eMAG derulează investiții de peste 120 de milioane de euro în 2018

  • 7,57 de milioane de clienți în toate țările și o cifră de afaceri a grupului eMAG de peste 4 miliarde de lei, în creștere cu 30% față de anul trecut
  • 3,4 milioane de produse în stoc și peste 10.000 de selleri în platforma Marketplace
  • Peste 1,1 milioane de aplicații eMAG instalate
  • Servicii noi în a doua jumătate a anului: comanda până la 24:00 și livrarea a doua zi; livrare în 6 intervale de câte 2 ore; livrare rapidă pe litoral; încărcare cartele prepaid

București, 19 iunie 2018 – eMAG a investit 63 de milioane de euro anul trecut în patru direcții principale, pentru a susține dezvoltarea rapidă ca hub regional de ecommerce: angajați (2 milioane), logistică (10 milioane), tehnologie (27 milioane) și dezvoltare internațională (24 milioane). În 2018, eMAG derulează investiții de peste 120 de milioane de euro, incluzând investiția în noul centru logistic.

Cifra de afaceri realizată în România a crescut cu 28% față de anul precedent, până la 2,58 de miliarde de lei, iar cifra întregului grup eMAG a crescut până la 4,06 de miliarde de lei, în timp ce numărul de clienți pe care eMAG îi servește în cele patru țări a crescut la 7,57 de milioane. De asemenea, traficul și volumele au crescut constant, atât pe desktop, cât și pe mobile, zonă în care aplicația eMAG a ajuns la un număr record de peste 1,1 de milioane de instalări.

Iulian Stanciu CEO eMAG

„Numărul de clienți și cifra de afaceri sunt un rezultat al investițiilor pe termen lung pe care le-am făcut în tehnologie. Suntem într-un moment în care ecommerce-ul crește în ritm accelerat la nivel global, dar și local. Mizăm pe tehnologie, pe echipa noastră și vom continua să investim în inovație românească: aici avem oamenii, aici am creat proprietatea intelectuală și serviciile care sunt un model pentru celelalte țări,” a declarat Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Peste 10.000 de selleri în eMAG Marketplace

Cu un ritm de 800 de selleri noi integrați lunar, eMAG Marketplace a crescut rapid, cu 201%, în perioada ianuarie 2017-mai 2018, iar în prezent reunește peste 10.000 de selleri în România. În prezent, 50% dintre produsele vândute pe eMAG provin din oferta sellerilor Marketplace.

Pentru a-i ajuta pe selleri să aibă rezultate mai bune, până la finalul anului vor fi lansate două servicii noi: eMAG Ads (va putea fi cumpărată publicitate pe platforma eMAG) și eMAG Academy (webinarii, traininguri și conferințe care îi vor ajuta pe selleri să își îmbunătățească strategia și performanța).

3,4 de milioane de produse în stoc și categoriile anului 2018

În oferta eMAG sunt, în total, peste 3.400.000 de produse în stoc. Dacă în 2017, categoriile care au înregistrat cele mai mari creșteri au fost telefoanele mobile, electrocasnicele mari și mici, televizoarele, gadget-urile, jucăriile și produsele auto, anul acesta topul se schimbă ca urmare a creșterii frecvenței de cumpărături online.

În 2018, un potențial mare de creștere au produsele din categoriile fashion, sport, îngrijire personală și cosmetice și bricolaj, mobilă și decorațiuni.

Servicii noi

Pentru a doua jumătate a anului, eMAG a pregătit o serie de servicii noi care vor îmbunătăți experiența de shopping online:

Începând cu data de 25 iunie, clienții din București și Ilfov vor putea comanda până la ora 24:00 cu livrare a doua zi, inclusiv sâmbăta și duminica.

Din data de 2 iulie, eMAG introduce un serviciu de livrare rapidă pentru litoral. Astfel, vor putea fi plasate comenzi cu livrare pe litoral în aceeași zi (dacă este plasată comanda până la ora 12:00) și cu livrare a doua zi (dacă este plasată până la ora 24:00).

Din luna august, livrarea pe 6 intervale orare de câte 2 ore între 09:00 – 21:00: eMAG va extinde serviciul de livrare în aceeași zi în București și în județul Ilfov, oferind 6 intervale de câte două ore, de la 3 intervale de trei ore câte sunt în prezent. Clienții vor putea plasa comanda cu până la 1h30’ înainte de intervalul de livrare dorit, iar serviciul va fi disponibil și în week-end.

Începând din luna octombrie, clienții eMAG vor putea să își cumpere de pe platformă cartele prepaid sau să își alimenteze conturile prepaid de pe telefoane.

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și exportă know-how și tehnologie românească în Bulgaria, Ungaria și Polonia. De 16 ani investește constant în servicii care ajută clienții să economisească timp și bani, servicii care au în spate tehnologii dezvoltate în România.

Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum 30 de zile drept de retur, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, Service Pick Up and Return, finanțare în rate prin eCredit, aplicația de mobil și cardul de cumpărături eMAG de la Raiffeisen Bank.

PC Garage „scade temperatura” cu reduceri de cel puţin 20%, la gama de carcase şi accesorii de răcire

image002

PC Garage, singurul magazin online dedicat 100% pasionaţilor de gaming şi hardware, te aşteaptă şi anul acesta cu o nouă campanie de vară pentru gama de carcase şi soluţii de răcire pentru PC-uri.  Perioada de reducere este în derulare, urmând să se încheie în data de 25 Iunie. Astfel, pentru aproape o săptămână puteţi profita de reduceri la orice produs din categoriile carcase, ventilatoare/radiatoare, coolere şi pastă termoconductoare.

“Aşa cum v-am obişnuit în fiecare an, odată cu venirea verii şi a temperaturilor de peste 28 de grade, PC Garage lansează campania de reduceri dedicată carcaselor, sistemelor de răcire şi a celor de ventilaţie. Vă recomandăm carcase spaţioase, de tip middle tower, cu doua sau chiar trei ventilatoare frontale şi un cooler aftermarket performant pentru procesor. Pentru răcirea optimă a procesorului recomandăm folosirea unei paste termice de calitate, chiar dacă cooler-ul ales beneficiază deja de un strat de pastă.” a declarat Răzvan Pop, Marketing Manager la PC Garage.

Printre cele mai atractive reduceri, menţionăm carcasa Thermaltake View 28 RGB, ofertată cu un discount de 38%, carcasa NZXT H200i Matte Black redusă cu 30% sau modelul Deepcool Tesseract BF black disponibil la un preţ de 118.22 RON.

Din categoria cooler, oferim reduceri atât pentru entuziaşti, cu modele high-end precum  Corsair Hydro Series H150i Pro RGB, cât şi modele cu un raport preţ/performanţă foarte atractiv, precum Noctua NH-D15 sau Segotep Water Cooler Halo 240 Blue.

Pentru segmentul de ventilatoare, trebuie menţionat kit-ul Segotep Pro Vibrant, format din trei ventilatoare RGB de 120 mm, precum şi modele de 140 mm(Noctua NF-A14) capabile să ofere un flux aer de 107.45 CFM.

Mai multe detalii despre campanie puteţi afla de aici – https://www.pcgarage.ro/20-reducere-carcase-accesorii/#ventilatoare-radiatoare

Câştigătorii 5 licee 5 muzee 2018

Vineri, 8 iunie, la Muzeul Naţional al Satului, am aflat premianţii ediţiei a 11-a a proiectului 5 licee 5 muzee. Începând cu luna februarie, elevi din cinci licee din capitală au vizitat gratuit cinci muzee din Bucureşti, fiind provocaţi la un concurs online de cultură generală.

5 licee 5 muzee este un program educaţional dedicat liceenilor iniţiat de ECDL ROMANIA, prin care se încurajează participarea tinerilor la manifestări culturale. Am sărbătorit în grădina Muzeului Satului finalul acestei ediţii împreună cu toţi participanţii – elevi şi profesori, reprezentanţi ai muzeelor partenere (Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică – Minovici, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti şi Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I) şi organizatori (ECDL alături de Primăria Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti).
Xby Counterflix

5 licee 5 muzee, liceeni, licee, muzee, cultura, ECDL, ECDL ROMANIA, Bucuresti
5 licee 5 muzee, liceeni, licee, muzee, cultura, ECDL, ECDL ROMANIA, Bucuresti

La ediţia de anul acesta a proiectului 5 licee 5 muzee, ce s-a desfăşurat în perioada februarie – iunie 2018, au fost implicaţi alţi 250 de elevi din alte 5 noi licee din Bucureşti: Colegiul Naţional Emil Racoviţă, Liceul Teoretic Decebal, Colegiul Naţional Octav Onicescu, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi şi Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice I.N. Socolescu.

Cele 5 muzee partenere şi acestei ediții, care i-au provocat pe liceeni la concursul online de cultură generală au fost: Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică – Minovici, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti şi Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I.

Tinerii au fost încurajaţi să contribuie la o pagină a proiectului cât mai activă pe site-ul web al unei reţele de socializare, astfel încât fiecare liceu să reuşească să promoveze unul dintre muzeele partenere şi să promoveze activităţile la care au luat parte în rândul a cât mai multor colegi, profesori sau prieteni, trezindu-le şi acestora apetitul pentru a merge la muzee. Liceenii de la Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice I.N. Socolescu au câştigat acest premiu, promovând într-un mod inedit şi cu cel mai mare impact online Muzeul Antipa.

Săptămâna aceasta, în cadrul evenimentului final, am aflat care au fost cei mai buni elevi la testul de cultură generală:

Premiul pentru cel mai bun punctaj obţinut în urma întrebărilor de la toate muzeele:

Premiul I Duman Boeru Beatrice Andreea Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice I.N. Socolescu

Premiul II Budurescu Andreea Valentina Colegiul Naţional Octav Onicescu

Premiul III Vintilă Silvia Constantina Colegiul Naţional Octav Onicescu

Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti

Premiul I Uță George-Virgil Colegiul Naţional Emil Racoviţă

Premiul II Neagu Carmen Elena Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice I.N. Socolescu

Premiul III Pădureț Anghel Gabriel Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi

Muzeul Naţional Militar Regele Ferdinand I

Premiul I Ursache Daniel Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi

Premiul II Mareș Răzvan-Ștefan Liceul Teoretic Decebal

Premiul III Moroca Ștefan Liceul Teoretic Decebal

Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing.Dumitru Furnica-Minovici

Premiul I Budurescu Andreea Valentina Colegiul Naţional Octav Onicescu

Premiul II Duman Boeru Beatrice Andreea Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice I.N. Socolescu

Premiul III Calcatinge Dumitrița Liceul Teoretic Decebal

Muzeul Municipiului Bucureşti

Premiul I Ilie Adrian Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice I.N. Socolescu

Premiul II Mateșan Michaela Colegiul Naţional Emil Racoviţă

Premiul III Gorcia Beatrice Lorena Colegiul Naţional Emil Racoviţă

Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa

Premiul I Murgea Alexandra-Maria Liceul Teoretic Decebal

Premiul II Zaeim-Yekeh Amir Hussein Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi

Premiul III Mocanu Elena Gabriela Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice I.N. Socolescu

Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi a fost declarat cel mai activ liceu, elevii acestei şcoli fiind cei mai numeroşi în ceea ce priveşte accesarea chestionarelor din concursul online.

Organizatorii au acordat un premiu special pentru promovare şi comunicare a proiectului 5 licee 5 muzee elevior şi profesorilor implicaţi de la Liceul Teoretic Decebal.

Toate premiile, trofeele şi medaliile au fost acordate de către ECDL ROMANIA şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Atmosfera a fost înveselită de Grupul Fantezia de la Clubul Copiilor Sector 5.

Totuşi, scopul 5 licee 5 muzee nu este reprezentat de competiţie, ci de motivarea elevilor pentru a accesa instituţii de cultură, mai ales în situaţia actuală în care, educaţia alternativă are o importanţă esenţială pentru dezvoltarea lor. Tinerii trebuie să fie în continuare îndreptaţi către valori reale şi corecte, inclusiv către valori culturale, tocmai acum, când lumea digitală ne acaparează aproape total interesul şi devenim din ce în ce mai dependenţi de computer şi smartphone.

5 licee 5 muzee şi-a propus de la prima ediţie să declanşeze mai întâi în rândul tinerilor o epidemie socială de vizitare a muzeelor, sub forma unui concurs între cinci licee din capitală. Lansat în anul 2008, proiectul a avut mult succes şi astfel, organizatorii împreună cu partenerii au fost încurajaţi să continue. Acum, la a zecea ediţie, 2 750 de liceeni, din 55 de şcoli bucureştene, deja s-au bucurat de oportunităţile oferite de proiect.

Proiectul este o iniţiativă a ECDL ROMANIA, care organizează 5 licee 5 muze cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti prin Direcţia Cultură, Învăţamânt, Turism şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, promovând educaţia completă şi echilibrată a tinerilor din România.

ECDL – European Computer Driving Licence este cel mai răspândit standard global de certificare a competenţelor digitale, cu recunoaştere internaţională în peste 100 de ţări de pe toate continentele lumii.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:

Elena Chiru, Coordonator Proiect

Tel.: 0213169922 / E-mail: elena.chiru@ecdl.ro / Web: www.ecdl.ro / www.facebook.com/5licee5muzee

Axis isi extinde portofoliul de control al accesului printr-un nou echipament dedicat instalarilor de mari dimensiuni

Axis A1601

Companiile care au nevoie de solutii de control al accesului cu un nivel sporit de complexitate, indiferent ca este vorba despre functionalitati avansate, numar mare de usi sau numar mare de utilizatori, incepand de acum au o noua varianta la indemana. Axis si partenerii sai pot rezolva toate aceste cerinte, ca urmare a lansarii modulului de control al usilor cu conectare la retea, AXIS A1601. Datorita capabilitatii de a gestiona un numar mare de usi si de a procesa rapid pana la 70.000 de utilizatori, AXIS A1601 este solutia perfecta pentru instalari avansate, de mari dimensiuni si distribuite pe mai multe zone. Construit pe standarde deschise, modulul de control al usilor A1601 se integreaza cu usurinta alaturi de alte componente, printre care si cu controlerul deja existent in portofoliul Axis, A1001, impreuna completand portofoliul de solutii pentru organizatii de orice dimensiuni.

Fiecare organizatie are cerinte specifice in ceea ce priveste sistemul de control al accesului, iar complexitatea acestuia se amplifica pe masura ce afacerea creste. Prin complexitate se intelege implementarea mai multor nivele de securitate in aceeasi cladire sau locatie, gestionarea sau procesarea a sute sau chiar mii de date de acreditare si integrarea de elemente hardware si software de la diferiti producatori hardware si software.

Modulul de control al usilor cu conectare la retea AXIS A1601 este un dispozitiv inteligent si independent, care se instaleaza la nivelul fiecarei usi pentru a asigura cea mai buna scalabilitate in materie de control al accesului. Iar pentru ca se bazeaza pe standarde deschise si pentru ca respecta standardul ONVIF, profilurile A si C, AXIS A1601 le permite utilizatorilor sa combine cele mai bune elemente hardware si software disponibile pe piata si sa integreze solutiile de control al usilor cu alte sisteme, precum cele de supraveghere video, de detectie la intruziune, de sonorizare prin retea sau sistemele de pontaj (TNA – Time and Attendance Systems).

AXIS A1601 foloseste un procesor puternic, optimizat pentru prelucrarea bazelor de date cu un volum foarte mare. Fiind superior modelului deja existent – A1001, noul controler A1601 dispune de mai multa capacitate de stocare si memorie, doua relee configurabile, patru porturi I/O digitale monitorizate. Proiectat pe aceeasi platforma utilizata de camerele de retea AXIS si construit pentru a se integra in sistemele de securitate cu conectare la retea, AXIS A1601 este alimentat prin standardul PoE+, oferind partenerilor posibilitatea de instalare facila cu optimizare a cablarii pentru alimentarea incuietorilor, a cititoarelor si a altor dispozitive auxiliare. Daca conexiunea controlerului cu serverul a fost intrerupta, AXIS A1601 poate gestiona in continuare bazele de date in modul de lucru deconectat.

Pia Hantoft, Global Product Manager, Solutii de Control al Accesului, in cadrul Axis Communications, comenteaza: “AXIS A1601 este cel mai avansat si mai complex modul pentru controlul usilor din intreg portofoliul Axis, completand oferta noastra destinata organizatiilor de orice dimensiune. Flexibilitatea de care da dovada AXIS A1601 ii permite sa fie integrat cu usurinta alaturi de alte elemente hardware si software furnizate de parteneri, ceea ce il transforma in solutia ideala pentru organizatii din orice domeniu, de la afaceri pana la educatie si retail. Prin abilitatea de a genera reguli de tipul ‘daca A are loc, atunci B se aplica’, controlerul le ofera utilizatorilor libertatea de care au nevoie pentru a personaliza aplicatiile, astfel incat sa respecte

AXIS A1601 va fi disponibil incepand cu luna iulie a anului 2018, prin intermediul canalului de distributie Axis.

Vodafone Smart N9 si N9 Lite sunt disponibile in oferta Vodafone Romania

  • Noua serie Smart N9 are un design premium cu finisaje surprinzatoare, de inalta calitate, si are instalat Android 8.1 Oreo
  • Ambele terminale sunt proiectate, dezvoltate si testate de echipele internationale de design Vodafone

Bucuresti, 18 iunie 2018 – Vodafone Romania introduce in oferta cele mai noi terminale marca proprie, Vodafone Smart N9 si N9 Lite. Ambele terminale sunt proiectate, dezvoltate si testate de echipele internationale de design Vodafone din Düsseldorf, München si Berlin.

Noua serie Smart N9 are un design premium cu finisaje surprinzatoare, de inalta calitate, si are instalat Android 8.1 Oreo. Cele doua terminale au un ecran mai mare, iar rama acestuia este mai mica, pentru o experienta mai buna a utilizatorului. Vodafone Smart N9 are un ecran de 5,5”, iar Vodafone Smart N9 Lite, unul de 5,34”. N9 va fi disponibil pentru clientii Vodafone Romania in doua variante de culoare, argintiu si negru, iar N9 Lite va fi disponibil in versiunile alb si negru.

Vodafone a integrat tehnologie de top in cea mai noua serie de terminale, Smart N9 avand senzor de amprenta pentru o deblocare rapida si sigura, precum si o camera principala de 13MP. Vodafone Smart N9 Lite are functie de control parental, care permite definirea aplicatiilor la care au acces copiii, precum si durata zilnica de folosire a acestor restrictii, astfel incat cei mici sa se poata bucura in siguranta de dispozitiv.

Vodafone Smart N9 este disponibil incepand de la 24 de euro cu abonamentul Red 15 si Vodafone Smart N9 Lite, pentru 24 de euro cu abonamentul Red 12. Ambele terminale pot fi achizitionate din magazinele Vodafone Romania, din cele ale partenerilor si de pe www.vodafone.ro.

Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicatii mobile din lume, care ofera o gama de servicii ce include voce, mesaje, date si comunicatii fixe. Vodafone Group are divizii in 25 de tari, 46 de retele mobile partenere si operatiuni de broadband fix in 18 tari. La 31 martie 2018, Vodafone Group avea 535,8 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile si 19,7 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix, incluzand India si toti clientii Vodafone din entitatile create in urma unor fuziuni si asocieri. Pentru mai multe informatii, accesati www.vodafone.com.

Bursele JTI pentru Jurnaliști ediția 2018-2019

Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță ediția 2018-2019, realizată cu sprijinul Asociației “Clubul Presei Economice”, al agenției Ad Media Consult și al foștilor bursieri.
Bursele JTI pentru Jurnaliști

ediția 2018-2019

Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță ediția 2018-2019, realizată cu sprijinul Asociației “Clubul Presei Economice”, al agenției Ad Media Consult și al foștilor bursieri. Jurnaliștii care doresc să-și dezvolte cariera dincolo de agenda limitată a subiectelor locale au șansa de a-și consolida experiența profesională la nivel european. Ei se vor alătura astfel celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 18 ani de Bursele JTI pentru Jurnaliști.

Xby Counterflix

Acest program încurajează pregătirea profesională în domeniul politicilor europene. Totodată, contribuie la înțelegerea modului în care acestea sunt abordate de către mass-media internaționale de profil.

Bursele JTI pentru Jurnaliști se desfășoară în trei etape:

– un training specializat, susținut în România de către experți în problematici economice și europene;

– o călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii se vor întâlni formal și informal cu oficiali ai Uniunii Europene;

– stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles;

La încheierea fiecărei etape vor fi selectați jurnaliștii care vor continua programul.

La ediția 2018-2019 sunt invitați ziariști din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile economic, politic și social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

Experiența profesională de minimum doi ani
Vârsta de până în 40 de ani
Abilități de comunicare în limba engleză.
Dosarul de înscriere va cuprinde:

Curriculum Vitae
Formular de înscriere, disponibil și pe site-ul
www.admediaconsult.ro

Portofoliu: trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate
Două scrisori de recomandare, de preferință una de la coordonatorul direct sau managerul instituției unde lucrează.
Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu.

Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 1 septembrie 2018 (inclusiv), cu mențiunea Bursele JTI pentru Jurnaliști.

Xby Counterflix

Programul Bursele JTI pentru Jurnaliști a fost lansat în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii inițiat în anii ‘90 de National Forum Foundation/Freedom House, cu sprijinul Guvernului SUA. Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților jurnaliștilor, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse și practică profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.

Dosarele de înscriere se vor depune la: Ad Media Consult srl, adresa: str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod postal 077190. Persoana de contact: Irina Apostol, tel : 0721201559, fax: 0318172768, e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro. Documentația electronică se va trimite și la adresa bursejti@admediaconsult.ro.

Nu rata conferinta “Femei de cariera – Despre antreprenoriat si succes in afaceri”, editia a VIII-a

Daca esti antreprenoare sau femeie de afaceri, ocupi o pozitie de management in cadrul companiei sau iti doresti sa pui bazele unui business, atunci inscrie-te la editia din 21 iunie 2018 a conferintei.
Xby Counterflix

conferinta Femei de cariera – Despre antreprenoriat si succes in afaceri
conferinta Femei de cariera – Despre antreprenoriat si succes in afaceri

Iata cateva motive sa participi la evenimentul din 21 iunie 2018

Cea de a VIII-a editie se focuseaza pe a oferi informatii utile si relevante femeilor interesate de afaceri, care au un business personal sau ocupa o pozitie de management in cadrul companiei.

Poti face rost de contacte utile. Participarea la astfel de evenimente poate sa te ajute sa intri in contact cu potentiali parteneri sau clienti. Asa ca profita de sesiunea de networking si schimba cat mai multe carti de vizita si idei!

Obtii o diploma de participare si/sau o adeverinta de participare

7 motive sa participi

Profita de voucher

Foloseste voucherul care iti garanteaza un pret special de doar 68 de lei. Foloseste la inscriere codul FdCCdP21iun2018. Asadar, mentioneaza-l in mesajul din formularul de inscriere, inainte ca factura sa iti fie emisa.

Un plin de noutăți în campania de comunicare Petrom, semnată de Cohn&Jansen JWT

Cohn&Jansen JWT semnează noua campanie de comunicare Petrom: “Un plin de emotii”.

Din luna mai, la fiecare pompă de alimentare din stațiile Petrom, clienții vor descoperi un nou drum sau o nouă destinație încărcate de emoții. Astfel, ei vor alimenta cu “Motorina Standard de emoții la serbare” sau, mai aproape de sufletul românilor: “Motorina Extra de furat mireasa” ori “Benzina Extra de ospețe la bunici”. Campania de comunicare dezvoltată de Cohn&Jansen JWT reconfirmă rolul Petrom de partener de drum al românilor.

“Ne-am propus să arătăm că la Petrom nu alimentezi doar cu motorină sau benzină, ci cu toate lucrurile care contează pentru tine, pe care le trăiești pe drum sau la destinație. Provocarea noastră a fost să facem să se înțeleagă conceptul de comunicare, chiar și dintr-un simplu sticker”, spune Alex Negoescu, Creative Director Cohn&Jansen JWT.

“Ne-a atras ideea să îi întâmpinăm pe clienți cu ceva nou chiar de la pompele de alimentare, pentru că acolo se întâlnesc cu brandul în primul rând. Pentru noi, era important să traducem cel mai funcțional produs -carburantul- într-unul emoțional, mai relevant. În plus, dimensiunea ludică, pentru toată familia, ne aduce și mai aproape de cei cărora ne adresam”, declară Iulian Ducuță, Brand Manager Petrom.

Campania include materiale instore, executii TV, online și OOH.

“Am încercat să fim cât mai aproape de viața reală, de zi cu zi, cu drumuri spre locul de joacă, dar și la dentist, cu scene mai curajoase, dar atât de cunoscute pentru noi”, a adăugat Miriam Ivănescu, Account Director Cohn&Jansen JWT.

Spotul TV poate fi vizionat aici.

PRIMA MAȘINĂ ELECTRICĂ DINTR-UN CAMPIONAT DE VITEZĂ IA MINȚILE PILOȚILOR

campionii

A 3-a ediție a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018 a avut loc pe 9 și 10 iunie, la Brașov, unde Kaufland E-Rally Team a fost din nou în lumina reflectoarelor.

Prima vedetă a campionatului a devenit, începând cu acest weekend, un VW Golf GTI, proaspăt transformat total într-o masină electrică de curse, care a stat la poze cu admiratorii pasionați de sporturi de viteză. Mașina electrică din etapele precedente a rămas insă în continuare în competiție ca deschizătoare de drum.

Sorin intre doua

La invitația lui Sorin Ghișoi, multiplu campion național la competițiile de viteză, alți 4 piloți profesioniști cu state vechi în sporturile de viteză au încercat în premieră mașina electrică, în condiții de vizibilitate și aderență reduse, pe un traseu de 5 Km și o diferență de nivel de 235 m, in condiții de ploaie.

”E o senzație unică, e viitorul!” – a fost concluzia a 4 piloți profesioniști campioni, invitați să conducă prima mașină electrică dintr-un Campionat de Viteză

Dan Gârtofan a fost primul dintre piloții profesioniști care l-au mutat pe Sorin Ghisoi în dreapta, pentru a încerca mașina electrică. Cu o experientă de 25 de ani în competițiile de viteză, are în palmares nenumărate titluri și trofee. Pe lângă pasiunea pentru adrenalină, Dan dă dovadă și de spirit de responsabilitate socială, demarând în urmă cu câteva luni un proiect de educație rutieră, ERA – Educație, Responsabilitate, Atitudine, în colaborare cu instituții de stat din Brașov. Programul este dedicat elevilor de clasa a 12-a din 40 de licee brașovene și va fi reluat odată cu începerea școlii, în această toamnă.

Sorin Ghisoi cu Dan Gartofan

Legat de experiența din acest weekend, când a pilotat în premieră o mașină electrică de curse, pilotul Dan Gârtofan declară: ”Este o mașină pentru oameni cuminți care nu mai suportă zgomotul. Haha, e clar că glumesc, da? Eu vreau să îl felicit pe Sorin Ghișoi pentru inițiativa de a gândi un asemenea proiect eco, e clar că ăsta e viitorul, către asta tindem toți, chiar dacă mie, unul, deocamdată încă îmi place zgomotul. Îl las pe Sorin să fie el primul” a încheiat pilotul, râzând.

Lucian Răduț, cel care a și câștigat această a 3-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, cu un timp de 2 minute și 40,597 secunde pe un traseu de 5 km, a fost cel de-al doilea pilot profesionist care a încercat mașina electrică de curse. ”A fost o expriență unică, mai ales că nu am mai mers niciodată cu o mașină electrică. Am mers cu trotinete, biciclete, cu orice altceva electric, dar nu cu mașină. Îi mulțumesc lui Sorin că mi-a făcut această propunere și am încredere în el că va duce la capăt cu bine acest proiect care schimbă lumea. Ne știm de vreo 20 de ani și am toată încrederea în el” încheie câștigătorul etapei a-3 a Campionatului de Viteză în Coastă.

Sorin Ghisoi cu Lucian Radut

Ovidiu Zaberca a încercat și el în acest weekend ochioasa mașină. Numele pilotului reșițean este strâns legat de cel al tatălui său, Nicolae Zaberca, pilot ce făcea furori în anii 80 pe ciurcuitele și traseele de coastă din tară. Tatăl lui i-a fost sprijin și este în continuare în tot ceea ce Ovidiu a întreprins și continuă să realizeze. La fel ca și ceilalți piloți invitați ai lui Sorin Ghișoi, se mândrește și el cu locuri importante în clasamentele competițiilor de viteză ale României. În ceea ce privește experiența conducând mașina electrică de curse, Ovidiu mărturisește: ”M-a surprins atâta liniște, e ceva foarte nou, n-am auzit decât anvelopele. Mi se părea că mă uit la tv la Formula 1, nu că merg pe traseu! Eu îl felicit pe Sorin că a avut ideea asta și cine știe, poate chiar o să trecem toți pe mașină electrică de curse, că la mașini de stradă, cam asta cred că se va întâmpla cu siguranță în viitor” încheie pilotul reșițean cu adrenalina în sânge.

Ovidiu Zaberca cu Sorin Ghisoi

Celor 3 piloți care au răspuns provocării lui Sorin Ghisoi de a face o tură cu mașina electrică de curse li s-a alăturat și Mihai Beldie, care, pe lângă pilot de curse și instructor acreditat, mai este și fondatorul unui vlog auto, unde impărtăseste pasiunea, experiențe și informații utile pentru iubitorii de mașini. Mihai, care l-a avut în dreapta pe un admirator al competițiilor de viteză, totodată câștigător al unui concurs organizat pe vlogul lui, Vroom Vroom vlog, a pus muzică clasică pe durata urcării și s-a distrat copios. ”Imi place tare mult, e super wow senzația, e foarte tare proiectul Kaufland E-Rally Team, eu mai vin să mă dau cu mașinuța asta așa de tăcută, dacă mă mai primiti” a încheiat, entuziasmat, pilotul-vlogger. De altfel, dovada experienței lui la volanul primei mașini electrice de curse este aici: https://youtu.be/0vTvcBgsYNs

Mihai Beldie

În etapele precedente, silențioasa masină a cucerit și inimile altor curajoși care au experimentat senzații tari, între ei numărandu-se și polițistul Marian Godină, care a schimbat percepția românilor asupra instituției în care lucrează, Bianca Constantin, detinătoarea titlului Miss Universe 2009, Corina Nivnea, Miss Global Beauty Queen 2015, jurnalistul Marius Saizu, fost pilot de incercări, prezentatoarea tv Teodora Antonescu, bloggeri, vloggeri etc.

Următoarea etapă a Campionatului Național De Viteză în Coastă Dunlop 2018 are loc la Reșița, în zilele de 30 iunie și 1 iulie 2018.

Allview lansează noul său flagship, Soul X5 PRO

14.06.2018- Allview, brandul românesc de smartphone-uri şi tablete, lansează astăzi noul flagship Soul X5 PRO  – primul terminal al companiei care are tehnologie neurală și permite deblocarea prin recunoaștere facială (Deep Face ID).

„Din dorinţa de a crea un produs util, cu performanţe ridicate datorită capacităților de inteligență artificială, odată cu finalizarea designului şi configuraţiei acestui model, am început integrarea  Android™ 8.1, Oreo și a celor mai noi tehnologii în acest device. Rezultatele aşteptate au apărut imediat, astfel luând naştere Soul X5 Pro, noul flagship Allview. Datorită maturizării pieţei de smartphone-uri, de la jumătatea anului 2017 ne concentrăm eforturile pe telefoane din zona modelelor middle-high și pe dezvoltarea de device-uri noi, continuând cu simplificarea folosirii tehnologiei prin  asistentul vocal în limba română  AVI, precum și de alte sisteme care au ca scop crearea de timp liber pentru o viaţă mai ușoară și mai frumoasă, a declarat Lucian Peticilă, fondatorul Allview.

Printre noutățile pe care le aduce noul flagship se enumeră: procesorul MediaTek Helio P60 cu AI, display-ul de 6,2“ FullHD+, Deep Face ID, camera duală cu funcţii adaptate noilor trenduri, camera frontală cu efect Bokeh, asistentul vocal în limba română şi o nouă interfaţă de utilizare, UI 3.0 swipe.

MediaTek Helio P60 a obținut un scor de peste 140k puncte Antutu Benchmark. În comparaţie cu generaţiile anterioare MediaTek, procesorul Helio P60 este cu 70% mai performant, acesta reprezentând un salt important în noul val de tehnologii inovatoare, oferind suport pentru inteligenţa artificială, inclusiv pentru recunoaştere facială, identificare de obiecte şi scene fotografice.

Dispozitivul, cu display-ul de 6,2” FullHD+ cu Notch, înglobează tehnici noi şi materiale avansate susţinute de procesele riguroase de fabricaţie, toate acestea asigurându-i protecţie în situaţii neplăcute precum: zgârieturi, şocuri şi căzături uşoare.

Camera IR a noului dispozitiv Soul X5 Pro este destinată pentru recunoaşterea facială, iar împreună cu proiectorul IR şi senzor de proximitate IR dedicate reflectă conturul feţei utilizatorului în cameră. Cu ajutorul algoritmului de procesare şi al inteligenţei artificiale conturează harta 3D detaliată şi precisă a feţei utilizatorului, astfel, va fi imposibilă deblocarea prin intermediul fotografiilor, măştilor, ecranelor digitale sau în cazul în care ai ochii închişi.

Camera duală de 16 MP + 5 MP şi cea secundară de 16 MP vor oferi utilizatorului experienţa cea mai apropiată de cea a utilizării unui aparat DSLR profesional. Printre cele mai importante funcţii se regăsesc: Bokeh, Slow Motion, Group Selfie, modul profesionist dar şi recunoaşterea scenelor.

Asistentul vocal în limba română, AVI, realizează o mulţime de acţiuni menite să îi facă viaţa cât mai uşoară utilizatorului, ajutându-l să câştige timp pentru pasiunile sale.

Cu ajutorul Visual UI 3.0 şi a gesturilor swipe, utilizatorul poate accesa funcţiile uzuale precum: home, back, history, meniu principal, notificări, inclusiv să adauge sau să renunţe la ‘breton’.

Dispozitivul este dotat cu un acumulator de 3000mAh, care beneficiază de încărcare prin USB Tip C şi prin staţie wireless.

Soul X5 Pro va fi disponibil la precomandă începând de astăzi, la prețul de 1499 lei plus o surpriză. Mai multe detalii despre noul telefon veți găsi pe pagina de produs Soul X5 Pro: www.allview.ro/soulx5pro .

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri şi tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tableta PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluţie complexă de automatizare şi monitorizare a locuinţei. Brandul Allview este prezent pe pieţele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia şi Estonia. Allview se află într-un proces continuu de inovaţie şi dezvoltă tehnologii care oferă acces la cunoaştere, informaţie, la o viaţă mai bună.