Vara Magica: Concert inovativ la Ateneul Roman cu Sinziana Mircea si invitatii sai

Festivalul „Vara Magica” ne invita sa petrecem o noua seara de vara magica in compania muzicii clasice, de aceasta data alaturi de pianista si compozitoarea Sinziana Mircea, soprana Laura Tatulescu si compozitorul Giovanni Dinello, la Ateneul Roman, pe  data de 20 iulie, de la ora 19:30, in cadrul recitalului extraordinar „Imagine Baroque”.

 

Bucuresti, 13 July 2022 – Recitalul extraordinar „Imagine Baroque”, care va avea loc pe 20 iulie a.c., de la ora 19:30, va propune un concert unic in care muzica clasica, sonoritatile de muzica electronica si jocurile de lumini si umbre va vor purta pe aripile lor prin trei secole de muzica, intr-o experienta de neuitat.

Artistii de talie internationala – pianista Sinziana Mircea, soprana Laura Tatulescu, compozitorul Giovani Dinello si artistul vizual Adistu vor pune in scena un concert unic de muzica clasica, muzica electronica si live videomapping, care va aduce in sala Ateneului Roman armoniile magnifice ale Barocului italian, invesmantate in haina vibranta  a secolului XXI.Astfel, alaturi de repertoriul de muzica clasica binecunoscut publicului meloman de pretutindeni, pentru prima data in ultimii 300 de ani, vor fi aduse in luminile rampei doua cantate pentru soprana si pian compuse de compozitorul italian Benedetto Marcello, in secolul al XVII-lea. Aceste lucrari de muzica baroca necunoscute inca, vor fi restituite publicului larg, in premiera la nivel national si poate chiar mondial, in interpretarea a doua muziciene romane: soprana de talie mondiala Laura Tatulescu si pianista Sinziana Mircea.

Concert Sinziana Mircea - VideoMapping2

Manuscrisele de o inestimabila valoare a celor doua cantate, care dateaza din sec. al XVII-lea, nepublicate inca, au fost descoperite de Sinziana Mircea in biblioteca Conservatorului din Venetia care poarta numele celebrului compozitor, in cadrul bursei de cercetare „Nicolae Iorga”. Prestigioasa Bursa „Nicolae Iorga” este acordata anual de Ministerul Educatiei si Cercetarii celor mai brilianti tineri cercetatori si artisti romani, in urma unui concurs de proiecte extrem de riguros, desfasurat la nivel national. In anul 2021, Sinziana a cistigat aceasta bursa de cercetare cu proiectul „Reinterpretarea muzicii baroce in recitalul de pian interdisciplinar contemporan”. Asadar, concertul propus de tanara pianista in cadrul Festivalului „Vara Magica”, in data de 20 iulie, reprezinta unul dintre rezultatele acestui proiect derulat cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Venetia si al Conservatorului „Benedetto Marcello”, in care inovatia se intalneste cu istoria si tehnologia intr-o sinergie realizata de artisti de talie internationala, din Romania si Italia, la cel mai inal nivel.

Sinziana Mircea - Imagine Baroque

Mai mult decat atat, in cadrul aceluiasi recital, care reuneste muzica clasica cu cea electronica, va fi lansata in premiera mondiala Suita „Serenissima”, pentru pian acustic si sintetizator, compusa de Sinziana Mircea in cadrul aceluiasi proiect, interpretata alaturi de compozitorul italian Giovanni Dinello, absolvent al Conservatorului din Venetia, sectia „Muzica electronica”. Intregul proiect muzical va fi insotit de proiectii video si videomapping realizate de extraordinarul artist videomapping Adistu, castigator a multiple premii la nivel national si international, in concursuri de profil.

Sinziana Mircea

Magnifica muzica la pian si sintetizator va fi insotita intr-o alaturare de exceptie de vocea catifelata si profund vibranta a sopranei Laura Tatulescu, care de-a lungul unei extraordinare cariere a urcat pe scene precum: Opera de Stat din Viena, Opera de Stat din Munchen, Opera Nationala din Coreea, Los Angeles Opera, sub bagheta unor dirijori celebri precum: Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Daniele Gatti, Kent Nagano.

Dorin Ionita, initiatorul si organizatorul Festivalului Vara Magica, a declarat: ”Ca in fiecare an, in cadrul Festivalului Vara Magica se anunta concerte cu artisti si orchestre de renume la nivel national si international, iar acest concept care include pian, voce, lumini si muzica electronica ne poarta in epoca baroca pentru a trai emotia si frumusetea artelor”.

Festivalul International “Vara Magica” este unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei si una dintre putinele manifestari de acest gen care aduce in prim-plan capitala Romaniei. De la prima editie, festivalul a depasit 100 de concerte, de calitatea carora s-au bucurat mai mult de 80.000 de spectatori, sute de mii de ascultatori ai programelor radio si telespectatori care au urmarit transmisiunile in direct si inregistrarile acestor momente de inalta tinuta artistica.

Dinello - Vara Magica 20 iulie

Editia a XI-a a Festivalului Vara Magica va continua in fiecare a zi de miercuri pe toata perioada de vara pana pe data de 31 august, la Sala Mare a Ateneului Roman. Programul complet al Festivalului Vara Magica – editia a XI-a este disponibil pe site-ul www.varamagica.ro.

Partenerii Festivalului Vara Magica sunt: Oscar, Borsec, Luxten, Niro Investment Group, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, ARCUB, Senia Music, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti si Primaria Capitalei, in coproductie cu: TVR2, Radio Romania Muzical si partenerii media: Radio Romania Cultural, Radio Trinitas, Revista Cariere, HR Manager, Bucurestii Vechi si Noi. Compania Epson sustine spectacolul din data de 20 iulie cu tehnologie pentru videomapping.

Programul complet al Festivalului poate fi consultat la varamagica.ro, iar biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Vara Magica sunt disponibile pe www.bilete.ro si www.myticket.ro, dar si la casa de bilete a festivalului deschisa la Ateneul Roman, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni pana joi, intre orele 14:00 si 19:00.

Soprana Laura Tatulescu

Asadar si anul acesta Festivalul „Vara Magica” va invita la o serie de evenimente unice cu adevarat, in care magia muzicii intalneste inovatia, tehnologia si arta exprimata la cel mai inalt nivel, transformand o seara frumoasa de vara, intr-o seara de neuitat!

Pianista Sinziana Mircea are o cariera artistica bogata pe plan international, fiind prezenta pe mari scene din Europa, Asia si America de Nord. Debutul sau pe scena Ateneului Roman a avut loc la varsta de 7 ani, urmat de debutul in SUA la 11 ani si un turneu pe continentul nord american la 14 ani. La numai 20 de ani a concertat la Tokyo Metropolitan Theatre, precum si la St. Martin-in-the-Fields Londra. Patru ani mai tarziu, Sinziana a debutat la Carnegie Hall din New York, cu un recital integral, memorabil, sold-out si recompensat la final de publicul american cu ovatii in picioare, minute in sir.

Soprana romano-americana Laura Tatulescu a cantat pe scenele lumii, la Opera din Viena, unde a interpretat rolurile: Pamina, din “Flautul Fermecat”, Despina (“Cosi fan Tutte”), sub bagheta maestrului Riccardo Muti, Suzanna (“Nunta lui Figaro”), sub bagheta lui Phillipe Jordan, Musetta (”La Bohème”). In 2008 interpreteaza rolul Laurettei, in productia aclamata a lui Woody Allen a operei “Gianni Schicchi”, in Los Angeles. Laura Tatulescu isi continua parcursul pe scenele din Statele Unite ale Americii, Germania – la Opera Bavareza din München, Regatul Marii Britanii, Coreea de Sud si multe alte scene ale lumii.

Muzicianul Giovanni Dinello este compozitor si sound artist din Venetia, absolvent al sectiei de Muzica Electronica (BA) la Conservatorul „Benedetto Marcello” din Venetia dupa ce a urmat cursurile de Tehnologia Muzicii si Compozitie la Conservatorul Regal din Birmingham. Muzica sa propune o imbinare a artelor cu tehnologia.

Artistul vizual Adistu este un creator de concepte cu lumini si spatii, adaptate muzicii, in portofoliul sau fiind performante live, instalatii interactive, amenajari holografice, scurtmetraje animate, videoclipuri muzicale si spectacole de videomapping premiate international.

Despre Lanto Communicatios

Lanto Communication a aparut in urma cu peste un deceniu. Inca de la inceput, initiatorul sau, Dorin Ionita, si-a propus ca unic scop sa arate lumii ca Romania, prin tinerii ei, a pastrat intacta sclipirea diamantina a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri stravechi. Festivalul Vara Magica este un proiect al Lanto Communication ajuns la a X-a editie si 100 de concerte oferite publicului roman in sezonul estival.

Aparitia Asociatiei Lanto Magia Muzicii a adus un spor substantial de calitate si a inlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii nationale. Asocierile cu mediul de afaceri, cu entitati institutionale – fie ele locale sau guvernamentale, in cele din urma cu oameni care au acelasi scop al promovarii binelui si frumosului, au adus tuturor celor implicati notorietate si respect. Detalii pe www.lanto.ro

Proiectele artistice ale Lanto Communication si Lanto Magia Muzicii constituie, in egala masura, garantia unui act artistic de calitate, dar si a unei vizibilitati social-culturale si comunitare ridicate.

Mai multe detalii si datele urmatoarelor concerte din cadrul festivalului Vara Magica le puteti consulta la: varamagica.ro, precum si pe pagina de Facebook.

###

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *