Anunt de Presa eveniment caritabil

Sabia Anei Maria Brânză, racheta lui Ilie Nastase, o cină cu Raed Arafat, obiecte de artă, experiențe pline de adrenalină, tricouri semnate de sportivi ai Generației de Aur, toate se licitează în beneficiul pacienților și copiilor defavorizați  

1 septembrie este ziua în care se dă startul licitației binelui, „Din Inimă pentru un ALT Viitor” organizată de Fundatia Inovații Sociale Regina Maria împreună cu Casa de Licitații Historic. Este foarte simplu să sprijiniți pacienții sociali ai Fundației și copiii din familii defavorizate: intrați de azi pe platforma historic.ro, selectați Licitația Din Inimă pentru un Alt Viitor, faceți-vă cont și intrați în competiție pentru produsele preferate și pentru o cauză bună.

Peste 60 de produse, obiecte de artă și decor, servicii și experiențe excepționale donate de către artiști, sportivi celebri, companii și persoane publice pot fi licitate online până pe data de 18 septembrie de oricine dorește să pună umărul la strângerea fondurilor necesare continuării tratamentului celor peste 2.700 de pacienți sociali și pentru redeschiderea centrelor educaționale pentru cei 200 de copii vulnerabili de care se îngrijește fundația.

Dr. Wargha Enayati, Președintele Fundației Inovații Sociale Regina Maria: „Din păcate, criza sanitară cu care ne confruntăm nu a făcut decât să adâncească dramele categoriilor defavorizate, înmulțind exponențial numărul celor care au nevoie. Fundația Inovații Sociale Regina Maria, singurul ONG care și-a dedicat activitatea sprijinirii pacienților sociali, fără venituri, fără asigurări medicale și a copiilor din familii defavorizate, are nevoie să vă alăturați și anul acesta demersului de a strânge banii necesari continuării îngrijirii lor. Suntem într-un moment cheie în aceste vremuri, dar lecția cea mai importantă pe care o învățăm este cea legată de solidaritate și unitate. Vă aștept de azi pe historic.ro să intrați în competiție și să vă înscrieți la evenimentul de adjudecare din 18 septembrie”.

Licitatia caritabilă „Din Inimă pentru un ALT Viitor„ este organizată cu ajutorul Casei de Licitații Historic, care pune la dispoziție platforma historic.ro pentru a găzdui produsele ce urmează a fi licitate în perioada 1-18 septembrie.

„Organizăm  licitaţii periodice, de regulă 1 licitație pe lună, dedicate obiectelor din zona de carte românească veche, fotografie, acte, documente, cărţi poştale şi manuscrise. Cu experiența acumulată în ultimul an de zile, prin intermediul a peste 1000 de adjudecări de obiecte care țin de Istoria Națională, ne alăturăm cu onoare inițiativei caritabile a Fundației Inovații Sociale Regina Maria.” Cezar Florea, managerul Casei de Licitații Historic.

În data de 18 septembrie, la ora 18.30 pe esplanada Stejarii Country Club se va face adjudecarea produselor în cadrul unui eveniment restrâns, organizat în conformitate cu toate normele sanitare în vigoare.

Evenimentul care va fi transmis live pe historic.ro va fi găzduit de Andreea Țopan, editor-prezentator Observator Antena 1 și Daniel Buzdugan, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de radio din România, cărora le mulțumim că s-au alăturat cauzei Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

„Chiar dacă evenimentele mari de strângere de fonduri nu mai pot fi organizate, noi trebuie să găsim în permanență soluții pentru a nu ne abandona beneficiarii și pentru a ne continua misiunea nobilă de a ajuta oamenii fără nicio altă soluție de a avea sănătate, timp, speranțe și vise. Așteptăm așadar să răspundeți în nume cât mai mare invitației noastre de a licita produsele preferate și să ne urmăriti live pe data de 18 septembrie pentru adjudecarea lor”,  Cristiana Mateoiu, Director Executiv Fundația Inovații Sociale Regina Maria.

Ce puteți licita?

Opere de artă, obiecte rare, bijuterii, excursii în locații de excepție din țara noastră, oferte medicale pentru angajați, pentru tine sau părinții tăi, cursuri de dezvoltare personală sau de styling, experiențe amuzante sau pline de adrenalină, toate vă așteaptă să le descoperiți începând de astăzi.

Sunt scoase la licitație racheta Adidas cu care Ilie Năstase a jucat în perioada 1975-1984, spada cu care Ana Maria Brânza a caștigat Mondialele, un colier Teilor cu 26 de diamante, tricouri semnate de Mirel Radoi și Adrian Mutu, chitara electrică semnată de Smiley, sejur la Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov, 4 bilete la concertul Celine Dion din 2021, geanta de sport de lux Maff Bags, portretul lui Constantin Brâncuși realizat de către actorul Horațiu Mălăele și multe altele.

Găsiți aici regulamentul licitației.

Mulțumim pe această cale, partenerilor și sponosorilor Fundației care ne-au rămas alături în aceste vremuri greu încercate pentru toata lumea:

Sponsor Gold: KAUFLAND Romania, ROMANIAN BUSINESS CONSULT (RBC), CORPORATE OFFICE SOLUTION (COS), KULTHO

Sponsor Silver: CARPATINA, FRIBOURG CAPITAL, PFIZER, GREEN NET

Sponsor Bronze: AQUA CARPATICA, ARISTON, BANCA COMERCIALA ROMANA, BANCA TRANSILVANIA, CARREFOUR, EOS, ENAYATI MEDICAL CITY, FOOD PANDA, MEDICHUB, MIELE, MEDIST, SCHNEIDER ROMANIA.

PARTENERI MEDIA: AGERPRES, ITSY BITSY, ȘERBAN & MUSNECI ASSOCIATES

PARTENERI ORGANIZARE: 360 REVOLUTION, PEPSICO, UNITHB2B, URSUS

#########################################################################

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este un ONG care oferă de 10 ani o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale și care îngrijește, alături de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari, un număr de 200 de copii din familii defavorizate în cele două centre educaționale ale fundației (Clinceni și Băneasa). Fundația Inovații Sociale Regina Maria este inițiativa filantropică a familiei Dr. Wargha și Mitra Enayati și face parte din ENAYATI Group. Fundația Inovații Sociale Regina Maria nu face parte din Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Casa de Licitatii Historic a fost înființată în anul 2019 și este prima casă de licitaţii dedicată bibliofiliei, fotografiei istorice şi documentelor de epocă din România. Se ocupă cu organizarea de licitaţii periodice de cărţi, fotografii, acte, documente, cărţi poştale şi manuscrise.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *