ASUS a lansat telefoanele ZenFone 4 în Europa

pressrel_p6akc7bq9uw33a5htmelztsk
Directorul ASUS, Jerry Shen, a dezvăluit mult așteptatele telefoane ZenFone 4 – ZenFone 4 Pro cu Gigabit, ZenFone 4, ZenFone 4 Selfie Pro, ZenFone 4 Selfie și ZenFone 4 Max – în cadrul evenimentului de presă “We Love Photo”, ce a avut loc la Roma. ZenFone 4 este prima familie de telefoane ce dispune de camere duble în partea din spate sau în partea frontală, oferindu-le posibilitatea utilizatorilor de a realiza cele mai bune fotografii, în orice scenariu, la orice distanță, în orice condiții de iluminare. Conectivitatea ultra-rapidă reduce timpul de încărcare a fotografiilor, aplicațiile și serviciile online funcționând cu viteze fără precedent. 

Urcând pe scena sălii de conferințe The New Rome, domnul Shen și-a exprimat entuziasmul pentru debutul european al seriei ZenFone 4.

Suntem foarte încântați să anunțăm disponibilitatea familiei ZenFone 4 în întreaga Europă.” a spus domnul Shen. “Seriile ZenFone 4 vin cu cele mai bune camere duale, iar funcțiile foto și cele de conectivitate schimbă modul în care împărtășiți documentele și momentele prețioase cu prietenii și familia

Vicepreședintele executiv al Qualcomm Technologies și președintele QCT, Cristiano Amon, a urcat pe scenă alături de domnul Shen pentru a sărbători lansarea ZenFone 4 și a subliniat parteneriatul solid dintre ASUS și Qualcomm Technologies. Domnul Amon a scos în evidență câteva dintre tehnologiile de vârf regăsite în noile telefoane inteligente.

Este o plăcere să colaborăm cu ASUS la lansarea familiei de telefoane ZenFone 4, echipate cu platformele mobile Qualcomm Snapdragon. ZenFone 4 Pro marchează un moment semnificativ pentru industria mobilă, acesta fiind primul telefon comercial ce are tehnologii gigabit LTE și Wi-Fi 802.11ad multi-gigabit, oferind conectivitate gigabit ultra-rapidă, oriunde – în interior sau în mișcare.
Colaborarea dintre Qualcomm Technologies, ASUS și operatorii mobili ne ajută să construim o experiență gigabit pentru utilizatori, pavând totodată drumul pentru viitoarea tranziție la 5G. ZenFone 4 utilizează, de asemenea, platforma mobilă Snapdragon 630 pentru a furniza o experiență superioară, în timp ce menține o eficiență energetică extraordinară.

După anunțarea produselor, evenimentul a continuat cu demonstrațiile noilor modele și o reprezentație live a cunoscutului DJ internațional Bob Sinclair.

Seriile ZenFone 4: Iubim fotografia
Seriile de telefoane ZenFone 4 sunt concepute să ofere cea mai bună experiență fotografică prin intermediul celor două camere, utilizatorii având la dispoziție opțiuni de creativitate nelimitate și libertate de mișcare din multiple perspective. Seriile ZenFone 4 includ două modele: ZenFone 4 Pro și ZenFone 4.

ZenFone 4 Pro cu Gigabit: 10X zoom, sensibilitate luminoasă de 8 ori mai mare, 6GB RAM
ZenFone 4 Pro cu conectivitate Gigabit este cea mai nouă expresie a designului ASUS, gândit să transmită ideea de lux în fiecare detaliu și proiectat să furnizeze o experiență mobilă fără precedent. ZenFone 4 Pro cu conectivitate Gigabit dispune de un sistem avansat cu camere foto duale, menit să ducă fotografia la un cu totul alt nivel. Camera principală este echipată cu un senzor Sony IMX362 cu o dimensiune mare, de 1/2.55 inci, pixeli de 1.4µm și o diafragmă largă f/1.7 pentru a captura fotografii mai clare în condiții de iluminare redusă. Sistemul dual cuprinde de asemenea, o cameră de 16MP cu 2X zoom optic și un zoom total 10X ce aduce subiecții mai aproape, focalizându-i clar în timp ce estompează detaliile din fundal. Împreună cu ASUS SuperPixel Engine, ce crește efectiv cantitatea de lumină capturată de până la 8 ori și stabilizarea optică (OIS) permițând fotografierea clară la expuneri de până la ¼ secunde, ZenFone 4 Pro cu conectivitate Gigabit realizează poze mai clare și mai luminoase pe timpul nopții și în mediile întunecate.

ZenFone 4 Pro cu conectivitate Gigabit este construit pe baza celei mai noi platforme mobile Qualcomm Snapdragon 835, concepută să ofere performanțe ridicate. Procesorul de semnal Qualcomm Spectra 180 ISP suportă imagini și clipuri video vibrante, în timp ce grafica Qualcomm Adreno 540 este proiectată să furnizeze performanțe superioare în jocurile high-end pentru mobil.

ZenFone 4 Pro integrează un modem LTE Snapdragon X16 gigabit și un modul Wi-Fi 802.11ad multi-gigabit pentru o conexiune cu viteză gigabit oriunde, fie că sunteți în interior sau în mișcare, precum și un standard Wi-Fi 11ac 2×2 MU-MIMO pentru mai multă stabilitate. Având la dispoziție o conexiune gigabit, utilizatorii vor putea să descarce și să partajeze filme la rezoluție 4K în numai câteva secunde, să-și sincronizeze instant fotografiile și alte fișiere, să se bucure de imagini VR fără întârziere și să acceseze mediul cloud, atât în interior cu 11ad, cât și în exterior cu LTE. Mai mult, hotspotul portabil Wi-Fi permite partajarea conexiunii LTE cu alte dispozitive mobile sau laptopuri. Prezența standardului 11ad asigură utilizatorul că dispozitivele din apropiere folosesc conexiunea LTE chiar și în locurile aglomerate, cum ar fi aeroporturile.

Modulul NFC încorporat oferă o modalitate convenabilă de plată cu Android Pay, iar senzorul de amprente montat frontal asigură o securitate îmbunătățită și deblocarea rapidă a telefonului în numai 0,3 secunde. Pentru a preveni autentificarea neautorizată, ZenFone 4 Pro are un senzor de amprentă avansat, extra-securizat. Un senzor capacitiv detectează detaliile amprentelor în mod obișnuit, însă senzorul optic adițional detectează vasele capilare de sub piele, confirmând prezența unei ființe umane.

ZenFone 4: Camere duale, peisaje largi la 120° 
ZenFone 4 este un telefon Android cu diagonala de 5,5 inci, ce extinde linia ZenFone cu un design luxos și oferă opțiuni avansate de fotografiere prin intermediul sistemului dual de camere foto, dându-le posibilitatea utilizatorilor să surpindă cadre din multiple perspective. Sistemul cu două camere foto principale dispune de senzori Sony IMX362, de ultimă generație și o diafragmă largă f/1.8 ce oferă performanțe incredibile în condiții de iluminare scăzută. Utilizatorii vor putea captura imagini superbe atât în interior, cât și în exterior, iar lentilele cu unghi larg de 120 de grade vor permite încadrarea mai ușoară a peisajelor și a subiecților, cadrele și clipurile video sugerând adevăratul sentiment al locurilor.

Echipat de cea mai nouă platformă mobilă Snapdragon 630, ZenFone 4 furnizează performanțe ridicate în condiții de eficiență energetică crescută pentru fiecare scenariu, în timp ce bateria litiu-polimer de înaltă capacitate și tehnologia de încărcare rapidă ASUS BoostMaster cresc autonomia modelului.

Platformă mobilă Snapdragon 630 cu până la 4GB de memorie RAM este proiectată să suporte îmbunătățiri ale performanței procesorului, iar acceleratorul video Adreno 508 poate oferi performanțe grafice cu 30% mai rapide decât Snapdragon 626, pentru o experiență fluidă și cu răspuns rapid în cele mai noi aplicații și jocuri 3D.
ASUS ZenFone 4 reprezintă o evoluție majoră în arhitectura camerelor foto duale, oferindu-le posibilitatea utilizatorilor să redescopere lumea din diferite puncte de vedere. ZenFone 4 deschide ușile fotografiei fără limite și le oferă tuturor șansa de a surprinde cadre la o calitate profesională.

Seriile ZenFone 4 Selfie: Iubim fotografiile Selfie & Wefie
Seriile de telefoane ZenFone 4 Selfie dispun de două camere de calitate amplasate frontal și de un software pentru procesarea imaginii care facilitează realizarea selfie-uri reușite și de wefie-uri extinse, în orice scenariu. Noua aplicație SelfieMaster aplică efecte de înfrumusețare în timp real fotografiilor selfie, clipurilor video și transmisiilor live, în timp ce modul Beauty al camerei oferă ajustări de calitate profesională cum ar fi îndulcirea tonurilor tenului, corecții la nivelul ochilor și echilibrarea trăsăturilor feței – totul cu câteva atingeri.

ZenFone 4 Selfie Pro: Fotografii wefie la 120° și selfie video la rezoluție 4K
ZenFone 4 Selfie Pro – modelul cel mai puternic al seriei ZenFone 4 Selfie – beneficiază de cea mai avansată cameră selfie cu senzori de imagine Sony IMX362 duali, ce au de două ori mai multe fotodiode pentru capturarea luminii comparativ cu senzorii obișnuiți de aceeași rezoluție. ASUS SuperPixel Engine capturează cu ajutorul senzorului selfie-uri de două ori mai luminoase și clipuri selfie uimitor de detaliate la rezoluție 4K. Tehnologia 24MP DuoPixel utilizează informațiile culese de senzori pentru a crea în mod inteligent o singură fotografie cu rezoluție de 24 megapixeli, rezultând un selfie de înaltă rezoluție.

ZenFone 4 Selfie Pro vine cu o cameră foto frontală cu unghi larg de 120° pentru fotografii de grup, ce simplifică încadrarea mai multor persoane și a peisajului din jur, fiind perfectă pentru întâlniri și călătorii.
Alături de camerele duale frontale, ZenFone 4 Selfie Pro dispune de o cameră principală de 16 megapixeli cu senzor de imagine Sony și ASUS SuperPixel Engine ce permite imortalizarea momentelor prețioase, cu claritate și detalii uimitoare. Camera principală poate filma la rezoluție 4K UHD (3840 x 2160), lăsând utilizatorii să se bucure de amintiri vizuale cu detalii incredibile.

ZenFone 4 Selfie Pro se bazează pe platforma mobilă Snapdragon 625, pe 64 de biți, la 2.0GHz, cu 4GB de memorie RAM și are un accelerator video Adreno 506, conceput să furnizeze performanțe rapide pentru o experiență fotografică superioară, precum și să ruleze cu ușurință cele mai noi aplicații și jocuri.
ZenFone 4 Selfie Pro este disponibil în trei culori elegante: roșu, auriu și negru.

ZenFone 4 Selfie: Camere Dual selfie, fotografii selfie de 20MP & wefie la 120°
ZenFone 4 Selfie afișează în partea frontală două camere, incluzând una cu rezoluție de 20MP și o cameră wefie cu obiectiv larg, cu unghi de 120°. Un LED furnizează cantitatea necesară de lumină caldă pentru a completa scena în condiții de iluminare redusă, îndulcind textura tenului și evidențiind adevăratele tonuri de culoare ale feței pentru cea mai bună imagine selfie. Utilizatorii au la dispoziție efecte suplimentare de îmbunătățire a fotografiei cu aplicația exclusivă SelfieMaster, care aplică efecte de înfrumusețare în timp real, rezultatele fiind vizibile chiar în timpul previzualizării sau a streamingului pe rețelele sociale favorite.

Alături de camerele duale pentru selfie, ZenFone 4 Selfie dispune de o cameră principală de 16MP cu autofocalizare cu detecție de fază pentru capturarea momentelor importante cu detalii uimitoare și claritate.
Având la bază o platformă Snapdragon 430, ZenFone 4 Selfie oferă un sertar triplu în care se pot monta două carduri SIM, pentru două conexiuni de date de până la 150Mbps și un card microSD pentru extinderea spațiului de stocare până la 2TB. Designul avantajos permite instalarea SIM-urilor și a cardului MicroSD într-un singur pas.

Seriile ZenFone 4 Max: Iubim să călătorim mai mult 
ZenFone 4 Max este gândit să fie un companion foto perfect pentru o întreagă zi, grație sistemului de camere duale format dintr-o cameră principală de 13 megapixeli și o cameră cu unghi larg de 120°.

ZenFone 4 Max va fi disponibil în Europa în două versiuni cu dimensiuni diferite. ZenFone 4 Max (ZC554KL) va integra un ecran de 5,5 inci și o baterie mare de 5000mAh, cu tehnologie ASUS PowerMaster, ce oferă o autonomie incredibilă de 46 de zile în regim de așteptare 4G. ZenFone 4 Max (ZC520KL) beneficiază de un ecran cu diagonala de 5,2 inci și de o baterie de 4100mAh cu încărcare rapidă, având o autonomie de până la 37 de zile în regim de așteptare 4G. Având o baterie masivă, ZenFone 4 Max se poate dedubla într-un acumulator extern ce furnizează 5V la 1A pentru alte dispozitive mobile prin intermediul cablului USB On The Go (OTG) inclus. Atunci când încarcă alte dispozitive, ZenFone 4 Max monitorizează propriul nivel de încărcare și nu va permite descărcarea bateriei sub nivelul de 30%, asigurând utilizarea în continuare a telefonului.

ZenFone 4 Max besteazat pe platformele Qualcomm Snapdragon 425 și 430, eficiente din punct de vedere energetic, alimentate de acumulatorul de mare capacitate ce oferă autonomie pentru o întreagă zi de lucru și chiar mai mult, înlăturând orice griji în ceea ce privește bateria. Acceleratoarele grafice Qualcomm Adreno 308 și 505 îmbunătățesc mai departe performanțele și responsivitatea, permițându-i modelului ZenFone 4 Max să ruleze cele mai noi jocuri. ZenFone 4 Max suportă, de asemenea, comunicații 4G LTE Cat. 4 pentru descărcare ultrarapidă, cu viteze de până la 150Mbps.

Prețuri și disponibilitate
Noile telefoane din familia ASUS ZenFone 4 vor fi disponibile în România din toamna anului 2017. Lista de prețuri aproximative (cu TVA inclus) poate fi consultată mai jos:

  • ASUS ZenFone 4 Pro ZS551KL – 3.749 lei
  • ASUS ZenFone 4 ZE554KL – 2.299 lei
  • ASUS ZenFone 4 Selfie Pro – 1.949 lei
  • ASUS ZenFone 4 Selfie ZD553KL – 1.349 lei
  • ASUS ZenFone 4 Max ZC554KL – 1.199 lei


Clipuri video ZenFone 4:

Despre ASUS:
ASUS face parte din lista “Celor mai admirate companii din lume”, potrivit publicației Fortune, fiind dedicată creării de produse pentru un stil de viață inteligent în prezent și viitor. Portofoliul larg include liniile Zenbo, ZenFone și ZenBook, precum și o varietate de componente și dispozitive IT, alături de soluții AR, VR și IoT. ASUS are peste 17000 de angajați în întreaga lume, printre care și peste 5500 de talente R&D. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, în 2016 ASUS a obţinut 4385 de distincţii și venituri de aproximativ 13,3 miliarde USD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *