Compania bulgară de software Ablera și IBM îmbunătățesc experiența consumatorilor de asigurări cu ajutorul asistentului virtual „Beth”

Ablera a lucrat în IBM Garage, împreună cu experții IBM din domeniul tehnologiei și metodologiei, pentru a crea această platformă bazată pe AI cognitiv.

București, România, 17.12.2020 – IBM a anunțat astăzi că Ablera, o companie bulgară specializată în dezvoltarea de servicii digitale pe bază de Inteligență Artificială (AI) / Machine Learning (ML) pentru business-uri, a ales IBM Garage pentru  a co-crea „Beth”. Acest asistent virtual multilingv și multicanal, realizat cu IBM Watson pe tehnologia IBM Cloud, vine în sprijinul industriei de asigurări.

Dezvoltat în doar două săptămâni ca produs minim viabil (MVP), Asistentul Virtual Inteligent Ablera Beth susține interacțiunile companiilor de asigurări cu clienții, brokerii și angajații lor. Acesta îi ajută să proceseze într-un mod rapid sarcini generale, cum ar fi ofertele, primele notificări de daune (FNOL), procesarea în timp real a cererilor de despăgubire, simplificând astfel fluxul de lucru și comunicarea cu clientul final.

Beth va ghida clienții prin tot procesul pentru finalizarea solicitărilor și a pașilor de parcurs în doar câteva minute, eliminând momentele de conflict care pot afecta experiența consumatorului. Clienții pot comunica instant cu Beth în limbile lor materne și pot obține asistență prin diferite canale (platforme de mesagerie, web, aplicații) de pe orice dispozitiv.

Asistentul digital este instruit să înțeleagă diverse tipuri de întrebări adresate în moduri diferite, să recunoască intențiile clienților și să ofere răspunsuri și sfaturi personalizate, extrăgând informațiile necesare din diverse surse pe care le integrează (sistemul de bază al asigurătorului, sistemul financiar, Managementul relației cu clienții etc.).

Beth este deja pregătit pentru a fi folosit de consumatori pentru toate sectoarele asigurărilor generale (auto, pentru casă sau de călătorie), în timp ce asigurările de sănătate și cele pentru afaceri se află în planurile Ablera pentru anul viitor.

IBM Garage ne-a modelat procesul și produsul pentru o scalare rapidă. Cu expertiza noastră din piața europeană a asigurărilor, asociată cu o idee pentru un produs bazat pe AI, aveam nevoie de un partener de încredere cu resurse, care să ne ajute să ne transformăm această idee în realitate”, a declarat Anry Levy, fondator și CEO Ablera.

Beth folosește IBM Watson Assistant și IBM Watson Language Translator. Toate serviciile IBM Watson sunt găzduite în IBM Cloud, folosind un set de instrumente de nivel Enterprise (pentru afaceri), oferind un nivel ridicat de securitate și protecție. Profesioniștii Ablera și IBM, inclusiv experți din domeniu, ingineri, cercetători și dezvoltatori, au construit împreună produsul minim viabil (MVP) prin folosirea IBM Garage, urmată de o abordare Consult on Demand.

Împreună cu experții Ablera și IBM, echipa ALSO din Bulgaria, un distribuitor IBM Value Add s-a alăturat acestui proiect, oferind servicii de asistență pe parcursul întregului proces.

IBM este încântată să sprijine Ablera în călătoria sa pentru furnizarea acestor servicii avansate clienților săi la nivel global”, a declarat Johannes Maurer, director general, IBM South East Europe. „Practic, peste noapte, răspândirea virusului COVID-19 a schimbat întregul peisaj în care își desfășoară activitatea organizațiile din întreaga lume. Pentru a-și accelera procesul de transformare digitală, un număr din ce în ce mai mare de organizații au apelat la IBM Garage: soluția IBM pentru urmărirea rapidă a procesului de inovare, la scară largă, cu scopul de a transforma organizațiile din interior. De la începutul anului, numărul angajamentelor IBM Garage a crescut de la aproape 300 la peste 1.500, în toate industriile.

Despre Ablera

Ablera este o companie Insurtech, axată pe dezvoltarea tehnologiilor de vârf și oferirea de soluții de ultimă generație pentru a ajuta companiile și brokerii de asigurări să simplifice complexitatea afacerii și să optimizeze eficient resursele. Echipa de bază are cunoștințe aprofundate în domeniul asigurărilor și mai mult de 25 de ani de experiență în dezvoltarea soluțiilor Insurtech și este în prezent îmbogățită cu un grup puternic de ingineri AI / ML. https://www.ablera.com/serdica

Pentru IBM Garage, vă rugăm să vizitați https://www.ibm.com/garage

Pentru IBM Watson, vă rugăm să vizitați https://www.ibm.com/watson

Despre ALSO

ALSO oferă acces pentru peste 660 de furnizori de hardware, software și servicii IT la peste 110 000 de cumpărători potențiali, care pot apela la un spectru larg de alte servicii personalizate în sectoarele logisticii, finanțelor și a serviciilor IT, precum și servicii tradiționale de distribuție. https://also.bg

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *