Samsung anunță câștigătorii competiției Stream Your Dream Vlog Your Way Up – ediția a 5-a

Samsung Electronics România anunță finalul competiției Stream Your Dream Vlog Your Way Up, ediția a cincea, cel mai amplu program de mentorat dedicat creatorilor de conținut video. Competiția inițiată de Samsung România, în parteneriat cu YouTube Premium, a debutat în noiembrie 2019, printr-un eveniment la care au participat cei care s-au înscris anterior în program, cei cinci mentori (Andreea Balaban, George Buhnici, Noaptea Târziu, Maxmilian Ioan și Radu Constantin), care au împărtășit cu publicul secretele din spatele succesului lor în online, precum și reprezentanți din partea Google România și Samsung România.

Ideea din spatele celei de-a cincea ediții Stream Your Dream a pornit de la un insight valoros – consumul de video este în continuă creștere la nivel nu doar global, dar și local. Conform unui studiu realizat de GlobalWebIndex, alături de Starcom și Zenith, românii consumă conținut video în special pe rețelele de social media, Facebook și YouTube fiind cele mai accesate aplicații în acest sens.

Samsung crede că industria video este viitorul și că următoarea generație de creatori de conținut va produce mult mai mult video decât în momentul actual, iar tehnologia va fi instrumentul care va crea pentru ei mediul ideal pentru a-și lansa ideile în lume.

Etapele programului Stream Your Dream

Participanții care își doreau să treacă în etapa a doua a competiției au trebuit să îi convingă pe mentori să îi aleagă în echipa lor, printr-un scurt clip filmat chiar în cadrul evenimentului de lansare a competiției. Cei cinci metori și-au format echipele cu câte trei participanți care au trecut în etapa a doua a programului, cea de mentorat, care a însemnat întâlniri one-to-one, sfaturi și feedback pe conținutul creat de participanți, accesul la workshopuri și evenimente organizate de Samsung și YouTube etc.

Etapa a doua a însemnat de asemenea un challenge acordat de Samsung și de mentori tuturor participanților – aceea de a realiza câte un video în fiecare lună, timp de trei luni, pe o anumită tematică. Toți participanții au primit un Galaxy Note10+, telefonul oficial al campaniei, pe care l-au folosit pentru a-și filma și edita materialele înscrise în competiție.

Clipurile au fost apoi jurizate de către mentori, echipa Samsung, echipa YouTube și echipa MSL The Practice, pe baza următoarelor criterii: calitatea și creativitatea conținutului, calitatea editării și montării materialului, calitatea exprimării și a modului de prezentare, precum și modul in care participanții au aplicat cele învățate in cadrul sesiunilor de mentorship – criteriu jurizat doar de mentori. Pe baza jurizării, a fost ales câte un câștigător din fiecare echipă, iar aceștia sunt: Mădălina Varodi, din echipa Andreei Balaban, Alexandru Ciobanu, din echipa lui George Buhnici, Cătălin Romeo, din echipa celor de la Noaptea Târziu, Maria Nicolau, din echipa lui Radu Constantin și Andrei Dîrțu, din echipa lui Maximilian Ioan.

Câștigătorul competiției Stream Your Dream a fost ales dintre cei cinci, în urma unei jurizări suplimentare, pe baza mecanismului și criteriilor listate mai sus, iar cel care a obținut cel mai mare punctaj a fost desemnat, în cadrul unei conferințe virtuale, câștigător al ediției a cincea Stream Your Dream. Întrucât doi concurenți au obținut același punctaj, Stream Your Dream editița a cincea are doi câștigători: Alexandru Ciobanu și Mădălina Varodi. Pe lângă statutul de câștigători, cei doi devin oficial membri ai TeamGalaxy, echipa de brand ambassadori Samsung. Statutul de membru al TeamGalaxy se traduce prin: accesul la produse Samsung, invitații la evenimente exclusive Samsung (atat naționale, cât și internaționale), includerea într-un program global de creatori de conținut, precum și implicarea în campanii de brand.

Știm că în România există foarte mult potențial în industria vloggingului, iar Samsung a venit în întâmpinarea acestui trend ascendent prin programul Stream Your Dream. Ne-am propus să oferim celor din noua generație de creatori de conținut acces la tehnologia necesară pentru a crea materiale video, dar și la resurse valoroase, precum expertiza celor mai buni din domeniu și diferite workshopuri practice. Suntem bucuroși de felul în care a decurs competiția anul acesta; le mulțumim mentorilor pentru dedicare și îi felicităm pe toți participanții pentru evoluția lor de-a lungul acestor luni. De abia așteptăm să vedem ce vor pregăti în viitor. Cât despre Alexandru și Mădălina, le urăm bun venit în TeamGalaxy”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung România și Bulgaria.

Stream Your Dream este un proiect dezvoltat de Samsung România încă din 2017, cu obiectivul de a contribui la formarea unei generații noi de micro-influenceri. Cele 4 ediții anterioare au fost gândite sub forma unor module cu tematică diferită adresând creatori de conținut cu pasiuni diverse (tehnologie, fotografie, călătorii etc.), abordând structurat etapele de mentorat teoretic si practicat. Ediția a cincea a programului este și cea mai amplă, care s-a desfășurat pe o perioadă de mai multe luni, dedicată exclusiv creatorilor de conținut video, indiferent de domeniu. Pentru prima oară, miza competiției a fost alegerea unui viitor membru al TeamGalaxy, echipa de brand ambassadori Samsung.

Noul motorola edge 5G, disponibil la precomandă

Motorola anunță lansarea motorola edge în România, dispozitivul 5G la un preț accesibil, echipat să ofere experiențe incredibile de entertainment și performanță de top. Începând cu data de 28 mai, smartphone-ul va fi disponibil la un preț recomandat de 2.999 lei. În plus, motorola edge beneficiază de o perioadă de precomandă în intervalul 21 – 28 mai, exclusiv prin magazinele Altex și pe www.altex.ro. La precomanda modelului motorole edge, clienții vor primi cadou noul ceas moto 360.

motorola edge beneficiază de o cameră foto performantă, este echipat cu display Endless Edge de 6,7” și oferă o experiență audio specială. Telefonul este dotat și cu performanță puternică sub-6 GHz 5G, platformă mobilă Qualcomm® Snapdragon™ 765, baterie puternică de 4500 mAh și un sistem triplu, versatil, de camere foto, cu un obiectiv principal de 64MP, un obiectiv ultra-wide de 16MP cu Macro Vision și un obiectiv telephoto de 8 MP.

Performanță 5G ultra-rapidă

Conceput pentru viteză, putere și cea mai bună performanță 5G, motorola edge este echipat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 765, cu memorie de 6 GB și un spațiu de stocare de 128 GB.

Ecran Endless Edge

motorola edge dispune de un display care depășește limitele unui ecran convențional. Noul Endless Edge se întinde pe ambele margini ale dispozitivului, ajungând la o curbură de aproape 90 de grade și se prelungește cu 6,7 inci pentru a crea o experiență de vizionare captivantă, imersivă. Display-ul este capabil să arate un miliard de nuanțe și să ofere o calitate incredibil de dinamică a imaginii datorită formatului HDR10. În plus, ecranul are o rată de refresh de 90Hz, care face ca display-ul să reacționeze rapid.

Sistem audio premiat

motorola edge are cele mai răsunătoare și mai puternice boxe stereo întâlnite vreodată la un smartphone, plus reglaje precise pentru o calitate a sunetului profesională și o sonorizare clară și completă.1 Tehnologia de tuning audio vine de la Waves, companie deținătoare a premiului Technical GRAMMY®, și face ca muzica, videoclipurile și apelurile să se audă mai bine și mai clar ca niciodată.

Sistem cu trei camere de 64MP

motorola edge este echipat cu o cameră principală cu senzor de 64MP și beneficiază de cea mai mare rezoluție din clasa sa de telefoane. Fotografiile de înaltă rezoluție pot fi decupate sau mărite fără pierderea clarității. În plus, tehnologia Quad Pixel, cu senzor de 4 ori mai sensibil la lumină, face ca fotografiile surprinse să fie incredibil de clare, indiferent de condițiile de luminozitate. Mai mult decât atât, cu motorola edge se pot surprinde cadre mai largi datorită obiectivului cu unghi ultra-wide, dar și mai multe detalii prin zoom-ul optic cu rezoluție înaltă sau cu ajutorul camerei Macro Vision.

Două zile de autonomie a bateriei2

motorola edge a fost echipat cu o baterie de 4500 mAh și include încărcare TurboPowerTM   ultra-rapidă la 18W.

Cel mai bun sistem de operare Android

Telefonul beneficiază de Android™ 10, fără interfețe software greoaie sau aplicații duplicat. Cu ajutorul sistemului de operare Android au fost dezvoltate modalități unice de a îmbunătăți experiența clienților, iar datorită versiunii optimizate a celui mai popular sistem de operare, utilizatorii se pot bucura  de o mai bună integrare a serviciilor Google.

Prin lansarea familiei de telefoane edge, Motorola depășește limitele în ceea ce privește performanța și designul dispozitivelor sale, pornind de la dorința de a oferi consumatorilor telefoane emblematice care să vină în întâmpinarea nevoilor și dorințelor lor.

Disponibilitate și preț

motorola edge va fi disponibil în România din 28 mai, la prețul recomandat de 2.999 lei.

Pentru specificații complete de produs, informații privind prețurile și disponibilitatea, vizitați https://www.motorola.com/ro/

Declinarea responsabilității

1 Pe baza testelor interne în ceea ce privește emisia și zgomotul, măsurate în decibeli pentru nivelurile de presiune sonoră comparativ cu smarphone-urile de top cu prețuri peste $900, în ianuarie 2020

2Toate afirmațiile privind durata bateriei sunt aproximative  și bazate pe o utilizare medie testată pe un profil de utilizare combinată (care include atât timpul de utilizare cât și de standby) în condiții optime de rețea. Performanța efectivă a bateriei diferă și depinde de mai mulți factori, inclusiv puterea semnalului, rețea și setările dispozitivului, temperatură, condiția bateriei și tiparele de utilizare.

MOTOROLA, Logo-ul stilizat M, MOTO și familia MOTO de mărci sunt mărci înregistrate ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Android este marcă înregistrată a Google, LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau subsidiarelor acesteia. Toate celelalte mărci înregistrate sunt proprietatea respectivilor deținători. ©2020 Motorola Mobility LLC.

O nouă săptămână înseamnă mai multe jocuri disponibile pe GeForce NOW!

Serviciul de cloud gaming GeForce NOW oferă gamerilor o experiență de PC GeForce de cea mai bună calitate, cu latență scăzută și grafică ray tracing pe aproape orice dispozitiv – PC-uri mai vechi, Mac, Android și SHIELD TV.

Atunci când pornești jocul tău preferat, îl joci imediat, asta înseamnă Game Ready pe GeForce NOW. Experiența a fost optimizată pentru cloud gaming și include îmbunătățiri ale performanțelor de la driverele Game Ready. NVIDIA se ocupă de update-uri și patch-uri, iar atunci când un joc beneficiază de RTX, include și grafică ray traced.

În această săptămână, 17 noi jocuri au fost adăugate, inclusiv 4 noi jocuri lansate pe Steam: Observation, Rez Plz, Hunting Simulator 2 și The Wonderful 101: Remastered

Lista completă de jocuri poate fi consultată mai jos și în documentul atașat.

Game Ready pe GeForce NOW

  • Observation (în aceeași zi cu lansarea de Steam)
  • Rez Plz (în aceeași zi cu lansarea de Steam)
  • Hunting Simulator 2 (în aceeași zi cu lansarea de Steam)
  • The Wonderful 101: Remastered (joc nou lansat în această săptămână pe Steam)
  • Amnesia: A Machine for Pigs
  • Divinity: Original Sin Enhanced Edition
  • Driftland: The Magic Revival
  • Furi
  • GUILTY GEAR Xrd -SIGN-
  • Jagged Alliance – Back in Action
  • Kingdom: Classic
  • Lords Of The Fallen
  • Might & Magic Heroes VII – Trial by Fire
  • Occupy White Walls
  • Syberia 3
  • Wargame: Airland Battle
  • X Rebirth

Detalii jocuri

Titlu: Observation

Developer: No Code

Publisher: Devolver Digital

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/906100/Observation/

Preț: Undisclosed

Description: Observation este un sci-fi thriller în care descoperiți ce s-a întâmplat cu Dr. Emma Fisher și partenerii cu care a plecat în misiune. Aflați aceste lucruri prin prisma inteligenței artificiale a stației, numită S.A.M.

 

Titlu: Rez Plz

Developer: Long Neck Games

Publisher: Graffiti Games

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/911680/REZ_PLZ/

Preț: Undisclosed

Description: Un puzzle platformer cu nou twist pentru co-op și single player. Rezolvă puzzle-uri, provocări și confruntă-te cu monștri periculoși și capcane pentru care va trebui să-ți omori coechipierul și să-l aduci la viață pentru a trece mai departe.

 

Titlu: Hunting Simulator 2

Developer: Neopica

Publisher: Bigben Interactive

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/1135910/Hunting_Simulator_2/

Preț: Undisclosed

Description: Alături de câinele tău de vânătoare, explorează deșertul Texan și pădurile din Colorado și Europa în timp ce ești pe urmele a 33 de specii de animale. Alege din peste 160 de arme oficiale, accesori și articole vestimentare.

 

Titlu: The Wonderful 101: Remastered

Developer: PlatinumGames Inc.

Publisher: PlatinumGames Inc.

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/1190400/The_Wonderful_101_Remastered/

Preț: $39.99

Description: Condu o armată de 100 de Wonderful Ones din întreaga lume în acest Unite Action spectaculos.

 

Titlu: Amnesia: A Machine for Pigs

Developer: The Chinese Room

Publisher: Frictional Games

Magazin: Steam

Link: $19.99

Preț: https://store.steampowered.com/app/239200/Amnesia_A_Machine_for_Pigs/

Description: From the creators of Amnesia: The Dark Descent and Dear Esther comes a new first-person horror game that will drag you to the depths of greed, power and madness. It will bury its snout into your ribs and it will eat your heart.

 

Titlu: Divinity: Original Sin Enhanced Edition

Developer: Larian Studios

Publisher: Larian Studios

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/373420/Divinity_Original_Sin__Enhanced_Edition/

Preț: $39.99

Description: Gather your party and get ready for the kick-ass new version of GameSpot’s PC Game of the Year 2014. With hours of new content, new game modes, full voiceovers, split-screen multiplayer, and thousands of improvements, there’s never been a better time to explore the epic world of Rivellon!

 

Titlu: Driftland: The Magic Revival

Developer: Star Drifters

Publisher: Star Drifters

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/718650/Driftland_The_Magic_Revival/

Preț: $29.99

Description: After a devastating war between ancient mages, a powerful spell is all that holds together the shattered planet of Driftland. Take on the role of a powerful mage capable of moving and connecting floating lands, develop a mighty empire, and restore Driftland to its former glory!

 

Titlu: Furi

Developer: The Game Bakers

Publisher: The Game Bakers

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/423230/Furi/

Preț: $19.99

Description: The jailer is the key, kill him and you’ll be free.

 

Titlu: GUILTY GEAR Xrd -SIGN-

Developer: Arc System Works

Publisher: Arc System Works

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/376300/GUILTY_GEAR_Xrd_SIGN/

Preț: $29.99

Description: Carrying on the legacy from 1998, comes the newest addition to the “Guilty Gear” series! All visuals, especially the characters, have been redrawn in full 3D, tweaked to the finest detail and hand-polished by the animation masters to produce the top quality hand-drawn anime effect!

 

Titlu: Jagged Alliance – Back in Action

Developer: Coreplay GmbH, Bigmoon Studios

Publisher: THQ Nordic

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/57740/Jagged_Alliance__Back_in_Action/

Preț: $19.99

Description: A contemporary remake of the much-loved series of turn-based mercenary-themed strategy games.

 

Titlu: Kingdom: Classic

Developer: Noio Licorice

Publisher: Raw Fury

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/368230/Kingdom_Classic/

Preț: $4.99

Description: Kingdom is a 2D sidescrolling strategy/resource management hybrid with a minimalist feel wrapped in a beautiful, modern pixel art aesthetic.

 

Titlu: Lords Of The Fallen

Developer: CI Games, Deck 13

Publisher: CI Games

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/265300/Lords_Of_The_Fallen/

Preț: $29.99

Description: The Demonic Rhogar army is re-emerging from its dark realm. Harkyn, a convicted criminal rejected by society is the world’s last hope for salvation. Plunge into a fast paced action RPG using powerful magic alongside a complex and satisfying melee combat system.

 

Titlu: Might & Magic Heroes VII – Trial by Fire

Developer: Limbic Entertainment

Publisher: Ubisoft

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/445310/Might_and_Magic_Heroes_VII__Trial_by_Fire/

Preț: $29.99

Description: Five years after the epic events of Might & Magic Heroes VII, lead the new Fortress faction to define the destiny of the Dwarves and shed light on some of the darkest chapters of their history.

 

Titlu: Occupy White Walls

Developer: StikiPixels

Publisher: StikiPixels

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/876160/Occupy_White_Walls/

Preț: free-to-play

Description: To say it’s a PC sandbox-building, AI-driven MMO where people play with Art, developed by folks who are really into architecture and abstract characters… would be a bit of a mouthful.

 

Titlu: Syberia 3

Developer: Microids

Publisher: Microids

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/464340/Syberia_3/

Preț: $29.99

Description: The next generation in adventure games, Syberia 3 takes you inside an enchanting, mysterious universe full of life for you to explore in 3D. Plunged into the heart of a world inhabited by a cast of interesting characters, you’ll discover and experience a fabulous tale as imagined by Benoit Sokal.

 

Titlu: Wargame: Airland Battle

Developer: Eugen Systems

Publisher: Eugen Systems

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/222750/Wargame_Airland_Battle/

Preț: $19.99

Description: 2 SIDES, 12 NATIONS, 750 UNITS: THE STRATEGY GAME REFERENCE IS BACK! Richer, more beautiful and more accessible, Wargame AirLand Battle is the sequel to the explosive real-time strategy game Wargame European Escalation! 1985.

 

Titlu: X Rebirth

Developer: Egosoft

Publisher: Egosoft

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/2870/X_Rebirth/

Preț: $29.99

Description: In the distant future, the X universe faces a period of profound and irrevocable change. While the universe stumbles towards an uncertain future, countless adventures await as new enemies rise in search of power.

Microsoft Build 2020: soluții de colaborare și productivitate care sprijină dezvoltatorii astăzi și în viitor

Microsoft Build 2020, conferința anuală a companiei dedicată dezvoltatorilor din întreaga lume, a debutat ieri cu o experiență virtuală oferită de Satya Nadella, CEO Microsoft. Acesta a prezentat audienței modul în care Microsoft alături de clienții săi răspund nevoilor dezvoltatorilor din toate industriile, dar și faptul că Microsoft deține o poziționare unică prin care poate oferi sprijin organizațiilor pentru a se adapta unei lumi în care cele mai multe dintre activitățile din viața oamenilor trebuie făcute de la distanță.

Titlul evenimentului este o mantră potrivită acestei epoci fără precedent în care ne regăsim: Build. Socrate a spus: „Secretul schimbării este să îți concentrezi energia nu asupra luptei cu ce e vechi, ci asupra construirii noului.” Comunitatea dezvoltatorilor reprezintă următorul val al celor ce vor construi și reconstrui organizații, industrii, comunități și, în final, viitorul societății.

Săptămâna aceasta se celebrează rolul esențial al dezvoltatorilor și eforturile lor neobosite de a se reuni în timpul crizei actuale. Au fost prezentate o serie de instrumente și servicii noi care răspund nevoilor lor, pentru a oferi un impact și o valoare imediată și pentru a face posibile inovații care ajută organizațiile și indivizii să obțină mai mult.

Pe măsură ce mediile de lucru evoluează, sunt create soluții care sprijină organizațiile în adoptarea instrumentelor noi care să garanteze proiectarea și furnizarea de aplicații AI într-un mod etic și responsabil și le ajută să creeze experiențe de productivitate conectată.

În prezent, impactul și valoarea sunt esențiale. Fiecare companie trebuie să construiască o cultură care să le permită dezvoltatorilor să obțină mai mult. Vor fi prezentate modalitățile în care Microsoft investește în soluții de colaborare și productivitate, pentru a ajuta dezvoltatorii să abordeze unele dintre cele mai mari probleme.

Iată câteva puncte de interes ale conferinței Build 2020:

  • Oamenii petrec peste 4 trilioane de minute pe lună pe Windows 10pentru a lucra, a învăța și a se conecta – o creștere cu 75% față de anul precedent. Pentru a ajuta dezvoltatorii să furnizeze mai multe inovații pe cele 1 miliard de dispozitive active lunar pe Windows 10, Project Reunion unifică platforma Windows și o decuplează de OS, permițând dezvoltatorilor să integreze cu ușurință în API-urile Win32 și UWP.
  • Unul dintre cele mai puternice supercomputere AIdin lume construit în Azure. Dezvoltat în colaborare cu și în exclusivitate pentru OpenAI, acest supercomputer este conceput special pentru a antrena modele masive AI distribuite, oferind toate avantajele unui dispozitiv dedicat și ale infrastructurii cloud solide a platformei Azure.
  • Azure Synapse Link, care reunește serviciile și analizele de baze de date operaționale în timp real, cu un singur clic, fără a gestiona transferul datelor sau a împovăra sistemele operaționale ale clienților. Acesta scade costurile și reduce timpul necesar pentru a obține informații valoroase despre afaceri. Azure Synapse Link este acum disponibil în Azure Cosmos DB și va fi disponibil și în celelalte servicii de baze de date operaționale.
  • Îmbunătățirile pentru Microsoft Teamsinclud o experiență eficientizată pentru dezvoltatori, pentru a construi și publica aplicații Teams din Visual Studio și Visual Studio Code, capacitatea administratorilor IT de a valida, aproba și preinstala linia de aplicații business și ISV în Teams pentru utilizatorii lor, precum și noi modalități în care oamenii pot utiliza aplicațiile în Teams.
  • Actualizări pentru Fluid Framework, inclusiv transformarea sa într-o resursă Open Sourcepentru dezvoltatori și introducerea primului mod în care utilizatorii finali să experimenteze Fluid cu disponibilitatea viitoare a elementelor și spațiilor de lucru Fluid în Office.com și Outlook pentru Web.
  • Noi instrumente Responsible ML în Azure Machine Learning și toolkit-uri OSS pentru a ajuta clienții să implementeze mai responsabil modelele AI, îmbunătățind interpretabilitatea modelului, reducând incorectitudinea și asigurând în același timp confidențialitatea datelor.
  • Și în sfârșit, Microsoft Cloud for Healthcare, prima soluție cloud specifică industriei, urmând și altele. Aceasta se bazează pe capabilitățile existente în cadrul ofertelor cloud ce se adresează domeniului medical și altor scenarii din industrie, cum ar fi noua aplicațieBookings din Teams, disponibilă pentru clienții din mai multe industrii, ce permite planificarea, gestionarea și organizarea de întâlniri virtuale între companii și consumatori.

Pentru mai multe știri din timpul conferinței Build 2020, vă rugăm să vizitați pagina de știri dedicată mass-media și blogul oficial Microsoft.

LONCOLOR EXPERT HempStyle a primit distincția „Produsul Anului 2020”

Roxen este brand ambassador-ul gamei

LONCOLOR anunță parteneriatul de imagine cu Roxen, reprezentanta României la Eurovision  2020. Roxen devine brand ambassador al gamei LONCOLOR EXPERT HEMPStyle pentru următorii 3 ani. Roxen este un artist complex, cu o voce unică și profundă, versurile ei creează un univers în care totul pare a fi permis, în deplină armonie cu sloganul gamei noastre:  Culori de vis permis.

LONCOLOR EXPERT HEMPstyle aduce pe piață o noutate – extractele hidrolizate din semințe de cânepă și proteinele din orez – o compoziție care acționează ca înlocuitor pentru cheratina animală, îmbunătățind rezistența părului și oferindu-i o elasticitate remarcabilă. Alături de acestea, uleiul de jojoba conține Omega-6 și Omega-9, acizi grași nesaturați care produc un efect antioxidant și protejează scalpul de radicalii liberi. Fiind similar din punct de vedere chimic cu sebumul uman, uleiul de jojoba are efect emolient și nutritiv.

Această formulă inovatoare oferă părului mai multe beneficii, chiar în timpul colorării: elasticitate și textură fină,  colorare pefectă și durabilă, acoperire eficientă a firelor albe. Gama cuprinde 17 nuanțe vibrante și strălucitoare și o mască pentru păr vopsit.

Noua gamă LONCOLOR EXPERT HEMPstyle, destinată colorării permanente a părului – cu extracte de semințe de cânepă (Cannabis Sativa), proteine din orez și ulei de jojoba – lansată de brandul românesc LONCOLOR, a primit titlul Votat Produsul Anului 2020, la categoria vopsea pentru păr.

În perioada mai – iunie 2020 pentru gama LONCOLOR EXPERT HEMPstyle va fi disponibilă în magazine o ofertă promoțională de tip 1+1.

„Cu fiecare produs pe care îl lansăm pe piață ne dorim să satisfacem cele mai exigente cerințe ale celor care aleg an de an LONCOLOR și să venim cu propuneri atrăgătoare în fața celor care nu au facut-o până acum. Datorită lor suntem un brand longeviv, și primul în categoria „vopsea pentru păr” ca volum de vânzări. Prin gama LONCOLOR EXPERT HEMPstyle ne-am dorit să le oferim clientelor o experiență inedită a vopsitului acasă, o vopsea pentru păr cu formulă inovatoare care să transforme în realitate visul unei culori perfecte acasă. Gama LONCOLOR EXPERT HEMPstyle cuprinde 17 nuanțe intense, 17 culori de vis permis. Este deja al doilea titlu „Votat Produsul Anului” pe care îl câștigăm, mărturie a faptului că reușim să surprindem plăcut consumatorii.”  – a punctat Alina Pescaru, Manager Comunicare LONCOLOR

În anul 2017, LONCOLOR a primit titlul „Votat Produsul Anului”pentru LONCOLOR EXPERT Oil Fusion, prima vopsea pentru păr îmbogățită cu o doză de patru uleiuri 100% naturale, care se adaugă în timpul preparării amestecului colorant, pentru o experiență de colorare cu adevărat uimitoare.

Votat Produsul Anului®  în categoria Vopsea de păr.

Studiu realizat online, de Exact Business Solutions pe 30 de categorii.

În categoria “Vopsea de păr“ eşantionul a fost de 504 respondenţi, femei, 18-65 ani, din mediul urban, utilizatori de internet. Eroarea maximă de eşantionare este +/- 4.4%. Studiul a avut loc în perioada 06.03.2020 – 09.04.2020. Criteriile de selecţie au fost: inovaţie, atractivitate, intenţie de cumpărare. Produsul câştigător a fost votat de către consumatori dintre produse comparate în categorie. Detalii pe www.produsulanului.com

Despre LONCOLOR

Papillon Laboratoires Cosmetiques este cea mai importantă companie românească producătoare de vopsea pentru păr, cu o experiență de 27 de ani în domeniu.

LONCOLOR este brandul românesc numărul 1 în categoria vopsea pentru păr având în portofoliu game care adresează nevoilor diferite ale consumatoarelor:

  • Vopsea de păr: LONCOLOR Expert HEMPstyle, LONCOLOR Expert Oil Fusion, LONCOLOR Ultra, LONCOLOR Natura, LONCOLOR GoCrazy!, LONCOLOR Trendy Colors, LONCOLOR Ultra Max, LONCOLOR Expert Quick Color Touch
  • Îngrijire: LONCOLOR Trendy, LONCOLOR Expert, LONCOLOR Michel Mercier

BUCURĂ-TE DE SUNET ȘI UITĂ DE ZGOMOT CU NOILE RAZER OPUS

Evadează într-o lume în care experiențele audio nu mai sunt întrerupte grație tehnologiei de active noise canceling și bucură-te de sunet clar, datorat certificării THX®

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat azi lansarea căștilor fără fir Razer Opus, care oferă un sunet certificat THX® și încorporează o tehnologie hibridă de Active Noise Cancellation. Aceste caracteristici garantează că noile Razer Opus redau fiecare sunet conform intențiilor artiștilor, fără să apară interferențe cauzate de sunetele înconjurătoare.

Cum majoritatea serviciilor de streaming oferă deja o experiență audio superioară, căștile moderne trebuie să fie capabile să reproducă toate detaliile și diferitele nuanțe acustice oferite de aceste transmisii de înaltă calitate. Pe de altă parte zgomotul mediului înconjurător, pornind de la sunetele orașului și continuând cu zgomotul din jurul tău atunci când lucrezi de acasă,  poate să interfereze cu experiența auditivă, anulând avantajele oferite de înregistrările de înaltă calitate.

Mai puțin zgomot, mai multă claritate

Noile Razer Opus folosesc un sistem Advanced Hybrid Active Noise Cancelling (ANC) pentru a anula zgomotul mediului înconjurător, prin intermediul a patru microfoane ANC dedicate. Acestea au fost concepute pentru a elimina o serie de frecvențe externe, oferind o experiență acustică clară și fără întreruperi.

În timp ce filtrarea zgomotelor externe este importantă, nu trebuie să uităm nici de calitatea reproducerii sunetului dorit. Razer Opus a fost expus la sute de teste concepute într-o manieră științifică pentru a primi certificarea THX și pentru a asigura cele mai înalte standarde audio.

“Strânsa colaborare cu echipa de design a căștilor Opus ne-a permis să ne implicăm în procesul de dezvoltare,” a declarat Peter Vasay, liderul echipei de certificare THX. “Rezultatul acestei colaborări o reprezintă o pereche de căști fără fir deosebit de performante, care oferă un sunet bogat și echilibrat, asigură claritatea componentei vocale și redau sunetele joase într-o manieră optimă atât pentru jocuri, cât și pentru filme sau muzică.”

Pentru a se ridica la nivelul necesar obținerii certificării THX, chiar și cele mai mici detalii precum răspunsul în frecvență, trebuie să contribuie la reproducerea clară și fără distorsiuni atât a componentei vocale a conținutului audio, cât și a celor mai joase sunete, chiar și la volum maxim. Căștile Razer Opus oferă un sunet extrem de clar și un câmp auditiv perfect echilibrat.

“Deși avem foarte mulți ani de experiență în proiectarea căștilor pentru una dintre cele mai pretențioase categorii de public din lume, pentru Razer Opus a trebuit să regândim fiecare detaliu,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul  Razer. “Căștile Razer Opus se ridică chiar și la nivelul așteptărilor celor mai pretențioși audiofili, indiferent de mediul în care sunt folosite.”

Confort sporit, versatilitate maximă

Greutatea redusă și cupele, respectiv bentița confecționate din combinația de pluș cu piele artificială garantează confortul oferit de Razer Opus chiar și pe o durată extinsă de folosire. Design-ul a fost conceput pentru a elimina orice fel de puncte de presiune care pot incomoda folosirea căștilor. Mai mult, fiecare încărcare a bateriei asigură o durată de funcționare de până la 25 de ore cu tehnologia ANC activată, oferind posibilitatea utilizatorilor să se bucure de o experiență audio de înaltă calitate pentru o perioadă extinsă chiar și în cele mai zgomotoase medii.

Razer Opus încorporează și alte caracteristici utile precum modul Quick Attention, ideal în momentele în care trebuie să fim conectați la mediul înconjurător. Intrarea analog de tip jack de 3,5 mm asigură compatibilitate cu majoritatea dispozitivelor, făcând din Razer Opus una dintre cele mai versatile și adaptabile perechi de căști cu tehnologie ANC disponibile la ora actuală.

DESPRE RAZER OPUS:

  • Certificat THX – Pentru o redare clară a segmentelor vocale și a dialogurilor, fără distorsiuni și cu o izolare excelentă pentru zgomot
  • Tehnologie ANC avansată – Tehnologie hibridă de noise cancellation cu patru microfoane  ANC dedicate
  • Conceput pentru confort –  Bentiță și cupe din material de pluș și imitație de piele
  • Aplicație mobilă Opus – Presetări de egalizator calibrate THX, setări automate și informații despre statusul bateriei
  • Mod Quick Attention – Pentru a fi alert și conectat la mediul înconjurător în situațiile necesare
  • Funcții automate de pauză/redare – Pentru un control inteligent al conținutului media
  • Design conceput pentru mobilitate  – Durată de funcționare de până la 25 de ore cu tehnologia ANC activată, jack de 3.5mm și cutie de transport
  •     Boxe: 2 x difuzoare dinamice de 40mm
  •     Greutate: 265g
  •     Frecvență de răspuns: 20 Hz – 20 kHz
  •     Microfon:  două pentru comunicare, patru pentru tehnologia ANC hibridă
  •     Conectivitate: Bluetooth 4.2 și jack de 3.5mm
  •     Codec-uri compatibile: AAC și APTX, 4.2, A2DP, AVRCP, HFP

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețuri pornind de la 209,99 Euro

Disponibil pe Razer.com, în cadrul magazinelor RazerStore și în oferta partenerilor retail din America de Nord, Europa, China și zona Asia Pacific.

Pentru mai multe detalii vizitați această pagină.

IMAGINI

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 70 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are optsprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

HUAWEI anunță disponibilitatea tabletei Huawei MatePad T8 pe piața din România, un dispozitiv accesibil și extrem de util pentru studiu

Tableta este alimentată de un procesor octa-core, tableta oferă performanțe accesibile, funcții inteligente, având un design rafinat.

Aceasta vine cu oferte speciale de lansare de 489 lei, de la 649 lei pentru versiunea Wi-Fi și 599 lei, de la 749 lei pentru versiunea LTE

Huawei Consumer Business Group anunță disponibilitatea tabletei Huawei MatePad T8 pe piața din România, cu oferte speciale de lansare, disponibile la partenerii autorizați. Prețul special pentru versiunea Wi-Fi a tabletei este de 489 lei, în timp ce prețul recomandat este de 649 lei. Versiunea LTE a tabletei este și ea disponibilă la un preț special, de 599 lei, prețul recomandat fiind de 749 lei. Campania promoțională este valabilă începând cu data de 19 mai și se va desfășura timp de 2 saptămâni. Noua tabletă este dispozitivul pentru perfect divertisment și studiu și permite utilizatorului să își îndeplinească sarcinile zilnice fără niciun efort.

Huawei MatePad T8 este o nouă tabletă de 8 inci, care oferă performanțe puternice la un preț accesibil. Susținută de un procesor octa-core și o baterie de înaltă capacitate de 5100mAh, Huawei MatePad T8 oferă puterea de procesare necesară pentru activitățile de zi cu zi ale utilizatorului și o autonomie a bateriei potrivită pentru utilizare îndelungată.

Ne bucurăm să anunțăm disponibilitatea tabletei Huawei MatePad T8, care se remarcă printr-un raport calitate-preț foarte bun și care se alătură portofoliului HUAWEI de dispozitive accesibile, dar performante. Tableta este un instrument important pentru un stil de viață conectat, fiind pentru mulți utilizatori dispozitivul preferat pentru activitățile de lucru, de învățare sau de relaxare. Huawei MatePad T8 este o alegere potrivită pentru orice vârstă, fiind o tabletă care răspunde prompt tuturor nevoilor, la un preț accesibil.”, completează Wang Yinfeng, President of PC and Tablet Product Line, Huawei Consumer BG.

Tableta este ușoară și se remarcă printr-un design modern și un finisaj metalic. MatePad T8 rulează EMUI10 și oferă o gamă de funcții inteligente, inclusiv layout-uri de revistă și un mod Dark pentru o experiență de lectură confortabilă. În plus, aceasta dispune de aplicația Kids Corner pentru control parental și patru moduri de protecție a ochilor, pentru o experiență de utilizare confortabilă și sigură.

Ușoară și elegantă

Huawei MatePad T8 dispune de rame ultra-subțiri, de 4.9 mm, de un raport ecran-corp de peste 80% și de o suprafață mare de afișaj. Cu o greutate de aproximativ 310 g, tableta menține un factor de formă ideal pentru o experiență de utilizare plăcută. MatePad T8 dispune de un corp metalizat, de un finisaj șlefuit și de un design curbat ergonomic pentru confort în utilizare. Disponibilă în varianta de culoare Deepsea Blue, Huawei MatePad T8 este un gadget minimalist și elegant, potrivit pentru orice vârstă.

Performanță puternică

Proiectată special pentru a oferi o gamă variată de scenarii de lucru și redare, Huawei MatePad T8 dispune de un procesor octa-core cu frecvența principală de până la 2.0 GHz, ceea ce crește considerabil viteza de procesare a tabletei. Chipset-ul avansat funcționează în tandem cu bateria care dispune de o capacitate înaltă de 5100mAh, pentru a oferi până la 12 ore de redare continuă video locală sau până la 600 de ore de standby cu ecranul oprit.

În plus, MatePad T8 dispune și de un mod Eye Comfort, care optimizează temperatura de culoare din sistem. Setările de temperatură de culoare pot fi ajustate în funcție de nevoile utilizatorului.

EMUI10 – O experiență inteligentă fără cusur

Huawei MatePad T8 oferă o serie de funcții inteligente datorită EMUI10.0.1. Sistemul de operare Android 10 personalizat este optimizat pentru un răspuns rapid și oferă un nou mod Dark dezvoltat pe baza cercetărilor HUAWEI, pentru a oferi o experiență de lectură confortabilă. Acest tip de activitate poate fi și mai atractivă cu layout-urile tip revistă oferite de tabletă. Datorită paletei Morandi cu care este dotat, EMUI10 devine mai captivant și mai elegant.

Un spațiu sigur pentru copii

Huawei MatePad T8 este un tovarăș ideal pentru activitățile de învățare sau de relaxare ale copiilor, datorită aplicației Kids Corner, concepută pentru a le oferi acestora un mediu sigur, potrivit pentru vârsta lor. Opțiunile de control parental le permit părinților să gestioneze cu ușurință conținutul și aplicațiile disponibile, dar și timpul pe care copiii îl pot petrece în fața dispozitivului. Pentru a oferi o experiență de utilizare sănătoasă copiilor, Kids Corner include și patru moduri de protecție a ochilor, precum filtrul pentru lumină albastră, alerte de postură, alertă de teren accidentat și un mod eBook pentru o experiență și mai confortabilă.

Despre HUAWEI Consumer Business Group

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Mai multe detalii despre Huawei MatePad T8: https://consumer.huawei.com/ro/tablets/matepad-t-8/

Institutul Național Olandez se bazează pe AMD și Lenovo în lupta împotriva noului coronavirus

AMD a anunțat un nou proiect cu Lenovo și Nikhef, Institutul Național Olandez de Fizică Subatomică. Nikhef va dedica clusterul nou de calcul, recent instalat, aflat în prezent în fază de testare, eforturilor pentru combaterea COVID-19.

Utilizat în mod normal pentru calcule care privesc domeniile fizicii particulelor și a undelor gravitaționale, centrul de date din Amsterdam, Olanda, oferă putere de calcul proiectului Rosetta@home de la Universitatea din Washington, care încearcă să descifreze structura proteică de bază cu ajutorul nodurilor masive de calcul.

Extensia DC bazată pe Lenovo ThinkSystem SR655 a fost instalată pentru ca sistemul să fie pregătit de fluxurile de date din ce în ce mai mari care vin de la CERN, Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare, unde se anticipează că acceleratorul de particule Large Hadron Collider va produce de zece ori volumul actual de date. În ultimele săptămâni, au fost livrate și instalate în total patru rack-uri, care însumează peste 3800 de nuclee de calcul AMD EPYC și 31 TB de memorie.

Nikhef testează deja infrastructura informatică necesară pentru viitorul flux de date, furnizând energie de calcul către e-Infrastructura națională olandeză. Noua capacitate de calcul va fi folosită în timpul acestor teste de Dutch Power Cows, o echipă de „tweakers” care oferă pachete bundle de putere de procesare către anumite proiecte globale. Pe fondul pandemiei actuale, echipa își propune să contribuie la cercetarea structurilor moleculare ale coronavirusului.

Noile sisteme cluster anunțate sunt în concordanță cu acordul inițial cu Nikhef de anul trecut, care a anunțat extinderea centrului de date cu un grup de servere Dell EMC PowerEdge R6415 alimentat de AMD EPYC. Institutul contribuie la avansarea tehnologiilor viitorului, fizica particulelor jucând un rol cheie în dezvoltarea internetului, navigarea prin GPS, tehnologia avansată de senzori și la tehnici de imagistică medicală.

Anunțul vine în contextul în care AMD a dezvăluit planurile recente de colaborare cu Laboratorul Național Lawrence Livermore și Penguin Computing din SUA pentru a face un upgrade clusterului de înaltă performanță (HPC) neclasificat al Laboratorului, care ajută la cercetarea COVID-19. Sistemul Corona va fi utilizat de COVID-19 HPC Consortium, un parteneriat public-privat din SUA, care oferă gratuit resurse de calcul oamenilor de știință din întreaga țară angajați în lupta împotriva COVID-19.

Cele mai avansate tehnologii pentru masurarea temperaturii angajatilor produse de Hikvision functioneaza acum la Dacia-Renault

Recent, Grupul Hikvision, cel mai mare producator mondial de produse si solutii inovatoare de supraveghere video, a furnizat un sistem avansat de monitorizare a temperaturii angajatilor Grupului Dacia Renault in cadrul unui proiect dezvoltat de partenerul sau Eutron Invest Romania (www.eutron.ro), companie romaneasca cu o traditie de peste 25 de ani in furnizarea de solutii tehnologice personalizate.

Solutia Hikvision a fost implementata la Uzinele Dacia Mioveni, la Centrul Tehnic Renault Titu si la sediul Renault Bucharest Business Connected. Printre alte proiecte publice desfasurate anterior de Hikvision in Romania se numara si donatia catre Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” a unor camere de detectare a temperaturii persoanelor.

Hikvision, o companie axata pe cercetare in cele mai revolutionare tehnologii
Grupul Hikvision a fost infiintat in 2001 in Hangzhou – China. Activeaza in 155 de tari, prin intermediul a 2400 de parteneri. Topul Forbes al celor mai performante 2000 de companii din lume situeaza Hikvision pe locul 800.
Devenit in timp cel mai important furnizor mondial de produse si solutii performante de supraveghere video, grupul are peste 34.000 de angajati, dintre care peste 16.000 sunt ingineri de cercetare si dezvoltare. De altfel, compania investeste 7 – 8% din veniturile sale anuale in cercetare si dezvoltare.
In 2019, Hikvision a generat un venit total de 1,77 miliarde euro, inregistrand o crestere anuala (YoY) de 15,69%, iar profiturile nete atribuite actionarilor companiei au fost de 382 milioane euro, ceea ce reflecta o crestere a YoY de 9,36%.

Hikvision inoveaza in tehnologiile de baza de codare audio si video, procesarea imaginilor video si stocarea datelor aferente, precum si in domenii orientate spre viitor, cum sunt cloud computing, big data si deep learning.
In ultimii ani, Hikvision s-a extins si pe piete verticale: securitatea publica, transporturile, educatia, asistenta medicala, energie, precum si in domeniul cladirilor inteligente.
Totodata, pe langa industria de supraveghere video, Hikvision isi consolideaza prezenta in domenii ca dispozitive inteligente pentru uz casnic, automatizari industriale si electronice pentru automobile – toate bazate pe tehnologia video-inteligentei.

Produsele Hikvision, cele mai performante de pe piata
Echipamentele si tehnologiile de scanare a temperaturii marca Hikvision sunt instalate in lumea intreaga, in aeroporturi, cladiri de birouri, uzine, statii de metrou, gari, scoli si in alte locuri publice cu trafic intens etc.
Au o serie de avantaje competitive cu care s-au impus pe piata mondiala:
–  Masurarea temperaturii se face fara contact fizic, ceea ce e esential pentru evitarea contaminarilor
–  Timp scurt (o secunda) de detectare a temperaturii la suprafata pielii unei persoane
–  Detectarea temperaturii mai multor persoane, simultan, in locurile aglomerate
–  Alarmare instantanee a personalului de securitate in cazul unor persoane cu febra
–  Integrarea modulelor de Inteligenta Artificiala reduce la minim alarmele false generate de alte surse de caldura

Ce tipuri de sisteme de camere termografice au fost instalate la sediile Dacia – Renault
In total, la Uzinele Dacia Mioveni, la Centrul Tehnic Renault Titu si la sediul Renault Bucharest Business Connected, Eutron Invest Romania a instalat 156 de echipamente Hikvision, camere termografice portabile si fixe, precum si video recordere de retea.

„Acordam mare atentie bunastarii publice, de aceea lucram continuu pentru a crea cat mai multe produse menite sa ofere siguranta si incredere. Inovam in mod constant, iar proiectul dedicat masurarii temperaturii a fost dezvoltat din dorinta de a crea ceva inteligent, benefic publicului larg, un proiect valoros care demonstreaza inca o data contributia adusa dezvoltarii durabile a societatii. Folosim tehnologia pentru a oferi o structura vietii inteligente, eficiente si convenabile. Ne bucuram ca putem oferi un strop de bucurie si speranta cu ajutorul progresului stiintific si tehnologic.” – spune Jermy Wang, Manager Regional Hikvision Romania.

Camerele termografice instalate la Dacia – Renault au o acuratete remarcabila in masurarea temperaturii umane, iar scala de detectare a temperaturii este situata intre 30°C – 45°C.

“Parteneriatul Eutron – Hikvision nu este la primul proiect de anvergura si notorietate. Proiectele realizate folosind produse si sisteme Hikvision au fost permanent orientate sa rezolve problemele clientilor Eutron. Suntem onorati de colaborarea cu o companie renumita si esentiala pentru economia romaneasca, cum este Dacia – Renault.” – a declarat Dan Tone, CEO Eutron Invest Romania.

Hikvision DeepinMind NVR, bazate pe algoritmi Deep Learning
Cercetatorii Hikvision perfectioneaza continuu si o serie de Network Video Recorder (NVR) inteligente care analizeaza continutul livrat de camerele video, inclusiv cele termografice, si sunt capabile sa ia decizii privind securitatea unor perimetre fara interventie umana.
Bazate pe algoritmi de Inteligenta Artificiala si pe solutii avansate de recunoastere faciala, au o acuratete de 90% in evitarea alarmelor false.
Echipamentele NVC functioneaza si in cazul in care persoanele scanate poarta masti de protectie.

Tipurile de echipamente termografice Hikvision instalate la Dacia – Renault:

Camera termografica portabila DS-2TP31B-3AUF
Usor de purtat si manevrat, aceasta camera termografica este alimentata cu o baterie reincarcabila Li—ion. Poate functiona continuu timp de 8 ore intre incarcari. Datele sunt afisate pe un ecran LCD de 2,4 inci.

Link: https://www.hikvision.com/europe/products/Thermal-Products/Thermography-thermal-cameras/temperature-screening-series/ds-2tp31b-3auf/)

Camera termografica portabila DS-2TP21B-6AVF/W
Vine cu filtre si functii video care ii asigura o precizie deosebita in detectarea temperaturii. Display de 3,5 inci. Poate functiona continuu timp de cinci ore intre doua incarcari ale acumulatorului.

Link: https://www.hikvision.com/europe/products/Thermal-Products/Thermography-thermal-cameras/temperature-screening-series/ds-2tp21b-6avf-w/

Camera termografica fixa DS-2TD2617B-3/PA
De tip Bullet, poate fi instalata in locurile cu trafic uman intens. Se remarca prin tehnologiile evoluate de procesare a imaginii (Adaptive AGC, DDE, 3D DNR) si prin sensibilitatea deosebita a modului videotermal cu o rezolutie de 160×120. Are si functie de alarma audio.
Important: Aceste camere pot scana temperatura mai multor persoane simultan, ceea ce le face utile in detectarea suspiciunilor de imbolnavire in aglomeratii.
Link: https://www.hikvision.com/europe/products/Thermal-Products/Thermography-thermal-cameras/temperature-screening-series/ds-2td2617b-3-pa/

Aceste camere sunt calibrate cu ajutorul unui echipament special, care asigura precizia

deosebita a masuratorilor.

Camerele termografice au fost integrate intr-o retea cu echipamente de tip Network Video Recorder (Cod: 8-ch 1U 4K NVR), fiecare cu 8 canale video IP, cu live view, inregistrare si redare, inclusiv la rezolutie 4K. Video recorderul Hikvision vine si cu functii suplimentare, de genul numararea oamenilor si poate integra si modele de camere deja existente la beneficiar.

Video cu echipamente termice:

  1. Solutii termice pentru depistarea temperaturii:https://youtu.be/U3Ka7o1LF98
    sau https://youtu.be/7_3QTCyo3O0
  1. Camera termografica de mana:https://youtu.be/r1h1erZQdyg

sau https://www.youtube.com/watch?v=46sFzTs0p24&feature=youtu.be

  1. MinMoe: sistem de control acces & depistarea temperaturii: https://www.youtube.com/watch?v=EahzlFS-5kA
  1. Poarta de acces cu sistem dual: depistarea temperaturii si detectarea metalelor

https://www.youtube.com/watch?v=eaD968U87I4 sau https://www.youtube.com/watch?v=PK6Tvhcl7SE&feature=youtu.be

  1. Solutia de monitorizare a densitatii vizitatorilor:

https://youtu.be/Nm_bQDhAm0k

Compania Axis integreaza solutiile audio in aplicatia de video management AXIS Companio

Axis Communications, lider global in echipamente video de retea, a anuntat ca va integra gama sa de produse audio si difuzoare de retea in aplicatia de video management AXIS Companion. Aceasta facilitate pune la dispozitie beneficiile utilizarii sistemelor audio in vederea garantarea securitatii si descurajarea incidentelor, oferind totodata si simplitatea in gestionare cu care au fost deja obisnuiti utilizatorii aplicatiei AXIS Companion.

Cu ajutorul suportului audio integrat in aplicatia AXIS Companion, utilizatorii vor putea adauga sistemului existent difuzoare de retea prin simpla apasare a unui buton. Aplicatia AXIS Companion permite accesarea de la distanta a camerelor video si difuzoarelor de retea prin intermediul unei aplicatii pentru mobil sau computer, care poate trimite notificari catre utilizatorii platformei in cazul producerii unui incident. Caracteristica audio le permite utilizatorilor sa reactioneze imediat la orice situatie suspecta prin difuzarea in timp real a unui anunt folosind aplicatia, ceea ce va descuraja posibilii intrusi si infractori.

Similar oricarei camere Axis, difuzoarele de retea vor fi listate in portalul Axis Remote System Management, care permite utilizatorilor sa supravegheze toate dispozitivele sistemului. Prin intermediul portalului, se poate realiza repornirea sau actualizarea de la distanta a difuzoarelor si se poate vedea daca vreunul dintre dispozitivele conectate necesita mentenanta. Aceasta combinatie de caracteristici ajuta la reducerea costurilor de suport ale utilizatorilor si sporesc eficienta prin economia de timp rezultata din accesul de la distanta.

Principalele avantaje:

  • Compatibilitate cu toate difuzoarele de retea Axis;
  • Anunturi transmise in direct, de la distanta, prin intermediul aplicatiei;
  • Reducerea infractiunilor datorita descurajarii infractorilor;
  • Usurinta in instalare, gestionare si utilizare.

Aflati mai multe despre AXIS Companion aici.

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovative, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de reţea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces si sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Fondata in 1984, Axis este o companie cu sediul in Suedia, listata la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.