Asociația Zi de BINE amenajează un centru de informare și suport pentru adolescenții dependenți și părinții lor

Spațiul va fi amenajat în parteneriat cu Asociația Română

Anti-SIDA, în cadrul Centrului ARAS Titan

București, 16 ianuarie 2023: În cadrul Centrului ARAS Titan va fi amenajat un centru de informare și suport pentru adolescenți și părinții lor. Prin proiectul (IN)Dependețe al Asociației Zi de Bine, realizat în colaborare cu Asociația Română Anti-SIDA, va fi construit un spațiu de întâlnire și consiliere și totodată, se vor recruta și forma educatori din rândul tinerilor și părinților, pentru a dezvolta o rețea de educare și sprijin în acest domeniu. Până la finalul lunii ianuarie va fi organizat deja un prim grup de suport pentru părinții adolescenților dependenți, în cadrul căruia aceștia vor primi sugestii și soluții despre cum pot să recunoască comportamentul tinerilor și cum să comunice cu ei, pentru a-i ajuta să depășească această perioadă din viața lor.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank, cărora li se alătură anul acesta și lanțul de magazine cu produse de bricolaj Leroy Merlin, vor oferi 35.000 de euro pentru acest proiect.

„În oricare trei clase de liceu de 30-32 de elevi, 3 dintre adolescenți consumă droguri, arată cel mai extins proiect internațional de cercetare axat pe studiul consumului de substanțe psihoactive la adolescenți – ESPAD (ediția 2019) – realizat împreună cu Agenția Națională Antidrog. Aceasta este statistica, pornind de la cazurile de consum cunoscute. Știm însă că, în realitate, consumul de droguri ia amploare printre tineri, care nu sunt prinși în statistici dar care își pun viața în pericol în fiecare zi. Vorbim despre ei cel mai adesea după câte un festival sau eveniment mai mare. Ce-ar fi să vorbim mai des despre o realitate pe care, dacă o punem sub tăcere, nu încetează să existe? Vorbim și facem. Iar până la finalul aceste luni, centrul de sprijin pentru adolescenți dependenți și pentru părinții acestora, va fi gata. Partenerii noștri de la ARAS, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, vor fi și partenerii și ghizii acestor tineri pe un drum înțesat cu atât de multe prejudecăți, care nu e de fapt altceva decât un strigăt de ajutor” au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Centrul ARAS a fost înființat pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile care consumă droguri, care practică sexul comercial și de asemenea, pentru persoanele care sunt afectate de HIV/SIDA sau au hepatite virale B și C (VHB și VHC), TBC. ARAS a luat ființă în aprilie 1992 și este una dintre primele asociații anti-SIDA din România și una din primele asociații non-guvernamentale românești apărute după anul 1989. Centrul ARAS Titan din București a fost primul centru licențiat de servicii sociale al asociației. În cele 6 containere pe care le dețin, lucrează o echipă dedicată formată din doi asistenți sociali, doi lucrători sociali, un medic și un asistent medical, în baza unui protocol încheiat cu DGASPC Sector 3 care se reînnoiește la fiecare doi ani.

„Centrul de sprijin pentru tinerii dependenți este esențial pentru ARAS și vine într-un moment foarte potrivit, în care dorim să ne extindem serviciile, dar nu avem resurse. Prin acest proiect, întregim activitatea pe care o desfășurăm în domeniul prevenirii consumului de droguri și al reducerii riscurilor asociate acestuia, mai precis integrăm în activitatea existentă o componentă esențială – facilitarea comunicării tineri-părinți și contribuim la răspunsul dat urgenței de sănătate publică reprezentată de consumul de droguri problematic în rândul tinerilor” a adăugat Maria Georgescu, director executiv ARAS.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauza socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *