TCL aduce fotbaliști de top la IFA Berlin

imgf

Phil Foden, Pedri, Rodrygo și Raphaël Varane, noua echipă de brand ambassadors a TCL 2022

București, 1 septembrie 2022  TCL, unul dintre principalii jucători din industria TV la nivel mondial și printre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum, a prezentat echipa de fotbal TCL 2022 la IFA Berlin. Cu patru dintre cei mai buni fotbaliști din lume la bord ca ambasadori ai mărcii, TCL dă startul unei campanii globale care își propune să inspire oamenii pe drumul excelenței în viața de zi cu zi.

Lineup-ul TCL îi reunește pe: Phil Foden, tânărul mijlocaș excepțional din Anglia; mijlocașul spaniol Pedri, un superstar în devenire; Rodrygo, remarcabilul atacant din flancul drept în cadrul echipei naționale braziliene; și Raphaël Varane, fundaș renumit și un jucător cheie în echipa națională franceză.

Începând din noiembrie 2022, TCL va împărtăși mesaje și informații valoroase de la cei patru jucători aflați în fruntea Cupei Mondiale de Fotbal, dincolo de canalele media tradiționale și social media. TCL va oferi, de asemenea, numeroase oportunități pentru fani de a fi aproape de idolii lor prin conținut exclusiv, articole semnate și concursuri cu premii. Cei foarte norocoși vor avea posibilitatea să stea de vorbă cu eroii lor.

Accesați primul lor video comun aici.

Raphaël Varane: „Să ai șansa de a te conecta cu fanii din întreaga lume și de a-i inspira spre excelență este o oportunitate fantastică. Mă bucur că am posibilitatea de a colabora cu un brand precum TCL, al cărui palmares arată dedicarea lor de a oferi experiențe de calitate superioară susținătorilor noștri.”

Phil Foden: „Pasiunea mea pentru fotbal a început în copilărie, când mă jucam pe străzile din Stockport împreună cu prietenii mei și ne uitam la idolii noștri la TV. Sunt încântat să fac parte din familia TCL și sper ca, împreună, să fim o sursă de inspirație pentru viitoarea generație de jucători de fotbal.”

Pedri: „Sunt entuziasmat să am șansa de a începe această colaborare cu TCL. Cu toții ne dorim să oferim o experiență de neuitat fanilor noștri și să împărtășim pasiunea pentru sport, iar în calitate de ambasador TCL, sunt sigur că putem transmite un spirit sportiv care să-i inspire pe fanii noștri.”

Rodrygo: „Sunt bucuros să-mi joc rolul de ambasador TCL și să colaborez cu o companie care pune calitatea pe primul loc și care își dorește să inspire excelență, mai presus de orice.”

Frédéric Langin, Vicepreședintele de Vânzări și Marketing al TCL Europe, a declarat: „Unii dintre cei mai buni jucători din lume astăzi, PhilFoden, Pedri, Rodrygo și Raphaël Varane, sunt recunoscuți ca genii ale noii generații de fotbaliști, care inspiră atât pe teren, cât și în afara acestuia. Suntem deopotrivă entuziasmați că îi putem motiva pe clienții noștri din toată lumea cu ajutorul sportului și încântați că îi putem ajuta pe fani să intre în contact cu acești giganți ai fotbalului, care îi vor inspira în recunoașterea și educarea propriilor talente extraordinare.”

TCL promovează de mult puterea sportului și spiritul care Inspiră Excelență în jucători, prin intermediul comunității extinse. Ca susținător constant al lumii sportului, TCL sponsorizează echipe de fotbal și turnee în Argentina, Australia, Brazilia, Regatul Unit, Statele Unite, dar și altele. Compania are, de asemenea, un palmares puternic în ceea ce privește colaborarea cu embleme ale sportului. Dincolo de fotbal, TCL este și un partener global al Federației Internaționale de Baschet (FIBA), din 2018, și sponsor major al Campionatului European de Baschet (FIBA Eurobasket) 2022 .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *