Noile terminale Nokia vin cu tehnologie concepută să reziste și un nou portofoliu audio

Compania finlandeză de telefonie mobilă HMD Global include trei noi terminale Nokia în portofoliul său înnoit și își extinde gama de accesorii audio

  • Nokia XR20: Legenda fotbalului Roberto Carlos și campioana mondială la freestyle Lisa Zimouche fac echipă pentru a trece Nokia XR20 prin cele mai dure teste de până acum. Primul telefon Nokia rezistent la orice experiență de viață va fi disponibil la finalul lunii august.
  • Nokia 6310: un nou membru al familiei Originals, adaptat la viața modernă.
  • Nokia C30: mai mare și mai îndrăzneț în toate privințele, acest erou al seriei C vine cu cel mai mare ecran și baterie de până acum.
  • Accesorii audio: noile accesorii Nokia din patru linii distincte aduc calitatea în care poți avea încredere– Go, Micro, Comfort, și Clarity.

București, România, 27 iulie 2021. HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane, anunță astăzi trei telefoane noi și un nou portofoliu audio. Construit pentru a face față oricărei provocări ale vieții, Nokia XR20 poate rezista mult mai mult decât veți cere vreodată. Nokia C30, un dispozitiv-erou al seriei C, are cel mai mare ecran și baterie de până acum. Nokia 6310 este un nou membru al familiei Originals, un clasic al anilor 2000, acum reimaginat. Ziua de astăzi marchează, de asemenea, cea mai mare lansare de accesorii Nokia de până acum, cu noi produse audio de lifestyle, simplificate în patru linii distincte – Go, Micro, Comfort și Clarity.

„Urmărim în detaliu punctele nevralgice ale consumatorilor în ceea ce privește durabilitatea și longevitatea. Am realizat un raport global de tendințe și am constatat că 73% dintre consumatori vor să-și păstreze telefonul mai mult timp și ar face-o dacă dispozitivele lor ar putea fi întreținute odată cu trecerea timpului. La HMD, le permitem oamenilor să evite înlocuirea timpurie a dispozitivului și încurajăm un consum mai sustenabil prin promisiunile noastre de longevitate. Suntem încântați să anunțăm acum Nokia XR20, un telefon pregătit pentru viață, cu designul nostru consacrat: elegant, nordic, construit atât pentru consumatori, cât și pentru companii. Astăzi creștem totodată și seriile X și C cu două modele care reprezintă aceste game prin excelență. Scopul nostru este să le oferim oamenilor produse pe care le vor iubi, în care pot avea încredere și pe care vor dori să le păstreze mai mult timp.”, a spus Florian Seiche, CEO, HMD Global.

Construit pentru a face față vieții, Nokia XR20 vine cu cea mai dură construcție și cea mai extinsă garanție

Cu rezistență la temperaturi extreme, protecție împotriva scufundarilor subacvatice de până la 1,8m, 1 oră sub apă și multe altele, noul Nokia XR20 este conceput pentru condiții mult mai dure decât provocările vieții cotidiene. Acest telefon pregătit pentru viață este camuflat într-un design elegant, atemporal. Astfel, deși probabil nu veți împinge niciodată telefonul la extremele capabilităților sale, Nokia XR20 poate suporta mai mult decât veți cere vreodată de la el.

Nokia XR20 dispune de unul dintre cele mai puternice ecrane pentru un plus de liniște: Corning® Gorilla® Glass Victus™, printre cele mai dure ecrane din sticlă disponibile. Pentru a-i testa durabilitatea, legenda fotbalului brazilian Roberto Carlos și campioana mondială feminină la freestyle Lisa Zimouche au trecut noul Nokia XR20 printr-o serie de teste dure – de la scufundarea în apă înghețată până la lovirea, răsucirea și aruncarea telefonului cu ecranul înainte pe un teren de fotbal din pietriș betonat.

Carlos a recreat și faimosul său banana shot din meciul dintre Brazilia și Franța din 1997 pentru a testa durabilitatea dispozitivului – trei Nokia XR20 au fost poziționate deasupra porții pentru ca idolul fotbalului să le poată lovi într-o lovitură liberă.

„Mi s-a cerut să îmi recreez lovitura liberă din ’97 de mai multe ori în ultimii douăzeci de ani, dar niciodată într-un asemenea fel, așa că a trebuit să accept provocarea. Eram convins că un telefon mobil nu ar putea supraviețui mâniei unei mingi de fotbal. Nu credeam că Nokia XR20 avea vreo șansă să reziste forței loviturii mele. Deși nu mai sunt jucător profesionist, știu să lovesc mingea cum se cuvine, așa că a fost un rezultat impresionant”, a spus Roberto Carlos, câștigătorul Cupei Mondiale din Brazilia și legenda de la Real Madrid.

Rezistența la viitor nu se referă numai la ziua în care scoateți smartphone-ul din cutie. Susținut de o promisiune atractivă „4-3-3-1”, Nokia XR20 vine cu patru ani de actualizări lunare de securitate, trei ani de actualizare a sistemului de operare și o garanție extinsă de trei ani. Dacă intervine neașteptatul, acest lucru este întâmpinat și de înlocuirea gratuită a ecranului pe o perioadă de un an.

Nokia XR20 are o cameră duală fiabilă de 48MP + 13MP cu optică ZEISS, OZO spatial audio și soluții de imagini inovatoare. Noul mod SpeedWarp vă permite să surprindeți o mulțime de aventuri într-un montaj compact și captivant. Depășind limitele gamei medii, acesta vine, de asemenea, cu viteză 5G, încărcare wireless de 15W și durabilitate superioară pe care o veți iubi.

Nokia C30 este aici pentru a oferi mai mult spațiu ideilor

Introducând două premiere în portofoliul de smartphone-uri Nokia, noul Nokia C30 este un erou al popularului C-series și vine cu cea mai mare baterie și cel mai mare ecran de pe un smartphone Nokia.

Cererea tot mai răspândită de ecrane mai mari face ca cei 82% dintre consumatorii care caută smartphone-uri cu dimensiuni între 6” și 7” să fie pe punctul de a crește până la 96% până în 2025. Impresionantul ecran de 6,82” HD+ de pe noul Nokia C30 este aici pentru a oferi ceea ce au cerut fanii.

Zilele de lucru și zilele pline solicită o baterie care să poată ține pasul. Pe Nokia C30, acest lucru a fost supradimensionat la un impresionant 6000 mAh, oferindu-i utilizatorului suficientă energie pentru a lucra până la trei zile cu o singură încărcare – astfel încât să vă eficientizați ziua, să urmăriți noutățile și să vă conectați cu cei care contează cel mai mult. Totul împreună cu senzația de calitate pe care doar o construcție cu adevărat durabilă o poate oferi. Nokia C30 este acoperit de o carcasă robustă din policarbonat în care puteți avea încredere, oferindu-vă un dispozitiv care va rezista în timp.

Trezește nostalgia anilor 2000 cu Nokia 6310

Cel mai nou membru al familiei Originals aniversează clasicul Nokia 6310 cu o versiune nouă și proaspătă. Nokia 6310 este un clasic reimaginat pentru utilizatorul conectat de astăzi. Nokia 6310 oferă acum accesibilitate avansată, ergonomie optimizată și baterie care rezistă săptămâni întregi, onorând tot ceea ce reprezintă telefoanele Nokia. Și da – încă mai are Șarpe.

Având la bază accesibilitatea, butoanele mai mari și afișajul amplu fac timpul petrecut în fața ecranului mai ușor și mai plăcut. Noile meniuri sunt mai mari și opțiunile supradimensionate ale fontului îmbunătățesc lizibilitatea, iar mesajele text pot fi ascultate pentru ca funcția să fie ușor de utilizat.

Noile accesorii audio Nokia lifestyle pe care le veți iubi, în care veți avea încredere și pe care le veți păstra

Introducând un portofoliu audio Nokia îmbunătățit, noile accesorii aduc fanilor un sunet fiabil și în deplasare. Simplificat în patru linii noi, distincte, Go, Micro, Comfort și Clarity, fiecare gamă aduce valoare maximă prin propuneri unice.

  • Go:produse de valoare deosebită, care oferă cea mai înaltă calitate la cele mai mici prețuri posibile
  • Micro:satisfacerea cererii de a oferi o formă compactă
  • Confort:o soluție pentru consumatorii care caută un confort optim în articole portabile
  • Clarity:căști de calitate de top, care integrează cea mai nouă tehnologie

Mergând mână în mână cu Nokia XR20, noile Nokia Clarity Earbuds Pro oferă sunet de înaltă performanță, cu o calitate a construcției și o durată de viață a bateriei care poate ține pasul. Combinația puternică de anulare a zgomotului extern cu microfon dual (ENC), Qualcomm® cVc™ și anulare activă a zgomotului (ANC) captează și elimină zgomotul de fundal pentru o claritate ideală a apelurilor și a muzicii.

„La fel ca pentru smartphone-urile noastre, excelența în accesoriile Nokia este rezultatul testelor de calitate neegalate în industrie. Perspectiva neprețuită a comunității noaste de proprietari de smartphone-uri Nokia, combinată cu informații regionale din întreaga lume, ne-a permis să ne dezvoltăm ecosistemul de produse însoțitoare până la un portofoliu impresionant. Acest lucru este susținut de o rețea de parteneriate puternice, precum Binatone, care ne permit să oferim ce e mai bun pentru fanii noștri tot mai numeroși. Inspirată de natură și ambalată în hârtie și cerneală pe bază de soia pentru protecție, fiecare nouă gamă oferă experiențe de viață premium la prețuri accesibile.” a adăugat Alex Lambeek, Global Head of Accessories, HMD Global.

Parteneriate de încredere pentru cele mai bune experiențe din clasă

Ziua de astăzi marchează începutul a două noi parteneriate cu furnizori de top din industrie. Spotify va oferi proprietarilor de smartphone-uri Nokia acces la 70 de milioane de melodii și 2,6 milioane de podcast-uri. Oferind o asigurare suplimentară împotriva malware-ului, ExpressVPN va fi disponibil pe toate smartphone-urile Nokia noi cu o perioadă de încercare gratuită de 30 de zile. Vizitați acest link pentru mai multe detalii.

„Am fost întotdeauna mândri să colaborăm cu cei mai buni jucători din industrie pentru fanii noștri. Astăzi adăugăm încă două nume în această familie extinsă de mărci de top care le oferă proprietarilor de telefoane Nokia cele mai inovatoare experiențe. Fiecare parteneriat îmbunătățește în continuare calitatea a ceea ce reprezentăm și colaborăm numai cu cei în care avem încredere, astfel încât și voi să o puteți face.”, a adăugat Stephen Taylor, CMO, HMD Global.

Resurse

Vă rugăm vizitați biroul de presă pe site-ul nostru: AICI

Despre HMD Global

HMD Global Oy („HMD”), cu sediul în Espoo, Finlanda, este producătorul telefoanelor Nokia și serviciilor HMD. Misiunea HMD este de a oferi creativitate accesibilă pentru oricine. HMD creează și furnizează o gamă de smartphone-uri și telefoane clasice, având un portofoliu tot mai extins de servicii inovatoare. Dedicat securității, durabilității și calității, HMD deține licența exclusivă a brand-ului Nokia pentru telefoane, tablete și accesorii. Pentru mai multe informații, accesați www.hmdglobal.com.

Nokia este marcă înregistrată a Nokia Corporation. Qualcomm și Snapdragom sunt mărci înregistrate ale Qualcomm Incorporated. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau al filialelor sale. Google, Google Photos, Android și Android One sunt mărci comerciale ale Google LLC. Toate specificațiile, caracteristicile și alte informații despre produse furnizate pot fi modificate fără notificare prealabilă. Ofertele pot fi varia. Verificați disponibilitatea locală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *