ARTISTUL CARE A COLABORAT RECENT CU KATY PERRY PENTRU HITUL “WHEN I’M GONE”, ALESSO, VINE ÎN VARĂ PE SCENA PRINCIPALĂ A FESTIVALULUI NEVERSEA

KSHMR, Nicky Romero, Parov Stelar, Paul Kalkbrenner Live și Amelie Lens urcă în line-up-ul festivalului de la malul Mării Negre

Mai sunt doar trei luni până la cel mai mare festival de pe plajă din Europa, Neversea. Organizatorii vin astăzi cu nume noi pentru cea de-a patra ediție a festivalului. Alesso, Azteck, Brennan Heart, KSHMR, Nicky Romero, Parov Stelar și Quintino sunt artiștii care completează line-up-ul pentru mainstage, între 7 și 10 iulie, pe The Island of Dreams.

Fanii scenelor secundare se vor bucura și ei de nume sonore din lumea muzicii electronice underground. Amelie Lens, Paul Kalkbrenner Live, Richy Ahmed și Milo Spykers vin pentru prima oară la festivalul Neversea, pe scena Temple, dedicată genurilor techno și house. Tot aici revin în această vară și DJ-ii români Arapu și Cezar B2B Prâslea, precum și DJ-ul și producătorul britanic Jamie Jones.

The Ark, scena creată pentru iubitorii de dubstep, drum&bass, liquid, hip-hop, rap și trap, îi va găzdui, printre alții, pe Dub FX & Woodnote, Malaa și Zeds Dead. Azteca, Connect-R & Johny Romano, Deliric x Silent Strike with Muse Quartet, El Nino, Macanache, Nane și Rava se numără printre artiștii români care vor cânta pe această scenă.

val 2 neversea

DJ-ul și producătorul suedez ALESSO s-a făcut remarcat cu stilul său unic: un amestec între progressive house și elemente din muzica pop. Primul său succes a fost ,,Calling (Lose My Mind)”, piesă la care a colaborat cu Sebastian Ingrosso și cu Ryan Tedder, solistul trupei OneRepublic. A lansat apoi ,,Under Control”, cu duo-ul britanic Hurts și Calvin Harris, piesă care a ajuns pe primul loc în clasamentul oficial al Marii Britanii, UK Singles Chart.

Suedezul este pasionat și de munca în studioul de producție. Anul trecut, Alesso a colaborat cu Katy Perry pentru piesa ,,When I’m Gone”, care încă din prima zi a debutat în clasamentul oficial din Statele Unite, Billboard Hot 100 și în Europa, în UK Singles Chart.

KSHMR este un muzician, compozitor, producător și DJ apreciat în industrie. Originile indiene l-au ajutat să-și definească stilul, fiind un personaj unic în muzica electronică. În 2015, a debutat în Top 100 DJ Mag pe locul 23, cea mai puternică nouă intrare din acel an. Șase ani mai târziu, în 2021, a ocupat locul 11 în clasamentul DJ-ilor profesioniști.

În 2019, KSHMR a marcat un record de vizualizări pentru o producție electronică pe YouTube la acea vreme, iar clipul oficial pentru piesa „Bombay Dreams” depășește acum 29 de milioane de vizualizări. În același an, artistul a urcat pentru a doua oară pe scena principală a festivalului Neversea, unde a făcut un show extrem de apreciat de public. În această vară, KSHMR revine pe mainstage-ul de pe The Island of Dreams.

DJ-ul și producătorul olandez, NICKY ROMERO, a mărturisit în 2019, de pe mainstage-ul UNTOLD, că își dorește să revină în România. În această vară, dorința i se va îndeplini la festivalul Neversea. Artistul, care are la activ colaborări cu David Guetta, Calvin Harris, Avicii, Hardwell, Tiesto, Fedde Le Grand sau Sander van Doorn, se pregătește să facă un super show pe scena principală de la Marea Neagră.

Unul dintre cele mai îndrăgite nume din lumea muzicii, cu o marcă de sunet unică, un amestec de jazz, house, electro, hip-hop și pop, PAROV STELAR și-a asigurat un statut unic. Austriacul a câștigat respectul marilor artiști din lumea jazz-ului, este considerat un inovator, iar Rainer Trüby i-a descris stilul ca fiind Minimal Jazz House. Muzica sa antrenantă și plină de energie va răsuna în această vară la festivalul Neversea.

ABONAMENTELE PORNESC DE LA 124 DE EURO + TAXE ȘI POT FI CUMPĂRATE ȘI ÎN RATE, PRIN APLICAȚIA EXTASY

Prețurile pentru 4 zile și 4 nopți de distracție la malul mării, la cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, pornesc de la 124 de euro + taxe. În acest an, fanii pot cumpăra abonamente și în rate, exclusiv prin Aplicația Extasy, care poate fi descărcată din Google Play pentru Android și din iOS pentru iPhone.

După 15 aprilie, abonamentele General Access vor costa 134 euro + taxe, cele General Access Risk Free 144 euro + taxe, iar cele VIP 260 euro + taxe.

Cei care au abonamente ANYTIME pot alege să participe la ediția din această vară sau la una dintre următoarele două ediții, iar cei care au Freedom Passports pot opta pentru ediția din acest an sau pentru cea de anul următor.

Cea de-a patra ediție Neversea are loc în acest an între 7 și 10 iulie. Noi artiști vor fi anunțați în perioada următoare. Mai multe informații sunt disponibile pe neversea.com.

Grupul BITSoftware a incheiat anul 2021 cu o cifra de afaceri de 3,2 milioane EUR

Principala categorie de solutii ERP a inregistrat o crestere de 20%

 

Brasov, 12 aprilie 2022 – BITSoftware, companie emblematica a domeniului IT&C din Romania cu o experienta de 28 de ani in dezvoltarea de solutii de business, anunta rezultate in crestere la finele anului fiscal 2021, volumul total al vanzarilor ridicandu-se la 3,2 milioane EUR. Cresterea vine ca o confirmare a pozitionarii companiei ca furnizor preferat de solutii de business si a portofoliului de instrumente software pe care le pune la dispozitia clientilor sai pe fondul deschiderii mediului de afaceri autohton catre transformarea digitala. Principala categorie de solutii, cea de gestionare a resurselor organizatiilor (ERP – Enterprise Resource Planning), sustine cresterea consistenta a cifrei de afaceri si a inregistrat o evolutie anuala pozitiva de 20% in comparatie cu 2020.

Accelerarea procesului de transformare digitala in contextul pandemiei si a atragerii de fonduri europene duce la cresterea interesului pentru solutiile noastre de gestionare a afacerilor de tip: ERP, CRM, BI, CPM. Ne asteptam ca anul acesta si in urmatorii ani sa inregistram o crestere de minim 20% prin consolidarea verticalelor in care activam astazi – servicii profesionale, FMCG, agro, constructii, distributie, retail – precum si prin extinderea functionalitatilor si a portofoliului de produse pentru a intra in alte segmente de piata. Multumim partenerilor nostri pentru incredere si sustinere si, nu in ultimul rand, echipei noastre BITSoftware pentru dedicare si initiativa,” a declarat Remus Cazacu, Director General si fondator al BITSoftware.

BITSoftware Remus Cazacu Img1

Performantele obtinute s-au bazat in aceeasi masura pe o serie de decizii strategice care au pozitionat mai bine compania in piata de solutii software de business. Mentionam extinderea solutiilor pentru verticala de servicii profesionale, o directie confirmata prin lansarea SocrateRM, o solutie completa pentru managementul resurselor si al proiectelor, a carei dezvoltare a pornit de la o nevoie reala, interna, a companiei si care, dupa doi ani de zile, gratie pasiunii si energiei echipei BITSoftware, s-a transformat intr-un nou produs din portofoliul companiei.

In paralel cu dezvoltarea de noi solutii, BITSoftware priveste cu mare atentie parteneriatele menite sa extinda competentele echipei, portofoliul de produse, prezenta geografica si, nu in ultimul rand, extinderea pe verticale de business. Un exemplu in acest sens il reprezinta extinderea prin parteneriate internationale pentru afacerile din domeniul agricol ca urmare a dezvoltarii unui produs software dedicat proceselor de productie in businessul din acest domeniu, numit Field Book Agro Application (FBAA). De asemenea, extinderea retelei de parteneri in Bulgaria si Republica Moldova, consolidarea parteneriatului cu Amazon prin certificari ale solutiilor cloud (Well Architected Framework), precum si dezvoltarea de functionalitati avansate pentru solutiile de BI au permis cresterea numarului de noi clienti si dezvoltarea colaborarii cu clientii existenti.

BITSoftware-solutii-software-de-business_Img2

In ceea ce priveste planurile de viitor ale companiei, cresterea echipei si consolidarea prezentei pe verticale prin solutii end-to-end dedicate constituie o directie de actiune a echipei de management BITSoftware. De asemenea, accelerarea parteneriatelor regionale, cu specializari pe industrii si linii de produse sunt vazute ca actiuni care vor sustine cresterea viitoare a companiei.

Despre BITSoftware

BITSoftware este o companie care are in portofoliu solutii de business inovative, peste 300 de clienti, firme medii si mari, romanesti si internationale, si este prezenta cu solutiile sale in peste 70 de tari. Din 1994 compania a dezvoltat unul dintre primele sisteme software integrate de gestiune din Romania (SocrateERP), crescand impreuna cu primii clienti care au crezut in produsul companiei. Solutia Socrate a fost implementata in anii care au urmat in zeci de firme din retail, distributie, servicii si productie. Mai multe detalii despre solutiile dezvoltate de BITSoftware puteti gasi pe website-ul companiei.

Mai mult, noua solutie lansata anul acesta, SocrateRM va ajuta sa urmariti integral proiectele de la lansare pana la facturare, sa distribuiti si sa utilizati resursele in cel mai eficient si productiv mod, ramanand profitabil si oferind cea mai buna calitate. Mai multe detalii despre beneficiile care va stau la dispozitie sunt disponibile la https://rm.socratecloud.com/

PC Garage oferă gratuit cu o carcasă ARGB la achiziția unui combo procesor + placă de bază + placă video

București, România – PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de tehnologie, anunță campania “Te echipăm gratuit, în care este oferită o carcasă Aqirys Arcturus ARGB cadou la achiziția unui combo format din procesor + placă de bază + placă video. Campania este disponibilă în limita stocului disponibil în perioada 4 aprilie – 24 aprilie.

Periodic, PC Garage oferă clienților săi cadouri substanțiale atunci când aceștia doresc să-și construiască singuri un calculator. Procesul complex prin care sunt alese componentele nu este deloc ușor. Găsirea unui echilibru perfect între preț și performanță a fost tot timpul o provocare indiferent de suma alocată. PC Garage oferă astfel un cadou în cadrul campaniei “Te echipăm gratuit” celor care se decid să construiască singuri un calculator, oferind astfel o carcasă Aqirys Arcturus ARGB.

pc garage combo

Chiar dacă la prima vedere o carcasă nu pare importantă, aceasta reprezintă structura de rezistență a întregului sistem, dar și sursa de racire a tuturor componentelor. O carcasă de calitate precum cea oferită de PC Garage va pune în valoarea build-ul printr-un design atractiv și sistemul de iluminare RGB al ventilatoarelor incluse. În plus, oferă și spațiu pentru un airflow bun, răcind componentele într-un mod cât se poate de eficient și silențios.

Carcasa AQIRYS ARCTURUS este ideală pentru cei care vor un sistem practic și arătos în acelși timp. Dispune de un panou lateral transparent din sticlă securizată, patru ventilatoare de 120mm cu iluminare RGB și cameră specială pentru instalarea sursei. De asemenea, este pregătite pentru water cooling și suportă coolere CPU cu o înălțime maximă de 160mm și placă video cu o lungime maximă de 390mm.

Un exemplu pentru acest combo poate fi procesorul AMD Ryzen 5 5500 + placă de bază ASUS Prime B550M-K + placă video Gigabyte GeForce GTX 1660 SUPER sau o variantă cu procesor Intel Alder Lake Core i5 12400 + placă de bază ASUS Prime Z690M Plus D4 + placă video MSI Radeon RX 6600 MECH 2X

Pentru a participa la campanie, clienții PC Garage trebuie să achiziționeze orice procesor cu orice placă de bază compatibilă și orice placă video din categoriile respective. Campania se aplică exclusiv comenzilor cu o valoarea cumulată a celot trei produse de minim 1800 lei.

Accesând link-ul campaniei puteți găsi toate informațiile necesare.

Ofertele de Paști de la Vodafone vin cu beneficii maxime, pe fix și mobil

București, 11 aprilie 2022 – Vodafone maximizează beneficiile pentru clienții noi în ofertele de Paști, disponibile deja în magazinele fizice și pe www.vodafone.ro. Pentru 7,9 euro/ lună, clienții Vodafone de servicii mobile vor primi pachetul Vodafone Maxim cu NET maxim (NET 500 sau NET 1000, în funcție de acoperire), Vodafone TV, 206 canale TV, extraopțiunile Sport și 4K incluse. Același pachet este disponibil pentru 9,9 euro/ lună pentru clienții noi care optează pentru oferta de servicii fixe de la Vodafone.

Clienții de servicii fixe care își achiziționează un abonament de servicii mobile vor putea beneficia de trafic nelimitat de date, la doar 7,9 euro/ lună, cu abonamentul RED 12, dar și de reduceri la dispozitive.

Oferta Pasti_Vodafone Romania (1)

De trafic nelimitat se vor bucura timp de un an și noii clienți de servicii mobile care vor opta pentru abonamentul RED 12, redus la 9,9 euro/ lună.

„Când vorbim de beneficii, reperul la Vodafone este ‘maximizare’. Continuăm parcursul convergent în materie de servicii în cea mai bună rețea mobilă, respectiv în rețeaua fixă care oferă cea mai bună experiență de utilizare a internetului din România și mergem către clienții noștri noi cu oferte cu beneficii maxime. Îi încurajăm astfel  să își maximizeze inclusiv resursele de timp și bani, apelând la un singur furnizor pentru toate serviciile de comunicații și divertisment de care au nevoie”, a declarat Nedim Baytorun, Consumer Business Director, Vodafone România.

Rețeaua GigaNetwork mobilă a fost certificată „Best in test” în martie 2022 de către auditorul german umlaut, obținând un punctaj total record al ultimilor șase ani în evaluările umlaut, de 922 de puncte, la o diferență de 25 de puncte de următorul operator clasat. Astfel, rețeaua de comunicații mobile GigaNetwork a Vodafone s-a remarcat ca fiind cea mai bună rețea de voce și date mobile la nivel național, obținând cel mai mare punctaj total, cel mai mare punctaj pentru serviciile de voce mobilă, cel mai mare punctaj pentru serviciile de date mobile, cel mai mare punctaj pentru zonele urbane și cel mai mare punctaj pentru fiabilitatea rețelelor mobile. În ceea ce privește rețeaua GigaNetwork FIBRĂ, aceasta a fost certificată de același auditor german în luna august 2021 pentru cea mai bună experiență de utilizare a internetului fix din România, fiind prima astfel de certificare conferită de auditorul umlaut unui operator de rețea de internet fix din România.

Mai multe informații despre ofertele nou lansate de Vodafone sunt disponibile pe www.vodafone.ro.

Despre Vodafone

Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conectivitate, platforme, produse și servicii. Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 47 de țări. La 31 decembrie 2021, aveam peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV.

Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 142 de milioane de dispozitive și platforme prin inovație care se aliniază cu aspirațiile societății pentru orașe mai curate și mai sigure, transport mai bun și agricultură la cele mai noi standarde. Poziția de lider digital a Vodafone schimbă, de asemenea, și modul în care guvernele oferă asistență medicală și educație și modul în care companiile, în special întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), deservesc clienții.

Am revoluționat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, care își sărbătorește a 15-a aniversare în 2022. Este cea mai mare platformă fintech din regiune, și oferă acces la servicii financiare unui număr de peste 51 de milioane de oameni într-un mod sigur, accesibil și convenabil.

Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun” care facilitează o societate digitală incluzivă și durabilă. Facem pași importanți pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la net zero până în 2040, prin achiziția de 100% energie electrică din surse regenerabile în Europa și în toate operațiunile noastre până în 2025, reutilizând, revânzând sau reciclând 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante. Vodafone lucrează în mod proactiv pentru a extinde accesul la conectivitate pentru comunitățile rurale, studenți și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. De mai bine de 30 de ani, Fundația Vodafone a sprijinit comunitățile din Europa și Africa în domeniile sănătății, educației și egalității.

Susținem diversitatea și incluziunea prin politicile noastre de maternitate și concediu parental, prin furnizarea de oportunități multiple de dezvoltare femeilor cu ajutorul conexiunilor mobile și fixe, precum și prin îmbunătățirea accesului la educație și abilități digitale pentru femei și pentru societate, în general. Apreciem și tratăm cu respect toate persoanele, indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, credință, cultură sau religie.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Produsele din tutun – contributie pozitiva la balanta comerciala a Romaniei de peste 1 miliard de euro 2021: Tutunul reprezinta circa 50% din totalul exporturilor de produse alimentare, bauturi si tutun

  • BAT este unul dintre cei mai mari exportatori de produse agricole prelucrate din Romania
  • In 2021, Romania a exportat produse din tutun in valoare de 1.34 miliarde euro, potrivit celor mai recente date INS; 60% din produsele fabricii BAT din Ploiesti sunt exportate catre zeci de piete din intreaga lume
  • Compania si-a asumat obiectivul de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow™ – in care sustenabilitatea se afla in centrul afacerii sale

Bucuresti, 7 aprilie 2022 – Conform celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica (INS), valoarea totala a exporturilor de produse din tutun prelucrat, precum tigaretele si produsele din tutun incalzit, a fost de 1,34 miliarde euro in 2021, reprezentand aproape jumatate din totalul exporturilor de produse alimentare, bauturi si tutun. BAT Romania, cel mai mare jucator de pe piata locala a tutunului, trimite la export aproximativ 60% din volumele produse la Ploiesti, unde se afla a doua cea mai mare fabrica din Europa a grupului.

 

Din datele furnizate de catre Institutul National de Statistica reiese faptul ca in anul 2021 produsele din tutun au reprezentat circa jumatate (48%) din totalul exporturilor de produse alimentare, bauturi si tutun. Valoarea exporturilor de produse din tutun (tigari si tutun incalzit) a depasit in 2021 cu 50% valoarea exporturilor de seminte de floarea – soarelui (844 de milioane de euro), o diferenta cu atat mai semnificativa cu cat tigarile sunt produse finite, in timp ce semintele de floarea-soarelui sunt exportate ca materie prima.

Valoarea totala a importurilor de tutun brut si prelucrat a fost de circa 341 de milioane euro, ceea ce inseamna ca tutunul a avut o contributie pozitiva la balanta comerciala a Romaniei de peste 1 miliard de euro.

„In prezent, aproximativ 60% din produsele fabricate in fabrica noastra de la Ploiesti pleaca catre export. BAT isi mentine angajamentul de a fi un partener strategic in dezvoltarea si sustinerea economiei romanesti si ne dorim sa continuam pe acest drum prin aportul pe care il avem la mentinerea echilibrului balantei comerciale, prin contributiile importante din taxe si impozite la bugetul de stat, cat si prin investitiile sustinute in dezvoltarea afacerii noastre in Romania”, a declarat Fred Monteiro, Director al Ariei Europa centrala si de sud in cadrul BAT.

02. Fred Monteiro, Directorul Ariei Europa centrala si de sud, BAT (1)

BAT este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat si cel mai mare jucator de pe piata tutunului din Romania cu o cota de piata de peste 50%. In cei 25 de ani de activitate in Romania, BAT a investit peste 500 de milioane de euro in fabrica de la Ploiesti.  BAT asigura peste 3.000 de locuri de munca in Romania si genereaza alte 30.000 de locuri de munca indirect, prin lantul de distributie si aprovizionare.

Despre BAT

BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al carei obiectiv declarat este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sanatatii, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulti o gama variata de produse cu risc redus*.

Compania continua sa sustina clar ca fumatul cauzeaza riscuri majore la adresa sanatatii si ca singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renuntarea la fumat. BAT ii incurajeaza pe cei care continua sa fumeze sa faca trecerea complet la alternativele cu risc redus dovedit stiintific*. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transforma intr-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrata cu adevarat pe consumatori.

Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori sa aleaga produsele sale care nu ard pana in 2030 si de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii pana in 2025. BAT si-a stabilit o serie de obiective ambitioase de sustenabilitate, inclusiv atingerea neutralitatii emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 si 2 pana in 2030, eliminarea plasticului non-necesar de unica folosinta si utilizarea exclusiv de plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil pentru ambalajele sale pana in 2025.

BAT are peste 53.000 de angajati si opereaza in peste 180 de tari. Grupul BAT a generat venituri de 25,68 de miliarde de lire sterline in 2021 si un profit din operatiuni de 10,2 miliarde lire sterline.

Portofoliul strategic al companiei include marcile sale globale de tigarete si o categorie tot mai larga de produse cu risc redus* din tutun si nicotina, precum si produse traditionale din tutun care nu ard. Acestea includ tigari electronice, produse de incalzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotina pentru uz oral fara tutun, precum si produse orale traditionale, cum ar fi snus si snuff umed. In 2021, BAT a avut 18,3 milioane de consumatori de produse care nu ard tutunul, o crestere de 4,8 milioane fata de anul precedent.

*Bazat pe dovezile existente si presupunand o trecere completa de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc si provoaca dependenta.

Ziua Verde by eMAG: angajații companiei au plantat 10 ha de pădure în jurul hub-ului logistic de la Joița

București, 11 aprilie 2022. eMAG a organizat Ziua Verde, un eveniment dedicat sustenabilității, în care angajații au participat la prima acțiune de plantare a companiei, desfășurată pe o suprafață de 10 hectare. Pădurea eMAG va forma în timp o centură verde în jurul centrului logistic de la Joița, dezvoltat cu grijă față de mediu și comunitate, certificat BREEAM.

Evenimentul Ziua Verde by eMAG s-a desfășurat la centrul logistic din comuna Joița, județul Giurgiu, în parteneriat cu Asociația Mai Mult Verde, alături de peste 300 de voluntari ai companiei, care au contribuit la împădurirea a 10 hectare de teren, completând astfel investiția companiei în crearea unuia dintre cele mai sustenabile hub-uri logistice din România.

Zona plantare extins (Medium)

Hub-ul logistic este certificat prin metoda de evaluare BREEAM, care urmărește obținerea unui impact redus asupra mediului și atingerea unor condiții superioare de confort, fiind alimentat cu energie din surse regenerabile, generată de panouri fotovoltaice. Plantarea pădurii contribuie la îmbunătățirea biodiversității zonei, a condițiilor de lucru pentru angajații eMAG de la cele două depozite de la Joița, dar și la îmbunătățirea calității aerului din zonă.

Încă de la început ne-am dorit ca prin tehnologie și inovație să putem oferi clienților noștri cele mai bune servicii cu cel mai mic impact asupra mediului înconjurător. Investim în cele mai avansate tehnologii, transformăm businessul și dezvoltăm parteneriate pentru a ne reduce amprenta de carbon și pentru a combate efectele încălzirii globale. Această plantare ne dă ocazia să contribuim la un mediu mai curat pentru noi și pentru comunitate de care să se bucure și generațiile care vin”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Zona plantare Ziua verde 1 (1)

Acest demers face parte din Planul de Sustenabilitate al companie, care are în centrul său atingerea neutralității de

carbon în operațiunile proprii și lanțul de aprovizionare în următorii 10 ani, luând în calcul cele trei domenii de aplicare: emisii operaționale directe, indirecte și emisii indirecte din lanțul de aprovizionare.

Evenimentul Ziua Verde by eMAG a conectat inițiativele de sustenabilitate ale companiei cu angajații și comunitatea pentru un viitor mai verde.  Toate acestea fac parte din eforturile companiei de a crea un spațiu de muncă mai verde, cu o amprentă redusă asupra mediului înconjurător, care să acționeze ca un exemplu de integrare a unei afaceri în comunitate.

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.

Atu Tech: piața de sisteme de securitate rezidențiale a crescut la 220 de milioane de lei în 2021, odată cu avansul pieței de construcții și revenirea diasporei în țară în timpul pandemiei

  • Piața de sisteme de securitate pentru casă a crescut cu aproape 50%, în ultimii doi ani
  • Atu Tech estimează un avans de circa 10% în 2022 al pieței de sisteme de securitate pentru segmentul rezidențial
  • Românii vor camere de supraveghere cu microfon și care oferă imagini color pe timpul nopții, la rezoluții tot mai mari
  • Tot mai mulți producători introduc funcții inteligente pe sistemele de supraveghere, iar soft-urile de tip AI, Deep Learning și analiză video pătrund și pe sistemele cu costuri reduse

București, 11 aprilie 2022 – Piața locală de sisteme de securitate pentru segmentul rezidențial a urcat anul trecut la peste 220 de milioane de lei, cu aproape 50% mai mult față de finalul anului 2019, potrivit estimărilor Atu Tech (a2t.ro), cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, conform cifrei de afaceri.

Construcțiile noi, multe dintre ele presupunând și instalarea de sisteme de securitate, au susținut creșterea pieței locale de sisteme de securitate. Totodată, revenirea românilor în țară pe timpul pandemiei a coincis cu investiții mai mari din partea acestora în zona de securitate, din dorința de a spori nivelul de siguranță și confort.

Sorin_Felea_Director_Atu_Tech

Atu Tech estimează și pentru acest an o creștere a pieței de profil, într-un avans mai temperat față de anul trecut, de aproximativ 10%, în contextul unui an 2022 mai dificil din punct de vedere politic și economic.

Sistemele de supraveghere video se regăsesc tot mai mult în preferințele românilor, în contextul în care, pe segmentul rezidențial, jumătate dintre sistemele de securitate achiziționate au inclus camere video de supraveghere. Urmează, în preferințele românilor, sistemele de securitate all-in-one, care includ alarme, supraveghere video, detectoare de fum și de gaze, interfoane, automatizări, control acces etc.

Cât privește tehnologia integrată în aceste sisteme de securitate, românii caută soluții integrate, digitalizate, mai multe produse și sisteme de tip Smart Home.

„Încep să devină standard în preferințele românilor camerele de supraveghere care includ microfon și camerele de supraveghere care oferă imagini color pe timpul nopții, la rezoluții tot mai mari.  O altă tendință importantă este dată de sistemele de supraveghere smart care pot  face diferența dintre oameni, animale, autoturisme și pot să facă detecție inteligentă la mișcare, crescând astfel nivelul de acuratețe al alarmelor trimise și îmbunătățind semnificativ sistemele de securitate”, spune Sorin Felea, director Atu Tech, menționând că producătorii au început să introducă funcții inteligente pe sistemele de supraveghere destinate segmentului consumer, iar soft-urile de tip AI, Deep Learning și analiză video au ajuns chiar și pe sistemele cu cost mic spre mediu.

De asemenea, camerele IP se bucură de o popularitate în creștere în rândul românilor, acestea având încorporate tehnologii de ultimă generație, combinate cu funcții smart, la care se adaugă ușurința în instalare, pe o infrastructură de internet deja existentă, dar și prețuri bune din partea producătorilor.

Specialiștii în sisteme de securitate Atu Tech (a2t.ro) recomandă ca instalarea sistemelor de supraveghere video și de alarmă, mai ales a celor profesionale, să fie făcută de instalatori profesioniști, autorizați. Instalarea necorespunzătoare poate duce la arderea sau la avarierea componentelor, dar, mai ales, la o programare greșită a sistemelor, aspect foarte important în buna funcționare a acestora. Atu Tech (a2t.ro) vine în sprijinul clienților cu o rețea de peste 1.000 de instalatori profesioniști, care se extinde pe întreg teritoriul țării (cea mai mare rețea de instalatori de sisteme de securitate din România), care pot asigura servicii de instalare și mentenanță.

Despre Atu Tech (a2t.ro)

Atu Tech (a2t.ro) este cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, potrivit cifrei de afaceri. Compania, înființată în 2011, are sediul în Sibiu și a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 13 milioane de euro (64 milioane lei). Magazinul online a2t.ro comercializează peste 4.000 produse, din categorii precum sisteme de supraveghere video, sisteme de alarmă, control acces, automatizări porți, interfoane și videointerfoane, sisteme anti-incendiu și de sonorizare, instalații electrice, rețele și telefonie etc. Atu Tech dispune de o rețea de peste 1.000 de instalatori parteneri, prin care poate oferi astfel de servicii la nivel național.

Huawei desemnează titlul de „Fotograful anului Huawei”

București, 8 aprilie 2022 – Huawei Consumer BG încheie seria celor 3 workshop-uri de fotografie din seria OPEN FOR MORE dedicată pasionaților de fotografie și este gata să-i desemneze pe cei 6 câștigători cu titlul de „Fotograful anului HUAWEI” și să-i premieze cu un smartphone HUAWEI P50 Pro. Cele 3 workshop-uri, la care au participat utilizatori de telefoane Huawei, au fost ținute de fotografii Bogdan Mustățea, Christian Tudose și Alex Gâlmeanu și au pus la încercare creativitatea participanților. Fotografiile făcute în cadrul celor 3 workshop-uri au fost realizate cu telefoanele seriei Huawei P50, iar acum a venit timpul ca cele mai bune dintre acestea să fie premiate. Cele două modele, HUAWEI P50 Pro și P50 Pocket, sunt disponibile pe www.huaweistore.ro  la prețuri începând de la 5.499 lei, la care se adaugă și reducerea de 15% până duminică, 10 aplilie 2022.

Luna martie a fost dedicată celor 3 workshop-uri, reprezentând un prilej ideal de a celebra lansarea celor mai recente 2 modele din seria P50, iar competiția de fotografie a lansat o provocare perfectă pentru cei care vor să-și ducă pasiunea pentru arta fotografică la următorul nivel.

Competiția s-a desfășurat în mai multe etape: primul pas a fost înscrierea în concurs a unor fotografii realizate cu un smartphone de la Huawei, urmând mai apoi etapa de jurizare care a trimis 40 de entuziaști la unul dintre cele 3 workshop-uri. Fiecare workshop s-a concentrat pe câte 2 teme din cele 6 categorii de concurs: Live Moments, Details, Storyteller, Faces, Product Photo și Hello Life, alese special pentru a surprinde câte puțin din cotidian și realitatea de zi cu zi. Participanții au putut testa capabilitățile smartphone-ului HUAWEI P50 Pro.

Fotograful Anului (6)

Bogdan Mustățea a deschis seria workshop-urilor, iar primul worskshop a fost marcat de un tur al Bucureștiului, unde provocarea a fost imortalizarea celei mai memorabile clădiri și monumente din oraș. Cele 2 categorii vizate au fost Storyteller și Live Moments.

Al doilea workshop a avut loc pe data de 21 martie și a fost ținut de fotograful Christian Tudose, care a surprins categoriile Details și Product Photo, în cadrul unei expoziții susținute la ARCUB.

Fotograful Anului Huawei(5)

La final de martie, Alex Gâlmeanu a susținut cel de-al treilea workshop din serie, chiar în propriul studio și a acoperit categoriile Faces și Hello Life cu o sesiune de cele mai interesante tips&tricks despre arta fotografiei portret.

După cele 3 runde în care fost jurizate cele mai bune fotografii realizate în cadrul workshop-urilor, au fost aleși cei 6 norocoși câștigători, cei mai talentați și creativi pasionați de fotografie: Vlad Vlădoi, Costin Mocanu, Constantin Dasoveanu, Vasile Mihai Antonio, Iulian Acriș și Camil Seișanu.

HUAWEI P50 Pro și HUAWEI P50 Pocket sunt vârfurile de gamă ale Huawei care excelează în ceea ce privește designul, dar și performațele și echiparea tehnică. Seria P50 a continuat inovația în domeniul fotografiei și impresionează cu funcții ce rivalizează cu aparatele foto profesionale.

Fotograful Anului Huawei(4)

HUAWEI P50 Pro introduce primul sistem de cameră duală Matrix Super Main, incluzând lentile RGB, lentile monocrome și un senzor multi-spectru. Datorită standardului True-Chroma, XD Fusion Pro cu un nou sistem defiltrare a culorii și tehnologiei Super HDR, fotografiile create cu HUAWEI P50 Pro sunt pline de detalii și culori chiar și în condiții de lumină redusă. Huawei P50 Pro obține cea mai apropiată reproducere a imaginii a ceea ce percepe ochiul uman. Fotografierea obiectelor îndepărtate nu este o problemă, telefonul fiind echipat cu zoom periscop de până la 100x, lentile cu unghi ultra larg și tehnologie de stabilizare. HUAWEI P50 Pro suportă, de asemenea, HUAWEI XD optics, care corectează diferențele optice și restabilește detalii în imagini.

Fotograful Anului Huawei(2)

HUAWEI P50 Pocket este incredibil de subțire, măsurând doar 15,2 mm când este pliat și 7,2 mm când este deschis. Noul smartphone este echipat cu două ecrane. Ecranul principal este OLED flexibil de 6,9 inch, cu un raport de 21:9 și suport pentru gama de culori P3 pentru reproducerea culorilor fidele, asemănătoare cu o experiență cinematografică. Ecranul secundar, rotund,  este poziționat pe exterior și oferă acces ușor la o gamă de informații putând fi utilizat pentru a gestiona muzică, pentru a verifica calendarul, notificările, precum și pentru a face fotografii sau video.

În ceea ce privește fotografia, HUAWEI P50 Pocket suportă True-Chroma Image Engine, HUAWEI XD Optica și HUAWEI XD Fusion Pro. Camera Ultra Spectrum a P50 Pocket utilizează hardware și software puternice și îmbunătățește peste 2000 de nuanțe din întreaga gamă de culori.

Fotograful Anului Huawei(3)

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Fotograful Anului Huawei(1)

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romaina

Community: Comunitatea Huawei

Cum construim un sistem sanitar puternic? Mentor pentru Sanatate

Ziua Mondiala a Sanatatii a adus in prim plan sistemul sanitar, care inseamna in primul rand oamenii care au stat si sunt in linia intai in provocarile pandemiei sau a razboiului cu care se confrunta lumea in acesti ani. Pregatirea unui personal calificat in profesia de asistent medical este esentiala pentru a asigura un sistem medical puternic, asa cum recent a subliniat si presedintele tarii.

 Scoala Carol Davila Porti Deschise 1

Pentru a inspira formarea cadrelor sanitare calificate, in cadrul Scolii Postliceale Sanitara „Carol Davila” s-a organizat Ziua Portilor Deschise cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii. Acest prilej a reunit peste 120 de elevi si cadre didactice din liceele bucurestene impreuna cu reprezentanti ai institutiilor medicale partenere in efectuarea stagiilor de practica ale elevilor.

„Profesia de asistent medical este cea mai cautata la nivelul Uniunii Europene, iar noi suntem cea mai buna si mai mare scoala sanitara privata din tara si membra in elita institutiilor de educatie medicala de pe continent”, afirma domnul prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, presedinte al Consiliului de Administratie al Scolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, completand: „Este o onoare sa sarbatorim impreuna Ziua Mondiala a Sanatatii. De 32 de ani facem Educatie pentru Sanatate. Logo-ul nostru, inima, este simbolul iubirii pentru Educatia pentru Sanatate. Cei care simtiti ca sunteti atrasi de aceasta profesie in alb, ca puteti da din energia si din vitalitatea dumneavoastra celor care au pierdut sanatatea sau care o pierd in fiecare zi, veniti alaturi de noi! Cautam oameni frumosi, puternici, plini de vitalitate, care sa fie Educatori pentru Sanatate.”

Scoala Carol Davila Porti Deschise 2

In cadrul acestui eveniment, elevii de liceu, interesati de o profesie medicalӑ, au avut ocazia sa descopere notiunea de sanatate din perspectiva activitӑtii desfӑsurate de invitati speciali, parteneri ai scolii: MEDICOVER, HELPNET si DENT ESTET. Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” ofera elevilor de liceu oportunitati pentru o cariera sigura in domeniul asistentei medicale prin organizarea lunara de intalniri, in cadrul carora sunt prezentate activitati diverse specifice domeniului si faptul ca aceasta profesie necesita dedicare, dar aduce si siguranta unui loc de munca la nivel international.

Aceste tipuri de evenimente se deruleaza lunar la Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” pentru a aduce elevii de liceu cat mai aproape de o cariera in acest domeniu.

 MentorSanatate_Img1

Afla ce inseamna sa fii Mentor pentru Sanatate

Doamna director al Scolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prof. Aurelia Sova, a multumit colaboratorilor nostri prezenti la eveniment si elevilor sositi intr-un numar foarte mare si a afirmat: „Sunt fericita pentru ca ati venit astazi aici, manati de un interes important si anume acela de a fi sanatosi si de a va mentine sanatatea. Sunt convinsa ca ati mai participat la proiecte dedicate sanatatii, dar de la noi veti afla ce inseamna sa fii Mentor pentru sanatate. Constientizand importanta preventiei pentru a avea o sanatate buna va veti transforma in educatori pentru cei din jurul vostru: familie, colegi, prieteni.”

MentorinSanatate_Img2

Ca invitat special a fost doamna Gianina Georgescu, inspector pentru invatamant particular si alternative educationale – Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti. Doamna G. Georgescu ne-a declarat: „Am participat azi, de Ziua Mondiala a Sanatatii, la evenimentul organizat de Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila”, care a desfasurat  activitati care s-au extins dincolo de ziua in sine si care au servit drept ocazie de a concentra atentia asupra unor aspecte importante ale sanatatii globale. Vreau sa vin cu un vot de incredere fata de Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila”. Pandemia ne-a aratat ca nu avem cadre medicale in numar suficient, ca este nevoie de asistenti medicali. Cadrele medicale sunt eroii acestor vremuri. Avem nevoie de asistenti medicali, avem nevoie sa fie bine pregatiti. Veniti la aceasta scoala, gasiti-va un scop si incercati sa il atingeti!

 

Tinerii – Viitorul unui sistem sanitar puternic

Liceenii au aflat numeroase informatii despre cele 3 calificari profesionale prin participarea la o serie de dezbateri si prezentari, organizate pentru fiecare calificare dintre cele trei ale scolii:  calificarea Asistent Medical Generalist, calificarea Asistent Medical de Farmacie si calificarea Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie si Recuperare.

Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” organizeaza lunar intalniri cu directorii, profesorii si elevii liceelor bucurestene si din judetele limitrofe in vederea consolidarii unui parteneriat ce are ca scop oferirea de suport in orientarea scolara si profesionala a tinerilor liceeni, sub deviza Educatie pentru Sanatate. Recent s-a lansat „Cafeneaua Liderilor din Invatamantul Preuniversitar”, un eveniment lunar in cadrul caruia au loc dezbateri despre invatamantul romanesc si  problemele cu care se confrunta, se lanseaza idei si solutii pentru o educatie de calitate pe domeniul stiintelor.

Cererea de asistenti medicali este in crestere la nivel global, iar rolul evenimentelor derulate este de a aduce elevii de liceu cat mai aproape de o cariera in acest domeniu. Studiile postliceale reprezinta o optiune viabila pentru absolventii de liceu, oferindu-le acestora posibilitatea de continuare a educatiei si de calificare intr-o profesie.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati site-ul scolii: www.scoalacdavila.ro si pagina de Facebook.

Despre Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila”

De 32 de ani Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila”, cea mai mare institutie de invatamant preuniversitar sanitar particular din Romania, pregateste asistenti medicali. Scoala ofera trei calificari: Asistent Medical Generalist,  Asistent Medical de Farmacie si Asistent Medical de Balneofiziokineto- terapie si Recuperare. Certificatul de absolvire oferit este eligibil international, putand beneficia astfel de recunoastere internationala, cu posibilitatea participarii in proiecte europene pe toata durata studiilor, precum si multe alte beneficii asociate calitatii educatiei in domeniul sanitar. Pentru mai multe detalii detalii va invitam sa vizitati pagina scolii la: https://www.scoalacdavila.ro/ si sa va abonati la pagina de Facebook a scolii.

Fii cel mai tare la Evaluare! Urmărește „Mate cu Digitaliada”

București, 8 aprilie 2022. Fundația Orange a lansat o nouă serie de materiale video pentru elevii de

gimnaziu care se pregătesc pentru Evaluarea Națională la matematică. Seria este formată din 10

episoade, primele cinci fiind disponibile pe canalul de YouTube al Fundației Orange, unde pot fi urmărite

în mod gratuit. Restul materialelor vor fi lansate până la finalul lunii mai, câte un nou episod în fiecare

săptămână.

Mate_cu_Digitaliada_mentori (1)

Prin această inițiativă, Fundația Orange își dorește să ajute elevii din clasa a VIII-a în pregătirea pentru

Evaluarea Națională. Seria formată din 10 episoade urmărește programa școlară și conține sfaturi,

recapitulări și exerciții specifice fiecărui subiect de examen. Gazdele serialului „Mate cu Digitaliada” sunt

Clarisa Cavachi, de la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București și Adrian Manu, de la

Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, ambii profesori de matematică.

„De cele mai multe ori, matematica este materia de care elevii se tem cel mai mult. Astfel, ne-am dorit

să le venim în ajutor cu o serie de filmulețe pe placul lor, într-un format prietenos, care să-i ajute să

recunoască și să rezolve mai bine subiectele pe care le vor primi la Evaluarea Națională. Pornind de la

exerciții ușoare și până la cele mai dificile, orice elev de gimnaziu, indiferent de pregătirea de care

dispune, poate folosi aceste materiale video ca o resursă complementară”, spune Ana Elefterescu,

Manager de program, Digitaliada.

Mate_cu_Digitaliada_vizual (1)

Serialul format din 10 episoade acoperă toate cele trei tipuri de subiecte prezente în structura examenului

de matematică de la Evaluarea Națională și include peste 100 de exerciții. La începutul fiecărui subiect

va exista o recapitulare a obiectivelor de învățare, care va cuprinde atât informații referitoare la conținut,

cât și noțiunile de bază pe care elevii le vor putea învăța.

„Pentru această serie video ne-am dorit să urmăm două aspecte foarte importante. Primul este legat de

conținut, ne-am propus să respecte programa școlară la matematică, în așa fel încât elevii să poată

recunoaște ușor noțiunile învățate în ciclul gimnazial, în momentul examenului. Al doilea aspect

urmărește prezentarea informațiilor: ne-am axat pe o prezentare clară, pe exemplificarea și explicarea

într-un mod ușor a exercițiilor, dar și pe ajutorul celor doi profesori care reușesc să redea informațiile pe

un ton cald și prietenos”, completează Adina Roșca, Expert educațional Digitaliada.

Temele prezente în cele cinci episoade sunt structurate astfel:

◾ Primul episod, „Totul este număr”, include exerciții specifice pentru Subiectul I. Printre temele

recapitulate sunt: numerele naturale, prime sau compuse; divizibilitatea sau

proporționalitatea;

◾ Episodul doi, „Adevărat sau Fals?”, urmărește recapitularea și exersarea calculelor cu numere

reale; înțelegerea mediei aritmetice aplicate pentru numere iraționale sau modul de calcul al

mediei geometrice;

◾ Cel de-al treilea episod, „Algebra nu este decât o geometrie scrisă, iar geometria o algebră

figurată”, recapitulează informații despre geometrie, ramură de studiu a matematicii, care se ocupă cu relațiile spațiale ale obiectelor, noțiuni specifice punctelor 1 și 2, din Subiectul II de

la examen;

◾ „De la proprietăți, la paradoxuri ale figurilor geometrice”, episodul patru, continuă cu

recapitularea definițiilor și noțiunilor de bază din geometrie prin exerciții specifice punctelor 3

și 4 de la Subiectul II.

◾ Episodul cinci, „Natura vorbește în limba matematicii”, integrează ultimele două puncte din

structura Subiectului II. Probleme cu diametre, raze și cercuri, noțiuni legate de unitățile de

măsură și echivalența dintre aceste unități sunt doar câteva dintre temele abordate în acest

episod.

Seria „Mate cu Digitaliada” poate fi accesată integral pe contul YouTube al Fundației Orange, iar mai

multe detalii și curiozități despre materialele video găsiți și pe www.digitaliada.ro/mate-cu-digitaliada.

Despre Digitaliada

Digitaliada este un program de educație digitală care se desfășoară cu avizul Ministerului Educației și care își propune

încurajarea folosirii tehnologiei la clasă pentru îmbunătățirea performanței școlare în învățământul preuniversitar. Pentru a-i

pregăti pe elevi pentru oportunitățile viitorului, Fundația Orange a investit până acum în cele șase ediții Digitaliada, 3,2 milioane

euro și a sprijinit peste 16.000 de elevi din școli rurale să aibă acces egal la educație de calitate.

Despre Fundația Orange

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite

să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6 milioane de

euro în cadrul programelor sale ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin

promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială. Pentru

mai multe informații vă rugăm să vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.