Revenire în forță pe piața muncii pentru startup-uri și companiile mici: peste 100.000 de joburi noi în primele 8 luni ale anului și aproape 2,5 milioane de aplicări

București, 25 august 2022: 2022 a marcat o revenire puternică pe piața muncii nu doar pentru marii angajatori, care au scos în piață un număr record de joburi, ci și pentru angajatorii mici și pentru business-urile nou deschise. După doi ani dificili pentru multe dintre aceste companii, primele 8 luni ale anului au reactivat acest sector și, odată cu el, și încrederea candidaților de a aplica pentru joburile din companiile cu cel mult 50 de angajați.

Astfel, din ianuarie și până în august, peste 100.000 de locuri de muncă au fost postate pe eJobs.ro de recrutorii din startup-uri, nivel similar cu cel din 2019, dar cu aproximativ 20% mai mult decât în 2020 și 2021. Cele mai multe joburi au venit de la angajatorii din servicii, urmați de cei din retail, transport / logistică, import / export și turism. Iunie a fost luna cea mai prolifică pentru acest segment de companii, însă este de așteptat ca, din toamnă, să crească din nou numărul de oferte pentru candidați. Bucureștiul, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași au fost orașele cu cele mai multe start-up-uri care au căutat să-și mărească echipele.

Roxana Draghici, Head of Sales eJobs.ro

„Practic, unul din trei joburi postate de la începutul anului și până acum au fost din sectorul angajatorilor mici, cu maximum 50 de angajați. Au fost peste 10.000 de companii care au făcut angajări. Vorbim fie de business-uri nou înființate, fie de business-uri care anul acesta și-au reluat activitatea la cote normale sau chiar au accelerat-o. Foarte interesant este faptul că, dacă în 2020 și 2021, pentru această categorie de angajatori aveam un procent mare de joburi remote, acum vedem o pondere marginală din totalul locurilor de muncă disponibile – aproximativ 8%”, spune Roxana Drăghici, head of sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

Odată cu creșterea numărului de joburi scoase în piață de startup-uri și angajatorii mici, a crescut și interesul candidaților față de aceștia. Astfel, în primele 8 luni ale anului au fost înregistrate aproape 2,5 milioane de aplicări, sub nivelul din 2021, însă cu 25% mai mult decât în 2019. „A fost o perioadă când cea mai mare parte a capitalului de încredere a fost transferată către angajatorii foarte mari, către multinaționale, care erau direct  asociate cu ideea de stabilitate, de solvabilitate, cu bugete mari. Faptul că pandemia a lovit în foarte multe business-uri mici și le-a forțat să sisteze activitatea i-a făcut pe candidați să fie, pentru o perioadă, mai circumspecți, însă acum par să fi depășit acea etapă. Din cele aproape 7 milioane de aplicări totale, din ianuarie și până acum, angajatorii mici au cumulat 2,5 milioane”, explică Roxana Drăghici. Tot la capitolul capital de încredere, de menționat este faptul că tendința candidaților este de a aplica mai degrabă la angajatorii mici din România decât din străinătate.

Cele mai căutate sub joburile din retail, servicii, IT / telecom, publicitate / marketing / PR și call center. Retailul, serviciile și IT / telecom cumulează jumătate din numărul total de aplicări. Disproporția cea mai evidentă apare în cazul transporturilor – este al treilea domeniu din punctul de vedere al numărului de joburi scoase în piață, însă ultimul din punctul de vedere al aplicărilor atrase.

„Vedem diferențe din ce în ce mai difuze între angajatorii mari și cei mici. Sigur că volumul de angajări diferă, însă raportarea la tendințele pieței este aceeași – caută preponderent angajați full time, care să lucreze de la birou, iar plafoanele salariale oferite sunt similare. Este și motivul pentru care candidații nu mai au rețineri în a aplica și la joburile din companiile mici”, adaugă Roxana Drăghici.

În acest moment, peste 34.000 locuri de muncă pentru România și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Sesiuni de gaming pe mobile și TV, invitați speciali și multe surprize vă așteaptă la standul Samsung de la Comic Con

București, România – 25 august – Între 26 și 27 august, participanții de anul acesta la East European Comic Con se vor putea bucura de numeroase activități și surprize la cornerul Samsung din cadrul festivalului. Vizitatorii standului sunt așteptați să testeze dispozitivele brandului și să descopere experiența inedită de gaming pe care o oferă noul telefon pliabil Galaxy Z Fold4, precum și seria Galaxy S22 deja consacrată. În plus, aceștia vor putea da startul unor sesiuni de joc în Fortnite, Wildrift sau PUBG alături de invitații Samsung.

Mai mulți ambasadori de brand Samsung, streameri și gameri români recunoscuți vor fi prezenți în cele 3 zile de eveniment la cornerul Samsung, unde îi vor invita pe vizitatori să se alăture unor sesiuni de gaming 1 la 1 împreună cu ei atât pe mobile, cât și pe televizorul Neo QLED (alături de o consolă Xbox).

Comic Con_PlayOnWithSamsung

Pentru prima zi de eveniment – vineri, 26 august– Samsung a pregătit:

  • De la 18:00 la 19:00 o sesiune de gaming cu un invitat surpriză, moderată de Bogdan Techeș;
  • De la 19:00 la 20:00 o sesiune de PUBG cu Tedereu.

Pentru sâmbătă, 27 august, programul din cadrul standului va fi:

  • De la ora 12:00 la ora 14:00 o sesiune de gaming pe mobile & TV cu echipa GRL Power: Antonia Nuckle, Irina Simion (Reddysh) și Ruxandra Mezin (Meowmy); acestea se vor juca cu participanții jocuri precum Fortnite, Dead by Daylight, Wildrift sau Mortal Kombat; sesiunile vor fi moderate de Octav „Ang” Cretu din partea Nexus;
  • De la 14:30 la 16:30 sesiune de FIFA cu Ovidiu Patrascu;
  • De la 18:00 la 20:00 va avea loc seminifinala PUBG #PlayOnWithSamsung pe canalul de YouTube al lui Tedereu, sesiune ce va fi difuzată live și pe televizoarele de la cornerul Samsung.

Programul zilei de duminică, 28 august, este următorul:

  • De la ora 12:00 la ora 14:00 sesiune de Fornite cu Maximilian Ioan
  • De la ora 18:00 la ora 20:00 va avea loc finala PUBG #PlayOnWithSamsung pe canalul de YouTube al lui Tedereu, sesiune ce va fi difuzată live și pe televizoarele de la cornerul Samsung.

Pe lângă sesiunile de gaming, participanții vor putea să își facă fotografii cu tematică cosplay într-o zonă special amenajată a standului, dar și să își testeze abilitățile de dans și să își măsoare ritmul cardiac sau nivelul de stres folosind Galaxy Watch5.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Huawei și AppGallery îi așteaptă pe vizitatori la ComicCon 2022 cu jocuri, produse noi și vouchere

București, 25 august 2022 – Huawei Consumer BG vine, alături de AppGallery, la ComicCon, unde vor putea fi vizitați de pasionații de gaming și de iubitorii de gadgeturi la standul A13. Evenimentul se desfășoară în perioada 26-28 august la Romexpo. La standul Huawei & AppGallery, gamerii se pot bucura de jocurile preferate pe telefoanele HUAWEI P50 și Nova 9 SE, precum și pe monitoarele de gaming HUAWEI MateView 34”. Vizitatorii ComicCon pot vedea și testa produsele Huawei aflate la standul de prezentare, precum: tableta HUAWEI MatePad Paper, telefonul HUAWEI Nova 9, laptopul HUAWEI MateBook D16, monitorul de gaming HUAWEI MateView GT 27” și routerul HUAWEI WiFi Mesh 3.

Participanții la eveniment se pot distra la standul Huawei jucând popularul joc Angry Birds pe un ecran interactiv de mari dimensiuni. În plus, vizitatorii pot instala AppGallery, magazinul de aplicații al Huawei, unde se vor bucura de 10% Cash-Back și un cupon de până la 50% reducere pentru jocuri de strategie, precum: Evony: The King`s Return, Guns of Glory: The Man In The Iron Mask și Lords Mobile, dar și pentru jocuri de acțiune cum ar fi: FreeFire, PUBG și World of Tanks – Blitz. De asemenea, AppGallery oferă și o reducere de 20 de lei pentru o tranzacție de minim 40 de lei la jocurile din campania de vară.

Huawei x ComicCon (1)

„Ne dorim ca vizitatorii care vor veni la ComicCon să se bucure de experiența de utilizare oferită atât de device-urile Huawei, cât și de AppGallery, principalul nostru canal de descărcare a aplicațiilor într-un telefon Huawei. Vrem să venim cât mai aproape de utilizatorii noștri, într-un mediu plăcut pentru iubitorii de gaming și de tehnologie, pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a deveni mai familiari cu tot ce înseamnă Huawei și universul aplicațiilor care ne fac viața mai ușoară.”, a spus Sharon Ren, Head of Romania Ecosystem Development & Operations, Huawei Consumer Business Group.

ComicCon este un eveniment care se adresează iubitorilor de gaming și tehnologie, comic books, filme, seriale TV, cosplay, manga și anime. Evenimentul a strâns în jur de 52.000 de vizitatori în 2019 și aproximativ 48.000 în 2018. Printre vedetele care vor fi prezente la eveniment anul acesta se numără Graham McTavish, cunoscut din serialele Outlander, Lucifer și The Witcher, Clive Standen, care a jucat în Vikings, Taken și Doctor Who, precum și Kevin McNally, actor din filme precum The Crown, Dr Who și Pirates Of The Caribbean.

Despre AppGallery

AppGallery este un ecosistem inteligent și inovator, care permite dezvoltatorilor să creeze experiențe unice pentru consumatori. HMS Core permite aplicațiilor să fie integrate pe diferite dispozitive, oferind mai mult confort și o experiență mai simplă – iar acest lucru face parte din strategia extinsă “1+8+N” a Huawei.

Cu AppGallery, viziunea noastră este de a crea o platformă de distribuție a aplicațiilor deschisă, inovatoare, accesibilă consumatorilor și, în același timp, de a proteja cu strictețe confidențialitatea și securitatea utilizatorilor, oferind în același timp o experiență unică și inteligentă. Fiind unul din primele trei magazine de aplicații la nivel global, AppGallery oferă o mare varietate de aplicații globale și locale în 18 categorii, inclusiv navigare & transport, știri, social media, shopping, modă și multe altele. AppGallery este disponibil în peste 170 de țări și regiuni cu peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. Huawei a colaborat cu 5,4 milioane de dezvoltatori din întreaga lume, distribuțiile totale de aplicații depășind 432 miliarde în 2021.

Pentru actualizări regulate despre AppGallery, urmăriți-ne pe:

URL: https://consumer.huawei.com/en/mobileservices/appgallery/

Facebook: https://www.facebook.com/AppGalleryOfficialPage/

Twitter: https://twitter.com/AppGallery

Instagram: https://www.instagram.com/_appgallery/

YouTube: https://www.youtube.com/c/AppGallery/featured

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/huawei-app-gallery/

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind o treime din populația lumii. Compania deţine 14 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, India şi China. Huawei Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive din gama wearable și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.huawei.com/en

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

Youtube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei

Element Industrial și TESLA Group semnează pentru soluții inovatoare de obținere și exploatare a energiei verzi

București, 25 August 2022 – Element Industrial, dezvolatorul roman de parcuri logistice și TESLA Group, furnizorul slovac de soluții de energie durabilă au semnat, recent, un parteneriat pe termen lung în care TESLA va produce și va administra energie fotovoltaică pe acoperișurile clădirilor din proiectele ELI Parks.

„Acest parteneriat reflectă strategia noastră de a dezvolta un portofoliu sustenabil care să le permită chiriașilor noștri să-și acopere cel puțin 30% din consumul de energie din surse regenerabile, respectiv energie fotovoltaică, cu un impact pozitiv direct asupra costului total de ocupare”, a declarat Andrei Jerca, Managing Director, Element Industrial. „Este, de asemenea, un angajament important din partea noastră de a dezvolta un business de logistică ecologic, durabil, care va genera valoare pe termen lung atât pentru investitori, cât și pentru ocupanții noștri. Strategia noastră se bazează pe concentrarea asupra nevoilor clienților în ceea ce privește predictibilitatea afacerii, costul de ocupare mai mic, sprijinirea strategiei lor de creștere și dezvoltarea unor adevărate comunități de afaceri în parcurile noastre industriale. Având toate acestea în vedere, parteneriatul nostru cu TESLA Group a devenit natural, deoarece ambele companii împărtășesc aceleași principii și abordări de afaceri”, a adăugat acesta.

 

Element Industrial dezvoltă în prezent un parc logistic de clasă A în zona de Nord-Vest a Bucureștiului, adiacent viitoarei Autostrăzi A0, unde va avea, până la sfârșitul anului 2022, un portofoliu de 100.000 mp livrați. Compania își propune să aibă 200.000 mp livrați în toată țara până în 2023, cu noi proiecte la Ploiești, Bacău și Brăila. Primul proiect care va fi echipat cu panouri fotovoltaice va fi ELI Park 4 (o clădire nouă de 20.000 mp) care va fi livrat la București în trimestrul al doilea al anului 2023.

1 (1)

„Activăm pe piața energiei regenerabile din România încă din anul 2010, operând în prezent o capacitate de peste 20 MW de parcuri fotovoltaice montate la sol și dezvoltând suplimentar o putere de 900 MW în sisteme montate la sol. Prin acest parteneriat cu Element Industrial ne concentrăm pe inovarea conceptuală a energiei solare pentru durabilitatea pe termen lung, care este misiunea noastră cheie”, spune Dušan Lichardus, președintele Consiliului de administrație al Grupului TESLAEl a adăugat: „Am reunit echipele de ingineri ale ambelor companii cu scopul de a optimiza construcția clădirilor pentru o instalare ușoară a panourilor fotovoltaice pe acoperișuri, anterior construcției. Acest lucru reduce costurile și timpul de construire a unei centrale electrice locale, aducând un plus de siguranță mai mare clădirilor și o eficiență operațională crescută a panourilor fotovoltaice instalate. Designul inovator al acestor centrale fotovoltaice locale montate pe acoperiș combină caracteristicile unice ale tehnologiei invertoare SolarEdge cu sistemul de

 ELI Park (1)

management al energiei TESLA AMOS (Advanced Microgrid Optimization System), pentru a oferi control operațional la nivel de panou individual, avantajele fiind o producție mai mare, un OPEX scăzut, o durată de viață mai lungă a tehnologiei și cele mai înalte standarde de siguranță industrială pentru proprietarii de clădirilor”.

***

              DESPRE ELEMENT INDUSTRIAL: Compania este unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori de spații logistice și industriale, având în administrare sau execuție o serie de proiecte sub brandul ELI Parks Totodată, dezvoltatorul oferă un pachet integrat de servicii built to suit pentru facilități de producție și depozitare, începând de la identificarea terenurilor pretabile unor astfel de dezvoltări, autorizare, proiectare și livrare conform cerințelor specifice pentru fiecare proiect. Element Industrial este un joint venture între Element Group, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic. CEO-ul D Craig Real Estate este Anca Damour.

DESPRE TESLA GROUP: Misiunea noastră este să aducem oamenilor energie durabilă dezvoltând noi concepte energetice. Cu produsele și soluțiile noastre, susținem dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, contribuim la descentralizarea sistemului energiei și ajutăm oamenii să devină mai puțin dependenți de energie centralizată, de distribuție și sisteme de transmisie pe care le consolidăm și le stabilizăm simultan. Susținem acțiunile globale de sustenabilitate pentru atingerea obiectivelor de zero emisii, și ajutăm industriile să atingă obiectivele de neutralitate a emisiilor de carbon.

Mai multe informații: https://teslagroup.eu/

ROMÂNII OFERĂ CADOURI INEDITE SUB FORMA EXPERIENȚELOR PENTRU TIMP LIBER

Extasy: peste 60% dintre experiențele pentru timp liber sunt cumpărate pentru a fi făcute cadou

  • Bugetul mediu alocat pentru achiziția unei experiențe este de 400 de lei
  • Experiențele pot fi cumpărate din aplicația Extasy direct pe numele destinatarului
  • Bărbații primesc cadouri sesiuni de tragere cu arma, drive test-uri, experiențe de sărituri de la mare înălțime, excursii cu ATV-ul
  • Cadouri populare pentru femei sunt: plimbări cu elicopterul, lecții de zbor, sărituri cu parașuta, sesiuni de masaj și cine romantice
  • Utilizatorii Extasy pot alege din peste 1.000 de experiențe pentru timp liber, pentru toate vârstele

Cluj-Napoca, 25 august 2022 – Experiențele pentru timp liber au intrat în topul celor mai apreciate cadouri, atât de tineri, cât și de părinți, potrivit datelor Extasy, platforma cu cele mai multe experiențe pentru timp liber din România (peste 1.000). În prezent, 6 din 10 experiențe cumpărate din platformă sunt făcute cadou, creșterea fiind de peste 30 de puncte procentuale față de finalul anului trecut.

Bogdan Buta Cofondator Extasy si Fondator UNTOLD

„Din comportamentul de achiziție, știm că utilizatorii Extasy își doresc să ofere cadouri inedite, ca alternativă la cele clasice. În plus, procesul de cumpărare este simplu, multe dintre experiențele listate pot fi folosite împreună cu cei dragi. Astfel, cadoul e o invitație de a face ceva special împreună, dar este și o modalitate prin care cumpărătorul își face un cadou și lui, în același timp. Un alt argument pe care l-am găsit în analiza noastră  este legat de buget. Cu un buget modest, cumpărătorul poate oferi o experiență pe care cei dragi nu o vor uita. Cu un buget similar, este dificil să cumperi un obiect fizic, de calitate”, spune Bogdan Buta, fondatorul Extasy App.

Experiențele listate în Extasy pot fi cumpărate din aplicație direct pe numele celui care primește cadoul, iar prețul mediu al unei experiențe este de 400 de lei.

Cel mai des, experiențele oferite cadou bărbaților sunt sesiuni de tragere cu arma, drive test-uri, experiențe de sărituri de la mare înălțime, excursii cu ATV-ul și experiențe de rafting. Femeilor le sunt oferite cadou plimbări cu elicopterul, lecții de zbor, sărituri cu parașuta, sesiuni de masaj și cine romantice. Iar pentru copii, cele mai cumpărate experiențe sunt sesiunile de karting, cursuri de robotică și sărituri de la înălțime.

Odată achiziționate, experiențele cadou sunt livrate electronic instantaneu utilizatorilor, care, în termen de 90 de zile trebuie să facă o programare pentru accesarea acestora. În medie, din momentul achiziționării experienței și până la accesarea ei durează aproximativ 2 săptămâni. În cazul în care nu a fost făcută programarea în cele 90 de zile, utilizatorul este contactat de echipa de suport, iar acest termen poate fi prelungit.

Cele mai populare experiențe pentru uz personal: festivaluri, concerte, evenimente

Spre deosebire de cei care achiziționează experiențe pentru a le face cadou, și care preferă lucrurile noi, experiențele inedite, în sine, cei care cumpără pentru ei sunt atrași de evenimente, concerte sau festivaluri.

Utilizatorii Extasy pot alege din peste 1.000 de experiențe pentru timp liber, pentru toate vârstele, listate în 19 categorii, astfel încât să poată fi vizualizate foarte rapid, în funcție de preferințele utilizatorilor, iar procesul de navigare în aplicație să fie facil.

Utilizatorii platformei au de ales între drumeții, tururi de orașe, salturi cu parașuta, plimbări cu avionul și cu elicopterul, excursii off-road, pachete SPA, masaj, city break-uri, evenimente tematice, concerte, pilotaj sportiv, plimbări cu bicicleta în cadru organizat, vizite la castele din România, karting, escape room-uri, tabere de supraviețuire, tabere militare, degustări de vinuri și de brânzeturi, festivaluri de teatru, plimbări cu balonul, ședințe de cățărare, airsoft, tir cu arma, paintball, experiențe VR, lasertag etc.

Aplicația Extasy poate fi descărcată atât din AppStore, cât și din Google Play. De asemenea, experiențele pot fi achiziționate și direct din website-ul Extasy.com.

Despre Extasy

Extasy este platforma cu cele mai multe experiențe pentru timp liber din România. A fost înființată în 2020 de Bogdan Buta, fondatorul UNTOLD, și Sveatoslav Veaceslav Vizitiu, cofondator al platformei de sănătate pentru copii şi părinţi, Wello. Utilizatorii pot alege din peste 1.000 de experiențe pentru timp liber, pentru toate vârstele, listate în 19 categorii, astfel încât să poată fi vizualizate foarte rapid, în funcție de preferințele utilizatorilor, iar procesul de navigare în aplicație să fie facil. Aplicația Extasy poate fi descărcată atât din AppStore, cât și din Google Play, în viitorul apropiat, experiențele putând fi achiziționate și direct din website-ul Extasy.

LG oferă trei luni de Stadia Pro pe televizoarele LG

Peste 50 de titluri disponibile pentru clienții noi și existenți ai smart TV-urilor LG

care operează webOS 5.0 sau o versiune mai nouă în America de Nord și Europa

LG Electronics (LG) colaborează cu Google Stadia pentru a oferi trei luni de acces1 la Stadia Pro atât pentru clienții noii, cât și pentru cei care au achiziționat în trecut un televizor smart de la LG. Această campanie are o durată limitată și se aplică televizoarelor LG² cu webOS 5.0 sau o versiune ulterioară în cele 22 de țări3 în care Stadia, platforma Google de jocuri în cloud, este acum disponibilă.

Posesorii de televizoare LG care își revendică abonamentul gratuit Stadia Pro obțin acces instantaneu la peste cincizeci de jocuri, cu titluri noi adăugate în fiecare lună, reduceri unice la jocuri și conținut suplimentar oferit în mod regulat. Cu Stadia Pro, care permite grafică până la 4K HDR, gameplay la 60 FPS și sunet surround 5.1 captivant, televizoarele inteligente LG sunt alegerea perfectă pentru gamerii pasionați care caută experiența supremă de joc fără a cumpăra o consolă sau un computer de gaming scumpe.

stadia-pro_LG-TV-final

Stadia store oferă, de asemenea, peste 250 de jocuri populare disponibile pentru cumpărare, inclusiv Cyberpunk 2077, Resident Evil Village, Assassin’s Creed: Valhalla, Hitman 3, Baldur’s Gate 3, precum și acces la o listă tot mai mare de jocuri și demo-uri gratuite, toate disponibile doar cu un controler compatibil, fără să fie nevoie de descărcări sau instalări de jocuri.

Procesul de revendicare a accesului în Stadia Pro este rapid și ușor pentru cei care dețin deja smart TV-urile LG, cu doar un clic pe oferta Stadia Pro din LG Content Store, unde poate fi scanat codul QR.4

 

1 Ofertă disponibilă pentru noii abonați Stadia Pro. Pentru înscriere este necesară o formă de plată validă, dar nu veți fi taxat în primele trei luni și puteți anula oricând – trebuie să anulați înainte de expirarea perioadei de trei luni sau veți fi taxat pentru a patra lună. Pentru a vă gestiona abonamentul, accesați g.co/stadia/subscriptions.

2 Lista completă a modelelor de televizoare compatibile poate fi găsită aici.

3 Google Stadia este disponibil momentan în Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Franța, Italia, Germania, Austria, Spania, Suedia, Elveția, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Belgia, Irlanda, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia , România și Ungaria.

4 Oferta rambursabilă din 3 august 2022 până în 31 ianuarie 2023. Termenul limită pentru a revendica această ofertă gratuită de abonament Stadia Pro variază în funcție de piață. Se aplică termeni și condiții. Consultați site-ul oficial al țării LG pentru detalii.

 

BenQ anunță lansarea a trei noi monitoare pentru jocuri și va prezenta proiectorul X3000i, premiat de EISA, la Gamescom 2022

Bucureşti, România, 24 august 2022 – BenQ, brand global producător de electronice de larg consum, anunță că, pentru prima dată, vizitatorii Gamescom 2022 vor putea vedea noi monitoare de gaming din seria MOBIUZ și cele mai noi produse e-Sports  lansate sub brand-ul ZOWIE.

În perioada 24-28 August, la Köln, Germania, vizitatorii standului BenQ (standul A-031, Hala 08.1) vor avea șansa de a explora o realitate imersivă a jocurilor în timp ce descoperă următoarea generație de ecrane de top, concepute pentru toţi pasionații de jocuri. Această ediție va fi și mai specială pentru că se va desfășura atât în format fizic, cât și online.

„La BenQ, ne străduim continuu să le oferim jucătorilor cel mai avansat grad posibil de imersiune audio-vizuală și inovații de top ce includ inteligența artificială, totul  pentru a asigura o experiență de joc îmbunătățită. În acest fel, îi putem ajuta pe jucători să atingă o performanță superioară”, spune Steve Chu, președintele BenQ Europe„Deoarece scopul nostru este să creăm experiențe premium pentru jucătorii de toate tipurile, următorul pas firesc pentru noi a fost să aducem clienților noștri cea mai recentă tehnologie pentru ecrane care va schimba modul în care aceștia interacționează în lumile lor virtuale”, continuă președintele BenQ Europe.

benq gamescom

Gamescom este platforma globală perfectă care prezintă pentru prima dată cea mai nouă generație a noastră de monitoare pentru gaming, deoarece este unul dintre evenimentele de gaming de top din lume”, încheie Chu. „În aceste cinci zile, așteptăm cu nerăbdare să îi întâmpinăm la standul nostru pe toți vizitatorii show-ului și să le oferim ocazia de a experimenta pentru prima dată noile noastre modele de ecrane.”

Noua linie de produse MOBIUZ include modelele EX480UZ, EX270M și EX270QM.

MOBIUZ EX480UZ este primul monitor de jocuri BenQ echipat cu un panou OLED, diagonală de 48 de inchi, rezoluție 4K cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz, un timp de răspuns ultra-rapid de 0,1 ms, culori True 10-bit și suport True Black HDR 400. De asemenea, modelul oferă FreeSync Premium și tehnologia HDRi de la BenQ, precum și un switch KVM, mapare a scenariilor prin telecomandă, opţiune Light Tuner și difuzoare treVolo. Prin urmare, EX480UZ este alegerea perfectă pentru utilizatorii care doresc să-și îmbunătățească experiența de joc.

EX270M și EX270QM sunt primele monitoare MOBIUZ care oferă rate de reîmprospătare de 240Hz și un timp de răspuns impresionant de 1msGtG, un nivel de performanță ideal pentru jocurile FPS. Modelul EX270M are, printre altele, un display FHD cu diagonala de 27 de inchi un panou IPS, precum și un sistem audio 2.1 cu două canale și un sistem audio treVolo subwoofer de 5W.

Modelul EX270QM vine cu un ecran QHD de 27 de inchi și un panou IPS cu certificare VESA HDR600. În plus, conectivitatea HDMI 2.1 asigură compatibilitatea VRR (rată de reîmprospătare variabilă) pentru consolele de jocuri de ultimă generație, garantând o performanță fluidă a jocului fără apariția unor întreruperi a imaginilor pe ecran. Atât EX270QM cât și EX270M vin echipate cu scenario mapping, telecomandă și Light Tuner.

ZOWIE, sub-brand-ul BenQ specializat pentru e-Sports, va fi de asemenea prezent la standul BenQ. ZOWIE, care a primit recunoașterea pe scară largă din partea jucătorilor de e-Sport pentru produsele sale de cea mai bună performanță, a devenit recent prin monitoarele sale, partenerul oficial pentru Valorant Challenger Tour EMEA 2022, un eveniment organizat de RIOT Games. La stand, vizitatorii vor avea șansa de a testa cele mai noi produse echipate cu tehnologia DyAc⁺™. În plus, toată lumea va avea șansa de a vedea la lucru instrumentul XL Setting to Share™, care permite partajarea setărilor de afișare cu alți utilizatori prin trimiterea acestora ca profil.

Mouse-ul din seria C de la ZOWIE și mouse pad-ul G-SR-SE de ultimă generație vor fi, de asemenea, disponibile pentru a fi testate la stand de jucători.

Toate monitoarele dispun de tehnologia BenQ Eye-Care. Acest lucru asigură o experiență de vizualizare flicker-free și o lumină albastră scăzută pentru vizionare confortabilă pe perioade lungi de joc. Toate monitoarele sunt, de asemenea, însoțite de suporturi reglabile pe înălțime pentru a asigura un confort maxim pentru jucători.

Mai mult, vizitatorii standului BenQ vor putea vedea proiectorul X3000i, recent distins cu prestigiosul EISA Award ca EISA GAMING PROJECTOR 2022-2023 la categoria „Home Theater Display & Video”. Pentru jucători, acest model aduce un „Fast Mode” preconfigurat, cu un buton dedicat pe telecomandă și timpi de răspuns până la aproape 4 ms la 1080p/240Hz (și 16ms pentru 4K/60Hz), împreună cu trei moduri de joc optimizate pentru diferite genuri.

Cele trei monitoare vor fi disponibile la precomandă din luna septembrie/octombrie. BenQ Mobiuz EX480UZ va fi disponibil la preţul de 1,999 EUR, EX270M la 399 EUR, EX270QM la 799 EUR. Pentru a afla mai multe despre monitoare, vizitați BenQ.eu.

 

***

Despre BenQ (Corporation)

Întemeiată pe viziunea corporativă „Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life”, BenQ Corporation este lider mondial în furnizarea de soluții și tehnologie umană, având ca scop îmbunătățirea fiecărui aspect al vieții consumatorilor. Pentru a-și realiza viziunea, compania se concentrează pe aspectele care contează cel mai mult pentru oamenii de astăzi – stilul de viață, afaceri, asistență medicală și educație – cu speranța de a oferi oamenilor mijloacele de a trăi mai bine, de a crește eficiența, de a se simți mai sănătoși și de a îmbunătăți învățarea. Astfel de mijloace includ un portofoliu extins de produse și tehnologii încorporate orientate către utilizatori, de la proiectoare digitale la monitoare, afișaje interactive de format mare, produse audio, produse cloud pentru consumatorii finali, comunicații mobile și iluminare lifestyle. Because it matters.

Despre BenQ Group

BenQ Group este o corporație puternică cu venituri de peste 22 de miliarde de dolari, compusă din aproape 20 de companii independente care operează în peste 30 de țări în numeroase industrii, cu o forță de muncă combinată de peste 100.000 de angajați. Fiecare membru al grupului este un lider recunoscut în propriul său domeniu, contribuind la resursele vaste ale BenQ Group, la cercetarea și dezvoltarea extinse și punctele forte strategice distincte. Prin valorificarea specializării verticale a fiecărei companii pentru a crea o scalare reală pe piețele orizontale, BenQ Group controlează un lanț valoric extrem de eficient, cu capacitatea de neegalat de a furniza componente critice și soluții de clasă mondială în următoarele industrii: TFT-LCD, energie verde, chimicale fine și materiale avansate, iluminat, design IC, componente de precizie, integrare de sistem, afaceri de marcă și servicii. Grupul se angajează în afaceri profitabile și sustenabile care împărtășesc viziunea sa de lungă durată Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life. Companiile BenQ Gruop sunt: ​​BenQ Corporation, AU Optronics Corporation (cel mai mare producător mondial de panouri TFT-LCD de dimensiuni mari), Qisda Corporation, Darfon Electronics Corporation, BenQ ESCO Corp., BenQ Materials Corp., BenQ Guru Corp., BenQ Medical Center, BenQ Medical Technology Corp., BenQ AB DentCare Corp., Daxin Materials Corp., Dazzo Technology Corp., Darwin Precisions Corp., Lextar Electronics Corp., LILY Medical Corp. și Raydium Semiconductor Corp.

HUAWEI WATCH GT 3 Pro a primit premiul EISA pentru cel mai bun smartwatch 2022-2023

Distincția EISA confirmă poziția de lider în industrie a HUAWEI WATCH GT 3 Pro

 

București, 24 august 2022 – Huawei Consumer Business Group a primit un premiu important pentru HUAWEI WATCH GT3 Pro, din partea Expert Imaging and Sound Association. Dispozitivul Huawei a fost numit „cel mai bun smartwatch 2022-2023” de EISA. Asociația reunește peste 60 dintre cele mai respectate reviste internaționale specializate în electronice de larg consum, website-uri și jurnaliști, și a premiat HUAWEI WATCH GT3 Pro în baza recenziilor tehnice independente ale membrilor săi.

HUAWEI WATCH GT 3 Pro_1

Este al treilea an consecutiv când Huawei primește acest premiu. Distincția este prima dintr-un lung șir de titluri prestigioase deținute de HUAWEI WATCH GT3 Pro, acesta din urmă primind și premiul Editor’s Choice din partea Android Headlines, Tech Advisor și PhoneArena, publicații care au remarcat „construcția de calitate superioară”, dar și „funcționalitățile bogate și variate” ale ceasului smart.

Jurații EISA au subliniat faptul că HUAWEI WATCH GT 3 Pro este „cel mai rafinat și perfecționat smartphone Huawei de până acum”. Ei au lăudat „designul clasic” și „elegant”, care cuprinde un „corp de titan, spate ceramic și cadran din safir” și un „ecran AMOLED clar” și „plin de culoare”. Totodată, jurații au apreciat sistemul „avansat de operare”, „multitudinea de aplicații și funcții”, rezistența la apă, durata de viață „exceptională” a bateriei, precum și funcțiile de monitorizare a nivelului de oxigen din sânge și de testare la stres.

Suntem extrem de onorați să primim premiul EISA «Cel mai bun smartwatch 2022-2023» pentru HUAWEI WATCH GT 3 Pro, mai ales că este al treilea an consecutiv în care ni se acordă această distincție. Huawei s-a dedicat întotdeauna utilizării tehnologiei cu scopul de a îmbunătăți și simplifica viața de zi cu zi a utilizatorilor, permițându-le să-și atingă obiectivele personale și profesionale într-un mod care să le sporească încrederea în sine. Cu multitudinea de funcții de urmărire a sănătății și fitness-ului, HUAWEI WATCH GT 3 Pro este exemplul perfect al modului în care tehnologia Huawei îi ajută pe utilizatori să fie mai fericiți și să-și manifeste cea mai bună versiune a lor.”, a precizat Kevin Ho, Chief Operating Officer, Huawei Consumer Business Group.

 

HUAWEI WATCH GT3 Pro încurajează un stil de viață sănătos

HUAWEI WATCH GT3 Pro este un model vârf de gamă, care reușește să combine în mod armonios un design rafinat cu funcții de ultimă generație, pentru a oferi utilizatorilor un accesoriu purtabil elegant, care este util în orice moment al zilei. Utilizatorii care aleg acest smartwatch se bucură de funcții de sănătate și fitness la un nivel ridicat de performanță. Iar mulțumită impermeabilității 5 ATM la 30 de metri adâncime, HUAWEI WATCH GT3 Pro poate să fie folosit și în timpul înotului și a altor activități acvatice, fără să existe riscul de a se defecta în contact cu apa.

Mai mult, dispozitivul are un timp de încărcare cu 30% mai rapid decât la ultima generație. Prin funcțiile de urmărire specializate, acesta contribuie la îmbunătățirea stilului de viață. HUAWEI WATCH GT3 Pro are peste 100 de moduri de antrenament, posibilitatea de analiză EKG, monitorizarea inteligentă a ritmului cardiac și tracker-ul HUAWEI TruSleep 2.0.

Acest smartwatch se remarcă printr-un aspect premium, în variante de culoare Titan sau Ceramic. Poate fi conectat cu ușurință la alte dispozitive, demonstrând astfel avantajele strategiei Huawei „1 + 8 + N” Seamless AI Life și contribuind la formarea unui veritabil ecosistem de dispozitive tech. HUAWEI WATCH GT3 Pro poate să se conecteze atât la alte dispozitive inteligente Huawei, cât și la telefoane iOS și Android.

Descoperă mai multe despre HUAWEI WATCH GT 3 Pro aici:

https://consumer.huawei.com/ro/wearables/watch-gt3-pro-titanium/.

 

Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romania

Community: Comunitatea Huawei 

Sky Li, fondator și CEO al realme, declară într-o scrisoare deschisă că realme intră în a doua etapă de creștere la nivel mondial

București, România – 24 august 2022 – Sky Li, fondatorul și CEO-ul realme, a dat publicității o scrisoare deschisă intitulată „A doua etapă de creștere a realme: un focus concentrat pe creșterea pe termen lung”, într-un moment în care compania se pregătește pentru cea de-a patra ediție a festivalului aniversar „828 Fan Festival” pe 28 august 2022. În scrisoarea deschisă, Sky Li afirmă că „realme intră acum în a doua etapă de creștere ca start-up, iar în această următoare fază a călătoriei noastre ne vom spori și mai mult concentrarea asupra creşterii pe termen lung. Acest lucru înseamnă un accent suplimentar pe calitatea produselor și pe cerințele pieței.”

Cu spiritul „Dare to Leap”, realme, brandul de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere din Europa, continuă să ofere la prețuri rezonabile pentru tinerii din întreaga lume produse cu performanțe avansate și cu un design ce stabilește noi tendințe. Odată cu adoptarea 5G, realme a devenit marca de smartphone-uri 5G cu cea mai rapidă creștere la nivel global în al patrulea trimestru al anului 2021, cu o creștere de 165% față de anul trecut. realme își propune să depășească limitele pentru a populariza puterea 5G în gama sa de produse AIoT prin lansarea primei sale tablete 5G – realme Pad X, care face tehnologia 5G mai accesibilă, realme investind 90% din resursele sale de cercetare și dezvoltare în tehnologia 5G.

logo (1)

Datorită strategiei sale 1+5+T, realme a devenit cel mai rapid brand de tehnologie pentru consumatori care a acoperit tipurile majore de produse AIoT și a construit un ecosistem AIoT complet la nivel mondial, care cuprinde televizoare inteligente, laptop-uri, tablete, ceasuri inteligente, sisteme audio și un număr mare de gadgeturi inteligente și accesorii din ecosistemul său TechLife ca un avantaj eficient de a aduce mai multă accesibilitate consumatorilor. În total, realme a atins un număr uimitor de 10 milioane de produse livrate până în trimestrul I din 2022, făcându-l un competitor puternic în segmentul AIoT.

Inovația în design este un alt element cheie pe care realme se concentrează încă de la început. realme a înființat primul studio de design din industria telefoanelor mobile Android, realme Design Studio, adunând cei mai buni designeri din lume și pe designerii de elită din echipa proprie pentru a crea produse și experiențe ce stabilesc noi tendințe în domeniu.

În ultimii patru ani, realme a înregistrat o creștere rapidă, devenind al șaselea cel mai mare furnizor de smartphone-uri din lume într-un interval de doar trei ani. În ciuda incertitudinii actuale de pe piață, realme are încredere în capacitatea sa de a face față provocărilor. Sky Li a spus: „Telefoanele inteligente ne-au făcut mai capabili ca oricând, iar acum era AIoT extinde și mai mult aceste capacități. Drumul ce ni se deschide în față rămâne luminos, chiar dacă este dificil.”

Intrând în a doua etapă de creștere, realme va adera la strategia „Market Cultivation”, ceea ce înseamnă un accent suplimentar pus pe calitatea produsului și pe strategia de piață locală, așa cum a menționat Sky Li în scrisoarea deschisă.

Ca parte a strategiei de produs „Simply Better”, investiția realme în cercetare și dezvoltare va crește cu 58% de la an la an, cu accent pe inovația tehnologică. Seria Number va deveni linia sa de produse esențială, împachetând tehnologia obligatorie într-un pachet elegant, cu un preț accesibil. La nivel global, realme își lansează 9i 5G pe 18 august 2022, iar seria 10 va veni în curând în ultimul trimestru al acestui an. În ceea ce privește designul produselor, realme va continua să adopte noi modele și noi materiale, aducând utilizatorilor din întreaga lume performanțe de vârf pentru produsele aflate în tendințe. realme le oferă fanilor săi oportunitatea de a participa la procesul de dezvoltare a produselor AIoT, iar cu un efort comun al comunității, realme se așteaptă să livreze până în 2023 mai multe produse AIoT centrate pe nevoile utilizatorilor.

Concentrându-se pe strategia sa „Market Cultivation”, realme va pune în special accent pe cele două piețe în care a livrat peste 10 milioane de unități, lucrând în același timp pentru construirea în trei ani de zile a unui nucleu la nivel mondial de cincisprezece piețe cu livrări de peste 1 milion de unități. În Europa, realme își va stabili obiectivul de a atinge Top 3 până în 2023 cu o creștere anuală de peste 200%, ceea ce arată angajamentul realme de a construi echipe locale, personal, resurse și cunoștințe. Printr-o abordare de marketing mai localizată și înțelegerea cerințelor tinerei generații, realme va proiecta produsele în concordanță cu obiceiurile de utilizare ale consumatorilor locali.

Cu activele sale reduse, modul de lucru cu un canal scurt de distribuție și strategia de prioritizare a comerțului electronic, realme a creat o echipă internațională de comerț electronic pentru a unifica gestionarea canalului și pentru a aduce utilizatorilor săi din întreaga lume beneficii și accesibilitate la cumpărături. Cu echipa nou înființată, realme își îmbunătățește capacitatea de a gestiona canalele de comerț electronic și de a-și folosi practic experiența de succes în comerțul electronic atât pe piețele mature, cât și pe cele în curs de dezvoltare. Ca atare, va putea lucra îndeaproape cu partenerii săi de comerț electronic la nivel global pentru a cultiva modele de comerț electronic mai eficiente. realme va aduce o experiență de cumpărături mai convenabilă și mai accesibilă pentru întregul său portofoliu de produse.

realme crede cu fermitate că toate dificultățile cu care se confruntă în prezent piața globală sunt temporare și vor fi depășite. Spiritul său „Dare to Leap” va continua să aducă forță dezvoltării mărcii. realme va rămâne fidel aspirației originale și va fi ancorat în realitate, crescând odată cu tinerii din întreaga lume și schimbând lumea împreună cu aceștia.

Despre realme

realme este un brand de tehnologie specializat în furnizarea de produse cu o experiență superioară cuprinzătoare pentru utilizatorii globali. Fondată în 2018, realme este brand-ul de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere în Europa în 2021 și brand-ul de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere din istorie până la 100 de milioane de unități livrate.

Ambiția realme este să stabilească tendințe și să ofere oamenilor produse care să garanteze o experiență de neuitat. Dedicați să creăm un stil de viață inteligent, conectat și la modă pentru tineri, democratizăm tehnologia de ultimă oră pentru a oferi cele mai bune produse în fiecare segment de preț.

realme a lansat realme TechLife Ecosystem, susținut de strategia 1+5+T, ecosistem centrat pe smartphone-uri și extins la 5 categorii cheie de televizoare inteligente, wearable, TWS, laptopuri și tablete și produse de tehnologie ale mărcii realme TechLife® în 3 categorii de Smart Life Care, Smart Entertainment și Smart Connect. realme a dezvoltat mai multe produse cu parteneri inovatori pentru a îmbogăți ecosistemul realme TechLife Ecosystem.

Mai multe informații despre realme la www.realme.com

Selecția oficială Astra Film Festival 2022. Lumea, văzută din peste 100 de perspective cinematografice

Trei din patru filme documentare proiectate la #AFF2022 vor fi văzute în premieră

Selecția oficială a noii ediții Astra Film Festival (Sibiu, 9-16 octombrie) confirmă faptul că aici este locul în care majoritatea realizatorilor de film documentar din România aleg să își prezinte pentru prima oară producțiile, în fața unui public avizat. Nu mai puțin de trei sferturi dintre cele 73 de filme documentare din selecția oficială AFF2022 sunt premiere – un argument în plus al faptului că festivalul de la Sibiu reprezintă o adevărată rampă de lansare pentru producțiile de cinema de non-ficțiune. Organizatorii au pregătit un program variat, cu filme din toată lumea, care include diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers, programul industry Astra Film DokTank, dezbateri incitante, concerte și evenimente speciale marca Astra Film Festival. Revin proiecțiile în săli de cinema și programele Astra Film Junior și Full-Dome, atât de populare în rândul publicului tânăr. În total, publicul AFF2022 va avea parte de peste 100 de perspective cinematografice.

Astra Film Festival_foto AFF (1)

Din Noua Zeelandă și Australia în Norvegia și Finlanda, din Chile, Statele Unite și Canada în Marea Britanie, Franța, Spania sau Germania, din Vietnam, Israel, Iran, Kîrgistan sau Armenia în Ucraina sau Rusia, selecția de filme din acest an de la Astra Film Festival este un adevărat maraton menit să aducă în fața publicului cele mai bune filme documentare realizate de cineaști din toată lumea în ultimii doi ani. Trei sferturi dintre filmele proiectate la Astra Film Festival sunt premiere: 12 premiere mondiale, 6 internaționale, plus 39 de premiere naționale.

Îi chemăm pe iubitorii filmului documentar din toată țara să vină la Sibiu pentru a vedea povești profunde, care îi vor pune pe gânduri, pentru a afla perspective inedite asupra realității și, înțelegând mai bine lumea în care trăim, să fie martori avizați la spectacolul vieții. Prezentă și viitoare. Facem acest lucru neîntrerupt, din 1993”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Astra Film Festival _ Foto AFF 3 (1)

Patru secțiuni competiționale

Vor fi, ca în fiecare an, patru secțiuni competiționale (România, Voci emergente al documentarului, Europa Centrală și de Est, România și DocSchool) în care sunt înscrise 42 de filme non-ficțiune din 37 de țări. Lista completă a filmelor din selecția oficială poate fi consultată aici: https://www.astrafilm.ro/ro/selecie-filme-aff-2022.

ROMÂNIA. În secțiunea competițională România, care prezintă o selecție din ceea ce este mai nou și mai valoros în filmul documentar românesc, vor concura 11 filme non-ficțiune, toate premiere (3 premiere mondiale, o premieră internațională și 7 premiere naționale).

VOCI EMERGENTE ALE DOCUMENTARULUI. Opt filme documentare ale unor autori aflați la primele lor producții concurează în acest an pentru premiile acestei secțiuni. Mai mult de jumătate dintre filme sunt premiere (una mondială și patru naționale).

Astra Film Festival_foto AFF 2 (1)

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST. Secțiune dedicată filmelor de non-ficțiune cu teme ancorate în spațiul așa-numitului Bloc Estic, aduce în selecția finală 10 filme (o premieră mondială, una internațională și patru naționale).

DOCSCHOOL. Secțiunea dedicată producțiilor studențești cuprinde o selecție de 13 filme documentare, dintre care 8 premiere (3 mondiale, 2 internaționale și 5 naționale), realizate de studenți din toată lumea (Germania, Armenia, Franța, Olanda, Italia, Marea Britanie, Danemarca și România).

Programe speciale AFF2022

Alte 27 de filme vor fi prezentate în cadrul unor programe îndrăgite de publicul tânăr și foarte tânăr, precum Astra Film Junior și Full Dom, care revin după doi ani de restricții din cauza pandemiei de Covid19.

Astra Film Festival_foto AFF 4 (2)

ASTRA FILM JUNIOR, cel mai amplu program de educație audio-vizuală prin film documentar, le propune copiilor și adolescenților filme din mai multe colțuri ale lumii, care surprind diferite aspecte ale vieții. „Copiii și adolescenții vor afla lucuri noi, se vor pune în pielea personajelor, vor înțelege că viața e complexă și prețioasă și vor fi încurajați să își dezvolte spiritul critic”, declară Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

FULL-DOME. Organizatorii propun un spectacol complet la proiecțiile din Domul instalat în Piața Mare datorită noilor formate de film documentar, care beneficiază de proiecții 360 de grade și sunt un mix între artă și tehnologie.

DOKTANK. Programul de industrie Astra Film DokTank (10-16 octombrie 2022) pune accentul pe proiecte de film documentar românesc, realizate de echipe din România (sau Republica Moldova) sau care tratează subiecte legate de România (sau Republica Moldova). Scopul declarat este acela de le oferi tinerilor creatori o platformă de deschidere înspre piața internațională de film documentar.

WARM-UP AFF. Cea de a 29-a ediție Astra Film Festival va fi prefațată de un eveniment-teasing, Warm-Up AFF (2 și 3 septembrie 2022), în care organizatorii cheamă publicul la proiecții de film văzute din bărci care plutesc pe lac și la o discuție deschisă între adolescenți și profesioniști despre înțelegerea cinemaului non-ficțiune și a procesului prin care se realizează filmul documentar.

Programul #AFF2022 invită de asemenea publicul să mediteze asupra unor tematici profunde, care provoacă și duc la dezbateri ce se vor prelungi, cu siguranță, și dincolo de proiecțiile de filme și sesiunile Q&A care vor urma. Vorbim, de exemplu, despre filmele grupate sub tematica Moarte decisă („Closing Words”, de Gaëlle Hardy) și Fețele Războiului („Chris the Swiss”), ambele proiectate în premieră în România, la care se adaugă filme-portret Nick Broomfield.

Filmele vor fi proiectate în centrul istoric al Sibiului (Sala Thalia, Astra Film Cinema din Piața Mică, în Domul instalat special în Piața Mare), la Biblioteca Universitara ULBS și în sălile Cine Gold în Promenada Sibiu Mall.

Despre Astra Film Festival

Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa, inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.

Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.