București, 27 martie 2018 – World Class România, lider în industria de sănătate și fitness, lansează un nou sistem de plată: abonamente lunare cu prelungire automată. Noua metodă de plată este mai ușoară, mai rapidă, comodă și sigură și le permite membrilor World Class să se concentreze 100% pe obiectivele lor. Mai mult, abonamentul este prelungit automat în fiecare lună, suma aferentă fiind retrasă din cardul membrului.
Noua metodă de plată este parte a strategiei World Class de a îmbunătăți în permanență experiența membrilor, asigurându-le cele mai bune soluții în materie de sănătate și fitness, care se potrivesc stilului lor de viață: activ, independent și orientat către eficiență.
Consumatorii care optează pentru această metodă de plată, trebuie să se înregistreze sau să își creeze un cont de membru în zona dedicată de pe site-ul World Class, să selecteze clubul unde doresc să se antreneze și tipul de abonament care se potrivește cel mai bine în funcție de nevoile lor, să selecteze opțiunea „1 Month Rolling”, apoi să achite online cu orice tip de card.
Cei care vor alege această soluție de plată, vor beneficia de numeroase facilități care asigură un proces facil de achiziție. De exemplu, abonamentul va fi prelungit automat, iar sistemul va încasa din contul acestuia suma aferentă, în fiecare lună, la data la care s-a înscris, suma fiind securizată odată cu folosirea acestei modalități inovatoare de plată. Toate plățile sunt flexibile, membrii având posibilitatea de a opri plata oricând, ușor și sigur.
“Strategia noastră pe termen lung, aceea de a inspira din ce în ce mai mulți români să devină mai activi, mai des, continuă cu o nouă etapă: oferirea unei noi soluții de plată, mai accesibillă, utilă celor care își doresc să adopte o rutină sănătoasă. Sistemul a fost dezvoltat pentru a putea fi ușor de utilizat, de controlat, sigur și flexibil, și fiind special conceput pentru nevoile membrilor. Aceasta este tendința pieței plăților online cu cardul, din România. Știm că sănătatea este o prioritate pentru membrii noștri, astfel, prin introducerea acestei metode, se pot concentra mai mult pe ceea ce contează cu adevărat pentru ei: o experiență completă de antrenament. Sunt încrezător că, sub deviza #BeHealthy, această nouă facilitate va avea un impact semnificativ pentru membrii World Class.”, a declarat Kent Orrgren, CEO World Class România.
Datorită flexibilității noii metode, cei care aleg abonamentele lunare cu prelungire automată au posibilitatea de a plăti cu orice tip de card. Conform raportului despre eCommerce în România, publicat de GPeC[1], volumul plăților online cu cardul a crescut cu 45% în doar un an, de la 514 milioane de euro, în 2015, la 745 de milioane de euro, în 2016. Mai mult, conform studiului “Young People’s Perception of the Romanian Banking System”[2], 29% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani utilizează internetul pentru a plăti facturi sau pentru a face transferuri bancare, 59% efectuează diverse achiziții online, în timp ce procentajul se îndreaptă spre 40% în cazul adolescenților cu vârste între 14 și 19 ani.
Pentru mai multe detalii, accesați platestelunar.worldclass.ro și trimiteți un email pe adresa pay@worldclass.ro
Despre World Class România
World Class România este lider de piaţă în industria de sănătate și fitness autohtonă și numără în prezent 32 de centre (29 sunt active și 3 vor fi deschise în decursul acestui an) în toată țara și aproape 60.000 de membri. Centrele de fitness World Class asigură servicii la cele mai înalte standarde, dotări de ultimă generație și programe de antrenament diversificate. World Class este partener principal LES MILLS™ – cel mai mare furnizor de concepte de fitness din lume. World Class România oferă, de asemenea, un concept premium de club de fitness și lifestyle, denumit W, în cadrul căruia membrii au posibilitatea de a se antrena și relaxa, într-un cadru intim și exclusivist.
World Class România este deținută de Resource Partners, fond de investiții cu capital privat, din Europa Centrală și de Est, susținut de investitori instituționali. Fondul se implică în proiecte cu capital privat din Polonia, România și alte state membre ale Uniunii Europene din Europa de Est. Resource Partners se concentrează în principal, prin experiența pe care o oferă, pe identificarea și susținerea companiilor cu creștere rapidă și cu o echipă puternică de management. Pentru mai multe detalii despre World Class România, accesați: www.worldclass.ro și https://www.facebook.com/worldclass.romania.
[1] https://ecommercenews.eu/ecommerce-romania-e1-8-billion-2016/, link accesat în martie 2018.
[2] https://www.bcr.ro/en/press/press-release/2016/10/06/BCR-Survey-57-percent-of-teenagers-are-bank-customers-and-40-percent-make-online-payments, link accesat în martie 2018.