București, 13 mai, 2021. Huawei, cel mai important furnizor global de tehnologie a informației și dispozitive inteligente, celebrează anul acesta 18 ani de activitate în România. Din 2003, compania a dezvoltat parteneriate solide cu operatori telecom, aducând tehnologia de ultimă oră mai aproape de români și investind 1 miliard de euro în economia românească. În același timp, Huawei a contribuit la dezvoltarea educației de tip universitar prin programe globale pentru studenți pasionați de IT&C, precum ICT Academy și Seeds for the Future.
Ne dorim să le mulțumim pe această cale tuturor partenerilor și clienților noștri pentru colaborarea puternică și durabilă din ultimii 18 ani. Bazându-ne pe valori și interese comune, suntem dornici să continuăm aceste parteneriate și pe viitor pentru a contribui la extinderea arhitecturii digitale a țării și pentru a fi parte din progresul României. Industria TIC este un sector strategic pentru orice țară, deoarece noile tehnologii alimentează redresarea economică și dezvoltarea industriilor verticale. Avem un angajament pe termen lung în România și suntem aici pentru a sprijini dezvoltarea acesteia, oferind tehnologie companiilor și oamenilor, a declarat George Zhang, CEO Huawei România.
În cele aproape două decenii de activitate, Huawei a creat 2.300 de locuri de muncă în sediul și în centrele sale de servicii din România. Indirect, a generat peste 4.100 de joburi în rețeaua proprie, care numără peste 120 de furnizori. Conform studiului Randstad din 2019, Huawei este angajatorul nr. 1 din IT&C, datorită mediului de lucru bazat pe performanță și a salariilor competitive oferite.
Angajamentul nostru față de România și Europa este de neclintit și intenționăm să ne susținem în continuare clienții, partenerii și comunitățile în care activăm, să contribuim la atingerea obiectivelor prin tehnologia noastră de ultimă generație și investiții constante în inovație. Am parcurs un drum lung în 18 ani și suntem încântați de viitorul nostru aici, a spus Radoslaw Kedzia, VP CEE & Nordic Region, Huawei.
Din 2003, compania a dezvoltat parteneriate puternice cu operatorii de telecomunicații și cu furnizorii locali. Datorită accesului la tehnologie de top, România se regăsește în prezent în top 3 la nivel mondial în ceea ce privește viteza internetului și beneficiile unuia dintre cele mai mici costuri din UE pentru serviciile de telecomunicații.
Mai mult, pe perioada pandemiei, echipamentele Huawei au susținut traficul de date care a crescut exponențial, ajutând astfel românii să lucreze și să învețe în siguranță de acasă.
Pe lângă tehnologia sa, Huawei a adus noi programe educaționale în România, pentru dezvoltarea studenților pasionați de tehnologie. Prin programul ICT Academy la TUI Iași, a facilitat pregătirea profesorilor și studenților, punându-le la dispoziție echipamente de ultima oră. De asemenea, Huawei a oferit studenților cursuri despre tehnologie la sediul Huawei din China, prin programul Seeds for the Future și acces la competiții internaționale.
Huawei este una dintre cele mai inovatoare companii din lume, iar tehnologiile sale conectează familii, prieteni, parteneri de afaceri, medici și pacienți, elevi și învățători, pe scurt, oameni de pretutindeni.
Despre Huawei
Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi.
Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată. Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile.
La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte.
Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:
http://www.linkedin.com/company/Huawei
http://www.facebook.com/Huawei