Panasonic a prezentat ieri, în cadrul unui eveniment care a avut loc Hotel Epoque din București, gama 2019 de televizoare OLED. Modelele expuse – GZ2000, GZ950 și GZ15000 – sunt deja pe piața din România, regăsindu-se în portofoliul marilor retaileri și beneficiind de 5 ani garanție.
”Negrul absolut”, una dintre funcțiile principale ale ecranelor OLED Panasonic, a stat la baza întregului concept al evenimentului de lansare. Sloganul categoriei TV – Hollywood to your home – a inspirat-o pe dna. Irina Margareta Nistor, cunoscutul critic de film, atât la un savuros remember despre filmele văzute pe casete video marca Panasonic cât și la o abordare punctuală despre importanța calității imaginii filmelor vizionate acasă. Invitat la eveniment a fost și Andu Radu, DI colorist, care a realizat un demo și a vorbit din perspectiva specialistului în calitatea imaginii. Absolvent al UNATC București și al International Colourist Academy of London, Andu Radu este editor și colorist a peste 2000 de reclame și videoclipuri, a 7 filme de lung metraj, 20 de scurtmetraje și documentare cu nominalizări și premii la Cannes, Berlin, Locarno etc.
”Am avut alături de noi la această lansare două nume importante din industria filmului românesc: dna Irina Margareta Nistor și Andu Radu, colorist. Am fost onorați și încântați să transmitem mesajele noastre alături de dumnealor. <Hollywood la tine acasă>, <negru absolut>, <monitoare de referință pentru specialiștii de la Hollywood> nu reprezintă concepte abstracte ci abordări concrete ale companiei Panasonic pentru categoria TV. Cele mai recente modele Panasonic OLED reușesc să reproducă fără efort scene complicate cu luminozitate și contrast variabile – regăsite frecvent în transmisiile sportive live sau în filme de acțiune. Avem, astfel, o serie de televizoare Panasonic care redau imagini cinematice de o înaltă acuratețe și fidelitate”, a declarat Eduard Boiștean – Regional Business Director Panasonic România & Bulgaria.
”Panasonic OLED: Hollywood și Cannes la noi în sufragerie; și nici măcar nu trebuie să le dăm o cafea și o dulceață starurilor, chiar dacă par ireal de aproape! Cu un sunet ca în marile cinematografe și o imersiune totală în poveste! Știu deja ce o să-i scriu Moșului să-mi aducă de Crăciun (deși o să aibă nevoie de un sac mai mare, dar o să găseasca el o soluție pentru ditamai ecranul 🙂 )” , Irina Margareta Nistor – critic de film
”Folosesc un televizor OLED Panasonic de 3 ani pentru client monitoring. L-am întâlnit pentru prima dată într-un studio de grading din Hamburg. Am continuat să îl folosesc și în România la recomandarea profesorului meu de la International Colourist Academy of London. Într-un timp foarte scurt, am ajuns la concluzia că televizoarele OLED de la Panasonic sunt perfecte pentru munca mea întrucât redau cu cea mai mare acuratețe culorile și calitatea pe care ne-o dorim noi, creatorii de conținut. Mai mult, cred că în anii următori, lumea se va muta și mai mult pe streaming și vor avea astfel acces la conținut de înaltă calitate, care pe noile televizoare OLED Panasonic poate fi vizualizat exact așa cum a intenționat creatorul“, Andu Radu – DI Colorist
Pentru 2019, Panasonic a crescut numărul televizoarelor OLED în acest moment existând pe piața din România seriile – GZ2000, GZ1500 și GZ950 – fiecare dintre acestea dispunând de procesorul ultra puternic Panasonic HCX PRO Intelligent. Dincolo de compatibilitatea cu formatele de metadate dinamice HDR10+ și Dolby Vision de ultimă generație, toate modelele OLED împărtășesc același reglaj fin de la Hollywood realizat de coloristul Stefan Sonnenfeld.
Ecrane Panasonic de ultimă generație, ajustate la Hollywood.
Toate televizoarele OLED sunt o combinație impresionantă între acuratețea tehnologică a Panasonic și talentul remarcabil de ajustare a culorii al lui Stefan Sonnenfeld. Acesta se numără printre cei mai buni artiști din lume în domeniul ajustării culorilor astfel încât acestea să spună povești și să transmită emoții. El este un colaborator de încredere al unora dintre cei mai buni cineaști ai lumii, talentul său de colorist fiind pus în slujba multor filme apreciate în egală măsură de critici și public, precum A Star is Born, Wonder Woman, Man of Steel, Star Wars: The Force Awakens, Jurassic World și multe altele. Ca mulți alți coloriști de top, el folosește în activitatea sa de zi cu zi ecranele Panasonic OLED ca monitoare de referință de mare format pentru client.
Procesorul HCX PRO Intelligent oferă un control superior al cadrelor și HDR pentru toate noile ecrane OLED
Toate modelele sunt compatibile cu HDR10+ și Dolby Vision plus formatele statice HDR
Toate seriile OLED sunt disponibile la diagonala de 65 inci și 55 inci. În timp ce GZ2000 se mândrește cu un cadru OLED 4K Professional Edition personalizat, creat exclusiv de inginerii R&D de la Panasonic, toate celelalte modele OLED dispun de o procesare de ultimă generație a imaginii grație procesorului HCX PRO Intelligent – cel mai puternic procesor creat vreodată de Panasonic. Acestea suportă de asemenea HDR10, HDR10+, Dolby Vision, HLG și HLG Photo, asigurând compatibilitatea completă cu toate formatele HDR disponibile acum în comerț. Indiferent de sursă, utilizatorul se va bucura de cele mai captivante, dinamice imagini posibile pe un ecran TV.
Toate televizoarele sunt dotate cu sisteme de sunet echipate pentru Dolby Atmos. GZ2000 beneficiază de primele difuzoare încorporate orientate în sus, capabile să redea Dolby Atmos ca parte a unui sistem audio total cu un procesor Jeno și ajustate de Technics. GZ1500 are încorporat propriul difuzor elegant și compact tip Blade montat direct în baza televizorului. Prin contribuția difuzoarelor puternice orientate în față, GZ redă o experiență audio surround absolut captivantă.
HDR: nu doar imagini în mișcare
HLG Photo permite redarea la adevărata lor valoare, pe ecranul TV, a fotografiilor statice HDR
HDR a existat de o vreme în lumea fotografiei statice însă nu a devenit o tehnologie foarte populară deoarece formatele utilizate (create adeseori special pentru smartphone) nu au fost compatibile cu ecranele TV pe care din ce în ce mai mulți dintre noi ne dorim să vizualizăm imaginile captate. De acum, lucrurile iau o turnură complet nouă, datorită HLG Photo, un format HDR pentru cadre statice care utilizează profilul HLG. Toate noile televizoare OLED de la Panasonic sunt compatibile cu HLG Photo – o tehnologie prezentă pe unele dintre ultimele camere LUMIX. Asociind televiziunea Panasonic HLG Photo cu o cameră compatibilă, utilizatorii se pot bucura acum de imagini cu un aspect natural și o gamă dinamică mai largă atunci când revăd fotografiile de vacanță.
My Home Screen 4.0 duce conceptul smart TV la un nou nivel
Noul My Home Screen 4.0 de la Panasonic cu o nouă interfață permite utilizatorului să personalizeze interfața TV în funcție de propriile preferințe, conferindu-i mai multă libertate și flexibilitate. Afișajul ecranului de pornire poate fi reconfigurat pentru a permite structurarea personalizată. Accesul la VOD și la conținutul transmis este mai ușor grație interfeței pentru utilizator care include pictograme cu ajutorul cărora se poate ajunge cu ușurință la emisiuni TV live, dispozitive conectate și aplicații precum Netflix, Amazon și YouTube. Utilizatorii pot adăuga în ecranul de pornire posturi TV vizionate frecvent.
În plus, este primul My Home Screen 4.0 care suportă HD+ folosind tehnologia HbbTV Operator App standard în Germania, permițând utilizatorilor să acceseze serviciul HD+ folosind pachetul de canale HD+ cu 23 de canale private în HD- și 2 canale în calitate UHD. Funcții suplimentare de confort precum restart, colecția media și ghidul TV sunt incluse fără costuri suplimentare cu o perioadă de testare gratuită de șase luni.