Huawei deschide primul său Customer Service Center, în centrul Bucureștiului

București, 2 noiembrie 2017 – Huawei a inaugurat astăzi primul său Customer Service Center, aflat în centrul Capitalei. La evenimentul de lansare au fost prezenți Președintele Huawei CEE&Nordics, Yanmin Wang, CEO-ul Huawei Technologies România, Kevin Lu, precum și Directorul Huawei Consumer Business Group Romania, Fred Wangfei.

Printre serviciile de care clienții Huawei se vor putea bucura de acum înainte, în cadrul unui spațiu modern și primitor, se numără Reparația într-o oră, beneficiu care nu presupune un cost suplimentar dacă telefonul se află in garanție și nu s-a efectuat o intervenție neautorizată asupra acestuia, precum și suportul tehnic pentru orice situație pe care utilizatorii o întâmpină.

Pentru a asigura un nivel ridicat al serviciilor de after sales, în cadrul Huawei Customer Service Center lucrează ingineri specializați în dispozitive mobile, profesioniști pregătiți în repararea telefoanelor Huawei dar și în a răspunde cerințelor utilizatorilor.

Pe lângă serviciile de after sales, consumatorii care trec pragul centrului de service autorizat, vor găsi și o gamă largă de accesorii pentru smartphone-uri, de la huse pentru telefon și până la selfie-stick-uri și vor putea testa cele mai noi modele Huawei.

“Ne dorim să depășim așteptările clienților prin furnizarea permanentă nu doar de produse inovatoare, ci și de experiențe de brand fără cusur. Pe lângă suportul tehnic oferit de Huawei Customer Service Center și a unei game variate de accesorii pentru smartphone-uri, ceea ce ne deosebește este atenția acordată fiecărui client în parte și rapiditatea cu care încercăm să soluționăm orice cerere venită din partea acestora. La Huawei, nu vrem doar să lansăm cele mai rapide și performante smartphone-uri din lume, vrem ca și serviciile oferite clienților noștri să fie la fel de rapide și la un nivel de profesionalism ridicat” a afirmat Yanmin Wang, Președinte Huawei CEE&Nordics.

În plus, pentru o transparență cât mai mare a procesului de verificare sau de reparație a telefoanelor Huawei, clienții pot urmări live tot ceea ce se întâmplă, întrucât departamentul tehnic este separat de showroom doar printr-un perete de sticlă.

“Clienții vor să știe ce se întâmplă cu telefonul lor pe parcursul procesului de reparație, așa că am vrut să le oferim transparență maximă: ei pot vedea în timp real procesul de verificare sau reparație al telefonului lor, în timp ce testează și alte modele Huawei, expuse în magazin sau aleg un nou accesoriu” a declarat și Fred Wangfei, Director Huawei Consumer Business Group România.

Huawei Customer Service Center este localizat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 23A, în zona Universitate – Piața Romană și este deschis de Luni până Vineri, în intervalul 10:00 – 19:00, Sâmbătă între 10.00 – 15.00.

În ultimul an, peste 500.000 români au achiziționat smartphone-uri Huawei, cele mai căutate fiind modelele Huawei P10 lite, P9 lite și P9 lite 2017.

Din 2015 clienții Huawei pot suna la linia de telefon gratuită de tip TEL VERDE pentru țara noastră – 0800 400 896, disponibilă de Luni până Vineri, între orele 09:00 – 18:00, în afara sărbătorilor legale, pentru a cere orice informație sau pentru a face o sesizare, în legătură cu produsele sau serviciile Huawei.

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. În anul 2015, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce privește livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deține 16 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. Făcând parte din cele 3 filiale ale companiei Huawei, Huawei Consumer BG pune la dispoziția utilizatorilor săi telefoane mobile, tablete, accesorii inteligente, dispozitive pentru acasă și servicii cloud. Cu peste 20 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei este orientată spre a oferi soluții inovatoare, care se traduc în experiențe extraordinare pentru consumatorii de pretutindeni.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *