Victor Negrescu: „Vom crea în continuare oportunități prin care voluntari și stagiari pot sprijini Președinția României la Consiliul Uniunii Europene“

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, miercuri, 4 iulie 2018, la ceremonia de închidere a programului-pilot „Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene“ și le-a mulțumit personal celor 38 de voluntari care și-au desfășurat activitatea, în perioada aprilie – iunie 2018, în cadrul direcțiilor Unității pentru Pregătirea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene din Ministerul Afacerilor Externe.
.
.

În afara activităților curente din cadrul instituției, voluntarii s-au implicat activ la organizarea și desfășurarea evenimentelor din cadrul ciclul de „Consultări cetățenești privind viitorul Uniunii Europene“, precum și a altor acțiuni de informare dedicate Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, organizate sub egida campaniei „Dialoguri Europene“.

„Președinția României la Consiliul Uniunii Europene își propune să pună în prim-plan cetățeanul, astfel încât fiecare român să simtă că acest proiect îi aparține. În acest sens, mă bucur să constat că programul-pilot de voluntariat a reprezentat un succes, iar entuziasmul manifestat de participanți a fost pe măsură. Voi rămâne fidel, în continuare, principiului de a le oferi tuturor celor interesați șansa de a participa și de a contribui cu ideile lor la pregătirea și exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, iar în săptămânile ce urmează vom da startul înscrierilor pentru a coopta o nouă serie de voluntari, urmând ca ulterior să demarăm și programul oficial de internship al mandatului pe care îl vom prelua la 1 ianuarie 2019“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Xby Counterflix

Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a lansat la 1 aprilie 2018 programul-pilot „Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene“, urmând ca activitatea de voluntariat dedicată mandatului pe care România îl va exercita în primul semestru al anului viitor să fie extinsă, ulterior, și în cadrul altor ministere.

Informații suplimentare

România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *