Joi, 29 octombrie 2015, începând cu ora 11.00, în cadrul exerciţiului multinaţional „Justice Sword 15.2”, se va organiza Ziua Distinşilor Vizitatori.
Jurnaliştii interesaţi să participe la activitate sunt aşteptaţi între 09.15-09.45, în poligonul Smârdan (sat Cişmele).
Comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale
Exerciţul „JUSTICE SWORD 15.2” este un exerciţiu interarme cu trageri de luptă la care participă 1.800 de militari români din Forţele Terestre, cu 450 de mijloace tehnice, şi 300 de militari americani, cu 90 de mijloace tehnice. Militarii români fac parte din Brigada 282 Infanterie Mecanizată ”Unirea Principatelor” şi sunt sprijiniţi de structuri de artilerie, vânători de munte, paraşutişti, informaţii militare, PSYOPS şi de aeronave aparţinând Forţele Aeriene Române.
Militarii americani fac parte din Batalionul 5 al Regimentului 7 Cavalerie din Forţele Terestre ale SUA şi vor acţiona, în premieră, în România, cu tancuri ABRAMS, maşini de luptă BRADLEY şi tunuri autopropulsate PALADIN.
Exerciţiul urmăreşte creşterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante, prin integrarea forţelor, implementarea unitară a sistemului de comandă şi control şi prin utilizarea în comun a tehnicilor, tacticilor şi procedurilor NATO, specifice operaţiilor de mare intensitate în câmpul de luptă modern.
Persoană de contact: locotenent-colonel Vali Roman, telefon 0767 684 983
Despre Ministerul Apararii Nationale
Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.
Citeste mai mult: Comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale