Legenda AGON: De la primul strigăt de luptă la următorul plan de joc

 Amsterdam, 30 noiembrie 2017 – AOC, brand lider pe piața de monitoare de gaming, a lansat în 2016 AGON, prima serie de monitoare premium. După un an și jumătate, seria AGON a devenit bestseller pe piață și a fost recunoscută internațional. Succesul nu s-a oprit aici: la evenimentul gamescom 2017, în Koln, AOC a anunțat viitorii membrii ai familiei AGON – AGON³, seria care va redefini timpul de răspuns cu un record de 0,5ms și integrarea unor tehnologii noi, precum HDR.qqqq

AGON

AGON, cuvânt provenit din greaca veche, definește competiția, conflictul și antagonismul. Un nume îndrăzneț, menit să seteze o pozitie unică acestei serii de monitoare în universul gamingului. Seria AGON a strâns de-a lungul timpului nenumărați admiratori, de la jucători înfocați la jucători casual, datorită funcțiilor premium, tehnologiilor inovative și prețului atractiv. Cu opțiuni de afișare ce variază de la 61cm la 88cm, formatul plat sau curbat și cu refresh rate ridicat, monitoarele AGON și-au câștigat locul pe biroul gamerilor, indiferent de preferința lor cu privire la GPU.

Monitoarele AGON de la AOC au câte un format pentru fiecare gamer

AGON AG352UCG

AGON – Prima lansare

AOC a lansat AGON, prima serie de monitoare premium, în martie 2016. Modelul cu care brandul a debutat este AG271QX. Acest model de monitor are un display TN de 68cm cu rezolutie de 1440p pentru a asigura vizibilitatea fiecărui detaliu, un refresh rate de 144Hz, cu un timp de răspuns de 1ms și suport FreeSync pentru a oferi lejeritate pe parcursul jocului, integrând astfel cu succes toate caracteristicile dorite de un jucător. AG271QX s-a bucurat de succes instant și multe premii, timp în care succesorii modelului, cu caracteristici similare precum funcția G-SYNC și display de 68cm, au apărut pe piață puțin mai târziu în același an.

În ianuarie 2017, și-a făcut apariția AOC AG251FZ, un model mult așteptat de către jucătorii FPS. Având cel mai rapid panel de pe piață, cu un refresh rate de 240Hz și o claritate excepțională, în special pentru jocurile ce afișează mișcări rapide, noul model aduce un plus jucătorilor pasionați. AG251FZ a fost alegerea multor jucători de esports, printre care și TEAM LIQUID, și a setat un standard competitiv printre monitoarele de gaming, fiind prezent pe marile scene de evenimente esports. Tehnologia FreeSync, un timp de răspuns de 1ms și display cu panou TN și rezoluție Full HD, modelul AG251FZ s-a dovedit a fi un adevărat succes. În august 2017, AOC a lansat și varianta cu funcționalitate G-SYNC, cu ajutorul modelului AG251FG.

Untitled

Un pas înaintea tuturor: inovația formatului

Începând cu iarna anului 2016, experiența interactivă a universului virtual, tot mai aproape de realitate, s-a realizat cu ajutorul monitoarelor curbate din seria AGON – AG352UCG și AG352QCX, cu un display de 88cm și o rază de curbare de 2000mm. Monitoarele dispun de panouri VA care se mândresc cu un aspect ratio de 21:9, contrast de 2000:1 și functiile G-SYNC sau FreeSync, pentru claritate și precizie a imaginii. Mai târziu, două noi modele cu aspect ratio similar, de16:9, s-au alăturat seriei: AG322QCX (81cm și rezoluție de 1440p) si AG272FCX (68cm si rezolutie de 1080p). Aceste monitoare elegante au un design fără cadru pe trei dintre laturi și se mândresc cu rază de curbare mai mică de 1800mm care asigură o îmbinare perfectă și sesiuni de gaming lipsite de anomalii de randare datorită funcției FreeSync.

Toate modelele AGON vin cu un suport ergonomic și ajustabil, diferite moduri de joc, difuzoare stereo, modurile Shadow Control si Low Input Lag, plus tehnologiile Flicker-Free și Low Blue Light, pentru a reduce oboseala ochilor pe timpul jocului.

Performanță

Cu o gamă de 11 modele deja existente și multe inovații pe cale să apară în viitor, AOC se poziționează ca lider în sectorul de gaming.

Focus pe esports

Monitoarele AGON au fost prezente la peste 80 de evenimente e-sports, precum DreamHack, Extreme Masters realizat de Intel, Dotapit și Insomnia. Monitoarele au fost utilizate de toți participanții, atât de jucătorii profesioniști, cât și de jucători înfocați din întreaga lume, contribuind la performanțe remarcabile pentru cele mai râvnite titluri.

 AGON³

În cadrul evenimentului gamescom 2017, AOC a anunțat lansarea AGON³, o nouă serie cu rezoluție ultra-high, refresh rate pornind de la 144Hz și suport HDR (High Dynamic Range), cu un timp de răspuns de 0,5ms. Functia HDR oferă luminozitate și culori cu un contrast puternic pentru definirea perfectă a imaginilor. Timpul de răspuns de doar 0,5ms, permite jucătorilor să realizeze mișcări extrem de rapide, pentru a asigura succesul prin fiecare moment petrecut în joc.

Fiind unul dintre cele mai bune modele, cu un timp de răspuns de doar 0,5ms, modelul AG273QCX va avea parte de un display de 68cm, format curbat al panoului TN cu refresh rate de 144Hz, rezoluție QHD de 1440p și AMD FreeSync2 cu HDR. Modelul va cuprinde funcții ce permit reproducerea ideală a tuturor culorilor jocului. Fratele din aceeasi serie, modelul AG273QCG, echipat cu multe alte funcții similare, nu dispune de HDR, dar oferă un refresh rate de 165Hz și funcția G-SYNC.

Prin lansarea celor două modele din seria AGON³, ce vor fi lansate în 2018, AOC se ridică din nou la așteptările gamerilor în materie de inovație și tehnologie, eliminând orice obstacol care i-ar putea împiedica să își arate adevăratul potențial.

http://eu.aoc.com/en/gaming

Despre AOC

AOC este unul dintre brandurile globale de top de pe piaţa display-urilor. Calitatea înaltă, serviciile de primă clasă, designul atrăgător, inovațiile și funcțiile eco integrate, precum și preţurile competitive reprezintă motivele pentru care din ce în ce mai mulţi clienţi şi parteneri de distribuţie au încredere în AOC. AOC oferă display-uri ce corespund nevoilor oricărui tip de utilizator, fie profesionist, amator sau gamer. AOC este subsidiară TPV Technology Limited, cel mai mare producător de displayuri LCD la nivel global.

www.aoc-europe.com

Craciun langa Cetatea Rasnovului

Pănicel este un pârâu limpede și sprințar care le-a șoptit unor oameni destoinici că se plictisește singur pe dealurile din preajma Cetății Râșnov și că ar vrea si el să susure povești spumoase celor care iubesc viața.
Fie că vreți doar să vă relaxați câteva zile, fie că vreți să împărtășiți alături de prieteni și rude un eveniment important din viața dumneavoastră. O sală mare, luminoasă, complet utilată, cu o capacitate de 400 de persoane, vă stă la dispoziție. Iar câteva bucătărese pricepute trebăluiesc deja în jurul blidelor aburinde. Nu ne rămâne decât să ne cereți să vă organizăm cel mai fericit eveniment din viața dumneavoastră, fie că e vorba de o aniversare, o întâlnire de revedere, un Crăciun și un Revelion speciale. Tot aici, datorită dotărilor de ultimă generație și mobilierului nou, putem găzdui intalnirile de afaceri, cursurile de perfecționare. Sala este modulară, deci se adaptează oricăror cerințe.
Vă invităm să alegeți una din cele 65 de camere confortabile ale complexului nostru turistic, una din cele două săli multifuncționale unde puteți să vă jucați după pofta inimii (darts, tenis de masă, table, biliard etc).De asemenea, puteți alege pentru calarie și unul din căluții și poneii noștri dornici să vă plimbe sub supravegherea unui instructor atestat.

Craciun complex Panicel
Complex Pănicel, vă invită să petrecem Crăciunul împreună într-un cadru de poveste.

Lângă pârâul Pănicel a crescut Pensiunea Pănicel. Iar pentru că veselia, istoria, tradiția, omenia, bucatele alese s-au adunat toate sub același acoperiș, vă invităm și pe dumneavoastră să le descoperiți. Fie că vreți doar să vă relaxați câteva zile, fie că vreți să împărtășiți alături de prieteni și rude un eveniment important din viața dumneavoastră.

Povești despre noi puteți auzi dacă în drum spre Brașov sau spre Pitești, pe DN 73 cotiți pe ”drumul cu plopi” spre poarta noastră. Dacă nu auziți din prima poveștile cailor și ale pârâului, nu vă îngrijorați. Priveliștea minunată asupra Munților Bucegi, Piatra Craiului și Postăvarul vă vor inspira fără dubii. Cu atât mai mult cu cât doar cerul, norii și vântul sunt limitele până la care puteți visa.

Sfaturile Axis Communications pentru sarbatori in siguranta

Ca in fiecare an, perioada sarbatorilor aduce fericire in sufletele oamenilor, alaturi de momente calde petrecute impreuna cu cei dragi. Iar pe masura ce acestea se apropie, asistam la o agitatie in crestere, generata de febra cumparaturilor, dar si de eventualele planificari ale unor scurte concedii.

Sarbatorile de iarna reprezinta in general un bun prilej pentru reintalnirea celor dragi, organizarea de excursii sau pentru orice alte activitati care aduc o mult asteptata si bine meritata deconectare de la cotidian. Totodata, locuitorii din marile orase se folosesc de multe ori de aceasta ocazie pentru a parasi aglomeratia urbana si mediul poluat, optand de obicei pentru deplasari la rude, la munte sau chiar in strainatate. Iar in febra pregatirilor, multi dintre ei omit un detaliu extrem de important: siguranta locuintei. Asa se face ca sarbatorile aduc uneori si momente mai putin placute, caci raufacatorii profita de obicei de aceasta perioada si patrund in locuinte pentru a sustrage bunuri de valoare. Evident, astfel de situatii pot fi evitate atunci cand sunt luate masurile corecte, iar Axis a alcatuit un scurt ghid pentru protejarea proprietatii in perioada sarbatorilor.

Cum se poate reduce probabilitatea

Este cunoscut faptul ca hotii prefera in general tintele cat mai sigure, care prezinta riscuri minime pentru ei si de aceea aleg in general locuinte pentru care au confirmarea ca proprietarii sunt plecati. Evident, asta presupune o etapa de informare in prealabil, bazata pe metode mai mult sau mai putin rudimentare. Cert este insa ca aceasta etapa depinde strict de datele puse la dispozitie de potentiala victima, ceea ce inseamna ca tot victima este cea care poate preveni aceasta documentare, prin cateva masuri simple.

Una dintre cele mai la indemana metode utilizate de hoti pentru a afla daca proprietarii unei locuinte sunt prezenti in locatie intr-o anumita perioada este inspectarea cantitatii de pliante acumulate in fata usii sau in cutia postala. Fenomenul pliantelor a luat amploare de-a lungul ulimilor ani si din pacate nu exista solutii pentru suspendarea acestei actiuni in perioadele cu risc ridicat de patrundere prin efractie. Ceea ce pot face insa proprietarii de locuinte pentru a elimina aceasta problema este sa apeleze la un vecin, care sa colecteze zilnic toata corespondenta primita. In plus, nu este o idee rea ca un vecin de incredere sa primeasca o cheie a usii de la intrare pentru a verifica periodic daca totul este in regula, eventual si pentru a trage draperiile sau pentru a aprinde si a stinge din cand in cand luminile sau televizorul. Ca alternativa, se poate folosi si un programator pentru priza – cu sau fara –acces de la distanta – care sa faca acest lucru in mod automat.

 Impactul Social – Media

De asemenea, trebuie sa tinem cont de faptul ca societatea a evoluat, mediile de comunicare au suferit modificari, iar raufacatorii si-au rafinat metodele, in consecinta. Tuturor ne place sa publicam fotografii din locurile pe care le vizitam sau cu cei pe care ii vizitam, dar locuintele noastre si bunurile din ele ar fi mai in siguranta daca am face asta dupa ce am reveni din deplasari si nu in timpul lor. Iar pentru momentele cand ne lasam purtati de entuziasm si incalcam totusi aceasta regula, este obligatoriu sa ne asiguram ca ceea ce postam este numai pentru prieteni si nu pentru intreaga lume. De asemenea, nu este o idee inspirata sa divulgati informatii despre locul in care va aflati nici telefonic catre persoane necunoscute, chiar daca acestea sustin ca va contacteaza din partea unor companii.

Ideile prezentate reprezinta cateva masuri simple de preventie, de care orice proprietar de locuinta responsabil ar trebui sa tina cont de fiecare data cand pleaca de acasa pentru o perioada mai lunga de timp. Problema este ca ele nu pot fi aplicate intotdeauna, fiind dependente de o serie de factori. Sunt, de exemplu, situatii in care nu exista vecini de incredere sau cand acestia decid sa plece de acasa in aceeasi perioada. De asemenea, fiecare utilizator este responsabil de securizarea numai a propriilor conturi pe retelele de socializare. Entuziasmul copiilor este insa uneori greu de stapanit, iar interzicerea etichetarii in fotografii postate de prieteni poate afecta uneori relatiile cu acestia. Nu trebuie neglijat nici faptul ca masurile de precautie in sine nu securizeaza o proprietate, ci doar reduc riscurile la care este supusa aceasta si limiteaza nivelul de vulnerabilitate. De aceea, Axis recomanda si o abordare mai activa, prin supravegherea constanta a locuintei, prin metode moderne si eficiente, chiar si atunci cand va aflati la sute sau mii de kilometri distanta.

Supravegherea folosind camere IP

In mod traditional, camerele video de supraveghere erau considerate echipamente destinate mediului de afaceri, institutiilor si spatiilor publice. Dar odata cu patrunderea societatii in era digitala, intr-o era a informatiei si a dispozitivelor interconectate, o multitudine de solutii concepute initial pentru companii si institutii au inceput sa cunoasca succesul in zona Consumer. Iar camerele Axis reprezinta exemplul perfect de astfel de produse, caci sunt proiectate cu performante si calitati de top, care sa satisfaca cerintele celor mai pretentiosi utilizatori din segmentul Business, dar sunt in acelasi timp usor de instalat si configurat, astfel incat sa poata fi folosite chiar si de utilizatorii fara cunostinte complexe in domeniu.

„Industria echipamentelor de supraveghere video a crescut accelerat pe parcursul ultimilor ani, iar ca o particularitate, am observat o cerere tot mai mare din partea segmentului Consumer, unde camerele de retea Axis se incadreaza perfect. Acestea sunt preferate de tot mai multi utilizatori, atat datorita designului lor modern si calitatii deosebite cat si performantelor excelente, functionalitatii complexe si usurintei in configurare si utilizare. Echipamentele si solutiile noastre le permit proprietarilor de locuinte sa asigure o supraveghere permanenta a acestora, chiar si atunci cand sunt plecati in deplasari sau concedii”, a declarat Bogdan Gavril, Sales engineer pentru Europa Centrala si de Est in cadrul Axis Communications.

Cu o vasta experienta in domeniul supravegherii video, Axis detine un portofoliu de produse ce contine o gama variata de camere de supraveghere, cu functii si performante diferite, adaptate pentru diverse scenarii de utilizare. Pentru supravegherea la exterior a locuintei, compania recomanda folosirea de camere PTZ, pe cand interiorul poate fi monitorizat cu modele fixe sau modele panoramice pentru zonele spatioase. Camerele trebuie sa fie prevazute cu solutie de iluminare IR pentru vederea pe timp de noapte, si, dupa caz, sa integreze senzori de detectie a miscarii, care sa declanseze alarme video la distanta, cum este cazul seriei M10. Pentru utilizatorii cei mai pretentiosi, compania ofera si modele UHD 4K, precum cele din seria P32.

Mai mult, datorita calitatii superioare a imaginilor inregistrate de camerele Axis, acestea pot fi utilizate ocazional si in alte scopuri, precum inregistrarea unor evenimente sau imortalizarea animalelor de companie in momente amuzante. Imaginile pot fi inregistrate pe un dispozitiv de stocare sau pot fi transmise in timp real la  distanta, prin Internet, fara a implica un server suplimentar in acest proces. In functie de necesitati, Axis ofera camere de supraveghere cu conectare wireles sau prin cablu de retea, cu functie PoE (Power over Ethernet), iar pentru a evita riscul dezactivarii echipamentelor prin intreruperea alimentarii cu energie electrica, este recomandata si instalarea de UPS-uri. Tot pentru situatiile in care apare o intrerupere a alimentarii cu energie sau o camera este scoasa din uz, sistemul de Video Management poate alerta rapid proprietarul sau operatorul.

„Securitatea oamenilor si a bunurilor reprezinta principala noastra preocupare, iar modul de configurare si utilizare intuitiv care caracterizeaza camerele de retea Axis le face potrivite pentru orice mediu de activitate si pentru orice categorie de utilizatori. La ora actuala, oferim modele Full HD si UHD 4K cu design modern si functionalitate diversa, fixe sau PTZ – ideale nu numai pentru securizarea spatiilor comerciale, a spatiilor publice sau a birourilor, ci si pentru supravegherea locuintelor si a perimetrelor din jurul acestora”, a declarat Marius Potorac, Key Account Manager Axis Communications Romania.

 

Despre Axis Communications

Axis este lider mondial in echipamente video de retea, oferind solutii inteligente si sigure, contribuind in mod direct la tranzitia catre solutii digitale de supraveghere. Produsele si solutiile video profesionale AXIS sunt dezvoltate in jurul unei platforme inovatoare si deschise.

Axis are peste 2.700 de angajati in peste 50 de birouri din lume si coopereaza cu peste 90.000 de parteneri din toata lumea. Compania Axis a fost fondata in anul 1984 in Suedia si este listata la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

OPTEX – Parte importanta a culturii pentru securitate

Bucuresti, 28 noiembrie 2017 – OPTEX, lider mondial in dezvoltarea de solutii de detectie, anunta participarea la programul „Creating a Security Culture” (Crearea a unei culturi pentru securitate).

„Creating a Security Culture” este o initiativa lansata in luna octombrie, ale carei baze au fost puse de Security Institute in colaborare cu ITN News, cu scopul de a ilustra atat importanta eforturilor depuse de profesionistii din domeniul securitatii, cat si capabilitatile solutiilor moderne de securitate, implementate in diverse scenarii de utilizare. Si indiferent de scenariu sau de implementare, securizarea fizica a perimetrului este intotdeauna prima linie de aparare, motiv pentru care OPTEX face parte din acest program.

De la escaladarea si taierea gardurilor si pana la urmarirea unei persoane autorizate catre o zona cu acces limitat, raufacatorii se dovedesc de multe ori inventivi, adevarati specialisti in ocolirea metodelor traditionale de securitate. De aceea, OPTEX recomanda mai multe niveluri de detectie, care sa protejeze atat oamenii, cat si bunurile. „Am creat o companie a carei filosofii de baza este imbunatatirea securitatii si sigurantei la nivelul intregii societati, de la utilizatorul casnic si pana la infrastructura critica a unei centrale nucleare”, a spus Jacques Vaarre, Managing Director OPTEX EMEA. „Totodata, incercam sa oferim companiilor care se ocupa de instalari, celor care realizeaza integrari de sisteme si tuturor clientilor nostri in general, solutii care se instaleaza si se utilizeaza cat mai usor”.

Prinderea intrusilor este conditionata de cunoasterea exacta a pozitiei si activitatii acestora – lucruri posibile multumita senzorilor OPTEX, care pot determina rapid bresele, cu eliminarea alarmelor false. De exemplu, o persoana care escaladeaza un gard este detectata inca din momentul in care a patruns in perimetrul securizat, acesta fiind primul nivel de securitate”, a declarat Dragos Enea, Customer Service Manager OPTEX Romania. Cand este insa vorba de suprafete mari si foarte mari, localizarea si monitorizarea intrusului odata patruns in perimetru se pot dovedi misiuni extrem de dificile. De aceea, OPTEX recomanda un al doilea nivel de detectie, bazat pe senzori cu raza lunga de actiune, care se integreaza in sistemul CCTV pentru a furniza imagini relevante operatorilor cu ajutorul camerelor PTZ. Foarte eficienti in astfel de situatii sunt senzorii nou lansati de OPTEX – VX Shield de tip AIR (Active InfraRed) si BX Shield de tip PIR (Passive InfraRed), cablati sau cu baterii, cu sau fara anti-mascare, cu tehnologie de evitare a alarmelor false generate de animale sau schimbari climatice si cu design modern, potrivit pentru orice mediu.

O alta problema intalnita frecvent in companii este aceea a indivizilor care urmaresc persoane autorizate, cu sau fara stiinta acestora, pentru a ajunge astfel in zone cu acces restrictionat. Ca solutie, OPTEX a dezvoltat senzorii Accurance 3D, care analizeaza pe baza tehnologiei TOF (Time of Flight) 20 000 puncte pe 3 axe, pentru a realiza o mapare a unui spatiu determinat, stabilind astfel numarul de persoane prezente in acel spatiu. Integrat intr-un sistem de control al accesului, un astfel de senzor poate stabili cu precizie daca persoana autorizata este singura sau insotita si poate permite sau bloca accesul in consecinta, indiferent de metoda de autentificare folosita.

Pentru situatia in care un intrus reuseste sa ajunga nedetectat in interiorul obiectivului protejat, folosind, de exemplu, acoperisul cladirii, OPTEX asigura inca un nivel de protectie, prin senzorii cu laser REDSCAN. Acestia creeaza un plan virtual, orizontal  sau vertical, in interiorul caruia pot detecta cu precizie coordonatele intrusului. Iar odata integrati intr-un sistem de securitate, senzorii OPTEX REDSCAN pot declansa in mod automat alarma.

Despre Optex

OPTEX Co., Ltd este lider global in dezvoltarea de solutii de detectie, senzorii OPTEX dedicati supravegherii de interior si de exterior fiind distribuiti la nivel mondial. Printre produsele lansate se numara atat detectoare cu fir si wireless, cat si senzori specializati cu rolul de a activa sistemele CCTV. De asemenea, OPTEX este dezvoltatorul unui detector laser de clasa I, dedicat celor mai rafinate integrari de sisteme de securitate. De la lansare si pana acum, OPTEX si-a construit reputatia la nivel mondial de producator de produse si tehnologii inovative si de calitate. Mai multe detalii la: http://www.optex-europe.com/products/.

Fernando Alonso, dublu campion mondial la F1, își unește forțele cu Logitech G și G2 Esports pentru a lansa o echipă de curse

Campionul mondial de F1, Fernando Alonso, Logitech G, liderul global în materie de echipamente pentru gaming și volane și G2 Esports, echipa  de esports campioană mondială, au anunțat o nouă echipă de curse – FA Racing G2 Logitech G. Echipa va participa la o varietate de jocuri pe console și platforme de PC, precum și la toate competițiile actuale.

Echipele profesioniste sunt esențiale pentru susținerea creșterii fenomenale a industriei de esports și în special pentru curse realizate cu simulatoare. Prin această colaborare, FA Racing, G2 Esports și Logitech G au devenit prima echipă de curse care colaborează cu un campion de Formula 1 și urmăresc să creeze o echipă la care toți pasionații de curse vor aspira. Echipa confirmă că Cem Bolukbasi, un finalist din campionatul de esports de F1 din acest an, care a avut loc săptămâna trecută la Abu Dhabi, s-a înscris deja.
“Fiecare șofer de Formula 1 este un gamer în sufletul său”, a declarat Fernando Alonso. “Competiția pe scena virtuală deschide o mulțime de posibilități pentru tinerii șoferi care altfel nu ar avea șansa de a intra în lumea curselor. Pentru prima dată, fanii nu mai sunt doar spectatori, ci pot lua parte la joc, putând deveni adevărați jucători de curse cu simulatoare și, de ce nu, parte a echipei mele. Nu pot să mă gândesc la parteneri mai buni decât G2 Esports și Logitech G pentru a începe acest proiect și abia aștept să îi dăm drumul!”

“Logitech G a jucat un rol important în susținerea dezvoltării industriei de esport încă din 1997”, a declarat Kristian Tear, șeful EMEA Logitech. “Suntem încântați de acest parteneriat cu G2 Esports și Fernando Alonso și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a construi noi programe de condus și cele mai bune echipamente pentru curse profesioniste”.

CEO-ul G2 Esports, Carlos “ocelote” Rodriguez a declarat: “Îmbinarea celor două pasiuni, esports și motorsport, pentru a crea o echipă de elită condusă de un campion mondial de Formula 1 este un vis al copilăriei mele. Acest parteneriat aduce partea competitivă a unei curse la un nou nivel și sunt mândru să depun toate eforturile într-o companie atât de bună”.

Despre Fernando Alonso

Testarea limitelor și atingerea incredibilului este ceva ce se poate spune despre Fernando Alonso. După descoperirea pasiunii pentru karting la o vârsta fragedă, in 1996, și-a dovedit ambiția și abilitatea de a deveni campion mondial de karting. Talentul său a fost observat imediat, începând relația de lungă durată cu Formula 1. În septembrie 2005, Fernando, în vârstă de 24 de ani, a câștigat titlul de campion Formula One World Drivers, devenind cel mai tânăr deținător al titlului la acel moment și păstrându-l și anul următor. În prezent, Fernando concurează pentru McLaren-Honda. El este singurul șofer spaniol care a câștigat un Grand Prix de Formula 1 și este șoferul cu al șaselea cel mai mare număr de victorii la Grand Prix, 32.

Anul acesta pare să fie un an bun pentru un nou început în viața lui Fernando Alonso. În luna mai, în calitate de șofer de curse, în afara Formulei 1, a debutat la Indianapolis 500 și a câștigat premiul “Rookie of the Year”. Puțin după, Alonso a lansat brandul de haine KIMOA, care va fi reprezentat în vestimentația FA Racing G2 Logitech G.

Despre Logitech G

Logitech G, un brand Logitech International este lider mondial în producția echipamentelor periferice dedicate gamingului pe PC și console. Logitech G este dedicat furnizării celor mai bune tastaturi, căști audio, mousepaduri și simulatoare – realizate printr-un design inovator, tehnologii avansate și o pasiune acută pentru jocuri, toate acestea pentru gamerii de toate nivelurile. Fondată în 1981 și cu sediul în Lausanne, Elveția, Logitech International este o companie publică elvețiană listată pe SIX Swiss Exchange (LOGN) și pe piața Nasdaq Global Select Market (LOGI). Mai multe informații despre Logitech G găsiți la www.LogitechG.com, pe blogul companiei sau @LogitechG.

Despre G2 Esports

G2 Esports este cel mai mare club de esports din lume, reprezentând unii dintre cei mai buni jucători competitivi de pe glob. G2 Esports a fost fondat în 2013 de Carlos “ocelote” Rodriguez, fost jucător vedetă de League of Legends. A fost construit cu dorința de a aduce inovație în managementul unei echipe de esports și în afaceri, susținând în același timp valorile fundamentale de integritate și profesionalism. În prezent, G2 Esports este reprezentat de 12 echipe care se concentrează pe cele mai mari titluri ale esportului, inclusiv League of Legends, CS: GO, Hearthstone, Rocket League, PlayerUnknown’s Battlegrounds, Vainglory, Paladins, Smash Bros.Melee.

Performanțe:

○        Titularul și câștigătorul a patru titluri consecutive European League of Legends Championship (EU LCS) – primăvara / vara 2016 și primăvara / vara 2017○        Locul al doilea la 2017 Mid-Season Invitational, cedând doar în fața campionilor SK Telecom T1 ○        Echipa CS: GO, în 2017, a devenit campioana ESL Pro League Sezonul 5, DreamHack Tours și DreamHack Masters Malmö○        Echipa G2 Hearthstone a fost premiată de două ori consecutiv ca cea mai bună echipă de Hearthstone din lume în 2015 și 2016, iar echipa G2 Rocket League a câștigat primul Campionat Mondial în 2016.

Microsoft și SAP au anunțat că își unesc eforturile pentru a oferi clienților din segmentul enterprise o soluție de încredere pentru inovarea digitală. Acest anunț a atras susținerea unor clienți importanți precum Coca-Cola, Columbia Sports și Costco.

Prin intermediul acestui parteneriat unic, cele două companii vor proiecta și vor lansa pe piață împreună soluții premium, oferind servicii comune de asistență pentru SAP HANA Enterprise Cloud în Azure și garantând astfel cea mai bună experiență pentru clienți.
Demonstrându-și angajamentul asumat prin acest parteneriat, cele două companii vor implementa, de asemenea, intern, serviciile SAP găzduite de platforma cloud Microsoft Azure, pentru propriile lor activități.

Microsoft + SAP vor oferi sutelor de clienți din segmentul enterprise SAP care vor adopta platforma de cloud, soluții noi, care le vor permite acestora să se dezvolte și să se adapteze mai ușor. Puteți urmări pe LinkedIn explicațiile lui Satya Nadella, Microsoft CEO și Bill McDermott SAP CEO, în legătură cu acest parteneriat.
Mai multe informații se regăsesc la Microsoft News Center.

Huawei a lansat în România noua serie Mate

Două dintre modelele seriei vin cu primul procesor Huawei cu Inteligență Artificială din lume

  Huawei a lansat oficial în România noile smartphone-uri ale gamei Mate, Mate 10 Pro, Mate 10 lite și Mate 10 Pro Porsche Design.

Seria Mate ajunge în România după o lună de la lansarea globală și va fi disponbilă în oferta principalilor operatori de telefonie mobilă, în cea a magazinelor online, precum și în cea a lanțurilor de magazine de electronice, începând cu data de 1 decembrie. În plus, utilizatorii care își înregistrează pre-comenzile pentru modelul Mate 10 Pro în perioada 24-30 noiembrie 2017, vor primi cadou Huawei 360 Panoramic VR Camera.

Seria Mate confirmă angajamentul făcut de companie utilizatorilor de pretutindeni de a livra performanțe superioare. Astfel, modelele Mate 10 Pro și Mate 10 Pro Porsche Design integrează primul procesor Huawei pentru smartphone-uri din lume cu Inteligență Artificială, Kirin 970, și noul sistem Leica dual-camera, cu tehnologii AI, precum AI Object Recognition.

“Ne bucurăm de o nouă eră a Inteligenței, bazată pe tehnologia mereu la îndemână, pe viteza de reacție a dispozitivelor și pe învățarea și analiza comportamentelor de utilizare ale posesorilor. Totodată, acestea sunt atributele care definesc cel mai bine noua serie Mate. Este o adevărată provocare pentru noi, și totodată un privilegiu, să le oferim românilor un telefon care îi va cunoaște mai bine decât ei înșiși, care nu doar că le va asigura o durată de viață mai mare a bateriei, prin gestionarea inteligentă a resurselor, ci va livra și performanțe peste așteptări și o experiență de utilizare fără cusur.”, a declarat Fred Wangfei, Director of Romania Huawei Consumer Business Group.

Lansarea noilor smartphone-uri Huawei Mate a avut parte de un eveniment exclusivist, ce a avut loc în Centrul Porsche din Pipera, în cadrul căruia au participat reprezentanți Huawei, presa locala și endorserii brand-ului. În cadrul evenimentului, invitații au avut ocazia să vadă în exclusivitate, spotul TV internațional al campaniei Mate, spot ce o aduce în prim plan și pe Catrinel Menghia, aleasă de compania chineză, ambasadorul modelului Mate 10 Pro.

În timp ce noul Mate 10 Pro se remarcă prin specificații cheie precum Kirin 970, primul procesor AI din lume pentru smartphone-uri cu o unitate dedicată de procesare neurală (NPU), noul sistem dual-camera Leica, cu funcții bazate pe Inteligența Artificială, precum AI Motion Detection, Real-Time Scene, Object Recognition și AI Accelerated Translator, noul Mate 10 lite devine oficial primul smartphone al companiei care integrează un sistem dual-camera nu doar pentru camera principală, ci și pentru camera frontală. Mai mult, modelul integrează și opțiunea Flash Selfie Toning, pentru fotografii mai luminoase și mai expresive, o baterie de 3340mAh și sistemul audio Huawei, Histen.

 

Preț și disponibilitate locală

Noile smartphone-uri ale seriei Mate vor fi disponibile începând cu data de 4 a lunii decembrie, după cum urmează:

  • Huawei Mate 10 Pro va fi disponibil în oferta magazinelor de retail, în rețeaua operatorilor  în versiunea de 128GB cu 6GB RAM, la un preț recomandat de 3599 RON, în variantele de culoare Titanium Gray și Mocha Brown;
  • Huawei Mate 10 lite va fi disponibil în oferta magazinelor de retail și Telekom în versiunea de 64GB cu 4GB RAM, la un preț recomandat de 1649 RON, în variantele de culoare Graphite Black, Prestige Gold și Aurora Blue;
  • Huawei Mate 10 Porsche Design va fi disponibil la pre-comandă, în perioada 24 – 30 noiembrie 2017, iar ulterior, modelul va putea fi achiziționat doar prin comandă online. Modelul va fi disponibil în versiunea de 256GB cu 6GB RAM, la un preț recomandat de 6399 RON, în varianta de culoare Black.

 

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări și deservesc o treime din populația lumii. În anul 2017, Huawei s-a clasat pe locul al doilea în ceea ce privește livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deține 17 centre R&D în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India, Finlanda și China. Făcând parte din cele 3 filiale ale companiei Huawei, Huawei Consumer BG pune la dispoziția utilizatorilor săi telefoane mobile, tablete, accesorii inteligente, dispozitive pentru acasă și servicii cloud etc. Cu peste 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei este orientată spre a oferi soluții inovatoare, care se traduc în experiențe extraordinare pentru consumatorii de pretutindeni.

Provocari si solutii ale serviciilor de coletarie internationala

Cei care locuiesc in strainatate sau au rude plecate in alte tari, stiu ce inseamna sa trimiti si sa primesti periodic colete. Iar in toata aceasta ecuatie, alegerea corecta a unui furnizor de servicii de coletarie internationala este esentiala.

Romfour
Cei care locuiesc in strainatate sau au rude plecate in alte tari, stiu ce inseamna sa trimiti si sa primesti periodic colete. Iar in toata aceasta ecuatie, alegerea corecta a unui furnizor de servicii de coletarie internationala este esentiala.

In functie de asta depinde timpul de livrare si daca pachetul ajunge intreg sau nu la destinatie sau…daca intr-un final chiar ajunge si nu este ratacit pe drum. Desi sunt destul de rare aceste cazuri si de multe ori exista si o politica de despagubire, indicat este sa facem un research amanuntit inainte de a trimite ceva, orice, indiferent de valoare.

Cum facem research-ul? Simplu:
Pasul 1: Daca pana acum nu ai vazut vreo reclama pe Facebook prin care ti se prezenta vreo oferta pentru servicii de coletarie, da un search pe Google. In acest sens, am facut un mic exercitiu si am cautat “coletarie internationala”. Iar rezultatele au fost pe masura asteptarilor: o paleta variata de optiuni din catre sa alegem.

Pasul 2: Alegem 3 – 4 furnizori, analizam rutele, preturile si avantajele. Trebuie mentionat faptul ca foarte multe firme de coletarie internationala mizeaza destul de mult pe principiul fidelizarii clientilor, oferind beneficii care nu sunt deloc de neglijat. Asadar, daca gasesti un furnizor anume si esti multumit de servicii, asteapta-te sa primesti cateva oferte pe viitor.

Pasul 3: Cautam firmele alese, pe Facebook. Acolo putem vedea review-urile oamenilor care au mai apelat la serviciile respective iar cu cat stelutele sunt mai multe iar feedback-ul clientilor este unul pozitiv, cu atat mai mult putem lua in calcul sa trimitem pachete cu acea firma.

Pasul 4: Ne uitam la postarile de pe pagina de Facebook. De regula acolo se pun ofertele, beneficiile iar daca s-a intamplat sa le omitem pe site, cu siguranta le vom regasi pe Facebook.

Pasul 5: Pentru informatii suplimetare, putem da si un telefon.

In urma unei astfel de cercetari, am decis sa analizam Romfour, un furnizor de servicii de transport international de persoane, coletarie nationala si internationala, inchirieri masini si transport auto pe platforma.

Ei bine, am aflat ca:

– Se fac trimiteri de colete spre si din 17 destinatii europene (Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elvetia, Franta, Germania, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Slovacia, Suedia, Ungaria). Termenul de livrare este de cel mult 5 zile din momentul ridicarii coletului iar daca acest termen nu se respecta, compania Romfour va acorda o reducere de 20% la urmatoarea expeditie. Destul de interesant pana acum!

– Comanda minima pe ruta Europa – Romania este de 15 euro cu livrare din agentie si 20 euro cu livrare la adresa. Asadar, daca nu poti ajunge in agentie, cu doar 5 euro extra, coletul iti vine direct acasa. Daca facem un mic calcul, presupunand ca nu ai masina proprie si trebuie sa iei un taxi, drumul te poate costa si mai mult de 5 euro daca preferi sa ridici pachetul din agentie.

– Greutatea minima a unui colet este de 13 kg. (Asta fiindca pretul se stabileste in functie de greutate) iar greutatea maxima este de 25 de kg/colet.

– La fiecare comanda primesti puncte de recompensa ce pot fi folosite la comenzile urmatoare. Astfel, la 100 kg acumulate pe baza bonurilor primesti din partea ROMFOUR un transport gratuit al unui colet de10 kg spre orice destinatie. Acest lucru se preteaza daca esti un client fidel si faci trimiteri dese.

Am mers mai departe iar pe blog am gasit cateva impresii ale clientilor care au trimis colete cu Romfour:

”Firma ROMFOUR e foarte serioasa, ajunge pachetul in doua zile la usa destinatarului. Bravo, va felicit din tot sufletul si va doresc un an bun si sa o tineti tot asa. Sunteti cei mai tari. Bafta.” (Andreea Popa, Falticeni)

”Am calatorit de cateva ori cu Romfour, pot spune ca am fost placut surprins, in plus pachetele iti vin la adresa in timpul mentionat de firma. Dupa parerea mea sunt seriosi.” (Tibi Ungureanu, Targu-Mures)

”Buna ziua! In data de 14 noiembrie 2016 am trimis un colet la fiica mea, in Birmingham cu firma Romfour. A ajuns in data de 17 noiembrie, deci in 3 zile. Pachetul a ajuns si repede si intact. Sunt foarte multumita de serviciul oferit si cu siguranta voi mai apela la aceasta firma. “ (Teodora Ghita, Galati)

Asa am aflat si ca cele mai populare rute sunt Romania – Germania, Romania – Italia, Romania – Anglia si retur.

Lenovo lansează noile desktopuri de gaming Lenovo™ Legion în România

 Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) a anunțat lansarea pe piața din România a trei dispozitive noi și performante care vin în completarea gamei de produse Lenovo Legion™ –  desktopurile Lenovo Legion Y920, Y720 și Y520, certificate VR-ready. Împreună, cele trei modele Lenovo Legion le oferă pasionaților de jocuri PC un nivel de personalizare și performanță care corespunde nevoilor lor.

Feedback-ul primit din partea comunității a contribuit la modul în care au fost dezvoltate aceste noi modele. Pasionații de jocuri au spus de nenumărate ori că viteza și performanța sunt principalele atuuri. De aceea, aceste sisteme Lenovo Legion au fost construite de la zero, având performanța și viteza drept elemente reprezentative. Dispozitivele sunt concepute să ruleze cu ușurință cele mai exigente jocuri din prezent, de la jocurile Action RPG de top la platformerele indie.

Lenovo Legion Y920 Tower: Gaming la superlativ

 

 

Noul desktop Lenovo Legion Y920 Tower este certificat VR-ready și a fost conceput pentru cei mai serioși dintre gamerii pe PC. Acest sistem complet este prevăzut cu procesoare Intel® Core™ i7-7700K quad-core de a 7-a generație, fiind capabil să ruleze chiar și cele mai solicitante jocuri, de la cele din categoria first-person shooter (FPS) la simulatoarele spațiale, la o viteză optimă și fără întreruperi. De asemenea, acest desktop este echipat cu o placă video până la NVIDIA® GeForce® GTX 1080 8GB, una dintre cele mai performante plăci grafice de pe piață. Aceasta oferă imagini excepționale și permite sistemului să facă față versiunilor viitoare ale celor mai populare jocuri din prezent. Mai mult, desktopul Lenovo Legion Y920 Tower este echipat cu o memorie DDR4 CORSAIR® VENGEANCE® LPX de 32GB și sistem opțional de răcire integrat Asetek®, pe bază de lichid, ambele oferind posibilitatea de overclocking. Acest lucru susține creșterea stabilității frame rate, reducerea nivelului de zgomot al sistemului și a solicitării asupra plăcii de bază.

Lenovo Legion Y720 Tower: Profită la maxim de pasiunea ta

 

 

Desktopul Lenovo Legion Y720 Tower, certificat VR-ready, le oferă jucătorilor o performanță pe care se pot baza. Prevăzut cu procesor până la Intel Core i7-7700 de a 7-a generație, memorie opțională de 16GB Intel Optane™ pentru un timp de răspuns rapid, precum și placă grafică până la NVIDIA GeForce GTX 1070 8GB, sistemul Lenovo Legion Y720 Tower oferă un pachet esențial de procesare și grafică și rulează cele mai solicitante jocuri.

 Lenovo Legion Y520 Tower: Pentru pasionații de jocuri care vor să treacă la PC

 Lenovo Legion Y520 Tower, certificat VR-ready, este construit pentru pasionații de jocuri pe consolă care doresc să testeze lumea jocurilor pe calculator. Acest sistem pune pe primul loc grafica și viteza de procesare necesare și reprezintă un mijloc excelent pentru a face primii pași în lumea jocurilor PC. Dispozitivul include suport pentru redarea live a jocurilor cu ajutorul Mixer, DirectX® 12, un frame rate nerestricționat și aspect format lat 21:9. În plus, Legion Y520 Tower permite utilizatorilor să rămână conectați cu prietenii prin Xbox Live®. Toate acestea sunt completate de placa grafică până la NVIDIA GeForce GTX 1060 și un procesor până la Intel Core i7-7700 de a 7-a generație. De asemenea, desktopul Lenovo Legion Y520 Tower este integrat cu Lenovo Entertainment Hub, o aplicație care asigură accesul la un catalog vast de coduri pentru jocuri video optimizate cu tehnologia VR pentru anumite jocuri FPS.1 Dispozitivul poate fi upgradat ușor pentru utilizatorii care doresc să modifice anumite componente, ceea ce face ca Lenovo Legion Y520 Tower să fie un mijloc ideal pentru gamerii care vor să facă cunoștință cu lumea jocurilor pe calculator.

 

Prețuri recomandate pentru noua gamă de PC-uri Lenovo™ Legion Gaming Towers sunt:

  • Preț recomandat Lenovo Legion Y520T – începând de la 3.000 RON
  • Preț recomandat Lenovo Legion Y720T – începând de la 4.600 RON
  • Preț recomandat Lenovo Legion Y920T – începând de la 7.400 RON

 

Toate produsele sunt disponibile în ofertele partenerilor autorizați Lenovo și pe https://www3.lenovo.com/ro/ro/desktops/ideacentre/legion-y-series-desktops/c/legion-y-series-desktops . 2

1 Lenovo Entertainment Hub necesită actualizarea Windows 10 Creators Update

2 Prețurile nu includ taxe de transport sau opțiuni și pot suferi modificări fără notificare prealabilă; se aplică termeni și condiții suplimentare. Prețurile de vânzare pot diferi. Toate ofertele sunt disponibile în limita stocului. Lenovo își rezervă dreptul de a modifica ofertele de produse, funcțiile și specificațiile în orice moment fără notificare prealabilă.

 

LENOVO și LENOVO LEGION sunt mărci înregistrate ale Lenovo. ASETEK este marcă înregistrată care aparține Asetek Danmark A/S.  INTEL, INTEL CORE și OPTANE sunt mărci înregistrate care aparțin Intel Corporation din SUA și/sau alte țări. NVIDIA și GEFORCE sunt mărci înregistrate care aparțin NVIDIA Corporation. WINDOWS, XBOX LIVE și DIRECTX sunt mărci înregistrate care aparțin Microsoft Corporation. CORSAIR și VENGEANCE sunt mărci înregistrate care aparțin CORSAIR din Statele Unite și/sau alte țări. ASETEK este marcă înregistrată care aparține Asetek Danmark A/S. Toate celelalte mărci înregistrate aparțin proprietarilor lor respectivi. ©2017, Lenovo Group Limited.

Sierra Madre a lansat conceptul unic inovativ #prinochidebebe

Bucuresti, 27 noiembrie 2017 – Sierra Madre, creatorul unui concept unic de materiale educative pentru copii, a lansat ieri la Lente Cafe seria unic de carti pentru stimularea dezvoltarii bebelusului denumita ”Prin ochi de bebe”. Conceptul se bazeaza pe o serie de cercetari stiintifice care arata cum contrastele alb – negru sunt cele mai puternice si mai usoare combinatii de culori pe care un copil le poate recunoaste inca din primele luni de viata. Utilizarea acestor contraste stimuleaza curiozitatea si activitatea creierului copilasilor cu varsta intre 0-12 luni, contribuind la o dezvoltare vizuala mai rapida si o mai mare claritate mentala.

Seria ”Prin ochi de bebe” este un concept inovator care include trei carti in format clasic (MelculZmeulFurculita & Lingura) si o carte pliabila ce poate fi desfasurata pe patut sau pe paturica (Armonica), toate adresandu-se familiilor cu copii cu varste cuprinse intre 0-12 luni si avand ilustratii in culorile alb – negru si alb-negru-rosu.

Cartile ”Prin ochi de bebe” fac parte din portofoliul Sierra Madre, editura independenta fondata de Kamil Ziegler, un tatic devotat si iubitor. Dornic de a intelege si a pasi in lumea copiilor lui inca de la nastere si de a contribui la dezvoltarea lor emotionala si cognitiva, Kamil a cautat sa inteleaga universul bebelusilor, citind numeroase studii si carti. In acest fel a luat nastere prima carte cu imagini contrastante pentru bebelusi care ne ajuta sa intelegem si sa privim lumea din perspectiva lor. In Polonia cartile cu contrast ridicat au ajuns sa fie nelipsite din trusoul bebelusului – fiind printre cele mai fancy cadouri. Setul de carti se adreseaza familiilor care doresc sa-si sustina copiii in dezvoltarea lor emotional cognitiva, dar mai ales ajuta intreaga familie sa perceapa lumea prin ochii noului venit in familie.

Img3(2)

Scopul nostru este ca, prin intermediul cartilor, sa contribuim la dezvoltarea abilitatilor copiilor, permitand familiilor sa petreaca impreuna timp de calitate chiar cu bebelusii lor, oferindu-le acces la lumea micutilor. Acest concept a fost un suport in dezvoltarea copiilor mei si astfel am gandit extinderea lui sub forma cartilor utile tuturor copiilor. Dupa sase ani de la lansare, seria de carti a ajuns acum a fi nelipsita din trusoul bebelusilor din Polonia si ne dorim sa facem acelasi lucru si in Romania“, a declarat Kamil Ziegler, fondatorul Sierra Madre.

Fiind prezenta ca invitat special la evenimentul de lansare, Claudia Jimeno-Betrand, psiholog, specialist in Comunicare Relationala si Dezvoltare Personala, Fondator al Centrului AmaneSer a mentionat: ”Prin Ochi de Bebe le permite parintilor sa inteleaga mai bine cum bebelusul vede si percepe lumea, astfel putand fi alaturi de el intr-o maniera mai empatica, ceea ce pune o baza solida in dezvoltarea psihica si relationala a copilului”.

Printre partenerii alaturi de care Sierra Madre se lanseaza pe piata din Romania mentionam: Centrul AmaneSer, Biogenis, Rolcris – distribuitor eMag.ro, MotherHood Bucharest, Blogul Jurnalul unei mame – realizat de Aura Angheliu, blogul Crestemsicalatorim.com s.a., lista de parteneri fiind deschisa tocmai in ideea de a contribui la dezvoltarea echilibrata a copiilor.

Img2(2)

Cartile pot fi achizitionate pana pe 24 noiembrie de la Gaudeamus, la standul 18 din cadrul Romexpo, unde Sierra Madre participa ca invitat al editurii Tritonic, urmand a fi disponibile atat prin retelele mari de distributie online, cat si in cele mai cunoscute librarii.

Despre Sierra Madre

Sierra Madre este un start-up infiintat in Polonia, la Varsovia, in anul 2011, ca editura de carti si alte materiale educative pentru copii. Renumele editurii a fost cladit pe idei inovatoare pentru dezvoltarea copiilor, sustinute de medici, psihologi si alti specialisti din domeniu. Mai multe detalii despre concept aflati la: www.sierramadre.ro,

Facebook: https://www.facebook.com/PrinOchideBebe/ #PrinOchideBebe