inima, nu ştiam ce să fac, nu ştiu nici când am ajuns în mijlocul scenei, dacă am zîmbit sau nu… Apoi am auzit „câştigătoarea este…” şi pentru o clipă mi-a trecut un gând: „ce-ar fi să zică Raluca Roşioreanu”. Şi chiar aşa s-a întâmplat” îşi aminteşte Raluca.

Despre Mercury Promotions
Ce a ajutat-o să ajungă aici? Pur şi simplu un păr sănătos, rezistent, frumos, pentru care spălatul este un adevărat ritual şi folosirea balsamului Pantene obligatorie.
P&G – Diana Klusch – tel: (021) 3011243
e-mail: klusch.dp@pg.com

Mercury Promotions – Bianca Iuga – tel : (021) 2046565
e-mail: bianca.iuga@mercurypromo.ro

MERCURY PROMOTIONS
www.mercurypromo.ro
Contact MERCURY PROMOTIONS