Legrand pune accent pe starea de bine sustenabilă în domeniul rezidențial

7 octombrie, București – Impactul asupra mediului, interesul manifestat pentru sustenabilitatea resurselor naturale și reducerea efectelor activităților umane asupra planetei, devin obiective importante în strategia de viitor a companiei Legrand.

Ultimele achiziții ale Legrand consolidează pozițiile Grupului, atât la ​​întreprinderile de bază, cât și în segmente determinate de creșterea mobilității ecologice și de lupta împotriva schimbărilor climatice.

Sondajele confirmă o nevoie tot mai mare a oamenilor pentru confort și siguranță în locuință, iar produsele și soluțiile de automatizare dedicate domeniului rezidențial devin un punct de interes pentru clienți. Evoluția segmentului rezidențial și prezența accentuată a companiei pe acest segment a reprezentat o bună parte din creșterea pe care Legrand România a înregistrat-o pe parcursul anului.

„În prezent, piața se dezvoltă tot mai mult pe zona de IoT, de Green Energy, iar evoluția tehnologică își pune amprenta în noutățile pe care le aduce Legrand.
Consumul energetic la nivel global este în continuă creștere, ceea ce ne provoacă și pe noi să optimizăm într-un mod cât mai eficient oferta noastră de produse și soluții, cu aceeași grijă pentru mediu și atenție față de client. Soluțiile pe care noi le oferim vin în sprijinul clienților în vederea creșterii calității vieții”, declară Călin Pașcalău, Director General Legrand România.

În noua sa strategie pentru construcția de case și locuințe, Legrand își propune să ofere clienților o ambianță confortabilă, sigură și cu aceeași grijă pentru mediul înconjurător. Produsele conectate Legrand pentru locuințe inteligente sunt realizate din dorința de creștere a confortului și siguranței și, în același timp, de reducerea la minimum a consumului de energie electrică, diminuarea amprentei asupra mediului, creând o stare de bine sustenabilă pentru clienți.

Strategia Legrand prezintă patru domenii diferite în care este posibilă economia de energie. În funcție de segmentul produsului, clienții își pot reduce consumul cu până la 30%. Utilizarea produselor inteligente de la Legrand înseamnă o reducerea consumului de resurse, datorită interconectării și comunicației lor.

Investiția într-unul sau în toate cele patru domenii va fi rentabilă pentru clienți din mai multe puncte de vedere. Pe lângă economia de energie și reducerea CO2, implicit reducerea costurilor, crește confortul și starea de bine.

Managementul energiei și capacitatea de măsurare

Dispozitivele inteligente care se integrează în distribuitoare oferă, prin aplicația Home + Control, posibilitatea de a analiza și optimiza necesarul de curent al dispozitivelor individuale.

Managementului iluminatului

Reglarea optimă a luminii susține starea de bine, atât pe durata muncii, cât și în timpul liber. Cu ajutorul aplicațiilor sau comenzilor vocale, se pot stabili diverse scenarii prestabilite sau se pot realiza ajustări individuale.

Reglarea temperaturii și calitatea aerului

Termostatele inteligente reglează temperatura în funcție de valorile nominale și reduc considerabil costurile de energie electrică. De asemenea, calitatea aerului ambiental poate fi monitorizată prin stația meteo inteligentă.

Stații de încărcare electrică pentru vehicule electrice

O metodă confortabilă și eficientă de a încărca autovehiculele electrice. Indiferent că este vorba despre un autovehicul electric sau de o bicicletă electrică, Legrand oferă soluția potrivită pentru oricare dintre ele.Conceptul inovator, care pune accentul pe starea de bine a oamenilor, oferă companiei Legrand o caracteristică unică și consolidează poziția sa pe piață.

Despre Netatmo

Pentru a-și consolida prezența în sectorul IoT, Grupul Legrand a achiziționat în noiembrie 2018 compania franceză Netatmo, lider în domeniul soluțiilor de casă inteligentă.

Fondată în 2011, Netatmo dezvoltă produse electronice de ultimă generație, intuitive și cu un design contemporan, produse premiate la nivel internațional atât pentru design, cât și pentru tehnologiile utilizate. Cu adevărat inteligente, produsele inovatoare Netatmo oferă o experiență perfectă care îi ajută pe utilizatori să creeze o casă mai sigură, mai sănătoasă și mai confortabilă.

Netatmo proiectează cu atenție mecanica, electronica și software-ul încorporat al tuturor produselor la cele mai înalte standarde. Aplicațiile mobile și web sunt concepute pentru a fi simplu de folosit, oferind totuși o experiență bogată pentru utilizatori.

Despre Legrand

Legrand este specialistul global în infrastructuri electrice și digitale. Soluțiile sale complete pentru toate tipurile de clădiri – rezidențiale, comerciale, de birouri, învățământ, centre de date, spitale și alte centre de sănătate, hoteluri și construcții industriale, îl fac un etalon în domeniu pentru utilizatorii din întreaga lume.

Bazându-se pe un program în care sunt implicați toți angajații şi partenerii cheie, strategia Legrand pentru o creştere sustenabilă include lansarea constantă de produse și servicii de înaltă tehnologie adaptate la nevoile și cerințele pieței.

Legrand a raportat vânzări de aproximativ 6,1 miliarde de euro în 2020. Compania este listată la Euronext Paris și este o componentă notabilă a indicilor bursieri CAC 40 (cod ISIN FR0010307819).

În România și Republica Moldova, Grupul Legrand este prezent de peste 20 de ani şi comercializează, prin intermediul distribuitorilor săi, cele mai variate și inovatoare produse din domeniul electric sub umbrela a 15 mărci de top, dintre care cele mai reprezentative sunt: Legrand, BTicino, Zucchini, Cablofil, Netatmo.

www.legrand.ro

DespreBticino

Bticino este o divizie a Grupului Legrand și unul dintre cei mai importanți producători din lume în ceea ce privește echipamentele electrice de birou, locuințe și spațiile de producție, integrand totodată, soluții pentru distribuția de energie, comunicare (sistem control access audio-video), controlul dispozitivelor climatice, de iluminare, de sonorizare și de siguranță.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *