Primul AccurioJet KM-1 instalat cu succes în România

Konica Minolta consolidează parteneriatul cu United Colors Team

București, România, 14 Ianuarie 2021

Printr-o abordare strategică aplicată, Konica Minolta susține tranziția partenerului său – United Colors Team – către tiparul digital pe format mare. Totodată, compania acordă o deosebită importanță consolidării și prelungirii parteneriatului cu United Colors Team și susține obiectivele acesteia de a-și menține o poziție de top pe piața de tipar din România.

Parteneriatul strategic și îndelungat dintre Konica Minolta Business Solutions România și United Colors Team a fost consolidat în ultimul trimestru al anului trecut. Investiția realizată a însemnat achiziționarea unui pachet compus din noi echipamente și soluții software de la Konica Minolta, printre care și sistemul de producție digitală cu jet de cerneală, format B2+, AccurioJet KM-1. Acesta este denumit și “Swiss Army Knife” al industriei de tipar, mulțumită multitudinii de aplicații ce pot fi realizate cu ajutorul lui.

 

United Colors Team deține o importantă flotă de echipamente și sisteme de producție de ultimă generație de la Konica Minolta. Printre acestea se numără un AccurioPress C14000 – instalat în septembrie 2020 – precum și sisteme de finisare, soluții software și asistență completă pentru servicii de întreținere. Cel mai nou sistem de producție, instalat în hala de producție a United Colors Team, în urmă cu puțin timp, este AccurioJet KM-1.

În contextul actual în care pandemia de Covid-19 încă impune restricții la nivel mondial, reprezentanții United Colors Team au beneficiat de siguranța demonstrațiilor online, efectuate pe AccurioJet KM-1, direct de la Centrul de Competență al Konica Minolta – IPES Bratislava.

Decizia United Colors Team de a investi în sistemul de producție pe format mare – AccurioJet KM-1 – a fost influențată și de faptul că echipamentele existente erau deja depășite și învechite. Astfel, în luna octombrie a anului trecut, compania a decis să investească în noua tehnologie AccurioJet. Odată cu acest sistem și mulțumită abordării strategice, colaborative și cuprinzătoare a Konica Minolta, United Colors Team a instalat și un Workplace Hub – o platformă unificată de servicii IT, complet integrate și administrate centralizat. Această platformă va susține fluxurile de producție prin unificarea softurilor existente și, astfel, va acționa precum un server în procesul de printare.

Petrică Paraschiv – director general United Colors Team: „Konica Minolta este un partener de încredere, cu expertiză globală și cu o abordare extrem de flexibilă. Acest lucru amplifică și mai mult încrederea noastră, având în vedere condițiile actuale, când toate acțiunile tind să dureze mai mult ca de obicei. Partenerul nostru ne-a oferit o soluție completă a fluxului de lucru, atât software, cât și service, precum și indicații pentru utilizarea cernelurilor. AccurioJet KM-1 este cel mai recent pas înainte pe care l-am efectuat. Suntem încântați!”

De asemenea, cu ajutorul soluției AccurioFlux de la Konica Minolta, clientul va dezvolta și un magazin de comenzi online, care va genera noi cereri și oportunități de dezvoltare pentru companie.

Sorin Sumanaru, Team Leader Industrial & Production Printing, Konica Minolta Business Solutions România: „Acest proiect a implicat un transfer mare de încredere între United Colors Team și Konica Minolta, având la bază tehnologia, expertiza și calitatea serviciilor oferite de noi. Nivelul de complexitate al nevoilor clientului ne-a oferit posibilitatea de a avea un rol semnificativ de consultanță în afaceri pentru United Colors Team și de a crea împreună o arhitectură complexă prin care să integrăm în producție ultima generație de soluții hardware și software.”

Acesta a mai adăugat: „Obiectivele acestui proiect au fost să ofere valoare adăugată afacerii clientului și, de asemenea, să ofere posibilități pentru o recuperare rapidă a investiției, bazată pe cea mai înaltă calitate a printurilor și a serviciilor oferite.”

„Misiunea noastră este de a sprijini transformarea clienților, în funcție de sector și industrie, oferind previziuni asupra potențialelor provocări și creând soluții împreună. Echipa United Colors este un exemplu perfect al modului în care lucrăm, prin aplicarea unei abordări colaborative, de parteneriat. Suntem hotărâți să îi susținem, în continuare, în desfășurarea activităților curente, oferind standardele ridicate recunoscute pe piață, indiferent de cât va mai dura această situație economică și de sănătate, generată de pandemia Covid-19”, a mai declarat și Hidetoshi Omo, șeful Centrului de competență KM-1, Konica Minolta Business Solutions Europe.

Despre United Colors Team

United Colors Team, cu sediul central în București, produce pentru piața locală și internațională o gamă variată de materiale tipărite. Cu o experiență de peste 10 ani, compania este specializată în producția publicitară și deține o ofertă completă de servicii și produse. United Colors Team realizează diverse materiale, de la cărți de vizită și întreg portofoliu de materiale de brand, până la roll-up-uri și autocolante, bannere și alte printuri outdoor. Totodată, compania oferă servicii de dtp și prepress, dezvoltare de produs, producție integrală și campanii publicitare, inclusiv servicii complete de livrare a materialelor realizate.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 29 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2018 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie şi asigură servicii pentru echipamente multifuncţionale, faxuri, imprimante, echipamente de tipar digital şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *