Konica Minolta România participă în perioada 9 – 11 noiembrie la Romanian Security Fair, organizat în format fizic la Romexpo

București, 08 noiembrie 2022

Konica Minolta Business Solutions România, lider pe piața sistemelor de printare, integrator de soluții IT și furnizor de sisteme de supraveghere și soluții de analiză video, va participa la Romanian Security Fair în perioada 9 – 11 noiembrie, la Romexpo.

Romanian Security Fair, cel mai important eveniment al industriei de securitate româneşti, organizat de Asociația Română pentru Tehnică de Securitate, revine anul acesta în format fizic, în perioada 9 – 11 noiembrie, la Romexpo, în pavilionul expozițional B2.

Expoziția, aflată la cea de a VI-a ediție, va găzdui peste 40 de standuri expoziționale, zone de conferințe și workshop-uri, spații special amenajate pentru întâlniri de business și va reuni simpli vizitatori și profesioniști în domeniu din întreaga țară, care vor putea testa cele mai noi şi performante tehnologii de securitate.

„Suntem încântați să participăm la Romanian Security Fair, eveniment de securitate cu tradiție pe piața locală, ce aduce laolaltă jucători importanți și cele mai noi tehnologii în domeniu. Compania noastră s-a lansat pe segmentul soluțiilor de securitate fizică în 2018, an în care am început să comercializăm primele sisteme de supraveghere MOBOTIX, iar în prezent ne concentrăm pe o gamă extinsă de aplicații software pentru analiză video”, declară Helmut Ignat, Director General Konica Minolta Business Solutions România.

Sub conceptul Rethink Security, Konica Minolta România va prezenta, în cadrul unui stand personalizat, noile modele de camere de supraveghere MOBOTIX, soluții de control acces, precum și o gamă variată de aplicații de analiză video destinate atât pentru scenarii de asigurare a securității, cât și pentru optimizarea proceselor.

Totodată, compania va aduce în atenția participanților la târg demonstrații live cu soluții de detecție a intruziunilor de la distanță, detecție arme de foc, monitorizare a echipamentelor de protecție, soluții de recunoaștere a plăcuțelor de înmatriculare, aplicații de management al parcărilor, soluții profesionale de control acces și platforme software pentru managementul sistementelor video și integrarea soluțiilor de analiză video.

Despre Konica Minolta Business Solutions România
Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.
Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 31 de ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2021 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.
Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.
Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.
Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.
Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *