„EXODUS 1” DE LA HTC CREȘTE OPȚIUNILE DE ACHIZIȚIONARE CU LITECOIN ȘI LANSEAZĂ NOUL PORTOFEL SIGUR ALL-IN-ONE, „ZION”

București, 10 decembrie 2018 – HTC a anunțat săptămâna trecută că primul său telefon din proiectul Exodus, „EXODUS 1″, va fi disponibil pentru achiziționare cu criptomoneda Litecoin. Versiunea inițială a telefonului HTC EXODUS 1 poate fi acum cumpărată de pe site-ul HTC Exodus folosind Bitcoin, Etherium sau Litecoin. Ca fondator al uneia dintre cele mai populare criptomonede din lume, creatorul Litecoin, Charlie Lee, se alătură echipei HTC Exodus în calitate de consultant. De altfel, compania a anunțat începerea livrării primului val de telefoane EXODUS 1 începând cu 5 decembrie. În plus, compania a lansat „Zion”, un portofel all-in-one cu tehnologie blockchain.

„Sunt fericit că mult așteptatul EXODUS 1 de la HTC poate fi acum achiziționat cu Litecoin. De când a fost creată criptomoneda, viziunea mea dintotdeauna în ceea ce privește Litecoin a fost să cresc distribuția monedei și să o folosesc ca bază pentru tranzacții sigure la nivel mondial”, a declarat creatorul Litecoin, Charlie Lee. „Cu Exodus 1, proiectul HTC extinde tehnologia cripto la segmentul mobil și face acest lucru într-un mod care protejează informațiile și portofelele utilizatorului.”

HTC EXODUS 1 oferă performanța de ultimă generație și design-ul unui smartphone HTC vârf de gamă. Dotat cu o „enclavă sigură” de operare, independentă de sistemul de operare Android, EXODUS 1 este capabil să stocheze cripto-cheile utilizatorului în siguranță maximă. Etapa EXODUS 1 marchează colaborarea dintre HTC și comunitatea globală blockchain.

„HTC EXODUS 1 marchează un nou început pentru noi, acesta fiind un telefon Android cu portofel hardware integrat. Cu această combinație unică, utilizatorii care dețin telefonul vor deține și toate cheile private”, a declarat Phil Chen, Chief Crypto Officer, HTC. „Numai atunci când utilizatorii au proprietate deplină asupra propriilor chei, putem adopta o adevărată descentralizare, un prim pas esențial către protejarea utilizatorilor. Aceasta este o etapă preliminară a modului în care oamenii vor deține propriile active și identități digitale în buzunarele lor, așa cum avem astăzi telefoanele.”

Prezentarea portofelului sigur „Zion” all-in-one sprijină împlinirea promisiunii Exodus de a furniza un internet securizat și descentralizat. Cu funcții multiple incluzând DAPP-uri, plăți, încasări, precum și schimbul și accesul la o piață blockchain mai vastă în viitor, portofelul „Zion” operează prin intermediul unor tehnologii TEE (medii de execuție securizate) extrem de sigure.

Cu o enclavă securizată ce funcționează independent de sistemul de operare Android, portofelul va proteja cheile criptografice cu o securitate strictă. La autorizarea tranzacțiilor, Zion Trusted UI creează o zonă sigură, protejând împotriva posibilității furtului de date de către programe malware care rulează pe dispozitiv.

Portofelul sigur all-in-one Zion

  • Zion generează fraza din 12 cuvinte pentru recuperarea cheilor (seed) prin intermediul unor medii de execuție securizate (TEE) care blochează posibilele atacuri malware. Zion nu înregistrează orice informații despre utilizator; toate cheile și parola sunt stocate într-o enclavă securizată direct în EXODUS 1.
  • Zion suportă Bitcoin, Ethereum, Litecoin și pregătește suport pentru criptomonede multiple precum jetoanele ERC-20 și ERC-721, permițând utilizatorilor să gestioneze eficient cripto-activele.
  • Funcția unică de recuperare a cheilor sociale împarte fraza de recuperare în 3-5 părți, permițând utilizatorilor să trimită prietenilor și familiei desemnate pentru păstrare sigură și să ajute la recuperare atunci când este necesar. Contactele de încredere pot face acum backup de pe dispozitivele lor cu sisteme de operare Android și iOS.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.htcexodus.com

Despre HTC

HTC Corporation urmăreşte să aducă strălucire vieţii. În calitate de inovator global în domeniul dispozitivelor şi tehnologiei mobile inteligente, HTC a dezvoltat dispozitive premiate şi a lansat premiere în industrie, încă de la începuturile sale din 1997, incluzând gamele foarte apreciate de smartphone-uri HTC U şi Desire. Ne dorim să fim impecabili în tot ceea ce facem, aducând inspiraţie consumatorilor din întreaga lume printr-un design impresionant şi experienţe mobile și de realitate virtuală inovatoare. HTC este listată la bursa de valori din Taiwan (TWSE: 2498). www.htc.com

STUDIU > Clienții români cumpără mai mult și mai des de la magazinele online care inspiră încredere

 

Mărcile afișate pe site-urile magazinelor online influențează decizia de cumpărare a clienților români, potrivit unei cercetări realizate de Eureka Insights și TRUSTED.RO. Mărcile de încredere sunt un factor care influențează pozitiv încrederea în magazine pentru 77% dintre respondenți.

 

De asemenea, oamenii au încredere mai mare în magazinele online de la care au mai cumpărat sau care sunt recomandate de rude, prieteni sau cunoștințe. Alte elemente care conferă încredere în magazinele online sunt:

  • design-ul site-ului – 66%
  • funcționalitatea site-ului (cât de ușor se poate naviga) – 79%
  • au mai făcut cumpărături în trecut de la acel magazin – 93%
  • articole favorabile magazinelor în presa online – 83%
  • descrierile și pozele din paginile de produs corespund realității – 89%.

 

Oamenii cumpără mai curând de la magazine online despre care alți cumpărători au lăsat preponderent recenzii favorabile. Clienții caută aceste opinii peste tot pe Internet – pe site-ul magazinului online respectiv în primul rând (75%), iar apoi pe motoarele de căutare  pe rețelele de socializare și pe site-urile de recenzii independente, cum este sistemul “Opinii de Încredere” de la TRUSTED.RO.

 

 

80% dintre respondenți asociază marca TRUSTED.RO cu încrederea, iar 33% o recunosc când o văd afișată pe un magazin online. Aproape 200 de magazine online românești și cross-border dețin acum Marca de Încredere TRUSTED.RO. Marca se obține în urma unui audit bazat pe 26 de criterii juridice și de bune practici și magazinele candidate primesc permanent ajutor și consultanță din partea TRUSTED.RO în vederea îndeplinirii condițiilor de obținere a mărcii. În plus, site-urile de e-commerce atestate primesc la pachet sistemul “Opinii de Încredere”, care colectează și pubică review-uri de la clienți reali și verificați ai magazinelor.

 

“Observăm că opiniile clienților despre piața de e-commerce din România se rafinează pe măsură ce afacerile online se dezvoltă. Deja cumpărătorii autohtoni se uită mai cu atenție la design-ul magazinului online, la prezența unor distincții sau a unor mărci de încredere pe site etc. Aceste elemente pot fi transformate de către magazinele online în diferențiatori reali. Într-o piață în care aproape oricine oferă transport gratuit după o anumită sumă sau un cadou la comenzi de valori mari, trebuie să găsești și alte lucruri care să te evidențieze în ochii clienților”, a declarat George Hari Popescu, Project Manager la TRUSTED.RO.

 

Din studiu reiese că majoritatea clienților au așteptări continue de la magazinele online. Printre ele se află:

  • implementarea plății cu cardul și mai multe explicații privind securitatea tranzacțiilor;
  • oferirea de reduceri semnificative pe site;
  • experiențe de cumpărare mai plăcute, navigare mai ușoară;
  • oferirea garanției că produsele sunt de calitate și originale.

 

În general, clienții români sunt mulțumiți de serviciile magazinelor online autohtone și sunt pregătiți pentru sezonul de reduceri de Crăciun. 43% dintre respondenți au spus că sunt mai mulțumiți față de cea mai recentă achiziție online și 49% intenționează să mai cumpere de pe Internet cel puțin o dată până la sfârșitul anului.

 

Metodologia studiului:

Chestionarul a fost realizat de Eureka Insights și a fost aplicat online pe 507 respondenți de peste 18 ani, din mediul urban, cu acces la Internet, care au vizitat în ultimele 12 luni site-urile magazinelor online în scop informativ sau de achiziție. Studiu realizat în perioada 22-29 octombrie 2018. Marja de eroare este de +/- 4,3%, pe un interval de încredere de 95%.

Hybrid S și T, combinația spectaculoasă între clasic si modern

06.12.2018 – Allview introduce pe piață smartwatch-urile hibride S și T, device-uri care înglobează perfect fuziunea între clasic și modern.

 

Cu un design desăvârșit și cele mai smart tehnologii, cu Hybrid Style și Hybrid Trendy, utilizatorul va fi mereu conectat la ceea ce îl interesează. În plus, ceasurile inteligente au teme special create pentru a oferi design-ul potrivit oricărui context. Hybrid este smartwatch-ul care se așază perfect la mâna celui care îl poartă, indiferent că acesta este la birou, în sala de fitness sau la o petrecere stilată.

“Consider că Hybrid S/T realizează perfect armonia dintre clasic și tehnologie, deoarece, pe de o parte, păstrează acele metalice de ceasornic, carcasa din oțel,  rezistența la apă  până la 3ATM și are autonomie de până la 30 de zile, iar pe de altă parte, este un ceas smart cu o autonomie de 5 zile cu touch screen, heart rate și cu un display perfect rotund pe care poți vedea notificările de la toate aplicațiile și poți răspunde direct de pe ceas la unele dintre ele”, a spus Lucian Peticilă, managerul general al Allview.

Potrivite oricând, oriunde

Pentru o interacțiune cât mai ușoară cu notificările de pe display, Hybrid S/T folosește un meniu SWIPE controlat din mijlocul ecranului, iar în momentul citirii notificărilor, acele ceasului se ascund automat, lasând spațiu generos acestora.

Datorită temelor interschimbabile și posibilității creării unora noi, în care utilizatorul poate adăuga chiar și o poză din propria galerie, ceasul S/T devine o surpriză plăcută, de fiecare dată, pentru cel care il folosește.

Hybrid S și T sunt disponibile acum la prețul de 799 lei, alături de o gamă completă de curele adaptate stilului pentru care optează utilizatorul, dar și cu un cadou în perioada de precomandă. https://www.allview.ro/hybrid/

Nexus Gaming, singura echipă românească de Counter Strike: Global Offensive ajunsă în finala de la București, se luptă pentru câștigarea premiului cel mare

București, 6 decembrie 2018 – ESL (Electronic Sports League) aduce în weekend-ul 8-9 decembrie, la Romexpo, în pavilionul B2, la Bucharest Gaming Week două mari turnee, Bucharest Gaming Week CS: GO Invitational și ESL SEC (Southeast Europe Championship) de CS: GO .

ESL SEC (Southeast Europe Championship) de CS: GO a desemnat cele mai bune 4 echipe din Europa de Sud Est care vor veni la finala de la București să își dispute premiile în valoare totală de 10.000 de Euro: Windigo Gaming, Bpro Gaming (Bulgaria), Locastic Esports (Croația) și singura echipă românească rămasă în turneu și câștigătoarea sezonului VII, Nexus Gaming.

Program ESL SEC (Southeast Europe Championship)

  • Sâmbătă, ora 11:00, prima semifinală – Bpro vs. Locastic Esports
  • Sâmbătă, ora 14:00, a doua semifinală – Windigo Gaming vs. Nexus Gaming
  • Sâmbătă, ora 17:00, finala – Câștigătoarea primei semifinale vs. Câștigătoarea celei de-a doua semifinale

Turneul ESL Southeast Europe Championship, ajuns la sezonul VIII, va susține și două competiții de League of Legends și Hearthstone, care se desfășoară online. Premiile totale ale acestei competiții sunt în valoare de 17.000 Euro.

În cadrul Bucharest Gaming Week CS: GO Invitational by ESL s-au calificat 3 echipe online care vor veni la București: AVANGAR GG.BET, Vega Squadron și Sprout. Acestor echipe li se va alătura în competiție câștigătoarea turneului ESL SEC (Southeast Europe Championship).

Program Bucharest Gaming Week CS: GO Invitational

  • Duminică, ora 11:00, prima semifinală – Vega Squadron vs. Sprout
  • Duminică, ora 14:00, a doua semifinală – AVANGAR vs. Câștigătoarea SEC
  • Duminică, ora 17:00, finala – Câștigătoarea primei semifinale vs. Câștigătoarea celei de-a doua semifinale

Echipele ajunse în faza finală a acestei competiții se vor duela pentru  suma totală de 50.000€.

Biletele pentru Bucharest Gaming Week au fost puse în vânzare și pot fi achizițonate de pe www.arcub.ro , www.bilet.ro , www.entertix.ro  și www.myticket.ro  precum și din magazinele partenere acestora sau de la casa de bilete ARCUB din str. Lipscani, nr. 84-90.

Prețul biletelor pentru o singură zi va fi de 35 lei, iar abonamentul va fi de 55 lei.

Bucharest Gaming Week este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB în parteneriat cu Gaming Week.

LG INTRODUCE UN ECRAN OPEN FRAME OLED CURBAT, FLEXIBIL

Cu ecranele flexibile OLED, singura barieră a panourilor digital signage este imaginația

 Frankfurt, 3 decembrie 2018 – Vizitatorii CES, ISE și IFA au fost uimiți de constructia OLED Canyon, o instalație de 92’ formată din OLED-uri Open Frame LG, curbate sub forma valurilor unui canion natural. Uimitorul OLED flexibil curbat Open Frame este acum disponibil pentru companii. Spre deosebire de generațiile anterioare ale display-urilor curbate fixe, acestea pot fi personalizate cu ușurință în mediul înconjurător. Capacitatea lor de a căpăta o formă neobișnuită este visul oricărui designer. Artiștii au început deja să exploreze posibilitățile creative infinite: imagini aspiraționale cu plajă pe un ecran în formă de valuri; un tunel de imagini care înconjoară spectatorii cu informații; o panoramă sub formă de potcoavă care face ca un peisaj să fie atotcuprinzător. În plus față de posibilitățile de design, curbura display-ului are câteva avantaje practice. Poate fi o potrivire excelentă pentru un spațiu limitat; de fapt, raza de curbură a panoului permite instalarea pe piloni mai mici ca oricând, iar greutatea redusă face instalarea mai ușoară și mai rapidă, extrem de util pentru închirieri și evenimente.

Curbare reutilizabilă

Cel mai important aspect, display-urile curbate LG open frame pot fi adaptate nevoilor în schimbare. Reutilizarea acestora poate fi aspectul lor cel mai revoluționar. Nu numai că utilizatorii pot seta curbura panoului, dar pot și să-l schimbe pentru următoarea instalare. Același display poate fi adaptat la o mare varietate de design-uri, în loc să constrângă designerii să planifice în jurul materialelor existente sau să dedice display-urile unei singure utilizări. Cu calibratorul opțional de curbură, afișajele pot fi adaptate rapid la fața locului la curbură convexă sau concavă. Indiferent dacă se adaptează la un spațiu diferit sau la o viziune diferită, abilitatea de a seta curba la fața locului facilitează crearea unui punct de reper atrăgător.

Calitatea imaginii

Panoul OLED Open Frame este excepțional datorită contrastului său nelimitat și celui mai intens negru, reproducerii exacte și stabile a culorilor și unghiului larg de vizualizare. Deoarece tehnologia OLED este o tehnologie de auto-iluminare, nu există unități cu iluminare din spate. Contrastul bogat al negrului de pe OLED-ul LG creează culori vii și o calitate incomparabilă a imaginii. Cu un timp de răspuns rapid, ecranul OLED poate prezenta conținut fără întârziere, îmbunătățind experiența vizuală.

„După evenimentele mari, am primit multe reacții pozitive în ceea ce privește OLED-ul nostru curbat flexibil Open Flex. Calitatea și impactul său au impresionat mulți vizitatori”, a declarant entuziasmat João Moreira, Directorul Pre-Vânzări Digital Signage din Europa. „Începem instalarea pe unele proiecte din Europa acum. Acest produs este inovator datorită posibilităților curburii sale adaptabile și valorii care vine cu reutilizarea.”

ATHENS MEDICAL GROUP LEADERSHIP AND INNOVATION CONFERENCE 2018: Știri importante despre viitorul sănătății

Atena, 06 Decembrie 2018 – Știri importante despre viitorul sănătății au venit din cadrul celei de-a doua Conferințe de Leadership și Inovație Medicală organizată de către Athens Medical Group la Atena. În perioada 23-25 noiembrie 2018, peste 2.500 de medici, studenți la medicină, reprezentanti ai asociațiilor de pacienți, companii de asigurări din Grecia, Rusia, Balcani, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Cipru și fostele republici sovietice, precum și multe alte persoane interesate să țină pasul cu tendințele moderne din domeniul sănătății, au avut ocazia să asculte mai mult de 250 de discursuri. Un comitet științific de 75 de membri a fost responsabil pentru această conferință multidisciplinară la care au participat peste 300 de oameni de știință din cadrul Athens Medical Group, alături de omologii lor din Grecia și din străinătate.

În același timp și în contextul unei conferințe care a devenit un eveniment de referinta în domeniu, au fost prezentate mai multe aspecte legate de Turismul medical și de poziția Greciei pe o piață din ce în ce mai globalizată a serviciilor de sănătate. În plus față de aceste chestiuni științifice și strategice referitoare la viitorul general al Greciei, în cadrul acestei conferințe s-a discutat despre creșterea numărului de profesioniști în domeniul sănătății precum și de moștenirea foarte importantă a grupului în acest sector de activitate; drumul a fost deja deschis pentru ca oameni de știință de renume să se întoarcă în Grecia și să aplice, printre altele, tehnici inovatoare în domeniul chirurgiei intervenționale. Mai mult, o altă sesiune importantă de la conferință a fost aceea privind protejarea drepturilor pacienților, care în ultimii ani a devenit o chestiune de mare importanță și necesitate.

Cele mai recente evoluții în domeniul sănătății au fost prezentate în cadrul sesiunilor știintifice care s-au desfășurat în paralel în trei săli de conferință printr-o abordare interdisciplinară integrată, axată pe pacient și în același timp ce s-au abordat subiecte importante legate de viitorul sănătății, cu o atenție deosebită asupra următoarelor aspecte:

  • Longevitatea este acum un obiectiv pe care îl putem atinge datorită unei mai bune înțelegeri și a capacității de a influența factorii cheie, cum ar fi stresul, controlul afecțiunilor oncologice și cardiace și ar trebui ca longevitatea să fie un indicator de luat în calcul în toate studiile macroeconomice și în planificarea sistemului de sănătate și de asigurări.
  • Importanța unei abordări personalizate prin strânsă cooperare a echipei medicale cu familia pacientului, prin integrarea acestei abordări în toate etapele de tratament: înainte, în timpul și post spitalizare.
  • Centrele de referință în anumite patologii au un rol cheie în tratamentul eficient al afecțiunilor medicale – acesta este unul dintre domeniile în care Athens Medical Group a inovat continuu în ultimii 35 de ani.
  • Importanța deosebită a unei abordări interdisciplinare, prin crearea unor echipe de medici specializați pe un anumit tip de afecțiune.
  • Chirurgia minim invazivă este o tehnică desosebit de importantă în specialitatea chirurgicală, folosită cu precadere în Chirurgie Generală, Oncologie, Cardiologie, Ortopedie și Neurologie. O altă tehnică chirurgicală care a cunoscut o dezvoltare impresionantă este chirurgia non-traumatică/ fără transfuzii de sânge aplicată în cadrul Athens Medical Group, în afecțiuni urologice și cardiace specifice.
  • Dezvoltarea mediului digital în combinație cu apariția inteligenței artificiale, a investigațiilor imagistice 3D și digitale și accesul la un volum crescut de informație, au contribuit la transformarea continuă în domeniul educației și practicii medicale. Chiar dacă aceste noi instrumente nu sunt utilizate în practica clinică curentă, cu siguranță acestea vor transforma radical actul medical, iar Athens Medical Group dezvoltă parteneriate strategice în acest domeniu.

Dr. Vassili Apostolopoulos, CEO al Athens Medical Group, a subliniat că: “dat fiind transformarea sectorului medical, la nivel internațional, furnizorii de servicii de sănătate sunt obligați să fie primii care înțeleg evoluțiile moderne și să investească în viitorul sănătății”.

După încheierea conferinței, Dr. Vassili Apostolopoulos, CEO al Athens Medical Group, a declarat: “principalul obiectiv strategic al Athens Medical Group este organizarea de conferințe științifice internaționale la nivel înalt. A doua Conferință de Leadership și Inovație Medicală din Atena a devenit de acum un etalon printre evenimentele medicale, concentrându-se pe excelența științifică și inovație, sectoare în care am investit în mod constant în toți acești ani. În ultimii 35 de ani, Grupul nostru este întotdeauna cu un pas înainte, în știință, societate și economie, având în același timp o aboradare personalizată, axata pe pacient. În ultimii 35 de ani, Grupul a inovat continuu atât în Grecia, cât și în străinătate, lăsându-și amprenta pentru totdeauna. Istoria noastră este o garanție în sine, asigurându-ne că, în următorii 35 de ani, vom juca  rolul principal, rămânând opțiunea principală în Grecia, ceea ce pe de o parte va asigura poziția Greciei în transformarea sectorului pe plan internațional și, pe de altă parte, va fi un partener de încredere pentru medici, companii de asigurări și pacienți”.

Mai multe informații, precum și programul complet de conferințe pot fi găsite pe site-ul: www.amli2018.com

Bucharest Gaming Week dă startul celei de-a doua ediții a săptămânii dedicate industriei de gaming din România

București,  4 decembrie 2018 – Bucharest Gaming Week, săptămâna gamingului, dă start unei noi ediții care are loc în perioada 4-9 decembrie și își propune să aducă împreună pasionați de esport, gameri, dar și cei mai importanți dezvoltatori de jocuri din România. Bucharest Gaming Week este format din două componente principale, o serie de evenimente conexe, dedicate industriei de game development care se vor desfășura în perioada 4-7 decembrie, în diverse locații din București și evenimentul principal, care va avea loc în weekend-ul 8-9 decembrie și are misiunea de a aduce împreună comunitatea de gaming.

Săptămâna conexă este formată din evenimente precum:

  • Expoziție de artă din jocuri video made in România– Expoziția, care va fi deschisă până sâmbătă, 8 decembrie, are scopul de a scoate în evidență talentul artiștilor români care creează în studiourile de gaming din România, accentuând încă o dată că jocurile video sunt produse culturale așa cum industria jocurilor video este parte a industriilor creative.  Vernisajul va avea loc marți, 4 decembrie, la Goethe-Institut, Calea Dorobanti 32, ora 19:00.

Publicul va putea admira peste 25 de lucrări realizate pentru jocuri românești precum Door Kickers Action Squad și Door Kickers 2, Gibbous: A Cthulhu Adventure, Unbound, Yaga, Second Hand: Frankie’s Revenge sau Outcast Oddysey.

  • Săptămâna Filmelor pentru Gameri la Grand Cinema & More– Pasionații fenomenului esports pot vedea sau revedea în cinematograful de la Băneasa Shopping City unele dintre cele mai îndrăgite filme inspirate din jocuri video sau documentare despre viața jucătorilor profesioniști de sport virtual. Filmele vor rula de marți, 4 decembrie până vineri, 7 decembrie, începând cu ora 11:00, iar intrarea este liberă.

Program:

  • Marți, 4 decembrie: Free To Play (2014)
  • Miercuri, 5 decembrie: Warcraft. The Beginning (2016)
  • Joi, 6 decembrie: All Work All Play: The Pursuit of Esports Glory (2015)
  • Vineri, 7 decembrie: Assassin’s Creed (2016)
  • Zilele gaming pub-urilor– Cele mai importante săli de jocuri din București vor organiza evenimente pentru membrii comunității de gaming, prilej pentru aceștia să socializeze și concureze în cadrul unor turnee și competiții dedicate pe 3, 4 și 5 decembrie de la ora 10:00. Cine achiziționează un pachet de 5 ore, are șansa de a pleca acasă cu un bilet la Bucharest Gaming Week. Sălile de jocuri implicate sunt: Nexus Pub (str. Tudor Vladimirescu 45), Aryo (Blvd. Unirii 19, bl. 4B), IDM (Splaiul Independentei 319), Discovery Arena (str. Elena Cuza 42) , Discovery Arena-Socului (str.Chisinau 6-8).
  • Gateway VR Tournament– Timp de o zi, jucătorii pasionați și persoane de toate vârstele au ocazia să experimenteze universul captivant al realității virtuale prin intermediul jocurilor video.  Evenimentul va avea loc miercuri, 5 decembrie, în incinta Fabrica, Str. 11 iunie, nr. 50, între orele 12:00-20:00.
  • Succesul internațional al jocurilor românești– Unele dintre cele mai de succes creații 100% românești își vor spune poveștile realizărilor pe plan internațional prin intermediul reprezentanților studiourilor. Dan Teodorescu de la Metagame va vorbi despre Tap Busters, Nick Berbece de la Those Awesome Guys despre buzz-ul creat în promovarea Move or Die iar Dan Dimitrescu de la KillHouse Games despre cum comunitatea de pe Steam a ajutat la succesul Door Kickers. Discuția va fi moderată de Cătălin Butnariu de la RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din Româmia). Panel-ul va avea loc joi, 6 decembrie, la The Institute Cafe, începândcu cu ora 11:00.
  • Workshop de game design cu liceeni– Elevii de liceu vizitează sediul studioului de game development Amber și află de ce este nevoie pentru a face un joc și sunt provocați ca, împreună cu mentorii Amber, să gândească premisele unui joc video.
  • Party: Pearls of Game Music– Goethe-Institut organizează o petrecere de game music, vineri, începând cu ora 22:00. Petrecerea îi va avea în centru pe Patric Catani, care va prezenta ultimele soundtrack-uri pentru jocurile BattleBlock Theater şi Pit People și pe Minus (Daniel Stanciu) care se va folosi în mix-ul său de Gameboy / Nanoloop, Digitone și de sintetizatorul Volca de la Korg.

Evenimentul central de la Romexpo, din perioada 8-9 decembrie, va aduce turnee mari de gaming precum Finala Bucharest Gaming Week CS:GO Invitational by ESL, CS:GO South European Championship, Finala Ligii Naționale de PUBG Sezonul 2 și FIFA 19. Bucharest Gaming Week Invitational by ESL pune la bătaie premii în valoare totală de 50.000 Euro și aduce în arenă unele dintre cele mai bune echipe internaționale de CS:GO. 

O premieră pentru această ediție este turneul de FIFA 19, organizat de Federația Română de Fotbal, în urma căruia cei mai buni 4 jucători vor fi și primii membrii ai echipei naționale de FIFA.

Tot în cadrul evenimentului principal va exista și o zonă dedicată creatorilor de conținut, unde comunitatea de gaming va putea să interacționeze cu youtuberi cunoscuți precum Ovidiu “Ovvy” Pătrașcu, Andrei “zZaNdrei” Zimbilschi, EpicShorty, Boddy, Lectură de la A la Z, Bercea, Gannicus96 și TheLink. Alături de ei vor fi invitați numeroși alți vloggeri de gaming care vor fi prezenți în cadrul standurilor partenerilor.

Evenimentul central de la Romexpo reunește parteneri și expozanți precum  Orange, Huawei, George by BCR, TP-Link, Sprite, PC Coolers, PC Garage, Logitech, Acer, Trust Gaming, Nvidia și Omen by HP. La fiecare dintre standurile partenerilor, participanții vor putea să se bucure de o multitudine de activități printre care se numără competiții și sesiuni de free to play care se concentrează pe jocuri precum Counter Strike: Global Offensive, Clash Royale, League of Legends, Hearthstone, FIFA 19, PlayerUnknowns Battleground, Fortnite, Minecraft, Gran Turismo, Battlefield V, Beat Saber, Clash Royale, NBA, Overwatch, Guitar Hero și multe altele.

Biletele pentru Bucharest Gaming Week au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe site-urile www.arcub.ro, www.bilet.ro, www.entertix.ro și www.myticket.ro, din magazinele-partenere sau de la casa de bilete ARCUB, din str. Lipscani, nr. 84-90.

Biletele care asigură accesul pentru o singură zi sunt disponibile la prețul de 35 lei, iar abonamentele valabile pentru ambele zile pot fi procurate la prețul de 55 lei.

Bucharest Gaming Week este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în parteneriat cu Gaming Week.

Viewsonic lanseaza seria VX58 de monitoare curbate

ViewSonic VX58_002 

Monitoarele curbate aduc experienta unei noi perspective si bucuria aplicatiilor vizuale

Bucuresti, 4 decembrie 2018 – ViewSonic, lider global pe piata solutiilor de afisare, anunta extinderea gamei de monitoare curbate pentru a oferi utilizatorilor solutii potrivite intr-o varietate larga de scenarii de utilizare, inclusiv jocuri, divertisment si aplicatii profesionale.

Monitoarele curbate ViewSonic pentru jocuri redefinesc experienta utilizatorilor, iar noua serie VX58 este perfecta pentru pasionatii de jocuri care apreciaza fluiditatea si realismul imaginilor. Acestea sunt caracterizate de rata de reimprospatare a imaginii de 144Hz si de curbura ecranului 1800R si sunt, totodata, prevazute cu tehnologia AMD FreeSync™, care permite afisarea cadrelor intr-o sincronizare perfecta cu viteza de lucru a placii video. Cu o atentie deosebita este tratat si aspectul estetic, astfel ca toate cele 3 modele ale seriei – VX2458-C-mhd, VX2758-C-mh si VX3258-2KC-mhd, cu diagonale de 24”, 27” si respectiv 32” – beneficiaza de un design fara rama pe 3 dintre cele 4 laturi. Cele 3 diagonale au fost alese pentru a raspunde cerintelor unui numar cat mai mare de utilizatori, iar pentru a putea deservi sisteme de calcul cu niveluri de performanta cat mai variate, sunt utilizate diferite rezolutii native. Astfel, monitoarele de 24 inches – VX2458-C-mhd si 27 inches – VX2758-C-mh sunt Full HD (1920×1880), pe cand cel de 32 de inches – VX3258-2KC-mhd este WQHD (2560×1440).

“Oferta bogata de monitoare ViewSonic curbate asigura o experienta vizuala captivanta, datorita calitatii superioare a imaginilor redate. Prin extinderea acestei game, punem la dispozitia utilizatorilor produsele ideale, special create pentru a raspunde necesitatilor lor”, a spus Claire Chuang, Business Line Manager pentru ViewSonic Europe. “Monitoarele curbate sunt mai mult decat o simpla tendinta, caci ofera beneficii variate in functie de scenariul de utilizare. Printre avantaje se numara extinderea campului de vizualizare, ceea ce amplifica gradul de realism si reduce oboseala ochilor, caci curbura ecranului permite o redare a imaginilor mai naturala, fara distorsiuni”, a continuat Chuang.

Modelul de varf al seriei – XG3240C – a fost proiectat pentru pasionatii de jocuri pretentiosi si este prevazut cu un suport ergonomic, ce permite ajustarea flexibila a pozitiei. Beneficiind de tehnologie HDR10 pentru a asigura suportul continutului High Dynamic Range, acesta da o noua definitie experientei vizuale in jocuri si imbogateste imaginile afisate cu niveluri marite de contrast si luminozitate. Totodata, ecranul cu o raza de curbura 1800R promite redarea perfecta a scenelor cu desfasurare rapida a actiunii, caci foloseste o rata de reimprospatare a imaginii de 144Hz si include suport pentru tehnologia AMD FreeSync™. Acestor caracteristici li se mai adauga o paleta bogata de functii flexibile accesibile prin intermediul meniului afisat pe ecran (OSD), facand ca XG3240C sa fie unul dintre cele mai bune monitoare curbate pentru jocuri disponibile pe piata la ora actuala.

ViewSonic 01_1800R Curved

Pentru pasionatii de filme si continut de divertisment, ViewSonic propune monitoarele VX3216-scmh si VX3217-2KC-mhd, cu rezolutii Full HD si respectiv WQHD. Ambele modele ofera imagini panoramice exceptionale si au un aspect modern, discret, ce se incadreaza perfect in orice cadru ambiental. Dotate cu ecrane curbate 1800R de 32” cu rata de reimprospatare de 75Hz, acestea folosesc un design cu 3 laturi fara rame si redau tot continutul grafic intr-un mod extrem de captivant.

Pentru utilizarea specializata, ViewSonic VP3881 este un monitor potrivit pentru profesionistii care fac editare video sau cei care lucreaza cu mai multe aplicatii in paralel. Ecranul sau ultra-wide curbat 2300R de 38” cu rezolutie WQHD+ (3840×1600) le pune astfel la dispozitie o suprafata de lucru extrem de generoasa, in format 21:9. Pentru un maximum de calitate, monitorul este livrat pre-calibrat din fabrica si este acompaniat de un raport de calibrare, ce garanteaza acuratetea redarii fara niciun pic de efort din partea utilizatorului. Mai mult decat atat, VP3881 permite calibrare hardware, astfel incat procedeul nu trebuie repetat la schimbarea sistemului de calcul. Fidelitatea culorilor este asigurata de panoul de cea mai buna calitate folosit, caracterizat de o acoperire in proportie de 100% a spectrului sRGB si de o valoare Delta E2, in timp ce variatia luminozitatii este mai mica de 5%. Functionalitatea este si ea deosebita, caci monitorul include conectivitate USB Tip-C si switch KVM. Echipamentele ViewSonic sunt disponibile in Romania prin distribuitorul local ELKO Romania.

Despre ViewSonic

Fondata in anul 1987, ViewSonic este o importanta companie producatoare de echipamente si solutii de afisare, lider in dezvoltarea de tehnologii vizuale. Cu peste 30 de birouri in toata lumea si prezenta in peste 125 tari, ViewSonic isi mentine pozitia prin eforturile depuse pentru a oferi produse inovatoare, de cea mai buna calitate, si prin incheierea de parteneriate strategice.

In prezent, ViewSonic este lider in furnizarea de solutii de interconectare a utilizatorilor si de partajare, prin intermediul gamelor sale de produse, printre care monitoare LED, ecrane tactile, videoproiectoare, ecrane de mari dimensiuni si desktop-uri virtuale. Concentrandu-se intotdeauna spre viitor, compania continua sa le ofere clientilor si partenerilor sai solutii complete, inteligente, interactive si integrate, care sa le indeplineasca intr-o proportie cat mai mare cerintele.

Allview lansează Campania 100 100 ani, 100 produse reduse, 100 cadouri

Brandul autohton Allview sărbătorește într-un mod inedit Centenarul Marii Uniri, alături de clienții săi, cărora le oferă întreaga lună decembrie 100 de produse reduse și șansa de a câștiga unul dintre cele 100 de premii puse în joc.

Cele mai apetisante reduceri din cadrul campaniei sunt la telefoanele din gama Soul X5 și X4 Soul, la televizoarele Allview, dar și la o serie largă de smart-device-uri și accesorii. Amatorii de reduceri pot achiziționa acum flagship-ul Soul X5 Pro cu doar 1299 lei. X4 Infinity N are prețul special de 699 lei, iar LED TV-ul 4K de 49 inch de la Allview costă pe timpul derulării campaniei doar 1599 lei și vine cu un Chromecast cadou. BoxaV-bass este redusă la 99 lei, iar cântarul SmartCare, dispozitivul care îți monitorizează sănătatea, costă acum doar 249 lei.

În afară de reducerile consistente, reprezentanții Allview pun la bătaie și 100 de premii speciale, printre care se numără tablete, laptopuri, telefoane, LED Tv-uri, brățări Allfit, boxe portabile și alte suprize.

Oricine cumpără un produs Allview de pe https://www.allview.ro/ , până în 31 decembrie, este automat înscris la tragerea la sorți pentru unul sau mai multe dintre cele 100 de cadouri.

Parfum de sărbătoare și un strop de glam – ingredientele cheie în colecția de Crăciun FlorariaMobila.ro

FlorăriaMobila.ro, florărie online, propune un mix inedit de flori, plante decorative și accesorii de Crăciun pentru decorațiuni de iarnă care să aducă parfum de sărbătoare și un strop de #winterglam în fiecare casă. Descoperă pe site colecția de Crăciun: coronițe de brad, flori în cutie sau buchete de flori în nuanțe de alb, roz pudrat, dar și roșu intens… o mulțime de variante și stiluri disponibile pentru comenzi online.

Crăciun cu parfum fructat

Crăciunul înseamnă înainte de orice miros de brad. Dacă adăugăm aroma de scorțișoară și mirosul de coajă de portocală rasă pentru cozonac, avem un tablou olfactiv complet. Pentru a recrea magia parfumată a Sărbătorilor, FlorariaMobila.ro propune aranjamente florale de sezon cu accente olfactive fructate: coajă uscată de portocală și de lămâie, scorțișoară, alături de crenguțe de Illex și Skimmia, globuri și nelipsitele crenguțe de brad. Coronițele de brad sunt printre cele mai căutate, dar și varianta mai sofisticată de flori în cutie este o opțiune de luat în calcul pentru un cadou parfumat de Sărbători ce poate fi comandat online pe

https://www.florariamobila.ro/winterglam

Crăciun în combinații inedite

Pentru cei ce sunt adepții combinațiilor surprinzătoare, ieșite din tipare, colecția de Crăciun de la FlorariaMobila.ro aduce mixuri inedite de frunze de eucalipt, Hypericum, flori de bumbac, conuri de brad montate cu migală pe coronițe de brad gata pentru a fi oferite cadou în perioada Sărbătorilor de iarnă. Un cadou special, de sezon la doar un click distanță, cu livrare în două ore!

Crăciun în stil minimalist

Dacă nici combinațiile tradiționale de verde cu roșu, nici cele surprinzătoare ce alătură elemente exotice crenguțelor de brad nu vă tentează, atunci varianta minimalistă ar putea fi soluția câștigătoare pentru ornamentele de Crăciun cu care să vă împodobiți casa. Fie că vorbim despre coronițe de brad în două culori, cu mușchi și scoarță de copac, fie de flori în cutie sau buchete de flori în variantă monocromă: alb, roșu, roz pudrat, simplitatea va aduce aerul festiv sofisticat mult dorit.

 „Goana după cadouri în prag de Crăciun ia sfârșit la un click distanță, pe FlorăriaMobilă.ro, cu o varietate de opțiuni de ornamente din flori și plante decorative naturale, fie sub forma unei coronițe tradiționale, fie în varianta unui buchet sau chiar sub formă de mic brăduț împodobit. Stă în puterea noastră să punctăm cu mici detalii sofisticate decorul de acasă și să facem din iarna mohorâtă un sezon strălucitor, plin de bucuria de a împărți frumosul alături de cei dragi. #winterglam este motto-ul nostru sezonul acesta!” – Titel Botogan (Owner, www.florariamobila.ro).

Cu o experiență de 5 ani pe piața din România, Florăriamobilă.ro este furnizorul ideal de aranjamente florale cu livrare rapidă. Fiecare comanda este reconfirmată prin trimiterea fotografiei exact cu produsul livrat.

Alege aranjamentul tău #winterglam aici: https://www.florariamobila.ro/winterglam