.
.
Cel mai important dintre simbolurile naţionale, tricolorul a fost stindard şi martor al momentelor importante din istoria poporului român. De la Revoluţia de la 1848 la Marea Unire, de la evenimentele din Decembrie 1989 până la ceremoniile care au marcat parcursul euroatlantic și cel european ale României, drapelul i-a reunit pe români în jurul unui ideal, a unui crez naţional, dar şi a unei bucurii, a unei victorii, în orice colţ al lumii s-ar afla.
Pentru diplomaţia română, drapelul naţional reprezintă simbolul suprem al apărării şi promovării intereselor naţionale pe plan extern, al susţinerii intereselor românilor peste hotare, dar şi înalta responsabilitate de a reprezenta ţara.
Arborarea drapelului național în teatrele de război, în misiunile de menținere a păcii sau în momentul anunţului privind victoria reprezentanţilor României la o competiţie internaţională reprezintă pentru fiecare român un gest de mândrie națională, un simbol suprem al onoarei şi iubirii de neam.
Xby Counterflix
În acest an, când marcăm Centenarul Marii Uniri, Ministerul Afacerilor Externe urează un călduros La mulţi ani tuturor românilor care poartă cu mândrie, în suflet şi în gând,valorile şi simbolurile tricolorului.
Informații suplimentare:
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Ambasadele, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate organizează evenimente și ceremonii de marcare a Zilei Drapelului Național, alături de acțiuni de promovare a tradițiilor și identității culturale românești.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare
Tel.: +40 21 431 1377
Mobil: +40 721 270 845
Web: www.mae.ro
E-mail: presa@mae.ro