HUAWEI: dezvoltarea Seamless AI Life, strategia care oferă noi oportunități de piață în direcția conectivității ubicue

București, 21 mai, 2020 – În cadrul Huawei Analyst Summit 2020, organizat la Shenzhen săptămâna aceasta, reprezentanți ai Huawei Consumer Business Group au avut parte de discuții cu analiștii prezenți la eveniment despre cele mai recente tendințe ale industriei, tehnologii inovatoare și dezvoltarea ecosistemelor. Tema summit-ului din acest an a fost „Seamless AI Life, iar discuția s-a concentrat pe direcția dezvoltării viitoare a companiei.

Strategia HUAWEI „1+8+N” Seamless AI Life se referă la tehnologiile de conectare WAN și pe distanțe scurte pentru a conecta mai multe dispozitive și pentru a permite schimbul de capabilități între diferite device-uri utilizate în scenarii diverse, oferind consumatorilor o experiență de utilizare inteligentă. HUAWEI continuă să investească în tehnologii de bază reprezentate de 5G, Huawei Share, OS distribuit și Huawei Assistant. Cu ajutorul acestora, compania își consolidează competitivitatea pe termen lung și lansează permanent produse inovatoare. În plus, Huawei Mobile Services permite utilizatorilor să sincronizeze conținut pe mai multe dispozitive, experiența de lucru sau de relaxare fiind astfel mai productivă și mai conectată.

Era Internet of Everything a deschis o nouă piață de miliarde de dolari și va aduce noi forme de servicii și dispozitive pe piață. Huawei Consumer Business Group urmărește viziunea strategică Seamless AI Life și își propune să revoluționeze experiența consumatorilor prin conectare hardware, distribuirea capabilităților și sincronizarea conținutului și a serviciilor între dispozitive 1+8+N.“, a declarat Shao Yang, Chief Strategy Officer, Huawei CBG.

Experiență bazată pe software și ecosistem bazat pe un sistem de operare distribuit

Dezvoltarea tehnologiilor de rețele de comunicații și interacțiuni cu utilizatorii determină evoluția continuă a dispozitivelor. Consumatorii individuali cumpără un număr tot mai mare de dispozitive inteligente. Cu toate acestea, mulți consideră că achiziționarea tuturor acestor device-uri pentru a permite schimbul de capabilități între diferite dispozitive poate fi o experiență frustrantă.

În cadrul summit-ului, Wang Chenglu, Software Engineering Department President, Huawei CBG, a declarat că „Viitoarea direcție de dezvoltare a dispozitivelor inteligente este de a conecta dispozitive multiple și de a permite extinderea capacității flexibile, având smartphone-urile drept nucleu. Această strategie presupune noi cerințe pentru sistemele de operare. Comunicarea între dispozitive trebuie să fie la fel de eficientă și fluidă precum comunicarea intra-dispozitiv, iar ecosistemul trebuie să fie cu adevărat deschis și să sprijine partajarea capabilităților cu dispozitive terțe.

 

(Imagine: Wang Chenglu, președintele departamentului de inginerie software Huawei Consumer BG)

Cu baza de date distribuite, HUAWEI a revoluționat în totalitate sistemul de operare, de la arhitectura nivelului de bază, la interacțiunea între dispozitive, permițând o colaborare fluidă între acestea, comparabilă cu accesul la datele intra-dispozitiv. Se stabilesc astfel relații bazate pe încredere între oameni, dispozitive și date prin tehnologia de securitate distribuită, pentru a asigura confidențialitatea utilizatorului în toate scenariile. Prin deschiderea capabilității distribuite mai multe dispozitive își pot partaja capabilitățile între ele. De exemplu, prin funcția de colaborare pe mai multe ecrane a EMUI 10.1, camera sau microfonul PC-ului pot fi folosite pentru a răspunde la un apel primit pe telefonul mobil. Centrul de control multi-device de pe telefon oferă o interacțiune inteligentă între dispozitive, permițând pornirea dispozitivelor IoT sau proiectarea ecranului unui dispozitiv pe ecranul altuia.

Deschiderea capabilităților distribuite va aduce mai multe oportunități în industrie. Capabilitatea distribuită permite aplicațiilor să recurgă mai ușor la cele ale dispozitivului, ceea ce crește, în schimb, rata de utilizare a acestuia. În plus, capabilitățile distribuite pot reduce dificultățile de dezvoltare și economisesc timpul necesar dezvoltatorilor, care trebuie să dezvolte o singură versiune de aplicație pentru mai multe dispozitive. Astfel, le pot furniza utilizatorilor o experiență Seamless AI life, care oferă colaborare multi-device.

Capabilitățile Huawei Mobile Service oferă o experiență de utilizare armonioasă, susținută de AI

HUAWEI oferă capabilitățile „chipset-dispozitiv-cloud” dezvoltatorilor. Aceste funcții includ zeci de kituri HMS Core, printre care se numără Account Kit, In-App Purchase Kit, Machine Learning Kit, HiAI Kit sau Camera Kit. HUAWEI lucrează cu dezvoltatorii și partenerii din întreaga lume pentru a construi ecosistemul Huawei Mobile Services și pentru a îmbogăți conținutul și serviciile disponibile pentru utilizatori, oferindu-le o viață armonioasă susținută de AI în era 5G.

Adresându-se participanților, Eric Tan, Consumer Cloud Service Department Vicepresident, Huawei CBG, a spus că „HUAWEI oferă aplicații de top, reduce pașii și timpul pentru căutarea și selectarea unei aplicații și aduce aplicații mai sigure și atractive la nivel local.” În plus, HUAWEI a lansat la nivel global Quick Apps și Ability. Quick Apps oferă o experiență fără instalare și atingere la redare, în timp ce abilitățile atomice sunt localizate eficient și recomandate în mod inteligent, aducând utilizatorilor o experiență solidă între dispozitive și cazuri de utilizare.

(Imagine: Eric Tan, vicepreședinte Consumer Cloud Service Department, Huawei Consumer BG)

Compania pune la dispoziția dezvoltatorilor instrumente corespunzătoare mediilor de dezvoltare (IDE), sprijinind un punct unic de acces pentru distribuirea globală către toate tipurile de dispozitive. Din martie 2020, HUAWEI colaborează cu peste 1,4 milioane de dezvoltatori înregistrați la nivel mondial. Aceștia folosesc kiturile HMS Core, hărțile și serviciile de analiză, în timp ce peste 60.000 de aplicații au deja servicii HMS Core integrate, cu o creștere de 66,7% față de anul precedent. În viitor, HUAWEI va deschide mai multe funcții chipset-dispozitiv-cloud și va lucra cu dezvoltatori și parteneri de excepție din întreaga lume pentru a construi un ecosistem Seamless AI life.

