Precizări de presă legate de accidentul produs în Bulgaria

Ambasada României la Sofia urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 7 iunie 2018, în apropierea localității Vidin, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, având la bord 48 de pasageri.
.
.

Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la cetățenia, identitatea și situația persoanelor afectate.

Conform datelor obținute de reprezentanții ambasadei, în urma producerii accidentului 11 cetățeni români au suferit răni ușoare și medii care au necesitat îngrijiri medicale. Zece dintre aceștia au fost transportați la o unitate medicalã din zonă, fiind ulterior externați la cerere pentru a-și continua călătoria.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Sofia s-a deplasat la locul accidentului și la spitalul la care au fost transportate persoanele ranite pentru a acorda asistență consulară.

De asemenea, reprezentanții ambasadei au contactat compania de transport, iar în urma discuțiilor a rezultat faptul că un alt autocar al companiei va prelua toți pasagerii.

Xby Counterflix

Ancheta autorităților locale este în curs de desfășurare, cetățenii români urmând să își continue călătoria în această dimineață după finalizarea procedurilor preliminare.

Ambasada României la Sofia monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale și cu cetățenii români, acordând asistență consulară.

Despre Ministerul Afacerilor Externe

Informaţii suplimentare:Stadiul îndeplinirii principalelor criterii tehnice de acces în programul Visa Waiver (VWP)I. Securitatea documentelor de călătorie1. Începând cu 18 ianuarie 2010, sistemul de eliberare a paşapoartelor electronice (biometrice) a devenit funcţional la nivelul întregii ţări.2. Toate documentele de călătorie emise de statul român răspund, de asemenea, unor standarde de securitate ridicate.3. Este operaţional un mecanism de transmiterea către Interpol, în termen de 24 de ore, a informaţiilor legate de paşapoartele pierdute sau furate.II. Controlul la frontierăAu fost adoptate numeroase acte normative în vederea combaterii eficiente a activităţilor infracţionale transfrontaliere: – HG 324/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Controlul la Frontieră pentru perioada 2007-2010, conţinând măsuri de gestionare coerentă şi eficientă a frontierei de stat a României – HG 1122/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Migraţia (2007-2010), conţinând măsuri de control al migraţiei, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, acordarea de azil şi integrarea socială a străinilor – HG 1654/2006, de aprobare a Strategiei naţionale de combatere a traficului ilegal de persoane (2006-2010)III. Aspecte legate de imigraţie1. Implementarea la nivel naţional a formatului unic de permis de reşedinţă pe teritoriul României pentru cetăţenii statelor terţe, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 1030/20022. Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul aziluluiIV. Acorduri de cooperare în domenii relevante semnate sau în curs de negociere cu partea americană1. Acordul între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Departamentul Energiei al SUA privind cooperarea în prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare sau radioactive, semnat la Bucureşti, la 15 septembrie 20082. Declaraţia între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) din România şi Departamentul Securităţii Interne din SUA privind principiile de cooperare în vederea întăririi măsurilor bilaterale de securitate pentru călătoriile internaţionale şi cerinţele Programului Visa Waiver, semnată la Washington, la 3 noiembrie 20083. Sunt în curs de finalizare negocierile cu partea americană cu privire la Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind activitatea ofiţerilor de securitate de pe aeronave (air marshals).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *