QuickMobile: 2 din 5 femei cumpără produse tech şi preferă telefoanele pentru selfie-uri

Apetitul româncelor pentru tehnologie este în creștere. În prezent, 2 din 5 femei care accesează oferta QuickMobile, cel mai mare specialist în tehnologie din România, cumpără produse tech. Clientele retailer-ului caută în special smartphone-uri cu camere foto performante, ideale pentru selfie-uri, dar şi smartwatch-uri sau brăţări fitness, unul dintre motive fiind apetitul mai crescut pentru mişcare şi stil de viaţă sănătos al doamnelor şi domnişoarelor, faţă de cel al bărbaţilor.

Conform datelor QuickMobile, ponderea femeilor în rândul clienţilor care achiziţionează, atât online, cât și offline, telefoane mobile, tablete, gadget-uri sau accesorii este de 40%, de două ori mai mare față de nivelul înregistrat anul trecut.
Telefoanele, cu precădere smartphone-urile cu camere foto foarte bune pentru selfie-uri, dar și smartwatch-urile și accesoriile pentru fitness, sunt preferatele clientelor QuickMobile.
”Româncele au prins ‹‹gustul›› tehnologiei și caută tot mai mult telefoane cu camere foto performante, ca să poată face selfie-uri cât mai reușite. Device-urile preferate în rândul sexului frumos au un design atractiv și carcase colorate, pe care să le poată accesoriza ușor. Fiindcă fac mai mult sport decât bărbații, româncele cumpără şi mai multe accesorii pentru fitness, cu precădere cele care permit monitorizarea pașilor, a caloriilor arse și a efortului depus”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager QuickMobile.

Potrivit acestuia, bărbații reprezintă acum 60% din totalul clienților, față de 80%, ponderea deținută anul trecut. Spre deosebire de femei, aceștia sunt mai atenți la caracteristicile tehnice ale device-urilor pe care le aleg, fiind orientați în special către smartphone-urile cu ecran mare.

În topul celor mai vândute brand-uri de produse tech de la QuickMobile, atât în rândul femeilor, cât şi al bărbaţilor, se află Samsung, Apple, Huawei, LG și Xiaomi.

Datele companiei mai arată că tot femeile chelteiesc mai mult decât bărbaţii pe gadget-uri, accesorii şi telefoane, alocând, în medie, un buget cu circa 20% mai mare faţă de domni. Prin urmare, doamnele cheltuiesc anul acesta peste 1.300 lei pe astfel de device-uri, faţă de 1.100 lei, suma alocată de bărbaţi. Pe de altă parte, aceştia plătesc mai frecvent şi mai mult cu cardul.

Potrivit datelor QuickMobile, 80% dintre cei care au cumpărat și achitat online produsele achiziționate au fost bărbați. Cele mai multe plăți online cu cardul înregistrate de companie sunt în zilele de marți și miercuri.

Despre QuickMobile

După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.

QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

În 2015, compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene. Odată cu extinderea business-ului pe plan internațional, QuickMobile a externalizat operațiunile de service (reparație/înlocuire) către service-urile autorizate de producători, semnând contract cu unul dintre cele mai mari centre de recepție specializat în service și retur din Europa, respectiv Service-Return.com.