O nouă săptămână înseamnă mai multe jocuri disponibile pe GeForce NOW!

Serviciul de cloud gaming GeForce NOW oferă gamerilor o experiență de PC GeForce de cea mai bună calitate, cu latență scăzută și grafică ray tracing pe aproape orice dispozitiv – PC-uri mai vechi, Mac, Android și SHIELD TV.

Atunci când pornești jocul tău preferat, îl joci imediat, asta înseamnă Game Ready pe GeForce NOW. Experiența a fost optimizată pentru cloud gaming și include îmbunătățiri ale performanțelor de la driverele Game Ready. NVIDIA se ocupă de update-uri și patch-uri, iar atunci când un joc beneficiază de RTX, include și grafică ray traced.

În această săptămână, 17 noi jocuri au fost adăugate, inclusiv 4 noi jocuri lansate pe Steam: Observation, Rez Plz, Hunting Simulator 2 și The Wonderful 101: Remastered

Lista completă de jocuri poate fi consultată mai jos și în documentul atașat.

Game Ready pe GeForce NOW

  • Observation (în aceeași zi cu lansarea de Steam)
  • Rez Plz (în aceeași zi cu lansarea de Steam)
  • Hunting Simulator 2 (în aceeași zi cu lansarea de Steam)
  • The Wonderful 101: Remastered (joc nou lansat în această săptămână pe Steam)
  • Amnesia: A Machine for Pigs
  • Divinity: Original Sin Enhanced Edition
  • Driftland: The Magic Revival
  • Furi
  • GUILTY GEAR Xrd -SIGN-
  • Jagged Alliance – Back in Action
  • Kingdom: Classic
  • Lords Of The Fallen
  • Might & Magic Heroes VII – Trial by Fire
  • Occupy White Walls
  • Syberia 3
  • Wargame: Airland Battle
  • X Rebirth

Detalii jocuri

Titlu: Observation

Developer: No Code

Publisher: Devolver Digital

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/906100/Observation/

Preț: Undisclosed

Description: Observation este un sci-fi thriller în care descoperiți ce s-a întâmplat cu Dr. Emma Fisher și partenerii cu care a plecat în misiune. Aflați aceste lucruri prin prisma inteligenței artificiale a stației, numită S.A.M.

 

Titlu: Rez Plz

Developer: Long Neck Games

Publisher: Graffiti Games

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/911680/REZ_PLZ/

Preț: Undisclosed

Description: Un puzzle platformer cu nou twist pentru co-op și single player. Rezolvă puzzle-uri, provocări și confruntă-te cu monștri periculoși și capcane pentru care va trebui să-ți omori coechipierul și să-l aduci la viață pentru a trece mai departe.

 

Titlu: Hunting Simulator 2

Developer: Neopica

Publisher: Bigben Interactive

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/1135910/Hunting_Simulator_2/

Preț: Undisclosed

Description: Alături de câinele tău de vânătoare, explorează deșertul Texan și pădurile din Colorado și Europa în timp ce ești pe urmele a 33 de specii de animale. Alege din peste 160 de arme oficiale, accesori și articole vestimentare.

 

Titlu: The Wonderful 101: Remastered

Developer: PlatinumGames Inc.

Publisher: PlatinumGames Inc.

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/1190400/The_Wonderful_101_Remastered/

Preț: $39.99

Description: Condu o armată de 100 de Wonderful Ones din întreaga lume în acest Unite Action spectaculos.

 

Titlu: Amnesia: A Machine for Pigs

Developer: The Chinese Room

Publisher: Frictional Games

Magazin: Steam

Link: $19.99

Preț: https://store.steampowered.com/app/239200/Amnesia_A_Machine_for_Pigs/

Description: From the creators of Amnesia: The Dark Descent and Dear Esther comes a new first-person horror game that will drag you to the depths of greed, power and madness. It will bury its snout into your ribs and it will eat your heart.

 

Titlu: Divinity: Original Sin Enhanced Edition

Developer: Larian Studios

Publisher: Larian Studios

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/373420/Divinity_Original_Sin__Enhanced_Edition/

Preț: $39.99

Description: Gather your party and get ready for the kick-ass new version of GameSpot’s PC Game of the Year 2014. With hours of new content, new game modes, full voiceovers, split-screen multiplayer, and thousands of improvements, there’s never been a better time to explore the epic world of Rivellon!

 

Titlu: Driftland: The Magic Revival

Developer: Star Drifters

Publisher: Star Drifters

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/718650/Driftland_The_Magic_Revival/

Preț: $29.99

Description: After a devastating war between ancient mages, a powerful spell is all that holds together the shattered planet of Driftland. Take on the role of a powerful mage capable of moving and connecting floating lands, develop a mighty empire, and restore Driftland to its former glory!

 

Titlu: Furi

Developer: The Game Bakers

Publisher: The Game Bakers

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/423230/Furi/

Preț: $19.99

Description: The jailer is the key, kill him and you’ll be free.

 

Titlu: GUILTY GEAR Xrd -SIGN-

Developer: Arc System Works

Publisher: Arc System Works

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/376300/GUILTY_GEAR_Xrd_SIGN/

Preț: $29.99

Description: Carrying on the legacy from 1998, comes the newest addition to the “Guilty Gear” series! All visuals, especially the characters, have been redrawn in full 3D, tweaked to the finest detail and hand-polished by the animation masters to produce the top quality hand-drawn anime effect!

 

Titlu: Jagged Alliance – Back in Action

Developer: Coreplay GmbH, Bigmoon Studios

Publisher: THQ Nordic

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/57740/Jagged_Alliance__Back_in_Action/

Preț: $19.99

Description: A contemporary remake of the much-loved series of turn-based mercenary-themed strategy games.

 

Titlu: Kingdom: Classic

Developer: Noio Licorice

Publisher: Raw Fury

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/368230/Kingdom_Classic/

Preț: $4.99

Description: Kingdom is a 2D sidescrolling strategy/resource management hybrid with a minimalist feel wrapped in a beautiful, modern pixel art aesthetic.

 

Titlu: Lords Of The Fallen

Developer: CI Games, Deck 13

Publisher: CI Games

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/265300/Lords_Of_The_Fallen/

Preț: $29.99

Description: The Demonic Rhogar army is re-emerging from its dark realm. Harkyn, a convicted criminal rejected by society is the world’s last hope for salvation. Plunge into a fast paced action RPG using powerful magic alongside a complex and satisfying melee combat system.

 

Titlu: Might & Magic Heroes VII – Trial by Fire

Developer: Limbic Entertainment

Publisher: Ubisoft

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/445310/Might_and_Magic_Heroes_VII__Trial_by_Fire/

Preț: $29.99

Description: Five years after the epic events of Might & Magic Heroes VII, lead the new Fortress faction to define the destiny of the Dwarves and shed light on some of the darkest chapters of their history.

 

Titlu: Occupy White Walls

Developer: StikiPixels

Publisher: StikiPixels

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/876160/Occupy_White_Walls/

Preț: free-to-play

Description: To say it’s a PC sandbox-building, AI-driven MMO where people play with Art, developed by folks who are really into architecture and abstract characters… would be a bit of a mouthful.

 

Titlu: Syberia 3

Developer: Microids

Publisher: Microids

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/464340/Syberia_3/

Preț: $29.99

Description: The next generation in adventure games, Syberia 3 takes you inside an enchanting, mysterious universe full of life for you to explore in 3D. Plunged into the heart of a world inhabited by a cast of interesting characters, you’ll discover and experience a fabulous tale as imagined by Benoit Sokal.

 

Titlu: Wargame: Airland Battle

Developer: Eugen Systems

Publisher: Eugen Systems

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/222750/Wargame_Airland_Battle/

Preț: $19.99

Description: 2 SIDES, 12 NATIONS, 750 UNITS: THE STRATEGY GAME REFERENCE IS BACK! Richer, more beautiful and more accessible, Wargame AirLand Battle is the sequel to the explosive real-time strategy game Wargame European Escalation! 1985.

 

Titlu: X Rebirth

Developer: Egosoft

Publisher: Egosoft

Magazin: Steam

Link: https://store.steampowered.com/app/2870/X_Rebirth/

Preț: $29.99

Description: In the distant future, the X universe faces a period of profound and irrevocable change. While the universe stumbles towards an uncertain future, countless adventures await as new enemies rise in search of power.

Nokian Tyres, primul producător de anvelope care a primit aprobare pentru reducerea gazelor cu efect de seră

Nokian Tyres este primul producător de anvelope care a primit aprobare din partea inițiativei Science Based Targets (SBTi) pentru a-și atinge obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Atingerea acestor obiective vizează minimizarea emisiilor de GES rezultate din operațiunile companiei (domeniile de aplicare 1 și 2), pentru a menține clima la un nivel optim de 1.5°C și pentru a preveni cele mai dăunătoare efecte ale schimbărilor climatice.

Nokian Tyres se angajează să reducă emisiile de GES până în 2030 în următoarele categorii:

  • În domeniile de aplicare 1 și 2, Nokian Tyres își propune să reducă emisiile de GES cu 40% per tona de anvelope, începând cu anul de referință 2015.
  • În domeniul de aplicare 3, Nokian Tyres își propune să reducă emisiile de GES din bunurile și serviciile achiziționate, cu 25% per tona de anvelope, începând cu anul de referință 2018.
  • În domeniul de aplicare 3, Nokian Tyres își propune să reducă emisiile de GES provenite din transportul și distribuția în amonte și aval, cu 25% per tona de anvelope, începând cu anul de referință 2018.
  • În domeniul de aplicare 3, Nokian Tyres își propune să reducă emisiile de GES provenite din utilizarea produselor vândute, cu 25% per tona de anvelope, începând cu anul de referință 2018.

Am asistat deja la o iarnă fără zăpadă în sudul Finlandei și ne-am angajat să luăm măsurile necesare pentru a salva iernile pentru generațiile viitoare. În ultimii șase ani, am redus deja emisiile de gaze cu efect de seră cu 44%, iar eforturile nu se opresc aici.”, completează Hille Korhonen, Președinte și CEO al Nokian Tyres.

Potrivit raportului de evaluare SBTi, obiectivele Nokian Tyres sunt ambițioase.

Inițiativa Science Based Targets este o colaborare între CDP, Pactul Global al Națiunilor Unite, World Resources Institute (WRI) și World Wide Fund for Nature (WWF). SBTi definește și promovează cele mai bune practici în stabilirea obiectivelor bazate pe știință și evaluează independent obiectivele companiilor.

Povestea ambalajului ecologic – modul în care poți transforma ambalajele TV prin reutilizare

În acest an, Samsung Electronics a introdus noul său concept de „eco-packaging” – un ambalaj de produs cu totul nou, care facilitează reutilizarea cutiilor în care sunt împachetate noile modele de televizoare de tip lifestyle ale companiei precum „The Frame”, „The Serif” și „Sero“. Cutiile speciale din carton le permit utilizatorilor să transforme ambalajul în care au venit televizoarele în piese de mobilier mici și versatile, încurajând astfel reutilizarea lor. Cartonul gros ondulat din care este alcătuit ambalajul poate fi folosit pentru a construi mese de dimensiuni mici și rafturi, iar instrucțiunile de asamblare pot fi accesate prin scanarea codurilor QR de pe exteriorul cutiei.

Samsung Newsroom i-a intervievat pe designerii de la Samsung Electronics Business Display care, în dezvoltarea noului ambalaj ecologic, au căutat „nu doar să dezvolte un produs excepțional, ci și să pună în aplicare promisiunea Samsung cu privire la sustenabilitate”.

Ambalaj ecologic – Inspirat din modul în care oamenii își folosesc televizoarele

Putem găsi o modalitate de a transforma ambalajele TV în ceva util, în loc să le aruncăm?” Inițiativa ambalajului ecologic a pornit de la această întrebare simplă. „Astăzi, din ce în ce mai mulți utilizatori sunt interesați să protejeze mediul. Prin intermediul ambalajelor ecologice, aceștia contribuie la protejarea mediului înconjurător cumpărând bunuri în mod obișnuit. Aceasta a fost ideea de la care am pornit”, a explicat designerul Daehee Yoon.

Cu toate acestea, ideea care a stat la baza reutilizării materialului de ambalare nu a fost suficientă – au fost necesare măsurători concrete pentru a ajunge la rezultatul dorit de designeri. În timp ce aceștia lucrau la proiect, modalitățile în care utilizatorii foloseau The Serif le-a dat o idee. Mulți dintre utilizatorii care achiziționau televizoarele, cumpărau în plus și sertare sau dulapuri suplimentare în care să-și stocheze accesoriile acestora. „Având în vedere acest lucru, am început să studiem produsele din carton ondulat aflate pe piață și să luăm contact cu producătorii de mobilă de mici dimensiuni”, a explicat designerul Jonathan Whang.

„Dot Pattern” Matrix Design – Do It Yourself într-o manieră extrem de ușoară

Deși realizarea unui produs care să arate bine din punct de vedere estetic este importantă, designerii se gândesc întotdeauna și la utilitatea unui obiect. Prin urmare, pentru designerii de ambalaje ecologice, obiectivul a fost acela de a dezvolta un produs care nu numai să îndeplinească acest standard, dar care să fie ușor de utilizat și durabil. La început, designerii s-au gândit să taie liniile de ghidare de pe carton și să ofere instrucțiuni tipărite. Cu toate acestea, și-au dat seama că astfel de metode ar putea limita numărul metodelor de construcție; de asemenea, au luat în calcul și faptul că pot exista daune la livrare.

În cele din urmă, designerii au venit cu ideea designul-ului „dot pattern”. Prin tipărirea unei matrice direct pe carton, utilizatorii se vor putea orienta mult mai ușor privind modul de reutilizare al cutiei, iar produsul va rămâne în continuare protejat. „Pentru o asamblare mai ușoară, am decis să tipărim cinci puncte care să servească drept unitate de măsură. Acest lucru face ca asamblarea propriului mobilier din material reciclat să fie mult mai intuitivă și, în plus, face ca mobilierul să arate bine odată ce este construit”, a explicat Yoon.

În plus, pe lângă facilitarea procesului de reciclare, inițiativa de ambalare ecologică oferă manuale electronice, cu o gamă largă de planuri de construcție ce pot fi accesate prin scanarea codurilor QR tipărite pe partea superioară a cutiilor. „Codurile QR vă permit să accesați rapid manualele de construcție, fără a fi nevoie să instalați o aplicație. Formatul electronic facilitează adăugarea și modificarea planurilor”, a relatat Sungdo Son.

Sustenabilitate și inovație

Tipărirea punctelor pe cutii și facilitarea de planuri digitale de construcție ar putea suna destul de simplu. Cu toate acestea, designerii s-au confruntat cu o provocare semnificativă atunci când a fost vorba de elaborarea unor planuri ușor de urmat și a unui produs final care să fie atât durabil cât și atractiv. „Am fost nevoiți să ne schimbăm strategia de mai multe ori înainte să ajungem la o soluție finală care să bifeze toate cerințele”, a explicat Whang.

Whang a relatat cum arată experiența construcției pentru utilizatori. „Nivelul de expertiză în construcții și timpul necesar pentru construirea fiecărui mobilier sunt menționate în manualele de instrucțiuni astfel încât utilizatorii să poată crea ce își doresc cu ambalajul lor. După distribuirea ambalajului ecologic, a fost interesant să vedem cât de variate sunt produsele finale în ceea ce privește forma și aspectul, în ciuda faptului că au fost construite folosind același sistem de planuri”.

Comentând inițiativa de ambalare ecologică, designerii au spus: „Deși ambalajul ecologic nu echivalează cu o reducere drastică a deșeurilor de hârtie, sperăm că eforturile noastre vor reuși să crească gradul de conștientizare în ceea ce privește problema actuală de mediu.” Această inițiativă  a adus echipei premiul „CES Innovation Award” în 2020.

Mai mult, povestea inițiativei ambalajului ecologic nu se oprește aici. „Lucrăm cu Dezeen, o revistă de design de lifestyle cu sediul în U.K., pentru a organiza o competiție de design cu ambalaje ecologice, care va fi deschisă tuturor, indiferent de țară. Participanților li se va cere să creeze modele pentru diferite tipuri de ambalaje ecologice, folosind materiale ecologice și carton ondulat”, relatează Son.

Puteți afla mai multe despre noile televizoare din gama Lifestyle aici: https://www.samsung.com/ro/tvs/the-serif/highlights/.

AMD a lansat placa video Radeon Pro VII, precum și actualizări pentru Radeon Pro Software

AMD a anunțat placa video pentru stații de lucru Radeon Pro VII, optimizată pentru workload-uri de transmisie media, simulări complexe CAE și dezvoltare de aplicații HPC. AMD a lansat și noul driver Radeon Pro Software for Enterprise 20.Q2, precum și actualizări pentru Radeon ProRender.

Radeon Pro VII

Placa video  Radeon Pro VII oferă o grafică excepțională și performanțe de calcul de top, precum și funcții inovatoare, pentru a echipa cele mai exigente sisteme de transmisie media, simulări complexe de inginerie asistată de computer (CAE) și dezvoltarea de aplicații de calcul performant (HPC) care ajută la cercetarea științifică a supercomputerelor bazate pe AMD.

Placa video Radeon Pro VII oferă până la 6,5 teraflopi de dublă performanță de precizie pentru cerințele de lucru științifice. 16 GB de memorie HBM2 cu lățime de bandă de 1TB/s și capacitate completă de ECC pun în funcțiune modele complexe și seturi de date în mod facil, fără un timp de răspuns prea mare.

De asemenea, GPU-ul este echipat cu AMD Infinity Fabric Link, o conexiune cu lățime mare de bandă și latență scăzută, care accelerează transferul datelor de aplicație prin activarea comunicațiilor de înaltă viteză GPU-GPU în configurații de sistem multi-GPU, precum și PCIe cu suport 4.0. 

Pentru mai multe detalii despre specificații și funcții, poți accesa acest link. Placa video AMD Radeon Pro VII va fi disponibilă la principalii retaileri/etaileri, începând cu jumătatea lunii iunie a acestui an, la un preț recomandat de 1899 dolari.

AMD Radeon Pro Software for Enterprise 20.Q2

Cel mai recent driver Radeon Pro Software for Enterprise oferă o îmbunătățire a performanței de până la 14% pentru plăci grafice AMD Radeon Pro de generație actuală. Noul driver este acum disponibil pentru descărcare pe AMD.com.

Software-ul AMD pentru Rendering a fost actualizat

De asemenea, AMD a lansat actualizări pentru Radeon ProRender, un motor de rendering dezvoltat la standarde industriale, care permite rendering-ul accelerat pe orice GPU, orice CPU și orice sistem de operare.

Actualizările includ noi plug-in-uri pentru SideFX Houdini și Unreal Engine și plug-in-uri actualizate pentru Autodesk Maya și Blender. Pentru dezvoltatori, un SDK Radeon ProRender actualizat este acum disponibil pe site-ul GPUOopen.com.

Huawei Y6p, noul smartphone din portofoliul HUAWEI, ideal pentru utilizatorii cu un stil de viață activ

  • Cameră triplă și bateria puternică poziționează telefonul drept unul ideal pentru productivitatea și activitățile de relaxare ale utilizatorului
  • Oferta specială de precomandă pentru telefonul Y6p continuă până pe 24 mai

București, 20 mai 2020 – Huawei Consumer Business Group a anunțat disponibilitatea smartphone-ului Huawei Y6p, parte din Seria Y, pe piața din România. Smartphone-ul se remarcă printr-o autonomie ridicată a bateriei, un spațiu de stocare generos și un ecran Dewdrop de 6,3 inci. Telefonul este disponibil pentru precomandă la un preț special de 599 lei, prețul recomandat fiind de 799 lei. Oferta de lansare este valabilă  la partenerii autorizați ai HUAWEI, până pe data de 24 mai.

Camera triplă cu care este dotat Huawei Y6p include o cameră principală de 13 MP, care le permite utilizatorilor să surprindă detalii inedite. Smartphone-ul vine în trei variante de culoare, potrivite oricărei vârste sau stil de viață: Phantom Purple, Emerald Green și Midnight Black și se remarcă printr-un raport calitate-preț foarte bun.

Bateria vârf de gamă alimentează o experiență de fotografiere incredibilă

Huawei Y6p integrează o baterie mare de 5000mAh, care funcționează în armonie cu modul de economisire a energiei de la HUAWEI, pentru a oferi o autonomie extraordinară a bateriei. Cu o singură încărcare, Huawei Y6p poate oferi până la 32 de ore de redare video. Încărcarea inversă transformă smartphone-ul într-un powerbank de mare capacitate, permițând utilizatorilor să profite din plin de bateria masivă pentru a încărca alte dispozitive, chiar și atunci când este utilizată ca stocare externă pentru un alt smartphone.

Huawei Y6p dispune de o cameră triplă care include o cameră principală de 13 MP, o cameră cu unghi larg de 5 MP și o cameră pentru profunzime de 2 MP. Cele trei camere  se completează pentru a surprinde fotografii uimitoare în diferite scenarii. Camera frontală de 8 MP este optimizată cu algoritmi avansați de înfrumusețare, oferind opțiuni personalizate care îi ajută pe utilizatori să surprindă selfie-uri impecabile.

Ecran extins și culori contemporane

Navigarea pe internet și vizionarea videoclipurilor devin mai captivante cu ecranul Dewdrop de 6,3 inci. Decupajul discret găzduiește camera frontală, oferind în același timp o amprentă vizuală minimă. Ramele subțiri oferă o suprafață maximă de afișaj, cu un raport ecran-corp de 88,4%.

Special conceput pentru a veni în completarea unui stil de viață activ și modern,                          Huawei Y6p dispune de corp simplificat cu margini curbate natural și este disponibil în trei finisaje contemporane și distincte: Midnight Black, Phantom Purple și Emerald Green. Dintre acestea, variantele Phantom Purple și Emerald Green prezintă un panou fabricat printr-un proces în opt trepte, pentru culori strălucitoare și o suprafață îmbogățită cu un efect texturat ondulat.

Muncă și distracție cât cuprinde

Huawei Y6p integrează un puternic procesor octa-core care oferă performanțe de productivitate și divertisment în toate scenariile de utilizare. Acesta oferă 3/4 GB RAM pentru solicitările multitasking și include stocare internă de 64 GB pentru media și aplicații. De asemenea, este disponibil un slot de expansiune opțional care suportă până la 512 GB de stocare suplimentară prin microSD.

HUAWEI EROFS de pe EMUI 10.1 optimizează viteza de citire și rata de răspuns. În același timp, poate oferi stocare suplimentară de aproximativ 2 GB, pentru încă 1.000 de imagini sau încă 500 de fișiere audio. Cel mai recent sistem de operare EMUI include și noi șabloane pentru crearea de colaje foto ce pot fi distribuite pe rețelele de socializare, precum și un mod Simplu care mărește pictogramele și dimensiunile fontului pentru o interfață de utilizare mai simplă.

Sunetul are un rol semnificativ în activitățile de divertisment, iar Huawei Y6p vine dotat cu HUAWEI SuperSound pentru o putere maximă a volumului pe 88dB și cu HUAWEI Histen 6.0, care oferă o experiență de sunet surround pe canal 9.1.

Aplicațiile preferate ale utilizatorilor, disponibile în Huawei AppGallery

Huawei Y6p dispune de AppGallery preinstalat. Din cel de-al treilea magazin internațional de aplicații al HUAWEI, utilizatorii pot descărca peste 450 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. De asemenea, aceștia se pot bucura și de o bibliotecă bogată de materiale de divertisment de calitate pe HUAWEI Video, HUAWEI Music și HUAWEI Reader, cu conținut nou de la furnizori de top adăugat permanent.

AppGallery vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației. Toate aplicațiile trec printr-un test strict de verificare pentru a proteja aplicațiile dezvoltatorilor împotriva activităților periculoase. Aceasta dispune de un sistem de evaluare a vârstei pentru a crea un mediu sigur pentru copii, eliminând aplicațiile care nu sunt potrivite pentru vârsta lor.

App Gallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD sau 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, WorldClass sau Jerry’s Pizza. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery.

AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine, precum Mondly sau Learn English, French, German, Japanese, dezvoltate de Meta Language.

Mai multe detalii despre produs: https://consumer.huawei.com/ro/phones/y6p/.

Microsoft Build 2020: soluții de colaborare și productivitate care sprijină dezvoltatorii astăzi și în viitor

Microsoft Build 2020, conferința anuală a companiei dedicată dezvoltatorilor din întreaga lume, a debutat ieri cu o experiență virtuală oferită de Satya Nadella, CEO Microsoft. Acesta a prezentat audienței modul în care Microsoft alături de clienții săi răspund nevoilor dezvoltatorilor din toate industriile, dar și faptul că Microsoft deține o poziționare unică prin care poate oferi sprijin organizațiilor pentru a se adapta unei lumi în care cele mai multe dintre activitățile din viața oamenilor trebuie făcute de la distanță.

Titlul evenimentului este o mantră potrivită acestei epoci fără precedent în care ne regăsim: Build. Socrate a spus: „Secretul schimbării este să îți concentrezi energia nu asupra luptei cu ce e vechi, ci asupra construirii noului.” Comunitatea dezvoltatorilor reprezintă următorul val al celor ce vor construi și reconstrui organizații, industrii, comunități și, în final, viitorul societății.

Săptămâna aceasta se celebrează rolul esențial al dezvoltatorilor și eforturile lor neobosite de a se reuni în timpul crizei actuale. Au fost prezentate o serie de instrumente și servicii noi care răspund nevoilor lor, pentru a oferi un impact și o valoare imediată și pentru a face posibile inovații care ajută organizațiile și indivizii să obțină mai mult.

Pe măsură ce mediile de lucru evoluează, sunt create soluții care sprijină organizațiile în adoptarea instrumentelor noi care să garanteze proiectarea și furnizarea de aplicații AI într-un mod etic și responsabil și le ajută să creeze experiențe de productivitate conectată.

În prezent, impactul și valoarea sunt esențiale. Fiecare companie trebuie să construiască o cultură care să le permită dezvoltatorilor să obțină mai mult. Vor fi prezentate modalitățile în care Microsoft investește în soluții de colaborare și productivitate, pentru a ajuta dezvoltatorii să abordeze unele dintre cele mai mari probleme.

Iată câteva puncte de interes ale conferinței Build 2020:

  • Oamenii petrec peste 4 trilioane de minute pe lună pe Windows 10pentru a lucra, a învăța și a se conecta – o creștere cu 75% față de anul precedent. Pentru a ajuta dezvoltatorii să furnizeze mai multe inovații pe cele 1 miliard de dispozitive active lunar pe Windows 10, Project Reunion unifică platforma Windows și o decuplează de OS, permițând dezvoltatorilor să integreze cu ușurință în API-urile Win32 și UWP.
  • Unul dintre cele mai puternice supercomputere AIdin lume construit în Azure. Dezvoltat în colaborare cu și în exclusivitate pentru OpenAI, acest supercomputer este conceput special pentru a antrena modele masive AI distribuite, oferind toate avantajele unui dispozitiv dedicat și ale infrastructurii cloud solide a platformei Azure.
  • Azure Synapse Link, care reunește serviciile și analizele de baze de date operaționale în timp real, cu un singur clic, fără a gestiona transferul datelor sau a împovăra sistemele operaționale ale clienților. Acesta scade costurile și reduce timpul necesar pentru a obține informații valoroase despre afaceri. Azure Synapse Link este acum disponibil în Azure Cosmos DB și va fi disponibil și în celelalte servicii de baze de date operaționale.
  • Îmbunătățirile pentru Microsoft Teamsinclud o experiență eficientizată pentru dezvoltatori, pentru a construi și publica aplicații Teams din Visual Studio și Visual Studio Code, capacitatea administratorilor IT de a valida, aproba și preinstala linia de aplicații business și ISV în Teams pentru utilizatorii lor, precum și noi modalități în care oamenii pot utiliza aplicațiile în Teams.
  • Actualizări pentru Fluid Framework, inclusiv transformarea sa într-o resursă Open Sourcepentru dezvoltatori și introducerea primului mod în care utilizatorii finali să experimenteze Fluid cu disponibilitatea viitoare a elementelor și spațiilor de lucru Fluid în Office.com și Outlook pentru Web.
  • Noi instrumente Responsible ML în Azure Machine Learning și toolkit-uri OSS pentru a ajuta clienții să implementeze mai responsabil modelele AI, îmbunătățind interpretabilitatea modelului, reducând incorectitudinea și asigurând în același timp confidențialitatea datelor.
  • Și în sfârșit, Microsoft Cloud for Healthcare, prima soluție cloud specifică industriei, urmând și altele. Aceasta se bazează pe capabilitățile existente în cadrul ofertelor cloud ce se adresează domeniului medical și altor scenarii din industrie, cum ar fi noua aplicațieBookings din Teams, disponibilă pentru clienții din mai multe industrii, ce permite planificarea, gestionarea și organizarea de întâlniri virtuale între companii și consumatori.

Pentru mai multe știri din timpul conferinței Build 2020, vă rugăm să vizitați pagina de știri dedicată mass-media și blogul oficial Microsoft.

LONCOLOR EXPERT HempStyle a primit distincția „Produsul Anului 2020”

Roxen este brand ambassador-ul gamei

LONCOLOR anunță parteneriatul de imagine cu Roxen, reprezentanta României la Eurovision  2020. Roxen devine brand ambassador al gamei LONCOLOR EXPERT HEMPStyle pentru următorii 3 ani. Roxen este un artist complex, cu o voce unică și profundă, versurile ei creează un univers în care totul pare a fi permis, în deplină armonie cu sloganul gamei noastre:  Culori de vis permis.

LONCOLOR EXPERT HEMPstyle aduce pe piață o noutate – extractele hidrolizate din semințe de cânepă și proteinele din orez – o compoziție care acționează ca înlocuitor pentru cheratina animală, îmbunătățind rezistența părului și oferindu-i o elasticitate remarcabilă. Alături de acestea, uleiul de jojoba conține Omega-6 și Omega-9, acizi grași nesaturați care produc un efect antioxidant și protejează scalpul de radicalii liberi. Fiind similar din punct de vedere chimic cu sebumul uman, uleiul de jojoba are efect emolient și nutritiv.

Această formulă inovatoare oferă părului mai multe beneficii, chiar în timpul colorării: elasticitate și textură fină,  colorare pefectă și durabilă, acoperire eficientă a firelor albe. Gama cuprinde 17 nuanțe vibrante și strălucitoare și o mască pentru păr vopsit.

Noua gamă LONCOLOR EXPERT HEMPstyle, destinată colorării permanente a părului – cu extracte de semințe de cânepă (Cannabis Sativa), proteine din orez și ulei de jojoba – lansată de brandul românesc LONCOLOR, a primit titlul Votat Produsul Anului 2020, la categoria vopsea pentru păr.

În perioada mai – iunie 2020 pentru gama LONCOLOR EXPERT HEMPstyle va fi disponibilă în magazine o ofertă promoțională de tip 1+1.

„Cu fiecare produs pe care îl lansăm pe piață ne dorim să satisfacem cele mai exigente cerințe ale celor care aleg an de an LONCOLOR și să venim cu propuneri atrăgătoare în fața celor care nu au facut-o până acum. Datorită lor suntem un brand longeviv, și primul în categoria „vopsea pentru păr” ca volum de vânzări. Prin gama LONCOLOR EXPERT HEMPstyle ne-am dorit să le oferim clientelor o experiență inedită a vopsitului acasă, o vopsea pentru păr cu formulă inovatoare care să transforme în realitate visul unei culori perfecte acasă. Gama LONCOLOR EXPERT HEMPstyle cuprinde 17 nuanțe intense, 17 culori de vis permis. Este deja al doilea titlu „Votat Produsul Anului” pe care îl câștigăm, mărturie a faptului că reușim să surprindem plăcut consumatorii.”  – a punctat Alina Pescaru, Manager Comunicare LONCOLOR

În anul 2017, LONCOLOR a primit titlul „Votat Produsul Anului”pentru LONCOLOR EXPERT Oil Fusion, prima vopsea pentru păr îmbogățită cu o doză de patru uleiuri 100% naturale, care se adaugă în timpul preparării amestecului colorant, pentru o experiență de colorare cu adevărat uimitoare.

Votat Produsul Anului®  în categoria Vopsea de păr.

Studiu realizat online, de Exact Business Solutions pe 30 de categorii.

În categoria “Vopsea de păr“ eşantionul a fost de 504 respondenţi, femei, 18-65 ani, din mediul urban, utilizatori de internet. Eroarea maximă de eşantionare este +/- 4.4%. Studiul a avut loc în perioada 06.03.2020 – 09.04.2020. Criteriile de selecţie au fost: inovaţie, atractivitate, intenţie de cumpărare. Produsul câştigător a fost votat de către consumatori dintre produse comparate în categorie. Detalii pe www.produsulanului.com

Despre LONCOLOR

Papillon Laboratoires Cosmetiques este cea mai importantă companie românească producătoare de vopsea pentru păr, cu o experiență de 27 de ani în domeniu.

LONCOLOR este brandul românesc numărul 1 în categoria vopsea pentru păr având în portofoliu game care adresează nevoilor diferite ale consumatoarelor:

  • Vopsea de păr: LONCOLOR Expert HEMPstyle, LONCOLOR Expert Oil Fusion, LONCOLOR Ultra, LONCOLOR Natura, LONCOLOR GoCrazy!, LONCOLOR Trendy Colors, LONCOLOR Ultra Max, LONCOLOR Expert Quick Color Touch
  • Îngrijire: LONCOLOR Trendy, LONCOLOR Expert, LONCOLOR Michel Mercier

BUCURĂ-TE DE SUNET ȘI UITĂ DE ZGOMOT CU NOILE RAZER OPUS

Evadează într-o lume în care experiențele audio nu mai sunt întrerupte grație tehnologiei de active noise canceling și bucură-te de sunet clar, datorat certificării THX®

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat azi lansarea căștilor fără fir Razer Opus, care oferă un sunet certificat THX® și încorporează o tehnologie hibridă de Active Noise Cancellation. Aceste caracteristici garantează că noile Razer Opus redau fiecare sunet conform intențiilor artiștilor, fără să apară interferențe cauzate de sunetele înconjurătoare.

Cum majoritatea serviciilor de streaming oferă deja o experiență audio superioară, căștile moderne trebuie să fie capabile să reproducă toate detaliile și diferitele nuanțe acustice oferite de aceste transmisii de înaltă calitate. Pe de altă parte zgomotul mediului înconjurător, pornind de la sunetele orașului și continuând cu zgomotul din jurul tău atunci când lucrezi de acasă,  poate să interfereze cu experiența auditivă, anulând avantajele oferite de înregistrările de înaltă calitate.

Mai puțin zgomot, mai multă claritate

Noile Razer Opus folosesc un sistem Advanced Hybrid Active Noise Cancelling (ANC) pentru a anula zgomotul mediului înconjurător, prin intermediul a patru microfoane ANC dedicate. Acestea au fost concepute pentru a elimina o serie de frecvențe externe, oferind o experiență acustică clară și fără întreruperi.

În timp ce filtrarea zgomotelor externe este importantă, nu trebuie să uităm nici de calitatea reproducerii sunetului dorit. Razer Opus a fost expus la sute de teste concepute într-o manieră științifică pentru a primi certificarea THX și pentru a asigura cele mai înalte standarde audio.

“Strânsa colaborare cu echipa de design a căștilor Opus ne-a permis să ne implicăm în procesul de dezvoltare,” a declarat Peter Vasay, liderul echipei de certificare THX. “Rezultatul acestei colaborări o reprezintă o pereche de căști fără fir deosebit de performante, care oferă un sunet bogat și echilibrat, asigură claritatea componentei vocale și redau sunetele joase într-o manieră optimă atât pentru jocuri, cât și pentru filme sau muzică.”

Pentru a se ridica la nivelul necesar obținerii certificării THX, chiar și cele mai mici detalii precum răspunsul în frecvență, trebuie să contribuie la reproducerea clară și fără distorsiuni atât a componentei vocale a conținutului audio, cât și a celor mai joase sunete, chiar și la volum maxim. Căștile Razer Opus oferă un sunet extrem de clar și un câmp auditiv perfect echilibrat.

“Deși avem foarte mulți ani de experiență în proiectarea căștilor pentru una dintre cele mai pretențioase categorii de public din lume, pentru Razer Opus a trebuit să regândim fiecare detaliu,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul  Razer. “Căștile Razer Opus se ridică chiar și la nivelul așteptărilor celor mai pretențioși audiofili, indiferent de mediul în care sunt folosite.”

Confort sporit, versatilitate maximă

Greutatea redusă și cupele, respectiv bentița confecționate din combinația de pluș cu piele artificială garantează confortul oferit de Razer Opus chiar și pe o durată extinsă de folosire. Design-ul a fost conceput pentru a elimina orice fel de puncte de presiune care pot incomoda folosirea căștilor. Mai mult, fiecare încărcare a bateriei asigură o durată de funcționare de până la 25 de ore cu tehnologia ANC activată, oferind posibilitatea utilizatorilor să se bucure de o experiență audio de înaltă calitate pentru o perioadă extinsă chiar și în cele mai zgomotoase medii.

Razer Opus încorporează și alte caracteristici utile precum modul Quick Attention, ideal în momentele în care trebuie să fim conectați la mediul înconjurător. Intrarea analog de tip jack de 3,5 mm asigură compatibilitate cu majoritatea dispozitivelor, făcând din Razer Opus una dintre cele mai versatile și adaptabile perechi de căști cu tehnologie ANC disponibile la ora actuală.

DESPRE RAZER OPUS:

  • Certificat THX – Pentru o redare clară a segmentelor vocale și a dialogurilor, fără distorsiuni și cu o izolare excelentă pentru zgomot
  • Tehnologie ANC avansată – Tehnologie hibridă de noise cancellation cu patru microfoane  ANC dedicate
  • Conceput pentru confort –  Bentiță și cupe din material de pluș și imitație de piele
  • Aplicație mobilă Opus – Presetări de egalizator calibrate THX, setări automate și informații despre statusul bateriei
  • Mod Quick Attention – Pentru a fi alert și conectat la mediul înconjurător în situațiile necesare
  • Funcții automate de pauză/redare – Pentru un control inteligent al conținutului media
  • Design conceput pentru mobilitate  – Durată de funcționare de până la 25 de ore cu tehnologia ANC activată, jack de 3.5mm și cutie de transport
  •     Boxe: 2 x difuzoare dinamice de 40mm
  •     Greutate: 265g
  •     Frecvență de răspuns: 20 Hz – 20 kHz
  •     Microfon:  două pentru comunicare, patru pentru tehnologia ANC hibridă
  •     Conectivitate: Bluetooth 4.2 și jack de 3.5mm
  •     Codec-uri compatibile: AAC și APTX, 4.2, A2DP, AVRCP, HFP

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețuri pornind de la 209,99 Euro

Disponibil pe Razer.com, în cadrul magazinelor RazerStore și în oferta partenerilor retail din America de Nord, Europa, China și zona Asia Pacific.

Pentru mai multe detalii vizitați această pagină.

IMAGINI

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 70 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are optsprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

HUAWEI anunță disponibilitatea tabletei Huawei MatePad T8 pe piața din România, un dispozitiv accesibil și extrem de util pentru studiu

Tableta este alimentată de un procesor octa-core, tableta oferă performanțe accesibile, funcții inteligente, având un design rafinat.

Aceasta vine cu oferte speciale de lansare de 489 lei, de la 649 lei pentru versiunea Wi-Fi și 599 lei, de la 749 lei pentru versiunea LTE

Huawei Consumer Business Group anunță disponibilitatea tabletei Huawei MatePad T8 pe piața din România, cu oferte speciale de lansare, disponibile la partenerii autorizați. Prețul special pentru versiunea Wi-Fi a tabletei este de 489 lei, în timp ce prețul recomandat este de 649 lei. Versiunea LTE a tabletei este și ea disponibilă la un preț special, de 599 lei, prețul recomandat fiind de 749 lei. Campania promoțională este valabilă începând cu data de 19 mai și se va desfășura timp de 2 saptămâni. Noua tabletă este dispozitivul pentru perfect divertisment și studiu și permite utilizatorului să își îndeplinească sarcinile zilnice fără niciun efort.

Huawei MatePad T8 este o nouă tabletă de 8 inci, care oferă performanțe puternice la un preț accesibil. Susținută de un procesor octa-core și o baterie de înaltă capacitate de 5100mAh, Huawei MatePad T8 oferă puterea de procesare necesară pentru activitățile de zi cu zi ale utilizatorului și o autonomie a bateriei potrivită pentru utilizare îndelungată.

Ne bucurăm să anunțăm disponibilitatea tabletei Huawei MatePad T8, care se remarcă printr-un raport calitate-preț foarte bun și care se alătură portofoliului HUAWEI de dispozitive accesibile, dar performante. Tableta este un instrument important pentru un stil de viață conectat, fiind pentru mulți utilizatori dispozitivul preferat pentru activitățile de lucru, de învățare sau de relaxare. Huawei MatePad T8 este o alegere potrivită pentru orice vârstă, fiind o tabletă care răspunde prompt tuturor nevoilor, la un preț accesibil.”, completează Wang Yinfeng, President of PC and Tablet Product Line, Huawei Consumer BG.

Tableta este ușoară și se remarcă printr-un design modern și un finisaj metalic. MatePad T8 rulează EMUI10 și oferă o gamă de funcții inteligente, inclusiv layout-uri de revistă și un mod Dark pentru o experiență de lectură confortabilă. În plus, aceasta dispune de aplicația Kids Corner pentru control parental și patru moduri de protecție a ochilor, pentru o experiență de utilizare confortabilă și sigură.

Ușoară și elegantă

Huawei MatePad T8 dispune de rame ultra-subțiri, de 4.9 mm, de un raport ecran-corp de peste 80% și de o suprafață mare de afișaj. Cu o greutate de aproximativ 310 g, tableta menține un factor de formă ideal pentru o experiență de utilizare plăcută. MatePad T8 dispune de un corp metalizat, de un finisaj șlefuit și de un design curbat ergonomic pentru confort în utilizare. Disponibilă în varianta de culoare Deepsea Blue, Huawei MatePad T8 este un gadget minimalist și elegant, potrivit pentru orice vârstă.

Performanță puternică

Proiectată special pentru a oferi o gamă variată de scenarii de lucru și redare, Huawei MatePad T8 dispune de un procesor octa-core cu frecvența principală de până la 2.0 GHz, ceea ce crește considerabil viteza de procesare a tabletei. Chipset-ul avansat funcționează în tandem cu bateria care dispune de o capacitate înaltă de 5100mAh, pentru a oferi până la 12 ore de redare continuă video locală sau până la 600 de ore de standby cu ecranul oprit.

În plus, MatePad T8 dispune și de un mod Eye Comfort, care optimizează temperatura de culoare din sistem. Setările de temperatură de culoare pot fi ajustate în funcție de nevoile utilizatorului.

EMUI10 – O experiență inteligentă fără cusur

Huawei MatePad T8 oferă o serie de funcții inteligente datorită EMUI10.0.1. Sistemul de operare Android 10 personalizat este optimizat pentru un răspuns rapid și oferă un nou mod Dark dezvoltat pe baza cercetărilor HUAWEI, pentru a oferi o experiență de lectură confortabilă. Acest tip de activitate poate fi și mai atractivă cu layout-urile tip revistă oferite de tabletă. Datorită paletei Morandi cu care este dotat, EMUI10 devine mai captivant și mai elegant.

Un spațiu sigur pentru copii

Huawei MatePad T8 este un tovarăș ideal pentru activitățile de învățare sau de relaxare ale copiilor, datorită aplicației Kids Corner, concepută pentru a le oferi acestora un mediu sigur, potrivit pentru vârsta lor. Opțiunile de control parental le permit părinților să gestioneze cu ușurință conținutul și aplicațiile disponibile, dar și timpul pe care copiii îl pot petrece în fața dispozitivului. Pentru a oferi o experiență de utilizare sănătoasă copiilor, Kids Corner include și patru moduri de protecție a ochilor, precum filtrul pentru lumină albastră, alerte de postură, alertă de teren accidentat și un mod eBook pentru o experiență și mai confortabilă.

Despre HUAWEI Consumer Business Group

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Mai multe detalii despre Huawei MatePad T8: https://consumer.huawei.com/ro/tablets/matepad-t-8/