Sony Electronics anunță noul obiectiv fix compact superangular cu deschidere mare a diafragmei FE 14mm F1.8 G Master™

Cel mai nou model din gama obiectivelor Sony cu montură E oferă o rezoluție extraordinară, autofocalizare silențioasă, efect bokeh frumos și multe altele  

Sony continuă să-și extindă gama de obiective cu montură E și lansează noul FE 14mm F1.8 GM (model SEL14F18GM) – un obiectiv compact superangular cu deschidere mare a diafragmei F1.8, care le permite utilizatorilor să surprindă lumea din noi perspective, mai ales în cazul fotografierii de peisaje, a lucrărilor arhitecturale, cerului înstelat sau diferitelor tipuri de spații interioare.

4. Albert-Dros_

„Cel mai nou membru al gamei Sony G Master, obiectivul FE 14mm F1.8 GM, oferă o rezoluție extraordinară, autofocalizare rapidă și silențioasă și este extrem de compact”, a declarat Yann Salmon Legagneur, Director de Product Marketing, Digital Imaging, Sony Europe. „Inovăm constant pe baza necesităților clienților noștri și vom continua să dezvoltăm tehnologii de ultimă generație, pentru ca aceștia să-și poată manifesta viziunea creativă”.

3. Carmen-Huter_

Rezoluție extraordinară într-un design compact și ușor

Noul obiectiv FE 14mm F1.8 GM are un design optic compact, măsoară doar 86 mm x 101 mm și cântărește doar 462 de grame, integrând o tehnologie optică avansată ce oferă rezoluție superbă și un contrast uimitor. Două elemente XA (elemente cu asfericitate extremă) mențin o rezoluție excelentă pe toată suprafața imaginii, chiar până în colțuri, totul într-un design compact și ușor. Două elemente ED din sticlă (dispersie foarte scăzută) și un element de sticlă super ED fac posibile o serie de rafinări optice care suprimă aberațiile cromatice, oferindun contrast excelent și redare precisă, indiferent de deschiderea diafragmei.

2. B-Large_

Utilizatorii pot randa fidelsurse de lumină punctuală, datorită deschiderii maxime a diafragmei de F1.8, făcând posibilă astrofotografia sau imortalizarea imaginilor în medii cu iluminare scăzută, fără să fie necesară folosirea unor viteze ale obturatorului foarte scăzute. La fotografierea în condiții de iluminare dificile, acoperirea unică Sony Nano AR Coating II maximizează claritatea, prin reducerea la minimum a efectelor de flare și ghosting.

1. A-Large_

Obiectivul FE 14mm F1.8 GM oferă un bokeh frumos la o deschidere a diafragmei de F1.8, chiar și la o distanță focală de 14mm. Cu o distanță de focalizare minimă de 25cm, noul FE 14mm F1.8 GM oferă posibilități extinse pentru fotografii de tip gros plan, dar și pentru filmare, creând un efect bokeh spectaculos, specific gamei de obiective premium Sony G Master. În plus, elementele sale XA extrem de precise, o diafragmă circulară cu 9 lame și gestionarea optimă a aberațiilor cromatice îi permit lui FE 14mm F1.8 GM să producă un efect deosebit de bokeh în fundal, fără apariția efectului nedorit de tip onion-ring.

6. ILCE-7RM4_Compact_04_

Autofocalizare avansată și silențioasă

Folosind două motoare liniare XD (cu dinamică extremă), focalizarea este obținută și  urmărită cu precizie chiar și în cazul fotografierii la o adâncime de câmp mică, cu diafragma la F1.8, oferindu-le profesioniștilor siguranța de care au nevoie pentru a duce totul la bun sfârșit chiar și în condiții dificile. Mai mult, obiectivul FE 14mm F1.8 GM permite realizarea unei autofocalizări extrem de silențioase, cu vibrație minimă, pentru tranziții fluide, perfecte pentru realizarea de conținut video.

Control și fiabilitate la nivel profesional

Noul obiectiv oferă și o serie de opțiuni de control avansate și versatile, inclusiv un buton de focus hold, un comutator pentru schimbarea modului de focalizare și un inel de focalizare care asigură operabilitate fluidă, eficientă și precisă, într-o gamă foarte mare de medii de fotografiere. Pentru personalizare suplimentară, butonul focus hold poate îndeplini o serie de funcții speciale, ce pot fi atribuite folosind interfața camerei. FE 14mm F1.8 GM oferă și un motor cu răspuns liniar MF pentru focalizare manuală directă și exactă. Un inel ce permite controlul intuitiv al deschiderii diafragmei este și el inclus. Pentru și mai multă libertate creativă, obiectivul FE 14mm F1.8 GM include în partea din spate un slot care acceptă filtre standard de tip folie, fie ND, de corecție a culorii, soft, etc.

Un design rezistent la praf și la umiditate oferă fiabilitatea de care este nevoie pentru performanță în condiții dificile. Elementul frontal al obiectivului este acoperit cu un strat special de fluorină ce respinge apa, uleiul și alte substanțe care ar putea fi nocive. Elementul din spate este și el acoperit cu fluorină, pentru a păstra suprafața curată în procesul de schimbare a filtrelor. Obiectivul are și un parasolar încorporat care blochează eficient lumina în exces, ce poate cauza efectele de flare și ghosting.

Preț și disponibilitate

Noul obiectiv FE 14mm F1.8 GM va fi disponibil în România începând din luna Mai la mai mulți dealeri autorizați Sony, la un preț aproximativ de 7800 lei

Mai multe detalii despre produs puteți afla accesând: https://www.sony.co.uk/electronics/camera-lenses/sel14f18gm

Povești exclusive, clipuri video și conținut nou și interesant realizat cu cele mai noi camere, dar și cu alte produse Sony, poate fi vizionat aici. Hub-ul european de fotografie al Sony este disponibil în 22 de limbi și oferă detalii despre cele mai noi produse, competiții, dar și o listă actualizată a evenimentelor Sony din fiecare țară.

 

 Despre Sony Corporation

 

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *