TikTok anunță noi funcții pentru personalizarea conținutului preferat

București, 13 iulie 2022 – Comunitatea diversă de pe TikTok transcende generațiile, așa că platforma le oferă tuturor utilizatorilor soluții personalizate – de la funcții limitate în funcție de vârsta utilizatorului, la posibilitatea de a controla conținutul afișat pe platformă, și până la sprijinirea familiilor prin funcția de control parental. De aceea, TikTok anunță noi funcții și tehnologii prin care utilizatorii vor putea să își personalizeze preferințele de vizionare și să aibă în continuare o experiență sigură și distractivă pe platformă.

Noua funcție pentru personalizarea conținutului

Unul dintre lucrurile care fac din TikTok o experiență unică este faptul că oamenii au ocazia să descopere întotdeauna idei, creatori de conținut sau lucruri noi pe platformă. Sistemul de recomandare a conținutului are la bază siguranța utilizatorilor, dar câteodată există posibilitatea ca pe feed-ul For You să apară conținut realizat de un creator ale cărui interese nu sunt neapărat relevante pentru oricine. De aceea, anumite categorii pot fi neeligibile pentru a fi recomandate, iar prin funcția “Nu mă interesează”, utilizatorii pot alege să nu urmărească clipuri similare în viitor.

Pentru a oferi comunității și mai multe modalități prin care să își personalizeze experiența de vizionare pe platformă, TikTok introduce un instrument prin care utilizatorii pot filtra automat conținutul în funcție de cuvintele sau hashtag-urile pe care nu doresc să le urmărească atât în feed-ul For You, cât și în feed-ul Following – funcția este potrivită celor care, de exemplu, au finalizat un proiect de casă și nu își mai doresc să urmărească clipuri DIY sau celor care vor să urmărească mai puține rețete pe bază de carne pentru că își doresc să mănânce mai multe preparate vegetariene. Noua funcție va fi disponibilă pentru comunitatea TikTok în săptămânile viitoare.

TikTok

O actualizare a eforturilor TikTok de a diversifica recomandările

TikTok și-a propus să joace un rol pozitiv în viața celor care folosesc platforma și să le ofere un mediu în care pot fi ei înșiși, protejându-i totodată împotriva experiențelor de vizionare dăunătoare. De aceea, anul trecut, TikTok a început să testeze modalități pentru a evita recomandarea unui conținut similar pe subiecte care poate fi în regulă dacă este vizionat în mod singular, dar poate deveni problematic atunci când este vizionat în mod repetat – cum ar fi dietele, fitness-ul extrem, tristețe sau alte subiecte ce țin de bunăstare. De asemenea, TikTok a început să testeze modalități prin care să recunoască situațiile în care platforma i-ar putea recomanda unui utilizator, din neatenție, un set limitat de conținut.

Ca urmare a testelor realizate în SUA, TikTok a îmbunătățit experiența de vizionare și lucrează constant la îmbunătățirea acestei funcții, astfel că utilizatorii urmăresc acum mai puțin conținut similar în același timp. De exemplu, un anumit conținut poate fi încurajator, dar problematic în același timp, cum ar fi conținutul despre procesul de recuperare în urma unei tulburări alimentare. În plus, TikTok lucrează la introducerea mai multor limbi și extinderea acestor teste pe mai multe piețe în următoarele luni, pentru a-i oferi fiecărui utilizator un feed For You format dintr-o gamă largă de conținut, creatori și subiecte preferate.

Introducerea funcției Content Levels pentru a oferi o experiență de vizionare mai sigură

Indiferent dacă un utilizator folosește TikTok pentru a-și găsi inspirația în realizarea unor rețete, pentru a se distra după o zi lungă de muncă sau pentru a descoperi noi interese în feed-ul For You, TikTok lucrează permanent la crearea unei experiențe de vizionare sigure și distractive. La TikTok, Regulile Comunității sunt esențiale și stabilesc standardele de vizionare a conținutului permis sau nu pe platformă. În acest sens, TikTok înțelege că utilizatorii își pot dori să evite să urmărească anumite categorii de conținut în funcție de propriile preferințe sau, în cazul tinerilor din comunitatea TikTok, un anumit tip de conținut poate conține teme complexe, care reflectă în fapt experiențe personale sau evenimente din lumea reală destinate unui public matur.

Prin urmare, TikTok lucrează la crearea unui sistem de organizare a conținutului pe baza maturității. Sistemul va fi similar celor utilizate în industria filmului, televiziune sau jocuri, dar TikTok își propune să dezvolte o abordare unică, potrivită platformei de divertisment.

În următoarele săptămâni, TikTok va începe să introducă o primă versiune a unei funcții prin care conținutul bazat pe teme mature va fi limitat utilizatorilor cu vârsta de până la 18 ani. Astfel, atunci când TikTok detectează un video care conține teme mature sau complexe, cum ar fi scene fictive care pot fi înspăimântătoare sau intense pentru publicul tânăr, clipului respectiv îi va fi alocat un nivel de maturitate, cu scopul de a împiedica utilizatorii sub 18 ani să îl vizioneze. TikTok s-a concentrat în primă fază pe protejarea experienței de vizionare a publicului tânăr, însă și-a propus ca în lunile următoare să adauge noi funcții pentru a oferi opțiuni detaliate de filtrare a conținutului, astfel încât întreaga comunitate TikTok să se bucure mai mult de lucrurile preferate.

TikTok ține cont de nevoile comunității din întreaga lume

TikTok ia în serios oportunitatea de a contribui la combaterea provocărilor la nivel de industrie și își propune să creeze în continuare o experiență mai sigură și mai plăcută pentru comunitatea globală de peste 1 miliard de utilizatori. Astfel, TikTok va continua să creeze și să îmbunătățească aceste sisteme, ținând cont totodată de feedback-ul primit din partea comunității, dar și de sfaturile experților independenți, cum ar fi Consiliul Consultativ European pentru Siguranță al TikTok.

Despre TikTok:

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *