Cea de-a doua zi a ediției Forumului Huawei Mobile Broadband (MBBF) a început la Bangkok cu un discurs al președintelui interimar al companiei, Ken Hu. „5G a evoluat mai rapid decât orice altă generație precedentă de tehnologie mobilă”, a transmis Hu. „În doar trei ani, am înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește implementarea rețelelor, serviciile pentru consumatori și aplicațiile industriale.”
„5G se află într-o creștere rapidă”, a continuat el, „și ar trebui să fim cu toții mândri de progresele pe care le-am făcut. Dar putem face mai multe pentru a-i maximiza valoarea. Este necesar să lucrăm împreună pentru a valorifica pe deplin puterea rețelelor 5G și să ne extindem către servicii precum cloud și integrarea sistemelor.”
Ken Hu @MBBF 2022
Până în octombrie 2022, peste 230 de operatori din întreaga lume au lansat servicii comerciale 5G. În total, această industrie a înființat peste trei milioane de terminale de bază 5G, acoperind peste 700 de milioane de abonați.
În telecomunicații, serviciile pentru consumatori reprezintă încă cea mai mare parte a veniturilor operatorilor. Pe măsură ce 5G devine tot mai răspândit, experiența sa net superioară determină noi schimbări în comportamentul consumatorilor, inclusiv o creștere puternică a traficului video high definition (HD). Noile aplicații mobile care profită de vitezele mai mari și de timpul de așteptare mai mic ale tehnologiei 5G au dublat consumul mediu de date al utilizatorilor (DOU) și duc la creșterea venitului mediu per utilizator (ARPU) cu 20%-40%, contribuind la creșterea constantă a veniturilor operatorilor din conectivitate.
În același timp, aplicațiile B2B care folosesc 5G devin un nou motor de creștere a veniturilor operatorilor, producând o valoare considerabilă în industrii precum petrolul și gazele, producția și transporturile.
Aceste aplicații nu sunt doar inovatoare – ele generează o valoare comercială reală pentru operatori. În 2021, de exemplu, operatorii chinezi au adus venituri noi de peste 3,4 miliarde CNY (aproximativ 500 de milioane USD) din peste 3 000 de proiecte 5G în sectorul industrial. Mai mult, aceste proiecte au generat, de asemenea, o sumă de 10 ori mai mare din date conexe și servicii TIC integrate.
„Pentru a profita de aceste oportunități”, a spus Hu, „sunt câteva lucruri pe care trebuie să le facem.”
Construirea rețelelor pentru o experiență mai bună a utilizatorilor
Dincolo de extinderea acoperirii, rețelele ar trebui să fie construite într-un mod care să optimizeze diferite tipuri de experiență a utilizatorilor. De exemplu, operatorii chinezi și-au optimizat rețelele pentru TikTok și alte servicii video populare, reducând întârzierea primei încărcări cu 50% și blocarea cadrelor cu 90%. Această experiență video mult mai fluidă a dublat consumul de date și atrage noi utilizatori către serviciile 5G.
Motorul dezvoltării 5.5G
Pentru a duce 5G la nivelul următor, Huawei a colaborat cu operatorii și partenerii din industrie pentru a propune patru caracteristici pentru 5.5G, următoarea evoluție a tehnologiei 5G: 10 Gbps downlink, 1 Gbps uplink, suport pentru 100 de miliarde de conexiuni și inteligență autohtonă
Promovarea inovării în domeniul serviciilor pentru a maximiza valoarea 5G
Cu o lățime de bandă mare și o latență redusă, 5G poate fi integrat în cloud și AI pentru a oferi servicii complet noi atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi. Furnizorii pot oferi noi experiențe, cum ar fi realitatea extinsă (XR), jocuri în cloud și servicii de telefonie îmbogățite pentru consumatorii individuali și pot oferi întreprinderilor soluții de transformare digitală mai cuprinzătoare. Acestea deschid noi căi de finanțare, oferind operatorilor de telefonie o oportunitate de a merge dincolo de conectivitate și de a trece la servicii cloud și la integrarea sistemelor.
Digitalizarea industriei este următorul pas al dezvoltării economice globale. Fiind un factor-cheie al transformării digitale, 5G deschide o lume de noi oportunități. Dar domeniul TIC trebuie să colaboreze pentru a le valorifica la maximum. „Dacă lucrăm împreună, putem impulsiona dezvoltarea cu pași mari în rețelele 5G, în aplicații și în întreaga industrie”, a concluzionat Hu.
Global Mobile Broadband Forum 2022 este organizat de Huawei, împreună cu partenerii săi din industrie GSMA și GTI. Acest forum anual reunește operatori de rețele mobile, lideri din industria de profil și parteneri de industrie, din întreaga lume pentru a discuta despre cum să facă din 5G un succes comercial, precum și despre alte subiecte de mare prioritate din industrie, cum ar fi dezvoltarea ecologică, inteligența artificială și evoluția 5G. Pentru mai multe informații, puteți vizita: https://www.huawei.com/en/events/mbbf2022
Despre Huawei
Huawei este un furnizor de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii în telecomunicații și în cel al dispozitivelor inteligente. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – ne angajăm să aducem tehnologia digitală la fiecare persoană, în casă sau organizație, pentru o lume inteligentă și conectată.
La Huawei, inovația pornește de la nevoile clienților. Facem investiții masive în cercetare, concentrându-ne asupra inovațiilor de ruptură în tehnologie pentru a duce omenirea mai departe. Avem peste 194.000 de angajați și derulăm operațiuni în mai mult de 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată, deținută integral de propriii angajați.
Huawei Technologies S.R.L. depune toate eforturile pentru a menține competitivitatea și siguranța rețelelor pentru întreg portofoliul de produse, soluții și servicii end-to-end. Prin colaborare deschisă cu partenerii de ecosistem, creăm valoare pentru clienți, îmbunătățind experiența consumatorilor și inspirând organizații de toate mărimile să inoveze. Huawei Technologies SRL și-a început operațiunile în România în anul 2003, unde are peste 2.300 de angajați și a dezvoltat colaborări cu toți marii operatori de telecomunicații.
Pentru detalii, vizitați www.huawei.com/ro sau urmăriți-ne pe Facebook Huawei Romania