Cum evoluează în acest an bugetele IMM-urilor? Efervescență în această vară a activității de planificare financiară – ce urmează?

În lunile de vară am observat o dinamică excepțională a activității de bugetare și revizuire a proiecțiilor financiare și a prețurilor și politicilor comerciale. Având presiuni pe costuri dar și din perspectiva modificărilor fiscale prevăzute pentru perioada următoare, IMM-urile își actualizează strategia de personal, extind scenariile multiple pe toate palierele importante din business, de la aprovizionare, supply-chain, până la canalele de vânzare, cu obiectivul major de a-și securiza afacerea, de a evita discontinuități în fluxurile principale și de ce nu, există tendința de a crea niște rezerve pentru 2023 – un an incert așa cum îl vedem acum.

1. sinteza

Rezultatele Analizei „Buget 2022 – IMM uri” – studiu realizat de Trusted Advisor în luna august:

Bugete crescute în cursul anului acesta, cu peste 25% față de valoarea inițială bugetată:

  • 64% din respondenți – Payroll (salarii și beneficii salariale)
  • 36% – Utilități și cheltuieli de regie
  • 27% – Marketing
  • 18% – Transporturi și Logistică
  • 9% – Materii prime și Costul produselor comercializate
  • 12% – raportează creșteri la alte categorii bugetare, precum Servicii terți sau Cheltuielile financiare (pierderi curs valutar, dobânzi)

Modificarea repetată a proiectilor financiare, lucrul cu bugete lunare și actualizarea prețurilor – în cursul anului:

  • 54% trimestrial sau mai des
  • 27% o dată anul acesta
  • 17% nu au făcut modificări
  • 2% nu au mai lucrat cu bugete anul acesta

În 2023 intenționează să utilizeze o aplicație de bugetare care integrează scenarii multiple pentru optimizare financiară și fiscală 55% dintre respondenți (9% utilizează deja). 45% consideră acest subiect mult prea complex și nu au capacitate / abilități interne pentru a implementa.

1. sinteza

*72 Respondenți 83% sub 1mEuro, 27% 1-5 mEuro, domenii precum servicii consultanță IT-HR-.., comerț, medical, turism. 82% București, 18% din țară.

Câteva recomandări pentru IMM-uri într-un scenariu de inflație persistentă și posibilă recesiune:

  1. scenarii “what-if”: cum acționăm dacă se dublează prețul materiilor prime, dacă cresc salariile cu 30%, etc.
  2. bugetare “zero-based”: restructurarea bugetară pe principii de eficiență
  3. canale de aprovizionare și logistică diversificate
  4. automatizări și controlul bugetelor de payroll
  5. eliminarea ineficiențelor operaționale și a cheltuielilor redundante
  6. focus puncte forțe și concentrarea resurselor, a bugetelor de marketing, pentru creșterea valorii aduse de exploatarea acestora
  7. fidelizarea clienților și crearea de comunități în jurul brandurilor, care să genereze recomandări și vânzări.

În acest punct al ciclului economic consider că este nevoie de efort suplimentar pentru a clarifica obiectivele de business, resursele disponibile și de a construi un plan de acțiune operațional – dublat de cel financiar – suplu, ușor de acordat, fără redundanțe și delimitarea atentă a elementelor de bază de cele „nice to have” în organizație și în bugetele departamentale. – precizează Ioana Arsenie, strateg financiar, FCCA.

3. recomandari

Transparența față de stakeholderi, furnizori, clienți, angajați, etc, oferă șansa de a întări relațiile.

Față de criză financiară anterioară, IMM-urile sunt mai pregătite, dpdv abilități de management pentru că au fost atrași atât consultanți cât și parteneri în Board, și modul în care se fac lucrurile este mai analitic și mai puțîn intuitiv și mai conectat cu o strategie pe termen mediu și lung.

„Dacă în urmă cu 10 ani IMM-urile și antreprenorii erau atenți la cifre doar cât era necesar pentru taxe și impozite sau finanțare bancară, observăm că avem mai multă grijă de capitalizarea firmelor, că începem să planificăm etapele următoare – fie că vorbim de transfer de business, către generația următoare sau exit, parteneriate M&A, finanțare prin acces la fonduri nerambursabile, investitori sau listare”- adaugă Ioana Arsenie.

 

Ioana Arsenie este profesionist în finanțe cu experiență de peste 20 de ani în roluri strategice, board advisor și fondatoarea Trusted Advisor & Trusted App- aplicatia de raportare financiară și bugetare digitalizată pentru IMM-uri.

Mai multe info https://trustedadvisor.ro/ si  https://ioanaarsenie.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *