Dolce Sport devine Telekom Sport

Telekom Sport 1
Telekom Sport este noul brand sub care Telekom va aduce în casele românilor cele mai importante evenimente din lumea sportului, prin numeroase transmisiuni live, ştiri sportive de calitate și emisiuni de analiză realizate de profesioniști de excepție, jurnaliști și glorii ale sportului românesc.

Având în vedere că promisiunea brandului Telekom este despre Exprienţe Împreună, trăite şi împărtăşite cu cei din jur, şi pentru că sportul înseamnă emoţie, pasiune, bucurie şi speranţă trăite de fani, Telekom Sport ia naştere ca Televiziunea Fanilor – Telekom Sport este tot sportul pe care îl iubiţi. Acum.

Astfel, oricând şi oriunde, live, la televizor sau pe laptop, tabletă şi smartphone, Telekom Sport oferă iubitorilor sportului un întreg pachet de competiții premium. Toate meciurile din UEFA Champions League și din UEFA Europa League se văd doar la Telekom Sport, dar microbiștii se pot bucura, de asemenea, de toate meciurile din Liga 1 și din La Liga, de partidele transmise în exclusivitate din Premier League, de cele din Cupa Angliei, din Cupa Germaniei și din Cupa Franței. Totodată, iubitorii sportului pot urmări cele mai importante competiții automobilistice (Formula 1, WRC, Formula E, Formula 2, GP 3 sau Porsche Supercup), cele mai spectaculoase campionate profesioniste din sportul american (NFL, NBA si NHL), campionatele interne de handbal și de rugby masculin și feminin, cât şi toate meciurile echipei naționale de rugby şi turneele din circuitul ATP.

În luna decembrie, în exclusivitate în România, la Telekom Sport, fanii sportului vor putea urmări Campionatul Mondial de handbal feminin, unde România este printre favoritele la medalii.

“Atât exclusivitățile de conținut sportiv, cât şi ofertele comerciale Telekom nou lansate în acest an sub conceptul #Netliberare, ne poziţionează în acest moment ca unul dintre cei mai importanți jucători de pe această piață. Telekom Sport va însuma numele, dar și valorile unui brand puternic la nivel local și internațional. Clienții noștri vor recunoaște și se vor identifica mai uşor cu tot ceea ce înseamnă Telekom în casele lor, dar și în alte contexte și spații, oricând, flexibilitatea pachetelor noastre oferindu-le aceste opțiuni și beneficii “, a declarat Miroslav Majoros, CEO grupul de companii Telekom Romania.

Accesând Telekom Sport, aproximativ 1,5 milioane de abonaţi pot viziona cele mai importante evenimente sportive din lume. În 2016, televiziunea de sport a Telekom a fost singura televiziune din România care a transmis toate cele 51 de meciuri de fotbal din cadrul Campionatului European, inclusiv meciurile Naţionalei.

„Telekom Sport se va concentra pe conţinut care să ofere fanilor sportului emoțiile competițiilor premium. Căutăm să oferim în continuare cât mai multe ore de live-uri ale sportului de calitate, susținute de demersuri editoriale pe măsură. Ne dorim simplificarea comunicării legate de conţinutul sportiv şi o asociere cât mai pregnantă cu brandul Telekom şi, astfel, întărirea diferenţiatorului ofertei Telekom pe piaţa din România. Printr-o ofertă comercială foarte atractivă, bazată pe conţinut multimedia de calitate, suntem încrezători că ne vom menţine promisiunile faţă de clienţi, prin prezentarea unor programe de calitate şi transmisiuni în exclusivitate de la competiţii de prestigiu”, explică Vlad Enăchescu, Director General Telekom Sport.

Canalele TV Telekom Sport sunt disponibile cu serviciul TV de la Telekom, serviciul Telekom TV Web & Mobile și aplicația mobilă Telekom TV. În prezent, pe lângă canalele liniare Telekom Sport 1,2,3,4,5,6, există patru canale Telekom Sport Online, disponibile în aplicația TelekomTV.

Astfel, toţi clienţii Telekom cu servicii de televiziune au incluse canalele Telekom Sport în pachetele de bază. În plus, conţinutul poate fi urmărit gratuit şi online, pe www.telekomtv.ro şi aplicaţia Telekom TV.

Totodată, clienţii Telekom cu servicii mobile pe bază de abonament au acces gratuit la canalele Telekom Sport pe www.telekomtv.ro şi în aplicaţia Telekom TV.

Abonaţii cu servicii fixe Telekom, care nu se regasesc în cele două situaţii menţionate, pot beneficia de opţiunea Pachet Online Telekom Sport, la preţul de 1,30 euro cu TVA inclus (conţinutul poate fi vizionat pe www.telekomtv.ro şi aplicatia Telekom TV).

Pentru utilizatorii Cartelei Telekom şi utilizatorii care nu sunt clienţi Telekom, optiunea Pachet Online Telekom Sport poate fi achiziţionată la preţul de 3,20 euro cu TVA inclus (conţinutul poate fi vizionat pe www.telekomtv.ro şi aplicaţia Telekom TV).

Vizionarea online a canalelor Telekom Sport se face prin autentificare cu user-ul şi parola MyAccount pe www.telekomtv.ro şi în aplicaţia Telekom TV.

Pentru campania de rebranding, Telekom a colaborat cu agenţia de creaţie Leo Burnett Romania, iar pe parte de producţie grafică, cu agenţia United Senses, din Germania.

Despre Telekom Romania
 

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *