Al treilea Fashion Show caritabil organizat de celebrul Alin Gălățescu în beneficiul Fundației Inovații Sociale Regina Maria

Vineri, 30 septembrie, Orașul Medical Enayati (Enayati Medical City) a găzduit cel mai de seamă și grandios eveniment al Fundației Inovații Sociale Regina Maria, Gala Caritabilă “Din Inimă pentru Viitor”, în cadrul căruia Art Directorul și criticul de modă Alin Gălățescu a organizat și de această dată un show fantastic și plin de culoare, acoperind tematica evenimentului – Imagine peace, then create it. Prezentarea de modă a pus sub lumina reflectoarelor creațiile designerilor români consacrați – Aleha Toncea, Fena Clothing și Cera Mihăilescu Couture. Fashion Show-ul a fost completat de vocea minunatei Izabela Barbu (Jezbel), transpunând tot mediul într-o lume de vis.

“ O Gala de caritate reprezintă un tip de civism artistic cu totul aparte. Chiar dacă nu putem face direct un bine aproapelui nostru, așa cum o fac oamenii minunați din fundație, măcar putem susține cu propriile capacități acest demers și , dacă rezultă și ceva pozitiv, și, in toți acești ani în care am colaborat rezultatele au fost extraordinare, atunci totul merită trait, degustat și dus mai departe. Gala Fundatiei Inovații Sociale Regina Maria este un astfel de exemplu extraordinar, o fuziune între creativitatea modei și deschiderea sufleteasca a unor oameni minunați”

-citat Alin Galatescu

 

Antreprenori, reprezentanți ai statului, ambasadori și top-management al unor companii de renume  au răspuns invitației și și-au unit forțele într-o seară magică pentru a îndeplini misiunea fundației – aceea de a da o șansă la o viață demnă prin acces la servicii medicale și educație celor nevoiași. Astfel, în urma licitației live si a sponsorizărilor primite cu aceasta ocazie s-au strâns fonduri cu ajutorul cărora fundația va putea ajuta 450 de femei și copii să primească în continuare tratament medical și 120 de copii suport educațional în următoarele 3 luni.

“Anul acesta toate acestea au fost posibile deoarece în jurul conceptului creativ “Imagine Peace then create it” pus magistral în scenă de maestrul Alin Gălățescu, s-au adunat peste 60 de sponsori, donatori și artiști. Pe parte artistică, s-au alăturat pro-bono acestui demers creatoarele Aleha Toncea & Atelierele Danessa (deasemenea pt al 3-lea an), FENA Clothing și Cera Mihăilescu, precum și cantareata Izabela Barbu (Jezebel) acompaniată de pianistul Alex Burca.”- Cristiana Mateoiu, Directorul Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Printre cele mai licitate și dorite loturi au fost un prânz cu Excelența Sa Ambasadorul Germaniei, dr Peer Gebauer , la reședința sa, un triptic pictat de artista ucraineana Yulia Leskova, inspirat de orarile razboiului si adjudecat pentru 2500 eur, gheata  semnată de Cristiano Ronaldo, adjudecata pentru suma de 1500 eur, si doua lucrari realizate de pictoritele Cornelia Petrea si Lucia Morariu – Darlu, fiecare adjudecate cu cate is 2000 eur.

De-a lungul celorlate ediții de Fashion Show caritabil, s-au strans fonduri pentru tratamentul a 1.200 de femei cu boli cronice (2018), precum si pentru deschiderea unui cabinet stomatologic pentru copiii cu dizabilități și unul pt microchirurgie stomatologică in cele doua clinici ale fundatiei.

Aceasta a 9a editie a Galei de caritate a Fundatiei a fost organizată cu ajutorul agentiei Medichub si sustinuta de numeroși Sponsori și Parteneri-

CARGILL-Sponsor Royal, Kaufland- Sponsor Platinum, Kultho- Sponsor Gold , Ariston, Romanian Business Consult si SarkkRom- Sponsori SILVER, Agricover, Aqua Carpatica, Banca Transilvania, Carrefour, Clinicile Dr. Leahu, Eclectarte, GTS Telekom, Impuls Leasing, Michelin, Nepi Rockcastle, Porsche Romania si Porsche Finance Group Romania, Schneider Electric, Synevo si Unicredit Bank- Sponsori Bronz precum si partenerii AlexisArt, Casa de licitatii Artmark, Pepsico, Heineken, Nespresso, Vlad Ungureanu Video Production, foto Alexandru George si Alexei Cristea.

Despre Fundația Inovații Sociale Regina Maria:

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este o organizație de caritate neguvernamentală dedicată asistenței medicale integrate pentru persoanele fără venit și fără asigurare medicală și pentru persoanele cu venituri mici din București, prin intermediul Policlinicilor Sociale. Ajutăm și îngrijim de peste 10 ani persoanele aflate în nevoie prin proiecte sustenabile și durabile în domeniile sănătății și educației.

Fundația a fost înființată de Dr. Wargha Enayati împreună cu soția sa, Mitra Enayati în luna august 2010. Dăruirea, entuziasmul și spiritualitatea Reginei Maria au inspirat fondatorii să creeze proiecte care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții a cât mai multor români.

Mai multe despre activitatea fundației găsiți aici.

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile aici: https://fundatiainovatiisociale.ro/gala-caritabila-din-inima-pentru-viitor-editia-9/.

CATALOGUL licitației poate fi vazut pe această pagina – https://fundatiainovatiisociale.ro/catalogul-galei-din-inima-pentru-viitor-2022/.

Studiu: Generația Z nu se mai teme de pandemie, dar și-a însușit lecțiile ei. Interesul pentru asigurări crește în rândul tinerilor

  • Lecțiile pandemiei: 73% dintre tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani înțeleg utilitatea asigurărilor de viață, peste jumătate le consideră “un gest de responsabilitate”, iar 40% iau în calcul să încheie una în următorii 1-2 ani.
  • Crește interesul pentru asigurările în caz de diagnostic grav (62%, de la 55% în 2021) și accident (41%, de la 36%).
  • Odată cu depășirea pandemiei, asigurările cu spitalizare și-au pierdut din relevanță (36%, de la 50% în 2021) pentru tineri.
  • 75% dintre tinerii asigurați au vârste între 16 și 21 de ani, ceea ce vorbește atât despre accesibilitatea în creștere a informației financiare, cât și despre o cultură de familie în ceea ce privește planificarea financiară.

Cluj-Napoca, 3 octombrie 2022. Generația Z, cea mai tânără categorie de consumatori (16-24 de ani), care stabilește pe termen mediu și lung tendințele pieței, revine în bănci și la birou mai responsabilă și mai pregătită pentru neprevăzut. Aceasta este una dintre concluziile studiului “Insights PulseZ”, realizat recent de organizația Romanian Business Leaders (RBL), în parteneriat cu AEGON România, pe un eșantion de peste 1200 de respondenți. Cercetarea arată că interesul tinerilor pentru asigurări este în creștere, 73% (față de 71% în 2021), aceștia considerându-le un instrument financiar util. De asemenea, unul din cinci tineri participanți la sondaj are deja o asigurare de viață, în timp ce 40% iau în calcul să încheie una în viitorul apropiat.

Cele mai populare tipuri de asigurări, care le reflectă preocupările și prioritățile în acest an, sunt cele pentru afecțiuni grave, în creștere cu 7 procente (62%, față de 55% în 2021) și accident, în creștere cu 5 procente (41%, față de 36% în 2021). În același timp, se observă că, odată cu atenuarea efectelor pandemiei, asigurările cu spitalizare (inclusiv cu diagnostic Covid) nu mai sunt atât de interesante pentru reprezentanții generației tinere, înregistrând o scădere de la 50% în 2021, la 36% în 2022.

Concluziile vin să confirme, cu cifre în creștere, tendințele identificate în versiunea precedentă a sondajului (2021). Adolescenții și tinerii adulți “Z” ies din pandemie mai preocupați de identificarea unui plan de siguranță și de a investi într-o asigurare, iar dacă în anii pandemici de vârf erau îngrijorați mai ales de o posibilă spitalizare, în prezent, atenția lor pare să se mute spre riscurile comune, precum accidentele.

„Studiem an de an și încercăm să anticipăm atitudinile tinerei generații față de viitor și față de planificarea financiară, ei fiind viitorii beneficiari ai produselor noastre de asigurare, iar concluziile ne bucură și ne motivează. Observăm, față de anul trecut, o migrare a interesului celor foarte tineri de la asigurări cu spitalizare spre asigurări în caz de accident. Este normal, contextul pandemic s-a relaxat, ne întoarcem la viața socială, iar apetitul pentru ieșiri și călătorii a revenit la normal. Riscul de accidente rămâne ridicat și este liniștitor că tinerii aleg să fie prevăzători în fața acestor pericole.” – a declarat Sînziana Maioreanu, CEO AEGON România.

Confruntată în ultimii ani cu preocupări majore, privind nu numai starea de sănătate și veniturile, ci și economiile și stilul de viață, Generația Z își maturizează obiceiurile de consum și caută repere și îndrumare. Mai mult de jumătate dintre tineri (56%) admit că nu știu de unde să își ia informații despre pachetele de asigurare care li se potrivesc. Misiunea AEGON este aceea de a continua educarea tinerilor atât în medii cu acces direct, cât și prin intermediul generațiilor mai mari, cultivând responsabilitatea financiară sub formă de cultură de familie. Rezultatele sunt încurajatoare: 75% dintre tinerii asigurați au vârste între 16 și 21 de ani, ceea ce denotă implicarea părinților în decizia de asigurare.

„Nu putem ignora lecțiile dure ale ultimilor doi ani, dar ne place să credem că am putut contribui, la rândul nostru, cu informații și soluții practice pentru a atenua îngrijorările românilor din toate generațiile. De pildă, am lansat anul acesta asigurarea Fii Precaut, cu spitalizare în caz de accident sau boală (inclusiv Covid), care a fost foarte bine primită de clienții noștri și chiar premiată recent la Gala Premiilor Pieței Asigurărilor. De asemenea, am publicat de curând un ghid gratuit de educație financiară pentru întreaga familie, care propune soluții de planificare și de economisire pe înțelesul fiecărui membru. Și nu ne oprim aici. Educarea publicului face parte din misiunea noastră, pentru că ne dorim ca oamenii, și în special tinerii, să știe că precauția și siguranța sunt accesibile.” – Sînziana Maioreanu.

Studiul RBL – AEGON, derulat în luna august 2022, a colectat și analizat opinii cu metodologia CAWI (Computer Assisted Web Interview), pe un eșantion de 1212 tineri români, echilibrat din punct de vedere al genului, regiunii și mediului de rezidență, și are o marjă de eroare de 2,9%. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, membri ai Generației Z, în noul context pandemic.

MSI LANSEAZĂ NOI DISPOZITIVE DE ULTIMĂ GENERAȚIE

MSI prezintă cea mai nouă gamă de desktop-uri de gaming din generația 13

Împreună cu Intel, MSI, lider mondial în materie de hardware de gaming, lansează noile desktop-uri de gaming echipate cu procesoare Intel® Core™ din a 13-a generație. Procesoarele Intel® Core™ din a 13-a generație au până la 24 de nuclee și 32 de fire de execuție pentru a oferi cea mai bună experiență de gaming cu performanțele lor puternice. MSI dispune de o varietate de desktop-uri de gaming pentru a satisface jucătorii cu preferințe diferite. Seria MEG de la MSI continuă să introducă modele high-end cu caracteristici exclusive MSI, pentru jucătorii cărora le place să încerce funcții noi și unice. Seria MPG Infinite X2 și Codex, cu aspect clasic, și seria MPG Trident 3 și MPG Trident AS cu dimensiuni compacte, au încorporat, de asemenea, performanța procesoarelor Intel® Core™ din generația a 13-a. Pe lângă îmbunătățirea performanțelor aduse de cele mai recente procesoare Intel® Core™ din generația a 13-a, MSI a adăugat și o varietate de funcții unice și designuri inovatoare.

 21_MSI Modern AM242

Performanță de top și caracteristici exclusive MSI HMI 2.0

Pe lângă faptul că seria MEG dispune de procesoare Intel® Core™ i9 din a 13-a generație și de plăci grafice NVIDIA® GeForce RTX® 40, funcția HMI (Human Machine Interface) exclusivă a seriei MEG se bucură, de asemenea, de o actualizare majoră. Combinată cu funcția GI a ecranului de gaming MSI, a apărut o funcție HMI 2.0 complet nouă. Echipat pentru prima dată pe MEG Aegis TI5, panoul tactil IPS de 4,5″ se regăsește acum și pe noul model emblematic al MSI MEG Trident X2, pentru control mai intuitiv.

Anticipând creșterea performanțelor componentelor, MEG Trident X2 are un Air Baffle unic, Silent Storm Cooling 3 și un cooler cu lichid de 280 mm pentru a menține temperatura și zgomotul la un nivel scăzut și pentru a oferi jucătorilor cea mai bună experiență de joc.

12_MSI MEG

În plus, cea mai recentă sursă de alimentare conformă cu ATX 3.0 este adoptată pentru a susține plăcile grafice NVIDIA® GeForce RTX® 40, oferind o sursă de alimentare mai stabilă pentru sistem.

Aspecte noi cu accent pe modernizare

Noul MPG Infinite X2 este echipat, de asemenea, cu procesoare Intel® Core™ din a 13-a generație, plăci grafice NVIDIA® GeForce RTX® 40, un cooler cu lichid AIO de 240 mm și cea mai recentă sursă de alimentare conformă cu ATX 3.0. MSI a optimizat sistemul pentru o mai bună stabilitate a performanțelor și a adoptat tehnologia exclusivă de disipare a căldurii Silent Storm Cooling de la MSI pentru a asigura stabilitatea sistemului în condiții de funcționare cu sarcină ridicată.

Pe lângă faptul că oferă performanțe de ultimă generație, MPG Infinite X2 este un sistem mid-tower standard care este compatibil cu diverse componente hardware. Panoul său lateral din sticlă asigură protecție EMI și poate afișa complet și cu stil toate componentele interne.

Geamul securizat poate fi deșurubat rapid și extrem de ușor pentru a fi îndepărtat cu ajutorul a două degete, iar clema EZ clip facilitează actualizarea SSD fără alte unelte. Jucătorii pot face cu ușurință upgrade la cele mai recente echipamente hardware. MSI a inclus, de asemenea, un filtru de praf magnetic ușor de curățat în partea superioară a carcasei, ceea ce facilitează curățarea și menținerea stabilității sistemului de către utilizatori.

 1_new MSI desktops

Cine a spus că jocurile trebuie să fie jucate la un birou sau într-o cameră?

Seria Trident, care continuă să fie apreciată de mulți jucători, pune un accent deosebit pe dimensiunile compacte. MPG Trident 3 și MPG Trident AS sunt perfecte pentru jucătorii care nu doresc să fie limitați de spațiu. Pe lângă faptul că dispun de procesoare Intel® 13th Gen și de plăci grafice NVIDIA® GeForce RTX® 40, acestea oferă o soluție de răcire excelentă prin intermediul sistemului Silent Storm Cooling. Game Stadium, dezvoltat exclusiv de MSI, este instalat pe desktop-urile de gaming din seria Trident. Interfața de utilizare a acestui software este special concepută pentru controlul prin joystick, astfel încât jucătorii pot folosi doar joystick-ul, fără a mai fi nevoie de tastatură și mouse.

Datorită celui mai recent procesor Intel® 13th Gen, experiența de joc s-a îmbunătățit foarte mult. Cu toate acestea, jucătorii au nevoie în continuare de un monitor de gaming perfect, care să se potrivească cu cea mai recentă gamă de desktopuri MSI, pentru o calitate a imaginii la cel mai înalt nivel și pentru cel mai fluid gameplay.

Primul monitor de gaming QD-OLED – MEG 342C QD-OLED

În ultimii ani, MSI s-a îmbunătățit continuu pe piața monitoarelor de gaming și a primit laude din partea partenerilor media și a clienților renumiți. MSI continuă să se dezvolte și nu se mulțumește doar cu succesul său actual. De data aceasta, MSI anunță cel mai recent produs al binecunoscutei serii de monitoare QD de la MSI. MEG 342C QD-OLED dispune de cel mai recent panel QD-OLED cu răspuns GtG ultra-rapid de 0,1 ms și o rată de refresh de 175Hz. Quantum Dot se întâlnește cu tehnologia OLED și combină perfect avantajele ambelor tehnologii pentru a duce acest monitor de gaming la următorul nivel.

În plus, MEG 342C QD-OLED are o profunzime de culoare reală de 10 biți și o gamă largă de culori care acoperă 99,3% din spațiul DCI-P3. Pentru a asigura acuratețea culorilor out-of-box, MSI a pre-calibrat monitorul pentru a se asigura că respectă standardele dE≤2. Acest monitor suportă funcțiile unice Gaming Intelligence de la MSI și poate fi sincronizat cu gama de desktopuri MSI pentru o experiență de joc cât mai bună și avantaje în timpul jocului.

Componente personalizate dedicate MSI

Produsele customizabile MSI pot fi găsite în trei segmente diferite. MEG se află în vârf, cu multe caracteristici exclusive MSI și componente puternice. MPG pune accentul pe personalizare și design, utilizând pe deplin iluminarea RGB și alte caracteristici de construcție ușoară. În cele din urmă, MAG este întruchiparea fiabilității și încrederii, perfect pentru noii veniți în domeniul construcției de PC-uri.

 

MSI este marca perfectă pentru entuziaștii DIY, cu multe componente puternice și un ecosistem bine stabilit. Specificațiile sau aspectul pot fi personalizate în funcție de preferințele fiecăruia, pentru a crea o adevărată mașină de vis.

 

Construiți și personalizați PC-uri de gaming Intel 13th Gen cu cele mai noi plăci de bază și componente din seria MSI Z790

Pentru a satisface pe deplin toate cerințele gamerilor, MSI a lansat noile plăci de bază din seria Z790 și componente PC dedicate pentru entuziaștii DIY. Cea de-a 13-a generație de procesoare Intel și plăcile de bază MSI Z790 utilizează pe deplin memoria DDR5 și semnalul PCIe 5.0, garantând utilizatorilor performanțe și tehnologii de ultimă generație.

Vă prezentăm gama MSI Z790

Cea mai recentă generație de plăci de bază pentru gaming Z790 de la MSI include ca de obicei, seriile MEG, MPG și MAG. În ceea ce privește poziționarea produselor, specificațiile sau aspectul, MSI oferă de toate pentru toată lumea.

Plăcile de bază MEG Z790 – Dominanță deplină

Seria MEG dispune de cele mai bune tehnologii și componente pe care le putem aduna. Pentru a elibera performanța maximă a celui mai recent procesor Intel din a 13-a generație, pentru MEG Z790 GODLIKE sunt adoptate 26+2 faze de alimentare și un design extrem de modul de răcire. Chiar mai mult, conectorii M.2 onboard 7x M.2 cu M.2 Shield Frozr pe două fețe cu design magnetic patentat sunt pregătiți pentru performanțe extreme de stocare. Nu în ultimul rând, porturile duble Thunderbolt 4, 10G Super LAN, Wi-Fi 6E și ecranul tactil exclusiv M-Vision Dashboard fac din GODLIKE un pionier pe piața componentelor de gaming.

 

Plăcile de bază MPG Z790 – Jocuri în stil unic

Seria MPG este proiectată cu accent pe personalizare, efecte de iluminare RGB și un design unic. Modelul CARBON negru și EDGE alb sunt aici pentru a arăta cine ești cu adevărat. Funcția RGB încorporată și cele mai recente headers ARGB Gen2 permit gamerilor să își personalizeze echipamentul și să se exprime așa cum vor. În plus, butonul Smart Button personalizabil de pe MPG Z790 CARBON WIFI vă permite să controlați o funcție la alegere printr-o singură apăsare de buton. Pentru gameri, conectivitatea Intel 2.5G LAN și Wi-Fi 6E oferă cea mai bună experiență de joc fără compromisuri.

 

Plăcile de bază MAG Z790 Series – Uniți ca unul singur

Seria MAG este foarte apreciată de jucători datorită durabilității și stabilității sale fără compromis. Procesul simplu de instalare, interfața ușor de utilizat și materialele de înaltă calitate fac din plăcile de bază MSI MAG cea mai bună alegere pentru gamerii entry-level. Modelul MAG Z790 TOMAHAWK WIFI dispune de un design cu radiator extins complet metalic, condensatori japonezi, o dispunere îmbunătățită cu Server Grade și PCB din cupru îngroșat de 2 oz, oferind o disipare îmbunătățită a căldurii și o fiabilitate rafinată a performanței. De asemenea, există și versiuni DDR4 ale plăcilor de bază pentru a satisface nevoile tuturor gamerilor.

Puteți găsi mai multe informații despre placa de bază MSI Z790 Series AICI.

MEG Ai1300P PCIE5 – Suport pentru ATX 3.0 și PCIe Gen 5

În anticiparea plăcilor grafice NVIDIA® GeForce RTX® 40 Series și a altor componente de înaltă performanță, MSI lansează noua sursă de alimentare MEG Ai1300P PCIE5. Aceasta este complet pregătită atât pentru ATX 3.0, cât și pentru PCIe 5.0, fiind în același timp certificată 80 PLUS Platinum și având numeroase caracteristici integrate în software. Dispune de un conector nativ PCIe 5.0 cu 16 pini care poate canaliza până la 600W de putere și care scutește de bătaia de cap a necesității de a folosi cabluri adaptoare. MEG Ai1300P PCIE5 are, de asemenea, o variantă de 1000W cu caracteristici identice.

MSI lansează, de asemenea, noua sursă de alimentare MPG A1000G PCIE5, care este compatibilă cu ATX 3.0 și este pregătită pentru PCIe 5.0. La fel ca și MEG Ai1300P PCIE5, aceasta dispune de un conector nativ PCIe 5.0 cu 16 pini. Este certificată 80 PLUS Gold și are variante de 850W și 750W.

MEG PROSPECT 700R & MEG CORELIQUID S360 – Construcția completă MEG

Linia MEG de la MSI poate fi completată de carcasa pentru PC MEG PROSPECT 700R și de coolerul lichid MEG CORELIQUID S360. Ambele dispun de un ecran IPS care poate fi folosit pentru a afișa informații despre sistemul de bază și alte elemente grafice personalizabile. Volumul mare al modelului MEG PROSPECT 700R poate găzdui toate componentele, în timp ce MEG CORELIQUID S360 poate asigura răcirea necesară acestor componente. MEG PROSPECT 700R poate găzdui un radiator de 360 mm în partea superioară sau frontală, astfel încât MEG CORELIQUID S360 poate fi montat în funcție de preferințele dumneavoastră.

MSI Cloud Center Private Cloud App

MSI Cloud Center este o soluție rapidă și sigură pentru a face o copie de rezervă a imaginilor de pe telefonul mobil, evitând astfel problema stocării în cloud și a telefonului mobil care nu mai are spațiu. Cu MSI Cloud Center nu trebuie să plătiți o taxă suplimentară pentru a vă bucura de designul său convenabil pe PC-ul MSI All-in-One sau pe anumite desktop-uri. MSI Cloud Center permite utilizatorilor să facă copii de rezervă și să descarce fotografii, videoclipuri și orice alte fișiere între dispozitivele Android sau iOS și PC-ul MSI All-in-One sau desktop-ul selectat.

Modern AM242/ 272 PC all-in-one AM242/ 272

Cu trei variante de culoare, inclusiv negru clasic, alb elegant și albastru ultramarin, seria Modern AM242/272 se poate potrivi perfect oriunde. Camera web FHD încorporată a PC-ului All-in-one din seria Modern este compatibilă cu Windows Hello pentru a oferi confort și siguranță la conectare. Software-ul Tobii Aware preinstalat, bazat pe biometrie, este o caracteristică inteligentă care permite utilizatorilor să își îmbunătățească confidențialitatea, securitatea, productivitatea și bunăstarea. În plus, funcția de afișare instantanee vă permite să adăugați un alt monitor pentru a îmbunătăți eficiența și flexibilitatea muncii dumneavoastră.

PRO DP10 Mini Desktop

Birourile de dimensiuni diferite sunt create pentru utilizări diferite. Cu toate acestea, PRO DP10 va schimba complet impresia pe care o aveți despre un mini desktop. Deși dimensiunea lui PRO DP10 este mai mică de 1,1 litri, puterea sa este nelimitată. Având cele mai recente procesoare Intel Core, echipat cu o memorie de până la 64 GB cu un design dual-channel și sistem de răcire Silent Pro Cooling, acesta permite utilizatorilor să lucreze la sarcini complexe, bucurându-se în același timp de o analiză mai fluidă a datelor mari și reducând timpul pierdut în timpul lucrului. De asemenea, cu Thunderbolt 4, o ieșire HDMI, o ieșire DP și un D-Sub(VGA), PRO DP10 suportă multi-tasking sau analiza datelor cu până la patru ecrane, astfel încât utilizatorii pot fi întotdeauna productivi și pot lucra eficient.

 

Monitorul Modern MD272

Ne pasă de bunăstarea utilizatorilor noștri, așa că produsele dispun de tehnologia MSI EyesErgo, care constă în Eye-Care, precum și în hardware și software proiectate ergonomic. Tehnologia MSI EyesErgo include un design hardware, cum ar fi panoul curbat, tehnologie anti-flicker, tehnologie PRO cu mai puțină lumină albastră și suport reglabil. De asemenea, dispune de software-ul ergonomic Productivity Intelligence (P.I.), care oferă instrumente inteligente, funcția KVM și modul de culoare și afișare.

Monitorul Modern din seria MD272 integrează echipamente și accesorii variate pentru a rezolva problemele utilizatorilor, oferindu-le acestora mai mult confort și capacitatea de a face mai multe lucruri în același timp. Acesta a câștigat premiul Red Dot Design Award 2021 și premiul Best Choice Award 2022 cu designul său elegant. Funcția de switch KVM vă permite să utilizați mai multe computere cu un singur set de tastatură, mouse și monitor pentru a vă păstra biroul ordonat. Ecranul certificat TÜV cu soluția hardware Less Blue Light PRO de reducere a luminii albastre protejează ochii utilizatorilor și menține cele mai bune culori. În plus, utilizatorii nu vor trebui să se îngrijoreze că vor rămâne fără baterie atunci când conectează laptopul la monitorul Modern MD272, datorită conexiunii USB Type-C cu livrare de energie de 65W.

Mai multe informații despre evenimentul virtual de lansare a produselor:

https://www.msi.com/Landing/2022-the-next-playground-reframed

“Memoria Gustului de vară”, serialul video de cook & travel realizat de către PENNY cu chef Alex Petricean pentru Hanul Boieresc

București, 3 octombrie 2022 – PENNY a realizat mini-seria de expediții culinare “Memoria Gustului de vară” în colaborare cu Alex Petriceanun proiect video în format cook & travel promovat atât pe VOYO cât și pe YouTube, în care cunoscutul chef folosește ingrediente de la Hanul Boieresc. Călătorind în opt regiuni diferite ale țării, Alex a descoperit farmecul local și a experimentat rețete aromate și gustoase de vară care lasă gura apă pentru a le transmite pasionaților de gătit.

Cele opt destinații delicioase au fost votate de către peste 2.000 de participanți ai unui concurs care a avut loc pe landing page-ul Hanul Boieresc, în luna mai a acestui an. Selecția câștigătorilor a fost realizată de către o comisie de jurați PENNY, care a ales cele mai impresionante locuri înscrise.

PENNY_Memoria Gustului de Vara_Rapa Rosie_Chef Alex Petricean_Florin Stoican

Prin intermediul proiectului, pasionații de călătorii de neuitat prin țară pot verifica harta “Memoria Gustului de vară” cu destinațiile recomandate pentru a fi descoperite, dar și rețetele propuse de chef Alex Petricean, inspirate de acestea. Ideea din spate este de a pune în lumină frumusețea unor locuri mai puțin cunoscute din România, dar cu care oamenii se mândresc, și de a oferi inspirații culinare prin diferite rețete cu gust de vară.

Chef Alex Petricean a pornit într-o aventură în care a aflat legende și curiozități de la ghizii locali care știu cel mai bine poveștile și cu care a gătit împreună feluri de mâncare uimitoare, concentrându-se pe simplitatea cu care putem transforma rețetele tradiționale românești.

PENNY_Memoria Gustului de Vara_Zarnesti_Chef Alex Petricean_Bogdan Sacaleanu

În fiecare episod s-au alăturat invitați speciali care cunoșteau îndeaproape locurile recomandate, obiceiurile, oamenii și imprejurimile, astfel încât au dezvăluit legende ale locului sau informații mai puțin cunoscute. Participarea lor a adus și mai multă valoare ediției, episoadele devenind, practic, mini documentare despre locuri spectaculoase care merită cunoscute și promovate.

De pildă, de la ghidul Cristi Pitulice descoperim povestea vinului și descoperim de ce Dealul Mare este un loc care merită toată atenția. Sau de la antropologul Cornelia Florea aflăm despre un loc plin de istorie și legende, Pasul Vulcan.

PENNY_Memoria Gustului de Vara_Platoul Meledic

Valea Doftanei, Râpa Roșie sau Castelul Sturdza au devenit cadrele perfecte pentru sesiuni de povești și gătit. În timp ce este făcut focul, se pregătesc ingredientele de la Hanul Boieresc. Iar pentru fiecare invitat, Alex a oferit câte un secret pentru o savoare aparte. De exemplu, la Râpa Roșie, a pregătit un cuptor pentru gătirea cartofilor. A întins lutul pe o tablă pe care a așezat cartofii noi cu puțin fân, iar ghidul Florin Stoican a fost impresionat de metoda ingenioasă.

Gustul de vară e diferit pentru fiecare dintre noi și ne aduce bucuria de a retrăi momente simple, pline de farmec alături de cei dragi. Pui ca pe Valea Doftanei, jumări de vară cu cartofi în fân și lut, chec (de camping) la grătar cu cardamon, aripioare  de pui în sos de saramură sau tocănița moldovenească “La Taclale” sunt gătite în aceste locuri spectaculoase stând de vorbă despre obiectivele turistice, istoria și tradițiile mai puțin cunoscute. Întâlnirea invitaților cu chef Alex Petricean le-a adus în atenție amintiri gustoase de vară din copilărie. De pildă, chisălița sau carnea pusă la garniță de bunica, telemeaua de oaie proaspătă cu roșii sau supa de tomate sunt pe harta afectivă, acele gusturi care ne aduc aminte de verile de altă dată și de care rămânem legați toată viața.

PENNY_Memoria Gustului de Vara_Rapa Rosie

„Este o adevărată bucurie să imi ghidez rețetele inspirat fiind de tradiția acestui teritoriu, însă reproducerea gustului adevărat nu se poate realiza fără ingrediente de cea mai bună calitate. Gătitul tradițional cu care am crescut acasă la bunici înseamnă migala focului deschis și povestirile împreună cu cei dragi. Mâncarea de atunci avea un gust inconfundabil. De aceea, inspirat de zonele și persoanele incredibile pe care le-am întâlnit de-a lungul călătoriilor mele, am gătit mâncăruri ce au urmărit gustul simplu și curat, astfel încât oricine să le poată pregăti folosind produse românești”, a afirmat Chef Alex Petricean.

PENNY_Memoria Gustului de Vara_Palatul Sturdza_Chef Alex Petricean_Sebastian Marcoci

Inițiativa PENNY este de a ajuta oamenii să vadă cât de frumos este să gătești și să descoperi frumusețile mai puțin știute ale țării noastre care merită vizitate. Iar acest lucru nu se poate face mai bine decât îmbinând utilul cu plăcutul, adică gătind și povestind.

Cu peste 1.400.000 de vizualizări pe YouTube, mini-seria „Memoria Gustului de vară” conține 8 episoade care se regăsesc și pe VOYO, unde au fost înregistrate aproximativ 50.000 de vizualizări.

Pentru rețetele bunătăților preparate de chef Alex Petricean cu produse de la Hanul Boieresc, dar și alte secrete din culise, urmăriți mini-seria „Memoria gustului de vară”: https://www.memoriagustului.ro/memoria-gustului-de-vara.

PENNY_Memoria Gustului de Vara_Delta Siretului

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 315 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.800 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2022 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Pentru mai multe detalii despre companie, accesați website-ul oficial https://www.penny.ro/

Despre Hanul Boieresc

Hanul Boieresc este una dintre cele mai importante mărci proprii PENNY. Toata carnea proaspătă și legumele sunt 100%  de origine românească. Hanul Boieresc se adresează consumatorilor îndrăgostiți de produsele tradiționale si are o gamă largă de produse cu gust aparte ca în vremurile boierești (carne, specialități din pește, mezeluri, lactate, fructe, legume, conserve, produse de bază, dulciuri, băuturi alcoolice și non-alcoolice).

O agenție imobiliară înființată de doi români facilitează investiții imobiliare pe litoralul spaniol

Românii interesați să achiziționeze locuințe în zonele de coastă ale Spaniei au la dispoziție platforma de anunțuri imobiliare gecron.com dezvoltată de FINCASA Concept, agenție imobiliară fondată de doi tineri, în urma unei investiții de 20.000 euro.

În august 2020, doi români – Cristian Orăscu (România) și George Cebuc (Spania) au pus bazele FINCASA Concept, o agenție imobiliara care se ocupă cu intemedierea de imobile în zona de litoral a Spaniei: Costa Valencia (Cullera, Gandia, Oliva, Valencia), Costa Blanca (Alicante, Altea, Benidorm, Calp, Denia), Costa del Sol (Marbella) și Ibiza. Românii pot avea acces la aceste imobile prin intermediul platformei de anunțuri GECRON – gecron.com.

„Tot mai mulți români visează la o casă în Spania și știm cât de greu este să faci toate demersurile pentru a face o astfel de achizitie atunci când ești în România. Prin urmare, scopul nostru este să facem operațiunile de căutare și contractare cât mai accesibile pentru investitorii din țară. Pentru aceasta am creat GECRON, platforma de anunțuri imobiliare”, explică Cristian Orăscu, co-fondator FINCASA Concept.

unnamed

La rândul său, George Cebuc, co-fondator FINCASA Concept, declară: „Sarcina noastră principală este să înțelegem cât mai bine nevoile clientului, în funcție de asta, vom incerca să găsim cea mai bună ofertă care să corespundă dorințelor fiecăruia. Oferim sfaturi și suport în selecția de oferte, în negocierea si încheierea tranzacției. În plus, avem expertiza de a face o evaluare a fiecărui apartament recomandat clienților noștri și le putem oferi, de asemenea, o estimare de preț pentru renovarea sau modificarea locuinței. La achizitia unui imobil in Spania, cumparatorul nu plateste comision, acesta fiind platit de vanzator, astfel, investitorii români nu sunt nevoiți să plătească comision catre agentia noastra pentru achiziția unui imobil.”

Cei doi asociați se ocupă de continua îmbogățire a ofertei de pe platformă, accesul clienților la aceasta fiind gratuit. Până la acest moment, investițiile celor doi asociați au fost direcționate către dezvoltarea platformei software, crearea brandului, încheierea de parteneriate și publicitate. Serviciile FINCASA Concept nu se limitează la cele de intermediere în procesul de achiziție de imobile, ci asigură și intermedierea pentru servicii de property management, amenajări interioare sau exterioare, în funcție de nevoile investitorilor.

Spania este una dintre cele mai dorite piețe imobiliare din Europa și, din fericire, încă, una dintre cele mai accesibile, dacă beneficiezi de ajutorul potrivit în procesul de achiziție. Serviciile noastre acopera tot procesul de achizitie al imobilului: obtinere NIE, deschidere cont bancar, acte necesare incheierii tranzactiei. Așadar, suntem aici pentru a oferi acest ajutor și, prin platforma Gecron, ne punem în sprijinul investitorilor români toată experiența în domeniul imobiliar și în relaționarea de business de pe piața spaniolă”, conchide Cristian Orăscu, co-fondator FINCASA Concept.

Divizia de eCommerce a Zitec și-a dublat veniturile în prima jumătate a anului 2022

București, 3 octombrie  2022 – Divizia de eCommerce a Zitec a înregistrat în prima jumătate a anului 2022 o creștere cu peste 100% a cifrei de afaceri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Cu o experiență de peste 19 ani în dezvoltarea de soluții business, Zitec oferă servicii de eCommerce pentru clienți importanți din România, precum și din alte țări din Europa. În portofoliul companiei se regăsesc branduri bine cunoscute în România precum Flanco, Brico Dépôt, iELM sau NOD. Începerea unui parteneriat cu Agrii România – furnizor de tehnologii performante și servicii agronomice, dar și investiția în consolidarea parteneriatelor strategice cu Adobe (Magento) și platforma enterprise de comerț digital VTEX, sunt unele dintre mișcările importante de business ale diviziei de eCommerce din prima jumătate a acestui an.

“Sectorul de eCommerce este unul dintre cele mai dinamice și performante din economie. Asistăm la maturizarea pieței, unde, după creșterea robustă alimentată de un număr mare de cumpărători online, tot mai multe companii își adaptează operațiunile de business și experiențele de cumpărare la nevoile și așteptările consumatorului digital. Prin experiența noastră în livrarea de soluții de eCommerce pentru companii de top, venim în sprijinul retailerilor cu exemple de bune practici și informații care să îi ghideze în procesul de transformare digitală și îi ajută să devină mai competitivi” transmite Alexandru Dobre, Head of eCommerce, Zitec.

Potrivit reprezentanților Zitec, în ultima perioadă a existat un interes în creștere din partea companiilor pentru migrarea către platforme de eCommerce flexibile și competitive. Peste 80% dintre clienți au optat pentru soluții de eCommerce integrate, capabile să susțină un număr mare de produse și vizitatori concurenți pe site și care permit modificări rapide în funcție de nevoile de business. Dezvoltarea de servicii inovatoare pe zona de plăți și livrare, modulele software personalizate și diverse integrări care facilitează adoptarea unei strategii omnichannel s-au regăsit, de asemenea, printre cele mai frecvente solicitări venite din partea magazinelor online.

Alex-Dobre-Head-of-eCommerce-Zitec

Tot mai mulți retaileri se adaptează noilor tendințe din eCommerce pentru a maximiza experiența digitală oferită clienților. Comerțul conversațional continuă să se dezvolte odată cu utilizarea accentuată a aplicațiilor de chat live și a chatbot-urilor pentru cumpărături online. Conform Spectrm, platformă de marketing conversațional, 67% dintre europeni folosesc aceste canale pentru a comunica mai rapid cu brandurile despre produsele și serviciile lor și pentru a se documenta înainte de achiziția finală. Pe același trend ascendent, live shopping-ul devine parte integrantă a strategiilor tot mai multor companii, având în vedere creșterea de 86% la nivelul consumatorilor europeni care au cumpărat articole în urma unor astfel de sesiuni, arată un studiu Statista.

Diversificarea serviciilor de plată prin implementarea unor metode inovatoare precum Buy Now, Pay Later (BNPL) – unde aplicațiile de acest fel au înregistrat doar în Europa aprox. 10 milioane de descărcări în prima jumătate a anului conform unui studiu al platformei de analiză SensorTower -, dar și platformele de marketplace sau de tip dropshipping sunt printre soluțiile inovatoare adoptate de companii pentru a rămâne competitive.

Conform reprezentanților companiei, și în acest an s-au continuat eforturile de creștere susținută a echipei prin atragerea de oameni talentați și pe dezvoltarea continuă a competențelor tehnice atât din cadrul echipei de eCommerce, cât și din afara ei. Astfel, în perioada aprilie-iulie, compania a desfășurat un program de internship ce a oferit participanților posibilitatea de a deprinde cunoștințe de PHP, Magento 2 și oportunitatea de a implementa un proiect pe platforma Magento. În perioada următoare, compania continuă procesul de recrutare cu posturi disponibile precum PHP Magento DeveloperSenior PHP Magento Engineer, sau VTEX Developer.

Despre Zitec

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românești certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner.

În 2021, Zitec s-a clasat printre cele 15 finaliste ale programului ‘Made in Romania’ lansat de Bursa de Valori București, o recunoaștere a contribuției active la dezvoltarea industriei IT din România și la accelerarea transformării digitale în companii și instituții publice. Zitec a primit și premiul ‘Shining Star 2021’ oferit de Inspiring Employers pentru cultura organizațională bazată pe comunicare deschisă, dezvoltare continuă și recunoaștere.

De asemenea, a câștigat titlul de ‘Angajatorul anului’ la Romanian Business Services Forum & Awards doi ani consecutivi, în 2020 și 2021. Totodată, Zitec s-a clasat pe locul al doilea în „Top angajatori 2021”, clasament realizat de platforma Undelucram.ro.

Pentru serviciile de digital marketing, compania a fost nominalizată în topul agențiilor de digital din România conform Forbes în 2019, 2020 și 2021 înregistrând o creștere a cifrei de afaceri de peste 60% în 2021 față de anul precedent. De asemenea, Zitec a fost inclusă în topul agențiilor SEO în 2022 care oferă soluții de succes companiilor în mediul online. Pentru activitatea sa din 2021, Zitec a fost desemnată ‘Compania Anului’ la Gala ANIS România 2022, primind această distincție și în anul 2020. Zitec este partener al Comunității Europene prin prisma proiectelor europene finalizate sau aflate în faza de implementare în cadrul programelor Ambient Assisted Living și Erasmus +.

EA SPORTS™ FIFA 23 ADUCE CEA MAI COMPLETĂ EXPERIENȚĂ INTERACTIVĂ DE FOTBAL DE PÂNĂ ACUM, PRIN TEHNOLOGIA HYPERMOTION2, CROSS-PLAY ÎNTRE CONSOLE DIN ACEEAȘI GENERAȚIE, CLUBURI DE FOTBAL FEMININ, PRECUM ȘI CUPELE MONDIALE™ FIFA MASCULIN ȘI FEMININ

el mai extins joc EA SPORTS FIFA se lansează azi

 

București, 30 septembrie 2022 – Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) lansează astăzi EA SPORTS™ FIFA 23, cu tehnologia de gameplay HyperMotion2*, care aduce acțiune incredibilă, realism și autenticitate în toate elementele de pe teren. Prin cross-play†, inovații inclusiv în modurile favorite ale fanilor FIFA Ultimate Team™, Career mode, VOLTA FOOTBALL și Cupele Mondiale™** FIFA masculin și feminin, FIFA 23 este acum disponibil pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, PC prin EA app, Origin™, EPIC, și Steam, PlayStation 4, Xbox One.

Aici poate fi urmărit trailer-ul de lansare pentru FIFA 23 

„Cu FIFA 23, oferim fanilor din întreaga lume cea mai autentică și imersivă experiență de fotbal dintr-un titlu EA SPORTS FIFA,” spune Nick Wlodyka, SVP, GM la EA SPORTS FC. „Prin includerea cluburilor de fotbal feminin, noile inovații aduse tehnologiei HyperMotion2, autenticitatea fără egal datorată celor peste 300 de parteneri ai fotbalului din lumea întreagă, cea mai nouă versiune exprimă puterea fotbalului de a conecta jucătorii, ligile, echipele și talentele de pe tot globul, prin intermediul pasiunii comune pentru acest sport.”

„Suntem foarte entuziasmați să sărbătorim lansarea FIFA 23 alături de jucătorii noștri din întreaga lume! Suntem cât se poate de mândri de jocul construit de talentatele echipe de dezvoltare ale studiourilor din București și Vancouver, într-un an în care avem inovații și reprezentare fără precedent în categoria jocurilor sportive. O dată cu includerea cluburilor de fotbal feminin, a tehnologiei HyperMotion2 care alimentează cea mai imersivă experiență de joc pe care am construit-o vreodată și cu toate inovațiile aduse Career Mode, FIFA Ultimate Team, VOLTA FOOTBALL și Pro Clubs, FIFA 23 este reprezentarea cel mai autentică și bogată de până acum a fotbalului pe care îl iubim.” a spus Ionel Stănescu, Line Producer FIFA 23, EA România.

Vini_Valverde_MAdrid_Crop_16x9_JUl18

Tehnologia* HyperMotion2

Noutățile aduse tehnologiei de gameplay EA SPORTS FIFA HyperMotion2 duc FIFA 23 să aibă peste 6000 de animații autentice care conferă realism ori de câte ori fanii pun piciorul pe teren, inclusiv noi mecanici de accelerare, dribbling și de lovire a mingiei. Integrând capturi avansate de joc 11v11 din două meciuri ce integrează capturi de la echipe profesioniste – inclusiv capturi FIFA din meciuri de fotbal feminin – și date de la cinci antrenamente, FIFA 23 beneficiază de cele mai realiste și fidele animații disponibile într-un titlu EA SPORTS FIFA de până acum. Tehnologia de ultimă generație și algoritmii brevetați de machine learning duc realismul din joc la un alt nivel. Învățând de la un total de 9,2 milioane de cadre ce provin de la capturi de meci, algoritmul scrie noile animații în timp real, pentru a crea mișcări naturale și realiste, specifice fotbalului, pe parcursul numeroaselor interacțiuni care au loc pe teren.

În ultimii 30 de ani, EA SPORTS FIFA s-a poziționat la intersecția dintre entertainment și gaming și a influențat direct dezvoltarea culturii fotbalului din întreaga lume. Recent, EA SPORTS a încheiat un parteneriat cu unul dintre cele mai mari branduri de entertainment din lume, Marvel, pentru a introduce eroi emblematici ai fotbalului pe teren, în FIFA 23 Ultimate Team. Echipa AFC Richmond și managerul preferat al tuturor, Ted Lasso, vor fi disponibili în FIFA 23, întrucât echipa Greyhounds se alătură Wrexham AFC în secțiunea de cluburi Rest of World a FIFA 23.

Inovații pentru toate modurile de joc

FIFA 23 introduce funcția de cross-play pentru jucătorii ce dețin console din aceeași generație, permițându-le conectarea alături de prieteni și competiții 1v1, inclusiv în modurile FIFA Ultimate Team™ (FUT) și Online Friendlies. FUT 23 vine cu un mod nou de joc – „FUT Moments”, care folosește provocări bazate pe scenarii, pentru a oferi jucătorilor noi moduri de a progresa în cadrul modului. De asemenea, are loc o restructurare completă a sistemului FUT chemistry, pentru a genera mai multă flexibilitate, astfel încât fanii să-și poată construi echipa în stilul propriu.

Noutățile aduse Player Career Mode le vor permite jucătorilor să-și definească personalitatea și experiența din ziua unui meci, având acces la noi activități în afara terenului, ce ajută la conturarea carierei unui jucător. Career Mode – Manager permite jucătorilor să preia controlul prin intermediul managerilor reali din întreaga lume… și a lui Ted Lasso, pentru a-și conduce echipa pe culmile gloriei. Noul mod „Playable Highlights”, disponibil în modurile Player și Manager ale Career Mode, le permite fanilor să treacă direct la acțiune prin intermediul obiectivelor pro și complete. De asemenea, Pro Clubs și VOLTA Football dispun de un nou punct comun, care permite personalizarea, jocul și progresul unui jucător în ambele moduri, precum și posibilitatea de a câștiga puncte Pro Clubs XP în fiecare mod în parte. Jucătorii se pot alătura prietenilor sau Comunității VOLTA FOOTBALL și își pot exprima propriul stil în cadrul actualizărilor primite de VOLTA Arcades, ce presupun noi posibilități de customizare a Avatarului. Noile jocuri actualizate introduc sunet îmbunătățit din partea publicului, noi accesorii, stadioane mai mari, mingi colorate dinamic, cronometru și noi efecte sonore pentru a duce entertainment-ul din VOLTA ARCADE la un nou nivel. Mai mult, gameplay-ul restructurat al VOLTA introduce o serie de îmbunătățiri pentru fotbalul stradal, conferindu-i mai mult fler și varietate cu fiecare meci.

Cluburile de fotbal feminin

Pentru prima oară în istoria EA SPORTS FIFA, jucătorii vor putea activa cluburi de fotbal feminin din Barclays FA Women’s Super League și Division 1 Arkema, chiar de la lansare, mai multe echipe urmând să fie anunțate‡.

Potențate de capturi realizate de HyperMotion2 ce provin de la o echipă profesionistă de fotbal feminin, animațiile din FIFA 23 permit jucătoarelor mișcări complet autentice, creând cea mai realistă experiență de joc de până acum.

World Cup™** FIFA

Pe lângă Cupa Mondială masculină FIFA Qatar 2022™, FIFA 23 introduce Cupa Mondială de Fotbal Feminin FIFA Australia și Noua Zeelandă 2023™, permițându-le jucătorilor să experimenteze apogeul fotbalului internațional, atât la masculin, cât și la feminin.

Cu peste 300 de parteneri, 19.000 de jucători, 700 de echipe, 100 de stadioane și 30 de ligi din întreaga lume, EA SPORTS FIFA 23 este singurul loc unde fanii pot juca pe cele mai înalte culmi ale fotbalului masculin și feminin în cadrul Cupelor Mondiale™ FIFA, precum și în emblematica UEFA Champions League, UEFA Europa League, UEFA Europa Conference League, CONMEBOL Libertadores, CONMEBOL Sudamericana, Premier League, LaLiga Santander, Bundesliga, Ligue 1 și Serie A, toate într-un singur joc.

FIFA 23 este dezvoltat de EA Vancouver și EA România și va fi disponibil la nivel global pe PlayStation 5, Xbox Series X|S, PC, PS4, and Xbox One, începând cu 30 septembrie.

Mai multe materiale EA SPORTS FIFA 23 sunt disponibile la: PRESS.EA.COM

*TEHNOLOGIA HYPERMOTION ESTE DISPONIBILĂ DOAR PE PLAYSTATION 5, XBOX SERIES X|S, ȘI VERSIUNILE PC.

**Vor fi introduse în FIFA 23 ca actualizări post-lansare, fără costuri adiționale

†Cross-play este disponibil în anumite moduri pe platforme de aceeași generație. Mai multe informații despre cross-play pe https://www.ea.com/games/fifa/fifa-23/news/pitch-notes-fifa-23-cross-play-deep-dive.

‡Acest anunt poate fi modificat, deoarece suntem atenți la feedbackul din partea comunității, continuând să dezvoltăm Live Service & Content. Ne străduim să ne menținem comunitatea cât se poate de informată.

 

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (NASDAQ: EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.

În anul fiscal 2022, EA a înregistrat venituri nete de 7 miliarde dolari USD. EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ și F1™. Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA, EA SPORTS și logo-ul EA SPORTS sunt mărci înregistrate ale Electronic Arts Inc. FIFA și Logo-ul Oficial FIFA sunt deținute de FIFA. Toate drepturile rezervate.

TARA Interactive: 10% din vânzări vor fi generate, în următorii 2 ani, din implementări ale tehnologiilor Web 3

  • Web 3 oferă oportunități pentru produse creative cu aplicabilitate în toate industriile, de la implementarea tehnologiei blockchain în interiorul companiilor, până la oferirea de servicii în Metaverse
  • Tehnologia blockchain este utilizată de cel puțin 40 de bănci centrale și în peste 200 de inițiative publice din 45 de țări

 

București, 3 octombrie 2022 – TARA Interactive, companie românească de dezvoltare de software, lansează noua linie de business dedicată implementării de tehnologii Web 3 – noua generație World Wide Web, care permite democratizarea serviciilor și descentralizarea informației, prin utilizarea unor tehnologii precum blockchain, NFT și cryptocurrencies. Noua divizie a fost deschisă datorită cererii tot mai mare din partea companiilor, ale căror nevoi de securitate, rapiditate și trasabilitate pe produse, acțiuni, procese etc. sunt în creștere.

TARA Interactive estimează că aproximativ 10% din vânzările totale ale companiei vor fi generate, în următorii 2 ani, din implementări ale tehnologiilor Web 3, care oferă oportunități pentru produse creative cu aplicabilitate în toate industriile, de la implementarea tehnologiei blockchain în interiorul companiilor, până la oferirea de servicii în Metaverse.

Vlad_Lepadatu_Managing_Partner_TARA_Interactive

„Tehnologia blockchain are potențialul de a revoluționa lumea. Modul în care se păstrează datele ajută organizațiile să ofere o securitate sporită, păstrând trasabilitatea și vizibilitatea acestora. În acest context, companii mari au implementat deja această tehnologie pentru a păstra o evidență a tuturor modificărilor apărute în lanțul de producție și distribuție, de la producători, la clienții final, aceștia având posibilitatea de a verifica și valida toți pașii prin care a trecut produsul achiziționat”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive, menționând că, prin înființarea noii divizii, TARA Interactive dezvoltă soluții bazate pe tehnologia blockchain, care permit companiilor să aibă un management al datelor superior, securitate sporită și trasabilitate.

Totodată, compania lucrează la migrarea informațiilor interne către blockchain (o rețea/serie de blocuri de informații care pot conține date de orice tip, având ca proprietate particulară faptul că, ulterior validării, datele nu mai pot fi alterate) și NFT (Non-fungible Token – Jeton nefungibil – unitate de date unică dintr-un registru contabil informatic denumit blockchain. Jetoanelor nefungibile le corespund fișiere de diverse formate, în funcție de natura procesului de creație: fotografii, înregistrări audio, videoclipuri etc.).

NFT-urile oferă unicitate documentelor digitale în orice format. Fiind păstrate în blockchain, oferă acces și la trasabilitate și pot confirma că documentele nu sunt modificate între timp, orice modificare fiind păstrată și vizibilă ulterior.

Astfel, NFT-urile pot fi utilizate în situații diverse, cum ar fi:

  • loializarea clienților, prin oferirea NFT-urilor la achiziționarea produselor;
  • recompensarea angajaților, aceștia deținând un produs digital, a cărui valoare va crește odată cu compania;
  • posibilitatea de a investi într-o companie prin achziționarea NFT-urilor;
  • înlocuirea abonamentelor la servicii cu NFT-uri, ceea ce va da posibilitatea abonaților să vândă abonamentul lor către alți utilizatori.

Ce beneficii poate aduce implementarea tehnologiei de tip blockchain în sectorul public

Utilizarea tehnologiei blockchain nu se limitează la sectorul privat. Din perspectiva sectorului public și a îmbunătățirii serviciilor furnizate cetățenilor, implementarea unor tehnologii de tip blockchain ar putea aduce beneficii în ramuri precum managementul identității (documente de identitate, acte de căsătorie, pașapoarte, permise de conducere etc.), securizarea datelor în aviație, optimizarea sistemului de colectare a taxelor, gestionarea registrelor medicale, gestionarea în mod integrat a parcursului școlar al cetățenilor, asigurarea securității cibernetice, securizarea lanțului de aprovizionare, managementul proprietății și cadastrarea terenurilor agricole etc.

Cât privește piața globală de blockchain, Fortune Business Insights plasează valoarea acesteia la 4,7 miliarde de dolari în 2021, cu o estimare de creștere la peste 7 miliarde de dolari în 2022. Iar perspectiva de creștere în următorii 7 ani este semnificativă, estimările companiei de cercetare indicând o valoare a pieței blockchain de aproape 164 de miliarde de dolari în 2029, cu o rată anuală de creștere de 56%.

Potriviu unui studiu al Forumului Economic Mondial, tehnologia blockchain este utilizată de cel puțin 40 de bănci centrale și în peste 200 de inițiative publice din 45 de țări la nivel mondial.

În prezent, tehnologia blockchain este folosită, la nivel mondial, cel mai mult în industriile bancară, de servicii financiare și asigurări (BFSI – Banking, financial services and insurance), urmată, la mare distanță, de industria de telecomunicații, de media, de energie și utilități, de retail, de Guverne și de industria de healthcare.

Despre TARA Interactive

TARA Interactive este o companie romnească inovativă, care contribuie la transformarea digitală a clienților săi prin furnizarea de servicii de dezvoltare software și consultanță care stimulează competitivitatea și inovația.

Compania investește permanent în dezvoltarea angajaților și promovează o cultură organizațională axată pe egalitate, având o echipă închegată, unde toți angajații au acces la resurse pentru a crește profesional, cât și personal.

În prezent, TARA Interactive are 50 de angajați în birourile din București și Chișinău și desfășoară proiecte internaționale (SUA, Marea Britanie, Europa, România, etc), în domenii precum fintech, sport, consultanță, transport, logistică, ecommerce și retail.