Forbes China a inclus compania Xiaomi în lista “China ESG 50” pentru anul 2022, raport care oferă recunoaștere organizațiilor care aderă la cele mai bune practici ESG (Environmental, Social, Governance).
Xiaomi consideră managementul ESG ca fiind fundamental pentru strategia sa corporativă. Compania a redus consumul de resurse și a minimizat impactul produselor sale asupra mediului de-a lungul întregului ciclu de viață al acestora, valorificând progresul tehnologic și optimizând procesele de producție.
Informații suplimentare se găsesc pe linkul de mai jos:
Partener Global al FIBA International Basketball Federation
București – 29 August, 2022 – TCL, unul dintre principalii jucători din industria TV la nivel mondial și printre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum, este încântat să fie prezent la startul oficial al competiției FIBA EuroBasket 2022, pe data de 1 septembrie. TCL le urează mult succes tuturor țărilor și echipelor și speră să se bucure de un campionat fantastic.
În calitate de Partener Global al FIBA International Basketball Federation, posibilitatea de a vedea o astfel de competiție în patru țări europene este cu adevărat o sursă de inspirație. TCL cunoaște puterea sportului și legătura specială care se creează între jucători, fani și întreaga comunitate.
“Este minunat să vezi atât de mulți jucători talentați reprezentând Europa în această competiție incredibilă”, a spus Frédéric Langin, Vicepreședinte Vânzări & Marketing, TCL Europa. „A inspira excelență prin sport este în acord cu viziunea TCL de a crea un ecosistem de produse care încurajează un stil de viață smart și sănătos.”, a adăugat acesta.
Compania TCL este, de asemenea, încântată să urmărească îndeaproape evenimentul, participând activ prin prezentarea „Jucătorului Meciului” alături de brandul TCL, ce va avea o vizibilitate superioară pe teren. Brandul TCL va fi prezent și în zona fanilor FIBA din Milano, Italia, dezvăluind ecosistemul inovator de produse TCL -televizoare, tablete, soundbars, dispozitive de uz casnic și conectivitate pentru toți cei care doresc să se bucure de jocuri din confortul casei lor.
Această colaborare pentru o perioadă de patru ani este urmarea acordului de parteneriat global semnat pentru prima oară în 2018,care va dura până în 31 decembrie 2023. Noul acord extins prevede drepturi comerciale importante pentru toate competițiile FIBA, inclusiv Turneele Mondiale de Calificare Olimpice pentru bărbați și femei, FIBA Continental Cups (atât competiția masculină, cât și cea feminină), Cupa Mondială de Tineret FIBA, Cupa Mondială de Baschet pentru femei FIBA 2022 și evenimentul de vârf, Cupa Mondială de Baschet FIBA 2023.
Jucătoarea Echipei Naționale a Canadei, Sarah Nurse i se alătură jucătorului-fenomen al Anaheim Ducks, Trevor Zegras, devenind astfel prima jucătoare de hochei care apare pe coperta NHL
Cea mai personalizabilă versiune NHL devine și mai accesibilă pentru fanii francizei
București, 25 august 2022 – Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) reunește fanii hocheiului cu ajutorul EA SPORTS™ NHL® 23, cea mai autentică și imersivă versiune a NHL de până acum, disponibilă pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4 și Xbox One, începând cu 14 octombrie 2022. NHL 23 este mai distractiv atunci când este jucat împreună și va aduce un nou nivel de interacțiune prin introducerea opțiunii de matchmaking cross-platform, în noiembrie 2022 – jucătorii cu console din aceeași generație vor avea posibilitatea să joace împreună în modurile World of Chel și Hockey Ultimate Team (HUT). Cu ajutorul motorului grafic Frostbite™, NHL 23 le oferă fanilor noi niveluri de autenticitate, cu actualizări în materie de gameplay care includ peste 500 de animații de playmaking în ultimele momente ale meciului, arene dinamice și atmosferă, opțiuni avansate de personalizare și noi moduri de a juca HUT, incluzând aici introducerea Echipelor Naționale feminine IIHF în HUT, cei mai buni jucători, atât ale echipelor feminine cât și masculine alăturându-se line-up-ului.
De asemenea, EA SPORTS a dezvăluit doi sportivi care vor apărea pe coperta NHL 23, reprezentând noua generație a talentelor din hochei – jucătorul-fenomen al Anaheim Ducks, Trevor Zegras și jucătoarea Echipei Naționale a Canadei, Sarah Nurse, prima femeie care apare pe coperta EA SPORTS NHL.
„Este o onoare să fiu prima femeie de pe coperta francizei EA SPORTS NHL. Hocheiul este un joc pentru toată lumea și mă bucur că NHL 23 recunoaște diversitatea și inclusivitatea acestui sport. Sper ca reprezentarea femeilor într-un sport atât de popular va ajuta fetele din întreaga lume să realizeze că își pot găsi locul și în hochei.”, a spus Sarah Nurse, membră a echipei naționale de hochei a Canadei.
„Din perspectiva cuiva care a jucat EA SPORTS NHL încă de mic, este un vis devenit realitate să fiu pe coperta din acest an, alături de Sarah”, menționează Trevor Zegras, Anaheim Ducks. „Abia aștept să joc ediția din acest an alături de prieteni și coechipieri și să văd că fanii folosesc mișcarea mea Michigan flip pass, pe care echipa EA SPORTS a introdus-o în joc.”
În premieră, membrii echipelor naționale feminine ale Federației Internaționale de Hochei pe Gheață pot concura alături de jucătorii masculini în Hockey Ultimate Team – fanii își pot crea echipa de vis, alcătuită din cei mai buni jucători de hochei. După introducerea în joc anul trecut, echipele naționale vor continua să dețină un rol important în NHL 23, întrucât jucătorii echipelor naționale vor avea atât carduri de bază, cât și carduri master încorporate în evenimentele HUT. Mai mult, jucătorii pot concura într-o multitudine de teme noi care alternează în modul HUT Rivals. NHL 23 introduce și trei secțiuni suplimentare de Premii HUT Rivals, bazate pe victorii sau serii de victorii.
„Având în vedere că jocul în echipă este focusul principal, franciza NHL a fost mereu mai distractivă alături de prieteni, iar ediția din acest an va aduce jucătorii împreună în noi moduri.”, menționează Mike Inglehart, Creative Director în cadrul EA Vancouver. „De la prezența mai multor jucătoare în joc la introducerea opțiunii de matchmaking cross-platform, NHL 23 reflectă comunitatea din ce în ce mai mare a hocheiului și subliniază faptul că este un sport de echipă.”
Pentru al doilea an consecutiv, EA SPORTS NHL este dezvoltat cu ajutorul motorului grafic Frostbite™, și dispune de un nou nivel de imersiune la nivel vizual. De la ovații electrizante precum OT Winner, Hat Trick sau Shootout, la stadioane zgomotoase cu niveluri revizuite de Crowd Awareness și Moment to Moment Reactions, NHL 23 redă cea mai autentică atmosferă in-game din istoria francizei. O nouă serie de animații de degajare a pucului în ultimul moment al meciului (Last Chance Puck Movement) adaugă și mai mult dinamism în joc, cu peste 500 de noi animatii de abordare, tactici de recuperare a pucului și un AI îmbunătățit pentru poziția portarului.
NHL 23 devine una dintre cele mai bune experiențe sociale prin introducerea opțiunii de matchmaking cross-platform, programată pentru luna noiembrie 2022. Lansarea acestei opțiuni pentru consolele din aceeași generație, pentru modurile World of Chel și HUT va reduce timpul de așteptare și va crea mai puține loturi de jucători, astfel încât fanii să aibă mai multe opțiuni să se confrunte pe gheață.
De asemenea, modul Franchise revine în NHL 23 cu o varietate de opțiuni de personalizare, mai multe ca niciodată, adăugând un nou nivel de flexibilitate jocului, printre care modificări ale numărului de echipe, meciuri jucate, divizii, conferințe, runde de playoff, un plafon al salariilor din ligă și multe altele.
EA SPORTS NHL va continua să suporte migrarea conținutului HUT, pentru a le oferi jucătorilor o experiență fără probleme la schimbarea consolelor de diferite generații. În urma actualizării din noiembrie, jucătorii care încep să joace NHL 23 pe PlayStation®4 sau Xbox One vor avea opțiunea de a-și transfera echipa HUT și progresul realizat până în acel moment, pe platformele next-gen, PlayStation®5 sau Xbox Series X|S.
Fanii care precomandă NHL 23 vor primi conținut in-game bonus. Ediția EA SPORTS NHL 23 X-Factor include versiunile jocului pentru PlayStation 4 și PlayStation 5 sau Xbox One și Xbox Series X|S, trei zile de acces timpuriu, 4600 de Puncte NHL, un pachet HUT X-Factor Player Choice, un Starter Pack HUT X-Factor Power-Up, un Choice Pack X-Factor Women’s HUT, cinci deblocări World of Chel X-Factor Zone Ability, două deblocări Be A Pro X-Factor Slot, XP Boost și bonusuri Trait Points, dar și un tricou World of Chel, semnat de Sarah Nurse. Mai multe informații, aici.
Membrii EA Play pot beneficia de mai mult conținut NHL 22 cu acces timpuriu și recompense destinate membrilor, întreg sezonul. Pentru mai multe informații despre EA Play, vizitați. https://www.ea.com/ea-play.
Dezvoltat de EA Vancouver și EA București, NHL 23 va fi disponibil pe 14 Octombrie 2022 pe PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4 și Xbox One. Pentru mai multe informații despre EA SPORTS NHL vizitați www.easports.com/NHL.
Electronic Arts (EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.
EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™, Plants vs. Zombies™ și F1™.Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.
EA SPORTS, Frostbite, Battlefield, Need for Speed, Apex Legends, The Sims și Titanfall sunt mărci Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și F1 sunt proprietatea deținătorilor mărcii și este utilizată cu permisiunea lor.
Despre NHL
Liga Națională de Hochei (NHL), înființată în 1917, este formată din 32 de cluburi membre. Fiecare listă de echipe reflectă structura internațională a Ligii cu jucători din peste 20 de țări reprezentate, toți concurând pentru cel mai prețuit și important trofeu în sporturile profesioniste – Cupa Stanley.
Despre Asociația Jucătorilor Ligii Naționale de Hochei
Asociația Jucătorilor Ligii Naționale de Hochei (NHLPA), înființată în 1967, este o organizație sindicală ai cărei membri sunt jucătorii din Liga Națională de Hochei (NHL). NHLPA lucrează în numele jucătorilor în diverse discipline, cum ar fi relațiile de muncă, licențierea produselor, marketingul, hocheiul internațional și relațiile cu comunitatea, toate în continuarea eforturilor sale de promovare a membrilor săi și a jocului de hochei. Pentru mai multe informații despre NHLPA, vă rugăm să vizitați www.nhlpa.com.
București, România – 26 august 2022 – Cea de-a patra generație de telefoane pliabile, Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4, este disponibilă pentru comandă în România începând de azi, 26 august, pe samsung.com/ro și în magazinele partenere.
Noile Z Flip4 și Z Fold4 sunt cele mai puternice și rezistente pliabile create de Samsung vreodată, cu procesor Snapdragon® 8+ Gen 1, rame și balama din Armour Aluminium, un ecran extern și spate din sticlă de tip Corning® Gorilla® Glass Victus®+, dar și cu cu cel mai înalt standard de impermeabilitate, IPX8.
„În urma cu trei ani am lansat prima serie de telefoane pliabile din lume. Cererea pentru astfel de dispozitive este, cu siguranță, în continuă creștere, ceea ce înseamnă că suntem la câțiva pași de momentul în care pliabilele vor deveni mainstream, pentru publicul larg. Cu cea de-a patra generație de telefoane pliabile nu doar că răspundem acestei cereri, ci și nevoii oamenilor de a avea dispozitive care să le ofere mai multe tipuri de experiențe posibile cu ajutorul telefonului, într-o lume hiper-conectată”, a declarat Tiberiu Dobre, Head of IM Division, Samsung România & Bulgaria.
Conform Standard Analytics, piața de telefoane pliabile va continua să crească până în 2025 la nivelul de 25 de milioane de unități vândute global. Popularitatea ultimelor modele din seria Galaxy Z este în creștere și în România, unde vânzările din perioada de precomandă a celor două dispozitive mobile au crescut față de cele de anul trecut.
Galaxy Z Flip4, un instrument potrivit pentru cei care caută modalități noi de auto-exprimare, are acum și mai multe opțiuni pentru poze din unghiuri aproape imposibile, cu modul FlexCam, dar și pentru selfie-uri de înaltă calitate, datorită modului Quick Shot acualizat. Camera a fost modernizată și echipată cu un senzor cu 65% mai luminos, pentru ca fotografiile și videoclipurile să fie mult mai clare și mai stabile, indiferent dacă este zi sau noapte.
Pentru a permite utilizatorilor să rămână mai mult timp conectați, capacitatea bateriei a fost extinsă la 3,700mAh. În plus, noul Galaxy Z Flip4 permite acum și încărcarea rapidă (încărcare la 50% în aproximativ 30 de minute).
Mai mult, utilizatorii pot personaliza complet Z Flip4 cu Galaxy Themes, disponibile atât pentru ecranul extern, cât și pentru ecranul principal. Samsung pune la dispoziție o varietate de fonturi, pictograme și modele pentru ca fiecare utilizator în parte să își poată personaliza telefonul în funcție de stilul propriu.
Galaxy Z Fold4, potrivit pentru multitasking, are o nouă bară de activități ce oferă un aspect similar cu cel al PC-urilor și permite accesul ușor la aplicațiile preferate sau recent folosite.
Cu noul Galaxy Z Fold4 se poate face instantaneu comutarea între afișarea aplicațiilor pe ecran întreg și ferestrele pop-up sau se poate împărți ecranul în jumătate prin opțiunea multi-window. Experiența de multitasking este completată de funcționalitățile S Pen-ului, care permite desenarea și luarea de notițe din mers.
Galaxy Z Fold4 este prevăzut cu tehnologie hiper-rapidă 5G, are un ecran principal de 7.6 inci, mai luminos, cu o rată de reîmprospătare adaptivă de 120 Hz, ceea ce face ca inclusiv experiența de gaming pe telefon să devină mai captivantă.
Prețul recomandat pentru Galaxy Z Flip4 pornește de la 5,399 RON, iar pentru Galaxy Z Fold4 pornește de 8,899 RON. Pentru mai multe informații despre noua serie de telefoane, accesați:
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.
Cea de-a șasea ediție MS Kids Retreat va avea loc în comuna Poiana Mărului, județul Brașov, în perioada 29 august – 1 septembrie 2022.
MS Kids Retreat este un program de suport al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative dedicat copiilor cu scleroză multiplă din România, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Al. Obregia’, Spitalul Clinic de Copii ‘Dr. Victor Gomoiu și Societatea Română de Neurologie Pediatrică.
Evenimentul este organizat anual și încurajează participarea tuturor copiilor și adolescenților afectați de scleroza multiplă din România. Copiii, parinții și cadrele medicale specializate vor avea oportunitatea de a schimba informații și de a înțelege mai bine însemnătatea diagnosticului de scleroză multiplă și modul în care acesta influențează viața de zi cu zi a celor afectați.
În acest context, APAN Romania va fi alături de cadrul medical specializat, dr. Carmen Burloiu, neurolog la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof Al. Obregia, Irina Uricariu, psiholog specializat în scleroza multiplă la Institutul Psychos București și Anca Barbu, Ascendis Consulting.
Finanțarea acestei acțiuni a fost parțial asigurată prin prisma evenimentului de fundraising, Swimathon București organizat de către Fundația Comunitară București.
Anul acesta, evenimentul a fost prelungit cu o zi față de anii precedenți, urmând să aibă un număr de 60 de participanți: 20 de copii și adolescenți cu scleroză multiplă, însoțiți de părinți sau aparținători, medicul neurolog, psihologul specializat în scleroza multiplă, precum si alți pacienți tineri-adulți cu scleroză multiplă. Jocurile și activitătile de comunicare vor fi organizate de compania Ascendis.
Metodele prin care acest diagnostic este comunicat de medicul neurolog, informațiile furnizate în ceea ce privește înțelegerea și gestionarea bolii, sunt esențiale. De asemenea, suportul psihologic pentru scurtarea perioadei de negare și de furie, până în punctul în care diagnosticul este acceptat, sprijinul moral al comunității de SM din România, sunt doar o parte din drumul pe care copiii care suferă de scleroză multiplă și părinții, trebuie să îl parcurgă.
Scopul APAN România este acela de a oferi sprijin copiilor afectați de scleroza multiplă și de a-i ajuta să devină mai puternici și mai optimiști, pentru a înțelege că visurile nu se opresc odată cu aflarea acestui diagnostic.
Printre nevoile neacoperite ale copiilor/adolescenților afectați de scleroza multiplă se numără sprijinul educational, financiar, susținerea sănătății mintale, sprijn pentru aderența la tratament, informarea și conștientizarea acestei afecțiuni cu scopul de a se reduce izolarea sau discriminarea etc.
Toate aceste nevoi sunt o dovadă în plus asupra necesității decontării suportului psihologic de către CNAS, acordat atât copiilor, cât și părinților lor. APAN România militează pentru decontarea serviciilor psihologice integrate în scleroza multiplă.
Multumim partenerilor: Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Al. Obregia’, Spitalul Clinic de Copii ‘Dr. Victor Gomoiu, Societatea Română de Neurologie Pediatrică, Institutul Psychos, Ascendis Consulting, Fundația Comunitară București, The Public Advisors.
Colecția din denim este realizată din bumbac provenit din surse sustenabile, reprezentând combinația perfectă între design & confort!
Denimul nu a mai fost niciodată atât de easy-to-wear! Ușor de purtat, ușor de adaptat și realizat din materiale sustenabile pentru planetă, colecția din denim de la Marks & Spencer este despre a oferi ocazia tuturor de a se simți bine în pielea lor, cu o notă effortless și cool.
Noua colecție din denim, disponibilă pentru întreaga familie, se concentrează pe stil, confort, autenticitate și versatilitate, oferind toate calitățile necesare unor itemuri timeless. Noile piese sunt create pentru toate tipurile de siluete, întreaga colecție fiind realizată din 100% bumbac provenit din surse responsabile. La acesta se adaugă un procent de 80% mai puțină apă folosită în procesul de producție al pieselor, scopul final fiind acela de a rezista un timp îndelungat în garderobă.
Colecția destinată femeilor include articole cu croiuri feminine, cu detalii atent gândite, piesele reușind să pună în valoare toate siluetele. Întreaga selecție de itemuri este realizată într-o abordare diferită, îmbinând stilul clasic al denimului cu detalii romantice, precum cămășile cu gulere brodate și mâneci bufante.
Colecția pentru bărbați prezintă o gamă de croieli autentice, contemporane, cât și clasice, care îmbină aspectul elegant cu confortul, ceea ce le face ușor de adaptat și integrat în numeroase outfit-uri pentru diferite ocazii. De la jeanșii Straight Fit Stretched, până la articole din bumbac 100% precum puloverele la baza gâtului din bumbac pur sau tricourile in dungi navy din bumbac, toate piesele sunt ideale pentru a obține un look effortless.
Pentru copii, Marks & Spencer propune o gamă de piese special concepute pentru a le oferi libertatea de mișcare și confortul de care au nevoie pentru a se simți perfect în timp ce explorează lumea din jur. De la rochii tip cămașă din denim și până la salopete sau bluze din bumbac cu detalii deosebite și centuri reglabile, toate acestea sunt ideale pentru a fi purtate întreaga zi.
Înființată în 1884, Marks & Spencer este unul dintre principalele magazine de retail din Marea Britanie, având o vechime de peste 137 de ani. Marks & Spencer are peste 1.519 de magazine la nivel mondial, inclusiv Europa, Asia și Orientul Mijlociu precum și site-uri web emblematice în peste 100 de piețe.
În România, Marks & Spencer prin partenerul său în sistem de franciză, Voici La Mode, operează 3 magazine oferind calitatea M&S bine-cunoscută prin colecțiile de îmbrăcăminte pentru femei, bărbați și copii.
Despre materialele folosite de către Marks & Spencer
Marks & Spencer asigură ca 100% din bumbacul pentru îmbrăcămintea produsă este acum din surse mai durabile, inclusiv bumbac provenit prin inițiativa Better Cotton Initiative BCI.
De asemenea, Marks & Spencer utilizează în îmbrăcăminte bumbac Fairtrade, organic și reciclat, obiectivul principal fiind acela de a utiliza exclusiv materii prime provenite din surse sustenabile, fiind astfel interzisă utilizarea țesăturii angora și fibrei alpaca.
Marks & Spencer a fost primul retailer care a ales transparența în comunicare și a făcut publice toate detaliile despre cele peste 500 de fabrici care produc îmbrăcămintea, încălțămintea și accesoriile, printre acestea numărându-se informații precum: locația fabricii, numele, numărul de angajați.
La sediul din Londra o echipă dedicată de designeri, tehnicieni și dezvoltatori lucrează în permanență pentru a identifica cele mai noi tendințe, scopul final fiind acela de a dezvolta noi modele și de a contribui la piese vestimentare concepute din materiale de înaltă calitate.
Fă cunoștință cu cel mai recent membru al familiei moto g – moto g32 – potrivit pentru divertisment, acest device va duce filmele, emisiunile și jocurile la următorul nivel. Moto g32 se bucură de un afișaj FHD+ de 90 Hz combinat cu două difuzoare stereo Dolby Atmos®, un procesor incredibil de puternic și un sistem avansat cu cameră triplă care surprinde momentele importante.
Moto g32 îmbunătățește imaginea datorită afișajului ultra-larg FHD+ de 6,5 inci, care oferă imagini clare, cu detalii remarcabil de precise, toate acestea mulțumită rezoluției Full HD+. În plus, cu refresh rate de până la 90 Hz, te vei bucura de un ecran mai rapide și mai fluide decât pe orice alt smartphone obișnuit.
Când vine vorba de streaming, jocuri și muzică, lasă-te purtat de sunetul plin, multidimensional și simte basul îmbunătățit, acurateța și claritatea vocilor chiar și la volume ridicate.
Echipat cu un sistem triple-camera de 50 MP și un senzor puternic de 50 MP pe camera principală, moto g32 oferă fotografii impresionant de clare, indiferent de condițiile de lumină. Acest lucru este posibil mulțumită tehnologiei Quad Pixel, care asigură sensibilitate de 4 ori mai bună în condiții de lumină scăzută decât camerele cu tehnologie standard. În plus, modul ultra-res te ajută să realizezi fotografii clare în aer liber, chiar și atunci când lumina este puternică.
Camera ultrawide de 8 MP îți permite să capturezi de 4 ori mai mult decât un obiectiv standard, așa că e perfectă pentru fotografii de grup, cu familia sau cu prietenii. Senzorul de adâncime estompează automat fundalul pentru fotografiile perfecte de tip portret, iar camera macro dedicată de 2 MP te ajută să surprinzi fiecare detaliu, fără a diminua claritatea imaginii.
Pentru a ține pasul cu nevoile tale de divertisment, moto g32 este alimentat de un procesor Snapdragon® 680 octa-core care amplifică performanța dispozitivului indiferent de activitățile pe care le desfășori. Platforma mobilă este construită pentru redare multimedia, oferind jocuri optimizate, fotografii strălucitoare, streaming fluid și audio bogat în orice moment ai nevoie. Dispozitivul vine și cu încărcare TurboPower™ 30, astfel încât să îți ofere multe ore de putere în doar câteva minute1.
Disponibilitate și preț
Moto g32 va fi disponibil online și în magazinele partenerilor eMAG, Altex și Flanco la prețul recomandat de 1020 lei.
¹Bateria trebuie să fie substanțial epuizată; rata de încărcare încetinește pe măsură ce încărcarea progresează. Încărcătorul se vinde separat pe unele piețe. Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu testat într-un profil de utilizare mixtă (care include atât utilizarea cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și ale dispozitivului, temperatura, starea bateriei și modelele de utilizare.
Despre Lenovo și Motorola
Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie Fortune Global 500 cu venituri de 60 de miliarde de dolari, care deservește clienții din 180 de piețe din întreaga lume. Concentrați pe o viziune îndrăzneață de a oferi o tehnologie mai inteligentă, dezvoltăm tehnologii care schimbă lumea care alimentează (prin dispozitive și infrastructură) și împuternicesc (prin soluții, servicii și software) milioane de clienți în fiecare zi și împreună creează un mediu mai incluziv, de încredere. și societate digitală durabilă pentru toți oamenii de pretutindeni. Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2014. Motorola Mobility este o subsidiară deținută în totalitate de Lenovo și este responsabilă de proiectarea și fabricarea tuturor telefoanelor și soluțiilor mobile marca Moto și Motorola. Pentru a afla mai multe, vizitați https://www.lenovo.com și citiți despre cele mai recente știri prin StoryHub și Motorola Global Blog.
A doua săptămână a campanie Back To School se concentrează pe categoria PC
București, 26 august 2022 – Cea de a doua săptămână a campaniei Back To Schoolde la Huawei vine cu reduceri de până la 50% la numeroase produse și noi oferte avantajoase la categoria PC. Utilizatorii pot cumpăra acum laptopurile preferate la prețuri reduse considerabil și se pot bucura de noi surprize și beneficii în magazinul online Huawei Store.
Pentru a întâmpina noul an școlar, Huawei a lansat campania de reduceri și oferte Back To School prin care utilizatorii se pot bucura de reduceri de până la 50% la numeroase produse, dar și de jocuri și promoții inedite. Începând de astăzi, cea de a doua săptămână a campaniei Back To School vine cu reduceri la produsele din categoria PC. Aceste oferte speciale și beneficii vor rămâne disponibile până la finalul campaniei, pe 22 septembrie.
Astfel, laptopurile HUAWEI MateBook D 15 vin cu un discount considerabil. Varianta HUAWEI MateBook D 15 8GB + 256GB, cel mai accesibil laptop din generația a zecea de PC-uri Huawei, va fi la prețul recomandat de 1.899 lei, preț redus cu 38%, iar varianta 8GB + 512GB va fi disponibilă la 2.399 lei. Totodată, laptopul HUAWEI MateBook D 14 beneficiază de un cupon de 10% reducere, prețul său ajungând de la 3999 lei la 2.699 lei. De asemenea, toate aceste laptopuri vin la pachet cu o pereche de căști HUAWEI Classic Earphones (USB-C Edition) cadou, precum și cu un cântar HUAWEI Scale 3 gratuit.
De o ofertă specială va beneficia și HUAWEI MateBook X Pro, varianta 16GB + 1TB Ink Blue, care, pentru prețul de 9.999 lei, va veni la pachet cu un cântar HUAWEI Scale 3, cu o pereche de căști HUAWEI Classic Earphones și cu un smartwatch HUAWEI WATCH 3 Pro.
Există și o gamă diversă de oferte tip bundle. Clienții care doresc un router HUAWEI AX2 sau unul HUAWEI AX3 trebuie să plătească doar 49 lei, respectiv 99 lei în plus, în funcție de varianta pe care o preferă. Iar pentru costul adițional de 299 lei, laptopul HUAWEI MateBook D15 poate veni însoțit de un monitor HUAWEI MateView AD80, sau de un mouse Huawei GT.
O gamă largă de beneficii pentru utilizatori
Reducerile semnificative la produse sunt însoțite de numeroase beneficii pe parcursul campaniei Back To School. Cumpărăturile din magazinul online vin la pachet cu cinci beneficii majore, după cum urmează:
Zilnic, utilizatorii pot să participe la Caruselul Cupoanelor, pentru șansa de a câștiga vouchere și oferte speciale. Utilizatorii pot învârti zilnic Caruselul, de câte două ori pe zi, și să câștige vouchere în Huawei Store de până la 000 leiși 10% pentru orice PC. Singura condiție de participare este să dețină sau să își creeze un ID HUAWEI. Voucherele câștigate sunt ulterior afișate automat în contul lor. Printre cupoanele care pot fi câștigate se numără:
Cupon HUAWEI nova Y70 – 150 lei;
Cupon HUAWEI P50 Pro/Pocket – 1.000 lei;
Cupon HUAWEI FreeBuds Pro 2 – 200 lei;
Cupon HUAWEI WATCH GT 3 Pro curea black – 300 lei;
Cupon HUAWEI WATCH FIT 2 Moon White – 200 lei.
Livrarea este gratuită, cu opțiunea de plată ramburs, pe tot parcursul campaniei.
Utilizatorii pot opta pentru plata în 12 rate, fără dobândă.
Punctele de loialitate My HUAWEI Points se dublează. Pentru orice leu cheltuit, utilizatorii primesc 2 puncte de loialitate, care pot fi transformate în discount la viitoarele cumpărături.
Utilizatorii se pot bucura la achiziționarea unui laptop sau smartphone Huawei de un pachet special, aceste produse venind împreună cu un cântar HUAWEI Scale 3 gratuit.
Următoarele săptămâni de campanie vor veni cu oferte atrăgătoare la dispozitivele din gama wearable, la smartphone-uri, respectiv la tablete. Dispozitivele care vor beneficia de reduceri sunt acelea care, de-a lungul timpului, s-au dovedit a se număra printre preferatele utilizatorilor.
Campania Back To School se desfășoară până în data de 22 septembrie, în limita stocului disponibil. Fiecare nouă săptămână va aduce oferte la noi categorii de dispozitive, oferte care vor rămâne valabile până la finalul perioadei de promoții.
Despre HUAWEI Consumer BG
Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.
București, 25 august, 2022 – 600 de copii care participă la cluburile de programare CODE Kids organizate în bibliotecile publice din țară sunt, de astăzi, elevi ai programului Școala verde din viitor, în urma parteneriatului dintre Fundația Vodafone România și Fundația Progress.
Programul este gândit pe grupe de vârstă – 6 – 10 ani și 10 – 14 ani -, și își propune ca timp de șapte săptămâni să îi îndrume pe copii să își formeze abilități digitale prin parcurgerea activităților disponibile pe platforma de conținut „Școala din viitor”, participând la cursurile online organizate de Fundația Progress pentru inițierea copiilor în utilizarea aplicației Scratch, la dezbaterile pe teme de ecologie la care vor afla care sunt cele mai mari amenințări la adresa mediului, dar și cum putem găsi soluții pentru ele cu ajutorul tehnologiei.
Dacă cei mai mici dintre cursanți își vor exersa abilitățile, în principal, prin joc și activități de tip „vânătoare de comori”, cei din grupa de vârstă 10 – 14 ani vor intra într-o competiție pe teme de durabilitate având de ilustrat în aplicația Scratch o soluție pentru o problemă de mediu care îi preocupă. La finalul competițiilor, atât copiii, cât și bibliotecile pe care aceștia le reprezintă vor primi premii cu o valoare totală de 42.500 de lei.
„Ne bucurăm să ajungem cu «Școala verde din viitor» la copiii și bibliotecarii din rețeaua Code Kids. Va fi, și pentru noi, și pentru ei, un exercițiu de lucru în echipă și o pledoarie pentru implicarea activă în înțelegerea și rezolvarea problemelor de mediu din comunitățile locale”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.
„Suntem entuziasmați să aducem în comunitățile noastre de mici programatori din bibliotecile publice resurse suplimentare prin parteneriatul cu Fundația Vodafone România. Este un exemplu foarte bun de colaborare între entități cu o misiune comună – aceea de a ajuta copiii care au cea mai mare nevoie de informație și de dezvoltarea de competențe, vorbindu-le pe limba lor și făcând lucrurile cât mai plăcute și distractive pentru ei”, a declarat Camelia Crișan, CEO Progress Foundation.
Școala verde din viitor este un parteneriat între Fundația Vodafone România și Fundația Progress, prin intermediul căruia copiii din cluburile CODE Kids accesează resursele educaționale de pe platforma Școala din viitor și sunt angrenați în găsirea unor soluții verzi pentru comunitățile în care trăiesc.
Școala din viitor face parte din programul Skills Upload Jr. – o inițiativă a Fun
Fundatia Vodafone Romania este o organizație neguvernamentală r
dațiilor Vodafone din 11 țări, creată pentru a-i încuraja pe educatori și elevi să își dezvolte gândirea critică și să utilizeze în mod creativ tehnologiile digitale.omânească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998. În cei peste 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanțat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până̆ în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei se găsesc pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.
Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială. www.progressfoundation.ro.
Tehnologiile care utilizează inteligența artificială, cum ar fi învățarea automată și analiza datelor, ar putea transforma lanțul valoric al cererilor de despăgubire și ar putea îmbunătăți rezultatele pentru clienți
București, 25 august 2022: Industria asigurărilor riscă să piardă până la 170 de miliarde de dolari în următorii cinci ani din cauza experiențelor slabe legate de soluționarea cererilor de despăgubire. În plus, ineficiența proceselor de subscriere ar putea costa industria încă 160 de miliarde de dolari în aceeași perioadă, potrivit unui nou studiu Accenture.
Raportul “Why AI in Insurance Claims and Underwriting?” are la bază sondaje efectuate în rândul a peste 6.700 de asigurați din 25 de țări, peste 120 de directori de asigurări din 12 țări și a peste 900 companii de asigurări cu sediul în SUA. Studiul analizează modul în care industria asigurărilor răspunde la cele mai recente schimbări ale pieței, la presiunea exercitată de noii concurenți, la provocările cu care se confruntă asigurătorii precum și la modul în care tehnologiile de inteligență artificială (AI) pot fi aplicate pentru a satisface nevoile clienților.
Raportul a constatat că o treime (31%) dintre reclamanți nu au fost mulțumiți de experiențele lor în materie de soluționare a cererilor de despăgubire pentru asigurările auto și de locuință din ultimii doi ani. Din acest procent de 31%, șase din zece (60%) au menționat probleme legate de timpul de soluționare, iar 45% au menționat probleme legate de procesul de încheiere.
Nemulțumirea legată de experiența de soluționare a cererilor de despăgubire este un motiv cheie care îi determină pe clienți să schimbe asigurătorul. Aproape o treime (30%) dintre reclamanții nemulțumiți au declarat că au schimbat asigurătorul în ultimii doi ani, iar alți 47% au declarat că intenționează să facă acest lucru. În general, consumatorii care au declarat că nu sunt pe deplin mulțumiți ar putea reprezenta până la 34 de miliarde de dolari în prime anuale, sau până la 170 de miliarde de dolari în următorii cinci ani.
Raportul arată că tehnologiile pe bază de inteligență artificială ar putea îmbunătăți procesul de soluționare a cererilor de despăgubire. Spre exemplu, 79% dintre directorii de despăgubiri intervievați au declarat că sunt de părere că automatizarea, AI și analiza datelor bazată pe învățarea automată pot aduce valoare pe întregul lanț valoric al despăgubirilor – de la semnalarea despăgubirilor frauduloase, la evaluarea daunelor și estimarea pierderilor, rezervarea, ajustarea, optimizarea procesării și subrogarea. Cu toate acestea, adoptarea acestor tehnologii a fost lentă până în prezent, doar aproximativ o treime (35%) dintre directorii de despăgubiri declarând că organizațiile lor sunt avansate în utilizarea acestor tehnologii. Totuși, acest lucru s-ar putea schimba, deoarece aproape două treimi (65%) dintre companiile de asigurări intenționează să investească 10 milioane de dolari sau mai mult în aceste tehnologii în următorii trei ani, acordând prioritate aplicațiilor bazate pe inteligența artificială și tehnologiilor de automatizare, potrivit directorilor de daune intervievați.
Raportul a constatat, de asemenea, că asigurătorii ar putea reduce costurile operaționale de asigurare prin adoptarea tehnologiilor de inteligență artificială, realizând câștiguri de eficiență de până la 160 de miliarde de dolari până în 2027. Întrucât în prezent asigurătorii se confruntă cu sisteme îmbătrânite și procese ineficiente, cercetarea a constatat că până la 40% din timpul lor este petrecut în activități secundare și administrative – o pierdere anuală de eficiență cuprinsă între 17 și 32 de miliarde de dolari. Mai mult de jumătate (60%) dintre asigurătorii chestionați consideră că ar putea fi aduse îmbunătățiri calității proceselor și instrumentelor organizațiilor lor.
“Inteligența artificială nu mai este o tehnologie a viitorului, ci o capacitate pe care mulți inovatori în domeniul asigurărilor o pun deja la treabă pentru a oferi experiențe mai bune clienților și pentru a-și crește forța de muncă“, a declarat Kenneth Saldanha, care conduce grupul Accenture pentru industria asigurărilor la nivel global. “Pe măsură ce oamenii și inteligența artificială colaborează din ce în ce mai strâns în domeniul asigurărilor, companiile vor putea să remodeleze modul în care operează, devenind mai eficiente, mai fluide și mai adaptabile. Companiile care au luat decizia de a implementa tehnologiile AI vor putea crea un avantaj competitiv susținut.”
Raportul se bazează pe patru sondaje privind cererile de despăgubire și subscrierea în domeniul asigurărilor, analizând atât experiențele clienților și ale angajaților, cât și modul în care răspund asigurătorii:
Un sondaj realizat pe 6,754 de asigurați din 25 de țări cu privire la cele mai recente experiențe în ceea ce privește depunerea de cereri de despăgubire pentru asigurări auto și de proprietate;
Un sondaj efectuat în rândul a 128 de directori de asigurări din 12 țări cu privire la strategiile organizațiilor lor de despăgubiri;
Un sondaj realizat în colaborare cu The Institutes, un furnizor de educație în domeniul asigurărilor, în rândul a 434 de societăți de asigurări de bunuri și de răspundere civilă cu sediul în SUA;
Un sondaj realizat în rândul a 500 de societăți de asigurări de viață cu sediul în SUA privind adoptarea tehnologiei.
Pentru a ajunge la valoarea de 170 de miliarde de dolari a primelor la risc, Accenture a folosit datele unui sondaj realizat pe baza a 6,700 de solicitanți de despăgubiri, analizând piața globală a asigurărilor auto personale și de proprietate pentru a calcula volumul anual al primelor și procentul de persoane care fac o cerere de despăgubire anual. Aceste date au fost utilizate împreună cu datele din sondajul de opinie al consumatorilor referitoare la procentul de persoane care au declarat că nu sunt pe deplin mulțumite de experiența lor în materie de reclamații și cei care au declarat că, în urma nemulțumirii lor, au schimbat asiguratorul sau vor face acest lucru în următorii cinci ani. Accenture a folosit o abordare similară pentru efectua calculele în urma cărora s-a ajuns la valoarea de 160 de miliarde de dolari privind creșterea eficienței în asigurări – luând în considerare volumele anuale de prime personale, comerciale și de viață și costurile alocate cu angajații din domeniul asigurărilor pentru a determina un raport al cheltuielilor de subscriere. Câștigurile de eficiență au fost calculate ca fiind de 0,5-1 puncte procentuale din rata cheltuielilor, reprezentând între 9 și 15 miliarde de dolari pe an la nivel global.
Despre Accenture
Accenture este o companie globală de servicii profesionale cu capacități de top în domeniul digital, cloud și securitate. Combinând o experiență de neegalat și competențe specializate în peste 40 de industrii, oferim servicii de strategie și consultanță, tehnologie și operațiuni și Accenture Song – toate acestea fiind susținute de cea mai mare rețea de centre de tehnologie avansată și operațiuni inteligente din lume. Cei 710.000 de oameni ai noștri îndeplinesc în fiecare zi promisiunea tehnologiei și a ingeniozității umane, deservind clienți din peste 120 de țări. Îmbrățișăm puterea schimbării pentru a crea valoare și succes comun pentru clienții, oamenii, acționarii, partenerii și comunitățile noastre. Vizitați-ne pe accenture.ro.