Sony a câștigat șapte premii în cadrul EISA Awards 2021, inclusiv prestigioasa distincție „Camera anului” pentru modelul Alpha 1

Calitatea și inovația Sony au fost recunoscute, încă o dată, la renumita ediție a Premiilor Expert Imaging și Sound Association. Sony a câștigat în total șapte premii în categoriile imagistică digitală, mobile și proiectoare pentru acasă, printre care titlul „Camera anului” pentru modelul Alpha 1, „Smartphone-ul multimedia al anului” pentru Xperia 1 III și „Proiectorul Home Theatreal anului” pentru VPL-VW590ES.

Întreaga listă a premiilor câștigate de Sony:

  • Camera anului 2021-2022: Alpha 1
  • Camera Foto/Video 2021-2022: Alpha 7S III
  • Obiectiv standard 2021-2022: FE 50mm F1.2 GM
  • Obiectiv Superangular 2021-2022: FE 14mm F1.8 GM
  • Obiectiv Superangular Zoom (full-frame) 2021-2022: FE 12-24mm F2.8 GM
  • Smartphone-ul Multimedia al anului 2021-2022: Xperia 1 III
  • Proiector Home Theatre 2021-2022: VPL-VW590ES

 

 

 

 

 

 Camera anului în cadrul EISA: Alpha 1

Cu Alpha 1, fotografii nu trebuie să-și mai facă griji în privința compromisului dintre rezoluție și viteză, deoarece această cameră le oferă pe ambele. În centrul său se află un senzor de imagine Full-frame stratificat Exmor RS™ CMOS de 50.1 megapixeli și un procesor de imagine BIONZ XR pentru o viteză de citire extrem de mare, care permite fotografierea în rafală la un număr de până la 30 de cadre pe secundă, fără efect de blackout, prin intermediul vizorului electronic. Obturatorul cu acționare duală permite sincronizarea blițului cu până la 1/400 secunde pentru obturatorul mecanic și sincronizarea cu până la 1/200 secunde pentru obturatorul electronic. Concepută pentru a fi una dintre cele mai versatile camere create vreodată, Alpha 1 oferă capabilități video de top, cu înregistrare de până la 8K (7680×4320) 30p pe 10 biți 4:2:0. Echipată cu cele mai recente și mai rapide tehnologii pentru transferul de date, aceasta asigură un flux de lucru de calitate înaltă și posibilități de fotografiere extinse, fiind cea mai bună alegere pentru profesioniștii exigenți.

Camera Foto/Video: Alpha 7S III

Alpha 7S III oferă posibilitatea de înregistrare 4K la o calitate excepțională, fără niciun compromis. Camera dispune de un senzor de imagine Full-Frame Exmor R™ CMOS cu iluminare din spate de 12.1 MP, care oferă performanțe remarcabile la sensibilități ridicate, cu posibilitate de extindere până la ISO 409,600 și reducerea la minim a distorsiunilor de tip „rolling shutter”. Citirea completă a pixelilor permite, de asemenea, înregistrarea unor imagini video foarte clare, fără crop. În modul 4K/60p, camera poate înregistra mai mult de o oră  în mod slow motion, fiind disponibile și setările 4K/120p și Full HD/240p. Intern, camera înregistrează video pe 10 biți cu subeșantionare 4:2:2; de asemenea, permite ieșire RAW pe 16 biți către un către un recorder extern, prin HDMI. Camera le permite utilizatorilor să încadreze și să urmărească perfect subiectul, datorită ecranului LCD rabatabil de tip 3.0 cu un vizor electronic OLED de 9.44 de milioane de puncte. În cele din urmă, utilizatorii obțin un flux de lucru video optim cu S-Cinetone inclus, conectivitate HDMI completă pentru înregistrare și procesare video, AF (autofocalizare) eficientă cu tehnologia unică Sony Real-time tracking și Eye AF, ideală pentru producții de scală mică sau filmare fără asistenți.

Obiectiv Standard: FE 50mm F1.2 GM

Acest obiectiv fix unic combină calitatea excepțională a imaginii și o deschidere a diafragmei de F1.2, foarte luminoasă, cu un design remarcabil de compact și ușor. Diafragma circulară cu 11 lame și elementele XA (lentile cu asfericitate extremă) oferă un efect de bokeh frumos. Cele patru motoare liniare XD (dinamică extremă) oferă focalizare automată rapidă și precisă cu urmărirea subiectului. În plus, obiectivul FE 50mm F1.2 GM este echipat cu un inel de diafragmă cu un comutator On/Off pentru click, ideal atât pentru captarea imaginilor statice, cât și pentru filmare. Acest obiectiv le oferă creatorilor de conținut un instrument extraordinar de performant pentru portrete, fotografii de nuntă, videografie și multe altele.

 

Obiectiv Superangular: FE 14mm F1.8 GM

 

Acest obiectiv fix compact superangular cu deschidere mare a diafragmei combină cele mai recente realizări și tehnici de producție în materie de design optic marca Sony într-un obiectiv de 14mm F/1.8, care este la fel de ușor de transportat pe teren, cât și în studio. Dimensiunea compactă și greutatea mică a obiectivului nu compromit calitatea înaltă a imaginii sau fiabilitatea necesară în condiții dificile. Obiectivul Sony FE 14mm F1.8 GM oferă o performanță impresionantă pentru peisaje atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte dar și pentru arhitectură și videografie. Diafragma circulară cu nouă lame și elementele XA (cu asfericitate extremă) contribuie la obținerea unui efect de bokeh atractiv, în timp ce motoarele liniare XD asigură autofocalizare rapidă și precisă.

 

Obiectiv Superangular cu Zoom (full-frame): FE 12-24mm F2.8 GM

Obiectivul superangular cu zoom și deschidere mare a diafragmei este cu adevărat un obiectiv uimitor, cu performanțe optice remarcabile. Claritatea este impresionantă dintr-o margine în alta a cadrului, chiar și la o deschidere maximă a diafragmei, datorită celui mai mare element XA produs și implementat până acum. Obiectivul este, de asemenea, uimitor de compact, având în vedere unghiul său de vizualizare de 122° și deschiderea maximă a diafragmei de F2.8. Calitatea impresionantă a construcției modelului FE 12-24mm F2.8 GM este dată și de stratul de fluorină aplicat pe elementul frontal, care respinge apa și uleiul. Motoarele liniare XD asigură autofocalizare rapidă și precisă, făcând din acest obiectiv un instrument util pentru fotografii de peisaj, videografi și fotoreporteri.

 

Smartphone-ul Multimedia al Anului: Xperia 1 III

Xperia 1 III a fost dezvoltat în colaborare cu inginerii din spatele seriei de camere Alpha, renumite pentru tehnologia lor de autofocalizare de top. Acest model oferă autofocalizare automată continuă, rapidă și precisă, indiferent de obiectivul folosit, dar și funcția Real-time Eye AF. În plus, Xperia 1 III dispune de primul teleobiectiv variabil din lume asociat cu un senzor  Dual-PD  și un ecran 4K HDR OLED 120Hz cu rată de reîmprospătare a display-ului de 120Hz.

Xperia 1 III oferă un set de caracteristici mai sofisticate pentru fotografii care își doresc să obțină întotdeauna rezultate perfecte. Xperia 1 III integrează funcția Real-time Tracking, care le permite utilizatorilor să fotografieze cei mai dificili subiecți chiar și atunci când se află în mișcare, cu focalizare precisă. Utilizând algoritmii bazați pe inteligența artificială și senzorul 3D iToF pentru măsurarea distanței, funcția Real-time Tracking poate detecta și se poate concentra cu precizie pe un subiect, continuând să-l urmărească chiar dacă acesta iese, temporar, din câmpul vizual. Aceasta este completată și de faptul că Xperia 1 III este primul smartphone din lume cu un teleobiectiv variabil asociat unui senzor Dual PD, care atinge o distanță focală de până la 105mm – asistat de focalizarea automată rapidă, datorită senzorului Dual PD. La comutarea între 70mm și 105mm, focalizarea este reglată imediat pentru a surprinde frumusețea în cel mai mic detaliu. Xperia 1 III poate atinge, de asemenea, distanțe focale de 16mm și 24mm pentru o flexibilitate creativă mai mare în procesul de fotografiere.

În plus față de funcționalitatea superioară a camerei, Xperia 1 III oferă o gamă bogată de caracteristici integrate, care conectează comunitatea Xperia cu pasiunile sale. Fie că sunt fotografi, audiofili, cinefili, gameri sau cineaști, următoarea generație a flagship-urilor Xperia 1 va îmbogăți experiența utilizatorilor cu o gamă largă de noi funcționalități – inclusiv difuzoare stereo full-stage, o mufă jack de 3.5 mm pentru căști, 360 Reality Audio, precum și noi caracteristici îmbunătățite Game Enhancer.

Proiector Home Theatre: VPL-VW590ES

 

Proiectorul nativ 4K VPL-VW590ES 1,800lm este un adevărat sistem home cinema polivalent, oferind claritate 4K, contrast profund și culori precise și strălucitoare, așteptate de la proiectoarele Home Cinema de înaltă calitate. Acesta oferă o experiență HDR incredibil de clară prin implementarea procesorului de imagine „X1™ pentru proiectoare”, care se bazează pe tehnologia utilizată pentru televizoarele Sony, însă optimizată pentru caracteristicile necesare proiectării impecabile a imaginii. Utilizatorii pot viziona conținut 4K HDR, așa cum a fost gândit de creatorii săi, datorită funcției „Dynamic HDR Enhancer” în combinație cu procesorul „X1™ pentru proiectoare”, care optimizează calitatea imaginii HDR prin maparea dinamică a tonurilor de culoare. Intervalul dinamic este extins prin adâncirea nuanțelor de negru, realizată prin procesul de diminuarea precisă  a sursei de lumină, amplificând simultan punctele de atracție, proces care se realizează independent, pentru fiecare cadru în parte

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/

 

 

Despre Sony Europe B.V.

Sony Europe B.V. este o subsidiară Sony Corporation cu sediul în Marea Britanie. Aceasta conduce business-ul Sony Electronics Products & Solutions pentru segmental consumer și pentru profesionști, dar și segmental de business Imaging & Sensing Solutions din întreaga Europă. Da la R&D, la inginerie, design, vânzări, marketing, distribuție și customer service, compania lucrează pentru a duce mai departe scopul Sony de a umple lumea cu emoție, prin puterea creativității și tehnologiei. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați https://www.sony.eu/presscentre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *